2. The Neighbour’s Wife and Mine – Heinosuke Gosho (1931)

Topul celor 10 filme care au schimbat istoria cinematografiei japoneze cuprinde filme care au schimbat principiile morale, au creat genuri noi sau le-au schimbat radical cursul celor existente, amplificand imaginea cinematografiei japoneze peste hotare. In aceste conditii, s-ar pune o intrebare fireasca: cum se face ca un film precum „Carmen Comes Home”, primul film color japonez, ocupa doar pozitia a 9-a in acest top, iar „The Neighbour’s Wife and Mine” din 1931 al lui Heinosuke Gosho ocupa pozitia a doua ? Dincolo de faptul ca filmul lui Gosho este si prima productie japoneza vorbita, cu sonor, mai trebuie subliniat ceva: daca „Carmen Comes Home” a fost o delectare pentru ochii privitorului, transformand filmul alb-negru in ceva desuet, in Japonia, filmul lui Gosho, pe langa faptul ca e primul film vorbit, a vestit si sfarsitul venerabilei traditii narative a filmului japonez timpuriu.

A spune ca filmele timpurii realizate in Japonia intre 1897 si 1930 erau filme mute ar fi total gresit. Intr-adevar, filmele in sine cuprindeau secvente audio nesincronizate pe scenele din film, insa ceea ce lipsea prin tehnologie era realizat prin nararea in direct de catre asa-numitii „benshi”. (s-a mai vorbit despre acestia intr-un alt articol de-al nostru, AICI). Exact ca in traditia teatrului japonez de kabuki, noh si bunraku, in care un personaj sau un intreg cor de voci asigurau nararea reprezentatiei, benshi nu dadeau glas doar actorilor de pe ecran, ci chiar dezvoltau scenariul si ofereau explicatii pentru detaliile nefamiliare, in special in filmele importate din afara granitelor Japoniei, unde modul de viata occidental presupunea necesitatea unor astfel de explicatii. Nu de putine ori, acesti benshi erau chiar mai celebri decat actorii de pe ecrane. Insa pozitia lor avea sa fie amenintata odata cu „The Neighbour’s Wife and Mine” a lui Gosho. Acesta prezenta povestea unui scriitor ajuns intr-un moment de rascruce al vietii lui, interpretat de Atsushi Watanabe, a carui atentie este in continuu distrasa de diverse sunete plictisitoare venite de la o tanara vecina a timpurilor moderne si de la formatia ei de jazz.

La un an dupa lansarea filmului lui Gosho, in 1932, muzicantii de cinematograf si benshi au primit o lovitura fulgeratoare, fiind concediati. Rolul lor devenea inutil in conditiile noilor filme cu sonor realizate de cineastii japonezi. Chiar daca cineaste precum Ozu si Mizoguchi au continuat sa produca filme mute pana spre mijlocul anilor ’30, noutatea filmului vorbit a raspuns asteptarilor audientei japoneze, incantand-o, si lasandu-i pe benshi sa devina o curiozitate a unor timpuri apuse.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com