Anul 1453. In plina lupta pentru putere, vice-prim-ministrul Gim Jong Seo si Marele Print An Pyeong cad victima unei inscenari puse la cale de marele Print Su Yang. Acestia sunt considerati tradatori si executati la ordinal Marelui Print deoarece s-au opus tentativei acestuia de a prelua puterea printr-o lovitura de stat. Actiunea se muta cu un an in urma, in 1452, intr-un Joseon in care puterea e o tentatie exclusiva a barbatilor, si in niste vremuri in care rolul femeii in societate era de a sta mereu in umbra barbatului. Marele Print Su Yang are doua fete si un baiat. Cum sosise vremea, acesta pune la cale o casatorie aranjata a fiicei lui mai mari, Se Ryeong, cu mezinul vice-prim-ministrului Gim Jong Seo, Gim Seung Yu. Fire libertina, Seung Yu isi petrece noptile in compania curtezanelor, fara a sti ca tatal sau primise o scrisoare de curtoazie in care se propunea unirea cu familia Marelui Print Su Yang prin casatorie.
Viata in Joseonul secolului XV pare una plictisitoare pentru aristocratele acelor timpuri. Se Ryeong incearca sa iasa din monotonia cotidianului incalecand in secret un cal, o preocupare nicidecum potrivita fiicei unui demnitar. Dar ca in datile anterioare, cade din nou de pe cal si se raneste, lucru care ii aduce mustrarea binemeritata din partea mamei sale. Mai apoi se duce la prietena ei, printesa Gyeong Hye, la fel de plictisita de monotonia de zi cu zi. Fire rebela, printesa primeste cursuri de lectura din partea invatatilor care se ocupa special de educatia aristocratilor, insa bietul profesor cade fara sa vrea victima hartuirii printesei. Pe acest fond, Gyeong Hye si Se Ryeong se intalnesc la Palat, si la sugstia lui Se Ryeong, cele doua isi schimba pentru cateva ore rolurile, Se Ryeong devenind in stilul povestii din “Print si Cersetor” printesa, iar printesa Hye o simpla fiica a unui ministru. Motivul acestei schimbari e simplu: satula de cursul de lectura si dornica de o escapade, printesa o lasa pe prietena ei sa ii ia locul la anostul curs, in special caafla ca cel ce urmeaza sa-i fie profesor e nimeni altul decat… viitorul sot al prietenei sale. Iar de aici apar o serie de incurcaturi, care ii apropie fara sa realizeze pe cei doi tineri: Gim Seung Yu si Se Ryeong. Va ramane adevarata printesa impasibila ?

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>