Mr. Perfect posterEste clar ca putem vorbi de o obsesie a coreenilor pentru actori ce seamana ca infatisare cu unii ce au dobandit de mult succesul in intreaga Asie. Ideea e simpla: o cat de mica asemanare cu un mare star si o frizura similara starului din perioada lui de glorie e reteta succesului garantat. Nu e deloc un lucru pozitiv aceasta abordare, asa cum nici moda sequel-urilor ucigatoare de originalitate venita de peste Ocean doar de dragul banilor incep treptat sa cuprinda cinematografia coreeana. Daca veti urmari atent, vedeta filmului de debut al lui Kim Myung-kyun, “Mr. Perfect” (pana si titlul intareste cele spuse anterior), tanarul actor Yoon Si-yoon (Me Too Flower, Flower Boy Next Door si The Prime Minister and I) seamana flagrant cu Lee Jun-ki, si destul de bine cu So Ji-sub din tinerete. Are aceeasi frizura si inocenta cu care cele doua staruri si-au croit drum in industrie acum mai bine de un deceniu. Interpretarea e mai putin la nivelul celor doua vedete, insa si rolul e de asa natura incat putinele replici pe care le rosteste sunt in primele 10 minute ale filmului, iar un actor care nu se exprima prin cuvinte, rar reuseste sa convinga audienta in privinta calitatilor sale (poate doar marii actori reusesc performante si din roluri mute, si aici imediat gandul ne zboara la un Tom Hanks in “Cast Away”). Yoon Si-yoon se descurca destul de bine in ceea ce-si propune, si chiar reuseste sa fie convingator spre final. Yeo Jin-goo are din nou o prestatie buna, fara a se desprinde inca de rolurile de actor-copil, in timp ce distributia secundara e plina de nume mari precum Cheon Ho-jin, Park Sang-myeon, Lee Kyoung-young sau Lee Won-jong. Lor li se adauga o multime de actori copii, ce-si joaca excelent si natural rolurile, avand o contributie cruciala la atmosfera realista a productiei.

Mr. Perfect secventa 1Baek Se-jin (Yoon Si-yoon) e un jucator de golf profesionist ce ajunge la apogeul carierei, avand o ascensiune rapida. Insa in scurt timp devine satul de atata celebritate, caracterul sau tradandu-l in anumite momente. Uraste copii, dar de dragul celebritatii si imaginii nu ezita sa se pozeze cu ei, iar managerul lui e mereu certat pentru expunerea excesiva a clientului sau. Doar ca dupa culmile succesului urmeaza prabusirea brusca, in 2 ani ajungand aproape un anonim datorita patimii pentru petreceri, aventuri amoroase si obiceiuri daunatoare oricarei vedete. Doar managerul lui se mai zbate sa-l tina pe linia de plutire, dar degeaba. Un eveniment tragic ii pune capat definitiv carierei de jucator profesionist de golf, iar un an mai tarziu il regasim pe un feribot ce se indreapta spre o insula indepartata. Aici e primit cu bratele deschise de directorul scolii primare, in conditiile in care toti profesorii au plecat fara a privi in urma, lasand scoala in pragul desfiintarii. Drept urmare, mana de elevi ce mai frecventeaza scoala primara avea o disperata nevoie de un profesor, de preferinta unul care sa nu ii mai paraseasca, precum ceilalti. Neputand vorbi in urma evenimentului nefericit din trecut, Se-jin se pregateste a doua zi sa plece, insa e oprit din drum de localnici, de director si mai ales de elevi. Pe langa faptul ca o vreme acesta accepta sa fie profesorul lor, Se-jin ii va invata golf pe micuti, reusind sa schimbe pentru totdeauna vietile tuturor insularilor.

Mr. Perfect secventa 2“Mr. Perfect”, in ciuda titlului, nu este o comedie romantica pe tema epuizata a relatiilor dintre sexe. Nu are in centrul sau cucerirea ori cuceririle unui playboy, nici intruchiparea perfectiunii fizice de catre un Don Juan de pe meleagurile Extremului Orient. Titlul face trimitere la o porecla pe care personajul principal, Baek Se-jin, un jucator profesionist de golf, il dobandeste din partea presei de specialitate dupa o ascensiune fulminanta ce-l transforma in cel mai bun jucator de golf din Coreea. In momentul in care acesta soseste pe indepartata insula, localnicii, dar mai ales copiii il poreclesc la randul lor “D-l Perfect”, fara a sti, desigur, ca aceasta era de ani buni porecla lui din viata reala. Aspectul fizic a fost elementul decisiv in atribuirea acestei porecle, starnind simpatia femeilor si supararea lor cand afla ca barbatii incearca sa scape prin orice mijloace de prezenta tanarului lor “rival” pe insula. Dar totul se dovedeste a fi doar in inchipuirea lor, caci in scurt timp toata lumea se ataseaza de aratosul oaspete venit tocmai din high-life-ul Seulului. Personajul interpretat de Yoon Si-yoon e cel al unui tanar irascibil, care odata ce cunoaste celebritatea cade in patima arogantei, banilor si dorintelor carnale, fapt ce-i grabesc prabusirea. Odata ce isi pierde vocea, tacerea la care e condamnat pare a fi o pedeapsa divina pentru tragicul eveniment al carui autor moral si fizic e el. Ajuns pe insula, acesta practic intra intr-o alta dimensiune, intr-o lume a oamenilor simpli, calzi si primitori, ce cer in schimb un singur lucru: afectiune. Adica exact acel lucru de care Baek Se-jin era incapabil. Contactul cu localnicii il transforma, treptat, si ii arata ca viata poate si trebuie traita pentru lucrurile simple, facute cu daruire si dezinteres. “Mr. Perfect” este o clasica poveste despre vise neimplinite, despre conditia de a fi locuitorul unei insule uitate de lume, in care timpul pare a fi incremenit, unde mentalitatea localnicilor e o eterna piedica in calea acceptarii noului, progresului si depasirii propriei conditii. Toate acestea pot parea si chiar sunt niste clisee ce le regasim in cam toate productiile de gen,mR. pERFECT SECVENTA 3 insa epinde de priceperea regizorului sa ni le serveasca intr-un ambalaj frumos, care sa-ti lase amintiri placute, iar regizorul scenarist Kim Myung-kyun reuseste prin acest film sa ajunga la sufeltul fiecarui privitor. Gasim personaje macinate de vicii, cum e tatal lui Byung-joo (Yeo Jin-goo), mereu in cautare de alcool, al carui fel de a fi il marcheaza profund pe fiul sau si, fara sa realizeze, ii frange din fasa orice speranta de reusita in viata. Nu lipseste fata batrana in asteptarea eternului Fat-Frumos ce nu mai vine, pescarul aspru si mai putin inteligent, parintii mult prea grijulii pentru soarta odraslelor lor care oricum nu au nici un viitor pe acea insula, tipologii ce le-am regasit, de exmplu, in “Unforgettable”. Sportul – de aceasta data golful – uneste si apropie din nou oamenii, iar mutarea unui sport “domnesc” pe razoarele unei insule cu clima aspra arata deschiderea coreenilor spre stilul de viata modern, de import, pana si in cele mai traditionale comunitati insulare, unde gradul de cultura e unul foarte scazut. Un film cu o poveste frumoasa si simpla, realizat cu un buget redus dar cu multa daruire de intreaga echipa de actori, regizor, cameramani, sunetisti, un film de familie cu un mesaj emotionant si educativ ce merita din plin vazut cu cei dragi.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>