Atitudinea unei culturi fata de moarte si ritualurile acesteia va ramane intotdeauna ceva misterios si captivant nu doar pentru straini, ci si pentru cei care incearca sa se cufunde in cutumele locale si in tainele stravechilor obiceiuri japoneze. Filmul lui Yojiro Takita, „Okuribito” („Departures”) se concentreaza pe ritualul japonez al pregatirii defunctului inaintea plecarii acestuia pe lumea cealalta. In fapt, Takita descrie demnitatea vietii si a mortii vazute prin ochii protagonistului, interpretat de Masahiro Motoki, un violocelist ce paraseste Tokyo si revine in orasul natal, unde devine antreprenor de pompe funebre. In Japonia, acest termen are o cu totul alta insemnatate decat in Occident. Ceea ce violocelistul ramas fara slujba face este un procedeu care are in vedere pregatirea cadavrului celui decedat si asezarea lui in sicriu, inainte ca acesta sa fie incinerat. Totul se petrece in urma unui ritual elaborat, lent, in fata membrilor familiei, presupunand spalarea cadavrului, imbracarea acestuia si transformarea infatisarii defunctului in modul cel mai natural si frumos posibil, cu cel mai mare respect si tandrete.

Cei care nu au vazut sau nu au auzit in viata lor de acest ritual l-ar putea considera – ca si aceasta profesie – drept una macabra, chiar infioratoare. Insa cand acest ritual este realizat de un adevarat artist, acesta devine tulburator, frumos, aproape o parte a unei opera de arta, ajutand la eliberarea atat a spiritului celui decedat, cat si a spiritului celor pe care ii lasa in urma. Ritualul poarta numele de „nokanshi”, iar miscarile elegante ale „artistului”, in timp ce comunica compasiune fata de cel decedat, prin gesturi, ofera un spectacol tacut si unic. Defunctul nu este privit ca un cadavru fara viata, ci e tratat ca o persoana demna de respect si iubire, iar atingerile cadavrului dau impresia dorintei de readucere a acestuia la viata.

Yojiro Takita, regizorul filmului, impreuna cu producatorii Yasuhiro Mase si Toshiaki Nakazawa, au muncit aproape un deceniu pentru a aduce „Okuribito” pe ecrane, in conditiile in care subiectul filmului nu era unul care sa duca la un succes de box-office. Mai surprinzator decat atat, toti trei sunt cineasti ce provin din domeniul filmului comercial, Takita regizand anterior comedii negre independente („The Yen Family”, 1988), un „fantasy” de epoca precum „Omyoji” sau o drama despre tineri, in 2007, „Battery”.

Filmul este, pe alocuri, extrem de amuzant, desi avem de-a face cu o drama. In fapt, regizorul incearca sa puna in balanta umorul cu emotii fortate, si totul iese perfect. In acest mod reuseste sa stabileasca o relatie stransa cu spectatorii, care rad sau plang atunci cand situatia o cere. Asistam la o purificare a sufletului celui decedat in aceeasi masura cu a sufletului spectatorilor, cu ajutorul artei, prin participarea colectiva la fenomenul artistic. Un film remarcabil, care in seara zilei de 22 februarie 2009 a castigat recunoasterea Academiei americane de film, care l-a considerat cel mai bun film strain al anului 2008. Ultimul film japonez care a castigat un premiu special in America a fost „Samurai I: Musashi Miyamoto”, in 1955, cand inca sectiunea „Cel mai bun film strain” nu fusese introdusa in concurs. Din acest motiv, „Departures” (mot-a-mot „Plecari”) poate fi considerat primul film japonez din istorie care castiga titlul de „Cel mai bun film strain” pe taram american. In cadrul ceremoniei de decernare a premiului, Yojiro Takita a urcat pe scena alaturi de actorul din rolul principal, Masahiro Motoki. Radiind de bucurie, Takita s-a adresat publicului in engleza: „Ma aflu pe aceasta scena datorita filmului. Acest punct este o noua „plecare”, pentru mine„, a spus regizorul de 53 de ani, subliniind importanta premiului castigat pentru viitorul carierei sale in lumea filmului pe care l-a slujit o viata intreaga. In final, a incheiat optimist: „Eu… noi… ne vom intoarce. Sper”, iar sala a rasunat de aplauze, acompaniind iesirea din scena a realizatorilor uneia dintre cele mai placute surprize ale serii dar si din intreaga istorie a decernarii ravnitei statuete.

 Articol realizat de cris999 (c) www.asiacinefil.com