DIVERSE

Publicat: marți 25 decembrie 2018

Regizorul, scenaristul si producatorul Jang Jin (autorul unor filme precum “Good Morning, President”, “Romantic Heaven”, “We Are Brothers”) a scris scenariul “omnibusului” “No Comment” din 2002, in fapt o serie de 3 povesti diferite regizate de 3 regizori diferiti: Park Sang-won, Park Kwang-hyun (regizorul recentului “Fabricated City”) si Lee Hyun-jong (regizorul lui “Steal My Heart”). Fiecare din acestia a avut deplina libertate de exprimare in a pune in scena povestile scrise de scenarist, rezultatul fiind unul interesant. Vom avea ocazia sa revedem o multime de actori importanti ai filmului coreean, care la vremea respectiva se aflau la inceputul carierei, precum Shin Ha-kyun, Jung Jae-young, Ryoo Seung-beom, comediantul Lim Won-hee, Park Sun-young sau Lee Moon-sik, unii dintre ei aparand chiar in doua din cele 3 povesti, in roluri diferite, evident.

Prima poveste, “Chiriasii”, e o comedie 100% cu accente de parodie in care destinele mai multor personaje se intalnesc la un motel intr-o seara linistita. E seara in care dragostea si ura se intalnesc, si rezultatul este, previzibil… o tragedie. Un piroman (Jung Jae-young) e hotarat sa-i dea foc iubitei sale in camera de motel, dupa ce aceasta il insala, dar dupa ce o stropeste cu benzina constata ca nu are chibrituri pentru a-si indeplini planul. Firesc, suna la Receptie, unde baiatul bun la toate (Ryoo Seung-beom) se angajeaza sa-i rezolve problema. Doar ca in drum spre camera lui e oprit de vecinii piromanului, niste gangsteri fiorosi, care reclama o problema grava: toaleta e infundata. Iar incurcaturile incep sa se tina lant: gangsterii sunt vanati de un asasin singuratic cu surubelnita, care nimereste si el in motel; intr-o incapere invecinata, un sot inselat vine impreuna cu un politist sa o prinda pe sotia lui in flagrant, facand amor cu un gangster gigolo plictisit (Shin Ha-kyun). Toate aceste povesti la un moment dat se intrepatrund, situatia devine exploziva pentru ca toti isi pierd rabdarea, iar rezultatul este… o jumatate de ora de amuzament maxim pentru iubitorii de comedie pura.

“La 14 ani” schimba tonul “omnibusului”, regizorul Park Kwang-hyun facand o introspectie in viata unei familii obisnuite dar numeroase din Coreea anilor ’80. Scurtmetrajul e o drama vazuta prin ochii unui baiat de 14 ani, care, totusi, se sfarseste intr-o nota optimista, avand pe parcurs usoare note comice. Myung-jin e un adolescent de 14 ani de gimnaziu ce provine dintr-o familie numeroasa ce se zbate sa o scoata zi de zi la capat. Tatal e sofer de taxi la stat, insa are un vis: sa devina sofer de taxi privat, obtinerea licentei asigurandu-i un venit mai consistent. Mama isi doreste sa fie sotia unui sofer de taxi privat, in timp ce bunica senila are un singur vis: sa moara cat mai repede. Fratele mai mare invata de dimineata pana seara, insa deseori fara folos, clacand in fata examenelor, in timp ce fratele mijlociu (din nou Ryoo Seung-beom) viseaza sa devina gangster intr-o zi, iar pentru asta isi antreneaza vocabularul vulgar de mic. In sfarsit, Myung-jin mai are si o sora bisericoasa, obsedata doar de un lucru: cum sa arate mai frumoasa. Cu atatea vise in preajma sa, visul lui pare a fi cel mai modest, dar si cel mai greu de realizat, caci nimeni nu il ia in calcul, fiind mezinul familiei: sa aiba o pereche de tenisi Nike, asa cum a vazut la televizor ca ii purta atletul Carl Lewis.

“Ultima marturisire” incheie seria de scurtmetraje “No Comment” in verva, avand o abordare de aceasta data romantica. Interesant e ca pe parcursul povestii exista unele indicii ce sugereaza un final melodramatic – genul romantic e unul ce lejer poate duce spre una dintre extreme, melodrama sau comedia -, insa regizorul nu a vrut sa distruga atmosfera de ansamblu a seriei si a optat pentru un final amuzant. Subiectul partii regizate de Lee Hyun-jong e o mult asteptata intalnire intre un militar in termen, Young-ra, ce-si satisface stagiul militar in Zona Demilitarizata, si cea careia ii spune “fata pe care o iubesc”, Joo-hee. Aflat in prima permisie de cand a fost incorporat, Young-ra o reintalneste pe Joo-hee, o fata pe care a cunoscut-o pe cand mergea la biserica si de care s-a indragostit la prima vedere. Reintalnirea celor doi pare ca una dintre doi indragostiti, doar ca la scurt timp aflam ca Joo-hee… este casatorita. Lasati balta de prietenii cu care trebuiau sa se intalneasca, cei doi profita de ocazie si ies la o plimbare, din vorba in vorba ajung sa ia masa impreuna, apoi merg la un film, depanand amintiri recente si manifestandu-si intentia de a pastra legatura. Le va permite realitatea faptelor acest lucru ?

Trei povesti simpatice ce imbina umorul cu drama si romantismul, oferind toate ingredientele ce au dus faima filmului coreean peste hotare si l-au facut atat de apreciat la inceputul anilor 2000.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 16 decembrie 2018

Regizorul debutant Lee Jong-suk, ce a lucrat anterior ca asistent de regie la hitul “Ode to my Father”, a avut sansa unui debut care in mod sigur il va ajuta in cariera viitoare, productia “The Negotiation” beneficiind de o distributie stelara si de aportul unui scenariu captivant. Pentru prima oara impreuna pe micul sau pe marele ecran avem ocazia sa-i vedem pe indragitii Son Ye-jin si Hyun Bin intr-un thriller psihologic de senzatie. La 2 ani de la “The Last Princess”, unde a avut un rol memorabil, Son Ye-jin revine in acest an in 2 noi filme: “Be With You”, un remake dupa o productie japoneza de succes din 2004, si “The Negotiation”, in care interpreteaza rolul unei negociatoare pentru situatii de criza. Si pentru Hyun Bin anul 2018 a fost unul plin (chiar daca filmarile la productiile sale in mare parte s-au finalizat in 2017), cu doua aparitii in doua roluri total diferite, in “Rampant” si in “The Negotiation”. Mai mult, in prezent apare si pe micul ecran in serialul “Memories of Alhambra”, iata asadar 3 roluri total diferite cu care in mod sigur isi multumeste pe deplin fanii. A doua premiera, in afara primei colaborari cu Son Ye-jin, este data de faptul ca Hyun Bin se afla in fata primului rol negativ din cariera. Si ce rol ! Probabil fanele nostalgice ale actorului ce au ramas in minte cu rolurile de cuceritor romantic si cu zambetul lui seducator se vor simti ofensate sa-l vada in rol de “bad guy” ce nu ezita sa ucida cu sange rece si asupra caruia toti isi revarsa furia, insa in cariera unui actor, absenta unui rol negativ nu poate fi decat o bila neagra. Un actor ce accepta doar acelasi tip de roluri pozitive nu va putea sa se desavarseasca in plan profesional si sa treaca la nivelul urmator. Iar acest rol a venit la momentul potrivit pentru Hyun Bin, ale carui ultime aparitii (in Confidential Assignment, The Swindlers sau Rampant) au fost prea lipsite de proeminenta. Rolurile secundare sunt interpretate de o multime de nume cunoscute ale filmului coreean, precum Kim Sang-ho, Lee Moon-sik (total nepotrivit in rolul superiorului lui Son Ye-jin si in general total nepotrivit in roluri dramatice, fiind in esenta un actor de comedie), Jang Young-nam sau Jang Gwang. Filmarile au durat neasteptat de mult, aproape 6 luni, daca ne gandim ca productia e lipsita de efecte speciale care sa necesite post procesare, si peste 60% din timp intreaga actiune se petrece in doua incaperi, personajele dialogand fara incetare. Cu un buget de aproape 9 milioane de dolari, “The Negotiation” s-a comportat decent la box-office, obtinand incasari de 15,2 milioane dolari, fara a fi o singura saptamana numarul 1 la box-office.

Scenariul lui Choi Sung-hyun (“Keys to the Heart”, “The Fatal Encounter”) a reprezentat in mod evident unul din punctele de atractie ale filmului. Cu toate ca productia in mare parte este statica, un sir nesfarsit de dialoguri centrate pe o negociere online din fata monitorului ce vizeaza salvarea vietii unor ostatici, scenariul nu dezamageste, scenaristul oferind numeroase surprize si rasturnari de situatie ce te tin cu sufletul la gura. Momentele statice sunt pigmentate cu scurte cadre de actiune, exterioare, ce au ca scop doar completarea imaginii de ansamblu a negocierii ce se desfasoara in spatele usilor inchise si care sporesc tensiunea, pe fundalul sonor al unui ritm monoton ce-ti mentine treaza atentia fara a deranja urechile. Son Ye-jin (“Regina melodramelor”, cum a fost poreclita) e ideala in rolul interpretat, imbinand delicatetea si eleganta cu profesionalismul si dedicarea pentru meseria de negociator pe care o are personajul ei. Hyun Bin (“Regele comediilor romantice”) schimba macazul pentru prima oara in cariera si interpreteaza un personaj negativ ce reuseste sa dea fiori, chiar daca nu are in privire acea doza de nebunie pe care ne-o transmite, de exemplu, un Chae Seung-won. Personajul lui e fascinant in rautatea lui atunci cand isi pierde cumpatul, un veritabil monstru cu chip de inger pe care doar dialogul cu interlocutoarea lui de la distanta il poate linisti. Restul distributiei are o prestatie remarcabila, cu personaje corupte, duale sau chiar simpatice (amuzanta e ironizarea celor doi agenti NIS care preiau la un moment dat negocierea, unul din cele mai reusite momente ale filmului, sau anumite momente create de micutul de statura Kim Sang-oh). Per ansamblu, un film captivant, unul din cele mai reusite filme coreene ale anului 2018, realist pana la un anumit punct, cu putine scapari in privinta cursivitatii scenariului, care in mod suprinzator reuseste sa te tina cu ochii pe ecran in ciuda subiectului aparent anost si plictisitor. O surpriza placuta si datorita prezentei celor doi “Regi” – ai lacrimilor si zambetelor – in prim plan, ce se intalnesc si se confrunta pe terenul neutru al unui… thriller ! Daca sunteti curiosi ce a iesit, vizionati-l neaparat.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 2 decembrie 2018

Echipa formata din regizorul Kim Sung-hoon si scenaristul Hwang Jo-yoon se reuneste dupa doar un an de la precedenta colaborare la blockbusterul “Confidential Assignment” pentru un nou proiect indraznet, “Rampant”. Si din nou rolul principal i-a fost propus – si in cele din urma acceptat – de Hyun Bin, care se afla in fata celui de-al doilea rol intr-un film de epoca dupa “The Fatal Encounter” (2014). Mai mult, daca nu s-ar fi stins in tragicul accident de anul trecut, intr-un rol secundar l-am fi vazut, astazi, si pe indragitul Kim Ju-hyuk (cu care cei amintiti au colaborat, de asemenea, la “Confidential Assignment”), ce a fost inlocuit in cele din urma de Kim Tae-woo. Jang Dong-gun e celalalt star al productiei, acesta interpretand rolul negativ al unui ministru rapace din perioada tarzie a Joseonului. Cu multe figuri cunoscute in rolurile secundare, “Rampant” reuseste sa fie o productie atractiva pana la un anumit punct, mai exact pana in momentul in care realitatea istorica se intersecteaza cu fictiunea scenariului. Ca realizare, filmul nu dezamageste, e mereu dinamic, nu presupune un efort considerabil urmarirea subiectului ce e unul destul de simplist, astfel ca sub aspect vizual amatorii de aventura si actiune vor fi delectati din plin de maiestria in manuirea sabiei a celor doi protagonisti, de decoruri, costume, imagini spectaculoase. In mod paradoxal, exact ceea ce realizatorii au considerat punctul forte al filmului, s-a dovedit a fi ceea ce a dezamagit cel mai mult. E vorba de un scenariu construit pe de o parte in jurul unei intrigi politice la Curte (asta e partea pozitiva), si pe de alta parte in jurul unei teme de import, hollywoodiene, cea a “mortilor vii”. Tema e una perimata, pana si la Hollywood perioada de glorie a acestui gen de filme era in anii ’70-’80, cele mai reusite si celebre productii fiind cele ale lui George A. Romero. Pentru cinematografia coreeana, “Rampant” e al doilea film, dupa “Train to Busan”, ce abordeaza o asemenea tema, plasata de aceasta data in decorul istoric al Joseonului de secol XIX. Producatorul – nu e deloc o coincidenta – e aceeasi companie coreeana Next Entertainment World care a produs si “Pandora” si “Train to Busan”, deci e evident ca a mizat pe apetitul coreenilor pentru zombi, insa daca “Train to Busan” a beneficiat de un marketing agresiv si de o perioada de lansare ideala in plina vara – perioada de concedii -, “Rampant” nu a avut parte de acelasi tratament la box-office, lansat fiind in plina toamna. Desi s-a investit aproape dublu decat in “Train to Busan”, aproximativ 15 milioane de dolari, incasarile de la box-office au fost dezamagitoare, nereusind sa depaseasca 12 milioane dolari. De ce a esuat ? E simplu de spus, dupa ce vizionezi filmul. Scenariul e predictibil, personajele sunt tipice pentru acest gen de filme, iar regizorul nu si-a dat silinta sa le dezvolte prea mult, cu toate ca filmul are peste 2 ore. In plus, zombi in Joseon… e similar cu extraterestri in Vestul salbatic, ceva mult prea fantezist pentru o tara fara o traditie in aceasta directie (vampirii, zombi sunt subiecte de import pe meleagurile coreene, ce nu au radacini in traditia populara, deci acceptarea lor de catre societatea conservatiare coreeana e putin mai dificila). E ciudat sa vezi zombi in hanbok sau cu celebrele palarii tipice nobililor din Joseon, mergand clatinandu-se in cautare de sange… Si se pare ca insusi publicul autohton nu prea a gustat aceasta reteta, indiferent cat de populari au fost actorii din rolurile principale. “Rampant” nu este un film rau, insa e ceea ce americanii numesc “film de popcorn”: il vizionezi, iti ofera timp de doua ore adrenalina si tensiune pentru ca subiectul este unul tratat cat se poate de serios in ciuda unor usoare accente comice aduse in principal de prezenta actorului Jeong Man-sik in ipostaza de eunuc personal al lui Hyun Bin, dar la final nu raman prea multe lucruri de spus, iar dupa cateva zile i-ai uitat pana si titlul. Altfel spus, nimic memorabil, doar entertainment de moment.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: vineri 23 noiembrie 2018

Dupa ce au abordat cam toate tematicile posibile in filmele si seriale lor, coreenii iata ca s-au gandit sa importe dinspre alte culturi elemente ce au influentat, in mai mica sau mai mare masura, istoria lor proprie. Tema recentei productii “Fengshui” este, dupa cum o spune si titlul, pseudostiinta originara din China care pretinde ca foloseste forte energetice pentru a armoniza viata individului cu mediul lui inconjurator. Asezarea unei case, prosperitatea unei familii, reusita in viata a copiilor, viitorul urmasilor, toate se crede ca sunt influentate de energii nevazute, de qi-ul (forta vietii) locului in care omul vietuieste. Desi fengshui-ul tine mai mult de domeniul superstitiilor si al astronomiei, asemeni horoscopului, axandu-se pe corelarea omului cu universul, din punct de vedere istoric putand fi analizat cel mult ca un fapt divers de viata private, productia coreeana in discutie acorda un rol important acestei practici, care se spune ca a marcat generatii de regi, aducand prosperitate si decadere deopotriva. Poate iesi un subiect serios de film istoric dintr-o astfel de tematica ? La prima vedere ai spune ca nu, si ai fi tentat sa consideri ca in acest an, producatorii coreeni s-au reapucat sa ia la rand practicile superstitioase ce le-au marcat istoria, daca ne gandim ca la inceputul acestui an s-a lansat o alta productie, “The Princess and the Matchmaker”, cu o poveste plasata in decorul perioadei Joseon cu accente comico-romantice ce a fost construita in jurul practicii petitului, iar in anii trecuti am vazut analizata practica cititului chipului uman in “The Face Reader”. Insa ceva leaga toate aceste productii: conform dorintei producatorului Jupiter Films, “Feng Shui” reprezinta practic a treia parte a trilogiei traditiilor privind prezicerea viitorului.

Scris si regizat de Park Hee-kon, care pana acum nu s-a remarcat cu vreo productie de succes (daca ne gandim ca “Insadong Scandal”, filmul sau de debut, a avut o poveste neatragatoare din lumea lucrarilor de arta si a spargerilor, iar “Perfect Game” a fost o drama tematica inspirata din lumea baseball-ului), prin “Fengshui” acesta a reusit sa obtina cele mai mari incasari din cariera. Cu un buget de aproape 9 milioane de dolari, “Fengshui” a reusit sa atraga 2 milioane de spectatori in salile de cinema, dupa o zi a premierei cu doar 100.000 de spectatori. Acest lucru spune multe de la ce asteptari avea publicul de la aceasta productie si ce a reusit sa ofere in cele din urma, adica o neasteptata surpriza de box-office. Incasarile finale au fost de aproximativ 16 milioane de dolari, o performanta remarcabila daca ne gandim ca filmul a avut premiera in paralel cu “The Great Battle”, hitul anului 2018 in materie de productii istorice in Coreea, si cu “The Negotiation”, un film cu o evolutie lenta, ce a mizat pe popularitatea celor doi protagonisti, Son Ye-jin si Hyun Bin, dar care a obtinut mai putine incasari decat “Fengshui”. Forta productiei lui Park Hee-kon a fost povestea extrem de bine articulata si interpretarea grupului de personaje din film. Protagonistul este nimeni altul decat Cho Seung-woo, un actor care a renascut parca din propria cenusa odata cu rolul procurorului din “Inside Men” (2015) si cu aparitiile din recentele seriale “The Secret Forest” si “Life”. Amintind prin infatisare de anii cand Han Suk-kyu era mai tanar, Cho Seung-woo e la a doua colaborare cu regizorul Park Hee-kon dupa cea din “Perfect Game”, ca protagonist, si e remarcabil in interpretarea rolului unui maestru feng shui ce cauta razbunare prin mijloace cat se poate de oneste. Ji Sung, un star al serialelor de televiziune ale ultimilor ani (Secret Love, Kill Me Heal Me, Defendant), cu doar cateva aparitii in filme de mai mic rasunet, isi relanseaza cariera pe marele ecran cu rolul unui personaj apropiat Familiei Regale, Heung-seon, care oscileaza intre a-si accepta umila ipostaza de “caine” pe la petrecerile clanului Kim si intre a se razvrati pentru salvarea onoarei Regalitatii in Joseon. Cu toate ca are o prestatie convingatoare, figura lui este prea comuna pentru astfel de roluri, in care costumele si o barba sau o mustata ii faceau pe barbati sa semene toti intre ei. Trasaturile sale nu il scot prea mult in evidenta, si in contextul unui numar destul de ridicat de personaje, identificarea lui in anumite situatii e chiar problematica pentru spectatorul de cinema, ce nu isi iroseste timpul in fata telenovelelor. Veteranul Baek Yoon-sik (Inside Men – iata ca se reintalneste cu Cho Seung-woo, tot ca adversar – , The Chase, The Last Princess), mult schimbat fizic fata de rolul de acum 11 ani din “Bank Attack”, face un rol memorabil, la 71 de ani, in pielea Primului Ministru Kim Jwa-geun, un personaj abil, calculat si necrutator cu cei ce gresesc, ce nu ezita sa recurga la regicid, la amenintarea cu moartea a Regelui Joseonului si la umilirea Familiei Regale in fata Curtii. In rolul fiului sau il revedem pe Kim Sung-kyun (We Are Brothers, Golden Slumber, The Choosen: Forbidden Cave), un alt actor talentat ce da viata unui nobil sangeros, executantul perfect pentru tatal sau, omul de legatura pentru toate faradelegile comise de Primul Ministru. Si surprizele nu se opresc aici. Starleta de televiziune Moon Chae-won a prins un rol secundar in cel de-al doilea film de epoca al carierei, interpretand o sefa gisaeng prinsa la mijloc intre cele doua tabere, care are si ea un scop ascuns, iar Lee Won-geun (Misbehavior, Queen of Mistery) il interpreteaza pe Regele Heonjong, un rege ce a incercat fara succes sa readuca pe fagasul normal raportul de forte dintre Familia Regala si Curte, si care desi a domnit 15 ani, s-a stins la doar 21 de ani, ceea ce spune multe despre rolul sau de simpla marioneta in mainile Curtii controlate de ministri.

Daca e sa vorbim de celalalt punct forte al filmului, scenariul, trebuie sa remarcam faptul ca acesta nu iese din tipicul filmelor istorice coreene: inceput lent, evolutie asezata si calculata, iar daca spectatorul are rabdarea de a ajunge pana la jumatatea filmului, in mod sigur nu va avea ce regreta, pentru ca din acel moment pana la final nu se va mai dezlipi de film, ce devine extrem de captivant. Povestea nu este simplista, exista foarte multe amanunte interesante ce practic reconstituie imaginea anilor cand prin partile Europei se pregateau revolutiile de la 1848, dar care pentru Joseon pareau niste ani intunecati de coruptie si lacomia nobililor ce controlau puterea. Societatea e zugravita in toate palierele ei, de la nobili si Familia Regala pana la curtezanele din casele de placeri, oamenii de rand si chiar sclavi, regizorul neprecupetind nici un efort pentru a arata implicarea si limitele fiecarei categorii sociale in ordinea fireasca din societatea acelor timpuri. “Fengshui”, in ciuda subiectului abordat, e un film istoric autentic, cu un subiect cat se poate de serios, inspirat din fapte reale, care la final reuseste sa transmita o multime de invataminte si chiar o lectie de patriotism insa intr-un mod atat de discret si sensibil incat totul ti se va parea de o eleganta rafinata pe care, de exemplu, filmele chinezesti nu stiu sa o transmita, acolo lectia de patriotism find una bruta, neprelucrata prin filtrul emotiilor. Un film agreabil, cu o poveste elaborata si o interpretare solida, o dovada ca filmul istoric coreean poate avea succes si fara a fi impopotonat cu efecte speciale sau cu actiune spectaculoasa in stilul lui “The Great Battle”, rivalul sau la box-office.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 18 noiembrie 2018

Dupa ce a debutat cu drama de familie “Spring, Snow” in 2012, nu s-a mai auzit nimic de regizorul Kim Tae-gyun… pana in acest an, cand a revenit in forta cu productia “Dark Figure of Crime”, o drama criminalistica solida cu un buget de 7 milioane de dolari. Filmul marcheaza reluarea colaborarii cu mai cunoscutul regizor si scenarist Kwak Kyung-taek, alaturi de care a lucrat ca regizor asistent la filmul acestuia de debut din 1997, “3pm Paradise”. Intre timp, Kwak Kyung-taek a devenit un nume mare in industria de film coreeana, regizand productii memorabile in cei 20 de ani de cariera precum “Friend” si sequelul “Friend: The Great Legacy”, “Love”, “Typhoon”, “Eye for an Eye” sau “Pained”. De aceasta data Kwak Kyung-taek a participat la scrierea scenariului (finalizat de Kim Tae-gyun), unul la fel de intunecat ca cel din “The Classified File” din 2015, film pe care acesta l-a scris si regizat cu succes. In rolurile principale regasim un mare actor, Kim Yoon-seok, intr-un rol aproape tras la indigo cu cel din “The Classified File”, unul din cei mai bine cotati actori din Coreea la momentul actual (“1987: When the Day Comes”, “The Fortress”, “Will You Be There ?”, “Sea Fog”, “Tazza 2” etc), si un actor in plina ascensiune care a renuntat la rolurile usoare din filme romantice pentru personaje complexe, Ju Ji-hoon (“Along With the Gods” 1 si 2, “The Treacherous”, “The Spy Gone North”). Duelul psihologic al celor doua personaje e unul ce a impresionat publicul coreean, filmul fiind un neasteptat succes de box-office, obtinand 29,1 milioane dolari incasari, intrand in topul primelor 10 filme coreene ale anului. “Dark Figure of Crime” este inspirat din fapte reale, scenariul fiind rodul unei colaborari intre Kim Tae-gyun si Kwak Kyung-taek.

Productia a fost realizata dupa un scenariu la care s-a lucrat 5 ani, inspirat din fapte reale, dar finalizat abia dupa ce regizorul Kim Tae-gyun a vazut episodul 869 al unei celebre emisiuni de investigatii criminale din Coreea, “Unanswered” (“Fara Raspunsuri”). Povestea din film s-a intamplat si in realitate in Busanul zilelor noastre, unde a existat un sir de crime ce niciodata nu au fost raportate, investigate si ale caror victime nu au fost niciodata gasite. Regizorul insusi a declarat ca a intervievat detectivul care a lucrat la acest caz (interpretat in film de Kim Yoon-seok, avand pseudonimul “Kim”) pentru o acuratete cat mai mare a povestii. Dupa cum se poate deduce, filmul este destul de intunecat, serios si pe alocuri tulburator, dar producatorii s-au luptat cu comisia de licentiere ce stabileste carei categorii de varsta ii este permisa vizionarea lui (lucru crucial privind politica de distribuire in cinematografe) dupa ce in prima instanta filmul a fost catalogat ca fiind interzis sub 19 ani. Acestia au aratat ca filmul nu contine “violenta extrema” si ca este mult mai bland decat un “Believer” ce nu era recomandat publicului sub 15 ani, astfel ca dupa ce au fost taiate 2 minute din productie, comisia si-a schimbat parerea si a dat filmului un rating de +15. Patru premii a castigat in nici 2 luni aceasta productie, avand deja si 4 nominalizari, remarcate fiind prestatia celor doi protaginisti si scenariul. In Coreea, filmul a primit critici pozitve, fiind considerat unul din cele mai reusite ale acestui an. Adevarul este ca odata ce te cufunzi in povestea intunecata, cu toate ca ritmul in care aceasta e spusa e foarte lent, nu te mai poti dezlipi de ea. Nu ai cum sa nu fii fascinat de interpretarea lui Ju Ji-hoon, aflat poate la cel mai bun rol al carierei de pana acum, ce se autodepaseste in rolul extrem de convingator al criminalului in serie Kang Tae-oh. Suspansul e maxim, iar in mod evident punctul principal de atractie al filmului il constituie duelul psihologic dintre cei doi protagonisti. Avem putina actiune, munca de detectiv criminalist e prezentata in amanunt, metodic, si nu lipsesc incursiunile in sala de tribunal, jocul argumentelor si clasica tema a nedreptatii. Poate singurul lucru ce poate fi imputat acestui film e intorsatura cam putin lipsita de fair-play a regizorului scenarist din ultimele 20 de minute ale filmului, cand practic introduce un nou fir in poveste despre care nu a relatat mai nimic pe parcurs, cu personaje si situatii noi din trecut in masura a explica prezentul. E o schimbare mult prea brusca, tarzie si in mod evident inoportuna, deoarece daca ai facut un efort si ai urmarit cu atentie povestea pana in acel punct, vei constata ca nu in cele relatate pana atunci se afla cheia povestii, ci in cele 20 de minute finale in care protagonistii in mare parte se schimba. Altfel spus, nu ai cum sa prevezi finalul urmarind 80% din film, raspunsul nu e in aceasta parte. Poate ca daca s-ar mai fi lungit putin povestea si s-ar fi dat spectatorului posibilitatea de a se familiariza cu noile personaje aparute in scena (iar regizorul le-ar fi dezvoltat putin pe acestea), aceasta senzatie de poveste sfarsita in graba nu ar fi existat. Insa per ansamblu ramane un film captivant, cu o interpretare de zile mari, care nu a fost ocolit de controverse (membri ai familiilor victimelor prezentate in film s-au simtit lezati de realismul scenariului, ce reda cu o acuratete foarte mare elemente din cazurile lor, solicitand interzicerea rularii filmului in cinematografe, dar in cele din urma producatorii si-au cerut scuze publice si procesul a incetat, toata lumea convenind ca intentia filmului a fost de a spori atentia societatii si politiei fata de cazurile de de crime nerezolvate sau nedescoperite, care in Coreea se ridica undeva la 200 pe an !). Dincolo de interpretare si realism, “Dark Figure of Crime” ramane un film tulburator, la finalul caruia o multime de intrebari despre natura umana iti trec prin minte si realizezi ca brusc, raman retorice…

Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 11 noiembrie 2018

Larasati (Julie Estelle) e o tanara ce trece printr-un divort dureros, care ii complica si mai mult viata nefericita. A intentat proces de divort dupa ce a aflat ca sotul ei o insala, si trece printr-un avort pentru a evita aducerea pe lume a unui copil care nu mai e rodul vreunei iubiri. Insa acest divort o face partasa la datoriile acumulate de sotul ei, iar pentru a evita acest lucru trebuie sa plateasca un avocat pentru obtinerea unei sentinte care s-o exonereze de orice obligatie de natura financiara. Nu doar cu fostul sot are Larasati probleme, ci si cu propria mama, Sulastri. Grav bolnava, abandonata intr-un spital, aceasta sufera de o boala incurabila, dar e afectata mai ales de atitudinea rebela a fiicei sale, care a plecat de acasa si a abandonat relatia de familie de dragul facultatii si a celui ce urma sa-i fie viitorul sot. Reintalnirea dintre mama si fiica e una rece, Larasati nu da de inteles ca e in vreun fel miscata de situatia mamei sale si pare a-si urmari scopul: obtinerea contractului casei mamei sale pentru a putea gira un imprumut si a scapa de problemele din propria ei casnicie esuata. Lucrurile se precipita cand, pe neasteptate, mama lui Larasati se stinge. Larasati mosteneste casa mamei sale, insa cu o conditie pusa in testament de aceasta: sa plece la Praga, sa caute un anume domn Jaya si sa-i inmaneze o cutie. Odata obtinuta semnatura acestuia in masura a confirma indeplinirea comisionului, casa ar fi intrat in posesia ei. Neavand de ales, Larasati pleaca la Praga…

Pornind de la o poveste simpla, “Letters from Prague” (2016) se transforma, pe masura ce evenimentele avanseaza, intr-o impresionanta parabola despre iertare si acele legaturi invizibile dintre oameni pe care uneori cuvintele nu le pot exprima. Tanarul regizor indonezian Angga Dwimas Sasongko (avea doar 31 de ani la data realizarii acestui film !) a debutat in regia de film la numai 21 ani, iar de atunci pana in prezent a regizat zeci de videoclipuri, documentare si reclame tv. Numarul filmelor realizate pana in prezent e 10, insa “Letters from Prague” i-a adus cele mai multe premii si nominalizari (Premiul Usmar Ismail – un fel de Oscaruri indoneziene – pentru Cel mai bun film si Cea mai buna regie, si 6 nominalizari la Festivalul de Film Indonezia). Mai mult, filmul a fost propunerea Indoneziei la sectiunea “Cel mai bun film strain” a premiilor Oscar din 2017, insa nu a intrat in selectia finala. In rolurile principale au fost distribuiti veteranul Tio Pakusadewo, o legenda a filmului indonezian, cu o cariera de peste 30 de ani in industrie, dar si mai tanara stea a filmului indonezian Julie Estelle (actrita cu tata francez si mama indoneziana), ce a mai colaborat cu Pakusadewo la “Raid 2”, o actrita cunoscuta din filme precum “The Night Comes For Us”, “Headshot”, “Raid 2”, “Macabre” sau din trilogia horror “The Chanting”.

Industria indoneziana de film e una axata in special pe productii horror, Indonezia fiind in anii ’70-’80 o locatie extrem de frecventata de cineastii de mana a doua pentru realizarea unor filme din genul “exploitation” cu buget redus. Totusi, in ultimul deceniu, Indonezia a reusit sa apara pe harta mondiala a filmului cu cateva productii de actiune ce au avut un succes fulminant la nivel international, in special The Raid si The Raid 2, dar si Merantau Warrior, Headshot sau mai recentul The night Comes for Us. Violente, spectaculoase si pline de adrenalina, aceste productii au eclipsat celelalte genuri ale industriei indoneziene de film, inclusiv pe cele horror, care prin traditie reprezinta “specialitatea casei”. “Letters from Prague” e o rara exceptie de productie artistica romantic-dramatica ce a reusit sa atraga atentia pe plan international fara a se investi sume uriase in producerea lui. Filmat in cea mai mare parte in Praga, filmul spune o poveste de iubire mai aparte, redescoperita prin intermediul unor scrisori cateva decenii mai tarziu. Tanarul regizor, care, paradoxal, a absolvit Universitatea Indonezia cu specializarea Stiinte Politice, a profitat de ocazie pentru a imbraca povestea romantica in haina istoriei recente, oferindu-ne odata cu povestea si o fila necunoscuta din istoria Indoneziei. In momentul in care cel ce avea sa conduca Indonezia mai bine de 3 decenii cu mana forte, Suharto, a preluat puterea de la primul presedinte al Indoneziei eliberate de sub protectoratul olandez, Sukarno, in 1968, tara era in haos. Acesta a luat masuri drastice impotriva comunistilor, masuri calificate de CIA drept “una din cele mai urate crime in masa din secolul XX”, a curatat elementele sukarnoiste din structurile de conducere a tarii si a instaurat asa-numita “Noua Ordine”, un regim autoritar marcat de coruptie endemica, care insa in timpul Razboiului Rece se bucura de sustinerea Occidentului. “Transparency International”, celebra organizatie non-guvernamentala germana ce combate coruptia globala, l-a calificat pe Suharto drept cel mai corupt lider din perioada istoriei moderne, acesta delapidand, in timpul lungii sale guvernari, intre 15 si 35 de miliarde de dolari ! In anii instaurarii regimului, multi studenti indonezieni si-au manifestat opozitia fata de Noua Ordine. Regimul a scapat in mod inteligent de opozitia acestora calificandu-i “comunisti”, desi printre ei se aflau multi cu vederi de dreapta, nationaliste. Fiind studenti la universitati de stat, conform legii acestia trebuiau sa lucreze, dupa incheierea studiilor, ca angajati guvernamentali o anumita perioada de timp, deoarece bursele lor de studiu in strainatate erau platite de statul indonezian. Multi studenti ce nu au agreat Noua Ordine s-au trezit fara cetatenie, cu pasapoarte indoneziene retrase, aflati la studii in strainatate. E si cazul personajului principal din “Letters from Prague”, Jaya, care se vede in situatia de a deveni peste noapte un apatrid ce trebuie sa supravietuiasca de unul singur in Praga unde se afla la studii. Dincolo de lectia de istorie pe care ne-o ofera, filmul e despre o poveste de viata emotionanta, narata intr-un ritm consistent si cu mai multe melodii superbe integrate melodios in poveste, dand la un moment dat senzatia ca urmaresti un musical romantic. Actorul Tio Pakusadewo, ce-l interpreteaza pe Jaya, o face intr-un mod unic si impresionant, dand o nota realista si chiar dramatica povestii, eclipsand-o pe Julie Estelle.

“Letters from Prague” ramane un film minunat si poetic in maniera sa, plin de sensibilitate si sensuri profunde, cu o Praga romantica destul de bine pusa in valoare ca decor, cu o muzica superba si o interpretare de calitate a protagonistilor, si cu o lectie de istorie care ne invata ca schimbarile politice marcheaza destine in orice loc pe mapamond, in orice perioada de timp, cu aceleasi efecte dramatice pretutindeni. Sa speram ca cinematografia indoneziana va mai oferi, in viitor, realizari de calitate ca aceasta, potential exista si pentru alte povesti decat cele violente sau de groaza.

Traducerea si adaptarea (inclusiv a replicilor vorbite in engleza, adaugate dupa sonor) a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 4 noiembrie 2018

Regizorul trilogiei de succes “Rurouni Kenshin”, Keishi Ohtomo, a revenit in prim plan dupa ultima parte din trilogie, in 2016, cu “The Top Secret: Murder in Mind”, un thriller psihologic cu accente SF ce aminteste de anterioara lui productie “Platinum Data” (2013). De aceasta data insa scenariul l-a scris tot el, inspirandu-se dintr-o manga de suspans longeviva, publicata din 2001 pana in 2012, ce a fost mai apoi adaptata si intr-un anime, “Himitsu – Top Secret”. Filmul porneste de la povestea din manga si pastreaza aceleasi personaje (cu o singura exceptie, excentricul psihiatru Saito, ce nu apare in manga si al carui personaj a fost creat special pentru povestea filmului). In rolurile principale au fost distribuiti Masaki Okada (Lingering Spirits, JoJo’s Bizzare Adventure: The Diamond is Unbreakable, Confessions, Villain) in rolul lui Aoki, un detectiv ce stapaneste la perfectie psihologia criminalilor, si apreciatul Toma Ikuta in rolul sefului Departamentului 9, Maki, un departament secret din cadrul politiei japoneze al carui obiect de interes sunt cazurile bizare. Distributia este una numeroasa, insa fiecare personaj isi are partitura sa in aceasta lunga poveste (de 2 ore si 30 de minute) plina de surprize si mister, interpretarea fiind pe masura. La box-office-ul japonez, “The Top Secret: Murder in Mind” a obtinut doar 3,8 milioane de dolari incasari, cu mult sub adevarata valoare a productiei, unul din cele mai bune thrillere psihologice japoneze realizate in ultimii ani.

“The Top Secret: Murder in Mind” e un thriller psihologic SF de exceptie, o veritabila calatorie virtuala intr-un viitor poate nu prea indepartat, in care tehnologia va permite ca dintr-o simpla scanare a creierului uman sa putem intelege nu doar motivele pentru care reactionam intr-un anume fel in anumite situatii, ci si alte mecanisme psihologice ale mintii umane care astazi tin de domeniul psihologiei si psihiatriei. Desigur, totul este o fictiune captivanta (de unde si latura SF a productiei), dar poate intr-o zi, o descoperire mai mult sau mai putin intamplatoare va face posibila crearea unui dispozitiv, ca cel din film, care sa ne permita extragerea amintirilor unei persoane. Nu suna ademenitor un astfel de scenariu ? Exact pe acest lucru a mizat si regizorul scenarist Keishi Ohtomo, ce ne ofera un thriller intunecat despre tenebrele mintii umane pe care incearca sa le descifreze doi detectivi straluciti. Atmosfera e una care te bantuie, coloana sonora amplifica aceasta senzatie de ratacire in mintile si realitatile unor criminali, iar imaginile, intunecate si sinistre, nu fac decat sa starneasca si mai mult curiozitatea. Toma Ikuta in rolul lui Maki are una din cele mai bune interpretari a carierei sale, are o prezenta magnetica de-a dreptul, in timp ce Masaki Okada, in rolul mai tanarului sau partener de caz, atrage atentia in mod evident in special publicului feminin. Scenariul este consistent pana la un punct, dupa care intram pe taramul subiectivismului, povestea dilatandu-se si personalizandu-se. Insa per ansamblu nu se pierde coerenta firului epic, filmul ramanand captivant pana la final. Fara a dezvalui alte amanunte care ar strica din placerea vizionarii, “The Top Secret: Murder in Mind” ramane unul din cele mai intrigante thrillere psihologice japoneze realizate in ultima perioada, care cu siguranta va atrage pe amatorii genului ca un magnet.

Traducerea si adaptarea (inclusiv a segmentelor vorbite in engleza, adaugate manual) au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 28 octombrie 2018

Regizorul asistent al filmului “Oasis” (2002) al celebrului Lee Chang-dong, Kim Kwang-sik, a ajuns la cel de-al treilea film din cariera ca regizor, dupa “My Dear Desperado” si “Tabloid Truth”, si totodata la primul sau film istoric, dupa o poveste romantica si un thriller, e vorba de recentul “The Great Battle”. Productia a avut premiera cu o luna in urma in cinematografele coreene, fiind un succes de box-office al acestui an, cu nu mai putin de 40,8 milioane de dolari incasari. Ca si “On Your Wedding Day”, “The Great Battle” a fost timp de 2 saptamani numarul 1 la box-office, devenind al doilea film coreean al anului dupa “Along With the Gods 2”, depasind anteriorul loc secund ocupat de “The Believer”. Cu un buget de aproape 19 milioane de dolari, “The Great Battle” a fost unul din cele mai costisitoare filme coreene ale anului, insa spre deosebire de “Illang: The Wolf Brigade”, in care s-a investit mult si nu s-a recuperat investitia, de aceasta data producatorii au reusit sa aiba succes la publicul coreean, abordand un episod din propria istorie a tarii, asedierea fortaretei Ansi de catre Imparatul din Tang Taizong, la mijlocul secolului VII. Costurile ridicate de productie s-au datorat in primul rand faptului ca s-a reconstituit, pe platourile de filmare, celebra fortareata Ansi, pe o lungime de 180 de metri si cu o inaltime de 11 metri, aceasta fiind locul in care se desfasoara cea mai mare parte a actiunii filmului. Apoi, durata filmarilor, ce s-a intins pe 5 luni, din ultimele zile ale verii lui 2017 pana in mijlocul iernii, in ianuarie 2018, ca si onorariul intregii echipe de actori, costumele de epoca, toate au marit costurile finale. Lor li se adauga munca de postprocesare, toate scenele de actiune fiind prelucrate pe calculator, rezultand niste efecte vizuale nemaiintalnite in filmele istorice coreene. Rolul principal ii revine starului Jo In-sung, care revine intr-un rol istoric la un deceniu distanta de la “A Frozen Flower”. Anul trecut ne-a impresionat cu interpretarea din “The King”, ce a marcat revenirea lui pe marele ecran dupa o pauza de aproape un deceniu, insa de aceasta data toare reflectoarele sunt atintite asupra lui, intruchipand un comandat viteaz din perioada Goguryeo, intr-un rol eroic. Lee Byung-hun ar fi fost initial ofertat sa interpreteze rolul lui, dar acesta a refuzat, data fiind experienta lui recenta din “The Fortress”. Nam Joo-hyuk, cunoscut din seriale precum “Moon Lovers: Scarlet Heart Ryeo” sau “Cheese in the Trap” debuteaza pe marele ecran intr-un rol refuzat de actorul de telenovele Park Bo-gum. Restul rolurilor secundare e completat de nume mari de actori de roluri secundare, precum Bae Sung-woo (cu care Jo In-sung a mai colaborat la “The King”), Park Sung-woong (in rolul lui Taizong), Um Tae-goo (din nou remarcabil), Sung Dong-il, Yu Oh-seong (in rolul lui Yeon Gaesomun) sau veteranul Jang Gwang. Filmul a beneficiat de critici pozitive si de elogii la adresa regiei, imaginilor, scenelor de actiune si interpretarii actorilor, insa unii au criticat modul pozitiv in care e portretizat comandantul Yang (interpretat de Jo In-sung) – creditat de unii istorici cu un rol crucial in supravietuirea Goguryeo, si acuratetea faptelor istorice ale filmului.

“The Great Battle” este unul din cele mai dinamice si antrenante filme coreene de epoca realizate vreodata. Cunoscatorii genului stiu ca filmele coreene istorice sunt o lunga insiruire de dezbateri cu motive pro si contra, inainte de a se trece la actiunea propriu zisa, ritmul lent si asezat de expunere al povestii facand aceste productii dificil de urmarit penru cei obisnuiti cu stilul comercial nord-american sau cel centrat pe actiune al chinezilor. Regizorul Kim Kwang-sik reuseste performanta de a imbina comercialul cu istoria si, in acelasi timp, de a se indeparta de tipicul filmelor de gen coreene, insufland un aer proaspat in cinematografia de gen coreeana. Intregul film e construit in jurul personalitatii comandantului Yang Manchun, admirabil interpretat de un Jo In-sung matur actoriceste (ce se apropie cu pasi repezi de 40 de ani), bazandu-se, desigur, pe fapte istorice reale. Se pare, totusi, ca numele comandantului fortaretei Ansi de la hotarul cu Tang s-a pierdut in istorie, dupa mai multe surse contemporane, in timp ce izvoare mai tarzii (abia de secol 18) amintesc de numele Yang Manchun. Cert este ca acest comandant al fortaretei Ansi, indiferent care i-ar fi fost numele, a intrat in 642 in conflict cu generalul Yeon Gaesomun, care l-a ucis pe regele Yeongnyu (moment surprins in k-drama “Sword and Flower”) si a pus mana pe puterea militara. Nepotul regelui Yeongnyu e urcat pe tron, in realitate un rege marioneta controlat de Yeon Gaesomun. Yang Manchun a refuzat sa preea fortareata Ansi lui Gaesomun, iar acesta din urma a asediat in mai multe randuri cetatea, fara succes. Intr-un final l-a lasat pe Yang comandant al fortaretei, ins ail numea pe acesta “tradator”, si nu o data a incercat sa-l asasineze prin intermediul mai multor asasini trimisi in cetate. Pe acest fundal, in anul 645, Imparatul Taizong invadeaza Goguryeo, iar ceea ce a urmat e prezentat in detaliu in acest film. Criticii de film au fost de parere ca regizorul a reusit sa puna in valoare toate punctele forte ale lui Jo In-sung, multi avand indoieli ca acesta ar fi putut face fata unui rol atat de complex, al unui personaj istoric crucial pentru soarta Goguryeo. Nu a parut deloc ezitant, si chiar daca nu avut discursuri mobilizatoare sophisticate, a stiut sa dea viata intr-un mod simplu si realist unui erou al istoriei apropiat de semenii sai de rand. Yang Manchun e portretizat ca un erou prin excelenta, un comandant “cu chip uman” ce contrasteaza cu mult mai celebrul dictator Yeon Gaesomun, care prin calitatile sale si mintea stralucita a avut curajul de a se opune uriasei ostiri invadatoare a Tang, condusa de insusi Imparatul Taizong. Nam Joo-hyuk debuteaza pe marele ecran, iar ezitarile sale sunt evidente, personajul sau – un tanar cadet trimis sa-l asasineze pe Yang Manchun – imbinand tineretea cu a ei lipsa de experienta in cunoasterea oamenilor cu o brusca lectie a maturizarii pe care i-o da chiar cel pe care trebuie sa-l asasineze. Personajul lui, Samul, e schimbator, la fel si loialitatea sa, si doar lipsa de experienta a personajului mascheaza evidentele lipsuri actoricesti ale tanarului Nam Joo-hyuk, astfel ca acestea se confunda si punctul vulnerabil al filmului se poate transforma usor intr-un atu. Restul distributiei e memorabil, cand lucrezi cu atatia actori experimentati in rolurile secundare nu ai cum sa te astepti la un esec. Scenele de actiune sunt inedite pentru un film coreean de epoca, stilul lor de realizare, unghiurile si dinamica lor fiind o delectare pentru ochi. Incercati sa urmariti modul in care se misca camera de filmare in timpul acestor scene si veti intelege imediat ce este inedit. Pentru pastrarea nealterata a atmosferei, realizatorii au pastrat limbile originale vorbite de cele doua tabere, astfel ca replicile vorbite in chineza se aud in chineza, iar cele in coreeana, in coreeana. Per ansamblu, “The Great Battle” ne ofera o epopee maiestuos realizata, cu un ritm galopant care va face cele doua ore si zece minute ale filmului sa treaca intr-o clipa, o lectie de istorie ce imbina realitatea cu mitologia, o realizare de remarcabila pentru cinematografia coreeana a zilelor noastre si, de ce nu, un film care poate o indica o directie de urmat pe viitor in abordarea genului istoric.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: vineri 26 octombrie 2018

Regizorul debutant Lee Seok-geun, care pana in prezent a lucrat doar ca scenarist, realizand dramatizarea productiilor “The Outlaws” si “The Bros”, e omul din spatele marelui succes al acestei veri in Coreea, “On Your Wedding Day”. Cand spunem “mare succes” nu ne referim neaparat la un castig financiar urias la box-office, cum s-a intamplat cu “Along With The Gods 2”, de exemplu (film in care s-au si investit 15 milioane $), ci la faptul ca o comedie romantica a reusit sa treaca de bariera a 20 de milioane de dolari incasari, un lucru remarcabil pentru un gen neprofitabil in ultimii ani, in Coreea. Nimic nu anunta succesul acestei productii, ce s-a filmat in mai putin de 3 luni, o perioada extrem de scurta, dar care a avut premiera abia la sfarsitul verii acestui an, la 8 luni dupa incheierea filmarilor. In conditiile in care Kang Ha-neul a refuzat rolul principal masculin, producatorii au apelat la actorul Kim Young-kwang (premiat pentru rolul din k-drama “Pinocchio”), care la 31 de ani a inceput sa fie remarcat in industria de film dupa numeroase aparitii pe micul ecran. Partenera lui e mult mai cunoscuta Park Bo-young (Scandal Makers, A Werewolf Boy, The Silenced, You Call It Passion, Collective Invention), care desi poate da impresia ca e mai in varsta decat partenerul ei, aflati ca e cu 3 ani mai mica decat acesta ! Cei doi au mai aparut impreuna, de altfel, in 2014 in productia “Hot Young Bloods”, una cu o tema destul de asemanatoare. “On Your Wedding Day” a obtinut incasari de 21,1 milioane dolari devenind cel mai vizionat film romantic coreean al anului, depasind “Be With You”. Regizorul Lee Seok-geun a fost nominalizat la categoria “Cea mai buna regie” la recentele premii “Grand Bell”, categorie la care, in acest an, a triumfat regizorul Jang Joon-hwan pentru filmul “1987: When the Day Comes”.

E inutil sa vorbim de faptul ca filmul romantic coreean a intrat intr-un evident regres odata cu explozia industriei telenovelelor coreene. Nici macar aducerea de pe micul ecran pe scena internationala a unor actori de televiziune nu a reusit sa revigoreze genul. Totusi, acesta a reusit sa supravietuieasca tocmai important astfel de actori in roluri romantice pe marele ecran. “On Your Wedding Day” nu face exceptie, Kim Young-kwang remarcandu-se pe micul ecran in mai multe seriale, in timp ce Park Bo-young a devenit celebra in special datorita rolurilor din filme, nu fara a fi cochetat si ea – cu succes – cu industria telenovelelor coreene. Ce trebuie remarcat la acest film e efortul regizorului de a da un suflu nou viziunii despre genul romantic in industria coreeana de film. Nu tot filmul e plin de elemente inovative, dar ceva pare schimbat fata de alte filme anterioare de gen. Scenariul e unul interesant, iar la prima vedere ai spune ca e de sorginte japoneza: povestea incepe in anii de liceu, apoi se muta in anii facultatii, iar in cele din urma ajunge in prezent, intinzandu-se pe o perioada de mai bine de un deceniu, surprinzand momentele importante ale relatiei speciale dintre un baiat si o fata. Asadar, e o poveste despre evolutie, despre adaptarea la rigorile fiecarei varste, despre o iubire plina de pasiune si de mule ori de regrete, totul pe un fundal vesel, adaptat la situatiile expuse. Surprinde mult finalul, care aparent e tipic coreean, dar care intra in contradictie cu regulile nescrise ale genului romantic, ce intotdeauna e plin de fantezie si magie (nu degeaba se spune ca iubirea e un lucru magic). Ce e de condamnat in toata aceasta realizare superba e apelul la anumite clisee, care ar fi putut fi evitate. Prestatia celor doi protagonisti e remarcabila, exista o evidenta chimie intre Park Bo-young si Kim Young-kwang, chiar daca par putin in varsta in ipostaza de liceeni (ea, 28 de ani, el 31), in ciuda eforturilor echipei de machiaj si costume, ce a incercat sa le apropie fizicul de cel specific unor liceeni. Ridurile de pe fruntea lui Park Bo-young sunt cea mai evidenta proba a acestui fapt. Filmul e realizat dupa reteta lui “Twenty” sau, daca e sa ne referim la o alta “era” a filmului coreean, a unui “Sex is Zero”, e spus pe placul tinerei generatii, cu mult umor de situatie adaptat varstei liceenilor. Vei zambi larg, chiar vei rade in hohote la anumite scene, apoi vei retrai fiorii primei iubiri si, poate spectatorii mai emotivi, vor si varsa cateva lacrimi; iti vei aminti de anii de liceu, de nostalgia anilor de facultate cand visurile se schimba in functie de dispozitia din fiecare zi si mai apoi vei pasi in viata adevarata alaturi de cei doi protagonisti, ce dau si peste primele obstacole serioase. Bine scris, cu personaje bine conturate si dezvoltate, “On Your Wedding Day” ne invata lectia iubirii din perspectiva sincronizarii sentimentelor celor doi indragostiti, si pune intrebarea “poate exista o prietenie adevarata, platonica, intre un El si o Ea ?”. Pe toata durata acestui film asistam la un maraton al sentimentelor, la o cronica a unei iubiri intinse pe durata a 13 ani, toate cele 4 faze ale iubirii putand fi dezvoltate intr-un subiect de sine statator; insa toate, la un loc, dau filmului o calitate aparte, realism si coerenta, oferindu-ne o experienta de neuitat. Iubitorii filmelor romantice vor gasi in “On Your Wedding Day” un adevarat deliciu.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 21 octombrie 2018

“The Housemaid”, filmul de debut al regizorului vietnamez Derek Nguyen (ce a studiat filmul la Santa Barbara si New York), o coproductie Vietnam/Coreea de Sud, a fost un succes de box-office in Vietnam, o tara a carei industrie de film incepe sa faca progrese remarcabile pe masura ce cresc si investitiile in domeniu. De aceasta data, celebra companie sud-coreeana CJ Entertainment a contribuit cu bani la producerea filmului, iar rezultatul s-a vazut atat sub aspectul calitatii productiei cat si a incasarilkor de la box-office, “The Housemaid” devenind al treilea horror vietnamez din istorie dupa incasarile obtinute. Performanta de la box-office nu este una de neglijat, in conditiile in care cunoscatorii cinematografiei vietnameze stiu ca box-office-ul din aceasta tara este dominat de productii straine si comedii autohtone. “The Housemaid” nu e un horror clasic, de duzina, ci mai degraba un experiment reusit al regizorului (care a scris si scenariul), care si-a pus in practica cunostintele dobandite in timpul anilor de studiu de peste Ocean. Vorbim de un gen intens exploatat la Hollywood in anii ’40-’50, care prin viziunea lui Derek Nguyen capata o nota aparte de exotism rafinat. E vorba de genul “horror gotic”, cu accente romantice si dramatice, plasat in decorul unei somptuoase resedinte izolate de pe o plantatie de cauciuc din Indochina franceza a anului 1953. In rolurile principale au fost distribuiti Kate Nhung (ce aparea in acelasi an 2016 si in productia de actiune vietnameza “The Bitcoin Heist”) si actorul francez cvasi-anonim Jean-Michel Richaud, dar in mod paradoxal filmul e vorbit doar in vietnameza si engleza, fara dialoguri in franceza, cu toate ca actiunea se desfasoara intr-o colonie… franceza. Filmul a avut critici majoritar favorabile in mediul online, iar actrita Kate Nhung a castigat premiul special al juriului pentru portretizarea personajului Linh la Festivalul de Film de la Los Angeles, in 2017. Festivalul Vietnamez de Film din 2017 a acordat productiei premiul Lotusul de Argint (locul 2), dar si premii pentru Cea mai buna coloana sonora si Cele mai bune efecte sonore. Compania coreeana de productie CJ Entertainment and Film Division va produce si va finanta un remake american al acestui film, al carui scenariu va fi scris de laureatul cu Oscar pentru “Precious” (2009), Geoffrey S. Fletcher.

Genul horror gotic romantic isi are centrata povestea in jurul unui personaj principal feminin – in cazul nostru Linh -, articuland “teama si furia feminina” si “neincrederea in ordinea patriarhala”, dupa spusele criticului de film Diane Waldman. “The Housemaid” se concentreaza pe perceptia feminina, pe interpretarea si experientele traite de Linh pe plantatia Sa-Cat, de la sosirea ei pana la tragicul sfarsit, care de altfel ne e dezvaluit de la bun inceput, intreaga actiune fiind de fapt rezultatul tehnicii narative a flashback-ului. De ce filmul lui Nguyen se incadreaza perfect in acest gen ? Pentru ca regizorul a aplicat ca la carte principiile acestui gen. Astfel, o femeie neexperimentata – Linh – intalneste un barbat aratos mai in varsta decat ea, de care in acelasi timp se indragosteste dar si simte repulsie. Capitanul Laurent pe de o parte e sarmant, rational, o partida perfecta pentru orice femeie, mai ales ca e ranit dupa moartea sotiei si copilului sau, neconsolat, cu o situatie materiala inconstestabila ce-l si face tinta femeilor ce vaneaza averi. Depresia lui continua poate starni sentimente de compasiune, pe fondul blandetii si umanitatii sale, dar trebuie sa privim si cealalta parte a paharului, anume ca Laurent e, totusi, un proprietar de mosie in vreme de razboi, iar servitorii, localnici vietnamezi, trebuie sa respecte o anumita eticheta. Pe de alta parte, daca Laurent are o imagine impecabila, in masura a cuceri imediat sufletul oricarei femei, cu atat mai mult al neexperimentatei Linh, in egala masura poate starni repulsie si ura datorita situatiei politice a tarii. Laurent e capitan in armata franceza ce lupta impotriva Viet Minh (coalitia pentru independenta Vietnamului sustinuta de URSS, China si RDG), deci pe fondul luptei vietnamezilor pentru independenta, sub conducerea lui Ho Chi Minh, al atacurilor corpurilor expeditionare franceze ce au cauzat atatea pierderi de vieti nevinovate in randul populatiei, se presupune ca repulsia localnicilor fata de “mosier” exista undeva in adancul sufletului. Insa spre deosebire de alte filme – cele chinezesti, de exemplu – , “The Housemaid” nu exploateaza aproape deloc chestiunea nationalista, pastrand filmul in limitele genului horror gotic, neindoctrinandu-l. Mai mult, regizorul exploateaza la maxim latura romantica si sentimentala a lui Linh, convingerile ei politice fiind complet inexistente. Ea se indragosteste de capitan fara sa-i pese de tabara din care face parte, atrasa fiind de umanitatea acestuia. O alta trasatura specifica genului e decorul – o resedinta somptuoasa dar care contrasteaza cu pustietatea plantatiei de arbori de cauciuc. Locul e incarcat de mister, lui Linh ii e permis accesul doar in anumite incaperi si doar la anumite lucruri despre trecutul capitanului. Toate aceste lucruri interzise lui Linh sunt o metafora a unei experiente reprimate a eroinei (explicatia e plasata in mod inteligent de regizor la final, pastrand pana in ultimul moment suspansul), care se dezlantuie in momentul in care toate aceste lucruri interzise sunt descifrate, inlaturate si controlate. Genul exact acest lucru incearca sa-l puna in valoare, capacitatea eroinei de a depasi prin fortele proprii cele mai bizare situatii. Desigur, in toata aceasta ecuatie, casa (ca parte a plantatiei) – cadrul in care se desfasoara toate lucrurile stranii si in interiorul zidurilor careia se traiesc toate pasiunile, secretele si misterele – devine spatiul dezorientarii care provoaca teama si o stare de febrilitate nestapanita. Asadar, “The Housemaid” respecta cu strictete toate regulile genului, rezultatul fiind un amalgam extraordinar de mister, exotism si pasiune ce nu au cum sa nu te cucereasca. Nu este un film in totalitate de groaza, ci unul elaborat, cu o poveste complexa, bine construita, cu romantism si dramatism, ce lasa la final surpriza. Chiar daca vizionarea lui ne da senzatia unui aer familiar, a la Hitchcock, “The Housemaid” (fara nici o legatura cu mult mai celebra productie coreeana din anii ’60, refacuta in 2010) are suficiente elemente de noutate pentru a-l transforma intr-o realizare captivanta, ce oricand poate concura cu productii similare de gen din Japonia sau Coreea de Sud.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 7 octombrie 2018

Al zecelea film din cariera celebrului regizor Zhang Yimou, “Not One Less” (1999), ne spune o poveste din China rurala a anilor ’90 inspirata din romanul publicat in 1997 de Shi Xiangsheng, “A Sun in the Sky”. Realizarea e una mai diferita de celelalte filme ale sale, forma in care ne e oferita povestea fiind cea similara unui documentar neorealist filmat cu ajutorul unui grup de actori neprofesionisti (majoritatea copii). Ca un fapt divers, numele personajelor e identic cu numele real al interpretilor, iar personajele adulte aveau aceeasi ocupatie, in film, ca in viata reala. Practic, Zhang Yimou a incercat – si a reusit din plin – sa estompeze complet granita dintre fictiune si realitate, naturaletea interpretarii personajelor si atmosfera generala a filmului fiind de un crud realism. Dincolo de povestea sa simpla (o eleva de 13 ani substituie un profesor timp de o luna la o scoala de la tara, la o clasa primara, si in momentul in care un elev dispare porneste in cautarea lui), “Not One Less” subliniaza cateva elemente ce tin mai degraba de politica statului chinez de la acea vreme, precum reforma educatiei sau discrepanta economica dintre orase si sate (multe din aceste probleme sunt inca de actualitate, si in prezent, in ciuda statutului de mare putere a Chinei). Desi pe plan international filmul a fost relativ bine primit, au existat multe voci critice exact impotriva acestei politizari mai mult decat subtile a filmului. Organizatorii festivalului de la Cannes din 1999 au exclus filmul din competitie, Zhang Yimou acuzandu-i ulterior intr-o scrisoare publica de politizare si discriminare impotriva cinematografiei chineze. In toamna lui 1999, filmul a fost in competitie la Venetia si a castigat Leul de aur. In total, in 1999 si in anii ulteriori, “Not One Less” a castigat nu mai putin de 17 premii in intreaga lume.

China maoista a initiat o industrializare rapida si o transformare a sistemului economic, curatat de elementele capitaliste. Intreaga transformare a societatii chineze a marcat vietile a numeroase generatii, inclusive de dupa incheierea Revolutiei Culturale, considerata ulterior cel mai mare recul “cu cele mai mari pierderi suferite de partid, tara si popor de la fondarea Republicii Chineze”. La finalul ei, zona rurala se confrunta cu o saracie lucie, iar orasele s-au dezvoltat generand mari acumulari umane, in detrimentul satelor si a celor ramasi in locurile de bastina. Aproximativ 160 de milioane de chinezi n-au avut parte, partial sau total, de educatie datorita Revolutiei Culturale, motiv pentru care in 1986, Congresul National Popular a dat o lege ce prevedea obligativitatea a 9 ani de educatie. Insa la inceputul anilor ’90 progresele erau mici, autoritatile devenind mult mai ferme in aceasta privinta, educatia primara transformandu-se intr-o prioritate. Filmul lui Zhang Yimou surprinde tocmai aceasta problema a educatiei si reformarii ei, cu aspectele ei profunde: abandonul scolar de catre elevi pentru a lucra si a aduce un ban in casa, calitatea inferioara si salariile mizere din invatamantul rural, lipsurile sale. Avand tema principala dificultatile oferirii unui invatamant in mediul rural din China anilor ’90, “Not One Less” are multe similitudini stilistice si tematice cu filmele apreciatului regizor iranian Abbas Kiarostami, a carui influenta a fost recunoscuta deschis de Yimou. Personajul principal, Wei, are de infruntat in fiecare clipa exponenti ai autoritatii (primarul satului, persoana ce face anunturi in gara, paznicul de la postul tv), birocratia unei societati ce pare oarba la problemele omului de rand. In lipsa banilor si a puterii, ea depaseste obstacolele prin incapatanare si insistenta, devenind un model de urmat pentru ceea ce-ar trebui sa faca omul de rand in fata greutatilor. Intr-un final, ea se intoarce triumfatoare si invata o multime de lectii despre viata, precum proeminenta banului in societate sau puterea mass-media. Un portret realist al contrastului dintre mediul rural si cel urban chinezesc din ultimul deceniu al secolului trecut, “Not One Less” e un film tulburator, poate unul din cele mai minunate despre incapatanare, ce se dezvaluie a fi nu doar o virtute, ci si un fel de har.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: luni 1 octombrie 2018

Copiind tot mai mult modelul Hollywoodian, cinematografia coreeana incepe, incet, sa se scufunde in mlastina sequel-urilor si remake-urilor dupa filme de succes, indepartandu-se tocmai de elementul ce i-a adus recunoasterea internationala, originalitatea. Si totul, din pacate, pe fondul unei evident tribut platit comercialului si scopului pur financiar, ce face ca mari regizori precum Lee Chang-dong, Park Chan-wook sau Kim Ki-duk sa nu-si mai gaseasca rostul in peisajul cinematografic coreean al zilelor noastre. “Accidental Detective 2: In Action” nu a fost facut neaparat din cauza ca prima parte, din 2015, ar fi fost un succes nemaipomenit (cu 14,2 milioane dolari venituri, filmul din 2015 a fost mai degraba modest ca incasari, insa bugetele relativ reduse din industria coreeana de film – cu 10 milioane poti realiza un adevarat blockbuster daca alegi actorii, subiectul si regizorul potrivit – permit realizarea cu usurinta de sequel-uri. Mai degraba filmul din 2018 raspunde dorintei producatorilor de a reincerca la public reteta tipic americana a cuplului de detectivi, in speranta unor castiguri mai consistente, schimband si strategia de marketing si mutand premiera in plina vara – perioada de concedii, in comparatie cu sfarsitul lui septembrie cand a fost lansata prima parte. Sarmul celor doi protagonisti – Printul Lacrimilor de mai ieri, devenit intre timp omul responsabil cu buna dispozitie ce ne smulge zambete si deconecteaza atmosfera tensionata si plina de mister, Kwon Sang-woo, si seriozitatea ironica a unui Sung Dong-il incaruntit prea devreme (are doar 51 de ani insa arata de peste 60 !) a cucerit de aceasta data publicul coreean, filmul obtinand incasari mult mai bune decat prima parte, 24,3 milioane dolari. Poate si distribuirea starului de televiziune Lee Kwang-soo intr-un rol hilar a ajutat incasarile, o astfel de combinatie fiind reteta garantata a succesului si bunei dispozitii. Si regizorul Kim Jung-hoon, ce s-a ocupat de filmul din 2015, a fost inlocuit, locul lui fiind luat de regizoarea Lee Eon-hee, mult mai experimentata (… ing, Love Exposure, Missing – 2016).

Sequel-ul la “Accidental Detective” isi are plusurile si minusurile sale in comparatie cu filmul din 2015, insa per ansamblu nu se ridica prea mult peste acesta din punct de vedere calitativ. Plusurile se pot trece in dreptul atmosferei generale, mult mai degajate si mai amuzante, consecinta a intrarii in scena a detectivului Lacusta interpretat de comediantul Lee Kwang-soo, un pierde-vara ce se ocupa cu ilegalitati in mediul online, recrutat de detectivul Noh in vederea rezolvarii primului caz al proaspat infiintatei agentii de detectivi privati. Un alt evident plus e chimia perfecta dintre Kwon Sang-woo si Sung Dong-il, care daca sunt luati ca un tot unitar si nu separat, fiecare in parte, formeaza un monolit greu de dizlocat de orice minte stralucita a vreunui geniu criminal. Atunci cand Kwon Sang-woo isi epuizeaza arsenalul de glume, intra in scena sarcasmul si ironia durului Sung Dong-il, iar umorul de situatie prin mimica si gesturi completeaza orice posibil gol lasat in scenariu. Intre indatoririle casnice si cele profesionale, cei doi detectivi trec pe plan secund familia, nu fara a suporta consecintele de rigoare, de aceasta data mai apriga find sotia lui Dae-man, asta dupa ce in prima parte am fost martori la ce inseamna viata in “sclavie” pentru proaspatul tatic de gemene Noh Tae-su. Un minus evident e din nou scenariul, mult prea complicat de urmarit la un moment dat, de multe ori incoerent si daca ati mai vazut astfel de filme, de pe la jumatatea lui… previzibil. Datorita numarului mare de personaje secundare implicate in cazul ce trebuie rezolvat de cei doi detectivi (nu mai putin de 8, multe doar cu numele, fara a le vedea vreodata chipul), la un moment dat te pierzi in detalii. Noroc cu atmosfera mereu deconectanta – chiar si in cele mai tensionate momente – care iti distrage atentia de la rationamentul logic al detectivilor, pentru ca in final toata lumea sa se lamureasca care e ideea principala a scenariului, astfel ca daca nu ati retinut un nume sau altul de pe parcurs, vreun scenariu, presupunere sau vreo concluzie, nu e nici o pierdere, totul va deveni foarte clar si limpede. Cu bune si cu rele, un sequel reusit, parca putin mai bun decat prima parte pentru ca ne ofera mult mai multe lucruri si rasturnari de situatie, mult mai mult umor si in general mult mai multe evenimente care te tin in priza si-ti stimuleaza curiozitatea. Nu e exclus ca in anii urmatori sa vedem si o a treia parte din “Accidental Detective”, succesul acestei a doua retete eliminand orice temere a producatorilor pe viitor in privinta cuplului Kwon Sang-woo – Sung Dong-il.

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 30 septembrie 2018

“Piatra, foarfece, hartie”, clasicul joc al copilariei in Extremul Orient capata noi valente in “Animal World”, cea mai noua productie a unuia din regizorii de mare perspectiva ai Chinei, Han Yan. Filmul este in linii mari inspirat din manga japoneza “Tobaku mokushiroku Kaiji” a lui Nobuyuki Fukumoto, ce a stat si la baza productiei japoneze din 2009 “Kaiji, The Ultimate Gambler”, insa scenariul este unul mult mai complex si mai ofertant fata de versiunea japoneza (e unul din rarele cazuri in care un film chinezesc are la baza o sursa de inspiratie japoneza). Avand un buget ofertant, filmul nu a dezamagit la box-office, obtinand 74,5 milioane de dolari, insa cu acest castig filmul se plaseaza abia pe pozitia a 24-a la incasarile totale de la box-office din acest an din China, ceea ce spune extrem de multe despre cat de puternica e industria care in cativa ani o va depasi pe cea americana in privinta incasarilor. Rolul principal ii revine starului in plina ascensiune Li Yifeng (Forever Young, Mr. Six), ce o are ca partenera – insa intr-un rol secundar in poveste – pe Zhou Dongyu (Under the Hawthorn Tree, Never Said Goodbye, Us and Them, The Thousand Faces of Dunjia). Spectaculoasa si total neasteptata e prezenta in distributie, intr-un rol secundar, a veteranului de la Hollywood Michael Douglas (si-ar fi inchipuit cineva vreodata ca acesta va aparea intr-o zi intr-o productie 100% chinezeasca ?), in varsta de 73 de ani la data filmarilor, care are un rol misterios si care nu ni se destanuie aproape deloc, realizatorii promitand, conform genericului de final, o continuare care sa dezvolte subiectul din acest film pe un palier la fel de captivant, de care personajul lui Michael Douglas nu pare a fi strain. Filmarile au durat aproape 6 luni, insa calitatea filmului este de nivelul productiilor hollywoodiene, in general filmul avand o puternica tenta hollywoodiana, in ciuda subiectului tipic oriental abordat. Mai trebuie spus ca “Animal World” a avut parte de critici majoritar pozitive, insa pentru publicul occidental subiectul poate parea dificil de urmarit pentru ca practic teoretizeaza jocul “Piatra, foarfece, hartie”, analizandu-l pe toate partile posibile pana in cele mai mici amanunte.

Zheng Kai-si (Li Yifeng) lucreaza la o sala de jocuri video pe post de clovn, scopul lui fiind de a atrage cat mai multi clienti prin infatisarea lui nostima. Totusi, in momentele de stres emotional, acesta se imagineaza pe sine ca un clovn desprins din lumea desenelor animate ale copilariei lui, avand o indemanare iesita din comun in a lupta cu monstrii imaginari cu chip uman. Totul porneste de la o trauma suferita in copilarie, cand tatal a fost ucis de niste camatari cand micutul Kai-si se uita la niste desene animate cu un clovn justitiar. In prezent isi duce traiul de pe o zi pe alta, zbatandu-se sa plateasca factura lunara a spitalizarii mamei sale aflate in coma de ani buni. Singura care ii e alaturi e Liu Qing (Zhou Dongyu), prietena lui, ce lucreaza ca asistenta la spital si are grija de mama lui, imprumutandu-l si cu bani la nevoie. Intr-una din zile, pe neasteptate, Kai-si e cautat la serviciu de Li Jun, prietenul sau din copilarie, consultant imobiliar, care ii da un pont. Desi Kai-si refuza initial sa se implice in afacerea propusa de prietenul sau, influenta acestuia si mai ales greutatile si lipsa de perspective a vietii de zi cu zi il obliga sa riste. In scurt timp se trezeste prins in capcana unei dubioase organizatii, care ii ofera sansa de a-si indrepta greseala pe durata unei croaziere…

Realizat in pur stil american dupa o idee japoneza si avand in centrul sau un joc chinezesc la origine, “Animal World” e expresia unei combinatii unice de adrenalina si suspans dusa pana la extrem in interiorul unei imense sali de jocuri de noroc de pe o nava numita simbolic “Destin”. E locul unde cateva zeci de oameni indatorati isi joaca ultima sansa la o viata normala, dar si un loc al intrigilor, tradarilor si inselatoriilor ce au un scop dublu: supravietuirea si imbogatirea. E locul numit simbolic (sau mai degraba ironic) “Lumea Animalelor”, in care omul e manat de instinctele animalice doar pentru a face pe plac unui misterios creditor. E lumea in care ajunge sa rataceasca eroul nostru Zheng Kai-si, ramas orfan de tata la 8 ani si cu o mama aflata in coma, pe care situatia disperata si nevoie de bani il impinge spre o afacere dubioasa careia ii cade victima. Calatoria pe nava de croaziera “Destin” e sansa lui de a se redresa, implicandu-se intr-un fel de turneu neoficial de “Piatra, Foarfece, Hartie”, popularul joc chinezesc. Desi in cea mai mare parte din film ne sunt infatisate strategii, scheme si planuri ce intorc pe toate fetele acest joc, ceea ce pentru publicul occidental poate parea plictisitor la un moment dat pentru ca nu e familiarizat cu regulile jocului, in cele din urma filmul are cu totul alte mesaje, ce ies la suprafata dupa ce intreaga competitie se incheie. Asadar, daca pierdeti firul explicatiilor si analizelor pe baza de probabilitati matematice, nu trebuie sa disperati, nu riscati sa nu intelegeti mesajul filmului, care e completamente altul. Jocul e explicat mult prea in amanunt, detaliile si ipotezele abunda, insa dincolo de toate aceste aspecte aparent plictisitoare (si pe care fara indoiala un asiatic le intelege mai bine datorita popularitatii jocului in acea zona a lumii), prin aceasta experienta ajungem sa cunoastem personajul principal Kai-si, care in ciuda naivitatii sale, se dovedeste a fi o minte sclipitoare, fiu al unui matematician pe care l-a mostenit in intregime. Michael Douglas acapareaza suficient din film cat sa iasa in evidenta prin mister si sobrietate, demonstrand ca ramane un actor mare indiferent de marimea rolului interpretat (chiar nu este, cum s-ar putea astepta unii, un element de decor in poveste, influentand activ si direct evolutia ei). Cu o poveste captivanta, chiar daca nu intelegem prea multe din matematica acestui joc chinezesc al destinului, “Animal World” e o abordare moderna si indrazneata a cinematografiei chinezesti, ce o apropie de realizarile de peste Ocean in multe privinte. Un sequel a fost prefigurat de producatori, anticipat in creditele de final, astfel ca la finalul vizionarii vei fi in asentimentul acestora si iti vei dori, evident, ca aceasta continuare sa apara cat mai repede. Una peste alta, un film dinamic, captivant si plin de invataminte, ce ne invata – daca mai era nevoie – ca firea umana e atrasa ca un magnet de valorile materiale ale acestei lumi, cele profund umane precum trairile sincere si moralitatea fiind cel mai frecvent calcate in picioare de dragul banilor sau din instinctul de supravietuire. In definitiv, Lumea Animalelor e o miniatura a lumii in care traim, o reflectare realista a unei fantezii ce spune un adevar dureros despre firea umana. Ca oameni, ne putem, oare, depasi conditia ?

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Subtitrarea include absolut toate dialogurile vorbite in alte limbi decat chineza, ce nu se regasesc decat partial in subtitrarea oficiala in engleza, si anume dialogurile in engleza, franceza, italiana si coreeana.

Publicat: marți 25 septembrie 2018

Regizorul debutant Lee Chang-hee ne propune un thriller inspirat dintr-o productie spaniola din 2012, “The Body”, intitulat “The Vanished”. Filmul s-a comportat extrem de bine la box-office, reusind sa obtina incasari de 10 milioane de dolari, in conditiile in care vorbim de un film cu buget redus si cu o distributie cu cateva nume cunoscute in rolurile principale dar care niciodata nu au facut saltul spre statutul de actori de top. Kim Kang-woo revine dupa o absenta de 3 ani de pe marele ecran (ultimul rol a fost in extraordinarul “The Treacherous”) pentru a intra din nou in pielea unui personaj ce-l prinde foarte bine, captiv intre propriile iluzii si realizari. Kim Sang-kyung, pe care ni-l amintim din “Montage”, “The Deal” sau “May 18”, e distribuit de aceasta data in rolul unui politist aparent depasit de situatie, ce are de rezolvat un complicat caz in care principalul suspect e partenerul sau mai tanar Kim Kang-woo. In rolul “cadavrului” o revedem pe actrita Kim Hee-ae, protagonista din clasicul deja “The 101st Proposition” din 1993, care abia 21 de ani mai tarziu avea sa revina pe marele ecran si sa-si relanseze cariera. Filmarile nu au durat mult, doar 2 luni si jumatate, in conditiile in care numarul cadrelor exterioare este destul de redus, cea mai mare parte a actiunii desfasurandu-se in interiorul unei… morgi.

Filmul este un thriller psihologic tipic coreean, realizat cu toate ingredientele specifice genului in Coreea, chiar daca vorbim de fapt de un remake dupa un film spaniol. Modul si mai ales unghiul de vedere din care e spusa povestea exploateaza de fapt setea omului contemporan de senzational. Un accident soldat cu victime, un incendiu violent, un OZN zarit pe cer, un cadavru disparut inexplicabil de la morga, toate sunt fapte ce tin de senzationalul care ne acapareaza zi de zi si pe care, din curiozitate sau plictiseala il cautam pentru a iesi din rutina zilnica. Nu poate fi o disparitia unui cadavru de la morga un subiect fascinant pentru un thriller coreean ? Oho, si inca cum ! Exact pe aceasta curiozitate a omului contemporan a mizat si regizorul Lee Chang-hee, co-scenarist alaturi de Lee Hee-chan, ce a reusit sa cucereasca amatorii genului prin misterul acestei povesti de-a dreptul captivante. Intreaga actiune se desfasoara pe durata unei nopti, petrecuta cea mai mare parte in incinta morgii Centrului National de Stiinta din Seul. Ingredientul principal e situatia tensionata si misterioasa in acelasi din timp din sanul unei familii de bogatasi, in care sotia detine fraiele unei companii farmaceutice ce se ocupa cu inovarea de medicamente, iar sotul e un profesor universitar. Desi in aparenta par un cuplu fericit, intre cei doi soti situatia e destul de tensionata; ea pare a-l avea la mana cu ceva pe sotul ei, el se comporta ca un animal de companie docil, a carui revolta e inabusita imediat cu un singur cuvant de “stapana”. Razbunarea lui e o relatie secreta cu o studenta, o infidelitate bine ascunsa de sotia lui. In tot acest cerc de evenimente, declicul se produce in momentul in care sotia moare total neasteptat de atac de cord si cadavrul ei dispare de la morga. Toate suspiciunile se indreapta spre sot, desi aparent acesta nu ar fi avut un motiv sa comita o crima, data fiind situatia materiala a sa, banii nefiind o miza. In paralel cu ancheta declansata de politie in vederea elucidarii misterului disparitiei, asistam si la o serie de evenimente supranaturale ce au loc in morga, ce nu fac decat sa sporeasca misterul si sa complice lucrurile. Desi statica, povestea este suficient de captivanta pentru a nu te dezlipi de ea pana la ultimul cadru, de unde si succesul la box-office al productiei. Creativitatea regizorului e remarcabila, cadrele intunecate din interiorul morgii stimuleaza imaginatia, elementele de supranatural sunt ofertante, iar daca te lasi sedus de toate aceste ingrediente, filmul ti se va parea mult prea scurt, odata terminat. Prestatia protagonistilor e remarcabila (in special Kim Kang-woo exceleaza, insa nu trebuie sa ne mire, e un actor croit exact pentru rolurile psihologice), tensiunea creste gradual si e exploatata la maxim, iar rasturnarile de situatie curg una dupa alta, stimuland curiozitatea spectatorului. “The Vanished” e acel gen de thriller care stii ca la final te aduce cu picioarele pe pamant, dar pe care vrei sa-l vezi tocmai pentru senzationalul dus pana la paroxism si pentru toate fenomenele misterioase care invaluie povestea. Un thriller bun, ce merita savurat de iubitorii genului, in mod sigur nu vor fi dezamagiti.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: sâmbătă 22 septembrie 2018

Partea a doua a productiei “Along With The Gods” nu a fost, ca realizare, mai prejos decat prima. Cu un buget similar, de aproximativ 18 milioane de dolari, filmarile la continuarea povestii s-au facut odata cu cele de la prima parte, durand aproape un an de zile, intre 2016 si 2017. Cu aceeasi protagonisti, mai putin Cha Tae-hyun (care si-a incheiat partitura la finalul primei parti), si cu doi actori de roluri secundare inlocuiti din distributie ca urmare a dezvaluirii implicarii lor in scandaluri de hartuire sexuala (Oh Dal-su) si viol (veteranul Choi Il-hwa), “Along With The Gods” – ambele filme – s-a dovedit una din cele mai de succes retete din cinematografia coreeana din toate timpurile. Daca prima parte a obtinut incasari de 108 milioane dolari, si aceasta a doua parte a confirmat asteptarile, incasarile obtinute fiind de 91 milioane dolari. O afacere exceptionala pentru producatori, care la o investitie totala de 36 milioane de dolari au obtinut 200 milioane dolari ! “The Last 49 Days” a fost doua saptamani lider de box-office si a stabilit cateva recorduri, fiind filmul coreean cu cea mai mare rata de rezervare a biletelor inaintea premierei din toate timpurile, circa 60% din totalul spectatorilor rezervandu-si biletele cu mult inaintea premierei ! Acest luru spune multe despre asteptarile de la aceasta continuare, iar acestea sub nici o forma nu au fost inselate, filmul egaland sau poate chiar depasind prima parte, beneficiind de un scenariu mai dinamic, plin de surprize si rasturnari de situatii greu de anticipat. Un alt record consemnat de acest film a fost cel privind numarul de spectatori din ziua premierei, 1,26 de milioane de spectatori fiind in salile de cinema diun Coreea pe 1 august 2018. Acest numar e aproape dublu decat numarul spectatorilor din ziua premierei primei parti. Dupa o luna de rulare in cinematografe, filmul a atins un numar de nu mai putin de 12 milioane de spectatori, devenind al 13-lea cel mai urmarit film din Coreea din toate timpurile. Vanzari si recorduri au fost inregistrate si in afara granitelor Coreei, in Taiwan, Hong Kong sau Statele Unite.

In “Along With The Gods: The Last 49 Days”, avem parte de o poveste mult mai captivanta, in care regasim traseul prin cele 8 Iaduri al personajului aflat in cautarea reuncarnarii – de aceasta data fratele lui Kim Ja-hong, Kim Su-hong (interpretat de Kim Dong-wook), dar si o alta poveste spusa in paralel, ce se desfasoara in lumea celor vii, in care protagonist e Ma Dong-seok, in rolul unui zeu marunt in stilul unui Aladin, ce-si duce veacul intr-un vas ceramic, si care prinde viata pentru a ajuta un batran si pe nepotul acestuia amenintati cu evacuarea. Si ca totul sa fie si mai captivant, dezvaluirile pe care le va face acest zeu al gospodariei ne va da ocazia sa calatorim inapoi in timp, in perioada Goryeo, cu o mie de ani in urma, sa sa-i cunoastem pe cei trei ingeri pazitori in ipostaza pe care o aveau pe timpul vietii lor. Asadar, avem 3 povesti intr-una de ansamblu, foarte bine inchegata si echilibrata, efecte speciale, aventura si actiune, dramatism si sensibilitate, tot ce trebuie sa ofere o fantezie de proportii epice precum aceasta. Vestea buna e ca producatorii au discutat deja cu regizorul si scenaristul Kim Yong-hwa pentru continuarea povestii, partile 3 si 4 fiind preconizate a se filma in acelasi mod ca primele doua, insa probabil va trebui sa mai asteptam cativa ani pana le vom putea vedea. Pana atunci, nu ne ramane decat sa ne bucuram de aceste doua fantezii superbe cu ingeri, demoni si oameni, Viata de Apoi si reincarnare, pacate si modele de excelenta, fara a uita ca vorbim de primele doua productii de fantezie coreene de amploare pe tema Vietii de Apoi realizate vreodata.

Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) dupa subpackul original, pentru asiacinefil.

Publicat: marți 18 septembrie 2018

“1987: When the Day Comes” e un thriller politic coreean inspirat din fapte reale ce aduce in prim plan al doilea moment tragic de dupa masacrul din Gwangju din istoria moderna a Coreei de Sud, e vorba de revolta democratica din iunie 1987. Regimul dictaturii militare a lui Chun Doo-hwan parea a fi de neoprit, in ciuda revoltelor studentesti frecvente. Temuta Securitate din Namyeong-dong a instaurat in tara o teroare nevazuta dar resimtita de intreaga natiune. Pe acest fundal, un oarecare Park Jong-chul, student la Litere, e retinut de Securitate si torturat excesiv. Decesul acestuia avea sa se transforme intr-unul din cele mai de amploare cazuri de musamalizare din istoria Coreei, dar si momentul declansator al miscarilor de strada ce au culminat cu Revolta Democratica din Iunie 1987, momentul care prin urmarile sale a semnat sfarsitul dictaturii lui Chun Doo-hwan. Fiind vorba de un film, dupa cum au recunoscut si realizatorii, evenimentul e dramatizat, insa adevarul istoric nu este sub nici o forma alterat de acest aspect. Productia este prima realizare de amploare pentru regizorul Jang Joon-hwan (‘Hwayi: A Monster Boy’), nimeni altul decat sotul cunoscutei actrite Moon So-ri, scenariul fiind scris in colaborare cu Kim Kyung-chan (‘Cart’). “1987” a avut premiera dupa Craciunul lui 2017, la 30 de ani dupa evenimentele descrise in film, intr-un an in care, sa nu uitam, evenimente din aceeasi perioada au facut subiectul unei alte ecranizari inspirate din fapte reale, “A Taxi Driver”. Filmul lui Jang Joon-hwan a fost, cum era de asteptat, un rasunator succes de box-office, cu peste 7 milioane de bilete vandute si cu incasari de 53,7 milioane de dolari, care il transforma in al 4-lea film coreean al anului trecut. Nu doar subiectul sensibil si de interes pentru coreeni a atras lumea, ci si distributia de exceptie. Cam un sfert din crema actorilor coreeni ai momentului a fost distribuita in acest film, un lucru mai putin intalnit, multi actori de top interpretand roluri secundare sau chiar minuscule, dand astfel productiei o calitate aparte. Cand vezi actori de roluri principale avand partituri de roluri secundare, care de obicei trebuie sa sustina prestatia protagonistilor, nu te poti astepta decat la ceva extraordinar sub aspect calitativ. Putem spune ca exista doi protagonisti in acest film, Kim Yun-seok, ce interpreteaza prin excelenta un personaj negativ, si, de partea cealalta, personajul colectiv, opinia publica, cu ramificatii in toate domeniile societatii, la conturarea caruia contribuie o multime de actori arhicunoscuti. Exista mai multe fire narative, iar personajele secundare, la randul lor impartite in pozitive si negative subliniaza un efort colectiv, fie ca e vorba de rezistenta la opresiunea unui regim autoritar, fie ca e vorba de musamalizarea adevarului. Va fi o placere sa-i revedem la un loc pe Ha Jung-woo, Yu Hae-jin, Park Hee-soon, Moon Sung-geun, Woo Hyeon, Sol Kyung-gu, Gang Dong-won, Kim Tae-ri, si, in roluri marunte, pe Oh Dal-su, Yeo Jin-goo, Ko Chang-seok sau Kim Eui-sung. Filmul a castigat deja 8 premii si are 14 nominalizari, insa cum sezonul marilor festivaluri asiatice nu s-a incheiat, e de asteptat sa mai castige cateva premii pana la finele lui 2018. Printre cele mai importante premii castigate sunt cele pentru regie, Cel mai bun film, Cel mai bun actor (Kim Yun-seok) si Cel mai bun scenariu.

Filmul este, intai de toate, o oglinda fidela a societatii sud-coreene de la finele anilor ’80, macinata de teroarea regimului militar al lui Chun Doo-hwan si de reactia populara nascuta de politica acestuia. Temuta Securitate reuseste sa inabuse din fasa orice tentativa de revolta a individului, oponentii regimului fiind literalmente ridicati din strada sau de la domicilii si interogati in sediul infricosator din cartierul Namyeong-dong al Seulului. Singura raza de speranta pentru o eventuala schimbare in bine a societatii vine de la demonstratiile studentesti din campusurile universitatilor din capitala, insa si acestea sunt reprimate violent de autoritati. Imaginea vi se pare cunoscuta ? Pe de alta parte, filmul incearca sa reflecte coagularea solidaritatii la nivel social, in toate palierele, si nasterea unei constiinte in urma unui efort colectiv de opozitie la opresiune. Cum o spune la un moment dat un preot catolic (veti ramane surprinsi sa constatati rolul Bisericii Catolice in evenimentele din 1987 din Coreea, asta ca sa continuam similitudinile), soarta viitorului Coreei catre democratie si umanitate depinde de cazul tanarului student torturat si ucis, care devine astfel un martir si un simbol al luptei pentru libertate. Coruptia si teroarea controlau fiecare latura a societatii, culorile in care e zugravita societatea sunt cenusii (nu intamplator multe cadre sunt intunecoase, iti dau senzatia de dezolare), iar acest student oarecare devine un simbol deoarece daca autoritatile ar fi reusit musamalizarea cazului, ar fi insemnat ca, de fapt, complicitatea sociala ar fi fost atat de bine sudata incat Chun Doo-hwan ar fi putut ramane pe viata presedintele unei tari, cum o declara el, “democratice si profund liberale”, care nu s-ar fi deosebit cu nimic de vecina de la Nord. Calcarea in picioare pana si a demnitatii umane fara ca societatea sa riposteze ar fi insemnat dezumanizarea totala si resemnarea in fata unui singur om ce controleaza totul. Ce s-a intamplat in Coreea in 1987 a fortat regimul militar sa dea inapoi atunci cand nimeni nu mai spera, e drept si pe fondul presiunii apropiatelor Jocuri Olimpice de la Seul, care ar fi atras atentia internationala asupra situatiei din Coreea, cel mai mare castig fiind obtinerea dreptului la alegeri prezidentiale libere, prin vot popular direct. A fost un moment crucial pentru istoria moderna a Coreei de Sud, care la 30 de ani distanta, luptand cu coruptia, o criza financiara majora (1997) si cu demonii trecutului (continua amenintare de la Nord) a devenit una din economiile si democratiile cele mai infloritoare din Extremul Orient. In 1989, la doar 2 ani si jumatate distanta, undeva in Orientul Europei, o revolutie izbucnea, printre ultimele din regiune, rasturnand in urma coagularii unei constiinte nationale un regim similar cu al lui Chun Doo-hwan, de sorginte comunista. Luptand cu coruptia, o criza financiara majora si cu propria mentalitate, dupa 30 de ani, acea tara din Orientul Europei se afla la ani lumina distanta de Coreea de Sud ca dezvoltare, civilizatie si educatie civica, zbatandu-se in mediocritatea propriei incapacitati de a se dezvolta. E doar unul din motivele pentru care “1987: When the Day Comes” este un film pe care toata lumea ar trebui sa-l vada, indiferent daca cunoaste ceva despre istoria Coreei sau nu. Invataturile pe care le transmite acest film sunt atat de universale si sensibile incat orice nationalitate ai avea si oriunde te-ai afla in aceasta lume nu poti sa nu te intristezi la finalul vizionarii lui si sa sa-l consideri de-a dreptul inspirational. Povestea te captiveaza din primul moment, si desi e o drama politica si in scenariu sunt implicati o multime de actori, nu ai nici o clipa dificultati in a urmari evolutia fiecaruia. Cu toate ca probabil majoritatea veti fi atrasi de forta personajului colectiv, poporul coreean, Kim Yun-seok in rolul insensibilului director de la Investigatii Anticomuniste e de-a dreptul fantastic. Cu cateva kilograme bune in plus fata de rolurile anterioare, Kim Yun-seok demonstreaza o data in plus ca cel mai bine ii sta in rolul personajelor intunecate, si, paradoxal, la final, dupa trista confesiune pe care o face in fata unui torturat, ajungi sa intelegi ratiunea pentru care ocupa functia de tortionar sef al regimului militar si, oarecum, sa-l compatimesti si cel putin partial sa-l intelegi. Gang Dong-won, desi e trecut in credite de unele site-uri ca avand un rol “cameo”, are o prestatie mai degraba de personaj secundar, care va va linisti prin calmul sau din plina furtuna. Ha Jung-woo e stilat, chiar si atunci cand nu e cazul, data fiind slabiciunea pentru alcool a personajului sau, in timp pe Yu Hae-jin in rolul unui gardian din inchisoare reflecta poate cel mai bine imaginea coreeanului de rand. Nici Kim Tae-ri in rolul nepoatei acestuia din urma nu e de trecut cu vederea, desi mass-media de specialitate are suficienta grija sa-i creeze o imagine buna, in special ca e una din marile talente ale tinerei generatii de actrite coreene. Per ansamblu, un film caruia nu i se poate reprosa nimic, foarte bine realizat, cu mesaje puternice, care dincolo de o fila importanta din istoria Coreei de Sud ne transmite mesajul unei generatii catre istorie si dincolo de ea, dorinta nestirbita a acesteia de a lupta impotriva coruptiei, abuzurilor si, in ultima instanta, de a-si schimba propria lume… O poveste despre vointa unei natiuni cladita pe visul si prin sangele unor oameni exceptionali.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania dupa subpack-ul original de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 16 septembrie 2018

Lee Chang-dong e unul din cei mai surprinzatori cineasti pe care i-a dat Coreea de Sud, devenit in scurt timp un simbol al acestei cinematografii. Originar din Daegu, acesta a fost atras de literatura coreeana, absolvind universitatea din orasul natal la o varsta destul de inaintata, 27 de ani. In anii facultatii frecventa des sala de teatru din incinta universitatii si chiar regiza piese de teatru, iar dupa terminarea studiilor a debutat ca scriitor, devenind in scurt timp un apreciat romancier. In paralel a predat literatura coreeana la liceu, dar cea mai surprinzatoare decizie a fost sa se apuce sa regizeze filme. Interesant este ca la data regizarii filmului sau de debut, “Green Fish”, Lee Chang-dong nu avea nici un studiu de specialitate despre cum se realizeaza filmele; scrisese doar doua scenarii de film, si s-a incumetat sa regizeze doar la incurajarea anturajului sau. Ce avea sa inceapa cu “Green Fish” urma sa-i deschida calea spre celebritate, devenind unul din cei mai apreciati regizori coreeni din toate timpurile. Toate filmele sale ulterioare au fost premiate: “Peppermint Candy” (1999) cu 10 premii, “Oasis” din 2002 cu 20 de premii intre care si premiul pentru regie la Venetia, “Secret Sunshine” 2007 cu 17 premii si “Poetry” (2010) cu 24 de premii (din care 2 la Cannes, unul pentru Cel mai bun scenariu). A cochetat si cu politica, fiind timp de un an ministru al culturii si turismului, si i s-a acordat de catre guvernul francez medalia Legiunea de Onoare pentru meritele din aceasta functie si contributia la promovarea diversitatii culturale.

Filmul sau de debut, “Green Fish”, s-a lansat cu doar cateva luni inainte ca in Asia sa se declanseze celebra criza financiara ce a fost devastatoare pentru Coreea de Sud, afectand implicit si cinematografia coreeana, ca intreaga societate. In acea perioada, in Coreea de Sud se realizau undeva intre 20 si 30 de filme pe an, cel mai in voga regizor al momentului fiind, desigur, veteranul Im Kwon-taek. Ca proaspat debutant, fara pregatire in domeniu, Lee Chang-dong a performat neasteptat de bine la box-office, cu o productie in esenta dramatica. Situata undeva la limita dintre comercial si artistic, “Green Fish” a fost al 8-lea film coreean al anului 1997, reusind sa depaseasca la incasari filme ale unor regizori mai experimentati, precum “Holiday in Seoul” al lui Kim Ui-seok, “The Letter” al lui Lee Jung-gook sau “Push ! Push !” al lui Park Cul-soo, unul din cei mai prolifici regizori coreeni din toate timpurile, originar si el din Daegu. “Green Fish” il aducea in prim plan pe necunoscutul Han Suk-kyu, care in acelasi an a mai aparut in inca doua productii coreene (cu un rol la fel de memorabil in “The Contact”), un actor ce debutase cu 3 ani in urma la o varsta destul de inaintata (30 de ani) dar nu ajunsese la rangul de star. Ei bine, dupa prolificul an 1997, cariera lui avea sa se schimbe, in 1998 fiind distribuit in “Christmas in August” al lui Hur Jin-ho, iar apoi in succesul de box-ofice “Shiri”, devenind deja un nume de baza al cinematografiei coreene. Partenera lui din film (mai degraba partenera sefului sau) e actrita Shim Hye-jin, la acea data deja o vedeta a filmului coreean, avand 20 de roluri la activ (abia in 2001 a inceput sa joace si in seriale ca “East of Eden”, “Princess Hours”, “Secret Affair”, “Endless Love”). In mod paradoxal, Shim Hye-jin, desi pare mai in varsta decat Han Suk-kyu, in viata reala e cu 3 ani mai tanara decat acesta ! Triunghiul e completat de actorul Moon Sung-geun, azi un respectat veteran, care se remarcase pana atunci cu rolul simpatic al unui timid fara noroc in dragoste in “101st Proposition”. In roluri secundare sau de mana a treia vom recunoaste cateva nume consecrate ale filmului coreean, pe atunci ilustri anonimi, precum Song Kang-ho, Jung Jae-young, Jung Jin-young, Lee Moon-sik sau Lee Ho-seong. Scenariul a fost scris de Lee Chang-dong, in colaborare cu Oh Seung-uk (“Christmas in August”, “H”, “The Shameless”).

“Green Fish” nu este, in mod evident, la fel de reusit ca viitoarele productii ale lui Lee Chang-dong, insa marcheaza un debut demn de luat in seama al acestuia. Tematica e una specifica vremurilor, in anii ’90, poate 3 din 5 filme abordand fenomenul gangsterismului, consecinta a realitatii societatii contemporane corupte. Dar asemeni lui Park Chan-wook in “Moon is the Sun’s Dream” din 1992, Lee Chang-dong introduce o nota de realism crud in povestea sa, ce nu este doar despre viata de gangster, ci in principal despre valorile ce conteaza in viata, in primul rand familia. Personajul Mak-dong e un tanar de 26 de ani fara studii, ce tocmai si-a terminat stagiul militar obligatoriu. Singurul lucru pe care stie sa-l faca este sa conduca masini, obtinandu-si permisul in timpul stagiului militar. Nu a fost indragostit vreodata, iar singurele amintiri placute sunt cele din sanul familiei sale, de dinainte de moartea tatalui sau. Este un om cu suflet bun, un cavaler cand vine vorba de femei, si odata revenit din armata isi face mari sperante ca va putea deveni stalpul familiei. Dar regaseste o lume radical schimbata, cu contraste. Mama lui locuieste in casa parinteasca darapanata, in timp ce in fata lor se intind blocuri si noul Ilsan, construit pe terenul care odata apartinuse familiei lor. Regizorul subliniaza astfel modul in care a “inflorit” Coreea moderna, marii dezvoltatori – multi cu legaturi in lumea interlopa – pacalind oamenii simpli si cumparandu-le trenurile pentru un pret modest, adancind saracia celor ce odata erau proprietari, ajunsi sa traiasca in ziua de azi de pe o zi pe alta. In ciuda acestui fapt, acestia au reusit sa-si pastreze coloana vertebrala si valorile familiale intacte, adica exact acele lucruri care conteaza in viata, spre deosebire de d-l Bae, seful lui Mak-dong ce ajunge sa-l angajeze la insistentele iubitei sale, care e intru totul subjugat de puterea banului. Practic, ca in majoritatea filmelor cu gangsteri ale vremii, avem un erou – omul simplu, onest, cu suflet mare, fara noroc in dragoste si fara bani, si un antierou – gangsterul rapace, pornit din saracie, ce si-a facut loc in viata prin puterea pumnului, al carui singur scop este banul. Puterea si eventual o femeie frumoasa sunt doar lucruri firesti ce decurg din posedarea banului, iar Bae Tae-kwon se pricepe cel mai bine la asta. In mod ironic, acesta nu se considera un gangster, ci o persoana mult mai stilata, pentru care problemele intotdeauna se rezolva prin metode “elegante” (gen intelegeri cu procurorii, mita), nu prin forta bruta. Dincolo de falsitatea lui evidenta, in personajul Bae (excelent interpretat de Moon Sung-geun) se poate citi mai degraba disperarea unui om inspaimantat ca odata ajuns sus, poate pierde totul intr-o clipa daca scapa din mana una dintre sfori, iar pentru asta e dispus sa se foloseasca de oricine, jucand rolul victimei. Iar Mak-dong va cadea in plasa intinsa de acest iscusit sforar Bae, datorita naivitatii sale. Relatia cu iubita lui Bae, Mi-ae, nu e suficient exploatata de regizor, insa e unul din firele principale ale povestii, ce are un rol important in deznodamantul acesteia. Portretizand viata de zi cu zi a Coreei moderne, “Green Fish” e de fapt un maraton de idei subtile despre lumea in care traiesc cele trei personaje, un acvariu imens in care atat oamenii de rand, simpli, cat si gangsterii atat de interesati de propria lor imagine ajung sa fie captivi, fara a putea evada. Banul, direct sau indirect, le controleaza vietile, insa cadrul final al filmului – casa darapanata, dar plina de viata, incoltita in departare de complexul inert de blocuri – e o metafora mare cat intreg filmul, ce nu poate fi exprimata in cuvinte. Nu intamplator aceasta productie a fost premiata cu nu mai putin de 10 premii. Daca veti urmari personajele in evolutia lor, veti constata ca slabiciunile acestora de fapt se transforma, in final, in puncte forte. Moartea, infirmitatea fizica, pierderea, suferinta, toate sunt inserate treptat, dozate cu precizia unui maestru al trairilor umane cum se demonstreaza a fi Lee Chang-dong in toate filmele sale. Toate neimplinirile si golurile din sufletul personajelor sale sunt umplute de notiunea atat de draga asiaticilor numita “soarta”. Si chiar daca Mak-dong, de exemplu, traieste viata de dupa serviciul militar puternic apasat de povara incapacitatii de a-si depasi conditia intr-o societate ce nu ofera alternative, acesta nu realizeaza nici un moment cat de aproape este de izbavire, de propria salvare. O banala amintire din copilarie are uneori puterea mantuirii sufletului… Un film simplu dar cu multe mesaje ascunse, o poezie cinematografica in imagini si cuvinte care chiar daca imediat dupa vizionare nu te va impresiona in mod deosebit, in timp te va urmari, intrigandu-te.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 9 septembrie 2018

Stiati ca undeva in lume, exista cel putin o persoana care poate fi identica sub aspect fizic cu persoana dvs ? Stiinta o confirma, iar astfel de cazuri nu de putine ori au facut deliciul amatorilor de fenomene paranormale. Fie ca e vorba de prezent sau de alta perioada de timp, intre cei peste 7,6 miliarde de oameni ai planetei noastre exista posibilitatea ca cel putin o persoana care arata identic cu noi sa existe sau sa fi existat in aceasta lume. Miturile spun ca acestea ar avea un caracter opus celui al nostru, deci ar fi vorba doar de o asemanare fizica, nu si de personalitate, ce tine de individualitatea fiecarei fiinte. Este ceea ce stiinta numeste “alter ego” sau “doppelganger”. Conceptul existentei unui spirit dublu, o replica exacta dar de obicei invizibila a fiecarui om, pasare sau animal, e o credinta straveche larg raspandita. Se spune ca atunci cand iti intalnesti alter ego-ul, una din cele doua persoane trebuie sa moara. Pornind de la acest mit, filmul “Colors of Wind” lansat in acest an in Japonia ne spune o sensibila poveste romantica dintre un el si o ea care ajung sa-si cunoasca alter ego-urile, infruntand soarta si miturile din jurul acestui concept straniu. Filmul este scris si regizat de un regizor coreean arhi-cunoscut, Kwak Jae-young, cu o distributie in totalitate japoneza, dialogurile fiind desigur in japoneza. Filmarile s-au realizat in Tokyo si in indepartatul Hokkaido, insa in cea mai mare parte, stafful de productie este unul coreean. Coloana sonora instrumentala este una superba, insa si aceea este coreeana. Practic putem spune ca avem un film japonez prin excelenta, regizat cu talentul si pasiunea unui coreean. De ce Kwak Jae-young, un regizor si scenarist apreciat in Coreea pentru productii memorabile precum “Windstruck”, “My Sassy Girl”, “Classic” sau recentul “Time Renegades” nu a mai avut loc in cinematografia coreeana aproape un deceniu (din 2008 pana in 2016 a fost complet inactiv) poate parea un mister, insa daca privim evolutia filmului coreean din ultimul deceniu putem intelege. Povestile romantice cu tenta melodramatica aproape au incetat a mai fi produse pentru ca din punct de vedere financiar nu mai sunt o reteta de succes intr-o cinematografie coreeana ce incearca sa imite cat mai mult cinematografia Hollywoodiana. Probabil cand regizorul a propus producatorilor coreeni acest nou proiect, acestia l-au refuzat, in special ca natura povestii nu este una care sa prinda in Coreea, unde publicul cere cu totul altceva. Astfel ca Kwak Jae-young s-a indreptat spre Japonia, unde a gasit finantare, si in acest mod acest film deosebit a putut prinde viata. Pentru rolul principal feminin au fost in casting peste 10.000 de actrite, norocoasa acceptata pentru rolul principal fiind Takemi Fujii, o tanara actrita cu doar cateva roluri la activ. Rolul principal masculin i-a revenit popularului actor japonez Yuki Furukawa, cunoscut in special pentru aparitia din cele 2 sezoane ale serialului “Mischievous Kiss”. Amandoi actorii principali interpreteaza un rol dublu.

Filmul lui Kwak Jae-young e in esenta o melodrama romantica ce are toate ingredientele intalnite deja in succesele sale anterioare de la inceputul anilor 2000, insa nu se limiteaza la atat. Prima parte e dominata de romantism si multa fantezie, ce face posibila exploatarea unui mister inerent, in timp ce a doua parte devine mai cerebrala, mai realista si mai amara prin dezvaluirile sale. In plus, in partea a doua parca ai senzatia ca s-a schimbat regizorul, ca nu mai e acel Kwak Jae-young clasic ce isi spune povestea in pur stil coreean. Introducerea pe coloana sonora a doua melodii moderne interpretate in engleza, foarte cunoscute (Caro Emerald – ”Paris” si Professor Green feat. Emeli Sande – “Read All About It”) schimba perspectiva filmului, in timp ce sarcasmul si ironiile ce reies in urma transformarii fizice a protagonistilor in excentricul cuplu Leon si Mathilda din cunoscutul film al lui Luc Besson “Leon: The Professional” da o nota de culoare unica productiei, ce aminteste astfel de noncomformistul “I’m a Cyborg But that’s Ok” al lui Park Chan-wook. Povestea de iubire dintre protagonisti e conturata pe fundalul a doua elemente principale. In primul rand e magia, un pretext ideal pentru transformare, pentru pacalirea ochiului si a mintii, practic o invitatie spre o lume a bucuriei, a lipsei de griji si a relaxarii, in care oricine isi poate gasi linistea, o lume fascinanta in care cu totii ne lasam sedusi de niste iluzii. La fel fac si protagonistii, magia fiind un liant al iubirii lor. In al doilea rand avem notiunea de “alter ego”, ce deriva – cum se putea altfel – din magie, fiind exploatata de regizor pentru a spori misterul povestii. Amandoua elementele cladesc o intriga solida, iar in combinatie cu romantismul rezulta ceva de-a dreptul memorabil, pe un fundalul sonor somptuos ce nu poate trece neremarcat. Yuki Furukawa in rolul Ryo seamana mult cu Naoki Irie din “Mischievous Kiss”, traieste in lumea lui, rar isi exteriorizeaza sentimentele, e tacut, emanand un aer usor arogant. In relatia cu partenera sa Yuri e introvertit, indiferent, insensibil si incapabil sa gaseasca o solutie la criza prin care aceasta trece. De multe ori te intrebi daca Ryo chiar o iubeste pe Yuri, nefiind nici macar interesat de ce anume s-a intamplat cu aceasta dupa ce ea dispare. In cea mai mare parte a scenelor sale, naratiunea este la persoana intai, aceasta fiind calea prin care ne scufundam in gandurile sale launtrice si ajungem sa-l cunoastem. Toata povestea e prezentata din unghiul lui de vedere, si prin perceptia lui ajungem sa o cunoastem si pe Yuri, interpretata excelent de Takemi Fujii, o actrita ce iese din tiparul actritelor obisnuite; nu este nici foarte frumoasa ca fizic, e si mica de statura (cat de evident e acest lucru alaturi de inaltul ei partener… ) si n-ai zice ca are o mare putere de atractie a atentiei publicului asupra ei. Si cu toate astea, interpretarea ei te face nu doar sa o indragesti, ci si sa reusesti sa o cunosti din interior, sa intelegi drama personajului ei, prin intermediul perspectivei uneori obtuze a lui Ryo. Un mare merit in aceasta il are si regizorul scenarist, ce a stiut cum sa abordeze lucrurile, dand indicatii pretioase actritei ce o interpreteaza pe Yuri. Concluziile filmului nu pot decat sa stimuleze apetitul pentru vizionarea lui: magia e fascinanta, are capacitatea de a apropia oamenii, de a-i face sa viseze si, cum spunea magicianul protagonist, “cel mai fericit moment in timpul unui eveniment de magie e atunci cand incepe iubirea”. Pentru ca iubirea in sine este ceva magic ! Apoi, daca ai sti ca undeva in aceasta lume exista cineva care seamana fizic cu tine, e alter ego-ul tau, cat de mult ti-ai dori sa-l intalnesti ? Nu e incitanta o asemenea tema ? Nu in ultimul rand, cat de mult conteaza infatisarea unui om ? Poate ea induce aceeasi atractie daca ai intalni alter-ego-ul persoanei iubite ? Ai simti acelasi lucru pentru aceasta desi ai sti ca nu e aceeasi persoana ca cea pe care ai iubit-o ? Poate cel mai important mesaj ce-l putem deduce din acest film e ca adevarata iubire inseamna sa devii un singur trup si un singur suflet cu persoana iubita, lucru ce ar trebui sa depaseasca orice coincidenta de infatisare, de personalitate sau de alta natura. In definitiv, totul tine de perceptia sufletului si de individualitatea fiecaruia, asemanarile fizice fiind doar niste intamplari circumstantiale. Nota 10 pentru filmul lui Kwak Jae-young, care in mod sigur nu ar fi avut in Coreea publicul dedicat, fidel si specializat pe astfel de productii precum cel japonez.

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: joi 6 septembrie 2018

Intr-un an – 2018 – sarac in blockbuster-uri in cinematografia din Extremul Orient, al treilea sequel din seria de filme al carui protagonist e imaginarul detectiv din dinastia Tang, Dee Renjie, “Detective Dee: The Four Heavenly Kings” nu poate fi decat binevenit pentru iubitorii de fantezii de epoca chinezesti. In fapt, filmul e un prequel (al doilea, dupa “Young Detective Dee”, precedand actiunea din primul film din 2010, “Mystery of the Phantom Flame”) ce urmeaza povestii din “Young Detective Dee: Rise of the Sea Dragon” din 2013. In rolurile principale regasim protagonistii din 2013, cu acelasi Mark Chao (ce a aparut intre timp in “Chronicles of the Ghostly Tribe”) in rolul detectivului Dee, Carina Lau in rolul Imparatesei Wu Zetian, Feng Shaofeng in rolul Yuchi (care daca vi se va parea cunoscut e din cauza aparitiei in rolul calugarului buddhist din “The Monkey King 2 si 3” sau a luptatorului din “Tai Chi Zero” si “Tai Chi Hero”) si Lin Gengxing in rolul amuzant al adjutantului detectivului Dee (actorul l-a interpretat, intre timp, pe Sun Wukong in “Journey to the West: Demons Strike Back”). Asadar, distributia cuprinde cam tot ce are mai bun la actuala ora cinematografia chineza in materie de actori barbati de varsta a doua, marile staruri de peste 5-10 ani. Filmul e regizat si scris de acelasi Tsui Hark, ce a regizat si precedentele doua productii ale seriei, acesta declarand ca a inceput munca de scriere a scenariului inca de la finalizarea povestii din partea a doua (2012). Ca efort, Tsui Hark a declarat ca acesta a fost comparabil cu cel depus la realizarea primei parti din 2010, iar bugetul initial, extrem de generos, a fost suplimentat de compania producatoare “Huayi Brothers” in urma ideilor noi ale regizorului, bazandu-se pe increderea ca munca acestuia va aduce un nou succes financiar pentru ea. Filmarile au durat aproape o jumatate de an, iar munca de postprocesare aproape un an, insa efortul a meritat din plin. Lansat la sfarsitul lui iulie in cinematografele din China, filmul a avut incasari de aproape 263 milioane de dolari, suma ce-l situeaza undeva pe pozitia a 5-a cand vine vorba de incasarile obtinute de productiile autohtone in acest an la box-ofice-ul din China.

[REZUMATUL FILMULUI ESTE DISPONIBIL PE FORUM, MEMBRILOR COMUNITATII]

Titlul filmului are prea putina legatura cu actiunea in sine, fiind mai degraba ales pentru spectaculozitatea sa, si urmarind actiunea lui veti intelege de ce “cei patru regi” din titlu n-au nici macar un rol secundar in poveste. Scenariul este unul tipic fanteziilor de epoca chinezesti cu intriga si mister, nefiind scutit de evidente clisee pe care le cunoastem cu totii din productii similare. Realizarea este de calitate, cu foarte multe efecte speciale, astfel ca pentru ochi, cele peste 2 ore ale productiei sunt o adevarata delectare. Povestea e bine spusa, la desfasurarea ei participand un numar mare de personaje ce creeaza o atmosfera de mister, atmosfera potentata de decoruri si de costume. Personajele negative sunt redate in elementul lor, hidosenia fiind trasatura de baza pe care regizorul incearca sa o scoata in evidenta, in timp ce personajele pozitive apar infatisate in armuri stralucitoare in masura a le sublinia caracterul ireprosabil. Mai exista o categorie de personaje, cele “gri”, ce oscileaza intre Bine si Rau, care nu stii ce intentii ascund pana la final, a caror dualitate nu face decat sa cimenteze doza de mister din poveste. Latura “politista” si de investigatie a detectivului Dee (privit de occidentali ca un fel de Sherlock Holmes timpuriu al Chinei) e mai putin intensa ca in anterioarele productii, regizorul lasand povestea sa curga de la sine, fara a plictisi spectatorul cu prea multe detalii. Totusi, povestea nu pastreaza spre final vreun mister de elucidat, vreun “as in maneca” cum spun cunoscatorii, astfel ca de la bun inceput stim taberele si directia clara in care fiecare personaj se indreapta. De remarcat introducerea in randul personajelor realizate pe cale grafica a unei maimute ce aduce mult cu King Kong si pe care expertii in grafica au manevrat-o in asa fel incat in mod intentionat in anumite scene sa dea impresia ca e vreo “ruda” cu celebrul personaj din productiile Hollywoodiene. Uneori, audienta se face si prin imitatie, iar chinezii se pricep cel mai bine la asta… Calitativ, se poate spune ca “Detective Dee: The Four Heavenly Kings” nu reuseste sa depaseasca primul film din serie, dar prequelul din 2013 e cu siguranta depasit prin dinamism si mister. Ce e interesant e ca fata de productiile anterioare, detectivul Dee nu ocupa rolul predominant in poveste; el e ajutat de mai multe personaje, unele amuzante, altele rigide, altele misterioase. Desi povestea se cladeste in jurul investigatiei sale, la un moment dat Dee dispare din peisaj si temporar e inlocuit de oamenii din anturajul sau intr-un mod agreabil, facand absenta lui din film neobservata. Mai degraba interactiunea dintre tabere e mai interesanta decat rolul lui Dee in aceasta poveste. Una peste alta un film bun, captivant si deconectant, ce duce mai departe cu succes franciza si lasa deschisa poarta catre o continuare (care, daca ar fi sa urmam cronologia, ar trebui sa se axeze pe perioada dinastiei Zhou, ce a avut o viata scurta cu Wu Zetian exponenta a ei, cea care a ramas in istorie ca prima si singura Imparateasa a Chinei).

Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 2 septembrie 2018

“Keys to the Heart” e o drama comerciala clasica pentru cinematografia coreeana, cu accente comice si melodramatice deopotriva, cu o tematica deloc straina cineastilor din Tara Diminetilor Linistite, cea a relatiei dintre doi frati ce afla unul despre celalalt dupa ani buni de existenta. “Oh ! Brothers” din 2003 e poate cel mai apropiat film coreean ca tematica cu acesta (recentul “My Annoying Brother” din 2016 nu e nici el prea departe). La o privire de ansamblu, insa, “Keys to the Heart” este fara discutie cel mai complex dintre toate filmele de gen realizate pana acum in Coreea, introducand in ecuatie nu doar relatia dintre cei doi frati ci si cea dintre parinte si copil, alternand notele comie cu cele dramatice. Regia si scenariul sunt semnate de Choi Sung-hyun, debutant in regie, care a mai scris scenariul productiei istorice de succes “The Fatal Encounter” din 2014. Distributia a fost punctul de atractie al productiei, al carui subiect, probabil, nu ar fi atras niciodata atata lume in salile de cinema. Superstarul Lee Byung-hun revine inr-un rol dramatic, al treilea consecutiv pe marele ecran, dupa cele din anul 2017, din “A Single Rider” si “The Fortress”, avandu-l ca partener pe starul in ascensiune Park Jung-min, cu 17 ani mai tanar ca el, ce s-a remarcat in drama istorica din 2016 “Dongju: The Portrait of a Poet”. Un rol special il are actrita veterana Youn Yuh-jung, atat de indragita pe micul ecran din rolurile din seriale precum “Hotelier” sau “The King 2hearts”, laureata cu atatea premii pentru prestatia din “The Housemaid” din 2010. Ajunsa la 70 de ani, aceasta o interpreteaza la fel de induiosator ca in rolurile ce au facut-o celebra pe mama personajelor principale. De remarcat distribuirea intr-un rol secundar a actritei Han Ji-min, cunoscuta din seriale precum “Cain and Abel”, “Rooftop Prince”, “Padam, Padam” sau din recentul “Familiar Wife”, ce interpreteaza o pianista de care personajul ce sufera de autism, Jin-tae, e fascinat. Filmul a vandut peste 3 milioane de bilete in doar 3 saptamani, obtinand incasari de 25,8 milioane dolari.

Fara a fi lipsit de obisnuitele clisee, “Keys to the Heart” impresioneaza prin simplitatea povestii sale, ce reuseste sa atinga sufletele spectatorilor prin modul in care e zugravita relatia de familie dintre cei trei protagonisti ai povestii. Actrita Youn Yuh-jung, chiar daca are un rol secundar in poveste, in mod paradoxal e aproape o protagonista, fiind elementul care are puterea de a renaste in sufletul lui Jo-ha credinta in ceva de mult mort pentru el, in Familie. Mama – cu defectele si greselile pe care si le asuma cu inima grea – e factorul de coeziune ce face ca pana si doi straini, ajunsi sa doarma in aceeasi casa si sa manance la aceeasi masa sa devina o familie. Jo-ha, interpretat excelent de Lee Byung-hun, e un fost boxer, campion, de care nimeni nu mai are nevoie. Abandonat de familie in copilarie si de societate dupa ce a reprezentat cu cinste Coreea la nivel international, Jo-ha e un personaj plin de sine, mandru pentru ce a realizat prin forte proprii. E imun la indiferenta societatii, acum, cand nu mai e important in box, dar pretinde respect pentru ceea ce a realizat, iar atunci cand e luat drept un escroc de niste bogatasi, riposteaza aducand la inaintare aroganta. E un personaj in deriva, ce nu-si mai gaseste locul in societatea coreeana a zilelor noastre, ce se gandeste serios sa plece sa munceasca in Canada pentru ca in tara lui nimeni nu are nevoie de serviciile lui nici macar ca sparring partner. E debusolat, traieste de pe o zi pe alta, si tine sa se laude tuturor ca se antreneaza zilnic, de parca acest lucru ar interesa sau ar fi apreciat de cineva. Viata lui ia o alta turnura in momentul in care o intalneste intamplator pe mama lui, care l-a abandonat in copilarie. Ultima oara o vazuse dupa ce isi terminase stagiul militar obligatoriu, iar revederea ei nu face decat sa starneasca un sentiment de ura si frustrare. Accepta sa locuiasca sub acelasi acoperis cu aceasta pentru ca nu are de ales, dar si pentru ca mama lui ii face o propunere tentanta financiar. In modesta locuinta a mamei sale il cunoaste pe Jin-tae, fratele sau, interpretat de Park Jung-min – aflat la al doilea rol memorabil al carierei sale, dupa cel din “Dongju”. Cu 14 ani mai mic decat el, Jin-tae s-a nascut cu mult dupa ce el a fost abandonat de mama sa. A fost crescut pe cont propriu de mama lui, in ciuda autismului de care sufera si a greutatilor financiare. Jin-tae ascunde in spatele handicapului sau o minte sclipitoare cand vine vorba de imitarea unor fragmente muzicale. Fara cunostinte in domeniu, e un geniu in interpretarea la pian, insa acest talent ascuns risca sa nu fie cunoscut de nimeni din cauza greutatilor din familie. Jin-tae e intimidat de la bun inceput de fratele sau, iar chimia dintre cei doi se cladeste, in timp, in jurul celor mai comice scene ale filmului. Timp de o luna de zile, Jin-tae va ramane in grija lui Jo-ha, prilej pentru acesta de a descoperi calitatile exceptionale ale fratelui sau, dar si de a intelege semnificatia notiunii de familie, de care el din copilarie a fost privat. Un film deosebit, despre iertare, intelegere si (re) descoperire a unor notiuni de viata sensibile, ce are in centrul sau sufletul si necesitatea de afectiune a acestuia.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Page 2 of 51

sus

No Comment (2002) – nume mari ale filmului coreean într-un omnibus comico-romantic

The Negotiation (2018) – Hyun Bin şi Son Ye-jin într-un joc psihologic mortal !

Rampant (2018) – Hyun Bin, Jang Dong-gun şi invazia de zombi din Joseon !

Fengshui (2018) – a treia parte a trilogiei despre prezicerea viitorului în Joseon

Dark Figure of Crime (2018) – Ju Ji-hoon în rolul carierei într-o poveste tulburãtoare inspiratã din fapte reale

Letters from Prague (2016) – o sensibilã poveste romanticã din romantica Praga…

The Top Secret: Murder in Mind (2016) – un thriller psihologic SF de senzaţie de la autorul trilogiei „Rurouni Kenshin” !

The Great Battle (2018) -Jo In-sung şi epopeea fortãreţei Ansi din anticul Goguryeo

On Your Wedding Day (2018) – în iubire, totul ţine de… sincronizare !

The Housemaid (2016) – exotism şi mister într-un horror gotic romantic vietnamez

Not One Less (1999) – o lecţie de încãpãţânare în sens pozitiv marca Zhang Yimou

The Accidental Detective 2: In Action (2018) – Kwon Sang-woo şi Sung Dong-il, familiştii de serviciu din nou în acţiune !

Animal Wolrd (2018) – Li Yifei şi Michael Douglas, stãpâni în lumea instinctelor

The Vanished (2018) – Kim Kang-woo şi Kim Sang-kyung, între mistere şi realitate

Along With The Gods: The Last 49 Days (2018) – mult aşteptatul sequel despre Viaţa de Apoi stabileşte noi recorduri !

1987: When the Day Comes (2017) – o dramã politicã cu putere de simbol

Green Fish (1997) – debutul strãlucit al regizorului Lee Chang-dong

Colors of Wind (2018) – magie, iubire şi mister în noul film al lui Kwak Jae-young

Detective Dee: The Four Heavenly Kings (2018) – a treia ecranizare din francizã, un nou succes pentru Tsui Hark

Keys to the Heart (2018) – Lee Byung-hun descoperã semnificaţia familiei