Scris si regizat de debutantul Ko Kyung-min, “Deja Vu” (2018) se constituie intr-o incercare, cu mijloace financiare reduse, de construire a unui thriller de mister in pur stil coreean, care reuseste sa tina captiv spectatorul pana la final, in ciuda evidentelor stangacii in realizare. Genul a inflorit in ultimul deceniu si s-a reinventat continuu, in Coreea, pentru a supravietui in cele din urma prin ingeniozitatea scenariilor, astfel se explica cum un film de mana a doua are capacitatea de a atrage atentia publicului in conditiile absentei unor staruri de prima mana pe afis. Lee Chun-hee e, de departe, cel mai cunoscut nume din distributie, insa nu este si personajul central in jurul caruia pivoteaza povestea. Acesta interpreteaza un politist plictisit caruia ii cade din senin i… [CONTINUAREA AICI]
“The Wrath” (2018) este al doilea film de lungmetraj al regizorului Yoo Young-seon, regizorul serialului de succes “Vampire Detective”, un cineast pasionat de genul horror/mister care nu se dezminte nici de aceasta data, regizand practic un remake dupa un horror clasic coreean din 1986, “Cry of a Woman” (sau “Woman’s Wail”). In ciuda faptului ca vorbim de o productie realizata cu buget redus, ce a obtinut doar 470.000 de dolari la box-office, aceasta a fost vanduta in nu mai putin de 20 de tari inca dinainte de data premierei. Cea mai cunoscuta actrita din distributie e Seo Young-hee, ce are o prestatie ce aminteste de anteriorul rol dintr-un film horror, “Bedevilled”, in timp c… [CONTINUAREA AICI]
Regizorul si scenaristul Kang Hyo-jin a debutat in 2007 cu drama “Punch Lady”, insa abia in 2010 a obtinut o oarecare notorietate cu comedia de actiune “Twilight Gangsters”, in care trei bunicute incearca sa-si implineasca visul de o viata – o calatorie in Hawaii – dand spargere la o banca. Abia in 2015 reuseste lovitura carierei de pana atunci cu “Wonderful Nightmare”, ce i-a adus 6,6 milioane de dolari incasari. “The Dude in Me”, lansat in acest an, vine dupa doua productii modeste ce l-au aruncat intr-un con de umbra, insa revenirea in prim plan e una reusita: filmul a fost un neasteptat succes de box-office, obtinand incasari de 14,6 milioane de dolari. Productia imbina comedia cu fantezia, o reteta ce prinde foarte bine in Coreea, adresandu-se tuturor categoriilor de varsta, si chiar daca nu are o distributie cu nume foarte mari in prim plan, filmul a reusit sa capteze atenti… [CONTINUAREA AICI]
“Twilight: Saya in Sasara” (2014) readuce in prim plan, cu o sensibilitate aparte, un subiect definitoriu pentru cinematografia japoneza, familia si valorile ei. Regizorul Yoshihiro Fukagawa reuseste o excelenta ecranizare a romanului “Sasara Saya” al lui Tomoko Kano, publicat in 2001, filmul dominand box-ofice-ul japonez in weekendul premierei. Yo Oizumi (pe care l-am vazut in “Kakekomi”, “Bread of Happiness” sau “Fullmetal Alchemist”) interpreteaza rolul principal masculin, in timp ce actrita Yui Aragaki, ce avea doar 26 de ani la data filmarilor, interpreteaza primul rol de mama din cariera (anterior a mai putut fi vazuta in “Wings of Kirin” si “Ballad”), fiind adevarata protagonita a productiei. Filmul… [DETALII AICI]
“Fallen Angel” (2010) (cunoscut cu titlul initial de “No Longer Human”) a fost ultimul film al regizorului japonez Genjiro Arato, care 6 ani mai tarziu se stingea din viata la varsta de 70 de ani. Acesta a adaptat scenariul filmului dupa un cunoscut roman, “Ningen Shikkaku” (“No Longer Human”), scris de unul din cei mai remarcabili scriitori japonezi ai secolului XX, Osamu Dazai. In fapt, “No Longer Human” este un roman autobiografic, considerat capodopera intregii creatii literare a lui Dazai, fiind cel de-al doilea cel mai bine vandut roman din Japonia din toate timpurile, dupa “Kokoro” al lui Natsume Soseki. In ziua de azi, scrierile lui Osamu Dazai sunt considerate clasice pentru literatura japoneza, stilul lui fiind unul semi-autobiografic, cu multe experiente traite in viata reala de scriitor si transpuse in scrierile lui. Influentat de scriitori precum Ryunosuke Akutagawa sau Fyodor Dostoievski, Osamu Dazai e un personaj celebrat in Japonia, dar aproape cvasi-necunoscut in lumea occidentala, foarte putine din scrierile lui fiind traduse in alte limbi (din fericire iubitorii de… [CONTINUAREA AICI]
Confidential Assignment (2017) – Hyun Bin şi Yu Hae-jin, parteneri „confidenţiali”
“Confidential Assignment” se inscrie in curentul productiilor coreene de inspiratie occidentala, mergand pe o reteta deja demonstrata a aduce un singur lucru: castiguri financiare. Produs cu un buget de 8,5 milioane $, filmul a fost timp de 2 saptamani lider al box-office-ului coreean, avand peste 4 milioane de bilete vandute in primele 10 zile de la lansare. Castigurile totale obtinute au fost de 57,3 milioane dolari, devenind unul din marile succese de box-office daca nu ale anului, cel putin ale primei jumatati a lui 2017, in Coreea. Dovada ca aceasta productie comerciala a tintit un succes de asemenea proportii e faptul ca producatorii au reusit sa incheie nu mai putin de 42 de contracte de distributie cu 42 de tari diferite, inclusiv SUA. Este al doilea film regizat de Kim Sung-hoon, dupa “My Little Hero” din 2013, o drama muzicala cu un succes practic inexistent la box-office. Scenariul este scris de Yoon Hyun-ho, ce are la activ si mult premiatul “The Attorney”, dar si apreciatul serial “Remember” din 2015-2016. Distributia filmului e formata din actori de seriale tv si actori de prima mana de marele ecran, cum e Yu Hae-jin, deja un veteran la cei 48 de ani ai sai, o figura arhi-cunoscuta a filmului coreean. Partenerul lui e fostul star de telenovele romantice Hyun Bin, care odata cu revenirea din armata a lasat in urma trecutul in care a frant atatea inimi fenimine si s-a apucat de roluri serioase, odata cu “The Fatal Encounter”. In rolul tipului rau il revedem pe Kim Ju-hyuk din “Love Me Not”, “The Servant” sau “Blue Swallow”, ce a luat o decizie buna sa paraseasca show-ul celor de la KBS “2 Days and 1 Night” pentru a se dedica mai mult profesiei sale reale, de actor, nu de mascarici. Yoona, Lee Hae-young sau veteranul Jeon Kuk-hwan completeaza o distributie excelenta, ce e cu mult peste valoarea scenariului.
Mai multe matrite de facut bani sunt sustrase dintr-o fabrica din Coreea de Nord. Autorul este colonelul Cha Gi Seong (Kim Ju-hyuk), ce insceneaza un exercitiu militar, dar al carui scop de la bun inceput era sustragerea pretioaselor obiecte. Intreg personalul fabricii e masacrat, existand un singur supravietuitor, maiorul Im Cheol Ryeong (Hyun Bin). Acesta e crutat doar pentru ca arma tradatorului ramasese fara munitie, insa e interogat de superiori, fiind suspectat de complicitate. Comandantul sau, odata convins de loialitatea lui Cheol Ryeong, ii incredinteaza o misiune secreta. Initiind pentru prima oara discutii ministeriale Nord-Sud, Coreea de Nord urmeaza sa trimita o delegatie in Sud. Cum tradatorul Cha a fugit cu matritele in Seul, Cheol Ryeong e numit sef al echipei de securitate a diplomatilor nord-coreeni, primind misiunea strict secreta de a colabora cu un politist sud-coreean intr-o ancheta comuna ce vizeaza capturarea periculosului tradator. Partener pe timpul sederii in Coreea de Sud ii va fi detectivul Kang (Yu Hae-jin), un politist expert in a da gres in tot ce face, suspendat recent 3 luni pentru ca a lasat un infractor sa fuga. Alegerea lui nu e intamplatoare, NIS (Securitatea din Sud) dorind sa-l foloseasca pe acesta ca paravan pentru a scoate cat mai multe informatii de la partenerul lui nord-coreean legat de scopul real al misiunii. Si astfel incepe o investigatie comuna bazata pe neincredere si tachinari reciproce, in care fiecare are un tel clar…
Despre film nu se pot spune multe lucruri. Ca subiect, e o productie de duzina, plina de clisee si realizat in pur stil hollywoodian. Adica un film de popcorn, in care actiunea si comedia se imbina perfect, cel responsabil cu umorul fiind Yu Hae-jin. Insa nu de putine ori explozia ce o astepti de la acest mare actor mereu cu un potential urias parca intarzie sa apara, motiv pentru care vei constata ca atunci cand astepti o poanta buna sau o gluma la care sa razi cu lacrimi, constati ca aceasta nu e pusa de scenarist in gura actorului, ce incearca sa improvizeze la nesfarsit si sa intretina atmosfera vorbind nonstop. Chimia lui cu Hyun Bin e foarte slaba, dar de vina e tot scenariul, care ne ofera un Hyun Bin in stilul unui Won Bin din “The Man From Nowhere” sau a unui Gong Yoo din “The Suspect”, adica un dur taciturn ce s-a chinuit sa invete accentul nord-coreean si sa aiba un fizic de invidiat, care nu e aratat nici in urma insistentelor simpatice – sau mai bine zis viselor – personajului interpretat de Yoona. Hyun Bin e perfect pe partea scenelor de actiune, insa restul rolului nu i se potriveste deloc, de mult timp actorul neputand fi vazut atat de tacut in vreun serial sau film (mai exact din 2011, de la “Come Rain, Come Shine”). In rest, nu vedem decat clisee specifice filmelor de actiune ce au in centrul lor ideea de cuplu de politisti, incercari nereusite de gaguri in doi, o lipsa de chimie intre cei doi parteneri (in ciuda carismei fiecarui actor in parte), un scenariu ce uneori se poticneste, oferind lamuriri neconvingatoare (de exemplu, nici dupa ce filmul se incheie nu iti dai seama de ce erau importante matritele ce practic constituie intriga filmului, elementul cheie in jurul caruia graviteaza intregul scenariu si dupa care alearga toti). Insa acestea sunt detalii neimportante intr-un film la a carui vizionare te duci strict pentru relaxare in compania unei pungi de popcorn. Telul producatorilor a fost din plin atins, astfel ca daca doresti actiune si entertainment, “Confidential Assignment” e o alegere foarte buna.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Mood of the Day (2015) – o zi de neuitat pentru Moon Chae Won şi Yoo Yeon Seok…
Mood of the Day (2015) e o tipica comedie romantica coreeana care in mod normal ar fi trebuit sa se realizeze cu un deceniu in urma, dupa spusele producatorilor. Intr-un final, filmarile s-au realizat la sfarsitul lui 2014 si inceputul lui 2015, iar premiera a avut loc in cinematografe abia un an mai tarziu, in ianuarie 2016. In ciuda tuturor acestor intarzieri, pentru genul abordat filmul e unul extrem de placut de urmarit, avand faze relaxante si comice deopotriva, astfel ca lansarea in sfarsit a productiei cu doar 2 luni in urma a fost o decizie inspirata. La box-office, productia s-a comportat ca orice poveste romantica, avand aproape 1,9 milioane dolari incasari, acest gen nefiind unul care sa umple salile de cinematograf in perioada sfarsitului lui ianuarie. Se demonstreaza o data in plus ca vedete ale micului ecran nu au puterea de a-si atrage fanii in salile de cinema, acestia din urma fiind mai degraba un public imobil, captive in fata televizoarelor si calculatoarelor, de unde isi sustin idolii. Moon Chae-won are din nou un rol plin de buna dispozitie, charisma deosebita a actritei, mimica si gestica ei fiind o garantie a succesului rolurilor ce le interpreteaza. Are o naturalete ce ti-e dat sa o vezi doar la o Son Ye-jin, si o dezinvoltura unica, aceste trasaturi dand personalitate personajelor ce le interpreteaza. In schimb, Yoo Yeon-seok, pe care ni-l amintim din rolul Regelui din “The Royal Tailor”, ne da o lectie de cum ar trebui interpretat un rol masculine intr-o poveste romantica, chiar daca personajul sau e putin “indraznet” in propunerile pe care i le face fetei. Actorul da dovada de maturitate evidenta, talentul sau fiind incontestabil. Cei doi protagonisti au o chimie deosebita, dar cu cine nu are chimie radianta Chae-won ?
Soo Jung (Moon Chae-won) lucreaza la departamentul de publicitate al unei companii de cosmetice, si ziua pe care urmeaza sa o traiasca urmeaza sa-i schimbe viata. Desi pare o zi de toamna ca oricare alta, incepe cat se poate de prost pentru ea, fiind lovita in cap, in timp ce se grabea la serviciu, de o minge de bachet. Din acel moment, lucrurile par a merge din ce in ce mai prost. La companie presiunea este mare, deoarece jucatorul de baschet Kang Jin Chul, noul star in ascensiune al baschetului coreean, se zvoneste ca va semna un contract de publicitate cu compania la care Soo Jung lucreaza. Doar ca acestuia i s-a ivit sansa de a pleca sa joace in NBA, peste Ocean, iar semnarea contractului e pusa sub semnul indoielii. Mai mult, Jin Chul dispare fara urma, zvonindu-se ca ar fi fugit cu o fata. Nici managerul sau, Jae Hyun (Yoo Yeon-seok) nu stie nimic despre el. In momentul in care afla ca acsta s-ar afla in Busan, urca in primul tren si se indreapta spre orasul-port. In acelasi tren urca si Soo Jung, ce merge la Busan pentru o prezentare in numele companiei. Destin sau coincidenta, cei doi ajung colegi de scaun in tren. El o abordeaza, ea se fereste de avansurile lui, si, din vorba in vorba, constata ca au mai mult decat un element in comun, jucatorul de baschet fugar pe care amandoi au interesul sa-l gaseasca. Si incepe cea mai lunga zi a vietii lor, una plina de neprevazut si romantism, in Busan…
“Mood of the Day” e o comedie romantica in care aproape intregul spectacol e intretinut, in cele 100 de minute, de cei doi protagonisti, Moon Chae-won si Yoo Yoen-seok. Cateva numere comice presarate pe parcurs sunt asigurate de actorul Jo Jae-yun, in rolul amicului lui Jae Hyun, dar vorbim, practic, de un film jucat in doi, in care protagonistii acapareaza aproape fiecare scena. Soo Jung e o corporatista clasica, ce face totul pentru compania la care lucreaza. Trecuta de 30 de ani, viata ei amoroasa se poate rezuma la o prima iubire, adolescentina, consumata inainte de a implini 20 de ani, primul ei iubit casatorindu-se cu… prietena ei cea mai buna, dupa care intreaga ei viata graviteaza in jurul actualului ei prieten, unul nevazut, alaturi de care sta timp de un deceniu, fara a indrazni sa faca pasul urmator. Are principii clare cand vine vorba de relatia cu un barbat, e calculata la prima vedere, insa repede se da de gol cand vine vorba de slabiciuni. In aceste conditii, e victima sigura pentru indraznetul Jae Hyun, care ii spune pe sleau ca s-a indragostit de ea, facand-o sa roseasca. Iar de aici pana la o propunere indecenta – o aventura de o noapte fara obligatii pentru vreunul – e un singur pas, de care Jae Hyun nu are cum sa se impiedice. Jae Hyun da senzatia ca stie ce vrea de la viata, insa ii vine greu sa-i inteleaga pe cei din jur si faptul ca ceilalti pot gandi altfel decat el. E un playboy prin excelenta, cuceririle lui in materie feminina insirandu-se in Busan, aparandu-i in fata cand lumea ii e mai draga. Dar asta nu-l impiedica sa incerce totul pentru a o seduce pe aparent naiva Soo Jung. Cum se va descurca, ramane sa descoperiti. Cert e ca filmul, desi are cliseele specifice genului, e foarte amuzant, simplu si aducator de buna dispozitie, peisajele romantice ale Busanului si melodiile occidentalizate de pe fundalul sonor completand tabloul unui film placut, ce sigur va va delecta. Nota 10 pentru interpretarea celor doi protagonisti, fara de care probabil scenariul ar fi fost unul plictisitor…
Traducerea si adaptarea su fost efectuate in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Timingul a fost refacut manual.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Mega-succesul verii lui 2015 în Coreea, „Veteran”, va avea un sequel !
Blockbuster-ul coreean al acestei veri, „Veteran”, va avea un sequel ! Regizorul productiei, Ryu Seung-wan, a declarat ieri ca „Veteran 2” a fost deja confirmat: „Suntem deja in cautarea de subiecte care sa fie acoperite in film. Vom arunca o privire asupra chestiunilor sociale de care publicul e curios si despre care ar dori sa stie mai multe.” Hwang Jung-min, care a interpretat protagonistul filmului, a facut remarci pozitive in momentul in care a fost intrebat de o posibila revenire pentru un sequel: „Nu e batut inca in cuie, dar cred ca ar trebui sa apar in sequel.” Reprezentantul companiei de productie ce a produs recentul „Veteran” prevede ca sequel-ul ar putea fi lansat pe piata in doi-trei ani. „Incercam din greu sa gasim un personaj negativ mai puternic decat Jo Tae Oh (personajul interpretat de Yoo Ah In).”
„Veteran”, care a avut premiera in aceasta vara, l-a avut pe Hwang Jung-min in rolul unui politist onest, si pe Yoo Ah In in rolul unui chaebol de a treia generatie corupt, pe care politistul incearca sa-l doboare. Maestrul filmelor de actiune din Coreea, Ryu Seung-wan, revine la 2 ani dupa „The Berlin File”, „Veteran” bucurandu-se de un succes fulminant. In primele 5 zile a strans incasari de 18,6 milioane de dolari, iar cele 3 saptamani consecutive din august cat a fost liderul box-office-ului coreean i-au adus incasari, pana la 31 august 2015, de nu mai putin de 73,2 milioane dolari, avand aproape 11 milioane de bilete vandute. „Veteran” a devenit al 9-lea cel mai bine vandut film coreean din toate timpurile, astfel ca e de inteles de ce producatorii, avand suma de investitie deja pregatita, au anuntat imediat realizarea unui sequel. Si iata cum in decurs de un an de zile, doua mega-succese de box-office („Ode to My Father” si „Veteran”) il propulseaza pe Hwang Jung-min sus de tot, printre starurile coreene cele mai cautate ale momentului.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
Topul actorilor coreeni ce garanteazã succesul de casã
Ce actor coreean poate asigura un succes de casa in era cinematografelor de tip multiplex? Este Song Kang Ho, Choi Min Sik sau Ha Jung Woo? Ce anume defineste succesul de casa al unui film? Influenta unui actor/star este un element ce nu poate fi ignorat, daca se doreste ca un film sa aiba un mare succes.
Korean Film Council a facut o lista a acestor actori, rezultatele fiind adunate din Korean Film Almanac din perioada 1971-2010. Din 2011, datele au fost adunate din baza de date a Korean Film Council. Pentru intocmirea acestei liste, acestia au folosit folosit numarul total al biletelor vandute la filmele in care au jucat acesti actori.
10. Ahn Sung Ki (39,833,441 bilete) 9. Choi Min Sik (40,859,388 bilete) 8. Jung Jae Young (49,819,044 bilete) 7. Kim Yoon Suk (49,965,687 bilete) 6. Lee Jung Jae (51,586,615 bilete) 5. Ha Jung Woo (56,801,630 bilete) 4. Hwang Jung Min (58,721,711 bilete)
Hwang Jung Min s-a bucurat de un succes enorm jucand in “Ode to My Father” si “Veteran”.
3. Sol Kyung Gu (62,984,832 bilete)
Filmele de succes ale lui Sol Kyung Gu includ “Haeundae”si “Silmido”.
2. Ryu Seung Ryong (64,971,576 bilete)
Ryu Seung Ryong este pe locul 2. Acest actor are in palmaresul sau cele mai mari blockbustere: “Gwanghae: The Man Who Became King”, “Miracle in Cell No. 7” si “The Admiral: Roaring Currents.” Statutul sau ca actor de mare succes a crescut enorm din 2010, incoace.
1. Song Kang Ho (74,736,952 bilete)
Song Kang Ho este pe prima pozitie in acest top si este o garantie ca filmul va fi un mare succes. Desi “Howling” si “Hindsight” nu au avut acelasi succes, actorul si-a revenit foarte repede cu “Snowpiercer”, “The Face Reader” si “The Attorney”, in 2013. Numarul biletelor vandute este de peste 70 de milioane. Urmatorul film in care va juca, “The Throne”, se asteapta a fi un mare hit in perioada vacantei de Chuseok.
Ha Jung Woo este singurul actor la varsta de 30 si, in timp ce Ahn Sung Ki este cel mai varstnic. Oh Dal Soo a jucat in multe filme celebre, insa mai mult in roluri secundare.
Choi Geun Ha care lucreaza pentru Showbox, una din cele mai mari companii de distributie de film a declarat ca “Nu poate exista o influenta neconditionata a unui actor. Biletele se vand pentru ca exista incredere in abilitatea actorilor. Song Kang Ho, Ryu Seung Ryong, Sol Kyung Gu, Hwang Jung Min, Ha Jung Woo si altii se bucura de aceasta incredere a cinefililor. De exemplu, Song Kang Ho are autoritatea de a alege, de a selecta un anume film, daca doreste, si cinefilii stiu ca el este un mare actor si merg la filmul respectiv cu mare incredere si asteptari pe masura.”
Kang Hye Jung (CEO) care a produs “Berlin” si “Veteran” a spus ca “Da, influenta unui actor are importanta sa. Dar niciun film nu devine un mare hit pentru ca un anume actor joaca in el. Daca cinefilii plac munca unui anume actor, acestia devin mai interesati de filmul in care joaca actorul respectiv. Si la baza acestui interes aratat sta abilitatea cu care actorul interpreteaza rolul.”
Topul actritelor a fost si el dezvaluit.
6. Han Hyo Joo (aproximativ 24,530,000 bilete) 5. Uhm Jung Hwa (31,573,965 bilete) 4. Ha Ji Won (33,108,412 bilete)
Ha Ji Won este pe locul 4 desi aceasta nu a avut mare succes de casa in ultimii 5 ani.
3. Son Ye Jin (33,172,311 bilete)
Son Ye Jin este pe locul 3 dupa succesul cu “The Pirates”.
2. Kim Hye Soo (38,450,993 bilete)
Cateva din filmele de succes in care a jucat sunt “Tazza” si “The Thieves.”
1. Jun Ji Hyun (38,930,499 bilete)
Jun Ji Hyun a depasit-o pe Kim Hye Soo cu putin datorita filmelor in care a jucat in ultimul timp, “The Thieves” si “Assassination”.
Ahn Soo Hyun (CEO) spune: “Cred ca publicul cere ceva mai nou de la actrite, spre deosebire de actori. Cinefilii reactioneaza foarte bine atunci cand o actrita arata ceva nou in jocul sau actoricesc. Motivul pentru care aceste actrite au primele sanse la citirea unui scenariu este pentru ca avem incerdere ca pot sa joace rolul oferit. Nu conteaza influenta unei actrite sau cat succes a avut, daca nu se potriveste cu rolul interpretat, toata munca este in zadar, nu merge. Toate asteptarile se transforma intr-o mare dezamagire.”
(Sursa: soompi)
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
For Horowitz (2006) – Uhm Jung-hwa între omagiul pentru Horowitz şi mamã virtualã
Apetitul coreenilor pentru muzica clasica si opera a fost foarte bine reflectat in cateva productii coreene ale ultimilor ani, cum ar fi My Paparotti sau Tenor Lyrico Spinto, doua filme biografice extraordinare ce ne arata faptul ca si coreenii iubesc muzica adevarata al carei leagan e Batranul Continent, cu o istorie glorioasa scrisa de nume precum Mozart, Beethoven, Strauss etc. “For Horowitz”, o productie din 2006, aduce un omagiu – cel putin prin titlu, “De dragul lui Horowitz” – unuia din cei mai mari pianisti ai lumii, Vladimir Horowitz. Acesta era modelul la care aspira personajul principal al filmului, Kim Ji-soo, o profesoara de pian trecuta de 30 ani interpretata de Uhm Jung-hwa. Intrebata de un pretendent daca are un prieten, aceasta ii spune, mai in gluma, mai in serios, ca e logodita cu… Vladimir Horowitz, deci… cu visele sale. In rolul copilului ce-i devine elev a fost distribuit Sin Ee-jae, o alegere interesanta daca ne gandim ca intra perfect in rolul copilului nazdravan si incapatanat, insa care nu are nici un fel de carisma. Parca si cand zambeste, acest copil are o infatisare serioasa, fiind lipsit de naturalete. Urmarind cariera lui cinematografica, constatam ca de la rolul din acest film, interpretat cand avea 9 ani, pana in prezent, acesta nu a mai fost distribuit in nici un film sau serial de televiziune, ceea ce spune multe. La fel de greu de crezut e transformarea personajului lui peste ani, existand un mare contrast intre copilasul de 9 ani prezentat in cea mai mare parte din film si adolescentul de peste 10 ani, total schimbat. Filmul este regizat de Kwon Hyung-jin, autorul melodramei Wedding Dress (2010) si a thriller-ului Truck (2008), scenariul fiind scris tot de el (primul si singurul scenariu din cariera). Poate si din aceasta cauza povestea e una inchegata, putin prea statica si parca putin prea scurta, fara a intra prea mult in detalii inutile, spunand strictul necesar. Un lucru este cert, in comparatie cu filmele mai recente de acelasi gen, “For Horowitz” pare mai simplist, dar… in acelasi timp, atat de tipic coreean ! Productia a obtinut 2,5 milioane de dolari incasari in 2006, reusind sa stranga peste 500.000 de coreeni in salile de cinema, ceea ce pentru acest gen de film e echivalentul cu un succes, filmul neavand in distributie, cu exceptia lui Uhm Jung-hwa, alte nume importante.
Kim Ji-soo (Uhm Jung-hwa) e o profesoara de pian ce nu a reusit sa-si implineasca visul. Astfel, in loc sa calatoreasca in jurul lumii si sa dea recitaluri de pian, a ajuns tocmai intr-un cartier de la periferia Seulului, unde incearca sa ia viata de la capat. Drept urmare, incearca sa predea cursuri de pian elevilor care se pregateau pentru o cariera muzicala. Trebuie sa renunte repede la exigente in momentul in care constata ca toti copiii amatori in a invata pian sunt… incepatori fara nici o perspectiva a unei cariere in domeniu. In timp ce lipea niste afise pentru a-si face reclama, Ji-soo da peste un copil, Gyung-min, care in prima zi a ei la noul domiciliu ii furase metronomul. Chiar se alege cu o lovitura primita de la bunica baiatului, ce traieste din colectarea de cartoane, ce incearca sa-i aplice o corectie nazdravanului neascultator, gresind tinta. Int-una din zile, se trezeste cu Ji-soo la ea in casa, facandu-i dezordine si incercand clapele de la pian. Treptat, constata ca acesta are o atractie pentru pian, si accepta sa-i predea cursuri gratuit. Intre cei doi ia nastere o relatie speciala, care le va marca pentru totdeauna existenta.
“For Horowitz” e o drama de familie ce nu se ridica la nivelul productiilor similare ale ultimilor ani, dar care reuseste sa prezinte intr-un mod sensibil si realist o relatie speciala ce ia nastere intre o profesoara de pian trecuta de 30 de ani ce inca isi cauta rostul in viata si un baietel traumatizat ce traieste impreuna cu bunica lui violenta intr-o cocioaba, fara a beneficia de o educatie adecvata unui copil de varsta sa. Acesta hoinareste toata ziua facand numai boacane, iar sub amenintarea bataii venita de la bunica strange tot felul de vechituri pentru a avea ce manca macar o data pe zi. Practic acesta nu are o copilarie, care s-a sfarsit cu ani buni in urma, consecinta a unui eveniment tragic. In momentul in care vede ca in cartier se muta o profesoara de pian ce incearca sa-si faca reclama lipind afise incognito pe zidurile de pe strada, micutul nazdravan rupe afisele ca si cum ar protesta. Mai mult, chiar ii fura profesoarei un metronom, atras fiind de aspectul si ticaitul acestuia. In fapt, in spatele gesturilor sale se acunde o frustrare sau, mai bine zis, un strigat venit din singuratatea sufletului sau, implorand sa nu fie lasat in intunericul de zi cu zi. Profesoarei ii este greu sa inteleaga trairile micutului, neavand experienta unei familii proprii, si avand experienta unei copilarii in care tatal ei i-a pus la dispozitie toti banii castigati doar pentru a invata pian, neglijandu-l pe fratele ei. Nefiind vreodata mama, nu poate sa intelegea ca de fapt micutul Gyung-min trece printr-un calvar si cauta un punct de sprijin. Mai mult, profesoara incearca sa profite de pe urma lui, visand ca intr-o zi acesta va ajunge un pianist de geniu, iar o parte din meritele acestei eventuale reusite ii vor reveni ei. Nimic egoist in acest lucru, doar o pasiune prea mare pentru cariera, si o lasare totala la o parte a sentimentelor personale. La fel de oarba este profesoara si la insistentele vecinului, proprietarul pizzeriei de la parter, indragostit si el de muzica si de noua locatara din imobil. Isi va gasi profesoara, excelent interpretata de Uhm Jung-hwa, adevarata sa menire si va reusi sa schimbe viata micutului geniu si, odata cu aceasta, propria sa viata ? Un film minunat, foarte simplu si realist, cu o coloana sonora ce-ti mangaie sufletul (ce a si fost recompensata cu un premiu la Blue Dragon Film Awards), o drama de familie mobilizatoare despre ambitie si despre lucrurile ce conteaza cu adevarat in viata.
Traducerea a fost efectuata in premiera de Blue Sky(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Hwayi: A Monster Boy (2013) – Kim Yun-seok şi Yeo Jin-goo într-un thriller tulburãtor şi violent
Parerile celor ce vor viziona filmul vor fi in mod obligatoriu impartite, din cauza violentei acestuia. Da, intr-adevar, avem de-a face cu un film violent, pentru ca protagonistii lui isi duc deliberat viata intr-un mediu al crimei si al cruzimii; este singurul mod de a trai pe care-l cunosc, si chiar daca ar vrea sa se schimbe ei nu mai sunt in stare s-o faca. Tragismul existentei lor e scos in evidenta de faptul ca fiecare dintre cei cinci membri ai grupului criminal ascuns in mijlocul padurii (Seok-tae, seful bandei, carismatic dar rece, Ki-tae, expertul in conducerea masinii, Jin-seong, creierul bandei, cel ce planuia loviturile, Beom-soo, expert in arme, si Dong-beom, priceput in arte martiale) e prezentat nu unilateral, ci in complexitatea lui umana, cu ganduri, trairi, temeri proprii.
Dar tema principala a filmului e prezenta in mijlocul lor a tanarului de 16 ani Hwayi, pe care cei cinci l-au crescut si l-au antrenat ca sa devina asasinul perfect, relatiile acestora cu el, felul in care el se raporteaza la ei (pe toti ii considera tata), si mai ales misterul aparitiei lui in mijlocul bandei, in conditiile in care la inceput il vedem maltratat de catre toti. El este rezultatul unui santaj ratat, in urma caruia cei cinci rapitori se trezesc cu alternativa de a scapa de el pentru totdeauna sau de a-l creste. Asa hotarasc sa-l invete sa devina ucigas, in loc sa-l trimita la scoala. Desi pare adaptat la acest stil de viata, copilul tanjeste dupa o viata normala de adolescent, care pentru el pare imposibila.
Copilul era folosit pentru a intra in casele pe care cei cinci „tati” urmau sa le praduiasca. Intr-o astfel de casa, Hwayi e incitat de Seok-tae sa-l omoare pe proprietar. Abia dupa aceea observa o fotografie care i se pare cunoscuta. Aceasta il infatisa pe el inainte de rapire, si-si da seama ca cel pe care tocmai l-a ucis era de fapt tatal lui. Asa descopera uriasul secret al destinului lui. De acum incolo, nu mai are decat un singur gand: sa se razbune pe tatii lui intr-ale crimei, folosindu-se de abilitatile deprinse intr-o viata de ucigas.
Filmul a castigat 3 premii si a avut 3 nominalizari, vedeta lui fiind, in mod poate surprinzator, nu celebrul Kim Yun-seok (Tazza: The Hidden Card, Sea Fog, The Yellow Sea), ci tanarul Yeo Jin-goo, ce s-a remarcat in anii trecuti in roluri de personaje de seriale tv aflate la tinerete, si care a ajuns, iata, la primul rol serios din cariera, pentru care a fost recompensat cu 2 premii, din care unul a fost acvordat de Asociatia Criticilor de Film din Coreea ! In ciuda violentei sale, „Hwayi: A Monster Boy” ramane unul din cele mai bune filme coreene ale ultimilor ani, ce nu trebuie ratat de fanii thriller-urilor intunecate.
Traducerea a fost efectuata de selaflaure.
Prezentarea: selaflaure – asiacinefil
Ode to My Father (2014) – o promisiune de o viaţã, şi o viaţã trãitã ca o promisiune
In fiecare an, cateva filme coreene reusesc sa ias ain evidenta, ajungand sa domine box-office-ul autohton, avand incasari chiar mai mari decat productii mult mai costisitoare facute peste Ocean. Anul trecut, “Roaring Currents”, drama istorica despre faptele eroice ale Amiralului Lee Sun-shin a stabilit un nou record, fiind filmul coreean cu cele mai mari incasari din istorie. In umbra lui, insa, o alta productie de exceptie, de aceasta data o drama despre viata extraordinara a unui om simplu, a impresionat audienta, devenind al doilea film coreean al anului 2014 dupa incasari. Este vorba de blockbuster-ul “Ode To My Father”, aflat timp de 5 saptamani pe prima pozitie la box-office, si cand ? Tocmai de Craciun, Anul Nou si inceputul lui 2015 ! Filmul a avut un buget de numai 13 milioane de dolari, insa a obtinut peste 105 milioane dolari incasari in intreaga lume, dintre care 99,8 milioane dolari doar in Coreea ! Doar 32 de milioane de dolari l-a despartit de filmul coreean cu cele mai mari incasari la box-office, Roaring Currents, ce nici acesta nu a avut decat 18 milioane dolari buget. Filmarile au durat mai bine de 6 luni, pe langa Coreea realizandu-se filmari si in Cehia si Thailanda. Regia e semnata de Yoo Je-kyun, care revine la 5 ani de la anteriorul sau mega-succes “Haeundae”. Scenariul, o poveste deosebita cu multe valente in special pentru publicul coreean, a fost scris de Park Soo-jin, autorul scenariilor comediilor romantice respectiv de actiune Dancing Queen si The Spy: Undercover Operation. Numele grele din distributie au dat soliditate scenariului. Hwang Jung-min, Kim Yun-jin, Oh Dal-su, Jung Jin-young sau Ra Mi-ran au fost excelent completati de actori veterani si de actori copii, povestea intainzandu-se pe mai bine de 6 decenii. Un plus mare pentru echipa de machiaj, ce a imbatranit personajele principale cu 40 de ani “la marea arta”. “Ode to My Father” a castigat premiul audientei la Udine in acest an, demonstrand ca poate impresiona publicul din intreaga lume, nu doar cel coreean, direct implicat si vizat de subiectul productiei.
Duk-soo (Hwang Jung-nmin) si Young-ja (Kim Yun-jin) sunt doi indragostiti ajunsi la apusul vietii lor. Au o familie numeroasa, copii si nepoti, si par cei mai fericiti bunici din lume. Doar ca vietile lor ascund niste experiente traumatizante, pe care au trebuit sa le depaseasca, pas cu pas, pe parcursul celor peste 7 decenii de viata. Duk-soo e un batran ursuz, ce tine cu dintii de dugheana sa din piata, cu toate ca majoritatea pravaliilor din zona au fost cumparate e investitori. Si refuza cu incapatanare sa o vanda, orice pret i s-ar oferi. Desi la o prima vedere pare ca lumea nu se poate intelege cu el, are, totusi, un prieten din copilarie, care ii e si acum alaturi, Dal-gu (Oh Dal-su), mult mai flexibil, dar care l-a insotit in toate momentele importante ale vietii. Amintirile continua sa-l chinuie si Duk-soo, si intreaga lui viata ne este dezvaluita, pornind din copilarie si ajungand pana in zilele prezente… Iar viata pe care o vom afla prin intermediul povestii e plina de fapte extraordinare, unele fericite, altele ravasitoare, care ne zugravesc portretul unui om osbisnuit si totodata atat de deosebit, ce a fost nevoit sa-si ia sorta in maini de la o varsta frageda, sa devina un barbat responsabil in ciuda marilor dificultati ale vietii, si, in ciuda tututor oprelistilor, sa imbatraneasca frumos alaturi de sotia cunoscuta in tinerete.
“Ode to My Father” e o productie grandioasa, de o rara frumusete si sensibilitate umana. Dar acest lucru nu trebuie sa ne surprinda cand vine vorba de cineastii coreeni, ce sunt maestri in a exprima sentimentele umane prin imagini si povesti extraordinare. Ceea ce mai mult ca sigur a asigurat succesul deosebit al acestei productii a fost latura sa profund umana, ideea pietatii filiale pe care povestea o transmite intr-o forma aproape sublima. Povestea vietii lui Duk-soo e cea a unui om obisnuit, ce a avut o copilarie chinuita de greutati si remuscari, ce a trebuit sa treaca prin cele mai grele incercari pe care viata i le putea scoate in fata, si care nici o clipa nu a incercat sa dezerteze de la promisiunea facuta la doar 8 ani in fata tatalui sau, aceea de a avea grija de familie toata viata lui. A trebuit sa se maturizeze de la o varsta frageda si a trebuit sa se sacrifice pe sine pentru fericirea celorlalti membri ai familiei, nefiind o clipa egoist decat cu propria sa persoana. Hwang Jung-min se ridica la inaltimea rolului pe care il are de interpretat, atat cand vine vorba de anii tineretii, cat si cand interpreteaza personajul la apusul existentei sale. Reuseste sa faca personajul atat de credibil si familiar, incat transmite spectatorului senzatia ca oricand personajul Duk-soo poate intruchipa un bunic din familia fiecaruia, si de aici si senzatia de familiaritate. Scenariul e bine conturat si cencentrat, purtandu-ne din prezent in trecut si aducandu-ne inapoi, si tot asa, pana ne impartaseste intreaga viata a personajului principal, fara a evita (din cauza unor eventuale constrangeri bugetare ce din fericire nu au existat) sa ne familiarizeze cu atmosfera anilor ’50, ’60, ’70 sau ’80, atat din Coreea de Nord sau de Sud, cat si din Germania postbelica sau Vietnamul macinat de razboi. Nu in ultimul rand, filmul are si valori simbolice. Drama personajului principal e, de fapt, drama unei natiuni separate de un razboi care nu s-a incheiat nici astazi. Filmul ne arata latura nevazuta a acestui razboi marsav sau cel putin neconstientizata de publicul non-coreean, care nu poate intelege, probabil, asa cum o face un coreean, tragedia divizarii tarii. Daca insa vizionezi acest film, vei simti din plin ce simte coreeanul de rand, si vei constata ca intelegi de deplin sufletul acestei natiuni atat de incercate. O productie deosebita, un film ce neaparat merita vazut de toti iubitorii de filme adevarate !
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Royal Tailor (2014) – o bijuterie cinematograficã despre ambiţie şi rivalitate în Palatul Regal
Daca recent am avut ocazia sa vedem o productie coreeana inspirata din lumea modei, „Fashion King”, mult prea exagerata si extravaganta, si daca in anii trecuti s-a realizat chiar mai multe seriale coreene inspirate din lumea modei (Fashion King, Cinderella Man), ei bine producatorii coreeni au vrut sa fie originali pana la capat, transpunand pe ecran o poveste din timpul dinastiei Joseon de secol XVIII, ce are in centrul sau din nou… moda. Denersul a fost unul al carui rezultat e stralucit, rezultand o productie grandioasa sub aspect vizual, dar simpla si lenta ca subiect in sine. Filmarile la „The Royal Tailor” au durat aproape 5 luni, iar investitia de 10 milioane de dolari a fost recuperata doar pe jumatate la box-office, filmul nereusind sa obtina mai mult de 5,4 milioane dolari incasari. In ciuda acestui esec – desi film de epoca, nu e o productie de actiune, cu lupte sau cu multa tensiune -, productie ramane una foarte bine realizata, regia fiind semnata de Lee Won-suk, un regizor mai putin experimentat de la care nu te-ai fi asteptat sa te impresioneze tocmai intr-un film de epoca. Singura productie de pana acum regizata de acesta, „How to use Guys with secret tips”, a fost o comedie romantica ce a castigat doua premii internationale la categorii secundare, insa nu a impresionat decat prin stilul extravagant si atipic de a face o comedie romantica despre relatiile dintre barbati si femei. Tocmai de aceea surpriza e cu atat mai mare cu cat nu au existat nici un fel de asteptari sub aspectul regiei, dar veti avea surpriza sa constatati cateva elemente originale inserate de regizor pe parcursul filmului, niste exagerari care va vor starni rasul si vor da o nota de culoare productiei. Distributia e un alt punct forte al acestei productii, in rolurile principale revazand mari actoiri coreeni, precum Ko Soo, Han Suk-kyu, Park Shin-hye, Ma Dong-seok sau Yoo Yoon-seok (din Whistleblower si Architecture 101). Pacat ca salile de cinematograf au ajuns sa se umple, in Coreea, tot mai des la productii occidentale si comerciale autohtone fara mare valoare, iar filme de calitate certa ajung sa obtina aprecierea iubitorilor filmului coreean din intreaga lume si mai putin pe cea a propriului public.
Cho Dol-suk (Han Suk-kyu) e Croitorul Sef al Sanguiwon-ului, oficiul responsabil in timpul dinastiei Joseon cu tinutele regale. Desi de origine modesta, datorita talentului deosebit pe care il poseda in cusut, acesta reuseste sa urce in ierarhia de la Curtea Regala, slujind sub trei monarhi in aceeasi calitate de Croitor Sef. Visul de a deveni nobil prin inaintare in rang e la un pas de a deveni realitate, fapt ce starneste invidia multor nobili marunti. Iar visul ii e pe cale sa se implineasca in momentul in care Regele (Yoo Yoon-seok), ajuns pe tron fara voia lui, decide, dupa 3 ani, sa renunte la doliul de dupa moartea gratelui sau mai mare. E momentul in care Regele are nevoie de o noua roba dragon, iar talentul Croitorului Sef e pus la incercare. Cu o zi inaintea ceremoniei imbracarii robei, aceasta arde intr-un mic incendiu accidental cauzat de o slujitoare de-a Reginei, iar Croitorul Sef se vede in situatia imposibila de a face o roba noua Regelui peste noapte, motiv pentru care o si refuza pe Regina. In fata acestei situatii, Pan-soo (Ma Dong-seok), un nobil marunt, ii sugereaza Reginei (Park Shin-hye) o solutie. Aceasta se dovedeste a fi un croitor obscur, putin extravagant, Lee Kong-jin (Ko Soo), ce croia vesminte indraznete unor gisaeng de la casa de placeri a prietenei sale. Doar ca aducerea lui la Curtea Regala va deschide Cutia Pandorei, intrand intr-o rivalitate cu Croitorul Sef, ale carui eforturi se vad zadarnicite in ultimul moment de mai tanarul sau rival.
Fara a avea o actiune sustinuta, lipsit de spectaculozitate, insa cu o tensiune care se acumuleaza treptat, scena cu scena, „The Royal Tailor” ne introduce din nou in atmosfera incarcata a culiselor Palatului Regal in timpul dinastiei Joseon de secol XVIII. Doar ca de aceasta data vedem confruntarea politica dintre Rege si ministrii sai din perspectiva artei broderiei si a magicienilor nestiuti de nimeni numiti croitori ce cu imaginatia lor au plasmuit costume extraordinare care astazi ne fascineaza privirea si ne starnesc imaginatia. Daca serialul de mare succes ‚Empress Ki” ne-a prezentat o galerie de costume ce ne-a lasat masca, de aceasta data delectarea e la puterea a doua. Nu mai putin de 1.000 de hanbok-uri (costume traditionale coreene) apar in aceasta productie, care mai de care mai atragatoare, Park Shin-hye, care o interpreteaza pe Regina Joseonului, purtand nu mai putin de 30 de astfel de costume pe durata intregului film, toate brodate manual. Aproape 1 milion de dolari au costat aceste costume. Designerul responsabil de costumele personajelor a declarat ca a fost inspirata de vesmintele purtate in timpul regelui Yeongjo (nimeni altul decat regele interpretat magistral de acelasi Han Suk-kyu, de aceasta data Croitor Sef, in recentul secrial „Secret Door”), perioada in care, conform consemnarilor epocii, au aparut acea bluza scurta ce acoperea partea superioara a corpului femeilor (jeogori) si rochiile in forma de ulcior ce au inceput sa fie la moda. Filmul, ce s-a ales cu 3 premii si o nominalizare, ne prezinta in cateva cadre si celebrul Sanguiwon, Croitoria Regala, unde nu doar se faceau vesmintele regale din matase fina, brodate manual cu fire de aur, dar se si pastrau comorile Palatului Regal. Pe langa costume si decoruri de o rara frumusete, filmul ne ofera un recital actoricesc total. Han Suk-kyu, dupa cum ne-a obisnuit deja, e peste toata lumea, prinzand din nou o interpretare cum numai el o poate face. Mai tanarul Yoo Yoon-seok, in rolul Regelui, are momente de stralucire in care parca il vezi pe Han Suk-kyu (si culmea, in respectivele scene il are in fata chiar pe marele actor, ingenuncheat, ascultandu-i monologul violent). Ko Soo are ceva din vitalitatea lui Jang Hyuk, de multe ori riscand sa ai impresia ca de fapt rolul e interpretat de Jang Hyuk, nu de minunatul Ko Soo ajuns la deplina maturitate in exprimare ca actor. Park Shin-hye e de un farmec aparte, tot timpul intruchipand parca culmea Rabdarii, pentru a izbucni la final intr-un mod atat de veridic incat aproape simti sentimentele ce vrea sa le transmita personajul ei. Mai rar sa vezi atatia actori de top interpretand fara greseala niste roluri dificile si solicitante. Dar e meritul ralizatorilor acestui film deosebit de a-i fi distribuit in rolurile perfecte, care s ale permita exprimarea uriasului lor talent. Un film de nota 10, ce nu va fi uitat prea repede de iubitorii filmelor de epoca coreene. In ciuda evolutiei lente a subiectului, merita efortul de a ramane peste 2 ore in fata acestui film si de a savura interpretarea tuturor actorilor, frumusetea costumelor si de a va lasa cuceriti de atmosfera vremurilor apuse ale Joseonului…
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Jun Ji-hyun la primul rol dublu din carierã, în „Assassination”
Actrita Jun Ji-hyun (Gianna Jun) va interpreta primul ei rol dublu din cariera in viitorul film „Assassination”, o productie ce a devenit una din cele mai asteptate ale aestei veri in Coreea. In film, actrita va interpreta o inflacarata luptatoare pentru independenta Coreei, in timpul ocupatiei japoneze din anii ‚30, pe nume Ok Yoon. Fara a dezvalui prea multe despre scenariu, un membru din echipa de productie a filmului a declarat: „In timp ce isi indeplineste misiunea, Ok Yoon da in casa tintei sale peste o femeie ce arata exact ca ea. Iar acea femeie se dovedeste ulterior a fi sora ei geamana.” Un alt membru al staffului a adaugat: „Jun Ji-hyun s-a chinuit sa duca la bun sfarsit rolul ei dublu, insa mereu ramanea fascinata cand verifica inregistrarea scenelor pe monitorul de pe platou.”
„Assassination” si-a lansat trailerul pe internet cu cateva zile in urma, iar interesul pentru acest film e unul urias: in 24 de ore de la publicare, clipul a avut peste 560.000 de vizualizari numai pe naver.com. Astfel, „Assassination” a depasit anteriorul record din acest an, detinut de trailerul la filmul “Mission Impossible: Rogue Nation”, ce a inregistrat 280.000 de vizualizari intr-o zi. Interesul sporit pentru acest film e dat de distributia stelara si de numele regizorului, nimeni altul decat Choi Dong-hoon, omul din spatele succeselor „Tazza”, „Jeon Woochi” si „The Thieves”. Alaturi de Jun Ji-hyun se regasesc in distributie inca cateva nume grele, precum Lee Jung-jae (cu care a mai jucat in „The Thieves”), Ha Jung-woo, Oh Dal-soo si Cho Jin-woong. Filmul spune povestea unei lunetiste ce lupta pentru independenta Coreei (Jun Ji-hyun), a unui spion al guvernului nationalist coreean (Lee Jung-jae) si a unui asasin platit (Ha Jung-woo), ce pun la cale un asasinat. Actiunea se petrece in anul 1933, in timpul perioadei coloniale, atat in Seul (ce pe atunci se numea Gyeongseong) cat si in Shanghai.
Conferinta de presa care trebuia sa lanseze filmul a fost anulata datorita nebuniei raspandirii virusului MERS ce a cuprins Coreea de cateva saptamani. Un reprezentant al companiei de productie a declarat ca aceasta va fi reprogramata pentru o data ulterioara. Nu e primul eveniment de promovare din industria filmului anulat datorita raspandirii virusului, un eveniment similar ce urma a promova filmul „Intimate Enemies” al regizorului Im Sang-soo, programat la o universitate din Seul, fiind si el anulat. Nu a fost raportat inca nici un caz de infectare in afara unui spital, insa multa lume e ingrijorata de o potentiala contactare a bolii in locuri publice. Pentru a fi evitata raspandirea MERS, aproape 2.000 de scoli raman inchise in Coreea, si peste 2.500 de persoane sunt tinute in carantina. Pana in prezent, au fost confirmate 87 de cazuri de imbolnavire si 6 decese pe teritoriul Coreei.
„Assassination” va avea premiera in luna iulie 2015. Cu o combinatie de vedete de prima mana, un regizor renumnit si plin de explozii, urmariri si schimburi de focuri, filmul pare a fi un blockbuster autentic, ce are toate sansele sa se apropie de nivelul castigurilor lui „The Thieves”.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
Love Forecast (2015) – pot fi un bãrbat şi o femeie doar… prieteni ?
Influenta nociva a k-dramelor a dus la prabusirea genului romantic abordat in filmele pentru marele ecran. Alaturi de filmele cu gangsteri, comediile, melodramele si filmele de groaza, filmele romantice coreene au intrat si ele intr-un evident declin, datorat in primul rand afluentei de k-drama romantice pe micul ecran – de cele mai multe ori de proasta calitate. Publicul coreean, satul de atata romantism si de clisee specifice abordate de fiecare serial vazut la tv, a devenit mult mai pretentios cand vine vorba sa vada o productie romatica intr-o sala de cinema. Intr-o piata media in care subiectul este suprasaturat, filmele romantice tot mai greu reusesc sa ia nastere in lipsa unor scenarii care sa aduca ceva nou in acest gen, care sa-l revigoreze. De aceea, nu trebuie sa ne mire ca la scrierea scenariului lui “Love Forecast” au contribuit pe langa regizor, inca doi scenaristi ! Iar rezultatul e departe de asteptarile publicului larg, din pacate. Acum cativa ani, o productie romantica cu un buget redus, “Very Ordinary Couple”, dadea lovitura, obtinand premii si castiguri importante pentru o comedie romantica la box-office. “Love Forecast” incearca sa imite acest film, atat in privinta ideii centrale – o relatie mai putin obisnuita de cuplu, in care totul se centreaza pe discutiile dintre cei doi prieteni ce nu reusesc nicicum sa devina un cuplu -, cat si a posterului cu care filmul a fost promovat, foarte asemanator cu cel al lui “Very Ordinary Couple”. Daca scenariul nu exceleaza, singurul lucru ce pare a salva pe moment genul este distributia. Indiferent cat de slab e scenariul, daca distribui actori populari in productie, reusesti sa atragi atentia si ai sanse sa si castigi ceva la box-office. E cazul si lui “Love Forecast”, ce a obtinut 13,5 milioane de dolari la box-office doar datorita popularitatii actorilor din rolurile principale. E vorba de Lee Seung-gi, care dupa rolurile de succes din seriale precum “My Girlfriend is a Nine-tailed Fox” si mai ales “Gu Family Book”, debuteaza pe marele ecran, la 28 de ani. Partenera lui e Moon Chae-won, mai vechea noastra cunostinta din “Princess’s Man”, “Good Doctor” sau “The Painter of the Wind”, care e din nou incantatoare, ca si partenerul sau. Lee Seo-jin a fost adus in distributie ca element de decor, pentru a atrage publicul in salile de cinema, rolul sau neavand in total nici macar 10 minute de aparitie pe ecran (insusi personajul lui e unul neconvingator, ca sa nu spunem dezamagitor, in rolul de amant). In alte roluri secundare, nu pot fi trecuti cu vederea Kim Kap-soo (din nou in rol de tata, ca in mai toate filmele si serialele in care apare) si tanarul Jung Joon-young in rolul sergentului fotograf Andrew, pe care iubitorii show-ului “2 Days and 1 Night” il cunosc foarte bine, fiind una din cele 6 vedete ce primesc saptamanal misiuni trasnite de la producator. Regia filmul e semnata de Park Jin Pyo, ce are cateva filme de succes la activ, printre care si “You Are My Sunshine” (2005) despre o poveste imposibila de iubire dintre un fermier disperat ca nu reuseste sa se casatoreasca si o lucratoare la o cafenea care se dovedeste a fi bolnava de SIDA; “Closer To Heaven” (2009), in care avem de-a face cu o alta poveste de iubire neconventionala dintre un barbat ce sufera de boala Lou Gehrig si cea angajata sa se ocupe (cand va veni vremea) de funeraliile sale; si „Voice of a Murderer”, un thriller inspirat dintr-un caz real de rapire din anii ‚90. De aceasta data regizorul schimba din nou genul, regizand un film romantic pe alocuri destul de vesel si realist, ce nu se sfarseste in lacrimi, ca precedentele sale realizari.
Kang Jun-su (Lee Seung-gi) e un tanar invatator fara succes in dragoste. Toate relatiile ce le are se sfarsesc inainte de sarbatorirea a 100 de zile de cuplu, spre dezamagirea sa. Iar pe masura trecerii timpului, constata ca fiecare relatie noua se sfarseste mai repede decat cea anterioara… De 18 ani o stie pe prietena lui din copilarie, Hyeon-woo (Moon Chae-won), ce e o adevarata vedeta a internetului dupa ce si-a deschis un canal online unde transmite prognoza meteo pe cont propriu, atragand privirile tuturor barbatilor, fermecati de frumusetea ei. In ciuda acestui fapt, nici ea nu are noroc in dragoste. In prezent, aceasta e indragostita de producatorul Lee Dong-jin (Lee Seo-jin), un barbat mult mai matur si pe deasupra casatorit, cu familie si copil, cu care are o relatie secreta ascunsa ochilor presei. Cu toate ca stie ca niciodata nu va putea spera la mai mult de la chipesul ei amant, Hyeon-woo se complace in acceptarea acestei situatii, fiind dependenta de partenerul ei. Dar cand acesta incearca sa se debaraseze de ea pentru a o proteja, un eventual scandal putand sa-i ruineze si unuia, si celuilalt cariera, iar Jun-su e din nou parasit de fata care abia se agatase de el intr-un bar, Hyeon-wo si Jun-su se vad in aceeasi situatie disperata. Inecandu-si amarul in bautura si „indopandu-se” cu racituri, mancarea preferata a ei, cei doi isi propun sa iasa la intalniri cu toata lumea si sa traiasca la maxim clipa, lasand la o parte sentimentele si iubirea. Si totusi, dupa 18 ani de prietenie, Jun-su isi incearca pentru ultima oara sansa in incercarea de a-si depasi conditia… Oare Hyeon-woo il va putea privi ca pe un barbat, sau va ramane eternul prieten din copilarie ce ii e tot timpul alaturi la greu sa o consoleze ?
Pot fi o femeie si un barbat doar prieteni ? Jun-su (Lee Seung Gi) si Hyeon-woo (Moon Chae Won) sunt indiscutabil prieteni. Genul de prieteni care se ajuta atunci cand unul dintre ei are o problema de natura romantica. Ironia consta in faptul ca desi se inteleg mai bine decat se intelege fiecare dintre ei cu partenerul, totusi nu sunt decat prieteni.
Jun-su a realizat ca din pacate toate relatiile lui au o durata de viata nu prea lunga din motive care nu au de-a face cu el. Niciodata. Cand Jun-su isi arata dezaprobarea fata de insistenta lui Hyeon-woo pentru importanta “fluturasilor” simtiti atunci cand iubesti, nu este neaparat din cauza interesului pe care l-ar avea fata de Hyeon-woo ci pentru ca a vazut acest motiv folosit in mod meschin si egoist pentru incheierea a nenumarate relatii. La randul ei, Hyeon-woo este o femeie atractiva care graviteaza in jurul relatiilor care nu necesita cine stie ce mare efort in a le face sa mearga. Surprinzator, acest lucru a avut ca rezultat o viata lipsita de romantism. Din fericire, Hyeon-woo isi iubeste foarte mult serviciul, altfel ar fi avut ceva mai mult timp sa reflecteze mai intens asupra lucrurilor care au importanta in viata ei.
Jun-su nu face o fixatie pentru Hyeon-woo. Trebuie sa fie provocat, atras pentru a face o miscare in acest sens si chiar si dupa aceea el inca are ceva dubii. Lee Seung Gi si Moon Chae Won se potrivesc de minune in acest film, in special pentru ca rolurile lor sunt in cautarea unui lucru clar, nu neaparat iubire plina de romantism ci mai degraba o iubire plina de intelegere. Cele mai bune scene sunt de departe cele in care cei doi se plang unul altuia de faptul ca intalnirile cu potentialii parteneri nu sunt asa de interesante si amuzante. Fara sa cautam personajul negativ, scenariul face ca cei doi sa fie usor de inteles de spectator. Scenariul e usor mai slabut cand ataca subiectele mai serioase ale cuplului central. Nu este neaparat rau, este ca oricare alt scenariu obisnuit, poate cu ceva clisee evidente pe care fiecare le poate detecta.
Cu personaje destul de interesante si glume mai putin sau mai mult amuzante, cu neintelegeri nu prea serioase, suficient cat sa te faca sa razi si bineinteles cu un final fericit, “Love Forecast” este un film relaxant, potrivit iubitorilor de productii romantice ce nu s-au saturat de atatea k-drame similare ce abordeaza clasica tema a relatiei de cuplu.
Traducerea a fost efectuata in premiera si exclusivitate pentru asiacinefil de uruma (Asia Team).
Prezentare realizata de chocolate_cleo si cris999 pentru asiacinefil.
Fashion King (2014) – Joo Won, star în lumea modei
Rivalitatea este, alaturi de razbunare, una din temele preferate nu doar ale cineastilor coreeni, ci in general a celor asiatici. Rivalitatea probabil e cea mai intalnita tema in filmul coreean, si o regasesti atat in comediile romantice cat si in cele mai dure thrillere. Ca e vorba de rivalitate in iubire sau in cariera, aceasta e mereu prezenta ca pretext la baza scenariilor. Mai putin a fost abordata tema in domeniul modei, cel putin in ce priveste filmele pentru marele ecran (caci serialele abunda de astfel de tematici, cele mai celebre fiind chiar “Fashion King” sau “Cinderella Man”). “Fashion King: e o ecranizare a unei webmanhwa ce se adreseaza publicului tanar, neavand, in ciuda numelui omonim, nici o legatura cu subiectul serialului de televiziune. Din pacate realizarea productiei lasa de dorit, regizorul Oh Ki-hwan fiind unul obisnuit cu productii ratate. Singurul film remarcabil din cariera acestuia a fost cel de debut, tristul “Last Present” din 2001. Filmele ce au urmat au insemnat o alternare de genuri (comedie, horror si erotic) care nu a adus nimic pozitiv pentru cariera acestuia: “Art of Seduction”, in ciuda distributiei, a fost un film haotic, “Someone Behind You” – un horror cu adolescenti intr-o perioada in care genul inca isi cauta identitatea, iar “Five Senses of Eros” i-a prilejuit implicarea intr-un proiect omnibus de 5 filmulete a cate 25 de minute fiecare, acesta regizand povestea “Believe in the Moment”, film omnibus ce nu a ramas cunoscut decat prin implicarea lui Hur Jin-ho intr-unul din cele 5 filmulete. Distributia lui “Fashion King” cuprinde actori din tanara generatie, ce au debutat pe micile ecrane unde si-au castigat popularitatea. Sulli, membra a formatiei de fete f(x), e cunoscuta pentru unul din rolurile secundare din recentul “The Pirates” (unde se alatura anturajului personajului principal Son Ye-jin) dar si pentru aparitiile din “To the Beautiful You” si “Oh My Lady”. Joo Won nu mai are nevoie de prezentare, revenind pe marele ecran dupa “Steal My Heart”, fiind un popular star al Hallyu, ce isi va arata inclusiv aptitudinile muzicale intr-o secventa de 2 minute. Rolul negativ ii revine lui Ahn Jae-hyeon, ce a facut repede saltul (nu e de mirare, la cat de talentat e) de la postura de actor secundar din “My Love From the Star” la cea de protagonist in serialul de succes “Blood” nu de mult incheiat. Acesta este primul lui rol pe marele ecran, avand o prestatie promitatoare. Filmul a obtinut modesta suma de 3,8 milioane dolari incasari la box-office in Coreea.
Woo Ki-myung (Joo-won) e ratusca cea urata a clasei din liceul din Busan unde invata. Pe langa infatisarea de tocilar, acesta e tinta batjocurii batausului clasei, ce-l terorizeaza zilnic. Soseste insa clipa in care familia lui (o mama singura) decide ca e momentul sa se mute in Seul, astfel ca Ki-myung nu ezita sa se desparta de fostii lui colegi intr-un mod original. La noua resedinta din capitala Ki-myung se trezeste ca o are ca vecina pe Eun-jin (Sulli), o fata de varsta lui, pe care la o prima vedere o considera urata, neezitand sa i-o spuna in fata, ca un taranoi de provincie lipsit de maniere. In scurt timp, insa, cei doi merg la cursurile pregatitoare premergatoare noului semestru si cu ocazia asta ajung sa se cunoasca mai bine. Tot acum, Ki-myung il cunoaste pe Chang-joo, un coleg de clasa galagios ce vrea sa faca pe batausul pentru a-i stoarce bani, dar care spre suprinderea sa se vede dezarmat cand victima ii da de bunavoie bani si nu pare deloc speriata de amenintarile voalate ale sale. Din vorba in vorba cei doi constata ca au fost trasi pe sfoara de un magazin online, ce le-a vandut haine contrafacute, astfel ca pornesc cu hotarare spre sediul firmei pentru a cere socoteala. Dar proprietarul magazinului online, Kim Nam-jung, le da o lectie despre cum se poarta o haina, indiferent ca e de firma sau nu, iar cei doi ajung sa accepte sa pozeze ca model pentru promovarea hainelor contrafacute vandute pe site. Acest lucru creste popularitatea lui Ki-myung in scoala, aducandu-l in conflict cu Kim Won-ho, vedeta scolii, fiul unui fost marinar devenit medic, ce-si permite orice, inclusiv sa indeparteze toate obstacolele ce i-ar sta in calea unei cariere stralucite in modeling. Si cum altcumva, rivalitatea dihntre cei doi se va regla printr-o competitie de moda…
“Fashion King” nu e nimic mai mult decat o ecranizare dupa o manhwa publicata pe internet. E greu sa transpui lumea reala intr-o manhwa, unde, cu ajutoul imaginatiei, sa construiesti scenarii uneori nerealiste, dupa care sa iei manhwa si sa incerci sa o readuci in realitate printr-o ecranizare. Adica e un proces in care se pierde insasi esenta. Scopul in sine al unei manhwa, ca e publicata online sau in scris, e de a ajunge la un public-tinta (in nici un caz acestia nu sunt pensionarii sau persoanele mature trecute de 30 de ani), iar tematicile sunt variate, in general adaptate categoriilor de varsta carora li se adreseaza. Din acest motiv, o ecranizare (live action) dupa o manhwa trebuie sa pastreze caracteristicile acesteia, inclusiv publicul-tinta caruia i se adreseaza. Sub acest aspect, realizatorii lui “Fashion King” au ramas consecventi, filmul adresandu-se publicului adolescent, eventual pana in 30 de ani. Tematica abordata e puerila si productia in sine e superficiala, plina de clisee de care un amator de k-drame probabil e satul. Reintalnim – ca in alte filme de gen – povestea ratustii urate (bineintels ca purtatoare de ochelari si tocilare), terorizata de colegii de clasa cu bani, care se ambitioneaza si devine, rostogolindu-se de trei ori, un print, respectiv o printesa. Plictisitor. Reintalnim fiul de bogatas arogant, crescut in puf si avand un caine de paza tot timpul in preajma, pentru care nimic nu este imposibil cata vreme principala arma ce o poseda e banul. A calca in picioare pe toata lumea nu e decat un exercitiu zilnic de incalzire pentru viata. Si regasim clasicul cliseu al confruntarii intre cele doua tabere, una folosind ca bici banii, si cealalta apeland la unitatea de grup ca mijloc de contracarare a efectelor perverse ale banului. Rezulta un scenariu arhicunoscut, pe care l-am vazut transpus in numeroase filme si mai ales seriale coreene, ca a fost vorba de o intrecere culinara, de una muzicala, de una din lumea filmului, a intrecerilor sportive, si iata, acum, din lumea modei. Daca scenariul nu ajuta prea mult, acelasi lucru il putem spune despre punerea in scena a manhwei originale, care e pe alocuri vadit exagerata. De multe ori actiunea pare fortata, iar cand nu se intampla asta cade in derizoriu, prin exploatarea cliseelor specifice genului povestilor cu adolescenti. Singurul aspect pozitiv e interpretarea protagonistilor, toti actori si cantareti tineri, pe placul publicului-tinta al productiei: Joo Won (cu un progres fata de anterioara aparitie de pe marele ecran, “Steal My Heart”, cu toate ca rolurile erau de factura diferita), ce trece prin mai multe faze de transformare pe parcursul filmului, reusind sa transfere personalitate personajului interpretat; Sulli e varianta feminina a lui Joo Won in acest film, insa regizorul ii acorda un spatiu mult mai restrans de manifestare. Ca si partenerul ei de suferinta, personajul lui Sulli are un atu pentru a razbi in fata obstacolelor vietii, iar acesta e hotararea. E hotarata inclusiv in situatiile defavorabile, stie care ii este visul si in ciuda tuturor piedicilor lupta pentru implinirea lui. Un mare plus este interpretarea rolului negativ de catre Ahn Jae-hyeon, aflat la debut intr-un film pentru marele ecran, ce are talentul de a face din personajul sau, Won-ho, unul fata de care sa simti repulsie. Se spune ca un actor dintr-un rol negativ si-a interpretat bine rolul atunci cand spectatorul reuseste sa simta el insusi acel personaj, felul sau de a vedea lumea, iar Jae-hyeon reuseste in acest film sa fie un ”Joo Ji-hoon” enervant la culme, ce ne aminteste de aroganta inocenta a acestuia din “Princess Hours”.
Un film pentru adolescenti si, in general, pentru fanii actorilor din distributie, fara valente artistice, de la subiectul caruia nu poti avea nici un fel de asteptare. “Artificial” e el mai bun termen pentru a-l caracteriza. De vazut doar din lipsa de alta ocupatie (inclusiv cei pasionati de moda vor fi… dezamagiti).
Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate de gligac2002 (Asia Team) in premiera in Romania pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
“We Are Brothers” (2014) – un road-movie sobru şi rational despre cum se atrag extremele
“We Are Brothers” (2014) ne introduce (din nou) in lumea televiziunii si a spectacolului de dragul ratingului, fiind un subiect la moda cel putin pe micul ecran in Coreea. O televiziune are o emisiune gen “Surprize, surprize”, poate putin mai sobra si mai dramatica, “Te intalnesc azi”, iar povestea filmului are legatura directa cu aceasta, deoarece doi frati despartiti in copilarie ajung sa se reintalneasca prin intermediul acestei emisiuni. Regizorul si scenaristul Jang Jin (ce a colaborat la scrierea scenariului cu Bae Se-young – Miss Conspirator, The Recipe) ne propune o poveste in sine tragica, pe un fundal comic, expunandu-ne din nou stilul sau realist, chiar umanist pe care l-am intalnit in “Man on High Heels”, precedentul sau film. Ceea ce propune ca stil acest regizor e diferit, cel putin in cinematografia coreeana, de stilul altor colegi de breasla ce urmeaza regulile stricte in limitele caruia cunoaste succesul industria coreeana de film de mai bine de 15 ani. Cliseele din “We Are Brothers” sunt puse in slujba unei altfel de mod de a spune o poveste, mult mai sobru cand vine vorba de comedie , si mult mai comic cand vine vorba de sobrietate. E greu sa abordezi doua genuri diametral opuse (comedie/drama) in acelasi film si sa impaci atat fanii comediilor cat si pe cei ai dramelor. Au mai existat cateva tentative de astfel de filme coreene, dar toate au dat gres, in primul rand datorita povestii lipsite de substanta. De aceasta data regizorul porneste de la o poveste banala – cine nu a auzit de emisiuni tv scaldate in lacrimi ce exploateaza drame personale ? – la care adauga sare si piper (momentele comice), dar care nu se departeaza nici un moment de la scopul sau, sa ramana cat mai apropiat de realitate si sa nu se lase inghitit de mondenizare. In rolurile principale Jang Jin i-a distribuit pe Cho Jin-woong, un actor tot mai apreciat in special pentru rolurile dramatice, dar care s-ar descurca de minune in orice alt rol i s-ar incredinta, si Kim Sung-kyun, un actor ce a debutat de doar 3ani in industria de film (si e trecut de prima tinerete !) si a castigat deja 3 premii (unul pentru aparitia in “Nameless Gangster” si doua pentru rolul din “Neighborhood”), avand la activ nu mai putin de 16 filme ! Desi cei doi nu sunt actori de prima clasa precum starurile cu nume ale filmului coreean, interprtarea lor e una perfect pliata pe dificultatea rolurilor interpretate, cei doi intruchipand doi frati de sange ce sunt total opusi ca viziune de viata, dar care in ciuda distantei uriase care ii separa, reusesc sa gaseasca acele valori umane intrinseci care sa-i apropie, prin liantul familiei si al scurtului trecut comun atat de amar pentru amandoi.
Sang-yeon si Ha-yeon sunt doi frati cu care soarta nu a fost deloc ingaduitoare. Orfani de mici de tata, acestia sunt abandonati si de mama lor, ajungand la un orfelinat. Chinurile vietii de aici par a se sfarsi in momentul in care un cuplu american soseste la orfelinat si isi manifesta dorinta de a infia un baiat. Cel propus spre infiere e Sang-yeon, care accepta noua familie cu conditia sa-l aiba si pe Ha-yeon aproape. Cu promisiunea ca se va intoarce peste o saptamana si dupa Ha-yeon – care, desigur, era o minciuna -, familia americana isi ia in primire noul membru, iar viata lui Sang-yeon se schimba. Peste 33 de ani, Sang-yeon se decide sa vina inapoi in Coreea. Are o sotie si un baiat, si este pastor. Sosirea lui se petrece pe fondul participarii la un show televizat intitulat “Te intalnesc azi”, a carui tema e reintregirea unor familii despartite. Reintalnirea cu fratele sau urmeaza sa aiba loc in cadrul acestei emisiuni. Intre timp, Ha-yeon o gasise pe mama lui, suferinda de Alzheimer, pe care o aduce la emisiune. Ha-yeon e saman, are o fire impulsiva si pare opusul lui Sang-yeon in toate privintele. Reintalnirea, insa, nu decurge cum toata lumea se astepta, deoarece mama amnezica reuseste performanta de a disparea de la fata locului din vina unei membre a staffului emisiunii. Urmeaza cautarea acesteia, care devine in fapt o calatorie prin Coreea, ce ofera ocazia celor doi frati pe care cei 33 de ani distanta i-a instrainat complet sa se cunoasca mai bine ca adulti maturi.
Filmul lui Jang-jin e o suprinzatoare combinatie de comedie cu drama, un gen mai putin abordat in cinematografia coreeana. “Runaway From Home”, cu Ji Jin-hee si lee Moon-sik s-a vrut o productie similara, dar in ciuda distributiei nu a reusit sa convinga, fiind un film mult prea dramatic si plictisitor pentru a se ridica la nivelul asteptarilor de la o comedie dramatica. “We Are Brothers” incepe ca o comedie (spumoasa pe alocuri), dar la un moment dat se transforma intr-o poveste realista, in care umorul devine negru, sarcastic, apasator, iar de aici pana la drama nu mai e decat un pas. Daca v-a placut “Man on High Heels” al aceluiasi regizor, ca atmosfera si realism, nu in mod special ca subiect, care difera, evident, cam la acelasi lucru va puteti astepta si de la acest film. Cei doi protagonisti isi interpreteaza excelent rolurile, cu toate ca senzatia ce o poti avea e ca filmul e prea cerebral, prea rece, contrastand cu comedia savuroasa ce se anunta in primul sau sfert. Dar aceste filme realist-dramatice ii vin ca o manusa lui Cho Jin-woong, ce ne-a delectat deja cu un rol similar in serialul “Beyond the Clouds”. Aici interpreteaza un pastor (n-ai zice ca e, desi se straduieste tot timpul sa isi pastreze calmul si controlul de sine, in contrast cu efervescenta fratelui sau coleric) ce vine in Coreea sa-si regaseasca familia destramata in urma cu 33 de ani.Pe cine gaseste ? Un frate saman ce nu ezita sa bata mereu apropoul pe teme religioase, care in ciuda primirii emotionante din emisiunea tv se dovedeste in scurt timp o persoana complet straina, nu un frate. Iar cel putin in sufletul lui Ha-yeong, cel ramas in Coreea si “tradat” de fratele plecat in State, nu pare a exista vreo urma de sentimente care sa-l apropie de fratele american. Dialogurile dintre ei par fortate, chiar doi straini ar vorbi si s-ar implica mai mult cand vine vorba de un dialog, decat cei doi frati. Scenariul ne rezerva, insa, o surpriza tipic coreeana, iar pe masura ce avansam, ajungem sa descoperim si ce se ascunde in spatele acestei insingurari sfasietoare din relatia celor doi frati de sange. Un film realist, ce ne ofera importante lectii de viata si posibilitatea de a analiza doua personaje interesante, doi sfincsi atat de opusi si apropiati totodata. Desi te-ai astepta la mai mult de la acest film pe partea de comedie, cei doi actori avand potential in aceasta directie, partea realist-dramatica pune in valoare talentul lor artistic, oferindu-ne o poveste putin iesita din tiparele filmelor coreene ale ultimei perioade.
Traducerea a fost efectuata in premira in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
My Love, Don’t Cross That River (2014) – documentarul coreean ce a rescris istoria filmului independent
“My Love, Don’t Cross That River” (2014) este un documentar coreean eveniment, regizat de debutantul Jin Mo-young. Urmarind povestea ultimelor luni impreuna a unui cuplu casatorit de 76 de ani, documentarul a avut premiera la Festivalul International de Film Documentar DMZ in 2013, unde a castigat Premiul Audientei, iar la un an distanta producatorul a decis sa inscrie filmul in circuitul cinematografic autohton. Rezultatul a fost fantastic: realizat cu un buget de 110.000 $, filmul a castigat la box-office colosala suma de 34,3 milioane dolari ! Povestea cuplului de batrani a impresionat o intreaga tara, lumea mergand sa vada productia mai mult din auzite si din recomandarile celor ce au vazut-o, fara a se investi vreo suma colosala in promovarea filmului. “My Love, Don’t Cross That River” a devenit, astfel, cel mai de succes film independent (documentar) din Coreea din toate timpurile. In prima saptamana de rulare in cinematografe, filmul a fost in fruntea box-office-ului, cu 4,6 milioane dolari incasari, surclasand productii hollywoodiene cu bugete uriase, gen “Interstellar” sau “Exodus: Gods and Kings”. Pana in prezent, filmul a castigat 3 premii si a avut 3 nominalizari. Ramane sa vedem daca va fi premiat si la Baeksang Arts Awards (mai mult ca sigur). Cuplul din acest film, el – Jo Byeong-man (98 de ani) si ea – Kang Kye-yeol (89 de ani) a aparut intr-un documentar KBS in 2011, pe care regizorul filmului l-a vazut. A dat repede fuga in munti, in zona unde acestia locuiau (Hoengseong, in provincia Gangwon) si i-a intrebat daca poate sa le transpuna povestea intr-un film. Obtinand acordul acestora, regizorul si-a luat echipa de filmare si a filmat actualul documentar despre viata celor doi de zi cu zi, documentar ce e rodul a nu mai putin de 15 luni de filmari.
Jo Byeong-man (98 de ani) si Kang Kye-yeol (89 de ani) sunt un cuplu casatorit de nu mai putin de 76 de ani. Ea l-a intalnit prima oara la 14 ani, el ramasese orfan de parinti si s-a angajat la familia fetei ca zilier. Iubirea care s-a nascut intre cei doi a durat 76 de ani, pana in zilele noastre, cand ii regasim traindu-si viata in cel mai simplu mod cu putinta in munti, izolati de lume. Si cu multe amintiri… Ca niste copii, nu ezita sa imprastie frunzele si sa se joace cu ele toamna, sa se bulgareasca iarna si sa se bucure de natura ce prinde din nou viata primavara. Privindu-i, ai spune ca sunt cel mai fericit si lipsit de griji cuplu din lume si nu poti sa nu fii curios care e secretul longevitatii fericirii lor, caci se iubesc la fel de puternic ca in prima zi. Familia numeroasa ii viziteaza in momentele festive, cum e sfarsitul de an si ziua de nastere a bunicii Kang, iar in viata e zi cu zi aventurile celor doua cateluse ale familiei le alina dorul de tinerete. Niciodata nu au simtit singuratatea impreuna, si-au trait viata din plin, in ciuda nenorocirilor aduse de destin, pe care ni le vor dezvalui pe parcurs. Si totusi, sfarsitul bate la usa… Poate iubirea lor sa invinga tristetea despartirii de aceasta lume ?
Un semi-documentar de exceptie, ce va va impresiona pana la lacrimi prin simplitatea lui si prin povestea emotionanta de viata a celor doi batranei. Poate fi trecut impreuna raul ce desparte lumea noastra de cea de dincolo, a singuratatii ?
Mai multe detalii depsre acest documentar puteti citi in urmatorul articol realizat de colega noastra chocolate_cleo: https://www.asiacinefil.com/my-love-dont-cross-that-river-documentarul-despre-adevarata-iubire/
Traducerea si adaptarea documentarului a fost realizata de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil, in premira in Romania !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
North Korean Guys (2003) – rãtãciţi în Sud, doi nord-coreeni intrã în bucluc !
Regizorul si scenaristul lui “Over the Rainbow’ (2002), Ahn Jin-woo, promitea o cariera stralucita in lumea filmului, iar succesul filmului de debut (2,5 milioane de dolari obtinuti la box-office, care in 2002 reprezenta o suma considerabila) l-a incurajat sa revina la doar un an distanta cu o comedie stralucita, “North Korean Guys”. Chiar daca nu a avut succesul precedentului sau film, acesta a reusit sa atraga atentia prin umorul sau dus nu de putine ori pana la limita parodicului, dar si prin tematica abordata – tematica temerii de spioni nord-coreeni, exploatata in acelasi an 2003 in mult mai seriosul blockbuster “Silmido”. “North Korean Guys” trateaza cu zambetul pe buze aventura comica a doi marinari nord-coreeni rataciti in Sud, ce spera ca reunificarea Peninsulei ii va scuti de grija regasirii drumului spre casa. Filmul, ce are si numele alternativ “Lost in the South Mission: Going Home”, nu este un remake al niciunei alte productii anterioare, insa ca idee se aseamana cu productia hollywoodiana nominalizata la Oscar “The Russians are coming, The Russians are coming” din 1966, ce spune povestea unui submarin sovietic ce esueaza pe o insula din New England, semanand panica in randul localnicilor, in plin Razboi Rece. In rolurile principale avem ocazia sa-i vedem pe Jung Joon-ho (nimeni altul decat protagonistul negativ al serialului de mare succes IRIS), in rolul capitanului nord-coreean dur si patriot, dar si pe Kong Hyung-jin, o figura cunoscuta din comediile coreene, pe care l-am putut vedea in diverse roluri si in seriale tv precum “Dalja Spring”, “The Slave Hunters”, “The Duo”, “All About My Romance” sau “Angel Eyes”. Rolul principal feminin ii revine actritei Ryoo Hyoun-Kyoung (recent vazuta in Whistle Blower), aflata la primul rol principal din cariera dupa mai multe aparitii secundare.
Capitanul Choi Baek-du slujeste cu credinta patria pe o nava de paza a Flotei Coreei de Nord. Autoritar, acesta nu lasa nici o clipa de respiro matelotilor, ce trebuie sa urmeze un program strict, ca asa e in armata. Intr-o dupa-masa oarecare, capitanul decide sa-l ia pe matelotul Lim Dong-hae cu inca un coleg la o iesire relaxanta in larg. Dong-hae urmeaza sa se ocupe de partea de “entertainment”, adica sa aduca buna dispozitie cu cantecele patriotice care e pus sa le cante. Cum cei doi se imbata, Dong-hae decide sa guste si el din licoarea ramasa, si asa toti trei se trezesc in plina noapte si furtuna plutind in deriva pe o barcuta firava in larg. Colegul matelot sare in apa, in speranta sa-si salveze viata, in timp ce capitanul din Dong-hae sunt la un pas sa-si piarda viata, trezindu-se aruncati a doua zi pe tarm. Mare le e surpriza, insa, sa constate ca se afla nu altundeva decat pe o plaja a unei statiuni turistice… din tara vecina si inamica Coreea de Sud ! Drept urmare, cei doi cauta orice mijloace pentru a se intoarce inapoi in Nord. Lucrurile se complica si ies o multime de incurcaturi hilare cand planurile lor se intersecteaza accidental cu planurile de vacanta ale lui Na-ra, fiica unui influent sef de politie ce fuge de acasa pe litoral cu inca doua prietene, pe urmele careia sunt trimisi doi detectivi buclucasi.
“North Korean Guys” e genul de comedie “nebuna” cu personaje hilare ce intra din belele in belele, care devin un sir (ne)fericit de intamplari ce duc la final, cum se poate altfel, spre un “happy end”. In genul acesta de comedii conteaza prea putin cat de reale sunt anumite situatii, totul e pus in slujba umorului si a bunei dispozitii, chiar daca in viata reala niciuna din situatiile prezentate pe durata filmului nu pot sa se petreaca asa cum sugereaza realizatorii. Insa de dragul aventurii si al zambetelor, spectatorul se lasa prins in plasa realizatorilor, acceptand ca normala situatia fara iesire a celor doi eroi rataciti. Capitanul Baek-du (al carui nume vine, cum se putea, de la cunoscutul munte ce se intinde pe teritoriul Coreei de Nord) si matelotul Lim Dong-hae sunt doua personaje cu caractere diamentral opuse. Capitanul e dedicat complet servirii patriei, consecinta a indoctrinarii sale, si nu scapa nici o ocazie sa-l elogieze pe Maretul Conducator. E mereu crispat, atent sa nu dea un exemplu gresit subordonatilor, iar in momentul in care se vede intr-un alt mediu, in teritoriul “inamic”, din motive ce tin de supravietuire trebuie sa renunte la orgoliu si sa devina mai uman in anumite situatii. Personajul e foarte bine interpretat de Jung Joon-ho, si tocmai din crisparea lui si din felul insuportabil de a fi ies anumite situatii de tot rasul. In schimb, subordonatul sau, colegul de suferinta Lim Dong-hae, e o fire extrovertita, c ear dori sa traiasca momentul, profitand la maxim de noua experienta pe care viata i-o scoate in cale. Ar vrea sa cante intr-un concurs pentru a-si demonstra talentul (iar “tara capitalista a tuturor posibilitatilor” ii va oferi aceasta sansa), ar vrea sa se bucure de gustul apei negre imbuteliate cu numele interzis de Coca Cola, de minunile tehnologiei, de distractiile pe care le ofera o statiune turistica de vacanta, insa mereu aspiratiile lui se risipesc in fata privirii reci a superiorului sau, ce-i aminteste ca singurul lor tel e sa se intoarca in Nord. Si cu toate ca sunt atat de diferiti, cei doi fac un cuplu perfect de poznasi, ce vor intra fara voia lor intr-o multime de incurcaturi, angrenandu-i si pe altii dupa ei. O comedie spumoasa plina de scantei, ce garanteaza o ora si jumatate de ras continuu. Urmati-i pe cei doi zapaciti din Nord in aventura vietii lor in Sud, in mod sigur nu veti regreta !
Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
His Last Gift (Last Present) (2008) – Shin Hyun-jun şi Huh Jun-ho într-o dramã de familie sfâşietoare
“His Last Gift” (cunoscut si ca “Last Present”, un titlu insa mai putin uzitat pentru a nu se face confuzia cu productia din 2001 cu acelasi titlu, in care protagonisti sunt Lee Young Ae si Lee Jung-jae) aduce in prim plan o poveste la fel de emotionanta precum filmul cu acelasi nume din 2001. Nu avem de-a face cu un remake, ci cu o poveste de sine statatoare total diferita, ce are insa ca tema comuna cu filmul ante-Hallyu: familia. Productia e regizata de Kim Young-joon, cunoscut pentru doua filme de epoca superbe, Bichunmoo si Shadowless Sword, schimbarea tematicii odata cu “His Last Gift” fiind o provocare pentru cariera acestuia. La 2 ani dupa, a acceptat sa debuteze si in industria serialelor de televiziune, regizand serialul de succes “Athena: Goddess Of War”, iar in 2012 un serial pe teme medicale, “The 3 rd Hospital”. Chiar daca filmul nu a obtinut nici 2 milioane de dolari incasari la box-office, acesta e foarte bine realizat, si datorita scenariului surprinzator al lui Bom Wei-hwan, si datorita interpretarii celor doi protagonisti, veteranul Huh Jun-ho (o figura cunoscuta din atatea filme si seriale) si starul Shin Hyun-jun, cu roluri memorabile in serialele “Stairway to Heaven” si “Cain and Abel”. Actrita copil Cho Su-min impresioneaza si ea, la doar 9 ani, in timp ce in rolurile secundare avem parte de actori cu nume: Ha Ji-won, Kim Sang-ho sau Kwon Oh-jung. Datorita subiectului sensibil al filmului, cei doi actori din rolurile principale – Shin Hyun-jun si Huh Jun-ho – au organizat un concert caritabil in Seul inaintea premierei filmului, pe 24 ianuarie 2008, concert la care au participat artisti precum Baek Ji-young, KCM, dar si actrita Choi Ji-woo. Intrarea a fost libera, donatii voluntare putand fi facute prin intermediul unei populare emisiuni a postului KBS.
Young-woo e politist, avand-o in grija pe Sae-hee, fiica lui de doar 9 ani. Mama fetei murise la scurt timp dupa ce a nascut-o, iar Young-woo a trebuit sa se descurce de unul singur pentru a o creste pe Sae-hee. Insa aceasta e grav bolnava, suferind de Boala lui Wilson, avand nevoie urgenta de un transplant de ficat pentru a supravietui. Pe langa costul ridicat al operatiei, tatal mai are o grija: gasirea unui donator compatibil. Cand acesta e in cele din urma gasit, lucrurile par a se rezolva, dar e doar o aparenta. Si asta pentru ca donatorul compatibil e Kang Tae-ju, un criminal condamnat pe viata, caruia i se promite scaderea din anii de inchisoare a mai multor ani si convertirea sentintei pe viata intr-una mai usoara. Nu in ultimul rand, Kang Tae-ju e bun prieten din copilarie cu Young-woo, care reuseste sa-l scoata din inchisoare pana se face transplantul. Tae-ju e o persoana complet neglijenta, care in ciuda sfaturilor medicului de a nu consuma alcool sau de a nu fuma, dinadins face aceste lucruri pentru a-si demonstra importanta. In trecut avusese o prietena cu care urma sa se casatoareasca, aqsteptand un copil, insa in momentul in care doreste sa paraseasca banda din care face parte, Tae-ju e obligat de seful sau sa ucida un gangster rival, in schimbul “eliberarii”. Ajuns dupa gratii condamnat pe viata, odata ce se vede in libertate, mai intai incearca sa isi demonstreze importanta, dupa care, profitand de o clipa de neatentie a lui Young-woo si a partenerului sau, reuseste sa fuga, cu intentia de a trece granita. Vor reusi cei doi politisti sa il captureze si sa salveze viata micutei Sae-hee ?
Chiar daca vorbim de o melodrama, “His Last Gift” nu se fereste sa ascunda subiectul dureros, cum o fac majoritatea melodramelor coreene, urmand un model clasic de expunere in care aflam pe parcurs ca unul din personaje sufera de o boala incurabila. Povestea este spusa cu totul altfel, regizorul neirosindu-si timpul pentru a pune in scena aceasta idee, inca din primele cadre nefiind ascunsa boala de care sufera micuta Sae-hee si drama familiei acesteia. Personajul cheie al filmului, insa, este Kang Tae-ju, interpretat de Shin Hyun-jun. Acesta oscileaza intre greselile din trecut, ce i-au adus o condamnare pe viata si l-au privat de o viata obisnuita alaturi de o familie pe care era pe cale sa si-o intemeieze, si sansa pe care soarta i-o ofera in prezent, de a-si ispasi pacatele si a salva viata unui suflet nevinovat, reducandu-si, astfel, si propria sentinta. Veti vedea, insa, daca veti viziona productia, ca filmul e mult mai profund decat pare la o prima vedere, si asta pentru ca uneori o schimbare presupune o regandire a lucrurilor, o reasezare a lor dupa alte principii. Iar pentru a realiza aceasta schimbare trebuie, inevitabil, sa intre in conflict cu cine v-ati astepta mai putin, si asta numai datorita scenariului plin de surprize. Filmul ofera o multime de emotii intense, exprimate cu multa sensibilitate de toti cei trei protagonisti, si in ciuda cliseele specifice genului, “His Last Gift” reuseste sa fie altceva decat melodramele tipice coreene realizate parca toate dupa aceeasi reteta. Personajele sunt suficient de bine conturate, trecutul lor ajutandu-ne sa intelegem momentul prezent si sa simpatizam cu ele sau, din contra, sa le uram. Si ceea ce cu siguranta va placea spectatorului e ideea regizorului de a introduce pe parcursul filmului tehnici fanteziste pentru a exprima anumite trairi interioare si sentimente ale personajelor. Aceste momente sunt de o simplitate si de o putere de transmitere a unor trairi ale personajelor dezarmante si le veti simti cu sufletul. “His Last Gift” ramane un film deosebit despre valorile familiei, despre speranta, despre ce este in stare sa faca un parinte pentru fericirea propriului copil si, nu in ultimul rand, este un film despre incredere si iertare. Nota 10 pentru aceasta poveste emotionanta.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Blue Swallow (2005) – povestea senzaţionalã a primei femei pilot civil coreene
Exista putine filme, indiferent de ce cinematografie vorbim, care sa aiba puterea sa te impresioneze atat de mult incat sa le numesti cel putin memorabile. Capodoperele sunt nivelul cel mai de sus, atins doar de genii ale cinematografiei, iar in ziua de azi ne e destul e greu sa gasim astfel de productii la nivel mondial, insa productiile memorabile se realizeaza an de an, de artisti debutanti, in devenire sau consacrati, ce au parte fie de talent, fie de scenarii bune, fie de bugete memorabile sau actori talentati in distributie. Cand toate acestea se combina, rezulta perfectiunea, capodopera. “Blue Swallow” nu e o capodopera, insa un film memorabil e fara discutie. Si inca unul superb, realizat de coreeni in silul lor aparte, sensibil. Regizorul si scenaristul Yoon Jong-chan a debutat in 2001 cu “Sorum”, un horror cu Jang Jin-young, pe care a convins-o sa accepte rolul principal si in productia cu buget ridicat “Blue Swallow”, in 2005. Trei ani mai tarziu regiza “I Am Happy”, o poveste emotionanta cu Hyun Bin in rolul principal, iar in 2013 dadea din nou lovitura cu un film sensibil, “My Paparotti”. Revenind la “Blue Swallow”, in rolul principal feminin o revedem pe Jang Jin-young, regretata actrita ce s-a stins in 2009, ce a impresionat cu rolurile din “Over the Rainbow” si “Scent of Chrysanthemums”, si care se afla, probabil, in fata celui mai bun rol al carierei. De altfel, aceasta a si fost premiata de Asociatia Coreeana a Criticilor de Film cu premiul pentru Cea mai buna actrita in 2006. In rolul principal masculin il vedem pe Kim Ju-hyeok, pe care ni-l amintim din serialul “Lovers in Prague” si, mai ales, din recentul serial “God of War”. Surprizele nu se opresc aici: Han Ji-min, de nerecunoscut in rolul Jung-hee, debuta pe marele ecran in acest film, din a carui distributie fac parte si japoneza Yuko Fueki (daca vi se pare cunoscuta figura ei, e din cauza aparitiei in cele doua seriale coreene de succes IRIS si IRIS 2), dar si cunoscutul actor japonez Toru Nakamura (K20, I Give My First Love to You, Love Never to End). Filmul, ce a avut incasari de 3 milioane de dolari, este inspirat din povestea reala a lui Park Kyung-won, una din primele femei pilot ale Coreei.
Nascuta in 1901, Park Kyung-won a avut o viata scurta, stingandu-se in mod tragic la doar 32 de ani intr-un accident aviatic. De mica a fost pasionata de zbor si avioane, la 16 ani parasind orasul natal Daegu si plecand in Japonia pentru a-si implini visul. Frecventand biserica coreeana din Yokohama, s-a convertit la crestinism, un an mai tarziu revenind in Daegu pentru a se inscrie la Scoala de surori medicale din oras. Desi visul ei era sa devina pilot, intai avea nevoie de bani pentru studii.In 1925 se intoarce in Japonia, unde in cele din urma se inroleaza la scoala de aviatie din Kamata, asta dupa ce initial a sperat ca se va putea inrola la aceeasi scoala de aviatie unde a fost format si primul pilot coreean de avioane, An Chnag-nam (scoala care insa arsese din temelii in 1923). Diu ani mai tarziu a terminat cu bine studiile, obtinand licenta de pilot de gradul trei, iar un an mai tarziu pe cea de pilot de gradul doi. In 1933 a fost aleasa sa piloteze pentru prima data pe un traseu nou, intre Japonia si Manciuria, traversand Coreea in zbor. In fatidica zi de 7 august 1933, a urcat la bordul “Randunicii Albastre”, luandu-si zborul de pe aeroportul Haneda din Tokyo spre Manciuria, insa 42 de minute mai tarziu s-a prabusit in apropiere de Hakone, pierzandu-si viata la numai 32 de ani impliniti cu doar 2 saptamani in urma. O interesanta carte despre viata acestei curajoase femei coreene a scris Kano Makiyo in 1994, intitulata “Stramtori de netrecut: viata femeii pilot Park Kyung-won”.
Coreea, 1910. In urma tratatului de anexare japonezo-coreean, Imperiul coreean e anexat la Japonia. Daca pentru cei maturi, momentul a fost unul dureros, dand nastere unui sentiment national anti-japonez, pentru micuta Kyung-won, la cei 9 ani, japonezii erau vazuti ca niste luptatori ninja cu puteri supranaturale. Copiii nu vorbeau decat despre ninja, despre faptul ca acestia zburau asemeni unor pasari, iar in ziua in care vede pentru prima data un avion brazdand cerul campiilor manoase ale Daegu-ului, in sufletul micutei Kyung-won se cuibareste un vis: acela ca intr-o zi sa zboare. Anii trec, si in ciuda povetelor parintilor, fuge de acasa tocmai in Japonia, unde cocheteaza cu scoala de aviatie. Pentru a-si continua studiile are insa nevoie de bani, astfel ca se angajeaza ca sofer la o companie de taxiuri. Si asa il cunoaste pe d-l Isida, un client atragator ce ofera tot timpul bacsisuri consistente, dar care mai tot timpul se afla sub influenta licorii bahice. Afland ca de fapt acesta era un coreean, cu numele real Han Ji-hyuk, tanara Kyung-won se indragosteste de acesta… Insa idila lor e franta brusc de aparitia in scena a tatalui lui Ji-hyuk, care ii face ordine in viata si il trimite sa se inroleze. Cu banii castigati, Kyung-won se inscrie la academia de aviatie, unde devine unul din cei mai buni piloti, iar destinul face sa il revada pe Ji-hyuk, ce a devenit ofiter de meteorologie. Povestea de dragoste dintre cei doi continua, el sustinand-o din plin pe Kyung-won in implinirea visurilor. Dar o competitie cruciala se arata la orizont pentru academia unde s-a format Kyung-won, iar aceasta e chemata sa salveze onoarea academiei, infruntand o rivala de calibru, nimeni alta decat amanta Ministrului de Externe japonez, Gibe, ce devine rivala ei. Competitia va avea urmari care vor schimba crucial destine.
Impreuna cu Kwon Ki-ok, Park Kyung-won a fost una din primele femei coreene din aviatie. Desi in general e recunoscut ca Kwon Ki-ok a fost prima femeie coreeana pilot, aceasta a activat in afara teritoriului Coreei, fiind inrolata in Forta Militara Aeriana a Republicii China. In consecinta, istoricii o considera pe Park Kyung-won prima femeie pilot civil din istoria Coreei. Aceasta se inscrie in galeria femeilor celebre din intreaga lume care au uimit prin curajul si pasiunea lor pentru zbor in niste vremuri in care aviatia era la inceputuirle sale. In Europa, prima femeie pilot a fost baroana Raymonde de la Roche, ce a obtinut brevetul in 1910. In Statele Unite, Harriet Quimby a devenit prima femeie pilot de pe continentul nord-american in 1911, in timp ce in Romania, Elena Caragiani din Tecuci obtine brevetul de pilot la Paris, in 1914. In scurt timp, aceste femei au devenit subiecte de presa, „vedete” in competitie cu barbatii piloti. Una din cele mai celebre astfel de „vedete” a fost Amelia Earhart, ce a realizat in 1932 primul zbor solo transatlantic, in timp ce englezoaica Victor Bruce (cunoscuta sub numele The Hon Mrs Victor Bruce), dupa ce a stabilit mai multe recorduri pe uscat si pe apa, s-a alaturat in 1928 unui club de zbor, si 2 ani mai tarziu a pornit intr-un tur al lumii cu avionul ei „Bluebird”, pornind din Londra, oprindu-se in Germania, Austria, Iugoslavia, Tucia, Siria si Irak. Mai apoi a zburat spre India, Birmania, Siam si Vietnam (Indochina), a aterizat din cauza musonului in jungla Mekong-ului unde a contactat malaria, insa nici acest obstacol nu au impiedicat-o sa-si duca mai departe calatoria, ajungand la Hanoi, Hong Kong, Shanghai si Seul, fiind prima femeie ce a traversat in zbor Marea Galbena. Dupa ce a acoperit 16.625 km in 25 de zile de zbor, aceasta a ajuns la Tokyo, moment istoric suprins si de filmul „Blue Swallow”.
Revenind la film, mai trebuie spus ca acesta a starnit o puternica polemica inaintea premierei. Si aceasta datorita faptului ca, fiind studiata biografia femeii pilot Park Kyung-won, s-ar fi sustinut faptul ca aceasta ar fi intrerpins niste actiuni pro-japoneze in perioada cat a fost pilot. Nu trebuie uitat faptul ca in 1910 Coreea devine colonie japoneza, in anii urmatori luand nastere diverse organizatii nationaliste sau comuniste anti-japoneze ce au subminat autoritatea imperiala prin atentate sangeroase. Or, faptul ca Park Kyung-won a studiat zborul in Japonia, dar si contextul in care a fost nevoita sa realizeze ultimul ei zbor, care i-a si adus sfarsitul, in numele Imperiului Japonez, au dus la aceste suspiciuni de colaborare cu japonezii, care nici azi nu au fost pe deplin lamurite. „Blue Swallow” incearca sa prezinte povestea lui Park Kyung-won din perspectiva umana, a unei femei ce e dispusa pentru pasiunea sa sa faca inclusiv compromisul de a fi considerata de conationali drept tradatoare de tara, cu toate ca lucrurile nu au stat deloc asa. E adevarat ca avem in fata o dramatizare a unei povesti reale, ca unele personaje, fapte si intamplari au fost partial modificate, insa totul a fost facut in pur scop artistic, iar rezultatul a meritat tot acest efort, dand o lectie de viata impresionanta tuturor contestatarilor, ce au cerut chiar anularea premierei productiei.
S-ar putea spune multe alte lucruri despre acest film deosebit. Interpretarea tuturor actorilor e de clasa (chiar daca distributia nu are nume extraordinare), imaginile sunt senzationale, scenariul e captivant, desi putin cam lent, filmul fiind bine structurat pe durata celor 2 ore si 11 minute ale sale. Coloana sonora e un alt plus al productiei, dandu-i un aer grandios, chiar eroic, iar melodia de la final e deosebita. E un film caruia nu-i lipseste nimic, o dovada ca atunci cand vine vorba de a-si omagia eroii, coreenii sunt adevarati maestri. Un film, cum spuneam la inceput, de neuitat, ce nu trebuie scapat de nici un iubitor al cinematografiei si istoriei coreene.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
My Love, My Bride (2014) – un remake ce face radiografia unei cãsnicii la început de drum
“My Love, My Bride” e inca o poveste romantica inspirata din momentul inceputului casniciei unui cuplu de tineri. In ultimii ani a plouat cu filme coreene pe aceasta tematica, speculandu-se un curent venit dinspre Hollywood, unde astfel de comedii romantice usoare au prins bine acum un deceniu si care in zilele noastre au devenit total neatragatoare inclusiv pentru tinerele cupluri, segmentului de varsta de pana in 35 de ani caruia i se adreseaza. E suficient sa ne amintim de “Very Ordinary Couple”, productia din 2013 cu Lee Min-ki si Kim Min-hee, pentru a concluziona ca acest film (aproape plictisitor) a spus absolut totul despre aceasta tema a cuplului aflat la inceput de drum. Mai mult, aceasta prodctie (ce s-a ales si cu doua premii) a fost scrisa si regizata de aceeasi persoana, lucru care nu se intampla la “My Love, My Bride”, regizat de Lim Chang-sang, ce revine ca regizor dupa un deceniu de absenta de la debut, al carui scenariu e scris de Kim Ji-hye (Indian Summer, Au Revoir, UFO, dramatizare Architecture 101, Hope) si Lee Myung-se (Duellist, Nowhere to Hide, M). In fapt, implicarea lui Lee Myung-se, cunoscut si ca regizor al amintitelor productii, vine doar in masura in care “My Love, My Bride” e un remake dupa scenariul lui ce a stat la baza filmului original omonim din 1990. Filmat in mai putin de 3 luni (probabil un Kim Ki-duk il termina in cateva zile, la cat de putin sofisticata este productia), filmul ii are in rolurile principale pe Shin Min-a (The Beast and the Beauty, The Naked Kitchen, Madeleine) si Cho Jung-seok (cunoscut in special din rolul din k-drama “You are the best !”).
Dupa o relatie plina de momente frumoase, Mi-young (Shin Min-a) si Young-min (Cho Jung-seok) decid sa se casatoreasca. O noua viata ii asteapta pe cei doi, si nu pare a fi una in care sa curga mereu lapte si miere: viata de proaspat casatoriti. Sub atenta supraveghere a proprietarei imobilului unde locuiesc, cei doi isi traiesc primele clipe impreuna ca sot si sotie… zgomotos, starnind curiozitatea singuraticei proprietare. Mi-young lucreaza la institutul de arta, predand pictura tinerilor elevi, si asta doar pentru ca a renuntat cu ani in urma sa mai picteze, dedicandu-se implinirii personale, ca, deh, la un moment dat vin in viata momente in care trebuie sa renunti la anumite pasiuni, sacrificandu-le pentru o cariera in alt domeniu (in functie de oportunitati) sau pentru implinirea personala. Sotul ei, Young-min, lucreaza la Centrul de asistenta sociala, insa incearca sa tina in viata pasiunea din anii studentiei, aceea de a scrie poezii, dedicand acesteia ore intregi noaptea, cu intelegerea evidenta a sotiei. Daca la o prima vedere cei doi formeaza cuplul perfect, in scurt timp aparentele sunt desfiintate de intamplarile sortii. Aparitia prietenilor fiecarui membru al cuplului si ideea de libertate de miscare in cadrul cuplului, aparitia primei iubiri a fiecaruia, a certurilor obisnuite, toate culminand cu tentatia unei aventuri extraconjugale, toate acestea vor constitui tot atatea incercari ale trainiciei casniciei celor doi tineri. Le vor depasi, oare ?
Amatorii genului cunosc stilul acestor filme: un joc in mare parte in doi al protagonistilor, in care scenariul se axeaza pe analiza aprofundata a anumitor etape din viata de inceput a unui cuplu de casatoriti. Povestea e prezentata cand din unghiul de vedere al sotului, cand din cel al sotiei, cele doua perspective alternand. Comedia lipseste aproape cu desavarsire, filmul fiind unul cu precadere romantic, chiar dramatic spre final. In schimb, filmul abordeaza pe rand cam principalele provocari ce pot iesi in calea unui cuplu aflat la inceput de drum. O prima chestiune abordata de film e cea a independentei partenerilor dintr-un cuplu casatorit. La o iesire cu prietenii, sotul incearca sa para mai altfel decat prietenii deja casatoriti ce sunt tinuti sub papuc de sotiile lor. Iar in acest sens face bravada, declarandu-se o persoana independenta ce respecta independenta sotiei sale, care la randu-i i-o respecta pe a lui. Insa nu ezita in clipa imediat urmatoare sa ii telefoneze sotiei si sa-i ceara sa joace rolul inchipuit de el, cel al sotiei ce nu e tiran, ce permite o oarecare libertate de miscare sotului, mai ales cand vine vorba de o iesire cu prietenii. Iar piesa pusa in scena trebuie jucata impecabil cand ii vine ideea unei petreceri de casa noua cu prietenii, ce urmeaza sa le faca o vizita… In fapt, fiecare membru al cuplului e o individualitate, iar respectul fata de ceea ce are unic celalalt e principiul ce poate asigura succesul unei casnicii de durata. Si asta cu atat mai mult cu cat e vorba inclusiv de aparetele in fata celor straini cuplului. Daca aceasta faza este depasita, urmeaza cea a cicalelile obisnuite, micile imperfectiuni din cadrul comportamentului fiecaruia in cadrul cuplului. El are niste pasiuni, la fel si ea; el are niste prieteni ce cred una, ea are niste prietene ce cred alta. Atunci cand esti influentat de anturaj si mai putin de parerea partenerului, in mod firesc apar cicalelile, ce se rasfrang asupra proastelor obiceiuri de dinaintea casatoriei pe care fiecare partener le are. Odata depasita si aceasta etapa, urmeaza intrebarile firesti ce se nasc in urma provocarii reintalnirii primei iubiri… Apar temeri firesti de genul “oare el a ramas acelasi ?”, “oare ea e la fel ?”, “oare eu sunt acelasi/aceeasi” ? Iar de aici pana la tentatia unei aventuri extraconjugale e doar un pas, atunci cand plictiseala se instaleaza in cadrul cuplului. Pe langa acest tablou complet si amanuntit despre provocarile pe care viata le aduce tinerilor casatoriti, “My Love, My Bride” ne ofera si o pretioasa lectie de viata pornind de la pasiunea fiecaruia, care in nici un caz nu ar trebui data la o parte, ea facand parte din personalitatea acelorasi persoane care intr-o zi s-au placut si traiau numai pentru ea. Fiecare din cei doi soti are o pasiune (el poezia, ea pictura), dar o neglijeaza sau unul acorda o importanta minora pasiunii celuilalt, deseori aceasta cazand in derizoriu. Si din nou filmul ne trimite la respectarea celuilalt ca individualitate, la neinterventia in ceea ce pentru celalalt reprezinta un spatiu sacru.
Un film placut de vizionat, chiar daca foarte static si, ca mai toate filmele de gen, realist, insa nu se ridica la nivelul analitic al lui “Very Ordinary Couple”, nici chimia dintre protagonisti nefiind una extraordinara. Una peste alta, un film simpatic, de vazut o data, si… cam atat.
Traducerea a fost efectuata in premiera de uruma (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Sea Fog (Haemoo) (2014) – o dramã despre dezumanizare inspiratã din fapte reale, debutul lui Park Yoochun pe marele ecran
Haemoo (“Sea Fog”) este o adaptare dupa o piesa de teatru din 2007 cu acelasi titlu, ce se bazeaza pe un incident real petrecut pe 7 octombrie 2001. Productia pentru marele ecran e regizata de Shim Sung Bo, debutant ca regizor (si ce debut !), cunoscut in special pentru scenariul unui alt film memorabil inspirat din fapte reale, Memories of Murder. Filmul a fost desemnat de Coreea sa o reprezinte in competitia pentru Cel mai bun film strain la Oscarurile din acest an, insa filmul nu a intrat in selectia finala, fiind preferate productii mnai de interes pentru publicul american. Si cum „Sea Fog” prezinta o drama umana impresionanta la putin timp dupa tragedia scufundarii unui vas anul trecut ce probabil nu prezinta interes pentru publicul occidental, era de asteptat ca productii din Orientul Mijlociu sau Europa sa fie consierate mai reprezentative. Filmul are o distributie stralucita, pornind de la numele greu al veteranului Kim Yoon-seok (recent vazut in Tazza 2, in rolul celui mai nebun dintre toti) si mergand pana la tanarul star Park Yoochun, care se autodepaseste (rasplatit cu 3 premii pentru interpretarea sa). De fapt, initial rolul lui Yoochun trebuia sa-i revina lui Song Joong Ki, insa acesta a renuntat din cauza inrolarii in armata. Yoochun (din DBSK/TVXQ/JYJ) debuteaza astfel intr-un rol principal pe marele ecran, dupa o aparitie scurta in productia japoneza „Dance Subaru” din 2009, cand era un anonim in lumea filmului. Intre timp aparitiile in seriale de televiziune (Sungkyunkwan Scandal, Miss Ripley, Rooftop Prince, I MISS You, 3 Days) au insemnat tot atatia pasi inainte in cariera actoriceasca, debutul pe marele ecran fiind memorabil. Cu un buget de 10 milioane $, „Sea Fog” a fost filmat pe durata a 5 luni, obtinand incasari de 11,3 milioane dolari.
1998, Yeosu, un oras pe coasta sudica a Peninsulei coreene. Criza financiara asiatica atinge apogeul. Acest lucru isi arata consecintele si in viata pescarilor simpli din Yeosu, a caror singura sursa de venit sunt pestii pescuiti la fiecare iesire in larg. Capitanul Kang al vasului de pescuit Junjin e aproape falit. Iesirile in larg cu echipajul sau aduc o captura tot mai mica la mal, iar toate economiile ce le-a avut au fost epuizate. Mai mult, vasul e atat de invechit incat proprietarii lui intentioneaza sa-l vanda statului, ce tocmai demarase un program de achizitionare a ambarcatiunilor invechite. Pentru a impiedica asta, capitanul Kang incearca sa obtina un imprumut de la banca pentru a achizitiona vasul, insa tocmai afla ca pana si restaurantul sotiei e deja gajat. Iar ca totul sa fie complet, o mai si gaseste pe aceasta inselandu-l cu un barbat, in propriul lor camin. In consecinta, ajuns cu spatele la zid si avand si responsabilitatea echipajului ce nu avea alta sursa de existenta, capitanul Kang decide sa apeleze la un interlop. Iar acesta ii incredinteaza misiunea, in schimbul unui comision consistent, de a strecura in tara, cu vasul sau, un grup de imigranti coreeano-chinezi din China. Avand de infruntat o ceata intunecoasa si densa, o furtuna, vigilenta Pazei de Coasta si mai ales propriile constiinte, echipajul capitanului Kang porneste in aventura vietii, una care se va sfarsi tragic…
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de chocolate_cleo si cris999 – asiacinefil
The Technicians (The Con Artists) (2014) – Kim Woo Bin într-un rol ce-i vine ca o manuşã
The Technicians (cunoscut si cu titlul international “The Con Artists”) e inca o productie coreeana ce incearca sa imite stilul productiei mult mai de succes “The Thieves” din anii trecuti. De fapt, subiectul in sine e unul la moda la Hollywood, unde orice film cu o tema similara ar fi din start un succes de box-office. Asta pentru ca subiecte de genul imbogatirii peste noapte si a obtinerii unor castiguri facile in urma unor jafuri bine planuite se adreseaza in general publicului fara prea multe studii, omului de rand care zi de zi se infrunta cu greutatile vietii obisnuite. Iar cand nu esti nici geniu, nici nu faci parte din categoria celor pe care banii ii dau afara din casa, ajungi sa te identifici usor cu problemele cotidiene. Cam pe aceasta idee mizeaza si realizatorii lui “The Technicians”, un film de actiune despre niste baieti lipsiti de ocupatie ce se cred smecheri pana cand isi gasesc propriul nanas. Cine putea fi mai potrivit in rolul unui pierde-vara orfan absolvent de Arte decat Kim Woo-bin, un tanar actor ce a demonstrat ca e croit pentru personaje arogante, violente, eventual pierde-vara smecheri ce au impresia ca totul in aceasta lume se rezuma la distractie si bani obtinuti usor. Daca in “Friends 2” am vazut latura violenta a personajului sau, de aceasta data producatorii au dat lovitura cu rolul in care l-au distribuit, ce ii vine mult, mult mai bine. Ca in “The Thieves” sau in “The Slingshot”, acesta este ajutat de o echipa de “specialisti”, interpretati de actorii Ko Chang-seok (o figura cunoscuta din mai multe productii de succes ale ultimilor ani si usor de recunoscut datorita aspectului sau supraponderal – The Face Reader, The Huntressess, Tabloid Truth, Secretly Greatly, The Spy: Undercover Operation etc) si Lee Hyun-woo (il mai tineti minte pe interpretul personajului-copil Gye Baek din serialul omonim si pe copilul Kim Yu-shin din “The Great Queen Seon-deok” ?). Nu poate fi trecuta cu vederea prezenta in rol negativ (desi, daca privim bine povestea, cam toate personajele sunt negative prin “ocupatia” lor) a actorului Kim Young-chul, legendarul “Baek-san” din IRIS, care revine dupa 7 ani de absenta de pe mare ecran intr-un film de lung metraj, timp in care a dat viata atator personaje negative in atatea seriale de televiziune de succes. Daca mai adaugam aparitii scurte ale unor actori ca Daniel Choi sau Oh Gwang-rok, putem realize ca distributia e unul din punctele forte ale lui “The Technicians”. Filmul e regizat de tanarul Kim Hong-sun (38 de ani), regizorul lui “Traffickers”, ce i-a adus un premiu pentru cel mai bun regizor debutant, asta dupa ce a debutat in lumea serialelor de televiziune regizand un “90 Days Time to Love”, “Dae Mul” sau “Style”.
Pentru Lee Ji-hyuk (Kim Woo Bin), viata a fost cu suisuri si coborasuri. Orfan de mic, prin ambitie a reusit sa termine Artele, devenind un fin cunoscator a tot ce inseamna arta coreeana. Doar ca din motive nedezvaluite, acesta a ales calea gresita in viata, ocupandu-se de spargeri si de valorificarea obiectelor de arta sau bijuteriilor sustrase pe piata neagra. Este ajutat e inginerul Koo In, specialist in tot ce inseamna improvizatie si tehnica, de la falsificarea de bani pana la conexiuni in lumea interlopa. Desi necunoscuti in bransa, cei doi dau lovitura dupa lovitura, neezitand sa apeleze la santaj sau alte mijloace pentru a-si transforma prada in bani lichizi. In momentul in care Ji-hyuk isi propune sa dea lovitura la un magazin de bijuterii, realizeaza ca are nevoie de un expert in camere de supraveghere si in chestiuni de securitate cibernetica. Iar acesta e usor gasit de Koo In in persoana lui Jong Bae, un hacker cu reputatie proasta in domeniu datorita faptului ca se zvonea ca isi trada colegii, ce sfarseau in mainile politistilor. Si astfel, cei trei stabilesc planul de bataie, inspectand zona si luand in calcul toate variantele. Planul reuseste, seiful este in cele din urma spart, si nu ramane decat ca bijuteriile sustrase sa fie valorificate pe piata neagra. Ce nu stiu baietii e ca pravalia de bijuterii jefuita apartinea unui temut gangster, d-l Cho (Kim Young-chul), ale carui aspiratii la o nominalizare pe listele unui partid politic tocmai s-au risipit. Urmeaza oare razbunarea gangsterului… sau ceva mult mai interesant ?
“The Technicians” s-a lansat in cinematografele coreene de Craciun, fiind un succes de box-office moderat, obtinand incasari de aproximativ 18 milioane de dolari. Filmarile au durat nu mai putin de 5 luni, marcand intre altele si o premiera: prima productie coreeana filmata in Abu Dhabi. Ca realizare, productia nu duce lipsa de nimic; avem parte de tot ce are mai bun un film despre spargeri – tensiune, actiune, umor si, din pacate si de… multe clisee. Lucru previzibil atata timp cat filmele cu spargeri si-au trait gloria in anii ’70-’80 la Hollywood, zeci de filme de gen lansandu-se de atunci pana in prezent in toate cinematografiile dezvoltate. Iar cliseele nu au stat in calea succesului lor financiar, insa la un moment dat pot deveni deranjante. Norocul coreenilor e ca acestia sunt oarecum la inceput de drum in acest gen, realizandu-se doar cateva productii similare pana in pezent, majoritatea fiind diversificate (Kidnapping Granny K, Twilight Gangsters, Insadong Scandal, The Thieves, serialul The Slingshot si inca cateva filme asemanatoare la inceputul anilor 2000 ce nu au rupt gura targului). Personajul principal interpretat de Kim Woo Bin nu e deloc dezvoltat de scenarist, el ne e dat asa cum e, fara a exista lamuriri despre cum a ajuns in situatia de a fi spargator sau care e motivatia lui pentru asta. Ca in toate filmele de gen, el nu face decat sa dea impresia ca se ocupa de spargeri din amuzament sau din lipsa de alta ocupatie, la fel ca si ceilalti parteneri ai lui de breasla. Oricat de limitat ar fi rolul sau, Kim Woo Bin interpreteaza fara cusur personajul ce i-a fost atribuit de echipa de casting, acest rol fiind un evident pas inainte in cariera. In rest, filmul e agreabil, nu aduce nimic nou din ce stim din filmele de gen, dar merita vazut o data.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
