“The Piper” (2015), filmul de debut al regizorului Kim Gwang-tae, e un amestec reusit intre un “Village” al lui M. Night Shyamalan si una din cele mai violente si lipsite de compromisuri productii pe tema razbunarii din cinematografia coreeana, “Bedevilled”. Filmul are la baza scenariul lui Kim Dong-woo, ce a si produs filmul, acesta fiind cunoscut pentru scenariile lui “Eye foe an Eye” si mai ales “71 Into the Fire”. Ca si in “71 Into the Fire”, fundalul povestii e Razboiul Coreean, mai precis anii de dupa semnarea armistitiului, insa fundalul e doar un pretext pentru a spori misterul. In realitate, toata actiunea se petrece intr-un sat de munte, unde timpul pare a fi stat in loc, razboiul si ororile sale ajungand la spectator doar prin vorbele personajelor, prin impactul acestuia asupra vietii lor. “The Piper” are, de fapt, la baza, un celebru basm al Fratilor Grimm, “Flautistul din Hamelin”, despre tragedia unui orasel din evul mediu de secol XIII, a carui tema e preluata de scenarist si plasata in Coreea postbelica. Filmul, cu un buget de doar 4 milioane de dolari, a reusit sa-si recupereze investitia la box-office, obtinand 5,5 milioane dolari, si a avut parte de 8 nominalizari. Vedetra filmului este, indiscutabil, starul Ryoo Seung-ryong, premiat in trecut pentru rolurile din “Miracle in Cell No.7”, “All About My Wife” si “Masquerade”. De remarcat interpretarea actorului veteran Lee Sung-min, in rolul principal negativ, dar si prezenta in distributie a actritei Chun Woo-hee si a lui Lee Joon, fost membru MBLAQ, care de cativa ani s-a dedicat serios carierei de actor si are mult potential, rolul negativ din acest film fiind cea mai clara dovada.

La scurta vreme de la semnarea armistitiului ce pune capat ostilitatilor din Razboiul Coreean, Woo-ryung (Ryoo Seung-ryong) si fiul sau, Young-nam, pornesc spre Seul. Young-nam e orfan de mama, ce a pierit in razboi din cauza neputintei tatalui sau, schilod de un picior, iar acum se indreapta cu tatal sau spre Seul pentru a i se vindeca boala de plamani de care sufera. Toata speranta lor sta intr-un biletel cu o adresa din Seul scrisa in limba engleza de un yankeu, care chipurile i-ar fi scris ca daca soseste intr-o luna la Seul, ii poate salva viata baiatului. Woo-ryung isi intretine fiul cantand la fluier sau ajutand diversi vraci, de la care a furat meserie. Cum starea baiatului pare a se agrava, tatal decide sa se opreasca o zi, doua, in primul sat care le iese in cale. Pe drum, cei doi aleg sa mearga pe o poteca de munte, care ii conduce spre un sat. Satenii par pasnici, prietenosi, chiar daca tacerea si privirile lor intrebatoare sunt primele care ii intampina. In scurt timp, Seful satului le arata ospitalitate si accepta sa-i gazduiasca peste noapte. Ce nu stiu cei doi e ca satul ascunde un secret teribil. Chiar daca lucrurile par a se indrepta odata cu sosirea cantaretului din fluier, in scurt timp secretele incep sa iasa la suprafata…

“The Piper” nu mosteneste rigurozitatea stilului lui Shyamalan cand vine vorba de introducerea in atmosfera a spectatorului. Asemeni unui film cu un buget redus, scenariul intra repede in subiect, fara a face decat cateva scurte trimiteri la situatia celor doi drumeti, tata si fiu, aflati in drum spre capitala cu mari sperante, intr-o Coree ravasita de razboi dar a caror urme nu par a se vedea. Poate si pentru ca intreaga actiune se petrece in natura, iar mai apoi se muta intr-un sat de munte rupt de lume, in care satenii doar traiesc spaima razboiului, a invaziei comuniste, fara a fi participat in vreun fel activ la acesta. Lipsa de experienta a regizorului se vede si din redarea cliseului primului contact al celor doi drumeti cu satul: niste copii se joaca si, la vederea celor doi, se ascund de ei. Satenii isi intrerup munca, discutiile si activitatile in care erau implicati, aruncand priviri ciudate, scrutatoare si tacute catre noii veniti. Chipurile lor negricioase, arse de soare, hainele ponosite si privirile dusmanoase parca le-am mai vazut in “Bedevilled” sau “Sisily 2 km”, toate sunt deja un cliseu necesar pentru a induce o stare de tensiune. Mai apoi, odata ce in intampinarea drumetilor vine Seful satului, fara de care satenii nu fac nimic, situatia se detensioneaza, iar odata ce acesta accepta sa-i gazduiasca o noapte chiar in casa sa, satenii revin la normalitate, sarbatorind prima zi de nastere a unui copil, intrand in vorba cu cantaretul din fluier si profitand de cunostintele lui din domeniul medicinei, furate de la vraci de prin divere colturi ale tarii. Insa aceasta comunitate ascunde un mare secret. Satul nici macar nu apare pe vreo harta, iar atunci cand satenii ajung la limita disperarii, Woo-ryong banuieste care ar fi secretul satului. Cu toate ca principala lui grija e sa ajunga cu fiul lui in Seul pentru a fi tratat de boala de plamani de care acesta sufera, el accepta sa ajute satenii si sa le rezolve problema. Cum o face ? Simplu, ca un magician, cu fluierul. Un fluier fermecat ce poate alunga Raul si blestemele. In spatele acestei povesti pline de mister se ascunde, insa, o tragedie, pe care Woo-ryung nu o realizeaza. El e exponentul omului de rand fara prea multa educatie, naiv si bun din fire, ce nu se gandeste ca rautatea oamenilor poate avea consecinte dezastruoase. Suferinta provocata de moartea sotiei lui in razboi i-a lasat o rana adanca in suflet, deoarece se considera responsabil pentru ca din cauza piciorului sau lipsa nu a putut-o proteja pe mama copilului sau. Considera razboiul cel mai mare rau care se poate intampla oamenilor, dar nu realizeaza rautatea aproapelui sau, tocmai din cauza naivitatii sale. E insa o naivitate pozitiva, ce o gasesti la oamenii onesti, ce nu au fost inca corupti de samanta raului. Grija lui pentru singura familie ce o mai are, fiul sau bolnav, si increderea prea mare in aproapele sau il transforma intr-o victima sigura a celor pe care decide sa-i ajute. Iar ca tragedia sa fie si mai mare, un lucru interesant e ca aceasta va fi constientizata doar de catre spectator, care stiind engleza, va putea descifra “adresa” din Seul pe biletel, scrisa in engleza, limba pe care niciun personaj nu o cunoaste. Si, in pur stil coreean, totul se transforma dintr-odata intr-o crunta poveste de razbunare, in care din nou, fluierul, e instrumentul ce aduce din nou linistea, de aceasta data in sufletul lui Woo-ryong, intr-unul din cele mai necrutatoare moduri cu putinta (finalul e de-a dreptul infiorator, mergand pe principiul ca Raul trebuie smuls cu tot cu radacini, pentru a nu se mai multiplica).

Un excelent thriller cu accente horror spre final, in care verdele viu al unor peisaje superbe si luminoase de pe parcurs contrasteaza cu cadrele nocturne intunecate, luminate doar de facliile satenilor sau de cerul rosu scaldat parca in sange si de luna plina prevestitoare de nenorociri, insotite de sunete stridente si ochi de “bestii” ce stralucesc in intuneric. Regizorul ar fi putut insista mai mult pe latura realista a povestii, pentru a face coeziunea tata-fiu mai puternica, insa probabil preocuparea pentru crearea unei atmosfere de mister a prevalat. Pentru spectator, persista intrebarea, la final, daca personajul principal gaseste acea dreptate pe care o cauta prin razbunare sau doar ramane un simplu personaj impins de scenarist pana la limita extrema, dezumanizat complet. Remarcabila din nou prestatia lui Ryoo Seung-ryong, ce aminteste oarecum de anteriorul sau personaj din “Miracle in Cell No. 7”, dar si a personajului negativ interpretat de Lee Sung-min. Un film usor deprimant, insa pentru iubitorii genului cu siguranta nu e o dezamagire.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil