DIVERSE

Publicat: duminică 20 martie 2016

Regizat de Gary Mak, un actor cunoscut in China cu peste 90 de roluri la activ, mai celebru pentru filmele regizate ca asistent de regie (The Monkey King, The Grandmaster, Bodyguards and Assassins, Am Empress and the Warriors) decat ca regizor deplin (The Road of Dead, Bar Paradise, Sex Duties Unit), “Inside or Outside”, o coproductie China-Taiwan-Coreea de Sud, e un thriller de actiune cu accente comice care tinand cont de distributie ar fi trebuit sa umple salile de cinema. Veteranul Simon Yam, taiwanezul Wallace Huo (“Honey Enemy”) si coreeanul Jang Hyuk formeaza o distributie suficient de solida pentru a atrage atentia fanilor genului asupra acestei productii. Intr-un rol secundar, un alt actor tanar coreean, Han Ji-seok (ce a aparut si in “After School: Lucky or Not 2” (2014)) debuteaza pe marele ecran in rolul unui gangster coreean. Cu toate acestea, “Inside or Outside”, in ciuda bugetului destul de consistent (10 milioane dolari), nu a reusit sa obtina decat 4 milioane de dolari incasari la box-office. S-ar putea sa fie de vina stilul in care e spusa povestea, total diferit de o clasica poveste de actiune chinezeasca, scenariul si mai ales punerea lui in practica avand evidente accente hollywoodiene. Scenaristul a spus despre film ca e o complexa poveste cu detectivi, cu un accent greu pus pe elementul psihologic. Desi regizorul a lucrat cu un scenarist si un producator tineri, firul narativ e bine dezvoltat, iar distributia pan-asiatica, bine organizata, face apel la audienta asiatica in ansamblul ei, nu doar la publicul chinez. Nu intamplator filmul a fost prezent la Busan, in toamna trecuta, la targul de filme ce s-a desfasurat odata cu festivalul de film.

Ou Jian (Jang Hyuk) e tanarul presedinte de succes al unei companii din domeniul IT. Softul “Internetul Lucrurilor” pe care l-a creat e primul cu peste 100 de milioane de utilizatori in intreaga lume. Nu de acelasi succes, insa, se bucura in viata personala. Casatorit cu o scriitoare de basme, Nan Fang, fiica unui potent afacerist ce i-a ridicat afacerea cu investitia sa, Ou Jian manifesta o neincredere ce merge pana la paranoia cand vine vorba de sotia lui. Aceasta tocmai a nascut o fetita, insa el se comporta foarte rece, evitand pana si sa-si ia fetita in brate. La randul ei, sotia il suspecteaza ca ar avea o relatie extraconjugala, mai tot timpul fiind plecat cu afaceri sau ocupat. La recomandarea bunei sale prietene, Nan Fang apeleaza la doi detectivi: Ah Le (Wallace Huo), un tanar sergent demisionar, dat afara temporar din politie pentru noncomformismul cu care solutiona cazurile, si Fei Xin (Simon Yam), un detectiv consultant cu un ascutit simt al intuitiei. Cei doi isi incep propria ancheta, insa pe parcurs lucrurile se complica, pe masura ce in poveste se implica o banda de gangsteri coreeni in cautarea unui tradator, dar si cineva din trecutul ascuns al lui Ou Jian, ce tot mai mult nu pare a fi sotul pe care Nan Fang il credea…

Titlul international al productiei, “Inside or Outside”, nu are foarte multa relevanta raportat la actiunea in sine a filmului. Cel mult s-ar putea traduce “Interior sau Exterior”, facand trimitere la latura psihologica a unei persoane, care in exterior poate fi in nenumarate feluri, schimbandu-si infatisarea, pe cand in interior ramane acelasi, trasaturile unei persoane fiind un lucru aproape imposibil de imitat sau confiscat. Si tot ca o aluzie la acest lucru, in asa-zisul birou al detectivului Fei, acesta isi primeste clientii stand intr-un scaun ce are forma unei masti albe, incat ai impresia ca mai degraba esti la un psiholog, nu la un detectiv. In fapt, aspectul psihologic e o latura importanta a acestui film. In termeni psihologici, totul oscileaza in jurul asa-numitului Efect Barnum, o tendinta de a accepta un tip vag de informatii ca specifice unei individualitati, cu precadere proprii. Capcana acestui fenomen e ca atunci cand cineva se adreseaza in termeni laudativi fata de propria persoana, nu realizezi ca respectivele laude se pot aplica la fel de bine si altora. Personajul lui Jang Hyuk, Ou Jian, sufera de acest efect, si desi la suprafata pare o persoana perfecta (are un fizic de invidiat, e ravnit de o multime de femei, desi e casatorit, are success in afaceri, se imbraca mereu irezistibil in costum), in interior e macinat de intrebari, banuieli, ce toate il duc in pragul paranoiei. Are senzatia ca cineva vrea sa-i ia viata, ca tot timpul e urmarit, ca sotia lui are o aventura cu un alt barbat, ca de fapt fetita nou nascuta nu e a lui, si totul poate continua cu achizitionarea unei arme, ce tradeaza nevoia de siguranta pe care singur nu si-o poate oferi, cu toate ca stapaneste foarte bine arte martiale. Accepta usor toate laudele ce i se aduc, insa sare ca ars cand o asistenta ii greseste numele, numindu-l “Qu Jian” in loc de “Ou Jian”, aducand fara voia lui la suprafata amintiri din copilarie care il ranesc, tradand eventuale complexe de inferioritate. Starea interioara a lui Ou Jian e principala sursa a suspansului acestui film. Toate suspiciunile lui sunt prezentate intr-o nota intunecata, pe un fundal sonor amenintator, culminand cu prezenta catorva personaje aproape grotesti (cum e clovnul ce-i vinde arma intr-un parc de distractii bizar, pustiu). Latura comica e asigurata de Simon Yam si de mai tanarul lui partener de investigatii, Wallace Huo. Cei doi intruchipeaza un cuplu clasic de detectivi (tipic Hollywoodian) cu principii putin diferite. Daca detectivul Fei (Simon Yam) considera ca are sarcina de a cauta adevarul dupa ce contul a fost in prealabil umplut de catre clientul in cautarea acelui adevar, fostul politist Ah Le (Wallace Huo) e de parere ca scopul lui e sa gaseasca dreptatea, chiar de-ar fi s-o faca voluntary, fara o plata. Cu aceste divergente de principii, cei doi formeaza un cuplu haios, Ah Le nefiind nici el ocolit de o latura intunecata. Desi filmul are un numar destul de mare de personaje, si piesele puzzle-ului sunt imprastiate fara indicii relevante la inceput (Ou Jian se trezeste, mergand linistit pe autostrada, cu o masina cazuta in fata lui de pe pod, in plina zi, din senin; anumite lucruri din trecutul sau sunt prezentate vag, printr-o fraza sau doua ce-I revin in minte; in biroul detectivului Fei se succed o multime de personaje ciudate dispuse sa plateasca bani frumosi pentru gasirea unor persoane sau animale), pe parcurs toate aceste elemente isi gasesc locul in tabloul final, rezultatul fiind un film captivant si revigorant, ce indica un nou suflu in tematica de gen in cinematografia chineza. Saturatele filme de actiune cu aceleasi scenarii parca trase la indigo incep sa isi diversifice tematica, rezultand productii interesante, care insa din pacate tradeaza o tendinta de apropiere de stilul hollywoodian. Cu un Simon Yam irezistibil si un Jang Hyuk facand fata cu succes unei productii internationale, cu scene ce tradeaza originalitatea indicatiilor scenice ale regizorului Gary Mak (scenele ii care suna clopotelul in mintea lui Simon Yam sunt geniale, sau modul in care rationeaza acesta) si cu o poveste incalcita bine repusa pe fagasul ei normal intr-un mod cat se poate de original, “Inside or Outside” ne ofera peste 100 de minute de adevarata delectare, in care combinatia de thriller, actiune, mister si comedie e pusa doar in slujba bunei dispozitii a spectatorului.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 18 martie 2016

Mood of the Day (2015) e o tipica comedie romantica coreeana care in mod normal ar fi trebuit sa se realizeze cu un deceniu in urma, dupa spusele producatorilor. Intr-un final, filmarile s-au realizat la sfarsitul lui 2014 si inceputul lui 2015, iar premiera a avut loc in cinematografe abia un an mai tarziu, in ianuarie 2016. In ciuda tuturor acestor intarzieri, pentru genul abordat filmul e unul extrem de placut de urmarit, avand faze relaxante si comice deopotriva, astfel ca lansarea in sfarsit a productiei cu doar 2 luni in urma a fost o decizie inspirata. La box-office, productia s-a comportat ca orice poveste romantica, avand aproape 1,9 milioane dolari incasari, acest gen nefiind unul care sa umple salile de cinematograf in perioada sfarsitului lui ianuarie. Se demonstreaza o data in plus ca vedete ale micului ecran nu au puterea de a-si atrage fanii in salile de cinema, acestia din urma fiind mai degraba un public imobil, captive in fata televizoarelor si calculatoarelor, de unde isi sustin idolii. Moon Chae-won are din nou un rol plin de buna dispozitie, charisma deosebita a actritei, mimica si gestica ei fiind o garantie a succesului rolurilor ce le interpreteaza. Are o naturalete ce ti-e dat sa o vezi doar la o Son Ye-jin, si o dezinvoltura unica, aceste trasaturi dand personalitate personajelor ce le interpreteaza. In schimb, Yoo Yeon-seok, pe care ni-l amintim din rolul Regelui din “The Royal Tailor”, ne da o lectie de cum ar trebui interpretat un rol masculine intr-o poveste romantica, chiar daca personajul sau e putin “indraznet” in propunerile pe care i le face fetei. Actorul da dovada de maturitate evidenta, talentul sau fiind incontestabil. Cei doi protagonisti au o chimie deosebita, dar cu cine nu are chimie radianta Chae-won ?

Soo Jung (Moon Chae-won) lucreaza la departamentul de publicitate al unei companii de cosmetice, si ziua pe care urmeaza sa o traiasca urmeaza sa-i schimbe viata. Desi pare o zi de toamna ca oricare alta, incepe cat se poate de prost pentru ea, fiind lovita in cap, in timp ce se grabea la serviciu, de o minge de bachet. Din acel moment, lucrurile par a merge din ce in ce mai prost. La companie presiunea este mare, deoarece jucatorul de baschet Kang Jin Chul, noul star in ascensiune al baschetului coreean, se zvoneste ca va semna un contract de publicitate cu compania la care Soo Jung lucreaza. Doar ca acestuia i s-a ivit sansa de a pleca sa joace in NBA, peste Ocean, iar semnarea contractului e pusa sub semnul indoielii. Mai mult, Jin Chul dispare fara urma, zvonindu-se ca ar fi fugit cu o fata. Nici managerul sau, Jae Hyun (Yoo Yeon-seok) nu stie nimic despre el. In momentul in care afla ca acsta s-ar afla in Busan, urca in primul tren si se indreapta spre orasul-port. In acelasi tren urca si Soo Jung, ce merge la Busan pentru o prezentare in numele companiei. Destin sau coincidenta, cei doi ajung colegi de scaun in tren. El o abordeaza, ea se fereste de avansurile lui, si, din vorba in vorba, constata ca au mai mult decat un element in comun, jucatorul de baschet fugar pe care amandoi au interesul sa-l gaseasca. Si incepe cea mai lunga zi a vietii lor, una plina de neprevazut si romantism, in Busan…

“Mood of the Day” e o comedie romantica in care aproape intregul spectacol e intretinut, in cele 100 de minute, de cei doi protagonisti, Moon Chae-won si Yoo Yoen-seok. Cateva numere comice presarate pe parcurs sunt asigurate de actorul Jo Jae-yun, in rolul amicului lui Jae Hyun, dar vorbim, practic, de un film jucat in doi, in care protagonistii acapareaza aproape fiecare scena. Soo Jung e o corporatista clasica, ce face totul pentru compania la care lucreaza. Trecuta de 30 de ani, viata ei amoroasa se poate rezuma la o prima iubire, adolescentina, consumata inainte de a implini 20 de ani, primul ei iubit casatorindu-se cu… prietena ei cea mai buna, dupa care intreaga ei viata graviteaza in jurul actualului ei prieten, unul nevazut, alaturi de care sta timp de un deceniu, fara a indrazni sa faca pasul urmator. Are principii clare cand vine vorba de relatia cu un barbat, e calculata la prima vedere, insa repede se da de gol cand vine vorba de slabiciuni. In aceste conditii, e victima sigura pentru indraznetul Jae Hyun, care ii spune pe sleau ca s-a indragostit de ea, facand-o sa roseasca. Iar de aici pana la o propunere indecenta – o aventura de o noapte fara obligatii pentru vreunul – e un singur pas, de care Jae Hyun nu are cum sa se impiedice. Jae Hyun da senzatia ca stie ce vrea de la viata, insa ii vine greu sa-i inteleaga pe cei din jur si faptul ca ceilalti pot gandi altfel decat el. E un playboy prin excelenta, cuceririle lui in materie feminina insirandu-se in Busan, aparandu-i in fata cand lumea ii e mai draga. Dar asta nu-l impiedica sa incerce totul pentru a o seduce pe aparent naiva Soo Jung. Cum se va descurca, ramane sa descoperiti. Cert e ca filmul, desi are cliseele specifice genului, e foarte amuzant, simplu si aducator de buna dispozitie, peisajele romantice ale Busanului si melodiile occidentalizate de pe fundalul sonor completand tabloul unui film placut, ce sigur va va delecta. Nota 10 pentru interpretarea celor doi protagonisti, fara de care probabil scenariul ar fi fost unul plictisitor…

Traducerea si adaptarea su fost efectuate in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Timingul a fost refacut manual.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 13 martie 2016

“Teacher and Three Children” (2008) e penultimul film din cele 48 regizate in intreaga cariera de marele regizor japonez Kaneto Shindo. In 2008, la 95 de ani, Shindo a ocupat din nou scaunul regizoral, avand in spate o cariera stralucita, celor 48 de filme regizate alaturandu-li-se nu mai putin de 238 de scenarii de film, ce au stat la baza unor filme regizate de regizori renumiti, precum Kon Ichikawa, Keisuke Kinoshita, Tadashi Imai sau Fumio Kamei. “Teacher and Three Children” este un film cu multe semnificatii personale pentru Shindo. In primul rand, povestea lui se petrece pe meleagurile natale, in prefectura Hiroshima, unde se nascuse cu 95 de ani in urma. Pe atunci, in 2008, Shindo credea ca acesta va fi si ultimul sau film, astfel ca incarcatura emotionala a lui a fost una aparte. Din fericire, in 2011, acesta a mai regizat un film, “Post Card”, inspirat tot dintr-o experienta personala traita in anii razboiului, film care i-a adus 4 premii. In al doilea rand, “Teacher and Three Children” are la baza o poveste reala inspirata din copilaria regizorului, figura centrala a productiei fiind profesorul sau din scoala primara. In acest fel, Shindo aduce un omagiu persoanei care l-a format ca om pentru aceasta lunga viata plina de greutati, care s-a sfarsit dupa un secol (Kaneto Shindo a decedat din cauze naturale la o luna distanta de la implinirea centenarului, in 2012). Nu in ultimul rand, un alt element personal introdus in acest film e aluzia la meseria aleasa de elevul preferat al profesorului, aceea de scriitor de scenarii, care face evident trimitere la drumul ales in viata de insusi Shindo. Din distributia filmului fac parte nume mari ale filmului japonez, cei mai multi aparand si in ultimul film al lui Shindo, “Post Card”. Rolul emotionant al profesorului e interpretat magistral de veteranul Akira Emoto, in timp ce Etsushi Toyokawa si Shinobu Otake refac cuplul din “Post Card”. Filmul a castigat Marele Premiu al Festivalului de film de la Moscova in 2008.

Anul 1925, satul Ishiuchi, prefectura Hiroshima. Yoshio Ichikawa e un profesor de scoala primara respectat de toata lumea pentru modul in care relationeaza cu elevii. E indragit de acestia, dar nu ezita sa fie aspru cand elevii gresesc. Somnorosul clasei, Sankichi, e trezit din somnul ce l-a apucat la ore si pedepsit, insa in momentul in care afla ca bietul copil a trebuit sa lucreze parcela de orez noaptea, din cauza situatiei de acasa, profesorul se inmoaie si plange ca un copil in fata clasei pentru ca si-a pedepsit elevul. Yamakashi e seful clasei, fiind preferatul profesorului, dar si al lui Midori, care il iubeste in secret. O iesire in natura cu clasa ramane o amintiure de neuitat pentru Yamakashi si ceilalti, deoarece in timpul excursiei clasa da peste o filmare a unui film cu samurai, pe care cu talentul lui deosebit de persoana impiedicata, profesorul Ichikawa reuseste sa o strice. Asa cum o alta amintire memorabila e casatoria profesorului cu mai tanara lui colega de breasla Michiko. Odata cu incheierea anilor de scoala primara, drumurile elevilor se despart, iar Yamakashi pleaca in Tokyo, lasand in urma o Midori inlacrimata, ce nu a reusit sa-si exprime iubirea direct. Anii trec, iar peste 30 de ani are loc o reuniune de clasa, la pensionarea domnului profesor. Din cei 32 de elevi absolventi ai promotiei 1925, sunt prezenti doar 16. Intre ei, insa, si cei 3 elevi dragi profesorului: somnorosul Sankichi, indragostita Midori si preferatul sau, Yamakashi. Si amintirile incep sa se depene…

“Teacher and Three Children” e mai mult decat un film despre viata, pe care daca il vizionezi nu ai cum sa nu te lasi cuprins de nostalgie. Kaneto Shindo, desi e un regizor de scoala veche, al carui stil nu se regaseste in filmele colegilor lui de breasla mai tineri de astazi, stie sa imbine umorul cu drama cu o maiestrie specifica doar marilor regizori. Umorul lui e penetrant, ironic, pana la sarcasm, apeland la figuri de stil pentru a transmite in imagini idei. Si nimic nu este la intamplare introdus in acest film. De exemplu, in timpul excursiei cu scop pedagogic din natura, grupul de elevi da peste o filmare a unui film, si datorita galagiei create de elevi si unui incident nefericit petrecut pe platoul de filmare din aer liber, se isca o incaierare generala, din care cel mai sifonat iese profesorul Ichikawa. Scenele care se filmeaza pentru film sunt redate de regizor in alb-negru, pentru a transmite mai usor atmosfera si modul in care se faceau filme in anii ’20, in copilaria sa. Mai mult, un cap retezat de manechin il sperie pe micutul Yamakashi (interpretat la maturitate de actorul Etsushi Toyokawa) ce asista la scena si-l face sa urle de spaima, pana cand vorbele colegei Midori ca e un trucaj il linistesc. Insa pentru el, a fost un moment crucial in existenta, deoarece l-a facut sa-si gaseasca menirea, peste 30 de ani regasindu-l scriitor de scenarioi, in care el insui putea reteza din penel cate capete de personaje fictive dorea. Lasand la o parte stilul deosebit in care e spusa povestea, cu intercalari de flashback-uri si cu cadre mute cu personajele copii din trecut zambind, ce fac in mod emotionant o punte de legatura cu prezenul, 30 de ani mai tarziu, “Teacher and Three Children” este, mai presus de toate, o poveste despre relatia speciala dintre un profesor entuziast si elevii pe care ii formeaza inca de la primii pasi din viata. Profesorul Ichikawa e un model de profesor ce defineste o tipologie. Isi iubeste elevii, glumeste si e deschis cu acestia, stie sa se faca iubit de ei, cu toate ca uneori glasul lui ridicat si puternic iti da senzatia unei severitati ce atrage ca un magnet un firesc respect. Se inmoaie si plange ca un copil atunci cand greseste fata de elevii sai, pe care ii considera ca pe propriii lui copii, iar la batranete, cand se retrage, o face intr-o casa situate in fata scolii, doar pentru a putea auzi pentru tot restul vietii galagia facuta de elevi la scoala, pe care nu si-o poate scoate din minte. Dar si mai emotionant e gestul elevilor sai, care desi nu au mai pastrat legatura cu el sau intre ei, se reunesc 30 de ani mai tarziu, pentru a-i fi aproape profesorului lor drag pe care il considera ca un tata, ca un indrumator ce le-a deschis ohii in viata. De remarcat modul in care se oficializeaza momentele importante din viata unei persoane, in societatea japoneza rurala. Daca in “Postcard” am avut ocazia sa vedem modul in care familia si comunitatea isi lua ramas-bun de la defunct, intr-un cadru cat se poate de oficial, cu sunet de toba si alai zgomotos, de aceasta data prtrecerea pensionarii profesorului Ichikawa marcheaza retragerea acestuia dintr-o slujba din care a slujit comunitatea si societatea zeci de ani. Cadrul este cat se poate de solemn, organizarea e stricta, maestru de ceremonii fiind somnorosul Sankichi, devenit contabil la primaria satului. Profesorul si sotia lui stau in fata salii, pe un covoras, in timp ce elevii, unii din ei fara a se recunoaste, stau in fata profesorului, in pozitia sezand. La semnalul lui Sankichi, intr-o ordine anume, fiecare elev incepe sa-si povesteasca viata de pana atunci, dramele care ies la iveala (suntem in prefectura Hiroshima, sa nu uitam, unde americanii au lamsat o bomba atomica in 1945) fiind sfasietoare, unele stranind din nou lacrimile emotivului profesor. Momentul se incheie cu intonarea imnului scolii, cu aplauze pentru proaspatul profesor pensionat si cu un cadou memorabil primit de la elevi.

Chiar daca subiectul este apaent simplu si neatragator, povestea merge mai departe, se intinde si pe anii ce urmeaza acestei reuniuni, axandu-se pe relatia deosebita dintre cei 3 elevi apropiati profesorului si domnul si doamna profesoara. Pe masura ce firul epic se apropie de sfarsit, povestea devine din ce in ce mai emotionanta, fara insa a se dezlipi de specificul japonez al simplitatii si demnitatii umane ridicate la rang de opera de arta. Un film induiosator, sentimental, despre viata in general si vieti in special, de cele mai multe ori neimplinite sau netraite la maxim. Kaneto Shindo realizeaza o adevarata opera de arta cu “Teacher and Three Children”, un film deosebit despre valori fundamentale ale vietii, precum respectul si recunostinta, care innobileaza omul.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in pemiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 10 martie 2016

In 1959, Ip Man (Donnie Yen) traieste impreuna cu sotia lui si fiul cel mic, Ip Ching, in Hong Kong. La o prima vedere viata lui pare lipsita de griji, fiind respectat de toti oamenii din cartier, care il gratuleaza cu un zambet, o strangere de mana sau o vorba de bine de fiecare data cand il vad. Doar cel mic mai strica putin atmosfera, neezitand sa se ia la bataie cu rivalul sau, e dragul demonstrarii superioritatii Wing Chun-ului. In urma unui astfel e incident, Ip Man cunoaste un simplu caraus de ricse, Tin Chi, care in ciuda statutului umil, stapaneste foarte bine artele martiale. Mai mult, descopera ca amandoi provind de la acelasi maestru din Foshanul natal, de la care au invatat Wing Chun-ul. Asa cum cei doi copii devin prieteni dupa o incaierare specifica varstei, si cei doi tati ajung sa se impace bine. Dar atmosfera pasnica din cartier e tulburata de Frankie (Mike Tyson), care prin interpusul sau, Sang, incearca sa puna mana prin forta pe scoala. In momentul in care proprietarul scolii refuza sa o vanda gangsterilor, acestia recurg la orice mijloace pentru a-l teroriza. Ip Man nu poate ramane indiferent si, in momentul in care se implica, intra automat in conflict cu exponentul stapanirii britanice, dubiosul Frankie.

Lansat de Craciun in Hong Kong, dupa un scandal legat de piratarea unor secvente din film inaintea premierei, ce au foist sustrase in timpul perioadei de post procesare din Australia, “Ip Man 3” incheie trilogia semnata de Wilson Yip, inceputa in 2008 si continuata 2 ani mai tarziu cu partea a doua. Desigur, succesul celor 2 filme a dus si la alte productii despre viata lui Yip Man, precum The Grandmasters sau prequel-ul despre Ip Man in tineretea sa, insa aceste 3 filme raman cele originale, in care Donnie Yen se identifica cu Ip Man. Desi nu-l revedem pe Louis Fan, rivalul si mai apoi prietenul lui Ip Man din primele 2 parti, distributia e una reusita, in rolul negativ de aceasta data compensand bine nimeni altul decat fiorosul Mike Tyson. Legendarul Yuen Woo-ping (71 de ani) e regizorul scenelor de actiune, de numele lui legandu-se, practice, tot ce inseamna filme de arte martiale importante din istoria cinematografiei din Hong Kong. Danny Chan il interpreteaza pe Bruce Lee in aceasta ultima parte a trilogiei. Cu un buget de 36 de milioane de dolari, filmul a fost un mare succes de box-office, obtinand incasari de 84,4 milioane dolari. Pana in prezent, “Ip Man 3” are 11 nominalizari. Daca prima parte a trilogiei s-a axat pe tema supravietuirii (in perioada celui de-al doilea razboi mondial), iar a doua pe tema readaptarii si castigarii traiului de zi cu zi in anii postbelici, aceasta ultima parte se axeaza pe tema vietii in sine. Il regasim pe Ip Man ajuns la apusul existentei sale ca un familist convins, ce nu ezita sa ia lectii de dans impreuna cu sotia, sa rezolve micile conflicte din viata pustiului sau din scoala primara, sau sa fie amabil cu toata lumea care ii arunca un zambet sau o strangere de mana. Donnie Yen e la fel de fermecator ca in celelalte parti, desi se vede ca anii au trecut si peste el. Cu o poveste interesanta, dar si cu scene de lupta spectaculoase, cu efecte speciale superbe si cu interpretare buna a intregii distributii, filmul cucereste, incheind in glorie una din cele mai reusite trilogii din istoria filmului din Hong Kong. Nu trebuie ratat acest film de niciunul din fanii genului, e o adevarata lectie de viata povestea reala a lui Ip Man, adusa cu atata daruire spre cunostinta tuturor de Wilson Yip.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 7 martie 2016

Kwak Kyung-taek e un nume greu al filmului coreean, regizorul succesului “The Classified Files” devenind un nume mare inca din 2001 cand a regizat “Friend”, filmul care la vremea respectiva a spart toate recordurile de box-office ale Coreei. “Mutt Boy”, “Typhoon”, “A Love”, “Eye for an Eye”, “Pained” sau “Friend 2” au marcat tot atatea productii notorii, unele chiar de succes, axate in principal pe viata de gangster sau cea de politist. “The Classified Files” marcheaza oarecum o distantare de genurile abordate pana in prezent de Kwak Kyung-taek, de aceasta data productia find inspirata dintr-un caz real de rapire petrecut in 1978 in Busan. Scenariul a fost construit in jurul acestui caz, personajele povestii fiind politisti care la vremea respectiva s-au ocupat de acest rasunator caz. In rolul principal il revedem pe marele Kim Yoon-seok, pe care ni-l amintim dupa prestatiile magistrale din “Sea Fog”, “Tazza 2” “The Chaser” sau “The Yellow Sea”, de aceasta data in rolul unui politist corupt ce are de rezolvat un caz tragic de rapire, ce face, cu sau fara voia lui un cuplu reusit cu actorul Yu Hae-jin, care de aceasta data interpreteaza un prezicator care ajuta la rezolvarea cazului. “The Classified Files” a avut un buget de 8 milioane de dolari, castigand la box-office nu mai putin de 19,2 milioane dolari, fiind unul din filmele de succes ale anului trecut in Coreea, asta in ciuda subiectului sau aparent anost si epuizat in alte filme de gen coreene ale anilor precedenti. Aproape 3 milioane de coreeni au vazut filmul la cinema, filmul avand 8 nominalizari si castigand un premiu pentru regie.

In anul 1978, in timp ce iesea impreuna cu colega ei de clasa de la scoala, micuta Eun-joo e rapita. Tatal ei e un afacerist cunoscut pentru lichiditatile uriase ce le detine in Busan, si pentru relatiile ce-i permit sa traga sfori la nivel inalt chiar si in Seul. Astfel ca rapirea fiicei sale nu mai pare un lucru accidental. Mama fetitei e ravasita, si, prin intermediul surorii sale, apeleaza la prezicatori, in condiriile in care trec 2 zile si nimeni nu suna pentru o rascumparare. Insa prezicatorii ii dau mamei vesti tragice, nimeni nemaiavand speranta ca fata s-ar mai afla in aceasta lume. Singurul care sustine contrariul e Kim Joong-san (Yu Hae-jin), un prezicator proaspat revenit de la munte unde a fost sa se reculeaga, si care sustine ca fiica ei e in viata, ba, mai mult, ca in a 15-a zi, rapitorul ii va contacta familia pentru a cere o rascumparare. In schimb, tatal apeleaza la detectivul Gong (Kim Yoon-seok), la sugestia sotiei sale, caruia prezicatorul i-a spus ca doar acesta are scris in destin sa rezolve acest caz. Asa ca cei doi pornesc o inedita colaborare in niste vremuri tulburi, macinate de coruptie, revolte populare, reprimari violente si cazuri de rapiri care zguduie Coreea din temelii.

“The Classified File” e un thriller politist plasat excelent de regizorul Kwak Kyung-taek in decorul tulbure al sfarsitului anilor ’70, care pentru Coreea au adus multa frustrare atat la nivel politic cat si social. Ne aflam in ultimul an in care presedinte al Coreei e Park Chung-hee (cel ce a realizat reforma privind planificarea familiala ce a schimbat fata mdiului rural coreean la inceputul anilor ’60, moment excelent surprins in comedia “Mission Sex Control”); manifestatiilor studentesti si reprimarii violente a acestora li se adauga un climat de incertitudine sociala cauzat de coruptia care domina societatea coreeana in toate ramurile sale, si de teroarea raspandita de politie, care nu ezita sa ridice persoane oneste, sa le tortureze si sa obtna declaratii false pentru a rezolva diverse cazuri si situatii. In acest décor il cunoastem pe Gong, un detectiv lipsit de scrupule detasat pe teren in urma unui act de indisciplina la adresa directorului sectiei de politie, si care nu a avut probleme in a se “adapta” la greutatile vietii, mita si micile incalcari ale regulilor devenind o rutina. Cazul rapirii micutei Eun-joo il lasa complet indiferent, desi fata era colega de an cu fiul sau, la aceeasi scoala. Nici in momentul in care e transferat de pe teren inapoi la sectie sa se ocupe de acest caz, in urma interventiilor tatalui fetei, Gong nu e convins ca trebuie sa rezolve acest caz. Cel care are puterea de a-i schimba viziunea e… o “ea”, nimeni alta decat sotia lui, care il mustruluieste bine si ii tine o morala pe care nu o uita, si care reuseste sa-i aduca motivatia. Din acel moment, fara a fi un detectiv extraordinar, cu o intuitie iesita dn comun, personajul lui Kim Yoon-seok se transforma, devenind dintr-un politist iresponsabil si indiferent unul dedicat meseriei si principiilor morale care trebuie sa calauzeasca pe cineva ce poarta uniforma de politist. In privinta partenerului sau de ocazie, clarvazatorul Kim (interpretat de Yoo Hae-jin), Gong il considera la inceput un escroc ce doar incearca sa profite de suferinta si banii familiei fetei rapite, insa cand vede ca prezicerile acestuia incep sa functioneze, descopera ca in acesta exista un har extraordinar. Din pacate filmul nu exploreaza in mod exceptional aceasta latura mai putin obisnuita a lui Kim, insa, din fericire, ramane pana la final o drama realista, fara elemente de supranatural sau fantezie care sa il transforme intr-o fictiune pur comerciala. Tocmai datorita realismului si naturaletii sale, “The Classified File” ramane una din cele mai bune productii coreene ale anului 2015, ce merita apreciata nu doar pentru scenariul consistent (ai zice la un moment dat ca e doar o noua varianta a unui caz similar petrecut cu ceva ani mai tarziu, descris in “Voice of a Murderer”, dar nu e deloc asa, poveste desi simpla e plina de tensiune si calitate) ci si pentru prestatia lui Kim Yoon-seok si Yu Hae-jin, ce dau o dovada a talentului desavarsit pe care il poseda in astfel de roluri bine conturate.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 3 martie 2016

Hyun-chae (Bae Doo-Na) e o tanara fara prea mult noroc in dragoste. Desi se visa stewardesa, lucreaza la un hipermarket, iar perspectiva intalnirii unui Fat Frumos e indepartata… Tatal ei e singura ei familie, fiind un scriitor de mana a treia, cum il califica chiar ea. Din dorinta de a cunoaste mai multe despre arta, care ii poate furniza informatii pretioase pentru povestirile sale, acesta o roaga pe Hyun-chae sa imprumute niste carti despre pictura de la o biblioteca. In momentul in care fara descopera niste notite misterioase sub anumite poze cu picturi scrise de un anume Vincent, care isi marturiseste iubirea “pentru ea” facand trimiteri la noi si noi carti de pictura, tanara e cucerita imediat de gandurile romantice ale acestuia si imprumuta cartile recomandate de Vincent. Astfel, in naivitatea sa, se indragosteste de acesta, dorindu-si sa-l intalneasca. Astfel ca incepe sa cerceteze cine ar putea fi misteriosul romantic la ale carui ganduri rezoneaza. Tot acum il reintalneste si pe Dong-ha (Kim Nam-jin), prietenul ei impiedicat din perioada scolii, ce lucreaza ca operator de tren la metrou si care a venit din Busan in Seul special pentru a-si reintalni prima iubire: pe Hyun-chae. Si astfel, daca pana mai ieri nu-si gasea Fat Frumosul, iata ca Hyun-chae e pusa in situatia de a alege intre… doi Feti Frumosi…

“Spring Bears Love” (cunoscut si ca “Do You Like Spring Bear ?”) e o comedie romantica coreeana din perioada inceputului Valului Coreean realizata in spiritul filmelor de gen ale vremii. Regizorul si scenaristul Yong Yi, care nu a mai regizat sau scris nimic din 2003, avand doar cateva aparitii sporadice in filme precum “Oldboy”, “Sunday Seoul” sau “Dasepo Naughty Girls”, nu a dat lovitura cu filmul sau de debut, in ciuda faptului ca e o comedie romantica simpatica, in care are un mic rol de cateva secunde (un jucator de baseball din anii de liceu ai lui Hyun-chae de care aceasta se indragosteste). Talentul regizoral al lui Yong Yi e scos la lumina de anumite exagerari si scene de teatru ce parodiaza unele momente din viata lui Hyun-chae, insa desi scenariul a avut cele mai bune intentii, structurarea lui sub forma unui mini-roman cu 13 capitole s-a dovedit mai putin inspirata. Lipseste coeziunea intre aceste capitole, pe alocuri povestea parand putin fortata. In plus, ideea – romantica – a unui admirator din umbra ale carui cateva replici scrise sub niste poze de picturi au puterea de a cuceri pana intr-atat incat sa simti… iubire, e putin exagerata. Ideea a fost mult mai bine exploatata in filme ulterioare, ce reiau tema bibliotecii ca loc de legatura al sufletelor (Heartbreak Library), insa retinem intentia si folosirea, cu mai mult sau mai putin succes, a unui element evident de simbolistica romantica.

Filmul, in ansamblul sau, este agreabil, Bae Doo-na (23 de ani pe atunci), protagonista feminina, si Kim Nam-jin, un tanar aratos la 26 de ani ce tocmai debutase in “Lover’s Concerto”, formand, – oricat de ciudat ar parea – un cuplu ce are o chimie aparte. Amandoua personajele nu au noroc in dragoste, sunt niste impiedicati ce inca viseaza cu ochii deschisi cu toate ca viata le aminteste in fiecare moment care le e conditia, si, lucrul cel mai important, au o fire asemanatoare, fapt ce vrand-nevrand ii atrage ca un magnet pe unul spre celalalt. Cei doi nu sunt un cuplu obisnuit, nu sunt nici macar un cuplu, reintalnirea lor presupunand reluarea unei legaturi colegiale, mai mult de amicitie, intrerupta odata cu terminarea studiilor liceale. Cu mult umor, scenaristul ii apropie si ii departeaza dupa bunul lui plac, jucandu-se cu trairile si imaginatia fiecaruia, rezultatul fiind multa buna dispozitie transmisa privitorului. Dincolo de simplitatea povestii – oare cate cupluri nu se regasesc in aceasta poveste banala de iubire ? – filmul mai oscileaza in jurul unei interesante provocari. Hyun-chae se lasa vrajita de cuvintele gasite in carti si isi creeaza o imagine idealista despre misteriosul ei Vincent, de care se indragosteste in secret. Desigur, in viata reala nici o persoana cu un psihic normal – nici macar una predispusa a se indragosti usor – (tinand cont ca e un gen usor, trecem cu vederea naivittea ideii) nu cade pe spate dupa cateva cuvinte romantice care nici macar nu stii daca iti sunt adresate. Mai degraba o asemenea provocare e una specifica varstei adolescentei, nicidecum celeia a maturitatii, astfel ca directia scenariului in raport cu varsta personajelor e destul de bizara. Dar explicatia o furnizeaza chiar scenaristul, pe parcursul filmului, in momentul in care prietena lui Hyun-chae, Mi-ran. ii face acesteia o marturisire de o sinceritate dezarmanta: “A fi obiectul afectiunii cuiva creeaza dependenta”. In special cand o femeie se simte apreciata, iar cineva ii arata afectiune, chiar si sub aceasta forma ciudata a unui dialog surd de la distanta, curiozitatea si mai ales dorinta ca aceste aprecieri sa continue dau nastere la nivel de subconstient la o veritabila dependenta. O dependenta de afectiune la care orice femeie tanjeste, dar care da nastere si unei nevoi firesti de reevaluare a propriilor trairi, pentru a nu cadea in capcana departarii de realitate, ca personajul principal din “Pisces”, ce face o pasiune nebuna pentru un alt strain misterios.

Un film placut si relaxant, ce aduce cu el parfumul unic al comediilor romantice coreene de dinaintea schimbarii la fata a filmului coreean, cu multe melodii superbe pe fundal si cu cateva prezente surpriza in distributie ce nu pot trece neobservate (Yoon Ji-hye, prietena Mi-ran, pe care am vazut-o si in “Pisces”; Oh Gwang-rok in rolul tatalui lui Hyun-chae, cu blandeatea unica din glas; Uhm Tae-woong – in rolul unui fost iubit al lui Hyun-chae, un actor necunoscut pe atunci, azi un star de prima mana). Un film ce ne aduce primavara in suflete, prin optimisul si buna sa dispozitie ce o degaja.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in pemiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 28 februarie 2016

La sfarsitul anilor ’50 si in anii ’60, filmul coreean cunostea perioada sa de aur. Mai apoi, din ani ’70 pana in anii ’90, calitatea productiilor coreene a scazut, insa in anii ’90 se incearca o revigorare a industriei de film folosindu-se modelul filmelor de actiune din Hong-Kong, in acea perioada un anume John Woo facandu-si un nume in Hong-Kong cu productii de actiune memorabile. Anii ’90 in Coreea, desi sunt in principal marcati de criza financiara din 1997, ce a dus in industria de film la o recrudescenta a melodramelor, au fost dominati in principal de productii cinematografice comerciale de actiune. Inclusiv marele regizor Im Kwon-taek, cunoscut pentru filmele de arta realizate, a dat un serios impuls filmelor de actiune, sporindu-le calitatea prin trilogia “General’s Son” (1990-1993). Unul din elevii lui Im Kwon-taek, Kim Young-bin, a devenit cunoscut prin filme dure actiune cu protagonisti masculini, debutand in 1992 cu “Kim’s War”, un film despre lumea interlopa. 3 ani mai tarziu avea sa cunoasca si succesul, cu productia “The Terrorist”, un mare succes de box-office la vremea respectiva. Inscriindu-se in spiritul filmelor de actiune al acelor timpuri, regizorul portretizeaza in “The Terrorist” un personaj masculin ce nu are alta alternativa decat sa recurga la violenta pentru a da glas furiei impotriva discriminarii si opresiunii. In rolurile principale recunoastem doi actori geniali, aflati intr-o forma fizica de invidiat, pe atunci deja staruri ale filmului coreean, dar care erau cunoscuti doar in Coreea, Hallyu explodand abia peste 8-9 ani. Este vorba de Choi Min-soo, pe atunci un aratos actor de 33 de ani, si de Lee Kyoung-young, aflat la 35 de ani, si fara nici o urma de fire albe in par. In rolurile secundare vom avea surpriza sa recunoastem alte figuri cunoscute ale filmului coreean, unii care inca mai sunt activi, altii care au renuntat la film intre timp: Heo Jun-ho (Hotelier, All In), Yum Jung-ah (The Old Garden, The Worst Guy Ever), Jung Jin-young (cunoscut din Brain sau Kingdom of the Winds, – va vine sa credeti ca a debutat cu un rol secundar in acest film de succes, acum 20 de ani ?) , Yu Oh-seong din “Faith” sau din filmul de mare succes “Friend”, Dok Ko Yung-jae, un mare actor coreean, care de aceasta data are principalul rol negativ, iar lista poate continua. Pentru interpretarea din acest film, Coi Min-soo a castigat premiul pentru Cel mai bun actor.

Soo-Hyun (Choi Min-soo) si Sa-Hyun (Lee Kyoung-young) sunt doi frati ramasi orfani de mici, care pasesc amandoi pe acelasi drum. Ambitionat de alegerea fratelui mai mare de a fi politist, Soo-Hyun incearca sa-i demonstreze acestuia ca poate fi un politist mai bun decat el. In timp ce Sa-Hyun e un respectat inspector de politie la Sectia Centrala din Seul, Soo-Hyun tocmai a absolvit Academia de Politie in glorie si isi incepe munca de politist la o sectie de la periferie. Problemele apar inca din prima zi de munca, de la prima misiune. Chemat intr-o locatie unde o persoana e intimidata de o banda de gangsteri ce lucreaza in slujba unui interlop omnipotent, presedintele Yim (Dok Ko Young-jae), Soo-Hyun face o greseala si, din autoaparare, il impusca mortal pe unul din gangsteri. Desi fratele sau ii ofera sansa de a fugi si a incepe o noua viata, Soo-Hyun alege calea dreapta si e condamnat la 3 ani de inchisoare. In momentul in care iese din inchisoare, incearca sa-si refaca viata, dar din nou intra in incurcaturi, din cauza aceluiasi presedinte Yim si a afacerilor lui dubioase. Cand persoane dragi au de suferit din cauza interlopului, iar sistemul e unul ce inchide ochii la abuzuri, razbunarea va deveni singurul lui tel.

In comparatie cu filmele de actiune coreene din zilele noastre, in care accentul este pus pe latura spectaculoasa, unde o contributie esentiala o au efectele speciale (cu cat sunt mai spectaculos realizate, cu atat filmul are un mai mare succes), acum 20 de ani actorii aveau un rol crucial in realizarea scenelor de actiune. Nu de putine ori se accidentau facandu-si propriile cascadorii, cat despre efecte speciale nici nu poate fi vorba, totul era filmat aproape din prima, deoarece bugetele alocate nu pemiteau de exemplu refacerea unei scene in care o msina e facuta praf. Pe atunci, marile companii producatoare de masini sau de altfel de bunuri nu sponsorizau industria de film atat de puternic precum o fac in ziua de astazi, cand ne inunda cu reclamele lor mascate la telefoane mobile, masini aratoase sau costume la moda. Cu toate ca scenariul e pe alocuri simplist (chiar superficial), filmul isi are propriul ritm
si o doza consistenta de realism, care in filmele de gen de azi e inlocuit de exagerari si de alegerea unor locatii luxoase pentru derularea povestii. Vom avea ocazia sa aruncam o privire nu doar la minunatii actori ce ne vor delecta cu interpretarea lor fara cusur, ci si la realitatile acelor vremuri, la coruptia si nedreptatile din justitie, la modul in care lumea interlopa controleaza societatea coreeana si o terorizeaza, la moda acelor timpuri, la atmosfera naturala a unor ani ce amintesc de anii de tranzitie de la noi. Dar mai presus de toate vom regasi una din temele specifice filmelor de actiune ale vremii: setae de dreptate sociala. Pe acest fundal se naste un erou, al celor amarati, care in acest film e politistul Soo-Hyun interpretat de Choi Min-soo. Noncomformist, uneori de neinteles, acesta urmeaza o cariera in Politie pentru a fi un politist mai bun decat fratele sau mai mare. Aceasta ambitie il face sa reuseasca sa termine cu brio Academia de Politie, cu toate ca firea lui era una rebela, nesubordonata, mereu creand probleme. Inca de la prima misiune intra intr-o mare belea, impuscand in legitima aparare un gangster, care moare. Atunci cunoaste nu doar faptul ca pregatirea din Academie nu are nimic de-a face cu realitatea din strada, ci si cum functioneaza sistemul de justitie, pentru care nici macar calitatea de om in slujba legii nu are o valoare in fata banilor negri ai Mafiei. Soo-Hyun are sansa de a fugi si de a incepe o noua viata, insa firea sa integra care ii tradeaza acele calitati pe care orice politist ar trebui sa le aiba il determina sa nu paseasca stramb. Aceasta corectitudine il costa ani din viata, iar atunci cand isi reincepe viata de la zero si vede ca din nou sistemul e unul putred, alege calea proprie, a razvratirii, finalul fiind unul “eroic”, in care politistul, un veritabil Heracle, ajunge fata in fata cu chipul nevazut al Hidrei Coruptiei. Va reusi s-o rapuna ?

Un film peste media filmelor coreene de actiune ale anilor ’90, ce aminteste de celebrul “Lone Wolf McQuade” de la Hollywood realizat cu 12 ani inainte, o excelenta realizare a genului ce a pus umarul la renasterea filmului coreean ce avea sa se produca un deceniu mai tarziu.

Traducerea si adaptarea a fost realizata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 27 februarie 2016

“Mission Sex Control” (2006) ne demonstreaza ca pana si cele mai delicate subiecte pot fi abordate cu zambetul pe buze, fara a fi nevoie de vulgaritate sau scene explicite. Iar cand comedia se imbina cu istoria, la finalul celor doua ore ale productiei ai o dubla satisfactie: te-ai amuzat si ai si invatat ceva. Titlul in engleza, spectaculos, face o falsa aluzie la ceea ce abordeaza acest film, iar cine se ia dupa el si are anumite asteptari limitate poate sa se orienteze spre altceva. Parca mai potrivit e tilul original in coreeana, “Traiti Bine !”, care insa pentru noi, romanii, ne aminteste de un slogan ce apartine deja trecutului, in care probabil nu a crezut nimeni in afara celui ce l-a exploatat in scop pur electoral, la vremea lui. Nici trailerul nu spune mai nimic despre film, incadrandu-sein moda tipic coreeana de satirizare a trailerelor in scop pur comercial. Practic nimic din trailer nu se regaseste in film, totul e o satira super-amuzanta si plina de aluzii cu tenta sexuala ce creeaza o imagine falsa despre ceea ce ofera productia. In realitate, prima jumatate e o comedie decenta moderata, plasata in mediul rural coreean al inceputului anilor ’70, a doua sa parte devenind usor o drama in care se incearca pastrarea notei amuzante. Regia filmului e semnata de Ahn Jin-woo (regizorul memorabilului “Over the Rainbow” si a amuzantei comedii “North Korean Guys”), iar in rolurile principale au fost distribuiti Lee Beom-soo (cunoscut si indragit de multi iubitori ai filmului coreean de la noi) si Kim Jung-eum, pe care ne-o amintim din serialul “Korean Peninsula”. Mai trebuie spus ca filmul are parte de o distributie secundara de calitate, cu multe figuri cunoscute din filme si seriale, ce sporesc placerea vizionarii.

In anul 1971, guvernul incearca sa implementeze masuri de planificare familiala in mediul rural, in fata cresterii ingrijoratoare a numarului populatiei. Filosofia planului guvernamental e simpla: “planificarea familiala te scapa de saracie”. Din slogan in fapte, acest lucru s-ar putea traduce drept: “faci mai putini copii, ai mai multa hrana sa-i cresti”. In momentul in care pachetul de masuri nu duce la rezultatele scontate, guvernul decide sa trimita consilieri de planificare familiala pe teren, in satele inapoiate. Domnisoara Park (Kim Jung-eum) e un astfel de consilier, si primeste dificila misiune de a educa despre planificare familiala si masuri de contraceptie populatia satului coreean fruntas la natalitate la nivel national, Yongduri. Dar cum sa razbesti intr-o comunitate ultratraditionalista, in care toata lumea este reticenta la astfel de masuri ? Si totusi, Suk-gu (Lee Beom-soo), un satean oarecare, tatal a 5 copii, e vrajit de frumusetea rapitoare a domnisoarei venita tocmai din Seul, iar de dragul acesteia o asculta si incearca sa-i inteleaga ideile ce le propaga.Impreuna cu aceasta, cei doi vor incepe o drastica campanie de promovare a masurilor contraceptive (nu lipsita de intamplari hazlii). Vizita neasteptata a Presedintelui tarii in conservatorul Yongduri va schimba pentru totdeauna fata satului. Insa costurile vor fi grele…

Desi este la baza o comedie, “Mission Sex Control” se inspira din evenimente istorice reale, lucru destul de rar la o comedie, care de obicei pune accentul pe latura de entertainment, nu pe un scenariu realist. In prezent, ca o consecinta si a masurilor de planificare familiala luate in anii ’60-’70 de autoritati, populatia Coreei de Sud a depasit 50 de milioane de oameni. Ei bine, in 1955, dupa incheierea armistitiului din Razboiul Coreean, sud-coreenii au facut un recensamant sa afle cati sunt, iar statistica a vorbit de o populatie de 21,5 milioane de oameni, cu o crestere anuala a populatiei de 1,1 %.. Dar intre 1955 si 1966, ca urmare a incheierii razboiului si a perioadei de pace, rata de crestere a populatiei a ajuns la aproape 3% anual, populatia crescand alarmant la aproape 30 de milioane de oameni. Problema a devenit presanta la mijlocul anilor ’60, deoarece 70% din tara era ruralizata, nemodernizata, in care mentalitatea feudala inca mai supravietuia. Saracia si foamea erau principalii inamici cu care se luptau autoritatile, in conditiile in care in mediul rural o familie avea pana la 5-10 copii. Era absolut necesara o planificare familiala, un plan national de control al nasterilor. Guvernarea presedintelui Syngman Rhee (1948-1960) a fost conservatoare in aceasta privinta. Abia din 1962, guvernul presedintelui Park Chung-hee, alarmat de faptul ca rapida crestere a populatiei submina cresterea economica, a demarat un program national de planificare familiala. Dublat de cresterea gradului urbanizarii, de casatorii la varste mai inaintate ale barbatilor si femeilor, de cresterea nivelului de educatie a populatiei, de incadrarea in munca a unui numar mare de femei, de standarde de sanatate mai bune, programul a dat roade, reusind sa transforme nu doar societatea coreeana, ci mai ales mentalitatea ei. Reconstructia mediului rural coreean atunci a inceput, iar azi, la 50 de ani distanta, vedem o Coree total schimbata.

Acestea sunt bazele reale ale scenariului acestui film. Lasand la o parte ironia la adresa populatiei din mediul rural, a carei lipsa de educatie a tinut-o secole la rand in intuneric, la cheremul paturii instarite a potentatilor locali, filmul face o incursiune realista, plina de umor si originalitate, in universul inchis, traditionalist, al satului coreean. Cum era de asteptat, satul era condus de un Sef (nu i se spunea primar tocmai pentru ca se pastra structura medievala cu toate valorile si principiile ei) ce provenea din cea mai respectata familie de bogatasi a satului. Toti satenii aveau pamant in arenda de la acesta si trebuiau sa fie la dispozitia lui oricand, sa-i lucreze pamantul, in schimbul asigurarii hranei zilnice sau pentru plata sumelor imprumutate de acesta. Mentalitatea era ca fiecare familie sa aiba cat mai multi copii, insa obligatoriu sirulnasterilor nu se putea opri decat atunci cand in sfarsit pe lume venea si un baiat, care trebuia sa devina capul familiei, sa pastreze traditia omagierii stramosilor, deci la nivel simbolistic avea un rol crucial in viata unei familii si mai ales in viitorul acesteia. In aceste conditii, cand consiliera de planificare faniliala Park nimereste in satul Yongduri si transmite planurile guvernamentake satenilor, aproape e luata la bataie, fiind imediat alungata din mijlocul comunitatii. Cum sa convingi o populatie needucata, saraca si lipsita de orice perspectiva ca poate prospera daca hrana nu mai trebuie impartita la 5 guri, ci doar la 3 ? Pot traditia si conservatorismul sa fie infrante de vointa de progres a unei clase conducatoare care isi cunoaste perfect rolul in societate ? Pe langa multe scene haioae, filmul ofera raspunsuri si la astfel de intrebari realiste, zugravind imaginea unei tari hotarate sa-si depaseasca conditia. Lee Beom-soo are o interpretare excelenta, personajul sau fiind unul ce evolueaza de la un scandalagiu fara prea multe perspective (aproape un fel de prost al satului) la un formator de opinie prn forta propriului exemplu. In special latura dramatica a peronajului sau ii pune in lumina talentul actoricec, deoarece latura comica u-o stim cu totii din atatea comedii in care a aparut. Un film bun, in care paradoxal partea de drama e mult mai reusita decat cea comica, o productie tragi-comica realista ce merita cu siguranta savurata de iubitorii de filme coreene.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 25 februarie 2016

“Pisces” (2000) e filmul de debut al regizorului si scenaristului Kim Hyun-tae (a nu se confunda cu un celebru autor de manhwa, ce are acelasi nume). Nascut in 1966, absolvent al Institutului de Arte din Seul, acesta si-a pregatit proiectul de debut timp de 3 ani de zile, iar rezultatul este o placuta surpriza. Din pacate regizorul nu a mai realizat nici un proiect pana in prezent, cu toate ca in “Pisces” a aratat mult talent si originalitate. Povestea din film e una ce imbina tipicul povestilor romantice coreene de la inceputul noului mileniu cu clisee specifice cinematografiei Hollywoodiene, altfel spus avem in fata un film realizat in spiritul curentului acelor timpuri. Singurul nume cunoscut din distributie, care mai activeaza cu succes si in ziua de astazi, e excelenta actrita Lee Mi-yeon. Pe atunci avea 29 de ani, era o vedeta deja consacrata (aparuse deja in 12 filme), dar inca nu a fost distribuita in productii mai cunoscute precum “Indian Summer”, “Addicted” sau “Typhoon”. Choi Woo-je, un anonim debutant, interpreteaza rolul unui misterios barbat aratos, care insa in afara infatisarii si aspectului bine facut nu reuseste sa convinga, avand o prestatie simpla ce nu ascunde nimic (putin mister n-ar fi stricat, tinand cont ca romantismul, la un moment dat, ia o alta turnura). Rolul din “Pisces” i-a adus lui Lee Mi-yeon 2 premii si o nominalizare, confirmandu-i clasa.

Ae-ryun (Lee Mi-yeon) preia un centru de inchirieri casete video, o afacere de care se ocupa impreuna cu fratele ei mai mic, ce are alte preocupari, specifice varstei. Face totul cu multa dedicare, rabdare si intelegere fata de clientii uituci sau lipsiti de timp liber, deplasandu-se chiar la domiciliul acestora pentru a le duce sau a le lua inapoi casetele. In plan personal, Ae-ryun e singura, desi curand se apropie de 30 de ani si are toate atu-urile pentru a avea un iubit. De ochii lumii se duce la intalniri inventate si isi face poze pe care le pune intr-un album personal. Intr-una din zile, la centrul de inchirieri nimereste Dong-suk, un iubitor de filme frantuzesti, care ii cere o recomandare de film intelegatoarei patroane. Ea il remarca imediat, strainul lasandu-i o puternica impresie, si pe jumatate se indragosteste de el la prima vedere. Accidental sau nu, Dong-suk mai da peste ea in cateva situatii, si asa, din vorba in vorba, se descopera unul pe celalalt. Pana cand in scena intra Hee-soo, iubita lui Dong-suk, revenita din New York…

Titlul acestei drame romantic-emotionale cu accente psihologice face trimitere la 2 pesti exotici colorati, unul galben, pe care Ae-ryun il ingrijeste intr-un acvariu la locul de munca, si la unul albastru, (Ingerasul Albastrui), care era numele de scena al lui Dong-suk, un fost cantaret intr-o trupa. Cei doi pestisori au valoare de metafora, titlul alaturandu-i prin folosirea pluralului (in ciuda singuratatii fiecaruia) si departandu-i totodata prin folosirea formei nearticulate a pluralului. El are o dezamagire legata de esecul din trecut din cariera, ea isi traieste singuratatea in tacere, asemeni pestisorului galben din acvariu. Dar Ae-ryun face o greseala: interpreteaza zambetul de pe chipul chipesului Dong-suk ca pe iubire, si asuma amabilitatea acestuia ca un semn de raspuns la ceea ce se naste deodata in inima ei. Ea vede in gesturile lui Dong-suk raspunsul la lucrurile dupa care tanjeste sugfletul ei pentru a fi implinita ca femeie, iar el o priveste cu multa simpatie. Ceea ce insa la inceput pare o poveste de iubire romantica, inofensiva, va avea urmari greu de anticipat atunci cand in scena apare Hee-soo, actuala iubita a lui Dong-suk. Iar un triunghi ca cel din “A Bizarre Love Triangle” cu siguranta nu este posibil. Prin evolutia ulterioara si eventuala anticipare din partea spectatorului, povestea ne trimite cu gandul la Hollywood, dar deznodamantul e total diferit decat ne-am astepta cu totii. Nu intamplator centrul de inchirieri se numeste “Film Trist”. “Pisces” e o poveste romantica trista ca un film trist, cu un final tragic insa care e “fericit” intr-un mod straniu. Remarcabila performanta actritei Lee Mi-yeon, coloana sonora minunata (ca de obicei la filmele romantice din perioada respectiva, un cocktail de melodii superbe) si locatia aleasa pentru depanarea povestii (cochetul centru de inchirieri si, vis-à-vis, cladirea de epoca unde locuieste alesul inimii). Camera osciland intre cele doua locatii, clasica scena a ploii intr-o zi de vara torida, atmosfera de cartier linistit, decorurile superbe, toate fac din “Pisces” o realizare de nota zece si sub aspect vizual, ce va multumi pe toti fanii genului romantic.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 20 februarie 2016

Filmul debutantului Hong Won-chan,. “Office” (2015) , se prezinta ca un thriller ofertant, ce da impresia ca genul thriller, ce a inflorit in Coreea in ultimii 5-7 ani, e inca o atractie pentru cinefili. In realitate, insa, lipsa de experienta a regizorului a influentat rezultatul final, iar ceea ce in trailer se anunta un proiect low-budget ambitios (practic filmul a fost filmat, in cea mai mare parte a sa, in niste birouri dintr-o companie), s-a dovedit o poveste doar partial captivanta, ce revine prin scenariul cu potential, dar neexploatat ma maxim spre final, la hiba filmelor thriller de dinainte de 2007. Ceea ce a asigurat succesul thriller-elor coreene in ultimii ani a fost tocmai finalul imprevizibil si constructia bine structurata a scenariului, pas cu pas. Tinand cont ca Hong Woo-chan a lucrat pana in prezent ca scenarist, mai exact s-a ocupat de partea de dramatizare a unor filme – majoritatea cu bugete reduse – precum The Chaser, The Yellow Sea, The Scam sau Confession of Murder -, toate fiind productii ce s-au bucurat de un real succes, lipsa de inspiratie a scenariului primul sau film ca regizor e surprinzatoare. Choi Yoon-jin, ce a scris alaturi de el scenariul, se afla la al doilea scenariu din cariera, dupa “Steel Cold Winter”, un alt low-budget considerat de unii critici straniu, cu o poveste ce te lasa in ceata. Unirea eforturilor celor doi pentru a crea un scenariu de thriller solid a reusit doar partial, coerenta si logica lucrurilor avand serios de suferit, thrillerul devenind, spre final, de fapt un film horror lipsit de orice rationament.

Un angajat la o mare companie ce se ocupa cu vanzari de produse alimentare, Kim Byung-guk, ajunge ca in orice zi acasa, sta cu familia (sotia, un copil bolnav si mama paralizata), dupa care la un moment dat, intr-un mod inexplicabil, o macelareste cu un ciocan. A doua zi, compania vuieste, politia interogheaza pe toata lumea, responsabil de ancheta fiind detectivul Jung-hoon (Park Sung-woong). Informatiile furnizate de angajati il surprind pe detectiv, ce afla ca sadicul criminal ar fi de fapt o persoana de treaba, linistita, familist convins, care niciodata n-ar comite o asemenea fapta odioasa. Dintre toti angajatii, insa, inca de la inceput ii atrage atentia Mi-rae (Ko Ah-sung), o tanara stagiara, tacuta si cu o privire ce pare a ascunde ceva. Pe masura ce ancheta avanseaza, Mi-rae, ce spera sa obtina un loc de angajat permanent in companie si care avea inainte o relatie foarte buna cu criminalul Kim, seful ei direct, se vede prinsa intre suspiciunile detectivului, ale colegilor de serviciu si intre ordinul sefilor de a pastra discretia in raport cu politia, pentru a nu fi afectata imaginea companiei. Lucrurile se complica cand o serie de evenimente stranii incep sa se intample in cladirea de birouri a companiei…

“Office” o are in rolul principal feminin pe Ko Ah-sung, cunoscuta in special pentru aparitiile in 2 filme ale lui Bong Joon-ho, “The Host” si “Snowpiercer”, dar si in serialul de anul trecut “Heard It To Grapevine”, ce i-a adus 3 premii. Desi nu are frumusetea si perfectiunea unor actrite de top consecrate, aceasta si-a intrat bine in rolul de stagiara la o companie de vanzari, Mi-rae, ce ajunge tinta suspiciunilor tuturor dupa ce seful ei ierarhic devine inamicul public nr. 1 comitand o crima sangeroasa. In rolul detectivului ce trebuie sa puna cap la cap toate informatiile si sa-l gaseasca pe criminal il revedem pe Park Sung-woong (Kim Yushin din serialul “Gye Baek”). Din pacate rolul nu i-a permis sa-si arate talentul actoricesc, acesta fiind unul clasic de politist ce urmeaza logica lucrurilor pentru a-si atinge obiectivul. Dincolo de subiectul specific unui thriller comercial, “Office” incearca sa transforme decorul unei cladiri de birouri intr-un loc infricosator, la propriu si la figurat. O cladire de birouri e mai mult decat un loc de munca, de socializare sau de sedinte; spatiul monoton, inchis, delimitat pentru fiecare angajat, e de fapt un camp de lupta al orgoliilor, ambitiilor si dorintei de a iesi in evidenta pentru o promovare ce aduce prestigiu si un salariu mai mare. Pentru o stagiara ca Mi-rae, ce porneste de la baza ierarhiei companiei sperand ca intr-o prima etapa sa fie angajata definitiv si sa poata incepe ascensiunea spre varf, sa devina o victima in razboiul diverselor tabere e ceva previzibil. Si cum e o fire mai introvertita, venind din provincie si ascunzandu-si accentul pentru a nu fi tinta ironiilor colegilor, e mult mai vulnerabila decat oricine altcineva. Nu ezita din exces de zel sa ramana pana la ore tarzii peste program pentru a-si termina obligatiile ce le primeste de la superiori, fara a realiza ca de fapt nimeni nu apreciaza aceste lucruri. Desigur, regizorul stie sa exploateze locul sacru al birourilor la maxim, explorand temerile umane ce se nasc noaptea in astfel de locuri pustii, transformandu-le intr-o zona crepusculara in care straniul e la el acasa. Tensiunea e bine fractionata in prima jumatate a filmului, insa pe masura ce violenta si teroarea se dezlantuie, scenariul devine ambiguu, accentul mutandu-se dinspre partea psihologica spre cea concreta, descrierea terorii in sine cu urmarile ei. Asta trage in jos filmul, deoarece regizorul are un as slab in maneca (rasturanrea de situatie de la final e aproape insesizabila tocmai din cauza ca personajele secundare nu au fost suficient abordate si aprofundate). Un thriller de calitate medie, ce nu exceleaza la nici un capitol (poate doar interpretarea lui Ko Ah-sung merita remarcata), ce tradeaza lipsa de experienta a regizorului si cea de consistenta a unui scenariu ce poutea oferi mai multe fanilor genului.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in pemiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 19 februarie 2016

“A Bizarre Love Triangle” este, intamplator sau nu, cum o spune si titlu, o comedie dramatica bizara, ciudata si minunata in egala masura. Ciudata prin introducerea unor elemente mai putin intalnite in filmele coreene (o poveste in poveste, relatata undeva in viitor, pe Luna, si elemente ce privesc partial o relatie personala mai putin obisnuita, cum o sugereaza si titlul), si minunata prin realismul sau, pe alocuri dureros de dramatic. Chiar daca filmul apparent da senzatia unei comedii usoare, putin deochiate prin ideile vehiculate, in realitate acesta se constutuie intr-o radiografie amara, plina de fantezie, a relatiei dintre doua persoane, ce ajung, datorita unui context de evenimente, sa fie implicate intr-un triunghi amoros bizar. Regia filmului este semnata de un apropiat colaborator de-al lui Park Chan-wook, ce a contribuit la scenariile unor filme precum JSA, Sympathy For Mr. Vengeance sau A Boy Who Went to Heaven, Lee Moo-young, ce reuseste sa puna cap la cap piesele unui puzzle recreat cu ajutorul flashback-urilor intr-un mod stilat, uneori chiar prea exagerat. Scenariul este scris de acelasi Lee Moo-young, ajutat de debutantul Jung Hee-sung si de prietenul sau de care am amintit deja, Park Chan-wook. In rolurile principale au fost distribuiti actori in cautarea consacrarii pe atunci. Mai nimeni nu stia de Gong Hyo-jin, o tanara de 22 de ani ce debutase de 3 ani in industrie si care impresiona cu talentul sau pana si intr-un astfel de rol intr-un film fara pretentii la box-office. Jo Eun-ji era si ea o anonima de 21 de ani, ce avea cale lunga pana la recunoasterea talentului sau in “Concubine”, un deceniu mai tarziu. Choi Kwang-il, protagonistul masculin al filmului, nu a avut o cariera prea bogata in industrie, acesta fiind si veriga slaba din castingul acestui film, interpretarea lui fiind inexpresiva si dand seznatia ca orice alt actor il putea inlocui fara ca cineva sa observe.

Eun-Hee (Jo Eu-ji) e o sotie artagoasa pusa mai mereu pe harta, ce traieste o viata din care nu ii lipseste nimic. Desigur, de cand se stie a fost saraca, insa a avut norocul de a se marita cu Oh Doo-Chan, un comediant in plina ascensiune, pe care il exploateaza la maxim pentru a-si satisface orice pofta. Intr-una din zile, in viata ei reapare Keum-Sook (Gong Hyo-jin), prietena ei din liceu, iar amintirile comune de la sfarsitul adolescentei nu le lasa indiferente. Agresata de niste baieti in perioada liceului, Eun-Hee e salvata de Keum-Sook, ce aplica baietilor o corectie pe cinste, si asa ia nastere o prietenie ce va tine o viata. In prezent, Keum-Sook e instructoare de taekwondo, si a venit in Seul special pentru a-si reintalni prietena. Doar ca de ceva vreme, sotul lui Eun-Hee a inceput sa devina suspicios, suspectand ca sotia lui il insala cu un barbat. La randul ei, Keum-Sook devine geloasa pe sotul prietenei sale, iar Eun-Hee, prinsa la mijloc in acest complicat triunghi, trebuie sa aleaga in ce directie sa o ia. Urmeaza un lant de tradari si razbunari, totul in numele unei bizare iubiri…

Inceputul filmului iti da senztia unei productii futuriste ce aminteste de SF-urile cu buget redus din anii ’60-’70 de la Hollywood, insa este doar o iluzie, pretextul relatarii tocmai pe Luna a unei povesti, cu 30 de ani mai tarziu, avand mai degraba un rol simbolic. Si anume acela ca lumea anului 2002 nu era suficient de deschisa pentru a intelege si mai ales accepta o asemenea poveste “bizara”. Desi filmul are in centrul sau o relatie dubla – cea dintre Eun-Hee si sotul ei, ca fir principal, si cea mai putin fireasca dintre Eun-Hee si prietena din liceu, Keum-Sook, ca fir secundar, “bizar”-ul din titlu se refera la altceva. Mai degraba la spiritul acestui film, a carei poveste e spusa intr-o maniera neobisnuita, cu piese ale puzzle-ului imprastiate si puse cap la cap pornind de la o situatie data din prezent, care mai apoi e explicata pas cu pas intorcandu-ne in trecut. Intreaga poveste e spusa din perspectiva personajului principal, Eun-Hee, chiar daca e narata de altcineva, care apoi lasa personajul sa evolueze de la sine in povestea propriei vieti asa cum si-a trait-o. Ce nu se explica e modul in care Eun-Hee s-a transformat in persoana egoista, irascibila si neintelegatoare din prezent, revelatia din final venita intr-un context cat se poate de comic, intr-un wc public, neimpresionand pe nimeni, ci mai degraba lasand spectatorul in dilema. In ce-o priveste pe Keum-Sook, personajul lui Gong Hyo-jin pare mult mai hotarat si mai cu picioarele pe pamant decat aeriana Eun-Hee. Batausa din liceu isi urmeaza chemarea spre bataie, si dupa cateva escale prin inchisoare – din cauza slabiciunii pentru persoana iubita si pentru bani – reuseste sa-si deschida o sala de taekwondo, unde preda artele martiale copiilor. Ciudat e ca realizatorii au numit – ca titlu alternativ – filmul “Fata Taekwondo”, un titlu fara relevanta asupra subiectului in sine. Stilul lui Park Chan-wook din scenariu se simte, asa cum se simte si stilul regizorului, ale carui indicatii in manuirea camerei de filmare au dat nastere unor cadre memorabile.

Un film bun, ce iese din tiparele filmelor coreene din perioada de dinaintea Hallyu, si care arunca o privire inedita asupra relatiilor moderne din societatea coreeana a secolului XXI. “A Bizarre Love Triangle” nu reuseste sa ajunga la gradul de exprimare al filmelor ultra-exagerate ideatic ale lui Chan-wook, dar e suficient de amuzant pentru a te pacali sa-l urmaresti, in ciuda scenariului subtirel si a bunelor intentii ale regizorului. Nu este un film despre minoritati sexuale si “drepturile” lor in societatea moderna; cei contrariati de acest fir secundar al povestii pot urmari linistiti productia ce e cat se poate de decenta, aceasta chiar surprinzandu-te in mod placut prin modul de abordare al lucrurilor. Dupa cum perfect caracteriza un critic de film, “ ‘A Bizarre Love Triangle’ e un triumf al tehnicii asupra substantei, dar nu complet redundant in materie de intriga. O bizarerie dulce-acrisoara.”

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 17 februarie 2016

Scris si regizat de stralucitul Ryoo Seung-wan, “Veteran” a fost un succes asteptat de box-office al anului 2015, anticipat de cartea de vizita a regizorului si de echipa solida de actori din distributie. “Crying Fist”, “The Unjust” sau “The Berlin File” spun totul despre omul de la timona lui “Veteran”, filmul ce detine recordul de vanzari de bilete in 2015 in Coreea, cu 92,8 milioane de dolari incasari, depasind inclusiv “Assassination”, ce a incasat cu 4 milioane mai putin. 3 saptamani consecutiv filmul s-a aflat pe prima pozitie in box-office, lucru favorizat de premiera in august a productiei, perioada de concedii si vacanta scolara, ce a permis unui numar de 13,4 milioane de spectatori sa-l vizioneze in salile de cinema. Dupa numarul de bilete vandute, “Veteran” urca pe a treia pozitie in topul all-time al vanzarilor de bilete al unui film in Coreea de Sud, fiind depasit in acest moment de Ode to My Father si The Admiral: Roaring Currents. La capitolul premii si nominalizari, filmul exceleaza din nou, castigand 12 premii si avand 22 de nominalizari. Daca va vine sa credeti, toate aceste performante au fost reusite cu un buget de numai… 5,1 milioane dolari ! Distributia e plina de nume mari, precum Hwang Jung-min (al carui nume a ajuns sa fie asociat deja cu orice succes de box-office, fiind unul din cei mai importanti actori ai Coreei zilelor noastre), Yu Hae-jin (exterm de ofertant in rolul mainii drepte a inamicului public numarul 1), Oh Dal-su (din nou responsabil cu buna dispozitie, in rol de politist sef luat de toti peste picior), Cheon Ho-jin, Jung Woong-in (pe care ni-l amintim din Empress Ki, unde juca cel mai detestat rol dupa cel al personajului El Temur), Jeong Man-sik si multi altii. Din randul actorilor tineri, cap de lista e Yoo Ah-in, ce are rolul vietii (cel putin in raport cu aparitiile sale de pana acum), Kim Shi-hoo sau Jang Yoon-ju. Filmarile au durat doar 3 luni de zile.

Seo Do Chul (Hwang Jung-min) e un politist veteran ce viseaza de o viata la promovare. Nu de alta dar casa in care sta inca nu e platita, baiatul lui are nevoie de meditatii pentru a putea razbi in nemiloasa societate cand va ajunge la facultate, peste ani, iar sotia lui doar tace si rabda o viata dictata de eterne limitari financiare. Do Chul tot asteapta pestisorul de aur care sa-i implineasca dorinta, adica un caz important in care sa se remarce, dar norocul pare a-l ocoli. Pana intr-o zi cand e invitat la o petrecere exclusivista, unde il cunoaste pe Jo Tae Oh (Yoo Ah-in), fiul rasfatat al detinatorului unei mari companii navale. Aroganta si comportamentul neadecvat al tinerei beizadele ar fi trecut neobservat daca drumurile celor doi nu s-ar mai fi intalnit o data. In momentul in care un sofer de tir ce lucra pentru compania navala decide sa-si ceara drepturile financiare in strada, vicepresedintele Tae Oh incearca sa rezolve problema prin metodele sale. Pe fir intra si Do Chul, care moral incearca sa fie alaturi de amicul sau sofer ce l-a ajutat intr-un caz anterior, si de care se simte atasat prin faptul ca e tatal onest al unui baiat de varsta fiului sau, ce se confrunta cu aceleasi probleme financiare ca el. In momentul in care compania incearca sa musamalizeze incidentul cu soferul, Do Chul intelege ca trebuie sa procedeze dupa propriile principii cu arogantul Tae Oh. Si incepe o confruntare de la distanta intre “Cel de Neatins” si “Cel Incoruptibil”.

“Veteran” ar putea fi foarte usor numit “The Unjust 2”. Realizat cu aceeasi mana de maestru si scris in acelasi stil, filmul abordeaza o tematica similara: coruptia dintr-o societate in care discrepanta dintre patura subtire a chaebolilor (detinatorii de conglomerate) si oamenii de rand e una flagranta. Cand tanara generatie de chaeboli isi face de cap, avand impresia ca banii cumpara totul, apare deja o chestiune psihologica abordata cu finite si speculata in stilul caracteristic de excelentul regizor Ryoo Seung-wan. Pana unde poate merge aroganta unui fiu de bogatas, ce ajunge sa calce totul in picioare doar de dragul unei placeri bolnave ? Ei bine, detectivul Seo Do Chul, interpretat la inaltime de Hwang Jung-min, are dificila sarcina de a ne da raspunsul la intrebarea care, in societatea reala, e una retorica. Unul din motivele succesului deosebit al productiei a fost tocmai ideea de dreptate sociala, care in final o infaptuieste un om simplu, un politist de rand ce intruchipeaza toate caracteristicile unei persoane modeste, ca toata lumea: are credite pentru a-si plati casa, munceste de dimineata pana seara pentru a duce un ban la sfarsit de luna acasa, are grija de unicul copil atat cat timpul ii permite, accepta cicalelile sotiei ce trebuie sa se obisnuiasca cu genti de imitatie chinezesti si cu un surogat de fericire la care viseaza orice femeie (si ma refer aici la garderoba, pantofi, shopping). Do Chul e politistul incoruptibil, cu suflet mare, usor naiv dar poate de aceea modelul lui de personaj e atat de iubit de coreeni (alta alegere mai potrivita pentru un asemenea erou nu putea fi decat Hwang Jung-min, e clar), exprimand setea de dreptate a unei societati marcate psihologic in mod evident de faptul ca o mica patura sociala le controleaza vietile zi de zi in companiile si corporatiile in care sunt nevoiti sa-si desfasoare activitatea dupa reguli stricte. La polul opus e Jo Tae Oh, interpretat de un Yoo Ah-in dezlantuit, cum nu a mai fost vazut, care uneori pur si simplu iti transmite prin privire ura si aroganta sa interioara. Tae Oh e cinic, violent, are samanta Raului sadita in el, zambetele si bunele maniere sunt de fatada, si daca pana acum beizadelele le vedeam arogante si curajoase in societate, dar mielusei ce se tarasc in genunchi in fata preaputernicilor tati, de aceasta data personajul Tae Oh are un altfel de teama fata de tatal sau. Ii recunoaste autoritatea, isi pleaca capul in fata lui cand greseste, dar niciodata nu s-ar tari in fata lui, etaland frica. Altfel spus, are o stapanire de sine care il face sa nu se umileasca in fata propriului parinte, care pentru a-si demonstra dragostea paterna, in momentul in care trebuie sa-l pedepseasca aplicandu-i o corectie fizica, foloseste un inlocuitor, ca in evul mediu, care primeste loviturile de nuia in locul odraslei sale.

Un film complex, ce se axeaza pe confruntarea de la distanta intre Intangibil si Incoruptibil, ce ajung de cateva ori fata in fata, scenele respective fiind memorabile. O realizare de exceptie ce imbina actiunea cu drama, umorul cu cinismul, transmitand un profund mesaj umanist (similar cu cel din serialul “Big Man”). Fara nici o discutie, “Veteran” isi merita pozitia de lider al box-office-ului coreean in 2015. Asteptam cu neradare sequel-ul ce a fost anuntat deja de producatori.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Ca de obicei, timingul a fost lucrat manual, numarul mare de replici si rapiditatea vorbirii necesitand o refacere completa a timingului.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 14 februarie 2016

Putini stiu – fanii manga si anime-ului cu siguranta da – ca deja celebra manga a lui Hajime Isayama, “Attack on Titan”, care anul trecut a fost ecranizata sub forma unui live-action in doua parti, a avut parte si de o miniserie de 3 episoade: “Attack on Titan: Counterattack’s Beacon”. Aceasta a fost difuzata in august 2015 pe un site de streaming online din Japonia, dorindu-se un element de legatura intre cele doua parti ale filmului de pe marele ecran, ce au avut incasari totale de 41,7 milioane dolari, pornind de la un buget initial de aproape 27 de milioane de dolari. Miniseria a fost realizata la standardele unui film pentru marele ecran, cu alte cuvinte imaginile sunt de calitate, exista efecte speciale si cu cateva exceptii (cea a protagonistilor din live-action-uri, Eren, Mikasa sau Armin), distributia e cu aceeasi actori. O revedem, astfel, pe nebunatica Hange Zoe (cunoscuta si ca Hans) cu ai ei ochelari, pe Sasha, mancatoarea de cartofi mereu nesatula, pe Lil, Hiana dae si pe Izuru, care in aceata miniserie e un personaj cheie, dar care nu a aparut in manga, fiind inventat special pentru serial. Ca structura, fiecare episod are 30 de minute, acestora adaugandu-li-se un bonus de 7 minute ce le precede, cu o introducere in subiect. Fiecare episod e regizat e un regizor diferit. Episodul 1 il are ca regizor pe Adachi Kimiyoshi, care a mai lucrat ca asistent de regie la celelalte 2 filme “Attack on Titan”, dar si la 13 Assassins, The Last Princess sau Shinobi. Episodul 2 il are la timona pe Katsuro Onoue, regizor de efecte speciale la 13 productii japoneze, activ si ca asistent de regie, in timp ce ultimul episode il are ca regizor pe Yoshihiro Nishimura, cunoscut pentru filme de categorie B precum Helldriver, Mutant Girls Squad sau Tokyo Gore Police. Tema muzicala a miniseriei e intitulata “Blade of Counterattack” si e interpretata de Wagakki Band.

Miniseria spune povestea dintr-o perspectiva diferita de cea din film. Mai exact insista asupra cate unui personaj din poveste pe durata fiecarui episod. Aparand de nicaieri, aproape devorand rasa umana, Titanii lasa in urma o civilizatie imana pe cale de disparitie. Pentru a se proteja de Titani, supravietuitorii au ridicat 3 ziduri concentrice. In momentul in care un Titan gigant sparge Zidul Exterior, zona agricola fiind compromisa, oamenii se retrag in spatele Zidului de Mijloc. La 10 luni distanta, pe fondul unei crize fara precedent cauzata de lipsa hranei, Guvernul pune pe picioare Biroul pentru Siguranta Publica, care are ca scop pregatirea unui contraatac impotriva Titanilor, care sa duca la securizarea Zidului Exterior si la recuperarea zonei agricole, vitale pentru hrana. Seful acestui Birou, Izuru, e trimis in tabara speciala une e pregatita contraofensiva. Aici acesta avea sa o cunoasca pe Hange-san (Zoe, sau Hans, cum o stiu toti), care se prezinta la sedinta de alocare a bugetului cu un plan inedit pentru doborarea Titanilor, singurul plan realist dintre cele prezentate. Aceasta studiaza de luni bune Titanii, chiar a capturat odata unul, iar acum pune la cale un dispozitiv tridimensional, care se va dovedi crucial in recuperarea zonei pierdute. Tot aici, Izuru o cunoaste si pe Sasha, care in ciuda apetitului iesit din comun pentru mancare, e o tragatoare de elita cu arcul, aceasta demascand o ilegalitate ce o afecteaza durect. Nu in ultimul rand, aici o cunoaste si pe Lil, cea mai puternica luptatoare dintre recruti, care inainte de a se dovedi cruciala in viitoarele infruntari prin curajul sau, isi traieste povestea de iubire cu indraznetul Fukushi, avand de suportat persecutiile unui instructor diabolic.

Daca durata relativ scurta a celor doua live-action-uri de anul trecut (sub 90 de minute fiecare parte) nu a permis spectatorului ce nu a intrat in contact cu personajele lecturand manga sau cu atat mai putin vizionand anime-urile sa se familiarizeze cu acestea, aceasta miniserie ofera exact ceea ce cele doua filme aveau nevoie: o analiza mai de aproape a catorva personaje cheie. Putem descoperi, astfel, pasiunea lui Hange-san pentru cercetare, o pasiune dusa nu de putine ori pana la extrem; talentul lui Sasha in manuirea arcului si drama personala ce o impinge spre Corpul de Cercetasi ce tocmai se creeaza; forta lui Lil si motivatia de a lupta impotriva Titanilor in prima linie, in ciuda faptului ca provine dintr-o familie buna, ce lucreaza pentru Guvern. Toate aceste povesti au o mare doza de umor in ele, fiind agreabile de urmarit. O miniserie bine realizata, plina de actiune, umor si fara scenele dramatice din prima parte a filmului, cu monstri ce inghit oameni, ce se ridica peste nivelul celei de-a doua parti a filmului, ce e golita de toate calitatile acestei miniserii.

Traducerea si adaptarea au fost effectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 10 februarie 2016

“The Magician of Joseon” a starnit interesul fanilor atat pentru subiectul inedit abordat – povestea unui celebru iluzionist din dinastia Joseon – cat mai ales pentru distribuirea in rolul principal a indragitului actor Yoo Seung-ho, absent motivat de mai multi ani din industrie datorita indeplinirii stagiului militar obligatoriu. La 22 de ani, acesta revine pe marele ecran intr-un rol romantic, de cuceritor, avand-o ca partenera pe Go Ara, o tanara actrita in ascensiune, ce are mult potential artistic. Jo Yoon-hee din “The Technicians” incearca sa completeze un triunghi amoros dominat de romantism si incertitudini, insa in ciuda interpretarii foarte bune, personajul ei parca nu-si gaseste locul in scenariu. Veteranul Lee Kyung-young, cu vocea lui inconfundabila, de aceasta data are un rol pozotiv, acest actor fiind un adevarat balsam pentru suflet in orice fel de rol interpretat. Kwak Do-won, destul de greu de recunoscut in rolul negativ al lui Gwi Mol (poate si din cauza barbii, dar si a replicilor in chneza rostite), isi interpreteaza magistral rolul, inspirand acea teama aducatoare de tensiune la inceput si la final, elementul catalizator al scenariului. Regia e semnata de Kim Dae-seung (The Concubine, Bunjee Jumping of their own, Traces of Love), ce a colaborat cu Jo Jung-hwa (I Do, I Do) la scrierea scenariului. In ciuda unei bune promovari, filmul nu a strans in cinematografe, din 30 decembrie pana in prezent, decat 3,2 milioane de dolari, confirmandu-se o data in plus faptul ca fanii unui actor din mediul virtual sau din fata micului ecran nu se inghesuie sa-i fie alaturi la productiile de pe marele ecran. Poate doar marii actori, cu multa experienta, au capacitatea de a vinde bilete la cinema si de a mobiliza toata suflarea de fani.

In timpul dinastiei Joseon, Hwan Hee e cel mai celebru magician din regat. Lume pestrita se strange in cartierul rau famat Moorangroo din Uiji pentru a asistat la reprezentatiile spectaculoase ale magicianului cu un ochi albastru. Insa Hwan Hee ascunde un secret din trecut, care-l urmareste: impreuna cu nevazatoarea Bo Eum, pe care o stie de mica si careia i-a promis ca se va face magician pentru a castiga suficienti bani pentru a-i reda vederea si a-i gasi parintii, fuge in copilarie din anturajul fiorosului Gwi Mol. Dand reprezentatii de magie, acesta e dat pe mana autoritatilor chiar de pustiul Hwan Hee, care de atunci hoinareste prin tara cu Bo Eum dupa el. Cei care ii salveaza e maestrul Kim, un afacerist interesat doar sa scoata profit de pe seama numerelor de magie ale lui Hwan Hee. Intamplarea face ca intr-o noapte, sa dea la Stanca Ursului, locul lui de meditatie, peste o tanara atragatoare, ce parea speriata si dornica sa se arunce in gol de pe stanca. Salvata de Hwan Hee, intre cei doi se leaga treptat o prietenie, chiar mai mult de atat. Ce nu stie Hwan Hee e ca tanara pe care a salvat-o e o Printesa aflata in drum spre Qing, unde urma sa se casatoreasca cu Printul Qing-ului.

Povestea din “The Magician” e una eminamente romantica, presarata pe alocuri cu putin dramatism si actiune. Yoo Seung-ho, desi si-a terminat stagiul militar obligatoriu, e inca un actor care mai are de acumulat experienta, avand inca o varsta frageda (22 de ani). Rolul partial negativ din “Warrior Baek Dong-soo” parca l-a prins mai bine ca acesta, ce e unul romantic, iar el interpreteaza un magician ce nu are cunostinte de arte martiale sau valente de super-erou. Personajul sau, Hwan Hee, nici ca magician nu lasa impresia unei desavarsiri in domeniu, iar cat priveste aura de mister de care producatorii vorbeau in timpul productiei filmului, aceasta lipseste aproape cu desavarsire. Mai pe scurt spus, Hwan Hee e un personaj simplu, realist, fara nimic extraordinar, ale carui numere de magie nu contin decat aparente spectaculoase, in esenta lor fiind niste iluzii placute ochiului neavizat si naiv al privitorilor. Printesa pe care o cunoaste intamplator, interpretata de Go Ara, are o chimie la inceput greoaie cu Hwan Hee (a se citi Yoo Seung-ho cu Go Ara), dar pe masura ce povestea e aprofundata si relatia romantica ajunge in lumina reflectoarelor, observam o oarecare chimie intre cei doi, datorata in primul rand varstei apropiate. Yoo Seung-ho se zbate sa joace rolul unui barbat, la un moment dat, dar nu se poate inca desprinde de imaginea de copil cu care ne-a obisnuit, poate cand va mai capata experienta va putea fi privit si ca barbat cuceritor. Cea care face sa existe o chimie in cuplu e Go Ara, mult mai dezinvolta in exprimarea anumitor stari. Ea interpreteaza o printesa prinsa intre datoria fata de tara (obligatia de a se marita cu Printul imperiului care a ingenuncheat Joseonul) si propriile sentimente fata de misteriosul magician, pe care si le descopera pentru prima oara in viata.O oarecare consistenta o da filmului interpretarea actorului veteran Lee Kyoung-young in rolul garzii de corp a Printesei, ce e ca un tata pentru aceasta, care ii intelege trairile firesti si simtamintele fata de magician.

Fara a dramatiza excesiv sau a da o tenta melodramatica scenariului, “The Magician” ne ofera o poveste romantica consistenta, cu actori dornici de afirmare si… multa magie. Pacat ca latura misterioasa nu a fost suficient de mult exploatata, putina tensiune in plus nu ar fi stricat. Un film placut, ce nu insala asteptarile, delectand audienta.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentruy asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 7 februarie 2016

Edo Intamplator sau nu, periodic posturi tv japoneze mai lanseaza cate o stire amuzanta cum ca unii locuitori ai altor tari cred inca faptul ca japonezii poarta inca sabii de samurai la brau si au parul ras sau prins in spate sub forma unui mot. Si totusi, compatriotii lor nu ajuta prea mult la evaporarea unor astfel de stereotipuri, sustine un cunoscut traducator neo-zeelandez de filme japoneze, stabilit de multa vreme in Japonia. Si asta pentru ca termenul de “samurai” e preferat sa fie asociat unor denumiri de echipe sportive, produse sau articole de tot felul. Desigur ca toate acestea numai o legatura directa cu samuraii de altadata nu au, insa in scop commercial totul e permis. Ei bine, povestea samurailor a inspirat numeroase productii de epoca, denumite in Japonia “jidaigeki”. Sute de astfel de productii de televiziune si pentru marele ecran au inflorit din anii ’50 pana in anii ’80, cand numarul lor a inceput sa scada. In zilele noastre, intrigile politice si implicarea samurailor in acestea au inceput sa fie inlocuite de remake-uri ce respun pentru a “n”-a oara momente importante din istoria Japoniei medievale, sau locul lor a fost luat de povesti de familie romantic-melodramatice, centrate pe chestiuni de viata privata. Rare sunt, in zilele noastre, productiile de epoca de actiune (trilogia Rurouni Kenshin sau Kamui Gaiden) in care accentul e pus pe calitatile de super-erou ale samuraiului, ce se adreseaza in special publicului tanar. Filmele cu samurai de azi tintesc audienta matura, preferand sa zugraveasca conditia samuraiului sau a unor persoane obisnuite, din clasa de jos, pe fundalul unor vremuri tulburi. Astfel, tematica s-a diversificat mult, fiecare film istoric fiind o veritabila provocare pentru spectator, care nu stie la ce sa se astepte (inainte exista o schema clasica a filmului, scenarii simpliste si previzibile, acum totul este o surpriza, nu stii la ce sa te astepti).

“Kakekomi” e una din cele doua productii ale anului 2015 ale prolificului si premiatului regizor si scenarist japonez Masato Harada (foto). Publicul apusean probabil il tine minte din rolul interpretat in celebrul “The Last Samurai”, unde l-a interpretat pe sinistrul personaj Omura. Harada a scris scenariul lui “Kakekomi”, pornind de la un roman de-al lui Hisashi Inoue, “Tokeiji Hanadayori”, publicat postum, in 2011, la un an de la moartea scriitorului la 75 de ani. Locul duelurilor cu sabii intre samurai e luat de dueluri verbale si numeroase dialoguri piperate cu un umor discret de care nu te poti bucura decat daca te desprinzi de contextul imediat si privesti filmul cu detasare. Filmul are la baza un context istoric real si o locatie – templul Tokeiji – care mai exista si astazi, insa povestea lui are la baza povestile de viata privata din romanul amintit. Productia are peste 2 ore si 20 de minute, iar distributia este una numeroasa, nu mai putin de 25 de actori avand un rol crucial in evolutia firului narativ, fiind indispensabili unui scenariu complex, cu multe fire secundare. Vedetelor filmului – actorul Yo Oizumi, minunata Erika Toda si Hikari Mitsushima – li se adauga veterani iubiti in Japonia, precum Kirin Kiki (72 de ani) in rolul proprietarei hanului, Genbei, sau Tsutomu Yamazaki (79 de ani) in rolul maestrului Bakin, un celebru scriitor din perioada tarzie a Edo.

In perioada tarzie a Edo (1841-1849) in care se desfasoara actiunea filmului, Japonia e o tara in declin. Austeritatea e cuvantul de ordine impus de autoritati, bunurile de import din Apus devin marfa de contrabanda, iar cei ce le comercializeaza risca de la exilarea din capitala Edo pana la executarea in piata publica. Inclusiv cultura are de suferit, cartile fiind supuse unei cenzuri severe, fiind considerate un instrument al decaderii morale a natiunii. Pe acest fundal, conditia femeii era una injositoare, iar ca o consecinta a tratamentului inuman la care majoritatea sotiilor erau supuse, rata divorturilor a ajuns sa fie de 2 ori mai mare ca cea din zilele noastre. Doar ca procedura divortului era una complicata, principala piedica in dobandirea amiabila a divortului fiind evidenta pozitie dominanta a barbatului in societate. Templul Tokeiji a devenit un simbol al protejarii femeilor ce doreau sa divorteze. Acesta va deveni adapost pentru Ogin, o concubina a unui interlop ce se ocupa cu contrabanda; Jogo, sotia ce tinea cu indemanarea ei in viata o fierarie, fiind maltratata de un sot betiv si afemeiat; Yu, o femeie-samurai pe care soarta a aruncat-o in mainile unui barbat nemilos, si Omitsu, o kakekomi intrata in templu pentru a scapa de un trecut complicat. Lor li se adauga Shinjiro, singurul barbat tanar, un invatacel in ale medicinii si plantelor medicinale si un scriitor de foiletoane ieftine, fugar din Edo, si care ramane o perioada pentru instruire la templu si la hanul matusei sale septuagenare. Vietile tuturor vor fi schimbate de templul Tokeiji, cu regulile sale stricte.

Filmul are la baza fapte consemnate in arhiva templului Tokeiji, care exista inca si astazi. Se spune ca Tokeiji a acceptat in istoria sa peste 2000 de femei, capatandu-si reputatia de “templu al divortului”. Fondat in 1285, acesta a devenit inca de atunci refugiu pentru sotiile maltratate. In 1873, templul a pierdut dreptul de a negocia divortul in favoarea Curtii de Justitie. Pana in 1902, nici un barbat nu a putut intra in templu, an in care un barbat devine staretul manastirii. Acest lucru e trecut putin cu vederea de scenariul filmului, deoarece exista un paznic, ofiterul Ishii, ce avea acces la templu, dar si Shinjiro, care medic fiind, are acces in situatiile extreme in templul de calugarite. Pentru a se indeplini formalitatile si a deveni o kakekomi (fugara din familie), o sotie trebuia sa arunce un obiect in zidurile templului, o simbolistica a disperarii, dupa care aceasta era luata in grija unuia din cele 3 hanuri de la poalele muntelui templului. De aici incepea o adevarata lupta “juridica”, in care se incerca obtinerea semnaturii sotului in urma unei citatii, se interoga sotia, iar daca sotul nu semna actele de divort, sotia urma a fi primita timp de 2 ani in templu. Viata in templu era organizata pe ranguri, in functie de cotizatiile fiecarei fugare acceptate, iar in afara rugaciunilor obligatorii zilnice se practicau diverse activitati in functie de rang: gradinarit, spalat, curatenie, antrenament cu arme sau loisir (pentru cele de rangul 1). Regulile stricte din templu nu au impiedicat nasterea de rivalitati, intrigi sau, din contra, legarea unor prietenii intre colege de suferinta, uneori fara a tine cont de trauma psihica la care au fost supuse. Fiecare personaj isi are propria drama, iar regizorul insista cu rabdare si in detaliu asupra amanuntelor fiecarei trauma, fapt ce ne face sa intelegem in profunzime complexitatea subiectului abordat, similitudinile tuturor acestor cazuri care azi poate sunt doar o cifra statistica, dar care in realitate ascundeau ceva mai mult decat un numar prafuit din arhive. Aceste mici razboaie ale sexelor, cum le numea matusa Genbei, sunt de fapt franturi din viata reala de zi cu zi a Japoniei anilor in care prin Europa valul revolutiilor pasoptiste lasa sa rezoneze dorinta de libertate a oamenilor; in Japonia perioadei Edo tarzii, dorinta de libertate a femeilor maltratate de sotii lor era o drama stiuta de intreaga societate, dar trecuta sub tacere de cutumele unei epoci in care barbatul facea totul dupa bunul sau plac.

Un film care pentru cei obisnuiti cu filmele de consumatie cu samurai si actiune cu siguranta va parea plictisitor; nu insa si pentru pasionatii de istorie si de cultura. Excelent realizat, “Kakekomi” ne ofera o fresca realista a unei societati decadente in care se simte tot mai mult nevoia de schimbare (care va interveni 25 de ani mai tarziu, odata cu debutul Erei Meiji), in care drama fiecarui personaj contribuie la imaginea de ansamblu in asemenea masura incat ne putem face o imagine clara despre conditia femeii intr-o lume exclusivista si violenta. Remarcabila interpretarea actritei Erika Toda (in rolul Jogo), dar si a simpaticului Yo Oizumi (in rolul Shinjiro), un actor de comedie ce dovedeste ca poate juca si in registru dramatic. Realist, dulce-amarui si plin de sensibilitate, “Kakekomi” e o inedita poveste despre moravuri si viata privata, ce ne dezvaluie o pagina mai putin stiuta din istoria misterioasei Japonii.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Dialogurile si replicile– multe atipice in comparatie cu alte filme de gen, continand momente de lirism si proza – extrem de abundente, au fost traduse in cel mai inspirat mod cu putinta, traducerea in engleza continand multi termeni arhaici, in spiritul timpului, pe care am incercat sa-i transmitem nealterati, pentru ca odata cu ei sa se transmita si atmosfera acelor vremuri. De asemenea, timingul a fost lucrat manual, numarul urias de replici necesitand unirea si lungirea manuala a duratei de afisare, in forma initiala a subtitrarii filmul neputand fi urmarit in sensul lecturarii complete a fiecarei replici, acestea disparand prea repede de pe ecran.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 4 februarie 2016

“Mojin: The Lost Legend” a fost cea de-a doua productie autohtona chineza a anului 2015 dupa incasarile de la box-office, urmand la o distanta destul de mare uriasul succes “Monster Hunt”. Cu un buget de doar 37 de milioane de dolari (asta daca ne raportam la bugetele unor filme similare de la Hollywood), “Mojin…” a reusit sa obtina incasari de 252 de milioane de dolari, fapt ce l-a transformat intr-una din cele mai profitabile productii din industrie de anul trecut. Filmul, regizat de Wuershan, autorul unui alt blockbuster in 2012, “Painted Skin: The Ressurection” de 110 milioane dolari incasari, a atras publicul chinez prin subiectul sau fantezist, care a prins foarte bine la Hollywood de cateva decenii, de la Indiana Jones incoace. In cinematografia chineza, filmul de aventuri in stil hollywoodian a prins contur odata cu Treasure Hunt si Painted Skin, ce introduceau timid elemente spectaculoase in realizare cu un singur scop: sa incerce sa faca concurenta productiilor americane. Ambitia cineastilor chinezi a inceput sa dea roade odata cu filme al caror succes a nascut continuari (Detective Dee, Tai Chi, The Four, Journey to the West), si nu va trebui sa mire pe nimeni daca in anii urmatori vom avea parte de un sequel si la “Mojin…”, ale carui incasari permit lejer acest lucru. Distributia nu are vedete cu mare greutate in prim plan, insa actorii sunt cunoscuti in China si chiar si iubitorilor de filme chinezesti din Romania: Shu Qi, Chen Kun (din “Snow Girl and the Dark Crystal sau Young Detective Dee), Angelababy (din cele 2 filme Tai Chi sau din Young Detective Dee) si Huang Bo (o figura cunoscuta din filmele din China continentala, pe care ni-l amintim din “Cow”, rol ce i-a adus premiul pentru Cel mai bun actor la premiile Golden Horse).

Hu Bayi (Chen Kun) e un celebru “explorator” de morminte care a decis ca e timpul sa se retraga din bransa, la sfarsitul anilor ’80. Impreuna cu logodnica lui Shirley (Shu Qi) si cu prietenul poznas gura-sparta Wang (Huang Bo) se muta peste Ocean, tocmai in New York, unde traiesc din bisnita si mici faradelegi, mai tot timpul haituiti de agentii sub acoperire de la Imigratie. Acest stil de viata pe fuga, mereu haituiti de autoritati, le-a cam ajuns, astfel ca Wang incepe sa se gandeasca serios sa revina in China si sa se intoarca la ceea ce stie sa faca: sa exploreze morminte. In fapt, cei doi faceau parte din asa-numita “Mojin Xiaowei”, o organizatie de jefuitori de morminte ce a luat fiinta cu un mileniu in urma la initiativa unui Imparat, in timpul razboaielor si foametei din perioada Celor Trei Regate Razboinice. Pentru a-si hrani soldatii, Imparatul i-a trimis pe Mojini sa jefuiasca de comori mormintele. Cei doi amici faceau parte din a 84-a generatie de Mojini, iar plecarea lor din New York e precipitata de o oferta primita de Wang de la o misterioasa companie de explorare miniera. Aceasta ii ofera o suma uriasa de bani sa gaseasca mormantul Printesei khitane Aogu, in care se afla pretioasa Floare Echinox, despre care legendele spun ca poate stabili o punte de legatura intre lumea celor vii si a celor morti. Pentru Wang, in joc mai era si o promisiune facuta unei persoane care nu mai traia, astfel ca imbinarea utilului cu placutul a devenit principiul sau. La scurt timp e urmat si de Hu si Shirley, iar aventura incepe…

Filmul are la baza un celebru roman publicat in mediul online in 2006 intitulat “Ghost Blows Out The Light” al lui Zhang Muye, despre doi jefuitori de morminte ce cauta comori ascunse. Acelasi roman a inspirat si productia “Chronicles of the Ghostly Tribe”, si ea un succes de box-office, ce s-a lansat anul trecut cu doar 3 luni inaintea lui “Mojin: The Lost Legend”. Datorita subiectului sensibil al circulatiei de comori nationale chinezesti peste hotare si al fenomenului jefuirii de morminte ce prevaleaza in regiunile sarace din China, a existat temerea ca subiectul tabu va atrage cenzurarea filmului, insa in cele din urma a trecut si de acest ultim obstacol in calea succesului de casa, devenind unul din cele mai asteptate filme chinezesti, mai ales ca realizarea lui a durat aproape 3 ani si jumatate. In ciuda acestui fapt, a jocului destul de bun al actorilor, a efectelor speciale de senzatie si a scenelor de actiune bine realizate, filmul a strans critici moderate, unii laudandu-l pentru aceste calitati, dar existand si o categorie care a criticat anumite aspecte ale lui. Adevarul este ca daca doresti un film de aventuri fanteziste, cu suspans, efecte speciale si umor, in stilul unui “The Mummy”, “Lara Croft” sau chiar “Indiana Jones”, ai facut alegerea perfecta. Ce scartaie e insa lipsa de chimie dintre personaje, care niciodata nu reusesc sa formeze un grup unit, umorul de slaba calitate, uneori artificial, anumite stereotipuri si clisee introduce special pentru a aminti de filmele americane si de Jackie Chan. In fapt, cu siguranta ca daca Jackie Chan ar fi aparut in acest film, succesul lui l-ar fi depasit pe cel al lui “Monster Hunt”; insa in cele din urma regizorul ni l-a oferit pe Huang Bo in locul lui Jackie Chan, ce are cam aceeasi statura, e trecut de prima tinerete, iar look-ul de la inceputul filmului, din Statele Unite, ne duce cu gandul tocmai la Jackie Chan. Cu siguranta nu e intamplatoare aceasta asemanare flagranta, intr-un film ce copiaza cam tot ce am vazut pana acum in filmele de aventuri americane. Iata ca in sfarsit ambitia producatorilor chinezi e implinita, au reusit sa creeze filme care sa se ridice, cel putin ca si realizare, la nivelul celor americane. Ca si continut, insa, sunt la fel de golite de sens si lipsite de inspiratie ca productiile de peste Ocean. Previzibil, de consumatie si cu efecte vizuale si sonore pline pana la refuz, “Mojin: The Lost Legend” ne da o masura a asteptarilor publicului chinez de la propria industrie de film. Iar daca aceste aspiratii se limiteaza la imitarea Holywood-ului, nimic bun nu se prevede pe viitor intr-o industrie in care cu cat investesti mai mult, cu atat te astepti sa castigi mai mult. De aceasta data investitia a fost profitabila. Insa pentru un sequel, o sugestie… “think twice”, draga producatorule.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 31 ianuarie 2016

In ziua de azi, tot mai putine ecranizari dupa romane ajung pe marele ecran in cinematografia japoneza, sursele predominante de scenarii fiind benzile desenate. Pe fondul lipsei unor scenarii originale solide, filmul japonez si-a schimbat mult infatisarea in ultimii 10 ani, pierzand multe din caracteristicile impregnate de marii regizori pe care Japonia i-a dat celei de-a saptea arte. Azi, filmul japonez a ajns un cocktail colorat de imaginatie, violenta, drama si comercial ce se adreseaza in primul rand publicului japonez, care de decenii se hraneste si creste cu manga si anime-uri, elemente fara un impuls prea puternic in lumea occidentala. In Japonia acestea sunt ca un cult, fac parte din cultura nationala, astfel explicandu-se succesul fulminant al celei mai mari parti a ecranizarilor dupa fictiuni desenate. Din fericire, filmul despre care vorbim azi, “The Professor and His Beloved Equation”, e o ecranizare de acum un deceniu dupa un roman devenit celebru, e vorba de “The Housekeeper and the Professor”, scris in 2003 de autoarea japoneza Yoko Ogawa (foto). Celebrul scriitor Kenzaburo Oe spunea despre Ogawa ca “e capabila sa exprime cele mai promitatoare elemente de psihologie umana in proza, intr-un mod subtil, dar profund.” Daca ne gandim la aceste cuvinte, regasim din plin aceasta caracterizare in minunata poveste din “The Professor and His Beloved Equation”, adaptata de regizorul veteran Takashi Koizumi. Koizumi e cunoscut pentru o alta adaptare celebra, e vorba de scenariul scris de Akira Kurosawa, adus pe marele ecran in anul 2000 odata cu “After the Rain” (Ame agaru). Veteranul Akira Terao, ce a aparut in 3 filme ale lui Koizumi, ne incanta inca o data cu interpretarea sa blanda si sensibila, in timp ce actrita Eri Fukatsu, atat de laudata pentru rolul din “Villain”, ce i-a adus 4 premii, e si ea o prezenta placuta. Bugetul estimat al filmului, de 5 milioane de dolari, nu se justifica, cu atat mai mult la nivelul anului 2006, nefiind o productie care sa presupuna cheltuieli atat de mari.

In prima zi in care preda matematica la noua sa clasa, tanarul profesor poreclit Radical incearca sa-si cucereasca elevii si sa-i faca sa indrageasca studiul matematicii spunandu-le o poveste personala. Cea a modului in care s-a indragostit de matematica. Si ne intoarcem in timp cu 20 de ani in urma, in anii ’80, cand Radical avea 10 ani, iar mama lui, o mama singura ce s-a dedicat cresterii lui, s-a angajat ca menajera la o firma de specialitate. Seful ei o aloca unui client problematic, un profesor de matematica pensionat, cu care nici o menajera nu a reusit sa se impace. Profesorul a ramas marcat de un accident petrecut cu ani in urma, in urma caruia in fiecare zi are doar 80 de minute de luciditate, dupa care uita totul. Mai mult, se incapataneaza sa traiasca in trecut, evenimentele din anii ’70 fiind pentru el “ziua de ieri”. Singura persoana pe care o recunoaste e cumnata lui, cea care are grija de el si-i pune la dispozitie toate lucrurile necesare. In momentul in care mama lui Radical devine menajera profesorului, initial e surprinsa de pasiunea dusa pana la obsesie a acestuia pentru cifre si matematica, de boala ciudata de care sufera, trebuind ca in fiecare zi sa i se prezinte ca “noua lui menajera” si sa asculte aceleasi cuvinte de complezenta repetate zilnic, insa ulterior o relatie speciala se va stabili intre aceasta si profesor, Radical jucand un rol aparte.

Filmul este o fidela ecranizare a romanului, cu toate ca exista cateva mici diferente ce nu schimba cu nimic cursul evenimentelor, cum ar fi perspectiva din care e spusa in film povestea. Daca in roman, povestea e spusa din unghiul de vedere al naratorului, in film totul e redat din perspectiva lui Radical, ajuns la 29 de ani, care isi aminteste la primul sau curs la clasa de profesorul sau si de mama sa. De asemenea, filmul contureaza o apropiere intre profesor si cumnata vaduva, care in roman e mai putin conturata, insa toate acestea sunt amanunte nesemnificative, firul principal nefiind afectat. Povestea la prima vedere e una banala, o menajera ajungand sa descopere frumusetea vietii prin matematica si numere, atunci cand clientul pe care il serveste se dovedeste un mare caracter cu care in scurt timp empatizeaza si il intelege, in ciuda amneziei de care sufera. Dar simplitatea de la prima vedere e inlocuita, pe masura ce povestea avanseaza, de profunzime, sinceritate si sensibilitate, dezvaluindu-ni-se o poveste extraordinara de prietenie si solidaritate umana. Ecuatia profesorului e, metaforic, ecuatia vietiilor celor trei, a caror necunoscuta se schimba o data pentru totdeauna atunci cand matematica da nastere unei relatii speciale. Limbajul matematicii, abstract si dificil, e cel ce ascunde frumusetea acestei lumi, iar ecuatia matematicii e aluzia la necunoscutele acestei vieti – interrelationarea cu cei de langa noi si puterea ratiunii de a intelege lumea din jurul nostru. Ecuatia se rezolva odata cu gasirea unui raspuns la aceste necunoscute… cu ajutorul inimii. Un film deosebit, cu o coloana sonora fermecatoare semnata de Takashi Kako ce iti delecteaza auzul si sufletul deopotriva, jocul actoricesc de mare clasa, toate se transforma in atuuri ale acestei productii de neuitat, ce o recomanda. Toti cei care nu au posibilitatea sa vizioneze acest film au marea sansa de a putea citi cartea, care este tradusa si in limba romana de anul trecut, si care va va oferi o experienta minunata, lucru valabil si pentru cei ce au vizionat filmul. Placerea de a te afunda in lecturarea unei astfel de carti nu poate fi decat una maxima, nestirbind cu nimic din pasiunea ca cinefil. Cititul si a saptea arta se impaca de minune atunci cand nimic nu este artificial sau comercial. Iar “The Professor and His Beloved Equation” ne ofera un exemplu de originalitate tipic japoneza in tratarea relatiilor interumane. Vizionare si lectura placuta !

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 27 ianuarie 2016

“Long & Winding Road” e o drama de familie coreeana aparte, care cel putin prin titlu aminteste de o celebra si superba melodie din anul 1970 a formatiei “The Beatles”. Acest titlu e mult mai inspirat decat celalalt folosit de distribuitori pe piata internationala, “Grandma’s Adventure”, care e aproape irrelevant in conditiile in care “bunica” din titlu e de fapt o mama a unei mari familii pentru fericirea careia s-a sacrificat o viata intreaga. De fapt, titlul in coreeana al productiei din 2005 e “Eomma” (Mama), insa probabil pentru a nu exista confuzii cu alte productii similare coreene s-a optat pentru un titlu international diferit. Filmul regizat si scris de Koo Sung-joo, aflata la doar al doilea film din cariera dupa debutul din 1994 cu “To You, From Me”, e de fapt un road-movie inedit ce are in centrul sau figura unei mame trecute de 60 de ani si numeroasa familie tipic coreeana care se reuneste pentru nunta mezinei familiei. Desi realizat acum un deceniu, filmul are o incarcatura dramatica si emotionala aparte, ce aminteste de productii precum “Ode to My Father”, “Last Present” sau “Rolling Home With A Bull”. Pigmentat cu putin din fiecare, dar si cu cateva alegorii desprinse parca din filmele lui Park Chan-wook, “Long & Winding Road” ne ofera o poveste la prima vedere atipica cinematografiei coreene (mai degraba seamana mai mult cu un film japonez, in care trairile personajelor nu se exteriorizeaza, insa se simt), dar care spre final se transforma in ceva extrem de familiar iubitorilor de filme coreene. In rolul principal o revedem pe actrita-veteran Ko Du-shim, aproape de nerecunoscut in comparatie cu recentele roluri din seriale precum “Marry Him, If You Dare” sau “One Warm Word”, in timp ce in rolurile secundare iubitorii de filme si seriale coreene vor recunoaste o multime de figuri cunoscute, ca Son Byung-ho, Kim Yoo-seok, Park Won-sang sau Ha Jae-yeong.

Eun-young e mezina familiei, si cea mai draga fiica a unei mame a unei familii numeroase, formata din trei baieti si trei fete. Toti baietii au intre 30 si 40 de ani, unii asezati la casele lor, altii inca traindu-si viata pe cont propriu, precum al doilea frate, un pierde vara notoriu. Dintre cele 3 fiice, una s-a casatorit, o alta s-a calugarit, iar Eun-young, nascuta tarziu, cand mama ei abia implinise 40 de ani, tocmai e pe cale sa se marite. Nunta ei mobilizeaza intreaga familie, deoarece apare o mare problema: toata viata ei, mama a trait intr-un sat, iar nunta urmeaza a avea loc la 130 km distanta, in Mokpo. N-ar fi fost o problema daca mama nu suferea de o afectiune ciudata numita kinetoza sau, mai bine cunoscuta ca rau de miscare, o boala incurabila ce se manifesta ori de cate ori aceasta urca la bordul unei masini, feribot, tren sau avion, fiind cuprinsa de o ameteala ce-i provoaca lesinul. In ciuda acestei situatii, mama are o revelatie, in vis aparandu-i sotul defunct care o sfatuieste sa mearga la nunta fiicei sale, mai ales ca nu a putut participa niciodata la nunta niciunuia dintre copiii ei. Cu o vointa de fier, aceasta decide sa parcurga cei 130 de km ce o desparte de fiica ei pe jos, incepand o calatorie plina de peripetii in care familia ii e alaturi.

Povestea din “Long & Winding Road” e una extrem de simpla, ca in orice road-movie, umorul usor alternand cu drama. Personajul principal e o mama trecuta de 60 de ani, vaduva de ani buni, ce si-a trait toata viata intr-un sat. Aici e tinuta captiva de boala rara de care sufera si care se manifesta ori de cate ori calatoreste cu un mijloc de locomotie. A crescut trei fii si trei fiice, are o familie numeroasa, inclusiv nepoti, si, lucrul cel mai important, are o familie unita, care stie sa se reuneasca in momentele importante. Desigur, nu lipsesc animozitatile inerente dintre frati, dar in care familie toate sunt perfecte ? In momentul in care se decide sa mearga pe jos la nunta fiicei sale cele mai mici, care ii e si cea mai draga, intreaga familie se mobilizeaza, insotind-o pe tot parcursul calatoriei. De fapt, filmul este unul al (re) descoperirii de sine si a lumii care uneori ne este interzisa si, prin raportare la aceasta, a constientizarii valorilor familiale. Calatoria inseamna din start un act de curaj in scopul obtinerii unei revelatii, o repozitionare a noastra in raport cu realitatea inconjuratoare, o evadare din monotonie si o cunoastere. Pentru mama din film, interpretata magistral de Ko Du-shim, calatoria spre Mokpo inseamna mai mult decat toate aceste lucruri la un loc. Ea incearca sa-si depaseasca conditia, asa cum cu multa perseverenta a invatat sa scrie si sa citeasca la batranete. Si, mai presus de toate, incearca sa-si indeplineasca indatorirea de mama, avand ambitia de a parcurge 130 de km pe jos pentru a fi alaturi de fiica ei in cel mai fericit moment al vietii acesteia. Pe drum, fiecare din copiii ei ii sunt alaturi, o incurajeaza, ii usureaza povara ce o poarta de 6 decenii pe umeri, prilej cu care copiii isi redescopera mama, si mama isi simte copiii aproape. Practic acest road-movie e o radiografie a unei familii obisnuite, ce ne da prilejul sa descoperim acele valori unice al caror barometru doar familia poate fi: dragostea (de mama sau pentru propriii copii), respectul, comunicarea, sinceritatea. Si mai presus de toate vedem creionat portretul unei mame cum rar ne e dat sa vedem in filmele coreene, dar si insemnatatea celei dintai fiinte din viata fiecarui om, primul cuvant pe care cu totii il rostim, “mama”. Un film simplu, care pe masura ce evolueaza capata valente deosebite, cu o coloana sonora minunata si cu multe, foarte multe invataminte pe care tot mai putine filme coreene din zilele noastre le mai transmit. O realizare remarcabila din care cu totii avem de invatat, indifferent de varsta, “Long & Winding Road” fiind unul din rarele filme ce reuseste sa defineasca mama cu ajutorul unor sentimente unice, transmise dincolo de ecran in cel mai original mod cu putinta.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 24 ianuarie 2016

Succesul urias in China al unor filme precum “Journey to the West: Conquering the Demons” sau “The Monkey King” a dus la o avalansa de filme ce au la baza clasicul roman “Calatorie spre Apus” al lui Wu Cheng’en, considerat unul din cele 4 romane clasice ale literaurii chineze. Romanul fantezist scris in timpul dinastiei Ming va sta la baza unor succese de casa anuntate ce vor aparea in anii viitori, precum “Journey to the West 2” (regizat de Tsui Hark), Th Monkey King 2, “Biography of Wukong”, “Journey to the West: Spider’s Cave”, “A Chinese Odyssey 3” sau “Monkey King: Havoc in Heaven”. Cu siguranta lor li se vor mai adauga inca cateva, ce nu au fost inca anuntate. Cu bugete de la medii la uriase, si avand in rolurile principale unii dintre cei mai populari actori chinezi ai momentului, fara indoiala faima aceste filme va trece dincolo de hotarele Chinei, ducand cu ele una din cele mai frumoase povesti ale culturii chineze, in care fantezia, aventura si mitologia se imbina armonios. Ei bine, pe langa aceste mari proiecte anuntate, a reusit sa se strecoare, fara a trece complet neobservat, “Taste of Love”, o productie din 2015 regizata de debutanta Miao Shu, ce a avut premiera cu mai bine de o luna in urma. Fosta scenografa, aceasta debuteaza ca regizor cu un film cu un buget redus. Experienta in scenografie a acesteia e vizibila, unele decoruri, desi artificiale, dand senzatia de peisaje de basm. In rolurile principale au fost distribuiti cativa actori cunoscuti din generatia tanara, precum luptatorul de arte martiale Yuan Xiaochao (Jayden Yuan) pe care l-am vazut si in seria recenta de filme “Tai Chi”, si care in “Taste of Love” il interpreteaza pe Wukong (Regele Maimuta de mai tarziu); Steve Yoo (Little Big Soldier, The Wrath of Vajra, Dragon Blade) si Jill Hsu (o actrita cunoscuta in special pentu rolurile din seriale romantice chinezesti). Filmul are la baza “Calatoria spre Apus”, insa actiunea se petrece cu 500 de ani inaintea subiectului lui “The Monkey King”.

Cu mii de ani in urma, o minunata poveste de dragoste a inflorit in China. Legenda spune ca cele trei spirite ale Felinarului lui Buddha, Zi Xia, Wukong si Bukong, au fugit din Ceruri profitand de neatentia lui Buddha si au ajuns pe Pamant, luand infatisarea unor fiinte umane. Insa in drumul spre Pamant, o ploaie de meteori ii despart, Zi Xia si Bukong incarnandu-se in doi generali, in timp ce Wukong, cel care peste 500 de ani avea sa devina cunoscut drept Regele Maimuta si sa provoace haos in Palatul Ceresc, se incarneaza intr-un doctor din tabara inamica. In timpul unei lupte cu trupele inamice ale Demonului Taur, Zi Xia gaseste o bratara care stie ca i-a apartinut lui Wukong, marea ei iubire la care tanjeste de cum a ajuns pe Pamant. Inca mai spera ca Wukong, sufletul ei pereche din Ceruri, isi va aminti de promisiunea facuta in timpul ploii de meteori ca in noaptea cu luna plina sa se intalneasca sub piersicul de pe muntele Danxia. Reusind sa se strecoare incognito in tanara inamica, da peste Wukong, care acum are un alt nume si care, spre marea ei surprindere, si-a uitat propria identitate, considerand-o o straina care a atentat la viata lui. In secret, insa, Zi Xia e iubita de Bukong, care acum e ofiter in subordinea ei. Inevitabil, acest lucru va duce la complicatii…

“Taste of Love” e o fantezie romantica suficient de decent realizata pentru a fi urmarita cu interes pana la final. Intr-un secol in care efectele speciale costisitoare nu trebuie sa lipseasca dintr-un film cu pretentii la box-office, regizoarea debutanta Miao Shu reuseste cu un buget foarte mic sa realizeze un film placut, pe alocuri chiar captivant, demonstrand ca se pot face filme bune si fara efecte vizuale pompoase. De fapt, pana la inceputul anilor 2000, timp de aproape un secol, regizorii au trebuit sa se descurce cu mijloacele tehnice specifice fiecarei perioade pentru a transpune in imagini povesti si idei. Faptul ca lipseau efectele speciale din filme istorice, de exemplu, nu a insemnat ca nu s-au putut realiza adevarate capodopere cinematografice in anii 50 sau ’60. Abuzul de efecte speciale pe calculator venit dinspre Hollywood a facut ca si cinematografia chineza sa incerce sa se adapteze curentului prezentului, fara insa a insemna ca un film “umflat” cu efecte vizuale si sonore e neaparat mai bun ca unul realizat cu mijloace mai modeste. E adevarat ca “Taste of Love” e constant supus constrangerilor bugetului mic alocat de producatori realizarii sale, insa regizoarea si-a dat toata silinta ca partea de fictiune sa fie cat mai natural redata, in ciuda stangaciilor evidente de finisare. Daca stam sa ne gandim bine, un “Storm Raiders” de acum aproape 2 decenii, nu a beneficiat de efecte speciale mai bine realizate decat cele din “Taste of Love”. Stangaciile inerente din realizare sunt compensate din plin de povestea bine calibrata pe o durata decenta de sub 90 de minute (chiar daca efectiv nu spune nimic nou fata de alte filme similare – un clasic triunghi amoros), in care romantismul alterneaza cu actiunea, iar fantezia da o pata de culoare aparte subiectului. Spre exemplu, nu poate fi trecuta cu vederea reprezentarea spiritelor sub forma unor montruleti simpatici ce au evadat, parca, din marele succes de box-office al anului 2015, “Monster Hunt”. Personajele sunt simple, slab conturate, astfel ca tensiunea se acumuleaza foarte greu, singura care are cat de cat personalitate fiind Zi Xia, ce persista in iubirea ei pentru Wukong in ciuda faptului ca acesta nu o recunoaste. Una peste alta, un film placut de urmarit, ce ne aminteste ca uneori pentru a exemplifica o poveste de iubire, fie ea si de basm, nu e neaparata nevoie de efecte speciale costisitoare care sa-ti ia ochii, ci pur si simplu de multa imaginatie din partea unui regizor. Probabil ca daca Akira Kurosawa ar fi creat in secolul XXI, ar fi fost un anonim atemporal. Din fericire, filmele lui au intrat in istorie tocmai datorita imaginatiei de care acesta a dat dovada in realizarea lor, cu toate acele efecte speciale modeste si artificiale care au avut puterea de a transmite o idee.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team – pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 21 ianuarie 2016

Este clar ca putem vorbi de o obsesie a coreenilor pentru actori ce seamana ca infatisare cu unii ce au dobandit de mult succesul in intreaga Asie. Ideea e simpla: o cat de mica asemanare cu un mare star si o frizura similara starului din perioada lui de glorie e reteta succesului garantat. Nu e deloc un lucru pozitiv aceasta abordare, asa cum nici moda sequel-urilor ucigatoare de originalitate venita de peste Ocean doar de dragul banilor incep treptat sa cuprinda cinematografia coreeana. Daca veti urmari atent, vedeta filmului de debut al lui Kim Myung-kyun, “Mr. Perfect” (pana si titlul intareste cele spuse anterior), tanarul actor Yoon Si-yoon (Me Too Flower, Flower Boy Next Door si The Prime Minister and I) seamana flagrant cu Lee Jun-ki, si destul de bine cu So Ji-sub din tinerete. Are aceeasi frizura si inocenta cu care cele doua staruri si-au croit drum in industrie acum mai bine de un deceniu. Interpretarea e mai putin la nivelul celor doua vedete, insa si rolul e de asa natura incat putinele replici pe care le rosteste sunt in primele 10 minute ale filmului, iar un actor care nu se exprima prin cuvinte, rar reuseste sa convinga audienta in privinta calitatilor sale (poate doar marii actori reusesc performante si din roluri mute, si aici imediat gandul ne zboara la un Tom Hanks in “Cast Away”). Yoon Si-yoon se descurca destul de bine in ceea ce-si propune, si chiar reuseste sa fie convingator spre final. Yeo Jin-goo are din nou o prestatie buna, fara a se desprinde inca de rolurile de actor-copil, in timp ce distributia secundara e plina de nume mari precum Cheon Ho-jin, Park Sang-myeon, Lee Kyoung-young sau Lee Won-jong. Lor li se adauga o multime de actori copii, ce-si joaca excelent si natural rolurile, avand o contributie cruciala la atmosfera realista a productiei.

Baek Se-jin (Yoon Si-yoon) e un jucator de golf profesionist ce ajunge la apogeul carierei, avand o ascensiune rapida. Insa in scurt timp devine satul de atata celebritate, caracterul sau tradandu-l in anumite momente. Uraste copii, dar de dragul celebritatii si imaginii nu ezita sa se pozeze cu ei, iar managerul lui e mereu certat pentru expunerea excesiva a clientului sau. Doar ca dupa culmile succesului urmeaza prabusirea brusca, in 2 ani ajungand aproape un anonim datorita patimii pentru petreceri, aventuri amoroase si obiceiuri daunatoare oricarei vedete. Doar managerul lui se mai zbate sa-l tina pe linia de plutire, dar degeaba. Un eveniment tragic ii pune capat definitiv carierei de jucator profesionist de golf, iar un an mai tarziu il regasim pe un feribot ce se indreapta spre o insula indepartata. Aici e primit cu bratele deschise de directorul scolii primare, in conditiile in care toti profesorii au plecat fara a privi in urma, lasand scoala in pragul desfiintarii. Drept urmare, mana de elevi ce mai frecventeaza scoala primara avea o disperata nevoie de un profesor, de preferinta unul care sa nu ii mai paraseasca, precum ceilalti. Neputand vorbi in urma evenimentului nefericit din trecut, Se-jin se pregateste a doua zi sa plece, insa e oprit din drum de localnici, de director si mai ales de elevi. Pe langa faptul ca o vreme acesta accepta sa fie profesorul lor, Se-jin ii va invata golf pe micuti, reusind sa schimbe pentru totdeauna vietile tuturor insularilor.

“Mr. Perfect”, in ciuda titlului, nu este o comedie romantica pe tema epuizata a relatiilor dintre sexe. Nu are in centrul sau cucerirea ori cuceririle unui playboy, nici intruchiparea perfectiunii fizice de catre un Don Juan de pe meleagurile Extremului Orient. Titlul face trimitere la o porecla pe care personajul principal, Baek Se-jin, un jucator profesionist de golf, il dobandeste din partea presei de specialitate dupa o ascensiune fulminanta ce-l transforma in cel mai bun jucator de golf din Coreea. In momentul in care acesta soseste pe indepartata insula, localnicii, dar mai ales copiii il poreclesc la randul lor “D-l Perfect”, fara a sti, desigur, ca aceasta era de ani buni porecla lui din viata reala. Aspectul fizic a fost elementul decisiv in atribuirea acestei porecle, starnind simpatia femeilor si supararea lor cand afla ca barbatii incearca sa scape prin orice mijloace de prezenta tanarului lor “rival” pe insula. Dar totul se dovedeste a fi doar in inchipuirea lor, caci in scurt timp toata lumea se ataseaza de aratosul oaspete venit tocmai din high-life-ul Seulului. Personajul interpretat de Yoon Si-yoon e cel al unui tanar irascibil, care odata ce cunoaste celebritatea cade in patima arogantei, banilor si dorintelor carnale, fapt ce-i grabesc prabusirea. Odata ce isi pierde vocea, tacerea la care e condamnat pare a fi o pedeapsa divina pentru tragicul eveniment al carui autor moral si fizic e el. Ajuns pe insula, acesta practic intra intr-o alta dimensiune, intr-o lume a oamenilor simpli, calzi si primitori, ce cer in schimb un singur lucru: afectiune. Adica exact acel lucru de care Baek Se-jin era incapabil. Contactul cu localnicii il transforma, treptat, si ii arata ca viata poate si trebuie traita pentru lucrurile simple, facute cu daruire si dezinteres. “Mr. Perfect” este o clasica poveste despre vise neimplinite, despre conditia de a fi locuitorul unei insule uitate de lume, in care timpul pare a fi incremenit, unde mentalitatea localnicilor e o eterna piedica in calea acceptarii noului, progresului si depasirii propriei conditii. Toate acestea pot parea si chiar sunt niste clisee ce le regasim in cam toate productiile de gen, insa epinde de priceperea regizorului sa ni le serveasca intr-un ambalaj frumos, care sa-ti lase amintiri placute, iar regizorul scenarist Kim Myung-kyun reuseste prin acest film sa ajunga la sufeltul fiecarui privitor. Gasim personaje macinate de vicii, cum e tatal lui Byung-joo (Yeo Jin-goo), mereu in cautare de alcool, al carui fel de a fi il marcheaza profund pe fiul sau si, fara sa realizeze, ii frange din fasa orice speranta de reusita in viata. Nu lipseste fata batrana in asteptarea eternului Fat-Frumos ce nu mai vine, pescarul aspru si mai putin inteligent, parintii mult prea grijulii pentru soarta odraslelor lor care oricum nu au nici un viitor pe acea insula, tipologii ce le-am regasit, de exmplu, in “Unforgettable”. Sportul – de aceasta data golful – uneste si apropie din nou oamenii, iar mutarea unui sport “domnesc” pe razoarele unei insule cu clima aspra arata deschiderea coreenilor spre stilul de viata modern, de import, pana si in cele mai traditionale comunitati insulare, unde gradul de cultura e unul foarte scazut. Un film cu o poveste frumoasa si simpla, realizat cu un buget redus dar cu multa daruire de intreaga echipa de actori, regizor, cameramani, sunetisti, un film de familie cu un mesaj emotionant si educativ ce merita din plin vazut cu cei dragi.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Page 15 of 51

sus

Inside or Outside (2016) – Jang Hyuk, efectul Barnum şi distorsiunea realitãţii

Mood of the Day (2015) – o zi de neuitat pentru Moon Chae Won şi Yoo Yeon Seok…

Teacher and Three Children (2008) – o bijuterie marca Kaneto Shindo despre valorile care înnobileazã omul

Ip Man 3 (2015) – final de trilogie în glorie pentru Donnie Yen şi Wilson Yip !

The Classified File (2015) – Kim Yoon-seok şi Yoo Hae-jin parteneri neobişnuiţi într-un film memorabil

Spring Bears Love (2003) – Bae Doo-Na şi misteriosul romantic Fãt Frumos

The Terrorist (1995) – Choi Min-soo în cãutarea dreptãţii într-un mare succes al anilor ‘90

Mission Sex Control (2006) – planificare familialã vs tradiţie în Coreea anilor ’70

Pisces (2000) – un recital romantic marca Lee Mi-yeon

Office (2015) – despre supravieţuire… la locul de muncã

A Bizarre Love Triangle (2002) – o bizarerie dulce-acrişoarã cu Gong Hyo-jin la 22 de ani

Veteran (2015) – Incoruptibilul vs Intangibilul, duelul anului 2015 ce a cucerit Coreea !

Attack on Titan: Counterattacks’s Beacon (2015) – miniseria de 3 episoade ce leagã povestea celor 2 live-action-uri de succes

The Magician (Joseon Magician) (2015) – magicianul Yoo Seung-ho revine într-un rol de epocã

Kakekomi (2015) – o frescã realistã dulce-amãruie a vieţii private în perioada Edo târzie

Mojin: The Lost Legend (2015) – pe urmele Hollywood-ului, cu mult avânt

The Professor and His Beloved Equation (2006) – ecuaţia prieteniei, între numãrul perfect şi baseball

Long & Winding Road (2005) – un road-movie coreean inedit despre valorile familiale

Taste of Love (2015) – povestea romanticã a viitorului Rege-Maimuţã din „Journey to the West”

Mr. Perfect (Professional Baek) (2014) – golful leagã prietenii şi în cele mai îndepãrtate insule…