Exista putine filme, indiferent de ce cinematografie vorbim, care sa aiba puterea sa te impresioneze atat de mult incat sa le numesti cel putin memorabile. Capodoperele sunt nivelul cel mai de sus, atins doar de genii ale cinematografiei, iar in ziua de azi ne e destul e greu sa gasim astfel de productii la nivel mondial, insa productiile memorabile se realizeaza an de an, de artisti debutanti, in devenire sau consacrati, ce au parte fie de talent, fie de scenarii bune, fie de bugete memorabile sau actori talentati in distributie. Cand toate acestea se combina, rezulta perfectiunea, capodopera. “Blue Swallow” nu e o capodopera, insa un film memorabil e fara discutie. Si inca unul superb, realizat de coreeni in silul lor aparte, sensibil. Regizorul si scenaristul Yoon Jong-chan a debutat in 2001 cu “Sorum”, un horror cu Jang Jin-young, pe care a convins-o sa accepte rolul principal si in productia cu buget ridicat “Blue Swallow”, in 2005. Trei ani mai tarziu regiza “I Am Happy”, o poveste emotionanta cu Hyun Bin in rolul principal, iar in 2013 dadea din nou lovitura cu un film sensibil, “My Paparotti”. Revenind la “Blue Swallow”, in rolul principal feminin o revedem pe Jang Jin-young, regretata actrita ce s-a stins in 2009, ce a impresionat cu rolurile din “Over the Rainbow” si “Scent of Chrysanthemums”, si care se afla, probabil, in fata celui mai bun rol al carierei. De altfel, aceasta a si fost premiata de Asociatia Coreeana a Criticilor de Film cu premiul pentru Cea mai buna actrita in 2006. In rolul principal masculin il vedem pe Kim Ju-hyeok, pe care ni-l amintim din serialul “Lovers in Prague” si, mai ales, din recentul serial “God of War”. Surprizele nu se opresc aici: Han Ji-min, de nerecunoscut in rolul Jung-hee, debuta pe marele ecran in acest film, din a carui distributie fac parte si japoneza Yuko Fueki (daca vi se pare cunoscuta figura ei, e din cauza aparitiei in cele doua seriale coreene de succes IRIS si IRIS 2), dar si cunoscutul actor japonez Toru Nakamura (K20, I Give My First Love to You, Love Never to End). Filmul, ce a avut incasari de 3 milioane de dolari, este inspirat din povestea reala a lui Park Kyung-won, una din primele femei pilot ale Coreei.

Nascuta in 1901, Park Kyung-won a avut o viata scurta, stingandu-se in mod tragic la doar 32 de ani intr-un accident aviatic. De mica a fost pasionata de zbor si avioane, la 16 ani parasind orasul natal Daegu si plecand in Japonia pentru a-si implini visul. Frecventand biserica coreeana din Yokohama, s-a convertit la crestinism, un an mai tarziu revenind in Daegu pentru a se inscrie la Scoala de surori medicale din oras. Desi visul ei era sa devina pilot, intai avea nevoie de bani pentru studii.In 1925 se intoarce in Japonia, unde in cele din urma se inroleaza la scoala de aviatie din Kamata, asta dupa ce initial a sperat ca se va putea inrola la aceeasi scoala de aviatie unde a fost format si primul pilot coreean de avioane, An Chnag-nam (scoala care insa arsese din temelii in 1923). Diu ani mai tarziu a terminat cu bine studiile, obtinand licenta de pilot de gradul trei, iar un an mai tarziu pe cea de pilot de gradul doi. In 1933 a fost aleasa sa piloteze pentru prima data pe un traseu nou, intre Japonia si Manciuria, traversand Coreea in zbor. In fatidica zi de 7 august 1933, a urcat la bordul “Randunicii Albastre”, luandu-si zborul de pe aeroportul Haneda din Tokyo spre Manciuria, insa 42 de minute mai tarziu s-a prabusit in apropiere de Hakone, pierzandu-si viata la numai 32 de ani impliniti cu doar 2 saptamani in urma. O interesanta carte despre viata acestei curajoase femei coreene a scris Kano Makiyo in 1994, intitulata “Stramtori de netrecut: viata femeii pilot Park Kyung-won”.

Coreea, 1910. In urma tratatului de anexare japonezo-coreean, Imperiul coreean e anexat la Japonia. Daca pentru cei maturi, momentul a fost unul dureros, dand nastere unui sentiment national anti-japonez, pentru micuta Kyung-won, la cei 9 ani, japonezii erau vazuti ca niste luptatori ninja cu puteri supranaturale. Copiii nu vorbeau decat despre ninja, despre faptul ca acestia zburau asemeni unor pasari, iar in ziua in care vede pentru prima data un avion brazdand cerul campiilor manoase ale Daegu-ului, in sufletul micutei Kyung-won se cuibareste un vis: acela ca intr-o zi sa zboare. Anii trec, si in ciuda povetelor parintilor, fuge de acasa tocmai in Japonia, unde cocheteaza cu scoala de aviatie. Pentru a-si continua studiile are insa nevoie de bani, astfel ca se angajeaza ca sofer la o companie de taxiuri. Si asa il cunoaste pe d-l Isida, un client atragator ce ofera tot timpul bacsisuri consistente, dar care mai tot timpul se afla sub influenta licorii bahice. Afland ca de fapt acesta era un coreean, cu numele real Han Ji-hyuk, tanara Kyung-won se indragosteste de acesta… Insa idila lor e franta brusc de aparitia in scena a tatalui lui Ji-hyuk, care ii face ordine in viata si il trimite sa se inroleze. Cu banii castigati, Kyung-won se inscrie la academia de aviatie, unde devine unul din cei mai buni piloti, iar destinul face sa il revada pe Ji-hyuk, ce a devenit ofiter de meteorologie. Povestea de dragoste dintre cei doi continua, el sustinand-o din plin pe Kyung-won in implinirea visurilor. Dar o competitie cruciala se arata la orizont pentru academia unde s-a format Kyung-won, iar aceasta e chemata sa salveze onoarea academiei, infruntand o rivala de calibru, nimeni alta decat amanta Ministrului de Externe japonez, Gibe, ce devine rivala ei. Competitia va avea urmari care vor schimba crucial destine.

Impreuna cu Kwon Ki-ok, Park Kyung-won a fost una din primele femei coreene din aviatie. Desi in general e recunoscut ca Kwon Ki-ok a fost prima femeie coreeana pilot, aceasta a activat in afara teritoriului Coreei, fiind inrolata in Forta Militara Aeriana a Republicii China. In consecinta, istoricii o considera pe Park Kyung-won prima femeie pilot civil din istoria Coreei. Aceasta se inscrie in galeria femeilor celebre din intreaga lume care au uimit prin curajul si pasiunea lor pentru zbor in niste vremuri in care aviatia era la inceputuirle sale. In Europa, prima femeie pilot a fost baroana Raymonde de la Roche, ce a obtinut brevetul in 1910. In Statele Unite, Harriet Quimby a devenit prima femeie pilot de pe continentul nord-american in 1911, in timp ce in Romania, Elena Caragiani din Tecuci obtine brevetul de pilot la Paris, in 1914. In scurt timp, aceste femei au devenit subiecte de presa, „vedete” in competitie cu barbatii piloti. Una din cele mai celebre astfel de „vedete” a fost Amelia Earhart, ce a realizat in 1932 primul zbor solo transatlantic, in timp ce englezoaica Victor Bruce (cunoscuta sub numele The Hon Mrs Victor Bruce), dupa ce a stabilit mai multe recorduri pe uscat si pe apa, s-a alaturat in 1928 unui club de zbor, si 2 ani mai tarziu a pornit intr-un tur al lumii cu avionul ei „Bluebird”, pornind din Londra, oprindu-se in Germania, Austria, Iugoslavia, Tucia, Siria si Irak. Mai apoi a zburat spre India, Birmania, Siam si Vietnam (Indochina), a aterizat din cauza musonului in jungla Mekong-ului unde a contactat malaria, insa nici acest obstacol nu au impiedicat-o sa-si duca mai departe calatoria, ajungand la Hanoi, Hong Kong, Shanghai si Seul, fiind prima femeie ce a traversat in zbor Marea Galbena. Dupa ce a acoperit 16.625 km in 25 de zile de zbor, aceasta a ajuns la Tokyo, moment istoric suprins si de filmul „Blue Swallow”.

Revenind la film, mai trebuie spus ca acesta a starnit o puternica polemica inaintea premierei. Si aceasta datorita faptului ca, fiind studiata biografia femeii pilot Park Kyung-won, s-ar fi sustinut faptul ca aceasta ar fi intrerpins niste actiuni pro-japoneze in perioada cat a fost pilot. Nu trebuie uitat faptul ca in 1910 Coreea devine colonie japoneza, in anii urmatori luand nastere diverse organizatii nationaliste sau comuniste anti-japoneze ce au subminat autoritatea imperiala prin atentate sangeroase. Or, faptul ca Park Kyung-won a studiat zborul in Japonia, dar si contextul in care a fost nevoita sa realizeze ultimul ei zbor, care i-a si adus sfarsitul, in numele Imperiului Japonez, au dus la aceste suspiciuni de colaborare cu japonezii, care nici azi nu au fost pe deplin lamurite. „Blue Swallow” incearca sa prezinte povestea lui Park Kyung-won din perspectiva umana, a unei femei ce e dispusa pentru pasiunea sa sa faca inclusiv compromisul de a fi considerata de conationali drept tradatoare de tara, cu toate ca lucrurile nu au stat deloc asa. E adevarat ca avem in fata o dramatizare a unei povesti reale, ca unele personaje, fapte si intamplari au fost partial modificate, insa totul a fost facut in pur scop artistic, iar rezultatul a meritat tot acest efort, dand o lectie de viata impresionanta tuturor contestatarilor, ce au cerut chiar anularea premierei productiei.

S-ar putea spune multe alte lucruri despre acest film deosebit. Interpretarea tuturor actorilor e de clasa (chiar daca distributia nu are nume extraordinare), imaginile sunt senzationale, scenariul e captivant, desi putin cam lent, filmul fiind bine structurat pe durata celor 2 ore si 11 minute ale sale. Coloana sonora e un alt plus al productiei, dandu-i un aer grandios, chiar eroic, iar melodia de la final e deosebita. E un film caruia nu-i lipseste nimic, o dovada ca atunci cand vine vorba de a-si omagia eroii, coreenii sunt adevarati maestri. Un film, cum spuneam la inceput, de neuitat, ce nu trebuie scapat de nici un iubitor al cinematografiei si istoriei coreene.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil