dalja10Amorezii lasati balta nu se retrag deloc spasiti. Ei au nevoie de raspunsuri, de aceea merg in cautarea lor. Ceea ce gasesc „pe teren” nu e pe placul niciunuia. Producatorul Shin se simte neinteles, iar reprezentantul Eom, tradat. Ce se-ntampla cu femeile lor, de sunt schimbatoare ca vremea ?
Reprezentantul Eom descopera in tanarul locatar din apartamentul femeii pe care o curta un rival nu tocmai usor de inlaturat. Stapan pe situatie, arogant chiar, fostul „iubit inchiriat” al lui Oh Dal Ja pune cartile pe masa: celibatara de 33 de ani il atrage ca un magnet. Din acest motiv, chiar si pentru toti banii din lume, n-are de gand sa renunte la ea. Nici conditiile pe care le impune frumoasa chiriasa a apartamentului nu-l sperie. Sunt „dure”, dar merita.
La firma, tanara Oh traieste pe propria piele experienta unui mare adevar: „minciuna are picioare scurte”, chiar daca in umbra ei sta un exces de colegialitate sau o prietenie adevarata. Cea care le prinde pe Dal Ja si pe Unni cu mata-n sac e chiar inflexibila sefa de echipa Kang. Tot atunci, tanara de 33 de ani afla ca problemele de serviciu si cele personale sunt ca „uleiul” si „apa”, niciodata nu se intrepatrund. Cum nu totul e batut in cuie, „Gargamel” descopera la randu-i ca, desi cele doua componente nu se amesteca, acestea pot sta foarte bine impreuna, in acelasi bol. Pataniile lui Oh Dal Ja din ziua „Evenimentului VIP” al carui coordonator e teribila sefa Kang au drept consecinta „imblanzirea scorpiei”. Ca toti ceilalti indivizi de pe Terra, si Gargamel e plamadita din „lut” si „roca”; aparent dura si de neinduplecat, „coarda sensibila” a intransigentei „Vrajitoare” vibreaza puternic la problemele din sanul familiei.
Vizita profesorului universitar Kang la „Restaurantul Dal Ja” starneste nedumirire atat fiului, cat si „primei iubiri” a distinsului decan, nimeni alta decat mama simpaticei Oh. Revederea trezeste nostalgii de ambele parti, vorba ceea: „Focul ce se socoteste stins, de multe ori arde mocnit”.
Acasa, cu o patura calduroasa pe umeri si band un ceai fierbinte in compania unui barbat chipes, Dal Ja se simte confortabil, dar buna dispozitie e inlaturata brusc de o vizita inoportuna. Acum sa te vedem, draga Dal Ja, pe unde scoti camasa !

Prezentarea: Claudia – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>