Lumea azilelor de nebuni e una ce inspira numeroase productii universale, pornind de la celebrul “Zbor Deasupra unui Cuib de Cuci” din 1975, un clasic cu o multime de premii de prstigiu. Nici cinematografia asiatica nu a ocolit aceasta tematica, celebra fiind ecranizarea japoneza “Veronica Decides to Die” dupa romanul lui Paolo Coelho, sau productia coreeana “I Am Happy” cu nu mai putin celebrul Hyun Bin. Cu toate ca exista riscul reluarii clasicelor clisee, realizatorii coreeni s-au incumetat anul trecut sa lanseze pe piata “Shoot Me in the Heart”, povestea a doi straini ce ajung din motive diferite intr-o institutie de boli mintale si pe care viata ii va transforma in prieteni intr-unul din cele mai delicate momente ale existenteiu lor. Filmat pe parcursul a 3 luni, filmul nu a avut un buget ridicat (nici nu se impunea natura productiei, intreaga actiune petrecandu-se, practic, intr-un azil, filmarile interioare predominand), si nici incasari deosebite la box-office. Insa altele sunt punctele sale forte. Primul ar fi scenariul, ce e adaptat dupa romanul bestseller omonim al lui Jeong Yu-jeong, premiat cu premiul Segye pentru Literatura in 2009. Al doilea punct forte il constituie interpretarea celor doi protagonisti, tinerii si carismaticii Lee Min-ki si Yeo Jin-goo. In special Lee Min-ki are o interpretare excelenta, in ultimul rol inaintea incorporarii sale. In roluri secundare abunda actori cunoscuti din filme si seriale, ce contribuie din plin la sarea si piperul acestui film.

Intr-o seara ploioasa de toamna, Lee Soo-myung (Yeo Jin-goo) este dus cu o dubita la un spital de boli mentale. Sufera de schizofrenie in urma tragicei sinucideri a mamei sale, pe care nu a reusit sa o impiedice, astfel ca tatal sau a decis ca pentru a-l proteja, cel mai bine e sa-l interneze la azil. Pe drumul catre spital, calea dubitei cu care e transportat e taiata de niste gangsteri, care se bat violent in strada. Intamplarea face ca o ora mai tarziu, sa soseasca la spitalul de psihiatrie odata cu el si gangsterul ce fusese urmarit in trafic, Ryu Seung-min (Lee Min-ki). Amandoi sunt luati in primire de personalul spitalului, ce nu e tocmai amabil, cei doi fiind incatusati. Daca Soo-myung se afla in acel loc din cauza unei boli evidente, Seung-min, gangsterul, a cazut victima luptei pentru controlul unei companii dintre fratii lui vitregi, odata cu moartea tatalui lor comun. Acesta i-a lasat mostenire 2% din actiuni “bastardului” din alta casatorie,, si pentru ca cei 2 % permiteau controlul companiei de unul dintre frati, acesta a decis sa-l deposedeze de actiuni si sa-l inchida pe fratele vitreg la azil, pentru a nu crea probleme. Cei doi oaspeti noi ai azilului treptat ajung sa cunoasca ceilalti locatari si, desigur, sa se imprieteneasca in conditiile in care sunt cam singurii ce par normali din intregul peisaj. Pana cand pun la cale un plan de evadare, pentru ca Seung-min sa-si implineasca visul de a ajunge pe celebrul Annapurna din Nepal.

Filmul debuteaza ca o comedie pe alocuri savuroasa, insa pe parcurs, oricat se straduieste sa pastreze buna dispozitie, se transforma intr-o drama evidenta, dat fiind decorul in care se desfasoara povestea. Cele doua personaje nu sunt complexe, insa ascund fiecare un trecut intunecat. Daca Soo-myung e marcat de sinuciderea mamei bolnave psihic, devenind schizofrenic si fiind internat de tatal sau in spitale si mai apoi in acest azil de nebuni, Seung-min pare cel mai sanatos dintre toti bolnavii internati. Si asta pentru ca psihic e perfect normal. El e doar o victima a jocurile de putere din familia ramasa dupa moartea tatalui sau; desi provine dintr-o alta casatorie, abandonat fiind de mic de mama, ajunge in ospiciu datorita lacomiei unuia din fratii vitregi, pentru care acesta era un ghmpe in coasta si o piedica in calea preluarii conducerii companiei. Pe acest fond, el trebuie sa supravietuiasca, si realizeaza ca nu poate face asta pretinzand ca e sanatos. Asa ca se preface nebun, si dupa ce se imprieteneste cu ceilalti, pune la cale o spectaculoasa evadare. Lee Min-ki e fara indoiala vedeta acestui film, avand o interpretare solida, fiind cand o persoana lucida, cand una cu probleme mentale. Partenerul lui, Yeo Jin-goo, se vede ca e mult mai lipsit de experienta, avand si un rol mai usor, personajul Lee Soo-myung fiind macinat doar de trauma din trecut, netrebuind sa joace rolul unei personalitati duble. Acesta mai mult pare intr-o vizita prin institutia de boli mintale, nicidecum un bolnav de schizofrenie cu crizele de rigoare, ce lipsesc cu desavarsire. Un asemenea rol de observator, de narrator, nu e foarte solicitant. De remarcat numele cunoscute din rolurile secundare, actori idragiti din filme si seriale precum Yu Oh-seong, Kim Ki-cheon sau Park Doo-sik, ce intretin o atmosfera vesela pe tot parcursul filmului. Daca de obicei rolurile secundare exista pentru a duce povestea mai departe si a pune in valoarea interpretarea protagonistilor, de aceasta data ele contribuie in egala masura cu protagonistii la portretizarea unei lumi hade, de obicei prezentata in nuante cenusii, care in “Shoot Me in the Heart” are alte valente. Desi filmul nu reuseste sa se apropie de memorabilul “I’m a Cyborg, but That’s Ok”a lui Park Chan-wook, ce poate fi considerat deja un clasic al genului in cinematografia coreeana, filmul merita savurat, in special ca nu e unul dur si pentru ca incearca sa prezinte lumea azilului dintr-o alta perspectiva. Un film bun, ce demonstreaza din nou ca dintr-un roman premiat si cu actori carismatici, poti da unui subiect trist o nota vesela si face filmul unul placut la vizionare pentru intreaga familie.

Traducerea si adaptarea, inclusiv retusarea manuala a timingului, au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil