De la reputatul Katsuhiro Otomo, creatorul lui „Akira”, „Memorizu” si „Steamboy” vine „Mushishi”, un film desprins parca din magica lume a fanteziilor anime si transpus pe ecran sub bagheta unui maestru al genului, intr-o poveste captivanta, pentru mici si mari deopotriva. Filmul, plin de efecte speciale bine realizate, cu o coloana sonora a lui Kuniaki Haishima premiata in 2007 la festivalul de film din Catalonia si cu o poveste plina de neprevazut, cu o linie narativa extrem de interesanta ce lasa spectatorului posibilitatea de a descoperi singur tainele personajului principal abia la capatul celor peste 2 ore de aventura si suspans, este una din cele mai bune realizari din categoria filmelor „Fantasy” ale ultimilor ani din intreaga Asie.

Ginko este un vraci ce colinda Japonia de la un capat la altul avand puterea tamaduirii oamenilor posedati de Mushi. Mushi sunt niste spirite rele care se hranesc cu sunete, parasindu-si deseori roiul pentru a infecta animale si oameni. Asemeni corespondentului unei boli din lumea reala, acesti Mushi pot orbi oameni, le pot rapi auzul sau le pot face sa le creasca coarne, fara ca acestia sa poata intelege ce li se intampla. Ginko insa poseda puterea de a invinge Mushi, prin tehnicile sale, de aceea umbla dintr-un loc in altul. Prima jumatate a filmului prezinta o insiruire de evenimente aparent fara legatura, insa pe la jumatatea filmului, lucrurile incep sa se lege ca si cum privitorul are o revelatie a unui lucru care tot timpul s-a aflat langa el, dar nu l-a vazut. E ca si cum regizorul, asemeni lui Ginko, lasa sansa spectatorului de a vedea dincolo de valul cu care un imaginar Mushi ar fi acoperit capacitatea de a discerne a acestuia; iar de la aceasta revelatie pana la sfarsitul filmului, lucrurile devin atat de captivante incat aproape ca ai uitat tot ce nu s-a legat in prima parte.

Un film bun, poate de referinta in domeniul filmelor fantastice japoneze. De vazut si de catre fanii anime, chiar daca ar putea fi putin dezamagiti, dupa cum sustin unii critici.

Gen: Fantasy

Regia: Katsuhiro Otomo

Cu: Jo Odagiri, Nao Omori

Subtitrarea in limba romana

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>