Cea mai veche cinematografie din Extremul Orient este cea nipona. Vitascopul “Edison” sau cinematograful Lumiere fusesera cunoscute inca de pe vremea la care acestea fusesera inventate. Primele realizari din domeniu dateaza de la 1899 si 1900 (scurte fragmente de teatru clasic – cunoscute sub numele de “kabuki”) si din timpul razboiului ruso-japonez (actualitati de pe front). La scurt timp s-au amenajat primele studiouri si laboratoare la Tokyo si Kyoto de “Japan Film”, o filiala a casei de filme “Pathe” Insa adevaratul debut al productiei nipone de film se produce in 1912, odata cu fondarea societatii “Nikkatsu”. Cele doua centre de productie japoneza de film se vor specializa astfel: Tokyo – pe subiecte moderne, iar Kyoto – pe subiecte vechi.
In 1920, compania “Shoshiku”(fondata in 1900), detinatoare a unui numar mare de sali pentru kabuki, pentru teatru modern sau pentru teatru cu marionete, produce primele sale filme. Trustul poseda si o scoala de actori remarcabila, realizand numeroase filme de valoare. (foto: una din primele animatii realizate in studiourile Nikkatsu)
Pentru a se crea o parere despre filmul japonez de pana la 1920, merita mentionat un aspect extrem de interesant. In conformitate cu traditiile teatrului clasic japonez (kabuki), asa-numitii “oiamai” erau personajele centrale ale majoritatii filmelor cu subiecte vechi. Filmele erau, practic, un soi de teatru filmat, iar acesti “oiamai” erau niste barbate deghizati, ce interpretau roluri feminine. Cum, se stie, erau anii de glorie ai filmului mut, imaginile surprinse erau acompaniate de comentariul unor crainici (“benshi”), care au ramas extrem de populari in intreg Extremul Orient pana la aparitia filmului vorbit. Dar dupa 1920, un grup de tineri cineasti japonezi cer cu inflacarare modernizarea cinematografului japonez. Este vorba de Teinosuke Kinugasa, Tomu Ushida si Kenji Mizogushi (unul din marii regizori ai Japoniei), care doreau eliminarea acestor “oiamai” si “benshi” si transformarea filmului in ceva independent, desprins de teatru.
Kinugasa (foto) debutase, culmea, tocmai ca actor travestit in femeie. In Occident devine cunoscut cu “Jujiro”, un film modern, ce poate fi comparat cu cele mai reusite productii mute europene sau hollywoodiene. A mai realizat o serie de filme cu subiect istoric, iar cei 3 ani petrecuti in Europa il aduce in legatura cu Serghei Eisenstein, care il influenteaza.
Cel mai important concurent al sau era insa Kenji Mizogushi. Pe langa filme ca “Cerul rosu al amurgului” sau “Pamantul zambeste”, ce s-au bucurat de un mare succes, acesta a adaptat pe ecran si un mare numar de romane moderne din era Meiji, orientandu-se mai apoi spre o critica sociala necrutatoare.
Statistic, pana in 1923 in Japonia se realizau cateva sute de filme pe an. Cutremurul din 1 septembrie 1923 distruge 80% din salile de cinematograf si toate studiourile din Tokyo. Consecinta se vede imediat: la Kyoto, in 1924, se realizeaza peste 850 de filme. Desi Kyoto era centrul filmelor cu tematica veche, subiectele moderne si tinerii cineasti sunt stimulati, paradoxal, de cutremurul devastator din 1924, o excelenta tema pentru acestea.
Dupa 1927, acest curent de schimbare a cinematografiei japoneze este consolidat de influenta cineastilor din grupul “Pro-kino”. Abordand subiecte moderne, datorita aplecarii asupra tematicii sociale, filmele acestora au fost calificate drept “ideologice” de catre regimul de atunci. Orientarea de stanga a acestora este evidenta, fiind adaptate pe ecran piese de teatru muncitoresti. Acestei miscari i s-au raliat, in scurt timp, pe langa Tomu Ushida, si Kinugasa si Mizogushi. Insa acestia au avut de infruntat rigorile cenzurii, fiind una din primele interventii ale politicului in domeniul noii arte. Despre aceasta si multe altele, in episodul urmator.
