Pozitia a 5-a: Souls on the Road – Minori Murata (1921)

In cartea sa din 2001, „Un secol de film japonez”, Donald Richie (foto), remarca faptul ca in timp ce spectatorii de film din Occident, de la sfarsitul secolului XIX, vedeau tehnologia imaginilor in miscare ca fiind asociata cu fotografia, in Japonia aceasta era vazuta ca o forma de teatru. Astfel, in timp ce maestri filmului timpuriu, ca D.W.Griffiths si Ernst Lubitsch, experimentau imagini din diverse unghiuri, cat mai interesante si captivante, cineastii japonezi timpurii si-au pus camerele intr-o pozitie fixa, filmand in continuu lunga interpretare a actorilor pe scena. Acesta nu a fost singurul procedeu preluat din teatru de catre primii regizori japonezi. Interpretarea era una rafinata, scenele de lupte cu sabii beneficiau de o coregrafie rigida, iar femeile nu aveau voie sa apara in aceste filme. Asa-numitii „Oyama” – actori barbati ce interpretau roluri feminine – aveau sarcina de a inlocui personajele feminine in partiturile de pe scena.

Pe masura patrunderii filmelor straine in Japonia, treptat, aceasta traditie in privinta realizarii de filme a inceput sa paleasca. In anul 1921, filmul produs de compania Shochiku, regizat de Minoru Murata, „Soul on the road” („Un suflet gasit pe drum”) avea sa schimbe istoria filmului japonez, fiind considerat in zilele noastre primul film modern realizat in Japonia. Vazand colaborarea dintre scriitorul rus Maxim Gorky si germanul Wilhelm Schmidtbaum, Murata si scenaristul sau, Kiyohiko Ushihara, si-au propus in mod express a realizeze un film „intr-o maniera straina”. In locul catorva scene au fost filmate 127, editate atent, fiind folosit procedeul flashback-ului si al intunecarii imaginii in momentul in care se trecea de la un subiect la celalalt. Una din teme se centra pe Koichiro (Denmei Suzuki), un tanar din Hokkaido ce incearca sa-si castige existenta ca violinist in Tokyo, in timp ce cealalta ce concentreaza pe doi condamnati evadati, Kamezo (Shigeru Tsutamura) si Tsurikichi (Komei Minami) si incercarea lor de a-si gasi un loc de munca la tara.

Pentru prima oara se permitea o dezvoltare a subiectului pe un plan nou si o schimbare a decorurilor. Mai mult decat atat, se folosea pentru prima data procedeul „close-up”-ului (insistarea pe imaginea unui personaj filmat din apropiere, pentru surprinderea sentimentelor acestuia), ce a avut un rol major in apropierea spectatorului de trairile personajului din film. Pentru ca ruptura de regulile traditiei sa fie completa, starleta Haruko Sawamura a interpretat un rol feminin, fiind prima femeie ce aparea intr-un film japonez.

Toate aceste lucruri au facut ca filmul lui Murata sa vesteasca o noua era in cinematografia japoneza, fiind pe drept cuvant considerat un film cu adevarat modern, cu nimic mai prejos de productiile hollywoodiene contemporane.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com