Apetitul coreenilor pentru muzica clasica si opera a fost foarte bine reflectat in cateva productii coreene ale ultimilor ani, cum ar fi My Paparotti sau Tenor Lyrico Spinto, doua filme biografice extraordinare ce ne arata faptul ca si coreenii iubesc muzica adevarata al carei leagan e Batranul Continent, cu o istorie glorioasa scrisa de nume precum Mozart, Beethoven, Strauss etc. “For Horowitz”, o productie din 2006, aduce un omagiu – cel putin prin titlu, “De dragul lui Horowitz” – unuia din cei mai mari pianisti ai lumii, Vladimir Horowitz. Acesta era modelul la care aspira personajul principal al filmului, Kim Ji-soo, o profesoara de pian trecuta de 30 ani interpretata de Uhm Jung-hwa. Intrebata de un pretendent daca are un prieten, aceasta ii spune, mai in gluma, mai in serios, ca e logodita cu… Vladimir Horowitz, deci… cu visele sale. In rolul copilului ce-i devine elev a fost distribuit Sin Ee-jae, o alegere interesanta daca ne gandim ca intra perfect in rolul copilului nazdravan si incapatanat, insa care nu are nici un fel de carisma. Parca si cand zambeste, acest copil are o infatisare serioasa, fiind lipsit de naturalete. Urmarind cariera lui cinematografica, constatam ca de la rolul din acest film, interpretat cand avea 9 ani, pana in prezent, acesta nu a mai fost distribuit in nici un film sau serial de televiziune, ceea ce spune multe. La fel de greu de crezut e transformarea personajului lui peste ani, existand un mare contrast intre copilasul de 9 ani prezentat in cea mai mare parte din film si adolescentul de peste 10 ani, total schimbat. Filmul este regizat de Kwon Hyung-jin, autorul melodramei Wedding Dress (2010) si a thriller-ului Truck (2008), scenariul fiind scris tot de el (primul si singurul scenariu din cariera). Poate si din aceasta cauza povestea e una inchegata, putin prea statica si parca putin prea scurta, fara a intra prea mult in detalii inutile, spunand strictul necesar. Un lucru este cert, in comparatie cu filmele mai recente de acelasi gen, “For Horowitz” pare mai simplist, dar… in acelasi timp, atat de tipic coreean ! Productia a obtinut 2,5 milioane de dolari incasari in 2006, reusind sa stranga peste 500.000 de coreeni in salile de cinema, ceea ce pentru acest gen de film e echivalentul cu un succes, filmul neavand in distributie, cu exceptia lui Uhm Jung-hwa, alte nume importante.

Kim Ji-soo (Uhm Jung-hwa) e o profesoara de pian ce nu a reusit sa-si implineasca visul. Astfel, in loc sa calatoreasca in jurul lumii si sa dea recitaluri de pian, a ajuns tocmai intr-un cartier de la periferia Seulului, unde incearca sa ia viata de la capat. Drept urmare, incearca sa predea cursuri de pian elevilor care se pregateau pentru o cariera muzicala. Trebuie sa renunte repede la exigente in momentul in care constata ca toti copiii amatori in a invata pian sunt… incepatori fara nici o perspectiva a unei cariere in domeniu. In timp ce lipea niste afise pentru a-si face reclama, Ji-soo da peste un copil, Gyung-min, care in prima zi a ei la noul domiciliu ii furase metronomul. Chiar se alege cu o lovitura primita de la bunica baiatului, ce traieste din colectarea de cartoane, ce incearca sa-i aplice o corectie nazdravanului neascultator, gresind tinta. Int-una din zile, se trezeste cu Ji-soo la ea in casa, facandu-i dezordine si incercand clapele de la pian. Treptat, constata ca acesta are o atractie pentru pian, si accepta sa-i predea cursuri gratuit. Intre cei doi ia nastere o relatie speciala, care le va marca pentru totdeauna existenta.

“For Horowitz” e o drama de familie ce nu se ridica la nivelul productiilor similare ale ultimilor ani, dar care reuseste sa prezinte intr-un mod sensibil si realist o relatie speciala ce ia nastere intre o profesoara de pian trecuta de 30 de ani ce inca isi cauta rostul in viata si un baietel traumatizat ce traieste impreuna cu bunica lui violenta intr-o cocioaba, fara a beneficia de o educatie adecvata unui copil de varsta sa. Acesta hoinareste toata ziua facand numai boacane, iar sub amenintarea bataii venita de la bunica strange tot felul de vechituri pentru a avea ce manca macar o data pe zi. Practic acesta nu are o copilarie, care s-a sfarsit cu ani buni in urma, consecinta a unui eveniment tragic. In momentul in care vede ca in cartier se muta o profesoara de pian ce incearca sa-si faca reclama lipind afise incognito pe zidurile de pe strada, micutul nazdravan rupe afisele ca si cum ar protesta. Mai mult, chiar ii fura profesoarei un metronom, atras fiind de aspectul si ticaitul acestuia. In fapt, in spatele gesturilor sale se acunde o frustrare sau, mai bine zis, un strigat venit din singuratatea sufletului sau, implorand sa nu fie lasat in intunericul de zi cu zi. Profesoarei ii este greu sa inteleaga trairile micutului, neavand experienta unei familii proprii, si avand experienta unei copilarii in care tatal ei i-a pus la dispozitie toti banii castigati doar pentru a invata pian, neglijandu-l pe fratele ei. Nefiind vreodata mama, nu poate sa intelegea ca de fapt micutul Gyung-min trece printr-un calvar si cauta un punct de sprijin. Mai mult, profesoara incearca sa profite de pe urma lui, visand ca intr-o zi acesta va ajunge un pianist de geniu, iar o parte din meritele acestei eventuale reusite ii vor reveni ei. Nimic egoist in acest lucru, doar o pasiune prea mare pentru cariera, si o lasare totala la o parte a sentimentelor personale. La fel de oarba este profesoara si la insistentele vecinului, proprietarul pizzeriei de la parter, indragostit si el de muzica si de noua locatara din imobil. Isi va gasi profesoara, excelent interpretata de Uhm Jung-hwa, adevarata sa menire si va reusi sa schimbe viata micutului geniu si, odata cu aceasta, propria sa viata ? Un film minunat, foarte simplu si realist, cu o coloana sonora ce-ti mangaie sufletul (ce a si fost recompensata cu un premiu la Blue Dragon Film Awards), o drama de familie mobilizatoare despre ambitie si despre lucrurile ce conteaza cu adevarat in viata.

Traducerea a fost efectuata in premiera de Blue Sky (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil