“Rolurile principale si cele secundare sunt la fel de importante cand vine vorba de actorie”, spunea actorul Lee Soon-jae intr-un interviu recent. Au trecut 62 de ani de cand actorul a debutat, timp in care s-au adunat peste 200 de filme si emisiuni TV. Desi unii carcotasi spun ca ar trebui sa lucreze mai rar din cauza varstei, Lee Soon-jae este foarte ambitios, reusind in 2017 sa obtina un alt rol in “Stand By Me”, rol pentru care actorul nu a fost platit.

“Lucrand la atatea filme, emisiuni TV si piese de teatru, se vede ca m-am obisnuit sa lucrez mereu. Lucrand la ‘Stand By Me’, mi s-a mai intamplat uneori sa imi curga sange din nas, probabil din cauza concentrarii si a noptilor de filmari. Nu e mare lucru, insa. Cred ca este de bun simt sa ai parte de acelasi tratament de care au si ceilalti colegi de platou, nu sa profiti de experienta ta si sa fii tratat preferential.”

Impartasind din experienta sa in actorie, actorul spunea ca “daca o scena este importanta intr-un proiect, fie film sau teatru, este ceva esential pentru un actor, chiar daca e cea mai scurta scena din tot proiectul.”

Lee Soon-jae se gandeste ca fiecare film sau emisiune TV la care lucreaza ar putea fi ultimul sau proiect, din cauza varstei. “Nu am vreun regret in cariera de actor pentru ca am stiut ca nu va fi usor de la inceput. Am 82 de ani si am jucat in toate genurile. Voi continua sa-mi gasesc de lucru pentru ca ma simt cel mai fericit atunci cand joc.”

Incepandu-si cariera inca din studentie, Lee Soon-jae a devenit cunoscut alaturi de alti actori, fiind printre initiatorii productiilor de teatru amator studentesc din Coreea de Sud. Mai tarziu a jucat mai mult in filme in perioada anilor 1960-1970, dupa care a preferat sa joace in seriale TV precum “Live As I Please”, “Pungwoon”, “What Is Love” si “Hur Jun”. Interesant este ca din 1992 pana in 1996 actorul a fost ales sa faca parte din Adunarea Nationala a Coreei de Sud, in 1996 renuntand, descriind climatul politic ca “prea sec” pentru gustul sau.

Este profesor la Universitatea Sejong, profesor emerit la Universitatea Gachon si directorul Academiei SG.

In 2007, devenit un distins si veteran actor, reuseste sa-si asigure popularitatea si printre cei tineri, jucand in serialul de comedie “Unstoppable High Kick!”. O anume scena a amuzat audienta mai tanara, jucand un bunic mai ferm si foarte strict care descopera cateva filme porno in timp ce umbla prin computerul unui nepot si este prins in timp ce se uita la ele. Scena a devenit virala pe internet si actorul a fost foarte mandru cand chiar nepoata lui i-a cerut autograful pentru prietenii ei. “Nici macar in cea mai buna perioada a mea, nepoata nu mi-a cerut asa ceva.” Desi serialul nu avea superstaruri in distributie, a reusit sa obtina rating-uri mari, fapt atribuit scenelor comice jucate perfect.

Lee Soon-jae este actorul care a jucat rolul Willy Loman din “Death of a Salesman” a lui Arthur Miller in trei perioade diferite de timp, prima fiind in 1978, perioada in care unele replici erau de neinteles pentru societatea acelei vremi. “Societatea noastra s-a dezvoltat si reusim, in final, sa intelegem total acele dialoguri. Asta e frumusetea cand lucrezi la capodopere precum piesele lui Miller. Simt o satisfactie si regret in acelasi timp, pentru ca am atins o noua viziune, am o perspectiva noua asupra acelorasi lucruri, dar si pentru cele pe care urmeaza sa le descopar.”

In 2013, postul tvN lansa emisiunea de divertisment “Grandpas Over Flowers”, titlul fiind o parodie a celebrei manga “Boys Over Flowers”, sub indrumarea regizorului Na Young-seok, care a devenit celebru cu emisiunea “1 Night 2 Nights”. Sfidand industria de divertisment concentrata pe tineret, emisiunea are in prim plan patru actori veterani la varsta de 70 de ani, Lee Shin Goo, Park Geun-hyun si Baek Il-seob, alaturi de celebrul actor Lee Seon-jin, care calatoresc alaturi de Lee Soon-jae prin Franta, Taiwan si Spania, emisiune care a avut un mare succes.

Cu zeci de premii la activ, Lee Soon-jae nu se da batut la 82 de ani si inca mai cauta proiecte la care sa lucreze in viitor.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Cu mult timp in urma, undeva in Coreea de Sud, un baiat de 15 ani isi lua ramas bun de la orasul sau natal. Si-a pus cateva haine intr-o valiza, si-a sarutat pe frunte in semn de ramas bun cele opt surori si cei doi parinti adoptivi care-l iubeau nespus si s-a urcat in trenul ce ducea la Seul. Familia sa plangea in timp ce-l privea cum se indeparteaza; baiatul i-a auzit pe cei dragi plangand, dar i-a fost frica sa priveasca inapoi pentru ca stia ca daca o va face, nu va avea puterea sa plece si nu voia sa renunte la visul sau; in plus nu dorea ca cineva sa-i vada lacrimile. Si uite asa, cu o jacheta subtire pe el, intr-o iarna geroasa, de dragul visului sau, baiatul a plecat din micul orasel de provincie pentru prima data in 15 ani intr-un oras mare pe care il vazuse doar in reviste.
In cele din urma, trenul s-a oprit, baiatul a coborat si-a privit orasul ciudat, luxos in toata splendoarea sa, cu strazi aglomerate intens luminate.Niciodata nu mai vazuse asa ceva. A simtit cum inima lui devine tot mai mica. Era coplesit. Serios ? Isi va putea gasi cu adevarat locul intr-un oras ca acesta ? Baiatul a ezitat, iar credinta lui a fost zdruncinata, dar visul din inima sa nu putea sa moara. Daca se intorcea acasa in felul acesta, niciodata nu-si va putea ierta faptul ca a fost atat de las, asa ca, fara ajutorul nimanui, baiatul si-a gasit o locuinta foarte mica… si i-a spus „acasa”.
SM Entertaiment, cea mai mare casa de productie a organizat o auditie. Baiatul a hotarat sa-si incerce norocul, s-a dus la locul anuntat si cand a intrat in hol a vazut mai multi baieti, la fel ca si el, care sperau sa treaca auditia si astfel sa fie mai aproape de visul de a deveni celebri.Toti erau bine imbracati, cu castile de la mp3 playere in urechi si exersau. Baiatul a privit in jos la tricoul sau gri si blugii simpli pe care-i purta si-a simtit ca jumatate din batalie deja a pierdut-o. A concurat sub numarul 12. A pasit in sala de auditii in care se aflau 5 „judecatori” cu chip de piatra. Baiatul era foarte emotionat, asa ca a asteptat pana cand un „judecator” i-a spus sa deschida gura si sa cante. Timid, a inceput sa cante si toti cei aflati in sala au fost impresionati de vocea sa care era de departe cea mai pura si fina pe care o auzisera pana atunci in cadrul acelei auditii. Dar totusi, vocea sa era prea moale, prea slaba. Motivul pentru care baiatul a castigat acel concurs a fost chipul sau fara cusur, pielea perfecta, genele lungi, buzele frumos conturate si ochii mari.I-au spus ca s-a nascut cu acest chip pentru a face parte din lumea divertismentului.

I s-a propus un contract pe sapte ani, doi ani de pregatire, pentru care trebuia sa achite toate taxele la cursurile de canto, dans si alte discipline, si cinci ani in care ar fi trebuit sa devina un artist. Vazandu-se atat de aproape de visul sau, baiatul a semnat contractul, ştiind că urmatorii doi ani din viata lui vor fi extrem de dificili si va trebui sa infrunte greutati pe care nu le-a cunoscut niciodata, dar stia ca acesta e visul sau si nu poate renunta.
Asadar, au inceput doi ani istovitori; stia ca nu poate conta pe ajutorul familiei in privinta banilor, asa ca a hotarat sa nu ceara parintilor nici macar un won. In fiecare zi alerga intre 3 slujbe part-time. Cand toata lumea dormea, lua teancul de ziare din tiparnita, se urca pe bicicleta si pana la rasaritul soarelui le livra din usa in usa. La pranz, pleca pe un santier unde avea o slujba sezoniera. Chipul sau nascut pentru entertaiment era plin de ciment si var, si pentru a fi pe plac sefilor sai isi suprima frumoasa voce. Seara, dupa lectiile de canto, pentru a salva cativa woni, mergea pe jos 3 ore pana la restaurantul unde lucra ca si chelner. Tacut, isi facea treaba, chiar daca unele sarcini nu puteau fi facute de un tanar de 15 ani, sperand ca intr-o zi va fi inconjurat de lumini stralucitoare.
Baiatul a facut tot cea putut, dar tot nu-si putea asigura hrana de zi cu zi. De fiecare data cand primea salariul, intai isi platea taxele pentru pregatire chiar daca de cele mai multe ori banii ramasi nu-i ajungeau nici macar pentru mancare. In cele din urma, intr-o zi, baiatul a realizat ca nu i-a mai ramas niciun ban, era flamand deja de doua zile iar corpul sau slabit abia se mai misca, dar presiunea ce-o avea legata de plata taxelor l-a facut sa-si respecte intocmai programul de lucru. In acea noapte, cand curata mesele la restaurant, a vazut un client care a lasat aproape jumatate de castron cu taitei pe una din mese. Mancarea era inca fierbinte, nu mai putea indura foamea, mainile lui tremurau. A luat o lingura si-a inceput sa manance. S-a intrebat de ce-i atat de sarata supa, apoi a realizat ca era din cauza lacrimilor sale care picurau in castron fara ca el sa-si fi dat seama. Intr-o zi baiatul s-a imbolnavit datorita vietii care o ducea deja de un an. A facut febra foarte mare si-a zacut 3 zile in apartamentul sau minuscul fara ca cineva sa stie de el. Era impacat ca-si achitase taxele, dar nu-si putea permite sa mai lipseasca de la slujba, asa ca a renuntat la gandul de a se duce la spital. Cu ultimele sale forte s-a ridicat din pat si-a mers timp de 3 ore pe jos pana la restaurant. Dupa ce si-a terminat treaba, in drumul sau spre casa a vazut un centru special amenajat pentru donatorii de sange. Foamea il chinuia si din nou baiatul a facut ceva ce nu a vrut. A intrat si dupa o ora a iesit cu cateva tichete de masa in mana. Plangea si spera ca cei doi ani sa treaca cat mai repede.
In sfarsit cei doi ani au trecut, iar el a fost ales sa faca parte dintr-o trupa de cinci baieti care se anunta a fi cea mai buna trupa a tuturor timpurilor.Chiar daca cei cinci baieti erau foarte diferiti, compania a crezut ca impreuna vor fi perfecti.Baietii din trupa il condiderau norocos datorita prezentei sale in trupa,
si totodata fiind cel mai mare considerau ca sunt fratii lui mai mici. Cand trupa a scos primul album, chiar daca erau doar doua cantece pe el, au dominat toate topurile in Coreea, desi numarul de albume vandute nu era mare. In sfarsit baiatul simtea gustul succesului, si cand vedea ca pe zi ce trece scrisorile primite de la fani sunt tot mai multe, stia ca tot ce-a indurat in cei doi ani n-a fost in zadar.
Dar nimic nu-i perfect, iar vremurile bune sunt intotdeauna scurte. Prima data cand au participat la o intalnire cu fanii a vazut ca cei care au venit erau fanii fratilor lui mai mici din trupa. Privea randurile lungi de fani din fata fiecaruia, iar in fata lui nu era nici macar un suflet. Ii venea sa urle si sa planga. Cei din echipa manageriala n-au vrut ca lucrurile sa para ciudate, asa ca au tras cativa fani si in fata baiatului. Baiatul si-a ascuns durerea si-a inceput sa vorbeasca cu un fan de sex feminin. Dar fata, cu o voce rece i-a raspuns: „Am fost fortata sa stau in fata ta, nici macar nu te plac.” Inima lui era spulberata din nou, dar n-a plans, a preferat sa-si muste buza pana la sange decat sa planga in fata cuiva. Baiatul nu intelegea de ce fanii nu-l plac. Ce nu stia insa e ca fanii lui il asteptau in afara cladirii pentru ca sala in care se afla el era deja plina. Inimile celor care il asteptau dincolo de usa erau la fel ca a lui.
In ciuda comentarilor rautacioase care se faceau la adresa lui, baiatul niciodata n-a renuntat sa spere ca intr-o zi oamenii vor vedea cum e el cu adevarat si-i vor auzi vocea, asa ca a continuat sa zambeasca sincer in fata camerelor de filmat. Dar cu cat se straduia mai mult, cu atat se simtea mai presat. De fiecare data cand face o greseala in timpul concertelor era tot mai nervos pentru ca se temea ca ceilalti vor avea un motiv in plus sa nu-l placa. Asadar, incetul cu incetul, baiatul a incetat sa mai zambeasca, fiind atent la orice miscare si cuvant.
Din cauza asta, fanii il considerau foarte rece, iar compania lua tot mai mult in calcul inlocuirea sa din trupa. Era intr-adevar foarte speriat si nu voia sa plece din acel loc pe care deja il considera a doua casa. Intelegea ca e doar un „trup” care facea bani pentru companie; daca consumatorul era satul de trupul sau, atunci compania trebuia sa-l schimbe cu altul nou.

N-a fost schimbat, a aflat ca fani lui au marsaluit pe strazi zile intregi implorand compania sa-l pastreze in trupa. De asemenea, si unul dintre membrii trupei, in ciuda interdictiei impuse de managerul acesteia, a implorat in fata camerelor compania si-a spus ca daca baiatul va fi alungat va lua contractul ce l-a semnat cu ei, il va rupe si va pleca sa se inscrie la colegiu. Baiatul plangea, stia ca toata lumea din trupa e pasionata de muzica, si Changmin, cel mai tanar dintre ei, a trecut la fel ca si el prin perioade foarte dificile pentru a ajunge acolo.Baiatul a pretuit tot ce-a primit si, mai mult, a muncit din greu, a facut tot ce-a putut pentru a-si rasplati fanii care il iubeau.In timpul concertelor, baiatul privea mereu publicul. Managerul ii spunea ca e ridicol si ca ar face bine sa priveasca intr-un punct fix atunci cand canta. Dar el nu putea face asta pentru ca voia sa vada fata fiecarui fan de acolo; chiar daca pozele care ii erau facute nu erau tocmai frumoase, nu-i pasa.
Intr-o zi, in timpul orelor de dans, baiatul a cazut. Pentru a nu-i deranja pe ceilalti, s-a retras intr-un colt. Statea ghemuit si tremura de durere. Liderul trupei l-a luat in carca si-a alergat cu el pana la cel mai apropiat spital. De pe patul de spital, baiatul ii vedea pe cei patru frati mai mici cum isi faceau griji si se rugau pentru el. Doctorul a spus ca genunchiul sau drept e afectat si are nevoie urgent de operatie urmata de un repaos postoperator. Dar baiatul, a doua zi dupa operatie, a sosit pe Stadionul Olimpic din Seul alaturi de colegii sai de trupa. Conform programului s-a intalnit cu fanii sai. Pe tot parcursul intalnirii Yunho, liderul trupei, n-a plecat de langa nici macar o secunda. Fanii l-au intrebat pe Changmin, fratele cel mai mic, ce-si doreste pentru Noul An. Changmin a raspuns „Imi doresc ca fratele meu sa se faca bine cat mai repede.”
Baiatul ura sa planga, a privit in jos si-a incercat din rasputeri sa-si stapaneasca lacrimile. In cele din urma si-a ridicat privirea, s-a uitat la fanii sai pe care i-a vazut plangand pentru el. Il durea inima. A luat microfonul si-a spus:”Nu ma doare deloc. Serios ! Va rog nu plangeti pentru mine, hai sa ne uitam unii la altii zambind, bine ?” Era pentru prima data cand baiatul ii mintea pe toti. Abia trecusera 24 de ore de la operatie, cum sa nu-l doara ?
In cele din urma si-a revenit si-a vrut sa sarbatoreasca asta cu prietenii lui. In drum spre casa, a fost oprit de politie si dus la sectie datorita consumului de alcool. Yunho a venit sa-l ia de la sectie fara sa-i adreseze nici macar un cuvant, dar baiatul stia ca dezamagise pe toata lumea prin comportamentul sau. Compania a pastrat tacerea timp de 2 saptamani legat de incidentul baiatului. Stia ca primise cea mai usoara pedeapsa pentru comportamentul sau prostesc si mai stia ca din nou fratii lui s-au rugat de cei din companie ca el sa ramana.Datorita acestui lucru, la urmatoarea intalnire cu fanii a insistat sa-si ceara scuze tuturor. Cand fanii i-au spus „Te iertam si inca te iubim”, a fost pentru prima data cand baiatul a plans in fata tuturor.
Baiatul a inceput sa devina din ce in ce mai popular, oamenii au inceput sa vada omul din spatele acelui chip frumos, sa-l vada ca pe un muzician pasionat cu o voce frumoasa, un suflet curajos caruia nu-i era teama sa-si recunoasca greselile. Doua cuvinte simple „Te iertam.” din partea fanilor i-au dat toata credinta si puterea de-a merge mai departe. Baiatul se numeste Kim Jaejoong, fost membru al trupei TVXQ. Compania i-a dat numele de scena Hero Jaejoong, pentru ca ori de cate ori baiatul va dori sa planga, sa-si aminteasca ca nu poate… pentru ca e Eroul Jaejoong, si eroii nu plang ci lupta pana la final castigand batalia.
In anul 2009, parintii naturali ai lui Jaejoong dau in judecata parintii adoptivi pentru custodia baiatului. Fara drept de apel, parintii naturali pierd procesul de custodie. Am avut ocazia sa-l vedem pe Jaejoong in rolul lui Jae-Joon din Postman to Heavean (2009), Cha Moo-Won in Protect the Boss, iar ca proiect solo, pe vremea cand facea inca parte din TVXQ, acesta a lucrat la coloana sonora a filmului „A Millionaire’s First Love” fiind foarte apreciat pentru cantecul „Insa”. In anul 2009, paraseste alaturi de Yoochun si Junsu trupa TVXQ, dand in judecata compania SM pentru prelungirea abuziva a contractului pe o perioada de inca 13 ani. Cere in instanta suspendarea contractului, invocand clauzele abuzive si repartizarea dezavantajoasa a profitului. In octombrie 2009 Tribunalul din Seul da o sentinta favorabila celor trei membrii, care in prezent formeaza trupa JYJ.
Despartirea celor de la TVXQ a provocat multa durere printre fani dar si celor cinci membri. In timpul procesului intentat companiei, a aparut o inregistrare cu Jaejoong in care acesta, intr-un moment de slabiciune s-a imbatat si repeta excesiv: „Fara Cassiopeia mai pot continua ca si TVXQ ? Nu mai pot! Iubesc cu adevarat Cassiopeia ! Nu pot trai fara Cassiopeia !” (Cassiopeia fiind numele fan clubului oficial al trupei TVXQ).
In anul 2010, cei de la JYJ sunt interzisi in spectacolele de divertisment fara a fi anuntat un motiv intemeiat. Surse din lumea media spun ca JYJ ar putea fi luati drept exemplu si de alti artisti care se simt dezavantajati de casele de productie si astfel dominatia acestora ar putea lua sfarsit. In prezent, trupa JYJ si-a incheiat turneul din America de Sud, unde a inregistrat un numar record de bilete vandute, iar Hero Jaejoong a confirmat aparitia sa intr-o noua drama.

Articol realizat de Alinabv – asiacinefil.com

Cand spui Lee Jun Ki nu poti sa nu te gandesti la un tanar vesel, modest si introvertit.Desigur, ca orice star de nivelul sau, a avut multe perioade de ratacire dupa cum declara chiar el, insa nu poti sa nu ghicesti ca in spatele acestui personaj interesant sta o poveste la fel de interesanta.
Recompensat cu numeroase premii dintre care pot fi mentionate: „Blue Dragon Award”- premiul de popularitate (2006) pentru „King and the Clown” alaturi de Kan Sung Yeon, premiul pentru debut, premiul de popularitate, premiul pentru cel mai popular actor peste hotare la Festivalul de Film „Daejong” editia 43 si „Baeksang Arts” editia 42 in 2006 tot pentru filmul „King and the Clown”. In 2007 se poate mentiona Premiul de Excelenta pentru rolul sau in drama „Time between dog and wolf” primit la Gala anuala a premiilor MBC, premiul de debut la editia 27 a Festivalului International de Film „Hawaii” si premiul pentru cel mai popular actor peste hotare la Festivalul International de Film de la Shanghai. In 2009 e numit ambasador pentru turism de catre Organizatia de Turism „Coreea”. Dar cum aceasta recunoastere nu se poate obtine fara munca, devotament si inevitabil fara un vis, povestea lui Lee Jun Ki poate incepe cu „ A fost ca niciodata….”

Lee Jun Ki s-a nascut in orasul celebrului festival de film coreean, Pusan. Adevaratul sau vis a fost sa fie programator IT si nu actor. In timpul liceului, cand se pregatea pentru admiterea la colegiu, un prieten l-a intrebat daca vrea sa-l insoteasca la teatru sa urmareasca impreuna „Hamlet”.Dupa ce-a vazut piesa si reactia oamenilor dupa vizionarea ei, visul sau s-a schimbat dramatic intr-o perioada foarte scurta de timp si a inceput sa viseze ca va fi actor. Familia lui s-a opus, tatal lui il batea foarte mult si totul era un haos in viata sa. A continuat sa-l implore pe tatal sau sa-l lase macar sa invete. Tatal in final a fost de acord sa-l lase sa invete timp de un an, cu conditia sa continue pregatirea pentru colegiu.
Intr-un final a fost admis la colegiu, unde a inceput sa-si faca prieteni, si in doar 2 luni a inceput sa-si petreaca majoritatea timpului cu ei. Pentru ca voia sa se distreze cat mai mult cu prietenii sai, a cheltuit taxa de studii pe 4-5 luni (la acel moment taxa era 400.000 de woni pe luna). Tatal sau a aflat, si cand Jun Ki s-a intors acasa, acesta i-a pus pe masa un borcan mare, plin de monede, care echivala cu taxa de studii pe 4 luni, si i-a cerut sa plateasca taxa de studii cu acei bani. Dupa acest incident Lee Jun KI si-a dat seama c-a facut o mare greseala fata de tatal sau. Mai tarziu, i-a spus tatalui ca-si doreste foarte mult sa joace in filme. Tatal i-a spus ca o poate face, insa va trebui sa munceasca ca sa-si plateasca taxele de studii. A fost foarte recunoscator atunci cand si-a gasit prima slujba cu jumatate de norma, student fiind. Dar pe atunci, in tara lui, persoanele cu varsta mai mica de 19 ani nu aveau voie sa lucreze, asadar si-a zgariat cartea de identitate si si-a falsificat data nasterii. Cat timp a lucrat cu jumatate de norma a fost in stare sa castige 300.000-350.000 de woni (aproximativ 300-350 $). Si-a folosit toti banii castigati pentru a-si achita taxele de admitere la Facultatea de Film unde a fost respins.Mai tarziu a incercat la Universitatea de Arta din Seul, dar si aici a fost respins, punandu-se accentul foarte mult pe performanta, capitol la care el era deficitar.
A facut o multime de lucruri in timp ce-a continuat sa se pregateasca; cu banii castigati s-a inscris la cursuri de acrobatie si dans. A participat la nenumarate auditii, dar la toate a fost respins. Tatal sau i-a spus sa-si continuie studiile in colegiului din orasul natal, dar nu i-a urmat sfatul, a facut tot ce-a putut pentru a-si atinge visul si-a plecat de-acasa. A venit in Seul fara niciun plan. Avea o cunostinta in industria media, un cunoscut de pe vremea cand era in Pusan, Robert Holly. L-a intalnit pe Robert Holly pe vremea cand acesta debuta la un post de radio in Pusan, legandu-i o prietenie de 11 ani. Isi dorea foartea mult sa invete limba engleza, asa ca i-a spus prietenului sau Robert de acest lucru. Lee Jun Ki a locuit timp de 2 luni in casa prietenului sau, dar cand a realizat ca e o povara mare pentru el, s-a hotarat sa-si gaseasca un loc in care sa poata sa munceasca si sa locuiasca in acelasi timp. Si-a gasit o slujba la un club de biliard, intr-o cladire detinuta de o singura persoana. Majoritatea timpului si-l petrecea muncind in club, iar acoperisul cladirii devenise locul sau de odihna. Din cauza unui incident ce-a avut loc cu niste clienti, a fost nevoit sa paraseasca si acel loc la ordinul sefului sau, primind 150.000 de woni drept salariu. Toti banii i-a pastrat pentru taxa de admitere. In acea zi a primit 5 oferte de la Dong-dae, care in final s-au dovedit a fi false.

Nu si-a pierdut credinta ca intr-o zi va deveni actor si a gasit alte cateva persoane care se pregateau pentru admiterea in colegiu, ca si el.Nu aveau multi bani pentru a se inscrie la diferite cursuri organizate de Facultatea de Film asa ca se adunau cu totii si repetau diferite roluri din cateva piese celebre de teatru. A facut tot ce-a putut sa se pregateasca pentru singura institutie de invatamant la care dorea sa fie admis, Universitatea de Arta din Seul. A mai aplicat inca o data pentru admitere, spunandu-si ca daca si de aceasta data va rata, se va intoarce acasa si va urma sfatul tatalui sau. Dupa ce s-au afisat rezultatele si-a vazut numele pe lista si si-a sunat imediat parintii, care dupa 2 ani de cand nu-l mai auzisera l-au felicitat.
In timpul studiilor a privit tot mai sus si s-a inscris la numeroase auditii, ratand 50 de auditii pe an. Gasise o solutie pentru a participa la cat mai multe auditii, dar nu a fost acceptat nicaieri. Mai ramasese o singura companie, unde a fost filmat in timpul auditiei, iar materialul a aparut in cadrul emisiunii „Real Korea” difuzat la SBS in 27 iulie 2001.
Managerul companiei i-a dat cartea de vizita si i-a spus ca-l vor contacta, dar cum acest lucru nu s-a intamplat, Lee Jun Ki s-a dus la sediul companiei si-a discutat cu managerul, care i-a promis ca daca se va ivi o oportunitate il vor contacta. Dupa luni intregi de asteptare l-au sunat si a participat la cateva sedinte foto.
A debutat in filmul japonez „Hotel Venus”. Un regizor japonez i-a vazut profilul si a spus ca-l vrea intr-un proiect dupa ce trece a doua auditie. In acelasi timp, in Coreea se pregatea un film popular, pentru tineret, in care de asemenea a fost acceptat, dar el a ales filmul japonez, fara a primi insa sprijinul companiei sale. A plecat in Japonia cu doar 200 $ in buzunar. In perioada cat a lucrat la proiect, compania de film i-a permis sa locuiasca intr-un motel si i-a dat zilnic 3000 de yeni (35 $) pentru hrana. Era nedrept sa nu fie sustinut de compania sa, dar a spus ca si aceasta trece prin perioade dificile, iar lucrul cel mai bun pe care-l putea face era sa aiba grija de el.Chiar si in Japonia a participat la diferite spectacole de acrobatie. Desi atrasese atentia ca tanar actor, a continuat cu aceste spectacole pentru ca avea nevoie de bani pentru taxa de scolarizare, chiar daca deja avea o agentie de impresariere care se ocupa de cariera lui. Dupa varsta de 19 ani nu a mai primit niciun fel de ajutor din partea parintilor sai, spunandu-i ca acesta e drumul pe care si l-a ales si ca se poate descurca singur.
Cat timp a stat in Japonia managerul sau l-a vizitat doar cu o saptamana inainte de finalizarea filmarilor. Au mancat impreuna, s-au distrat in oras si au cheltuit banii pe care el i-a economisit. Chiar si acum cei doi lucreaza impreuna, la fel si ceilalti membrii din echipa. Dupa terminarea filmarilor s-a intors in Seul unde a mai avut diferite slujbe. Totul pana cand, accidental, a primit rolul in filmul „The King and the Clown”.El si managerul sau s-au intalnit din intamplare cu 2 reporteri care i-au spus sa se pregateasca pentru aceasta auditie. Ziua urmatoare s-a dus la companie si-a primit scenariul. Erau foarte multi actori tineri care voiau sa participe la acea auditie, asa ca aceasta a avut loc in 3 etape iar el a fost acceptat la una dintre ele. Si odata cu asta viata lui avea sa se schimbe radical, filmul aducandu-l in prim plan, fiind un succes rasunator.
Comentariul postat pe blogul sau personal in 2006, ce suna astfel: „Japonia e tara mea si voi merge acolo cand voi termina acest film”, avea sa starneasca comentarii dintre cele mai dure la adresa lui Lee Jun Ki. Oamenii l-au criticat fara sa stie ca „Japonia e tara mea.” era o gluma pe care o spunea prietenilor sai cu care invata limba japoneza. Datorita traficului intens din acea perioada a ales sa-si inchida blogul personal si sa comunice cu fanii doar prin intermediului site-ului sau oficial condus de agentia sa de impresariere.
Au urmat filmele „Fly, daddy, fly” (2006), May 18 ( 2007), Virgin Snow (2007) si dramele „Time between dog and wolf” (2007), Iljimae ( 2008) si Hero ( 2009). Ca orice barbat coreean, si-a satisfacut stagiul militar obligatoriu, pana recent acesta activand in cadrul Agentiei Media de Aparare, serviciul de Informatii Publice. Pe data de 16 februarie a fost eliberat, si cat de curand isi va relua activitatea in show-biz, spre bucuria fanilor din intreaga lume.

Articol realizat de Alinabv – asiacinefil.com

Nascut in 11.10.1973 in Taipei (Taiwan) intr-o familie mixta, tatal japonez si mama taiwaneza, Takeshi Kaneshiro isi incepe cariera de actor in 1988 cu un modest serial TV, pentru a ajunge, in prezent, unul dintre cei mai completi si complecsi actori asiatici, prezent atat in cinematografia japoneza (Returner, K-20: The Legend of the Mask) cat si in cinematografia chineza (The House of Flying Daggers, Red Cliff, Chungking Express). Considerat de catre Time Magazine ca fiind „un Johnny Deep al industriei de film asiatice, excentric, impredictibil si protagonist capabil sa seduca audienta indiferent cat de intunecat sau traznit ar fi rolul ce-l interpreteaza” (www.time.com), Takeshi Kaneshiro incepe initial o cariera de cantaret de muzica pop si fotomodel, dupa care, treptat, castiga un loc important pe scena fimului asiatic. Succesul lui international este explicat nu doar prin aspectul sau. Faptul ca vorbeste curent cinci limbi (cantoneza, mandarina, japoneza, taiwaneza, engleza), precum si disponibilitatea si curajul sau de a interpreta roluri extrem de diferite, unele dintre ele chiar controversate, au contribuit mult la faima sa.

A devenit, de asemenea, legendar pentru felul in care isi protejeaza viata particulara. Niciunul dintre aspectele vietii sale care nu tin de sfera publica nu transpare in presa, in afara, bineinteles, de zvonistica, de cele mai multe ori nefondata, cu care presa de scandal obisnuieste sa hartuiasca majoritatea personalitatilor publice si starurile cinematografice in special. Considerat de catre unii ca fiind modest si timid, de catre altii ca fiind infumurat si plin de sine, Takeshi Kaneshiro se pastreaza impartial si nu cade in capcanele pe are viata le intinde majoritatii starurilor. Intrebat cum ar dori sa ramana in memoria fanilor sai, acesta raspunde cu simplitate: „Doar uitati-ma… Asa, fara motiv. Cand se termina, se termina.”

Chiar daca suntem de acord cu faptul ca, in munca de actor, la fel ca in orice profesiune de altfel, nu cantitatea conteaza ci calitatea, este imposibil sa nu ne impresioneze faptul ca la 38 de ani, Takeshi Kaneshiro are un portofoliu de 45 de filme, multe dintre ele mari succese ale cinematografiei asiatice. Trecand de la cantitativ la calitativ, bogatia repertoriului sau ne permite sa evaluam inainte de toate potentialul deosebit al acestui actor capabil de a se transforma cu o rapiditate surprizatoare. Astfel, o prima privire asupra titlurilor si rolurilor interpretate de catre Takeshi Kaneshiro ne aduc in prim plan filme ca legendarul Chungking Express (1994), in care vedem un Takeshi Kaneshiro tanar interpretand rolul unui politist, sau in sufletistul Mr. Lost and Found care ajuta o fata bolnava de leucemie sa isi regaseasca un prieten drag in filmul cu acelasi nume din 1996. Pentru ca mai apoi Takeshi Kaneshiro sa intruchipeze un luptator de kung fu din epoca dinastiei Qin venit in Shanghai pentru a-si gasi norocul si care se vede amestecat in luptele cu autoritatile corupte ale epocii si diversele bande de infractori in Hero. The Legend (1997). In acelasi an interpreteaza rolul unui hot profesionist intr-un film de actiune antrenant si spectaculos – Downtown Torpedoes. Il vedem astfel pe Takeshi Kaneshiro trecand de la scene romantice la interpretarea de scene de actiune fara aproape niciun efort, pentru ca apoi sa ne surprinda din nou, cu o noua tema, in rolul unui cetatean comun din New York, care are o epifanie a mortii, intruchipata de Mira Sorvino, prin care este prevenit ca mai are 12 de ore de trait, in filmul cu tematica existentiala Too Tired to Die (1998). In 1999, dupa revenirea la o tema romantica cu Ana Magdalena, actorul da viata personajului de desene animate Tarzan in versiunile dublate in cantoneza, mandarina si japoneza.

Intre 2000-2006 Takeshi Kaneshiro continua in acelasi stil cameleonic, interpretand cand roluri romantice, cand personaje de actiune, fiecare film terminat motivandu-l parca sa se schimbe si sa se recreeze ca actor. Incepand cu Space Travelers (2000), o comedie in care un grup de tineri orfani aflati in cautarea fericirii si a unui paradis propriu se transforma intr-o banda de hoti si ataca sub conducerea personajului Nishiyama (Takeshi Kaneshiro) o banca luandu-i ostatici pe clientii surprinsi inauntru cand apare politia, si continuand cu Lavender (2000) in care interpreteaza un inger cazut din ceruri, rolurile pe care le alege Takeshi Kaneshiro sunt din ce in ce mai surprinzatoare. In 2002 in Returner acesta intruchipeaza un ucigas profesionist care este angajat de catre o necunoscuta venita din viitor pentru a o ajuta in lupta contra unei armate extraterestre venita sa distruga Terra. Cu urmatorul rol, Takeshi Kaneshiro revine in gama romantica in Turn Left, Turn Right (2003), pentru ca apoi sa dea viata personajului Jin in, probabil in cel mai cunoscut dintre filmele sale pentru publicul de la noi, The House of Flying Daggers, o drama istorica impresionanta atat prin punerea in scena (scena coregrafica din prima parte a filmului este deosebit de expresiva) cat si prin scenele de lupta si trairile complexe ale personajelor din acest film. Dupa rolul complex din filmul anterior, Takeshi Kaneshiro revine spre a interpreta din nou rolul de indragostit, intr-un triunghi amoros de data aceasta, in Perhaps Love (2005) pentru ca in Confession of Pain (2006) sa dea viata personajului unui detectiv ce isi ajuta un prieten in investigarea mortii unui membru al familiei si care surprinde printr-un final neobisnuit.

Ultimele roluri, incepand cu 2007, marcheaza un pas inainte in cariera lui Takeshi Kaneshiro, care ajunge sa imparta scena cu mai marii cinematografiei asiatice Andy Lau si Jet Li, intr-o ecranizare a unei povestiri din timpul dinastiei Qing, in The Warlords (2007) si cu Tony Leung in Red Cliff I (2007) si Red Cliff II (2009). Actualmente se afla in proces de post-productie ultimul film in care apare Takeshi Kaneshiro, si care continua aceasta noua etapa a carierei actorului, acesta aparand alaturi de nu mai putin cunoscutul Donnie Yen in Wu Xia, asteptat in 2011.

Articol realizat de Cristina Varga – colaborator special www.asiacinefil.com

Este greu sa descrii in cateva fraze, cat poate cuprinde un articol, viata unui monstru sacru al cinematografiei japoneze. Yoji Yamada nu a avut parte de o biografie scrisa, pana in prezent, iar reconstituirea vietii lui nu poate fi posibila decat prin prisma informatiilor generale legate de succesele sale din lunga si prodigioasa cariera in lumea filmului. Pentru posteritate, filmele lui au ramas cunoscute sub titulatura de „productii de moda veche” in cel mai bun sens al cuvantului. Yamada a fost si va ramane pentru generatiile viitoare un umanist in adevaratul sens al cuvantului; relatiile interumane si framantarea omului de rand pentru a-si depasi conditia se afla in centrul operei sale cinematografice, iar toate alegerile in materie de stil servesc acestui scop.

Yoji Yamada s-a nascut pe 13 septembrie 1931 in Osaka. Deoarece tatal sau era inginer la constructia caii ferate din sudul Manciuriei, de la varsta de 2 ani acesta a fost crescut in Manciuria. Dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, adolescent fiind, acesta s-a intors in Japonia, locuind in prefectura Yamagata. In cele din urma s-a decis sa urmeze cursurile Universitatii din Tokyo, pe care le-a absolvit in 1954. Sistemul existentei studiourilor de film in Japonia postbelica a fost crucial pentru cariera lui de cineast. In anii tineretii, acesta s-a alaturat studiourilor Shochiku, unul din marile studiouri japoneze de film. Pe atunci, in Japonia existau mai multe studiouri de film, fiecare avand o specializare pe genuri si o structura individuala. Deoarece specialitatea studiourilor Shochiku erau dramele de familie, principala orientare din cariera sa cinematografica urmau a fi dramele din interiorul familiei japoneze. Dar mereu regizorul a avut grija sa incorporeze umorul in filmele sale, deoarece acesta era considerat indispensabil acestui gen de productii.

La Shochiku, in primii ani ai carierei sale in lumea filmului, Yamada avea sa-l cunoasca pe Yoshitaro Nomura, un prolific regizor, producator si scenarist japonez. Acesta colaborase ca asistent de regie cu Akira Kurosawa in 1951 la „The Idiot”, dar si cu legendarii regizori Keisuke Sasaki si Yuzo Kawashima. Era cu doar 12 ani mai mare decat Yamada, si avea ceva mai multa experienta in lumea filmului decat acesta, terminand facultatea in 1941, in plin razboi. Destinul a facut ca asa cum Nomura a crescut in umbra unor regizori pe care istoria avea sa-i consemneze pentru geniul lor, Yamada sa isi inceapa cariera sub aripa protectoare a acestuia, care i-a impartasit din experienta sa. Mai intai a lucrat ca scenarist al lui Nomura, iar mai apoi ca asistent de regie, deprinzand tainele acestei meserii. Primul scenariu l-a scris in 1958, iar in 1961, cand se considera sufieint de pregatit si capabil pentru o cariera ca regizor, a regizat primul sau film, Nikai no Tanin (Strangers Upstairs).

Primele filme din cariera au fost aproape uitate. Din 1961 pana la sfarsitul lui 1968 a regizat 13 filme, comedii de familie fara stralucire. Insa in 1969, cariera sa va lua un alt curs, pasind pentru prima oara pe drumul care avea sa-l consacre drept unul din cei mai bine cunoscuti regizori japonezi din toate timpurile. Filmul care avea sa-i schimbe destinul a fost „It’s Tough Being a Man” (cunoscut si sub numele „Tora-san, Our Lovable Tramp”). Lansat in cinematografele din Japonia la sfarsitul verii lui 1969, filmul il avea in rolul principal pe Atsumi Kiyoshi. Destinul acestuia avea se se confunde cu cel al personajului interpretat, Torajiro. Pana in 1969, Kiyoshi era unul din miile de actori care incercau sa-si faca un nume in lumea filmului. Debutase ca comediant in spectacole de teatru in Asakusa,

Kiyoshi Atsumi

in 1951, dar la scurt timp a fost lovit de o boala crunta, tuberculoza pulmonara. A reusit sa o invinga, iar in 1956 a debutat la televiziune, si un an mai tarziu pe marele ecran. Yamada l-a observat dupa prestatia plina de viata din „Dear Mr. Emperor” (1963) si a incercat sa gaseasca prilejul de a colabora cu acesta. 6 ani mai tarziu, acest lucru s-a intamplat. Cu Yamada in scaunul de regizor, Kiyoshi a cunoscut apogeul carierei de pana atunci cu rolul Torajiro in comedia „It’s Tough Being a Man”. Filmul a avut un succes fulminant in Japonia, iar Yoji Yamada a castigat primul sau premiu din cariera: „Cel mai bun regizor” la Festivalul de film Mainichi. Atsumi Kiyoshi a castigat premiul pentru Cel mai bun actor la Mainichi, dar si sufletul unei intregi natiuni. Personajul sau, Torajiro, avea sa devina cel mai cunoscut si mai iubit personaj dintr-un film japonez.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Ca multi regizori americani la varsta lui, Hideo Gosha a iesit la iveala prin intermediul televiziunii. Daca ar fi sa continuam paralela cu Hollywood-ul, l-am putea asemana pe Gosha cu Sam Peckinpah, contemporanul sau, excluzand bataile domestice pe care acesta din urma le aplica sotiei sale, relatia proasta cu presa si conducerea masinii sub influenta alcoolului. Totusi, Gosha a avut o cearta celebra cu un star al vremii, cu marele Toshiro Mifune. Se spune ca Gosha l-ar fi angajat pe Mifune sa joace in „Goyokin”, intr-unul din celebrele roluri de yojimbo care a adus celebritatea starului (similarul rolurilor unui anume Clint, in acele vremuri, la Hollywood). Insa Mifune ura frigul de pe platourile de filmare din Nordul Japoniei si s-a certat cu Gosha. In cele din urma a renuntat, a fost angajat Nakadai, si asa a inceput o lunga si profitabila asociere a acestuia cu Gosha, care a produs 10 filme, intre care si „Tenchu”, pe care multi il considera cel mai mare film cu samurai facut vreodata.

In orice caz, asa cum Peckinpah si-a cladit reputatia in lumea televiziunii prin seria „The Westerner”, Gosha a devenit celebru prin serialul intitulat „Three Outlaw Samurai”. Succesul de pe micul ecran a dus la o prima ecranizare a povestii pe marele ecran, si in scurt timp, 9 din primele sale 10 filme au fost filme cu samurai. Ce este clasic in filmele de debut ale lui Gosha ? Desi avea o reputatie de „colorist”, realizarile lui timpurii sunt alb-negru, insa indiferent de nuante, primul lucru pe care il remarci este stralucita lui indemanare compozitionala. Pentru Gosha, cadrul este o oportunitate pentru un echilibru delicat, iar rafinamentul estetic este fisurat de vigoarea actiunii. De fapt, actiunea este cea mai captivanta componenta a tuturor filmelor cu samurai. Filmele din seria „Lone Wolf and Cub” au fost inspirate din benzi desenate, insa talentul de a le imprima un spirit propriu au facut ca aceste filme sa fixeze cele mai inalte standarde pentru filmele din anii ’80. Asemeni oricarui artist, Gosha a pornit de la zero si a crescut cu fiecare productie realizata. Mai intai au aparut filmele simple, fara prea multa personalitate. „Goyokin” a fost cel mai elaborate film al sau, iar „Tenchu”, care a venit dupa, a fost sic el mai radical film realizat de acesta, calificat de critici „extrem de cinic”.

La baza filmelor sale – ca de altfel si la baza celor mai multe filme cu samurai – sta codul razboinicului, un cod nescris in care familia si clanul se afla in prim plan. Un cod care difera crucial de codul din filmele western americane, pentru ca daca in filmele cu samurai se reda un cod al onoarei in cadrul societatii, in filmele western este intotdeauna vorba de onoarea intre barbati. In ambele cazuri, un barbat trebuie sa faca ceea ce trebuie sa faca un barbat, insa in versiunea japoneza aceasta misiune barbateasca echivaleaza cu a te sacrifica pentru onoarea familiei, lucru pe care nu-l regasim la pistolarii Vestului salbatic, care sunt prea putin atasati de familie sau de societate. Pentru samurai lui Gosha lipseste simtul libertatii.

Codul samuraiul este predestinat sa fie manipulat de dorinta populara. De aceea multe din filmele lui Gosha prezinta un samurai desavarsit, un profesionist in manuirea sabiei, ale carui indemanari sunt puse in slujba starpirii celor lacomi si ambitiilor negative ale clanurilor. Samuraiul din filmele lui Gosha lupta impotriva acestui rau si il distruge. „Goyokin” e exemplul suprem, in care eroul, Magobei, se autodefineste nu in sustinerea ci in sfidarea onoarei clanului sau. Onoarea, sustinuta prin crima si jaf, a fost una fictiva. Ca barbat, nevoia acestuia era sa o doboare. In „Three Outlaw Samurai”, ideea dreptului din nastere al celor instariti de a-i exploata pe cei umili, un ordin impus de sus, este unul prefacut si trebuie distrus. Iar pentru aceasta trebuie sa existe un erou. In definitiv, ceea ce este interesant la filmele cu samurai ale lui Gosha e faptul ca acestea sunt despre ceea ce un barbat cu calitati extraordinare TREBUIE sa faca, nu despre ceea ce acesta ar intentiona sau s-ar cuvine sa faca in anumite situatii.

 VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Cei care se gandesc la filmele cu samurai se gandesc in primul rand la Akira Kurosawa. Ceea ce este un lucru bun. Nu insa si suficient. Oricat de mare cineast ar fi fost Akira Kurosawa – „Cei Sapte Samurai” e, fara indoiala cel mai cunoscut dintre cele mai frumoase filme ale sale inchinate razboinicului japonez – acesta nu a fost decat unul din numerosii regizori japonezi care au zugravit imaginea clasica a societatii japoneze feudale, cu spadasinii ei innascuti, cu idealurile lor nobile si cu severele coduri ale onoarei, cu curajul lor innascut. A acorda toate meritele unui singur regizor ar insemna sa inchizi ochii la atat de multe lucruri… E ca si cum ai acorda toate meritele, in materie de western, unui monstru sacru ca John Ford, si i-ai ignora pe ceilalti.

Pentru a continua aceasta analogie, sa mergem pe urmatorul rationament: nu am invata mai multe si mai repede despre un western daca am analiza opera unor regizori care au dat dovada de acelasi profesionalism precum monstrii sacri, carora nu li s-a acordat multa atentie, care niciodata nu s-au considerat si nu au fost considerati niste genii, care niciodata nu au fost favoritii criticilor, care au murit aproape in anonimat si ale caror filme au fost mai apoi recunoscute ca posedand ceva, o furie, o viziune, o tenacitate de neuitat ? Cum ar fi sa analizam, daca e sa ne raportam la exemplul westernului american, nu la marele John Ford, ci la marele dar de departe obscurul Budd Boetticher („The Tall T”, „Seven Men From Now”) sau Anthony Mann („Winchester ‘73”, „Bend of the River”). De aceea, raportandu-ne la realitatile similare din Japonia, deci la genul filmelor cu samurai, ar fi de preferat sa te raportezi nu la Akira Kurosawa, ci la un Hideo Gosha.

Gosha a fost un adevarat autor cu o viziune, un set de preocupari, cu o preferinta pentru anumiti actori si un anume gen de povesti, dar care in acelasi timp a lucrat in lumea adevarata a cineastilor de filme cu samurai si s-a supus conventiilor acesteia. Pentru el, a face film a fost o slujba, nu o misiune, neavand visul unei transcendente globale, ca marile genii. Cu alte cuvinte s-a potrivit muncii pe care o presta. Din anii ’50 pana in anii ’80, filmele cu traditionalii samurai au cunoscut varsta lor de aur. Pentru cultura si industria japoneza au fost mai mult decat niste simple filme. Asemeni westernurilor, acestea au luat numeroase forme, de la accente erotice la cele hilare, de la comic spre exagerat de violent, de la patriotic la subversiv. Gosha putea sa joace toate aceste jocuri; putea realiza productii la scara monumentala sau filme cu buget redus fara nici o problema. A fost un geniu al punerii in scena a actiunii. Paradoxal, in marea cetate a Hollywoodului, nimeni nu a auzit de el, asa cum, invers, astazi, un regizor ca John Woo face senzatie pe continentul nord-american. Gosha a facut ceea ce azi am numi „filme tipice”, in timp ce filmele importate din Japonia in America au fost blockbustere precum productiile lui Kurosawa. Filmul lui Gosha din 1964, „Women of the Dunes”, cu o puternica tenta erotica, a fost considerat, la vremea lui, ca stil, avangardist, iar in America existau destule productii autohtone de acest gen, considerate neaducatoare de venituri pentru industria de la Hollywood.

Astfel de productii au fost scoase din conul de umbra de tehnologia VCR si DVD. Din 1964 pana in 1970, Hideo Gosha a realizat 10 filme cu samurai, a caror calitate variaza, insa care toate sunt robuste, dure, fascinante si bune in sensul demodat al cuvantului, ducandu-te in cateva secunde intr-o lume noua, de unde nu iesi pana cand filmul nu se incheie, tinandu-te captiv fara voia ta. „Tenchu” si „Goyokin” sunt printre cele mai reusite; „Three Outlaw Samurai”, „Samurai Wolf” si „Sword of the Beast” sunt captivante si simple, in timp ce „Hunter in the Darkness” si „The Wolves” sunt putin mai slabe. In orice caz, genul filmelor cu samurai si-a pierdut avantul comercial la sfarsitul anilor ’80 si in anii ’90, astfel ca Gosha s-a orientat spre alte proiecte, inclusiv spre filme cu yakuza sau cu tenta erotica.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Jackie Chan este unul dintre cei mai populari si mai cunoscuti actori ai lumii, datorita numeroaselor roluri in special in filme de actiune, comedii de actiune si filme de arte martiale. Stilul de lupta acrobatic propriu si inimitabil, nota de umor si improvizatiile care il insotesc in toate filmele sale l-au consacrat definitiv pe simpaticul actor, cascador, producator, scenarist, cantaret si antreprenor. Din anii ’70 pana in prezent a aparut in peste 100 de filme, actorul avand rezervata o stea pe Walk of Fame din Hollywood si pe Avenue of Stars din Hong Kong. Indubitabil Jackie Chan este cel mai cunoscut actor chinez din lume, motiv pentru care vom dedica un serial biografiei amanuntite a acestuia.

Episodul 1: Copilaria

Episodul 2: Sfarsitul copilariei si inceputul ascensiunii

Episodul 3: Lungul drum al succesului la Hollywood

Episodul 4: „Internationalizarea” lui Jackie Chan

Episodul 5: Omul Jackie Chan

lin-sotia-lui-jackieJackie Chan s-a insurat in 1983 cu Feng-Jiao Lin (foto alaturata), in decembrie 1982 aceasta dand nastere fiului lor, Jaycee Chan (devenit si el actor de film). Desigur, Jackie, ca orice vedeta, nu a fost usa de biserica. Au existat si aventuri si zvonuri de aventuri, una dintre acestea fiind cu fosta Miss Asia Elaine Ng, cu care are o fiica. De fapt, familia lui Jackie Chan este cu mult mai mare decat acesta a realizat, la un moment dat. Dupa multi ani de tainuire, tatal sau l-a anuntat ca numele lui real nu era Chan, ci Fung (sau Fong, depinde de pronuntie). De asemenea, tot pe parcurs a aflat ca mai are 2 surori vitrege in Australia si 2 frati vitregi in China. Intrigat de aceste evenimente neasteptate si de viata turbulenta a parintilor sai in timpul Revolutiei Culturale din China, Jackie a realizat un documentar intitulat „Traces of Dragon: Jackie Chan and His Lost Family”.

Jaycee Chan, fiul lui Jackie Chan
Jaycee Chan, fiul lui Jackie Chan

Munca i-a adus o multime de satisfactii si castiguri materiale, insa a investit multi bani si multa pasiune in actele de caritate. Ajutat el insusi in copilarie de Crucea Rosie, Jackie a invatat nu sa rasplateasca pe cel ce l-a ajutat cand a avut nevoie, ci sa raspandeasca actele de caritate ori de cate ori i se oferea ocazia. Actorul isi amintea, intr-un interviu acordat unei publicatii americane, ca, tanara vedeta fiind, i s-a cerut sa petreaca o zi alaturi de copiii bolnavi, intr-un spital din Hong Kong. Arogant, acesta le-a oferit doar 15 minute, iar la rugamintea personalului asezamantului, s-a regasit daruindu-le copiilor o multime de daruri pregatite de angajati special pentru ca vedeta sa le inmaneze. Vazand bucuria copiilor, Jackie a fost profund miscat si a revenit peste un an… cu propriile lui daruri.

jackie-acte-caritate-1Ajungand la un renume mondial, acesta a decis sa-si imparta timpul intre film si actele de caritate. In 2004, acesta si-a mobilizat colegii de breasla de unul singur, reusind sa convinga un mare numar de vedete din Hong Kong sa participe la o cursa de masini caritabila chiar inaintea Shanghai Grand Prix. Dupa ce a facut o donatie uriasa, presa l-a numit „Filantropistul copiilor in China”. A fost numit ambasador al bunavointei pentru UNICEF si s-a alaturat programului Natiunilor Unite pentru prevenirea SIDA. A vizitat Cambodgea pentru a ajuta la curatarea terenurilor de minele antipersonal, iar apoi Singapore si Coreea. A pus umarul la plantarea de copaci intr-o campanie de impadurire din China, jackie-chan-in-vietnampromovand grija pentru mediul inconjurator. O data in plus a reusit sa adune la un loc vedete din Asia si America pentru un spectacol caritabil organizat in Las Vegas pentru strangerea de fonduri pentru Centrul de cercetare al bolii Alzheimer. Si-a deschis o proprie fundatie caritabila pentru elevi, in China, iar mai apoi a cumparat 50 de acri de teren in speranta construirii unei scoli pentru elevi de toate nationalitatile. De asemenea, si-a gasit timp sa-si dechida si un restaurant in Hawaii, marea majoritate a acestor acte petrecandu-se doar in prima jumatate a anului 2004.

Jackie alaturi de familia lui
Jackie alaturi de familia lui

E greu sa ne putem inchipui care e popularitatea lui Jackie Chan in zilele noastre, acum ca Occidentul il cunoaste la fel de bine precum pe propriile vedete. Pana nu cu mult timp in urma, era atat de mare in Japonia incat multe adolescente erau in stare sa se arunce in fata trenului sau sa bea otrava, simtind ca trebuie sa moara pentru acesta. In fata cinematografului chinezesc, in Hollywood, orice turist poate regasi amprenta mainilor legendarului Bruce Lee. Langa acestea vor avea surpriza sa regaseasca urma manilor lui Jackie Chan, a picioarelor acestuia si, desigur, a nasului sau mare. Lumea il iubeste, si ii permite astfel de capricii.

jackie-pe-aleea-stelelorDin 2004, amprenta mainilor sale se regaseste cimentata pe noua Alee a Stelelor din Hong Kong, alaturi de ce a a lui Bruce Lee si a unor vedete precum Sammo Hung, Tsui Hark, Maggie Cheungsau Anita Mui, care in acelasi an 2004 a murit in mod tragic de cancer la doar 40 de ani. Si totul ar putea fi putut si mai frumos. Jackie planuia demult sa realizeze, alaturi de Jet Li, o ecranizare dupa „The Art of War”, scrierile vechi de 2 milenii ale filosofului Sun Tzu. Acest film ar fi urmat sa fie cel mai costisitor facut vreodata in Hong Kong. Desi de prin 2001 se vorbea de acest proiect, nici pana in prezent nu a putut fi realizat. Sansele ca Jackie sa detina rolul principal intr-un astfel de film au scauzt considerabil dupa ce in aceasta primavara vedeta a anuntat ca se retrage din rolurile de actiune. Probabil va reusi sa-si implineasca visul acestui film grandiose in calitate de producator, scenarist sau, de ce nu, chiar regizor. Se vorbea, la un moment dat, pe cand Rambo 4 era doar o idee, ca Jackie ar fi meritat sa apara in filmul lui Stallone; chiar se vorbea de un rol de baron al drogurilor, care, desigur, ar fi fost in opozitie cu campania sustinuta de acesta in China impotriva triadelor si a drogurilor. Jackie datora mult lui „Rocky”, si Stallone ii datora mult lui Chan. Dar nu a fost sa fie, iar cei doi colosi ai filmelor de actiune nu au mai aparut impreuna pe ecran.

tracesofthedragonIn anii de inceput ai carierei sale, Jackie risca sa nu fie decat inca un actor ratat din seria celor ce trebuiau sa fie considerati „urmatorul Bruce Lee”. Incercand sa-si perfectioneze indemanarea, si-a rupt nasul de 3 ori, genunchii, cele mai multe din degetele sale, ambii pometi, si-a spart capul. Nu poti sa spui ca Jackie Chan nu si-a platit datoriile. Insa intr-un final, dupa aproape 40 de ani de actorie, acesta si-a cucerit renumele la nivel mondial, asa cum dintotdeauna si-a dorit-o. In prezent, este poate cel mai popular actor asiatic al tuturor timpurilor, notorietatea numelui sau aflandu-se pe picior de egalitate cu al unui Bruce Lee sau Jet Li.

SFARSIT

Articole realizate de cris999 © www.asiacinefil.com

Jackie Chan este unul dintre cei mai populari si mai cunoscuti actori ai lumii, datorita numeroaselor roluri in special in filme de actiune, comedii de actiune si filme de arte martiale. Stilul de lupta acrobatic propriu si inimitabil, nota de umor si improvizatiile care il insotesc in toate filmele sale l-au consacrat definitiv pe simpaticul actor, cascador, producator, scenarist, cantaret si antreprenor. Din anii ’70 pana in prezent a aparut in peste 100 de filme, actorul avand rezervata o stea pe Walk of Fame din Hollywood si pe Avenue of Stars din Hong Kong. Indubitabil Jackie Chan este cel mai cunoscut actor chinez din lume, motiv pentru care vom dedica un serial biografiei amanuntite a acestuia.

EPISODUL 1: Copilăria

EPISODUL 2: Sfârşitul copilăriei şi începutul ascensiunii

EPISODUL 4: „Internationalizarea” lui Jackie Chan

first-strikeLargind gama de personaje si „internationalizandu-le” prin faima sa, Jackie Chan a colaborat din nou cu Stanley Tong la „First Strike” („Prima lovitura a lui Jackie Chan”), in 1996. In acest film, Jackie interpreta un „James Bond” extrem de hilar, politist, ce vana un mafiot rus din Rusia pana in Australia. Noi cascadorii spectaculoase au fost puse in scena in acest film, Jackie atarnand de un elicopter sau schiind intr-un picior. Dupa aceasta productie, a ramas in Australia pentru a filma alaturi de Sammo Hung „Mr. Nice Guy” („Baiat de treaba”), in care joaca rolul unui tip care incearca sa imite stilul lui Steven Seagal, ajutand un reporter tv amenintat de lorzii drogurilor. Cu „Who am I ?” care a urmat, Jackie revenea la stilul de actiune a la James Bond, imbinat cu arte martiale.

chan-chris-tuckerDupa „Rumble in the Bronx”, Jackie Chan a intrat in atentia marilor producatori americani, care au speculat potentialul success al filmelor in care acesta ar fi distribuit. Asa a fost distribuit in „Rush Hour” (1998), alaturi de Chris Tucker, cu care face un cuplu de prieteni hilari, tipic hollywoodian. Trimis in Statele Unite pentru a prinde un periculos infractor care a rapit-o pe fiica consulului chinez in America, acesta ajunge sa faca echipa cu renegatul Tucker. Revedem, parca, „48 de ore”, insa de aceasta data in locul personajului taciturn al lui Nick Nolte regasim un maestro al artelor martiale si un rege al comediei spontane. Cu un buget de 35 de milioane de dolari, filmul a obtinut incasari de peste 141 milioane la box office, o lovitura majora pentru Jackie, care avea Hollywoodul la picioare.

jackie-chan-owen-wilsonCu o agenda extrem de incarcata, un an mai tarziu, in 1999, acesta s-a intors in Hong Kong unde a jucat intr-un film – „Gorgeous” – care nu a avut mare succes. Aici interpreta un om de afaceri milionar care lupta cu un rival increzut, si in care se indragosteste de o tanara actrita Qi Shu. Lui Jackie i-a cam scazut interesul pentru filmele realizate in Hong Kong, concentrandu-se pe cariera la Hollywood. Iar rezultatele nu au incetat sa apara. „Shanghai Noon” a avut un succes urias, avandu-i parteneri de ecran pe Owen Wilson si pe Lucy Liu. Si acest film a fost plin de improvizatiile scenice si de cascadoriile haioase ale lui Jackie, nu de putine ori accidentandu-se in timpul filmarilor. In scurt timp, acest film va fi un model pentru comediile americane, un alt mod prin care Chan a schimbat fata filmului. Se afla in culmea succesului: premiera amanata, in SUA, a succesului din 1994, „Drunken Master 2”, a carui productie a costat 2 milioane de dolari a adus, acum, incasari de 12 milioane de dolari, numai datorita popularitatii lui Jackie. Si tot acum, acesta ajungea sa fie gazda unei emisiuni celebre peste Ocean, Saturday Night Live. tuxedoIar succesul a continuat: a urmat „The Accidental Spy”, iar apoi „Rush Hour 2”, un sequel previzibil, cu Chan si Tucker calatorind in Hong Kong. Jackie se plangea ca nu a avut timp suficient pentru a lucra cascadoriile spectaculoase, in timp ce Tucker a avut libertate de exprimare pe ecran cu un foarte putin control din partea lui Jackie. Cu toate acestea, filmul, cu un buget de 90 de milioane de dolari, a fost o noua lovitura, obtinand incasari de peste 226 milioane dolari, crescand cota lui Jackie ca actor, ducandu-l spre top.

sammo-hung-si-jackie-chanUrmatorul proiect intentiona sa fie productia „Nosebleed”, in care ar fi interpretat un curatitor de geamuri de pe World Trade Center, care ar fi fost implicat intr-un atac terorist. Culmea, acest scenariu a fost scris inainte de tragicele evenimente petrecute pe 11 septembrie 2001. Putina lume stie, dar pe 11 septembrie 2001, Jackie ar fi trebuit sa se afle pe acoperisul World Trade Center, la filmari. Insa scenariul ramasese in urma, astfel ca filmarile au fost anulate. Ce a urmat, cunoaste o lume intreaga. In schimb, a fost distribuit in „The Tuxedo”, unde interpreteaza un sofer al unui bogat agent secret, ce-si pune un costum cu puteri supranaturale si devine un erou pozitiv. Avand-o ca partenera de ecran pe Jennifer Love Hewitt, filmul a fost amuzant fara a mai fi necesare artele martiale sau cascadorii iesite din comun. Nu putea fi ratat nici sequelul lui Shanghai Noon, „Shanghai Knights”, unde face din nou echipa cu Owen Wilson. Jackie obtinea in fiecare zi un nou succes. Dupa The Medallion, un alt film de actiune ce mergea pe linia lui „The Tuxedo”, anul 2004 a constituit inca unul foarte bun pentru Chan. jackie-chan-jet-liA jucat in Around The World In 80 Days, iar mai apoi in New Police Story. A continuat si colaborarea cu Stanley Tong, fiind distribuit in Time Breaker, o comedie cu note de fantezie, apoi „The Blade of Rose”, un sequel dupa „The Twins Effect” si, inevitabil, „Rush Hour 3”. Dar cea din urma lovitura la Hollywood a dat-o alaturi de un alt star produs al filmului asiatic, Jet Li, in The Forbidden Kingdom. Cu un buget de 55 de milioane de dolari, din care o buna parte s-au dus pe onorariul celor 2 vedete asiatice, incasarile au depasit 128 milioane dolari. Insa acest film a marcat retragerea lui Jackie Chan din rolurile de actiune, optand, in acest an, pentu primul rol dramatic in „Shinjuku Incident”, rol care marcheaza o schimbare majora in cariera lui cinematografica.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

yu-hyeon-mokReputatul regizor coreean Yu Hyeon-mok a incetat din viata duminica trecuta datorita unui atac cerebral in combinatie cu diabet, in timpul tratamentului administrat in spitalul Universitatii Dongguk din Ilsan. Avea varsta de 84 de ani. Cineastul veteran va primi post-mortem cea mai inalta distinctie a Ministerului Culturii, Sportului si Turismului, ordinul Geum-Gwan.

Nascut in Sariwon (astazi parte a Coreei de Nord) in 1925, Yu a urmat liceul Whimoon si a studiat literatura coreeana la Universitatea Dongguk. A debutat in 1956 cu „The Crossroads” si in scurt timp s-a impus ca o figura proeminenta a neo-realismului din cinematografia postbelica coreeana, alaturi de un Shin Sang-ok, Kim Ki-young sau Kim Soo-young. La 30 de ani era la apogeul carierei si era eliberat de presiunea ideologica de a realiza filme de propaganda sau anti-comuniste. Filmografia lui extinsa include in jurul a 40 de filme care reflecta perspectivele regizorului in privinta nedreptatii sociale, a crizei existentiale, nihilismului si a pustiului consecinta a razboiului, atat sub aspect religios cat si umanist.

an-aimless-bullet-posterFilmul lui Yu din 1961, „An Aimless Bullet”, e considerat alaturi de „Mother and a Guest” (al lui Shin, din 1961) si „The Housemaid (al lui Kim Ki-young, din 1960) unul din cele trei mari filme coreene ale cinematografiei de dupa razboiul coreean (1950-1953). Inspirat de o schita a lui Lee Bum-sun, filmul lui Yu e privit de critici ca fiind unul care a contribuit decisiv la dezvoltarea filmului coreean intru realism. Site-ul koreanfilm.org spune ca acest film „a fost in mod repetat votat drept cel mai bun film coreean al tuturor timpurilor in topurile criticilor coreeni de film”. Dupa lovitura militara de stat din 16 mai 1961, „Bullet” a fost interzis in Coreea datorita realismului descrierii societatii contemporane. In 1963, Yu a participat cu „An Aimless Bullet” la Festivalul international de film de la San Francisco, unde „Variety” elogia „An Aimless Bullet” ca fiind „un film remarcabil”, realizat intr-un stil demn de lauda.

yu-hyun-mok-in-tinereteTot in anii ’60, Yu (foto, in tinerete) a luat parte la crearea primelor productii color din Coreea, participand active la scrierea istoriei cinematografiei din aceasta tara. Pe langa filme cu un puternic mesaj de critica sociala, Yu s-a aventurat si in pretentiosul gen al filmelor de epoca, regizand drama istorica „Great Hero, Lee Sun-sin” (1962). Alte filme notabile au fost „Lim Kkeok-jeong” (1961), „The Extra Mortals” (1962), „Bun-Rye’s Story” (1971) – care recent a fost recuperate de Arhiva Coreeana de Film si remasterizat. „The Empty Dream” din 1965 a tulburat apele (e vorba de povestea unui dentist sadic si a relatiei acestuia cu o femeie) datorita temei suprarealiste si experimentale, regizorul fiind influentat de montajul sovietic si punerea in scena expresionista germana.

In anii ’70, Yu a trecut de la perioada nihilista la chestiuni care priveau viata umana, moartea si religia. Se spune ca ar fi fost puternic influentat de regizorul suedez Ernst Ingmar Bergman si de maestrul rus Andrei Tarkovsky. Dedicarea regizorului pentru latura intelectuala a filmului, ca si independenta lui de anumite orientari politice la moda in acele vremuri l-au dus la dificultati in colaborarea cu producatorii interesati de succesul financiar adus la box-office de un film, dar si la problemele amintite deja cu autoritatile guvernului militar. aimless_bullet-secventaCriticii de film sunt de parere ca stilul lui de a regiza era in traditia neo-realismului Italian, insa termeni precum „modernist” si „expresionist” sunt oricand aplicabili operei sale cinematografice. Pe langa activitatea de regizor, Yu Hyeon-mok i-a invatat si pe altii cum sa faca film, avand o importanta contributie in istoria animatiei coreene, producand in 1976 „Robot Taekwon V”. O retrospectiva a carierei marelui regizor s-a tinut la cea de-a patra editie a festivalului de film de la Pusan, in 1999. In mai multe randuri Yu a castigat Grand Bell Awards pentru regie, Blue Dragon Awards, dar si premiul criticilor coreeni de film.

O ceremonie funerara a avut loc la spitalul Sfanta Maria din Banpo-dong, in Seul. O zi mai tarziu, trupul neinsufletit al acestuia a ajuns in centrul Seulului, in Chungmuro, care e considerat locul de nastere al filmului coreean, si unde Yu si-a produs filmele sale. Incinerarea a avut loc in Maseok, la ea participand regizorul Kim Soo-young (care a si condus ceremonia), actorul Lee Deok-hwa si presedintele Uniunii regizorilor coreeni. In urma lui a ramas sotia lui, pictorita Park Geun-ja.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

null

Partea 1: Geniul lui Kurosawa si crezul sau

Partea a 2-a: Universalitatea lui Kurosawa

Partea a 3-a: Care este capodopera lui Kurosawa ?

a-kurosawa-1Francis Ford Coppola, unul din marii admiratori americani ai lui Kurosawa, spuna odata: „Cei mai multi regizori au o capodopera dupa care sunt cunoscuti, sau posibil doua. Kurosawa are cel putin opt sau noua„. A determina care din filmele lui Kurosawa sunt acestea poate fi un interesant joc al imaginatiei fanilor regizorului de pretutindeni. Insa nu ar duce niciunde, deoarece fiecare persoana ar avea filmul sau preferat, caruia i-ar lua apararea in fata celorlalte realizari cu valente de capodopere ale cinematografiei mondiale. Scurta lista a preferintelor majoritatii fanilor cu siguranta ar cuprinde doua titluri obligatorii: „Ikiru” si „Seven Samurai”. Ambele au fost realizate de Kurosawa intr-o scurta succesiune de timp, in 1952 si 1954, si ambele se regasesc in lista criticilor din intreaga lume cu cele mai frumoase 10 sau 20 de filme din toate timpurile ale omenirii.

Takashi Shimura in Ikiru
Takashi Shimura in Ikiru

Desi au fost realizate de acelasi regizor, aproximativ in decursul aceleiasi perioade de timp, cele doua filme sunt total diferite unul de altul. „Ikiru” este o drama moderna personala si atent structurata, un portret existential al unui angajat simplu si singur, care infrunta perspectiva mortii si obsesia oferirii unui sens propriei sale vieti. E vorba de o fabula plasata in Japonia postbelica, realizata in niste vremuri in care intreaga societate japoneza isi cauta o noua identitate si un nou scop de a exista. In schimb, „Seven Samurai” e o saga coplesitoare, cu o vigoare artistica inimaginabila si o distributie numeroasa cu personaje eroice surprinse intr-o actiune de proportii enorme, o realizare fara precedent la acea vreme pentru cinematografia japoneza. La vremea cand a fost realizat, aceasta productie monumentala aproape a falimentat compania de productie cu costurile ei, si a stors actorii si echipa de realizatori de toate energiile si talentul de care dispuneau. Astazi, insa, „Seven Samurai”, la 55 de ani de la realizare, pare nou la fiecare revizionare si are, inca, puterea de a oferi lectii regizorilor de filme contemporane.

seven-samuraiFanii lui Kurosawa fara indoiala se vor contrazice la infinit in privinta caror filme realizate de maestru li s-ar putea oferi apelativul de „capodopere”. Multi ar fi tentati sa nominalizeze „Rashomon” (1950), deoarece a fost filmul care a trezit atentia lumii filmului mondial in privinta puterii artistice a filmului japonez. Altii ar opta pentru „Stray Dog” (1949) sau „High and Low” (1963) pentru stralucirea narativa a discursului intr-o drama cu accente de film „noir”. Unii ar considera „Yojimbo” (1961) si „Sanjuro” (1962) cele mai bune filme de actiune realizate vreodata, pe cand alti fani vad in „Throne of Blood” (1957) si „Ran” (1985) cele mai bune adaptari ale dramelor shakespeariene pe ecran, in ciuda faptului ca amandoua sunt plasate in Japona medievala. In sfarsit, pentru altii, filme precum „The Bad Sleep Well” (1960), „Red Beard” (1965) si „Dodes’ka-den” (1970) ofera surse de umanism si strigate disperate pentru dreptate sociala care le confera un loc special in istoria filmului clasic mondial. Indiferent care din aceste filme si-ar gasi locul pe lista capodoperelor genialului regizor, toti fanii lui recunosc in munca acestuia o putere si o autoritate pe masura calitatilor unor putini regizori de pe mapamond, indiferent de perioada de timp in care acestia ar fi activat.

a-kurosawaAkira Kurosawa a avut uriasa sansa de a beneficia de sustinerea unei companii si a unei echipe de tehnicieni si actori talentati care l-au ajutat sa-si implinesca viziunea artistica. Prestatiile senzationale ale unor actori ca Toshiro Mifune, Isuzu Yamada, Takashi Shimura sau Kyo Machiko (pentru a-i numi doar pe cativa) s-au intiparit pentru eternitate in memoria cinefililor din intreaga lume. In paralel, munca scenaristilor, a cameramanilor, compozitorilor, scenografilor si a celorlalti veritabili artisti din echipa lui Kurosawa a ridicat la un nivel foarte inalt standardele de excelenta in industria de film in ansamblul ei. Numele a doar catorva dintre acestia au trecut dincolo de zidurile studiourilor de film japoneze, insa dedicarea acstor sute de oameni necunoscuti, aproape anonimi este inca o masura a grandorii lui Kurosawa. Unii ziaristi l-au numit „Tenno” („Imparatul”) oarecum sfidatori la adresa autoritatii imperiale pe care maestrul o manifesta pe platourile de filmare. Insa cei care il cunosteau mai bine, i-au recunoscut intotdeauna indemanarea iesita din comun de care dadea dovada, luptand ca un adevarat general in complexa lupta care este realizarea unui film, si geniul acestuia de a scoate din „soldatii” sai stradanii chiar mai mari decat se simtea el capabil sa extraga din sine.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

 

do-kum-bongStirea despre moartea actritei s-a aflat tarziu, actrita insistand in testament ca lumea sa nu afle despre disparitia sa. Nascuta in Incheon in 1930, Do si-a inceput cariera actoriceasca intr-un atelier teatral numit „Changgong”, si a debutat intr-un film in 1957, cand regizorul Jo Keung-ha i-a acordat rolul principal in filmul „Hwang Jin-i”. Do a avut o prestatie care a intiparit-o in memoria coreenilor pentru rolurile de femeie fatala interpretat magistral, devenind cea mai barfita si invidiata actrita a timpurilor ei si castigandu-si porecla de „ispita secolului”.

Adevarata Yu Gwan-su, interpretata de Do in filmul omonim
Adevarata Yu Gwan-su, interpretata de Do in filmul omonim

Ulterior a aparut in primul film horror din Coreea, „A Bloodthirsty Killer”, in 1965. A fost o adevarata piatra de temelie pusa la un gen de film care astazi este unul din punctele de rezistenta ale cinematografiei coreene. Regizorul Lee Yong-min a distribuit-o in rolul negativ, actrita demonstrand o data in plus talentul urias pe care il poseda. Datorita succesului din acest film, Do a continuat sa joace pe mai departe in filme horror, precum „A Neckless Beauty”, „A Public Cemetery of Wol-ha” (1967) si „The Magical Sword of Skeletal Spirit”(1969). In ciuda reputatiei de a fi interpretat personaje negative sau sexy, Do a reusit, totusi, sa interpreteze si cateva roluri mai serioase, precum cel din filmul „Yu Gwan-sun” (1959), unde a impresionat prin rolul unei tinere luptatoare pentru independenta in timpul colonialismului japonez.

Popularitatea lui Do a atins cote maxime in anii ’60-’70, castigand premiul pentru Cea mai buna actrita la festivalul de film Daejong pentru rolul din „New Wife”, in 1963, si pentru Cel mai bun rol secundar pentru „When a Little Dream Blooms”, in 1972, si pentru „The Earth” in 1974. A continuat sa lucreze la mai mult de 280 de filme, pana in 1997, cand si-a incheiat cariera prin rolul din filmul lui Park Chan-wook, „Threesome”.

kim-bong-doCa si cum cariera de succes in lumea filmului nu ar fi fost de ajuns, fermecatoarea Do a tinut si prima pagina a revistelor de scandal ale timpului ei sub aspectul vietii sale amoroase. Mereu a avut, insa, incredere in ea insasi si era mai mult decat nerabdatoare sa-si exprime parerea despre stirile senzationale ale acestor publicatii si despre privirea atenta a fanilor ei.

Dupa ce s-a retras din cariera actoriceasca, Do era cunoscuta pentru restaurantul ei din Samcheong-dong, de care se ocupa impreuna cu cei doi fii ai ei, insa a disparut din atentia presei in momentul in care a pus punct acestei afaceri, acum 10 ani. Ulterior, s-a aflat despre ea faptul ca a fost trimisa intr-un stabiliment de asistenta sociala si, dupa spusele fiului ei, a fost spitalizata cu 10 zile inainte sa treaca in nefiinta. „A vrut ca moartea ei sa nu fie facuta publica, astfel ca am incercat sa-i indeplinim dorinta pe cat a fost posibil„, a adaugat acesta.

filmografieDo a fost incinerata, iar ramasitele i-au fost depuse intr-o cripta speciala in Heukseok-dong, in Seul. „A fost o femeie curajoasa, careia i s-au incredintat o multime de roluri negative, insa a reusit, cu toate acestea, sa interpreteze multe personaje pozitive si caractere puternice. Cu alte cuvinte, a fost o actrita minunata, de o mare complexitate. Mi-o amintesc dintr-un rol secundar memorabil, carisma ei fiind de departe mai impresionanta decat cea a actritei din rolul principal„, a spus profesorul Jung Jae-hyung din cadrul departamentului de film al Universitatii Dongguk. Istoria filmului coreean a pierdut inca o legenda. La vremea ei, Do Kum-bong i-a oferit, prin talentul ei, stralucire. Poate ca multi din tinerii actori de astazi din Coreea ar trebui sa priveasca spre legendele care inca mai sunt printre ei si care nu doar prin talent, ci si printr-o viata dusa chiar pe primele pagini ale ziarelor, au stiut sa ramana niste modele de moralitate si corectitudine pentru generatiile lor. Nu e mai frumoasa o viata traita la maxim si un sfarsit undeva departe de lumea dezlantuita a zilelor noastre, in uitare, decat un sfarsit tragic prin sinucidere la o varsta la care inca nu ai apucat sa spui nimic, cum se intampla des in lumea filmului coreean de astazi ? In zilele noastre este usor sa devii vedeta, masinaria serialelor de televiziune si succesul lor in intreaga lume te propulseaza repede in varf. Do Kum-bong nu a avut sansa de a trai vremurile prezente; tot ce a realizat s-a intamplat datorita muncii sale continue, preseverentei si tariei de caracter de care a dat dovada in fata obstacolelor timpurilor ei. Pe 3 iunie 2009, inca o stea s-a stins, pe pamant, pentru a urca acolo unde ii este locul. Amintirea ei va lumina de acum inainte doar sufletele celor care nu o vor uita, admirand-o in numeroasele filme pe care le-a lasat in urma. Ea va trai mereu prin filmele sale, chiar daca timpul va asterne uitarea asemeni unei panze de paianjen asupra trecutului.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Jackie Chan este unul dintre cei mai populari si mai cunoscuti actori ai lumii, datorita numeroaselor roluri in special in filme de actiune, comedii de actiune si filme de arte martiale. Stilul de lupta acrobatic propriu si inimitabil, nota de umor si improvizatiile care il insotesc in toate filmele sale l-au consacrat definitiv pe simpaticul actor, cascador, producator, scenarist, cantaret si antreprenor. Din anii ’70 pana in prezent a aparut in peste 100 de filme, actorul avand rezervata o stea pe Walk of Fame din Hollywood si pe Avenue of Stars din Hong Kong. Indubitabil Jackie Chan este cel mai cunoscut actor chinez din lume, motiv pentru care vom dedica un serial biografiei amanuntite a acestuia.

EPISODUL 1: Copilăria

EPISODUL 3: Lungul drum al succesului la Hollywood

Dupa succesul lui „Drunken Master”, Jackie Chan avea deja putere. A fost co-regizor si s-a ocupat de coregrafia filmului „Fearless Hyena”, pentru Lo Wei;

Lo Wei
Lo Wei

a regizat de unul singur „Young Master”, iar apoi a semnat cu Golden Harvest Company. Dar aceasta din urma miscare a precipitat lucrurile. Jackie a fost amenintat atat de Lo Wei, cat si de triade, astfel ca a trebuit sa ia drumul Americii pentru a face „The Big Brawl” alaturi de regizorul si producatorii lui „Enter the Dragon”. Mai apoi s-a alaturat distributiei stelare din filmul lui Burt Reynolds, „Cannonball Run”. Pentru 10 milioane de dolari din Hong Kong, contractul lui Jackie Chan cu Lo Wei a fost rascumparat, astfel ca a putut sa se intoarca pe insula pentru a invata alte tehnici de regie si acrobatii pentru filmele sale viitoare.

John Woo si Jackie Chan
John Woo si Jackie Chan

Jackie Chan este un adevarat maestru al acrobatiilor, un istoric al lor, explicand cum cascadorii din Hong Kong au folosit mereu lovituri traditionale sau tehnici de a se feri de lovituri specifice. Asta pana cand filmul lui Steve McQueen, „The Sand Pebbles”, a fost filmat in Hong Kong, apelandu-se la multi figuranti autohtoni. Atunci cascadorii profesionisti din Hong Kong au invatat un nou stil de a lovi si de a fi lovit. In scurt timp, datorita unui Jackie Chan sau John Woo, cascadorii din Hong Kong vor ridica nivelul acrobatiilor lor la un nivel nemaiintalnit pana atunci, cu totii dorindu-si sa fie absorbiti de o industrie americana de film care i-a inspirat. Mirajul Americii l-a atras si pe Jackie. Cat a fost prima oara in America, acesta a descoperit stradaniile in ale comediei ale unor actori ai filmului mut: Buster Keaton si Harold Lloyd. Inspirandu-se din munca acestora, Jackie s-a concentrat pe realizarea unei combinatii intre comic si cascadorii. In 1985 a batut din nou la portile consacrarii in State, jucand in filmul „The Protector” (alaturi de Danny Aiello), insa a esuat si de data asta.

police-storyIn termenii istoriei filmului, acest esec a fost crucial. De ce ? Era mult mai ieftin sa faci filme in Hong Kong si, cum companiile de asigurari erau mult mai putin obsedate si mult mai permisive, exista posibilitatea realizarii mai multor cascadorii periculoase, chiar mortale. „Police Story” cu siguranta a pus la incercare limitele lui Jackie Chan si ale cascadoriilor sale. Filmul a avut niste scene de o spectaculozitate nemaiintalnita in vreun film de actiune de pana atunci, realizate cu mari sacrificii. Succesul acestui film a dus la 3 sequel-uri. A urmat apoi „Armour of God”; cascadoriile l-au bagat pe Jackie in spital, acesta cazand de la inaltime, lovindu-se la cap de o stanca, fracturandu-si craniul si intrand in coma.

rumble-in-the-bronx-secventaPe masura ce alegea sa realizeze noi proiecte, comediile deveneau din ce in ce mai prostesti, iar cascadoriile tot mai indraznete. La „Drunken Master 2”, din 1994, scena finala de 7 minute in care Jackie lupta in continuu a luat 4 luni de filmare ! A lucrat cu propria lui echipa de cascadori, altfel, spune actorul, ar fi existat mult mai multi raniti in randul membrilor echipei. Cu propria ta echipa, zicea Jackie, totul devine „mai mult ca o arta, ca un dans”. Dupa o drama despre curse de masini ilegale, „Dead Heat”, a sosit si vremea marelui success la Hollywood. Cu „Rumble in the Bronx”, Jackie a ajuns pe prima pozitie in box-office-ul american, devansand la data premierei filmul lui John Woo, cu John Travolta extrem de popular pe atunci, „Broken Arrow”. In „Rumble in the Bronx”, regizat de Stanley Tong, si avand-o ca partenera pe ecran pe starul pop din Hong Kong Anita Mui, Jackie isi vizita unchiul in New York si drumul sau se intersecta cu cel al unor bikeri si cu un element specific filmelor sale, coruptia din politie. Filmul, cu un buget de 7,5 milioane dolari, a obtinut incasari de peste 32 milioane dolari, fiind filmul cu cele mai mari incasari din Hong Kong in 1995.

Acum era clar: Jackie Chan devenise o vedeta populara in insasi cetatea filmului.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

 null

 „Intr-o lume nebuna, doar nebunii sunt sanatosi”

                                                                                                              Akira Kurosawa

Partea 1: Geniul lui Kurosawa si crezul sau

Partea a 2-a: Universalitatea lui Kurosawa

In 1930, Kurosawa a dat curs unui anunt la mica publicitate dintr-un ziar, unde se cauta un asistent de regie la un studio de film.

Kajiro Yamamoto
Kajiro Yamamoto

Astfel si-a inceput viitorul maestru prodigioasa cariera in lumea filmului, ca asistent al lui Kajiro Yamamoto, cel mai cunoscut regizor japonez agreat de militaristi, din perioada celui de-al doilea razboi mondial. Yamamoto l-a placut pe Kurosawa si spunea, mai in gluma, mai in serios despre el ca i-a placut faptul ca stia „o multime despre diverse lucruri, mai putin despre filme„. Dar incet, in cei 7 ani care au urmat, Kurosawa a inceput sa scrie scenarii si sa regizeze fragmente din viitoarele filme ale lui Yamamoto. Kurosawa era fiul unui ofiter din armata imperiala si probabil acest lucru a cantarit mult in acceptarea in preajma sa de catre Yamamoto. Cert este ca Kurosawa a pornit la drum cu scopul de a se intretine din munca pe care o presta, insa in timp pasiunea a pus stapanire pe el si i-a modelat crezul in viata.

sugata-sanshiro-scena-luptaIn 1943 si-a facut debutul cu primul sau film: „Judo Saga” („Sanshiro Sugata”), care contine o magnifica scena de arte martiale in care 2 maestri se lupta pe viata si pe moarte pe un camp maturat de vant. Scena (foto) a fost reluata de Ang Lee in „Crouching Toger, Hidden Dragon”, in anul 2000. Era evident, asadar, de ce in 1943 lumea filmului a inceput sa vorbeasca despre un tanar cineast cu un stralucit viitor. Filmele sale timpurii au fost produse in timpul celui de-al doilea razboi mondial, astfel incat acestea trebuiau sa se inscrie in temele agreate de politica de propaganda a statului. Abia in 1948 cu „Drunken Angel” putem vorbi de o adevarata exprimare a personalitatii sale ca regizor, odata cu lansarea lui Toshiro Mifune, care va si deveni actorul preferat al regizorului. Kurosawa remarca, mai tarziu: „In acest film m-am descoperit, in sfarsit, pe mine„.

Desi materialele si sursele care au stat la baza filmelor care au fermecat Japonia – povestile sale si cadrul lor de desfasurare, actorii lui preferati si exprimarea lor pe ecran – sunt japoneze, autohtone, mesajele lor fundamentale sunt pentru toata lumea, de pretutindeni. Daca ar fi sa aruncam o privire dincolo de modelele culturale de la suprafata filmelor sale, constatam ca in spatele costumelor care ii identifica pe actori ca japonezi, temele care stabilesc legaturile intre ei, pe ecran, nu sunt nici ascunse, nici esoterice: lupta omului pentru implinire si auto-perfectionare, realitatea iluzorie care deghizeaza adevarul prezentului, lupta dintre Bine si Rau. kurosawa-filmandCe alte subiecte puteau fi mai bine abordate de un artist care viza omul si imperfectiunea firii acestuia, decat acestea ? Cu fiecare film in parte, Kurosawa revenea la aceste teme, schimband in mod neinsemnat locatiile, perioadele istorice, costumele actorilor, insa niciodata sufletul acestora. Cateodata, actorul de pe scena fimului lui Kurosawa e un Hamlet deghizat intr-un afacerist modern („The Bad Sleep Well”) sau un Macbeth ocupand un castel medieval japonez („Throne of Blood”), alteori un cowboy intr-un kimono („Seven Samurai”, „Yojimbo”, „Sanjuro”) sau un oarecare sub masca unui neinsemnat birocrat japonez („Ikiru”). Identitatea acestor personaje, insa, nu e greu de recunoscut, iar pasiunile care ii motoveaza ne sunt familiare tuturor.

Datorita acestor motive de o valabilitate universala, alaturi de incontestabilul talent in domeniul tehnicii de film, Kurosawa ramane o personalitate deosebita in randul cineastilor japonezi din toate timpurile. Desi filmele sale au fost mereu facute pentru audienta din interiorul granitelor Japoniei, acestea au fost adoptate si impartasite de fanii filmelor de pretutindeni, marind statura creatorului lor ca artist-filosof la proportii colosale. In plan virtual, fiecare regizor serios de film din ultima jumatate de secol, indiferent de nationalitate, il recunoaste pe Kurosawa ca pe un maestru de la care are mult de invatat despre arta de a face film.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

„Intr-o lume nebuna, doar nebunii sunt sanatosi” (Akira Kurosawa)

Partea 1: Geniul lui Kurosawa si crezul sau

Akira Kurosawa a fost un titan in toate privintele. La cei aproape 1,80m, acesta a impresionat de la inaltimea lui generatii intregi de japonezi. Cel mai bine cunoscut dintre toti regizorii japonezi, ironia sortii face ca prodigioasa lui cariera sa-l faca de departe mult mai popular in afara granitelor Japoniei decat in tara sa natala. Din aceasta postura, Kurosawa a avut reputatia unui artist si intelectual care a avut, in egala masura o enorma influenta in privinta stilului asupra cineastilor internationali. Nimeni din industria de film sau cel putin interesat de film nu poate ramane impasibil in fata magnitudinii viziunii lui Kurosawa sau a puterii lui de redare a celor mai ascunse sentimente si ganduri omenesti.

Akira a fost cel mai mic dintre cei sapte copii ai parintilor sai, nascandu-se pe 23 martie 1910, in Tokyo, intr-o familie care a avut stramosi samurai. Nu intamplator cariera si-a dedicat-o in mare parte reflectarii, pe ecran, a originilor sale nobile. Nu doar aceasta idee i-a animat munca (multe din filmele sale au scos in evidenta cu lux de amanunte frumusetea costumelor traditionale japoneze), ci si umanismul si constiinta sociala. „Pentru mine, singura intrebare ramane cum poate omul gasi fericirea alaturi de semenii sai„, comenta odata acesta. Aceasta intrebare strabate ca un ecou atat filmele sale istorice (celebre pentru actiunea rapida a lor si, uneori, pentru brutalitatea lor salbatica) cat si dramele postbelice in care expune coruptia dintr-o Japonie invinsa si umilita, pierderea identitatii personale si ucigatoarea putere a presiunii birocratice si sociale care caracterizeaza mult din viata unei societati contemporane.

Kurosawa a spus, la un moment dat, ca prima influenta importanta in viata sa a avut-o un profesor pe nume Tachikawa, care a acordat o mare importanta artei si educarii in spiritul artei a acestuia. In acest fel tanarul Kurosawa a patruns in minunata lume a artei si a filmului. Talentat pictor inca de mic, Akira s-a inscris la o scoala de arta care punea accent pe stilul occidental. Cam tot in acel interval s-a alaturat unui grup de artisti ce aveau un mare entuziasm fata de literatura rusa a secolului XIX, Dostoievski fiind preferatul sau. O alta influenta asupra sa a avut-o Heigo, unul din fratii sai, care iubea filmul si lucra ca benshi (narator/comentator al filmelor mute). Sinuciderea acestuia a afectat puternic sensibilitatea viitorului regizor.

Eu sunt filmele mele; nimic mai mult, nimic mai putin„, spunea Kurosawa cu o remarcabila cunoastere de sine. Intr-o cariera care s-a intins de-a lungul a sase decenii, fiecare bucatica de energie creativa pe care maestrul o poseda a fost turnata in filmele sale. Vorbea putin si nu avea nici o intelegere in fata incompetentei si prostiei. Cerea colaboratorilor sai aceeasi dedicare pe care el o manifesta fata de munca sa. Ura sa-si analizeze filmele, insistand ca ceea ce avea de zis se afla expus pe ecran. In general era sovaitor cand era vorba sa vorbeasca despre munca sa din trecut. Ceea ce il intarea cel mai mult erau planurile sale pentru urmatorul film. Ca un artist de film complet, ca scenarist, ca regizor sau ca editor de film, Kurosawa rar si-a gasit un cineast pe masura in Japonia sau pretutindeni in lume.

Privite ca un tot unitar, cele 30 de filme ale lui Kurosawa transmit o forta morala, o seriozitate intelectuala si o greutate artistica pe care putini regizori o pot concura. O masura a geniului regizorului trebuie cautata dincolo de regatul filmului, undeva in piesele lui Shakespeare, romanele lui Dostoievski, operele lui Verdi sau simfoniile lui Beethoven. Toti acesti creatori au impresionat intreaga lume cu opera lor, cu o viziune neingradita de temerile sau compromisurile oamenilor marunti. Fiecare, in domeniul sau, a sfidat tot ce era conventional in privinta stilului si a formei, trecand dincolo de vechile standarde pentru a statua altele noi. Fiecare din ei a creat opere care, decenii sau secole, au avut un impact pe care nici timpul, nici analize repetate nu l-au putut diminua. In cele din urma, fiecare din ei s-a adresat unei audiente universale formate din oameni obisnuiti, vorbind deschis si direct, dincolo de orice frontiera culturala. Acestui mic grup de genii creatoare putem adauga numele lui Akira Kurosawa fara nici o urma de regret.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Jackie Chan este unul dintre cei mai populari si mai cunoscuti actori ai lumii, datorita numeroaselor roluri in special in filme de actiune, comedii de actiune si filme de arte martiale. Stilul de lupta acrobatic propriu si inimitabil, nota de umor si improvizatiile care il insotesc in toate filmele sale l-au consacrat definitiv pe simpaticul actor, cascador, producator, scenarist, cantaret si antreprenor. Din anii ’70 pana in prezent a aparut in peste 100 de filme, actorul avand rezervata o stea pe Walk of Fame din Hollywood si pe Avenue of Stars din Hong Kong. Indubitabil Jackie Chan este cel mai cunoscut actor chinez din lume, motiv pentru care vom dedica un serial biografiei amanuntite a acestuia.

EPISODUL 1: Copilăria

EPISODUL 2: Sfârşitul copilăriei şi  începutul ascensiunii

 

Renuntand la scoala si fiind tinut multa vreme departe de realitatea lumii in care traia, Jackie era ferm hotarat sa recupereze tot ce a pierdut. Dup ace a studiat hapkido, tae kwondo, judo, wing chung si alte stiluri de arte martiale, acesta a invatat fotbal, apoi box, jocuri de noroc si billiard. Existau sali de biliard deschise non-stop in Hong Kong, iar Jackie juca pana la epuizare, deseori dormind chiar in respectivele sali. Era o potentiala victima, deoarece astfel de locuri erau cele din care triadele (organizatiile de interlopi) isi recrutau tinerii membri. Vazand cum unii din prietenii lui se alaturau acestor bande si distribuiau droguri, Jackie a incercat sa faca ne nepasatorul, mai ales ca tatal sau il avertizase sa nu cumva sa paseasca vreodata pe acel drum. In acest mediu deseori izbucneau scandaluri si batai, actorul amintindu-si ca odata a participat impreuna cu prietenul sau la o astfel de incaierare cu 6 motociclisti.

In ciuda uriasei presiuni la care a fost supus, Jackie Chan nu s-a alaturat niciodata vreunei triade, chiar si cand membrii acesteia au incercat sa-l convinga cu forta. Din contra, acesta a reactionat si i-a provocat, organizand chiar un mars impotriva lor. Devenit celebru in strada si mult prea cunoscut pentru ca cineva sa se atinga de el, Jackie a castigat simpatia strazii din Hong Kong, fiind cunoscut in acesl mediu ca „Big Brother”.

Master with Cracked Fingers
Master with Cracked Fingers

Aspectul atletic si munca de coregrafie inventiva l-au condus spre un prim rol principal intr-un film, in „Master with Cracked Fingers”. Acest rol, in care invata kung-fu si, in ultima instanta il practica pentru a se lupta intr-un ring de lupte, va pregati terenul pentru multi altii, pentru a-i pasi pe urme. Dar pentru anii ce au urmat, Jackie urma a fi vioara a doua pentru omul creditat cu aducerea kung-fu-ului in Occident, nimeni altul decat Bruce Lee. A fost distribuit, astfel, in „Chinese Conection” si „Enter the Dragon”. Cand, in 1973, Bruce Lee a murit, drumul spre o fulminanta ascensiune ii era deschis. Au aparut multi pretendenti in cautarea faimei cu nume precum Bruce Li, Bruce Le, Dragon Lee, iar Jackie era principalul favorit la o rapida ascensiune. Dar nu a fost sa fie.

In timp ce se cautau actori pentru roluri importante in „Rumble in Hong Kong” si „Hand of Death” (unul din filmele timpurii ale lui John Woo), Jackie a ales sa zboare in Australia, pentru a-si petrece timpul alaturi de parintii lui. Aici si-a dobandit actualul nume de ecran, „Jackie Chan”, dupa ce numele sale anterioare de scena fusesera Yuen Lo, Chen Yueng Lung si Sing Lung. Totul a pornit de la o intamplare hazlie: mergand sa-l ajute pe un santier pe prietenul tatalui sau, pe nume Jack, colegii de lucru l-au intrebat pe Jackie cum il cheama, pentru a sti cum sa i se adreseze. Crezand ca acestia vor avea probleme cu pronuntia, prietenul tatalui sau le-a replicat muncitorilor: „Si pe el il cheama tot Jack„. Si asa i-a ramas numele de Jackie Chan.

Revenind in Hong Kong, Jackie a semnat contracte cu compania de film a lui Lo Wei, dar si cu Willy Chan, care si in zilele noastre inca il mai impresariaza. Tot acum s-a incercat lansarea lui ca „Noul Bruce Lee”, Lo Wei distribuindu-l in rolul principal din „New Fist of Fury”. A fost din nou un lamentabil esec, incercarea de subtituire a unei imagini care era puternic conturata in mintea si mai ales in sufletul amatorilor de filme cu arte martiale – cea a lui Bruce Lee – neavand sorti de izbanda. Dupa mai multe colaborari cu Lo Wei, fara succes, Jackie a acceptat o colaborare cu Seasonal Films, compania lui Ng See Huen, primind rolul principal in „Snake in Eagle’s Shadow”. Combinand comedia cu actiunea in forta, acest film a scos la iveala resursele comice inepuizabile pe care le detinea Jackie. Filmul a fost o mare lovitura, urmata de o alta – celebrul „Drunken Master”, care a spart toate recordurile de box-office in Hong Kong-ul acelor vremuri si l-au transformat pe Jackie intr-o vedeta la nivelul Asiei intregi.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

 Jackie Chan este unul dintre cei mai populari si mai cunoscuti actori ai lumii, datorita numeroaselor roluri in special in filme de actiune, comedii de actiune si filme de arte martiale. Stilul de lupta acrobatic propriu si inimitabil, nota de umor si improvizatiile care il insotesc in toate filmele sale l-au consacrat definitiv pe simpaticul actor, cascador, producator, scenarist, cantaret si antreprenor. Din anii ’70 pana in prezent a aparut in peste 100 de filme, actorul avand rezervata o stea pe Walk of Fame din Hollywood si pe Avenue of Stars din Hong Kong. Indubitabil Jackie Chan este cel mai cunoscut actor chinez din lume, motiv pentru care vom dedica un serial biografiei amanuntite a acestuia.

 
 

 

 Episodul 1: Prima parte a copilariei

Jackie Chan s-a nascut pe 7 aprilie 1954 (54 de ani la data scrierii articolului) in Victoria Peak, in Hong Kong-ul aflat, pe atunci, in componenta Teritoriilor Britanice de peste Mari. Numele lui era Chan Kong-Sang (care insemna „Nascut in Hong-Kong”), fiind unicul urmas al lui Charles si Lee-Lee Chan, amandoi refugiati ai Razboiului Civil din China. Charles lucra ca bucatar pentru ambasadorul Frantei in Hong-Kong, in timp ce Lee-Lee era casnica, amandoi locuind intr-o locuinta exclusivista din districtul Victoria Peak, in chirie.

In copilarie, Jackie Chan a suferit de pe urma saraciei crunte si a rigorilor educatiei stricte pe care a primit-o. A urmat scoala primara Nah-Hwa din Hong Kong, deseori cheltuindu-si banii pentru bilete pe autobuz pe mancare si batandu-se pe strada cu pustii elevi caucazieni de la scolile speciale din zona. Nu a fost un scolar stralucit, astfel ca nu a reusit sa treaca clasa intai. Sesizand acest lucru, tatal sau a decis sa-si dea baiatul, care intre timp implinise 7 ani, la Scoala Operei din Beijing. Plimbandu-se cu tatal sau care-l lua dupa ore de la scoala, acesta a avut ocazia sa observe zeci de copii cu varste cuprinse intre 7 si 15 ani facand salturi acrobatice si antrenandu-se cu sabii de lemn si prajini. Actorul, amintindu-si de acei ani, spunea ca, privind toate aceste lucruri spectaculoase, simtea ceva similar cu senzatiile copiilor de astazi care merg pentru prima oara la Disneyland sau intr-un parc de distractii. N-ar mai fi vrut niciodata sa revina la o scoala obisnuita pentru a primi o educatie academica. De altfel, desi in prezent Jackie Chan vorbeste 7 limbi, acesta nu poate citi si scrie la un nivel „academic”, altcineva scriindu-i scenariile pentru improvizatiile scenice din filmele sale.

Dar curand, tanarul Jackie avea sa constate ca viata nu era un Disneyland. Charles s-a mutat in Australia, lucrand la Ambasada Chineza, iar Jackie, acum cu numele Yuen Lo, ramas impreuna cu mama lui, a descoperit adevarata fata a Scolii Operei din Beijing. Antrenamentele sincronizate pe muzica, acrobatiile si orele de arte martiale il retineau pana si 18 ore pe zi. Exercitiile erau dure, copiii stand ore in sir in cap sau facand acrobatii dificile. Bataile erau la ordinea zilei, atat cele primite de la Maestru, cat si cele cu ceilalti baieti. Ulterior, insasi mama lui Jackie a plecat in Australia pentru a castiga bani, Jackie fiind practic adoptat de catre onestul sau maestrul.

Fiind un fel de „pusti-minune”, Jackie a fost aruncat in focul reprezentatiilor publice prematur. Facea parte dintr-o trupa a scolii, cunoscuta sub numele de „Cei Sapte Mici Norocosi”, fiind coleg in aceasta cu Yuen Biao, Sammo Hung si Yeun Wah, toti deveniti mai tarziu niste stele ale cinematografiei din Hong Kong. In 1988, Sammo Hung a jucat in „Painted Faces” al lui Alex Law, un film despre aceasta prietenie care s-a legat intre colegii respectivei trupe, personajului ce-l reprezenta pe Jackie Chan spunandu-i-se „Nas Mare”. Acest film a simbolizat si efortul copiilor scoliti in astfel de institutii de specialitate de a patrunde in lumea filmului, lucru care nu era deloc usor dat fiind ca se primea o cu totul alta educatie decat intr-o scoala obisnuita. Insa Jackie a fost norocos. La varsta de 8 ani, acesta a jucat in filmul „Big And Little Wong Tin Bar”, alaturi de marea actrita taiwaneza din acele vremuri, Li Li-hua, ce o interpreta in film pe mama sa. Aceasta s-a atasat de baiat si l-a luat sa colaboreze cu el si la alte productii viitoare. Pentru Jackie Chan a fost o experienta placuta si utila, desi Maestrul ii lua toate veniturile, pentru a nu le irosi.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

Viata lui Takeshi Kitano, un monstru sacru al cinematografului japonez, este fascinanta. Talentul sau de neegalat, pasiunea cu care si-a dedicat viata filmului au facut din acesta unul din cei mai mari actori asiatici ai tuturor timpurilor, aducandu-i un renume la nivel mondial. Tocmai datorita importantei sale in lumea cinematografiei asiatice, prezentarea vietii acestuia merita mai mult decat o rubrica de cateva randuri. Din acest motiv, dar si datorita bogatiei de surse privind viata lui, Asiacinefil va dedica un serial vietii acestui actor extraordinar, cu tot felul de amanunte inedite si interesante care cu siguranta nu pot decat sa uimeasca si sa atraga respect.

17. Kitano secolului XXI

Dorinta de a crea ceva nou si complet original a fost scopul din spatele filmului „Dolls”. Obosit de comentariile critice legate de violenta din filmele sale, Kitano a conceptualizat o viziune bazata pe scrierile lui Chikamatsu Monzaemon. La vremea premierei, filmul nu a fost primit stralucit de public, insa in zilele noastre, tot mai multa lume vede in „Dolls” unul din cele mai bune filme ale lui Kitano.

Mai apoi a intrat in discutii pentru un proiect indraznet, „Zatoichi”, un film care a fost ecranizat intr-un serial de televiziune japonez foarte popular in anii ’60-’70. Sovaitor, Kitano a acceptat, desi era cunoscuta popularitatea regretatului Shintaro Katsu (interpretul personajului principal din serialul Zatoichi). A regizat si a preluat rolul principal in acest film, destramand intregul mit Zatoichi, inversandu-l. Nu intamplator viitorul sau proiect („Izo”) a ajuns sa semene cu o conceptualizare a cubismului in film. „Zatoichi” a fost cel mai mare succes de box-office in Japonia al unui film al lui Kitano. Pe plan international s-a comportat excelent, castigand numeroase premii, inclusiv Leul de Argint la Venetia.

Kitano a revenit pe ecran si in calitate de actor. Printre rolurile cele mai importante din ultimii 10 ani se inscriu cel din Taboo (1999) si din Battle Royal (2000), un blockbuster japonez controversat. In 2004 a colaborat cu Takashi Miike la „Izo” (unde a avut un rol marunt), insa in acelasi an are o prestatie de exceptie in filmul lui Yoichi Sai, „Blood and Bones”, unde interpreteaza cu maiestrie rolul unui tata autoritar al unei mari familii care ajunge sa se destrame datorita violentei capului ei. Din 2005 pana in 2008, Kitano a mai realizat 3 filme de lung metraj, in fapt o trilogie care ii incununeaza cariera cinematografica: „Takeshi’s”(2005), „Kantoku Banzai” (2007) si „Achilles and the Tortoise” (2008). In cadrul lor, acesta face o radiografie acida, cu ajutorul satirei si al umorului negru, a carierei sale cinematografice. Parcurgand aceasta biografie detaliata, episod cu episod, veti avea surpriza sa regasiti totul cuprins in aceste 3 filme, prezentat intr-o maniera unica si cu mult stil.

Unul din colaboratorii de marca ai lui Kitano a fost compozitorul de renume mondial Joe Hisaishi. Acesta a compus coloana sonora a majoritatii filmelor sale. In 2002 insa, in timpul colaborarii de la filmul „Dolls”, cei doi s-au certat, iar din acel moment colaborarea a incetat, nefiind reluata pana in prezent. Kitano si-a continuat cariera in domeniul televiziunii, unde isi are propriile emisiuni, scrie, picteaza, regizeaza. Lucrul care il intristeaza cel mai mult este ca imbatraneste. Aceasta stare este reflectata atat in 2 din recentele sale carti, „Growing Old” si „Aging”, cat si in „Dolls” si „Zatoichi”. Un Lucru curios, in interviurile sale, Kitano vorbeste despre accidentul sau ca despre o binecuvantare, ca despre ceva care i-a schimbat viata, maturizandu-l. In scrierile sale, insa, nici urma de astfel de ganduri. Vorbind despre experienta care l-a adus atat de aproape de moarte, in cartea sa „Soredemo Onnaga Suki”, Beat Takeshi spunea: „Poate ca ar fi trebuit sa traiesc mai profund viata, acum ca m-au repus pe picioare”.

Un lucru este sigur: viata lui Kitano, cu rele si cu bune, ne invata un lucru. Anume ca niciodata nu ai de unde sa stii ce-ti aduce ziua de maine. Poate fi cel mai fericit lucru, sau cel mai trist din aceasta lume. Kitano a stiut mereu sa-si pacaleasca destinul, surprinzandu-ne mereu si mereu. Ramane poate cel mai mare actor japonez in viata, si unul din cei mai apreciati regizori, daca nu in tara sa, la nivel international cu siguranta.

Articole realizate de cris999 © www.asiacinefil.com

Episodul 1: Copilaria

Episodul 2: Adolescenta

Episodul 3: Puştiul din Asakusa

Episodul 4: Cei doi „Beat”

Episodul 5: Viaţa personalã şi anii afirmãrii

Episodul 6: Anii de aur ai carierei la radio şi televiziune

Episodul 7: Anii revoltei

Episodul 8: De la actor de televiziune, pe marele ecran

Episodul 9: Debutul regizoral

Episodul 10: „Clownul trebuie sa moara !”

Episodul 11: Primele succese internationale si primele frustrari

Episodul 12: Momentul de cotitura

Episodul 13: Cannes si revenirea la viata

Episodul 14: „Eu sunt maestrul !”

Episodul 15: Deziluzii si despartiri

Episodul 16: „Brother” si sfarsitul perioadei contemplatiei

Episodul 17: Kitano secolului XXI

PARTEA INTAI: Intre gasirea succesului si deziluzii

 

PARTEA A DOUA: Tragedia unei stele

Intreaga natiune coreeana a intrat in stare de soc in dimineata zilei de 2 octombrie 2008, cand toate posturile de televiziune anuntau tragica disparitie a actritei de doar 39 de ani. Inainte de acest eveniment neasteptat, circulau prin presa coreeana zvonuri ale unei pretinse relatii a actritei cu actorul Ahn Jae-hwan, care la randu-i s-a sinucis cu o luna mai devreme din cauza unor datorii. Zvonurile au fost alimentate de prezenta lui Choi Jin-sil la inmormantarea lui Ahn, unde a parut extrem de afectata. Aceleasi zvonuri sustineau, la scurt timp dupa inmormantarea lui Ahn, ca Choi l-ar fi imprumutat cu bani pe acesta. Choi a negat acest lucru, iar politia a arestat un suspect banuit a fi raspandit acest zvon.

Pe 1 octombrie, in noaptea dinaintea tragicului eveniment, Choi ai fi baut impreuna cu managerul ei. Revenita acasa, s-a inchis in baie si i-a cerut mamei sale sa se duca la culcare. A doua zi de dimineata a fost gasita de mama ei, fara suflare, in cabina de dus. Chiar inainte sa moara, aceasta a trimis un sms uneia din colegele sale, exprimandu-si dorinta sa aiba grija de cei doi copii ai ei. In momentul in care vestea s-a raspandit, sute de reporteri s-au indreptat spre domiciliul actritei din Seul, in timp ce principalele site-uri de specialitate, ca Naver.com, au blocat posibilitatea de raspuns a userilor online la subiect, de teama ca unii ar putea lasa comentarii rautacioase. Este cunoscut faptul ca Choi ar fi fost foarte afectata datorita unor comentarii negative si a unor zvonuri lansate pe internet la scurt timp dupa disparitia lui Ahn Jae-hwan, ca urmare a faptului ca era o buna prietena cu sotia acestuia. Familia s-a opus autopsiei solicitate de politia coreeana, iar ca raspuns la moartea ei, guvernul sud-coreean a inceput demersuri legale in vederea controlarii postarilor utilizatorilor de pe forumurile private. Ca urmare a masurilor in acest sens, peste 2.000 de persoane au fost identificate si cercetate pentru postarea de mesaje care au incalcat noua lege a internetului din Coreea.

Moartea actritei Choi Jin-sil a fost ultima dintr-un lung sir de sinucideri ale celebritatilor din Coreea, strans legata de „cyber-teroare”, un fenomen care a devenit tot mai greu de stapanit intr-una din tarile lumii cu cei mai multi utilizatori de internet. Conform unui raport al Korea Broadcasting Institute asupra cazurilor de abuz online ce aveau ca tinta celebritatile, din 1990 pana in 2008 aproape 7 din 10 atacuri erau indreptate impotriva actritelor. Dupa actori si actrite, urmatoarele categorii de vedete vizate au fost cantaretii si comediantii. Principalele forme de insulta sunt zvonurile si barfele de cea mai joasa speta, multe dintre ele neconfirmate. Un membru al institutiei citate arata ca numarul unor astfel de mesaje defaimatoare postate pe forumuri a sporit foarte mult in ultima vreme, datorita unei active interactivitati online si a expunerii mai mari a vietii private a vedetelor prin intermediul blogurilor si paginilor personale de pe internet. Pentru a nu exista un efect de recul si a se impiedica un asemenea flagel social sunt necesare schimbari in „cyber”-cultura tarii, prin strategii pe termen lung si scurt.

Choi Jin-sil va ramane pentru totdeauna in amintirea fanilor drept una din cele mai mari actrite pe care le-a avut vreodata Coreea. Disparitia ei a tras pentru prima oara un serios semnal de alarma asupra unui fenomen nou („cyber-teroarea”), pe care autoritatile incearca sa-l stapaneasca prin modificarea din temelii a legislatiei in privinta utilizarii internetului. In urma ei au ramas rolurile memorabile si numeroasele premii si nominalizari obtinute in timpul vietii. A fost recompensata in repetate randuri drept actrita anului in seriale tv ale principalelor posturi de televiziune (MBC, KBS si SBS), la care se adauga premiul pentru cea mai buna actrita intr-un film coreean, castigat in 1995 pentru prestatia din „How to Top my Wife” (premiul Grand Bell). Nu a mai apucat sa inceapa filmarile la cel de-al doilea sezon al serialului „The Last Scandal of my Life”, in care, paradoxal, interpreta rolul unei femei care isi gaseste iubirea alaturi de un actor de top, in urma unei traumatizante experiente a unei casnicii esuate prin divort.

Odihneasca-se in pace !

 

Articole realizate de cris999 (c) www.asiacinefil.com

Andy Lau este unul din cele mai populare staruri ale cinematografiei asiatice. Cu peste 100 de roluri la activ, acesta a participat la toate productiile importante ale ultimului deceniu ale caselor de productie din Hong Kong, in calitate de actor, producator, regizor si chiar… cantaret. Fara indoiala, Andy Lau este cel mai in voga actor contemporan al Hong-Kong-ului care si-a cladit cariera strict in insula, spre deosebire de colegul sau de generatie, mult mai popularul, la nivel mondial, Jackie Chan, care a ales calea afirmarii pe continentul nord-american.

Andy Lau s-a nascut la 27 septembrie 1961 in Hong Kong, intr-o familie foarte saraca. In copilarie, a trait intr-un mediu auster, in niste conditii de viata foarte grele. Locuinta familiei lui nu dispunea de apa curenta, micutul Andy trebuind sa faca 8 drumuri pe zi pentru a aduce apa familiei sale, dupa cum isi aminteste astazi superstarul. In ciuda problemelor financiare, parintii l-au incurajat sa mearga la scoala. La absolvirea liceului, tanarul Lau Tak-Wah a fost admis la academia TVB, unul din cele mai importante posturi de televiziune din Hong Kong. Aici a invatat actoria si… artele martiale. Dupa mai multe aparitii la televiziune si dupa cateva roluri secundare, in 1982 Andy Lau e distribuit intr-un rol important in „Boat People”. Filmul, ce prezinta povestea unui reporter japonez ajuns pentru un reportaj in Vietnamul post-razboi communist, a fost un real succes, aducandu-i 5 premii la festivalul de film din Hong-Kong si 7 nominalizari. Intre acestea se afla pana atunci si necunoscutul Andy Lau, nominalizat la categoria „Cel mai bun debutant”.

Andy Lau in anii de debut
Andy Lau in anii de debut

Pe acea vreme era la moda ca tinerii actori odata remarcati, sa se distinga si in alte domenii aducatoare de imagine, publicitate si, mai ales, de venituri suplimentare. A fost si cazul lui Lau, care a debutat in 1985 si in muzica, scotand pe atunci primul sau album. Muzica i-a devenit a doua cariera, in scurt timp ajungand un star pop. Cariera muzicala si cea de actor se impacau perfect, astfel ca dupa 1990 actorul a incercat o impletire a lor, inregistrand muzica pentru filmele in care juca. In ciuda acestui succes, cariera lui de actor a fost la un moment dat la un pas de a se sfarsi, in momentul in care acesta a refuzat semnarea unui contract cu TVB. Lau a ajuns pe lista neagra a televiziunilor din Hong Kong (principalele finantatoare ale proiectelor cinematografice din acea vreme), si doar prin interventia lui Chow Yun Fat (cunoscut tuturor prin filme ca „The Replacement Killers” sau „Anna and the King”) Lau si-a mai gasit roluri in diverse filme.

Necastigand niciodata cu adevarat respectul criticilor locali sau al prea multor fani din Occident, lista de filme a lui Andy Lau este una impresionanta. Pana in prezent (2008) a fost distribuit in peste 135 de filme, si, spre deosebire de unele vedete devenite idoli ale unor generatii, acesta nu s-a cantonat in roluri stereotipe. Astfel, de la comedii romantice ca „Love on a diet” (2001) sau „Perfect Match” (1989) la comedie („Tricky Brains” -1991), si de la filme de actiune („Godfathers of Hong Kong”, „Running out of time”) la filme de arta (doua filme ale lui Wong Kar-wai: „As Tears go by” si „Days of Being Wild”), Andy Lau nu a avut absolut nici o problema in a se adapta cerintelor unor roluri atat de complexe. In 1989, distribuirea lui in „Casino Raiders” a dus la relansarea genului filmelor axate pe subiectul jocurilor de noroc, in Hong Kong.

In ciuda reputatiei de a fi un actor cu care se lucreaza greu (se spune ca la un moment dat, Lau ar fi refuzat sa zambeasca intr-o scena dintr-un film, pentru a nu i se vedea ridurile), Andy Lau continua sa ramana unul din cei mai prolifici actori ai Hong-Kong-ului. Insa pretul celebritatii nu este unul mic, astfel ca au existat vremuri cand acesta lucra concomitent la doua proiecte cinematografice in acelasi timp, si continua sa faca inregistrari muzicale, dormind mai mult prin masini, cateva ore. Devotamentul pentru meseria pe care si-a ales-o i-a fost in cele din urma rasplatit, castigand 10 premii si avand 26 de nominalizari la festivaluri internationale de film Dintre cele mai importante filme in care a fost distribuit si care sunt cunoscute si publicului de la noi, merita enumerate: A World Without Thieves (2004), House of Flying Daggers (2004), A Battle of Wits (2006), Protégé (2006), Brothers (2007), The Warlords (2008), Three Kingdoms: Resurrection of the Dragon (2008) si, bineinteles, „Infernal Affairs”, unde are o prestatie de exceptie. Nu in ultimul rand, a colaborat cu crema regizorilor asiatici: Wong Kar-wai, Andrew Lau, Feng Xiaogang and Jiang Yimou.

Andy Lau in recentul "The Warlords"
Andy Lau in "Warlords"

De urmarit evolutia carierei acestui mare actor, aflat la apogeu. Si, in incheiere, un pont pentru necunoscatori: daca vedeti vreun film pe al carui generic apare numele Andy Lau, nu ezitati sa-l vizionati. Pana si filmele unde acesta apare doar producator (gen productia coreeana „Daisy”, cea thailandeza „Invisible Waves”, „Infernal affairs”) sunt veritabile succese, dovada ca dupa atatia ani, poti face filme bune nu doar pe platourile de la Hollywood, ci si cu actori practic necunoscuti.

Va rugam nu copiati.