Ultima parte a trilogiei “Societatea Neagra” a lui Takashi Miike, “Ley Lines”, este, poate, si cea mai elaborata si fara indoiala cea mai bine exprimata din punct de vedere artistic, depasind nivelul de exprimare din “Shinjuku Triad Society” si “Rainy Dog”. In fapt, cele 3 filme nu fac decat sa se constituie intr-un barometru al evolutiei acestui genial regizor japonez, Takashi Miike, care in decursul a doar 4 ani a devenit unul complet matur. “Ley Lines” nu este doar despre impuscaturi, violenta sau abuzuri, ci exprima mult mai multe decat anterioarele sale filme de gen. Regizorul deja obtinuse primele premii si nominalizari din cariera cu cativa ani in urma, iar “Ley Lines” nu a facut decat sa confirme calea lui ascendenta, aducandu-i un premiu. Practic filmul a marcat inceputul drumului consacrarii sale, deoarece in acelasi an finaliza filmarile la “Audition” (lansat un an mai tarziu in cinematografe, obtinand o multime de premii si nominalizari), lansa violentul film “Dead or Alive”, dupa care in 2001, cu “Ichi The Killer” era deja un regizor de notorietate internationala.

Ryuichi (Kazuki Kitamura) e un tanar de origine chineza ce a imigrat de mic cu familia in Japonia, locuind intr-o zona rurala. Marcat de mic de discriminarea colegilor lui de clasa pentru originea sa, acesta creste ca un inadaptat, fiind mai apropiat de colegul sau de clasa, balbaitul Chang, decat de fratele sau mai mic Shun, mereu ocupat cu invatatul. Adolescent rebel, Ryuichi incalca legea si este arestat, iar mai apoi eliberat de proba. Discriminat in continuare pentru originea sa de catre politie si de gardianul de caz, acesta simte ca se sufoca si ca trebuie sa evadeze din acest mediu irespirabil in care traieste. In ciuda faptului ca era eliberat conditionat, acesata isi ia lumea in cap si, impreuna cu prietenii lui, planuieste sa fuga in capitala sa-si incerce norocul. Abandonat in ultimul moment de prieteni, acesta porneste in noua aventura rebela alaturi de loialul Chang si, in mod surprinzator, de cumintele sau frate, Shun. Ajunsi in Shinjuku, acestia cunosc rigorile vietii din cel mai rau famat cartier al Tokyo-ului, incearca sa castige un ban rapid lucrand pentru un mafiot local si dau peste o prostituata, Anita, si ea din China, care mai intai ii pacaleste dar mai apoi le va deveni colega de suferinta in visul iluzoriu al unei evadari in Brazilia…

Fara nume cunoscute in distributie la data lansarii (poate doar Show Aikawa, protagonistul din “Shinjuku Triad Society”, de aceasta data intr-un rol secundar insa), “Ley Lines” abordeaza din nou subiectul discriminarii imigrantilor si consecintele psihice ale acesteia asupra lor, dar si lupta pentru supravietuire intr-o societate fara reguli a unor personaje decazute sau deceptionate de viata, de la rebeli adolescenti la o prostituata sau la gangsteri. Filmul lui Miike ne prezinta o alta imagine a societatii japoneze decat o cunoastem, lumea periferiei, a depravatilor, inadaptatilor si exclusilor. De unde interesul atat de ridicat al lui Miike pentru subiectul vietii imigrantilor, pe care il vedem abordat ca tema principala in aceasta trilogie ? Un interes care a mers pana la a finanta un film japonez (Rainy Dog) vorbit aproape in intregime in taiwaneza si filmat in totalitate in Taiwan ? Raspunsul sta in propria sa viata. Miike s-a nascut in Japonia, insa provine dintr-o familie de imigranti coreeni. A copilarit intr-o zona locuita de muncitori saraci imigranti din Coreea, iar toate frustrarile acumulate de acestia au prins glas in aceste filme, in care imigrantii, principalii eroi pe nedrept negativi ai povestii, nu sunt coreeni, ci chinezi. In “Ley Lines”, protagonistul si anturajul sau provin din China, si toti sunt considerati de japonezi niste paria, echivalentul unor sclavi care oricat muncesc si incearca sa fie corecti, mereu vor fi pusi la zid din cauza originii lor. Ca sa nu mai vorbim ca in mod intentionat unul din personajele cu care acesti dezradacinati se intalnesc, la un moment dat e un imigrant african cu care un timp fac echipa, impartasind cu totii aceeasi soarta nemiloasa. Titlul filmului nu este nici el ales intamplator; “ley lines” ar putea fi tradus prin “linii imaginare”, facand referire la o credinta pseudostiintifica ce pretinde ca aliniamente topografice, locuri sacre sau structuri inaltate de om sunt legate intre ele de o linie invizibila deloc intamplatoare, ce are o semnificatie spirituala. Spre exemplu, adeptii teoriei cred ca alinierea anumitor locuri de interes geografic sau istoric are o semnificatie aparte, mistica, iar recent exact aceasta tema a fost principalul subiect al productiei coreene “Feng Shui”. Extrapoland, daca “liniile imaginare” conecteaza locurile sacre din natura, metafora din titlul filmului lui Miike incearca sa descrie modul in care personajele isi deseneaza harta propriilor vieti in functie de momentele semnificative din propria lor existenta. Ryuichi e un inadaptat social. Relatia lui cu parintii e una aproape inexistenta, insa nu ezita sa-si manifeste “afectiunea” fata de ei in momentul in care ii aplica o lovitura dupa ceafa fratelui sau Shun si-i cere ca mai bine sa-i invete pe parinti limba japoneza (imigranti chinezi fiind), ar fi ceva mult mai util decat sa invete pentru sine insusi, constientizand ca un imigrant oricat ar invata nu va reusi sa razbeasca in societate, cel putin in cea japoneza. Comite faradelegi, e retinut de politie fara sa-i pese cuiva, e discriminat pentru originea lui si, intr-un final, realizeaza ca daca nu evadeaza din lumea lui intr-alta in care sa aiba sanse reale de a-si construi un vis (pentru ca da, pana si un imigrant fara educatie ca el are un vis), isi va irosi viata in zadar. Acest vis al lui Ryuichi e “linia imaginara” care are puterea de a-l schimba, si astfel ajunge alaturi de prietenul si fratele sau in Shinjuku, rau famatul cartier al Tokyo-ului in care in scurt timp se trezeste a fi… o simpla plevusca. Insa isi traieste visul producand si vanzand toluen (un drog puternic), lacomindu-se mai apoi la o viata total schimbata departe de Japonia, in insorita Brazilie. Si nu e doar visul lui, la aceasta linie imaginara va adera si prietenul din copilarie Chang, si fratele sau Shun, si Anita. Anita e un alt personaj cheie al filmului; e o prostituata din Shanghai ce a renuntat la traiul de acolo si la slujba de educatoare pentru “visul japonez”, care s-a dovedit a fi un adevarat cosmar. A ajuns sa fie exploatata de un proxenet, batuta de clienti si abuzata de acesta, astfel ca visul evadarii din oras devine principalul ei tel. Iar cei trei “baieti de la tara”, naivi (pe care odata ii si prosteste de bani), au un vis care ei ii surade si in care crede tocmai din cauza sinceritatii lor naive pe care nu a intalnit-o la nimeni din lumea ei. Vor reusi sa evadeze in Brazilia si sa dea uitarii cosmarul numit “viata” de pana atunci ? Iar pentru a da dovada de echidistanta, poate cea mai pertinenta meditatie, simpla si directa, asupra vietii, provine tocmai de la gangsterul chinez pentru care Ryuichi ajunge sa lucreze. Acesta rezuma perfect viata: “Unii vin in tara asta sa lucreze ca robii, altii sa comita crime. Nimeni nu se poate opri din trait.”

Finalul e unul deosebit, cum nu te-ai astepta de la un regizor pe care, daca nu l-ai cunoaste, l-ai considera rudimentar in exprimare. Insa tocmai in astfel de detalii sta geniul lui Miike, un regizor ale carui mesaje putini le inteleg dincolo de violenta si bizareriile productiilor sale. Remarcabila si coloana sonora, poate una din cele mai bune dintre toate filmele sale din anii ’90. Un film excelent, cu un puternic mesaj ce tine de constiinta sociala, ce incheie perfect o trilogie care cu siguranta a trecut testul timpului, fiind una dintre cele mai bune serii de filme dramatice inspirate din lumea interlopa din cinematografia japoneza din toate timpurile.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil