Dupa succesul rasunator din 2003 al serialului “Stairway to Heaven”, multa lume il astepta pe Kwon Sang-woo sa revina intr-un serial pe micul ecran cel putin la fel de emotionat ca precedentul. Iar minunea s-a intamplat 2 ani mai tarziu, cand postul de televiziune MBC a produs un serial romantic melodramatic de 20 de episoade intitulat “Sad Sonata” (cunoscut si ca “Sad Love Story”). Cu un buget de 7,6 miliarde woni (aproximativ 6,6 milioane de dolari), Sad Sonata a fost un succes remarcabil, devenind unul din serialele coreene moderne care nu doar a reusit sa treaca de granitele Coreei, dar si a avut un succes fulminant in Asia de Sud-est si in Japonia. Filmarile la seril au fost realizate in mare parte in Coreea, dar si in Statele Unite, din distributia largita facand parte mai multi actori americani, in conditiile in care jumatate din actiunea serialului se desfasoara peste ocean. Kwon Sang-woo revine cu success intr-un rol oarecum similar cu cel din Stairway to Heaven, cu deosebirea ca de data asta interpreteaza baiatul frumos si sarac, cu sufletul curat, ce lupta cu greutatile vietii pentru a invinge obstacolele ce-I stau in calea fericirii. De aceasta data, partenera lui Kwon Sang-woo e frumoasa Kim Hee-sun (My Fair Lady, recent vazuta in productia epica chinezeasca “Warring States”), care de departe face cel mai important si memorabil rol din cariera. In acest an, Kim Hee-sun il va avea partener intr-un serial mult asteptat, “Faith”, pe nimeni altul decat Lee Min-ho, astfel ca la 7 ani de la succesul din “Sad Sonata” mai mult ca sigur va ajunge din nou in atentia fanilor k-drama de pretutindeni. Triunghiul este completat de simpaticul Yeon Jung-hun, din Daddy Long Legs si Jejoongwon. Din distributie, in rolurile secundare, fac parte o multime de figuri cunoscute, o parte din actorii din serialul “All In” acceptand sa participe si la acest proiect.

Interesant este ca actorul Song Seung Heon ar fi trebuit sa joace rolul lui Gun Woo (revenit in final lui Yeon Jung-hun), dar fiind implicat intr-un scandal legat de incercarea de ocolire a indeplinirii serviciului militar obligatoriu, s-a inrolat in armata si a renuntat la acest proiect. Cu toate acestea, in primul album foto publicat de YesAsia (un cunoscut site de vanzari online de materiale video produse in Asia) in care era promovata drama, apare Song Seung Heon in locul lui Yeon Jung-hun, cu care a fost inlocuit. Rolul din copilarie al personajului Joon Young e interpretat de nimenia ltul decat Yoo Seung Ho, pustiul de doar 12 ani care azi e o mare vedeta dupa rolul Un din “Warrior Baek Dong Soo” si dupa aparitia in filmul “Blind” alaturi de Kim Ha-neul. Actrita Kim Hee Sun a spus intr-un interviu: „Sunt foarte ingrijorata pentru rolul meu, deoarece n-am mai interpretat niciodata rolul unei femei oarbe”. In ciuda acestor temeri, interpretarea actriteti a fost superba si a fost unul din factorii ce au asigurat succesul serialului. Kwon Sang Woo si Kim Hee Sun au jucat pentru prima data impreuna intr-un serial, iar chimia dintre cele doua personaje a fost perfecta (dar carei actrite nu-i sta bine cu Kwon Sang-woo alaturi ?) Mai trebuie spus ca producatorul serialului este nimeni altul decat Yoo Cheong Ryong, care a repurtat un succes imens cu “All in”. Scenariul a apartinut lui Lee Seong Eun, care un an mai tarziu scria scenariul serialului “Hyena”, iar regia a fost semnata de reputatul Yoo Chul Yong, care revenea in scaunul regizorul pe micul ecran dupa succesul obtinut cu All In, si care recent avea sa regizeze si “Swallow the Sun” si “Poseidon”. Asadar, jumatate din stafful din spatele acestui minunat serial a lucrat la “All In”, astfel ca promovarea in limba romana a lui “Sad Sonata” nu poate fi decat continuarea perfecta a povestii incantatoare din “All In” (desigur, intr-un alt decor, dar in mare cu o poveste la fel de palpitanta si emotionanta).

Intr-un orasel de provincie din Coreea anilor ’90, o copila e inscrisa la scoala locala si e primita cu destula reticenta de intreaga clasa. Este vorba de Hae In (Park Hee-sun), ce tocmai se mutase impreuna cu matusa ei Audrey in orasel. Din cauza unei greseli a matusii sale, Hae In a orbit cu cativa ani in urma, si pare condamnata sa-si traiasca viata in intuneric. Invatatorul ii da sarcina lui Joon Young (Kwon Sang-woo), batausul clasei, sa aiba grija de noua colega si sa o conduca acasa si la scoala, din moment ce locuiau in aceeasi zona. Desi relatia lor incepe in termeni destul de reci, treptat, cei doi se imprietenesc.. O frumoasa prietenie se naste intre cei doi, iar prima lor iubire devine una eterna. Peste ani, cei doi sunt tot impreuna, fiecare cu visul sau. Din copilarie, insa, Joon Young este iubit in taina de Hwa Jung, care peste ani ajunge majoreta in liceu, si desi devine preferata unui mic ganster local, nu are ochi decat pentru Joon Young. Aceasta va abate furia gangsterului asupra lui Joon Young, care mereu este batut si terorizat de gasca respectivului, care vede in Joon Young un concurrent serios pentru sufletul lui Hwa Jung. In momentul in care matusa Audrey, trecuta de prima tinerete, isi gaseste un sot american, lucrurile par a lua o turnura nedorita pentru tinerii indragostiti Joon Young si Hae In. Audrey vrea sa-si ia nepoata in Statele Unite, unde alaturi de noul ei sot sa ii ofere posibilitatea de a merge la facultate si, mai apoi, de a-i face operatia la ochi care sa-i redea vederea. Fata nu concepe sa se desparta e Joon Young, fuge de acasa, dar in final e convinsa sa accepte plecarea peste ocean. Despartirea de iubitul ei urmeaza sa fie de doar cativa ani, timp in care ei isi vor scrie scrisori si isi vor trimite casete cu propriile ganduri. Iar de aici incepe o trista poveste, cu multe intorsaturi de situatie aduse de destin, cu momente in care cei doi indragostiti, loviti de greutatile vietii, ajung uneori mai aproape ca niciodata unul de celalalt fara ca macar sa stie, cu personaje din anturajul comun care nu se cunosc intre ele si, nu in ultimul rand, cu mult suspans si multe lacrimi.

Veti regasi in acest serial tipologia obisnuita de personaje din serialele coreene: “scarba egoista” aflata mereu la locul potrivit, pentru care absenta constiintei e substituita de propria-i aviditate; “tipul frumos si cu bani, insa nefericit”, care spre deosebire de “scarba egoista” mai are o urma de constiinta datorita educatiei, personaj de la care te poti astepta ca pana la final sa-si constientizeze pozitionarea mai mult sau mai putin eronata in cadrul relatiilor in care este prins, de la el putand veni umbra de speranta pentru fanii eroilor principali despartiti de destin. Nu in ultimul rand, nu lipsesc din galeria personajelor cei doi protagonisti, personajele pure pe care destinul ii pune in diferite situatii, si a caror iubire trebuie sa infrunte toate obstacolele celor din jur si pe care viata le scoate in cale. Nu lipsesc din peisaj parintii exigenti su prea putini intelegatori cu copiii lor (parintii lui Hwa Jung), personajele nostime ce fac deliciul privitorilor (cum e chelnerul Charlie sau fetele de la club) si, mai mult ca niciodata, o multime de actori marunti americani, dintre care unul chiar vorbeste… coreeana (Willie). Povestea serialului este una aparent simpla, pornind de la clasicele scene din copilaria personajelor principale (Yoo Seong Ho, la 12 ani, va va delecta in primul episode) si ajungand la perioada adolescentei. Atunci, lucrurile se complica si situatiile inedite si total neasteptate incep sa marcheze imaginea pura a iubirii din copilarie, separand protagonistii unul de celalalt. Serialul e plin de clisee (un medalion impartit de indragostiti, o iubire puternica ce a ramas neschimbata din copilarie pana la varsta maturitatii, boala unuia din personaje, caratul in spate a persoanei iubite in miez de noapte etc), are melodii superbe pe coloana lui Sonora, actorii interpreteaza ireprosabil (Kwon Sang Woo este, in comparatie cu “Stairway to Heaven” mult mai matur si mai putin copilaros si pus pe sotii) iar scenariul e unul captivant. Episod de episod se petrec o multime de lucruri intr-un ritm alert, astfel ca nu ai nici o clipa senzatie ca te-ai putea plictisi. Un serial remarcabil, placut la vizionat, dar ce are o doza mare de tristete, dupa cum o sugereaza si titlul sau. Povestea tinerei Hae In este emotionanta, insusi faptul ca e oarba din copilarie pana in adolescenta starnind de multe ori mila spectatorilor. Serialul urmareste drumul acesteia in viata de la intuneric la lumina iar mai apoi de la lumina la intuneric, iubirea sincera a lui Joon Young, pe care viata il desparte de aceasta si speranta regasirii, intr-o zi, a jumatatii pierdute a sufletului sau, totul pe fundalul unei societati indiferente marcate de discrepanta dintre saraci si bogati, dar si de caractere erodate de gelozie, ura, lacomie. Exista unele scene pur si simplu sfasietoare in acest serial, care starnesc indignare sit e fac, ca spectator, sa iti doresti sa reactionezi in favoarea unuia sau altuia dintre personaje. E un lucru remarcabil realizat de oamenii din spatele acestui serial faptul ca spectatorii simt nevoia, la un moment dat, a intervina in evolutia lucrurilor, doar ca scenaristul a fost uneori prea rau cu sufletul spectatorului, preferand sa-si pedepseasca eroii intr-un mod intelligent, uneori chiar prea exagerat (exista o scena pe la mijlocul serialului in care personajele principale au sansa de a se revedea, se afla la cativa metri unul de cealalalt, dar totul e filmat cu incetinitorul, si fiecare trece agonizant pe langa celalalt in mai multe secvente, intrebandu-te, ca martor al unei asemenea scene, cu emotie, daca cumva soarta le va fi favorabila si se vor zari). Dar astfel de detalii fac farmecul lui “Sad Sonata”: fiecare scna e traita la maxim, iar emotia personajelor e transmisa cu maiestrie si dincolo de ecran.

Un serial de nota 10, situat undeva la granita dintre “Stairway to Heaven” si “All In”, greu de uitat, ce va va merge direct la suflet. Sub sloganul “”Daca dragostea e oarba, ce se intampla cand deschizi ochii ?”, Asia Team va invita sa urmariti unul din cele mai frumoae seriale coreene facute vreodata, care ne prezinta povestea unei prime iubiri nevinovate pierdute pe drumurile intortocheate ale vietii, o sfasietoare poveste de dragoste care armonizeaza doua dintre cele mai importante simturi: vazul si auzul, rezultand o adevarata capodopera in domeniul serialelor de televiziune coreene. Nu trebuie uitata nici contributia remarcabila a colegei noastre Nanuc, care a realizat subtitrare aimpecabila a celor 20 de episoade in premiera in Romania, oferindu-ne o subtitrare de calitate, completa, dupa luni de efort si de adaugare manuala de linii traduse dupa sonor direct din engleza (uneori stalcita) a personajelor, linii ce nu apareau in subtitrarea originala in engleza a serialului. In conditiile in care anumite seriale coreene traduse de asa-zisi traducatori, in romana, contin zeci de fragmente vorbite in engleza si netraduse, acest efort pentru a se realiza o traducere completa, cu toate nuantele pe care aceasta le presupune merita amintit si apreciat. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de cris999, in colaborare cu uruma44 – asiacinefil.com

4 Comments

  1. Un serial deosebit.Dar trist. Multumim celor care au facut posibila vizionarea lui de catre noi, pasionatii de film coreean.

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>