The Recorder Exam poster“The Recorder Exam” (2011) este filmul de debut al regizoarei coreene Kim Bora, un scurtmetraj de 28 de minute ce a fost premiat in 2011 cu Premiul Juriului “Cel mai bun scurtmetraj studentesc” la Festivalul de film de la Woodstock. Kim Bora era, la acea vreme, o tanara studenta in Statele Unite, unde studia cinematografia. Acest film independent a fost finantat de Consiliul Coreean de Film, Comisia de Film Seul si Kodak Coreea, filmat in cateva zile in septembrie 2011 in Seul, beneficiind de donatii facute in mediul online de aproximativ 3.000 $, care au permis finalizarea lui la timp pentru a avea premiera la Festivalul de film al Universitatii Columbia. In rolul principal o vedem pe actrita-copil Hwang Jeongone, aflata la debut, ce are o interpretare naturala a unei fetite prinsa intre indiferenta parintilor si dorinta de a se afirma si de a-i aduce impreuna. In mod suprinzator, in rolul tatalui il revedem pe cunoscutul actor coreean Jeong In-gi.

The Recorder Exam secventa 1“The Recorder Exam” e portretul unei fetite in pragul maturizarii, Eun-hee, care la cei 9 ani ai ei se pregateste agitata pentru un examen la flaut. In propria ei clasa e privita ca oaia neagra de catre colegii ei, avand o singura colega, Ha-na, pe care o considera o adevarata prietena. O priveste cu o oarecare invidie pe aceasta, in conditiile in care parintii ei au grija de ea, o respecta, bat la usa camerei ei, ii pregatesc deserturi de fructe si ii ofera un lucru pe care ea nu il are: afectiune. Eun-hee mai are un frate cu care mai tot timpul se cearta si o sora mai mare preocupata de intalniri, o mama ce lucreaza pana seara la 8 si un tata ce are pe ascuns o relatie extraconjugala. Parintii ei desi isi iubesc copiii si incearca sa le ofere o educatie, nu le ofera poate cel mai important lucru de care un copil are nevoie: atentie, o imbratisare, o incurajare altfel decat verbala. In momentul in care Eun-hee primeste ca tema de casa sa se pregateasca pentru examenul de flaut, educatoarea promitand ca cei ce sunt selectati sa participe la serbarea de sfarsit de an vor putea sa-si cheme parintii la eveniment, aceasta e hotarata sa faca totul sa fie selectata.

The Recorder Exam secventa 2Povestea din “The Recorder Exam” e spusa din unghiul de vedere al lui Eun-hee, o fetita de 9 ani ce spera ca obtinand validarea din partea comisiei de examinare de a participa la serbarea de sfarsit de an, ea insasi se va valida in ochii propriei familii, ce o ignora complet pe cea mai mica membra a ei. Pentru ea, succesul la acest examen, care pentru toti din jurul ei e neimportant, echivaleaza cu o sansa de a demonstra ca exista cu adevarat in vietile celor ce o inconjoara. Ce nu realizeaza ea, la varsta ei, e ca si cei din familia ei isi au propriile probleme, propriii demoni, si ca prioritizarea in viata nu se realizeaza uneori atat de simplu precum crede. Povestea se desfasoara pe fundalul derularii Jocurilor Olimpice de la Seul din 1988, iar acest fundal nu e deloc intamplator. Pe atunci, Coreea de Sud era privita ca o tara “nedezvoltata” care, asemeni micutei Eun-hee, era dornica sa arate ceva intregii lumi. Asemeni Coreei, Eun-hee sufera din cauza durerii ignorarii, cautand recunoasterea familiei sale. Atmosfera acelor vremuri si propria alienare a lui Eun-hee, lupta celor doua pentru gasirea afectiunii celorlalti sunt o paralela minunata gandita de regizoarea scenarista. Publicul are ocazia de a observa cu atentie lumea lui Eun-hee, astfel ca momentele obisnuite ale vietii ei capata o cu totul alta insemnatate. Un scurtmetraj minunat, intens si plin de emotie, ce ne prezinta prin ochii unui copil de 9 ani o perspectiva originala despre constientizare si maturizare. Iar uneori, cei care trebuie sa se maturizeze sunt, din pacate, adultii…

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>