Intr-o inchisoare de maxima securitate, legea este facuta de o singura persoana. Nu, nu e vorba de directorul inchisorii, Kang (Joong Woong-in), o persoana corupta si santajabila, ci un detinut, Jung Ik-ho (Han Suk-kyu). Desi nu apartine nici unei grupari interlope, conexiunile din inchisoare si din lumea din afara il transforma pe acesta intr-un adevarat rege, ce dicteaza totul de dupa gratii. De la crime la comanda la trafic cu droguri, totul e coordonat din inchisoare de o singura persoana, Ik-ho. Restul, de la gardieni la detinuti, sunt simple elemente de decor ale imensului sau palat, unde e rege de aproape doua decenii. In momentul in care in aceeasi inchisoare ajunge guralivul Song (Kim Rae-won), toata luma intra in conflict cu acesta. Fost politist, poreclit Omul cu Coasa, acesta a comis mai multe infractiuni, precum accident cu fuga de la locul faptei, mituire, distrugere de probe, si a ajuns alaturi de cei mai periculosi criminali. Inca de la inceput face cunostinta cu consecintele comportamentului sau plin de tupeu, primind niste corectii ca la carte, pana cand intelege cum stau lucrurile. Drept urmare, pentru a duce o viata lipsita de griji pe perioada detentiei, alege sa se alature celor puternici si face totul pentru a fi remarcat de Ik-ho. Incet, acesta creste in ochii regelui inchisorii si ajunge mana dreapta a acestuia… Dar socoteala de acasa…
Filmul scris si regizat de debutantul in regie Na Hyeon (scenaristul unor filme memorabile, precum “May 18” sau “Heartbreak Library”), “The Prison”, exploreaza, cum o spune si titlul, tematica tipic hollywoodiana a vietii dupa gratii intr-o inchisoare de maxima securitate. Aducand in prim plan o atmosfera specifica unor productii hollywoodiene (chiar de televiziune, precum “Prison Break” sau “OZ”), filmul prezinta dintr-o perspectiva coreeana coruptia specifica conducatorilor unor astfel de institutii publice care trebuie sa corecteze persoanele ce au luat-o pe un drum gresit. Paradoxul este ca tocmai aceasta coruptie ii transforma pe principalii profitori in victime, gardienii devenind simple jetoane in jocurile de amploare ce se fac dupa gratii. Han Suk-kyu are din nou o prestatie imperiala in rolul unui creier din umbra ce-si construieste cu rabdare si cu multi bani un adevarat regat in spatele gratiilor, departe de ochii si banuielile cuiva, punand la cale crime la comanda si alte faradelegi construite cu ajutorul si pornind de la puterea banului. In acest imperiu imaginar creat de el rataceste aiuritul politist Song, interpretat de Kim Rae-won, ce pare pierdut in spatiu, mancand bataie de la toata lumea si luand cu duiumul zile de carcera pentru incaierarile in care tot el cade victima. Desi interpretarea lui este demna de luat in seama, Han Suk-kyu e de departe vedeta filmului, eclipsandu-l cu carisma lui deplina pana si in cele mai oribile roluri negative din cariera.
Filmul a fost un succes de box-office in Coreea, avand 21 de milioane de dolari incasari, si a fost vandut in 62 de tari, o adevarata performanta pentru un film coreean. Filmat pe durata a 3 luni, cu toate ca cea mai mare parte a productiei se desfasoara in decorurile interioare ale unei inchisori, “The Prison” nu dezamageste, oferind 2 ore captivante, fara umorul unui “Violent Prosecutor” si cu multe nuante intunecate (a se citi violente). Jocul protagonistilor e dublat de o echipa de actori secundari de top (Jung Woong-in, Lee Geung-young, Kim Sung-kyun etc) si, de remarcat, lipsesc complet personajele feminine din distributie. Desi pare un film croit strict pentru publicul masculin, “The Prison” nu trebuie ratat de iubitorii filmului coreean in totalitatea lor, are ce oferi.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Secret Forest (2017) – Cho Seung-woo şi Bae Doo-na pe urmele unui misterios criminal în serie
Procurorul Hwang Shi Mok (Cho Seung-woo) sufera in copilarie o operatie pe creier care il face sa nu mai simta nici o emotie, cu toate ca ramane rational. Rece si singuratic, acesta isi urmeaza drumul in viata si ajunge procuror. Dar Procuratura nu e locul “curat” la care visa, o multime de secrete iesind la iveala odata devenit procuror. In ciuda tentatiilor si mediului dominat de coruptie in care activeaza, Hwang reuseste sa-si pastreze integritatea morala, si ajutat de lipsa emotiilor. Neimplicarea in fapte de coruptie si crearea unei bune reputatii il propulseaza in cariera, iar inamicii nu intarzie sa apara. Prezent la locul unei crime, o cunoaste pe locotenent Han Yeo Jin (Bae Doo-na), o politista artagoasa si ambitioasa, cu care ajunge sa colaboreze. Scopul celor doi e simplu: eradicarea coruptiei din Biroul Procuraturii si rezolvarea unui complicat caz de crima in serie.
Serialul a fost in totalitate pre-produs inaintea difuzarii sale de postul tvN, in intervalul 10 iunie – 30 iulie 2017. Tinand cont de acoperirea acestui canal transmis prin satelit in sistem pay-per-view, ce are in jurul a 14 milioane de abonati, serialul nu a inregistrat ratinguri care sa permita o concurenta reala cu serialele difuzate de cei “3 mari”, SBS, MBC si KBS. Totusi, de remarcat ca de-a lungul celor 16 episoade ale sale, a caror difuzare s-a incheiat in Coreea in urma cu 2 zile, “Secret Forest” a avut constant ratinguri de peste 4 %, atingand apogeul de 5,5 % la nivel national la episodul 12. Daca raportam aceste procente la cei doar 14 milioane abonati, rezulta un rating foarte bun pentru un serial de acest gen. Serialul a fost regizat de Ahn Gil-ho, cel care debuta in 2012 la timona lui “Rooftop Prince”, de aceasta data colaborand cu scenarista Lee Soo-youn, cea care a regizat si scris scenariul recentului thriller de succes “Bluebeard”. E primul scenariu pentru un serial de televiziune al lui Lee, si cu siguranta succesul obtinut de aceasta k-drama o va ajuta in cariera viitoare. Protagonistii serialului sunt Cho Seung-woo si Bae Doo-na, doi actori de prima mana ai filmului coreean, care au acceptat sa apara impreuna intr-un serial de televiziune tocmai datorita faptului ca acesta a fost pre-produs. Ar fi fost greu de crezut ca doi actori cu o agenda atat de incarcata ar fi acceptat sa stea la dispozitia echipei de filmare pe durata difuzarii serialului si sa lucreze sub presiune, asa cum e moda in industria serialelor de televiziune coreene.
Cho Seung-woo il interpreteaza pe Kwang Shi Mok, un procuror singuratic ce actioneaza pe cont propriu intr-un Birou al Procuraturii in care musteste coruptia. Vede totul in alb si negru, si tot ce conteaza pentru el este dreptatea. Integritatea sa incepe sa fie pusa sub semnul intrebarii de cineva din umbra in momentul in care se implica intr-un caz de crima. Ajuns pe urmele unui criminal in serie, sfarseste intr-un labirint de mistere, din care trebuie sa iasa cu ajutorul locotententului Han ce o ajuta in caz. Bae Doo-na o interpreteaza pe locotenentul Han Yeo Jin, o politista onesta si extrovertita, absolventa a Academiei de politie, ce a pornit de jos, reusind in cele din urma se se impuna prin calitatile sale profesionale in divizia Crime Violente. Desi e de doar doua saptamani in pozitia de detectiv, e recunoscuta de veterani pentru indemanarea sa. In afara celor doi, alte personaje complica tabloul principal, dandu-i culoare. Lee Jun-hyuk interpreteaza un procuror chipes si de succes ce e urmarit tot timpul de complexul de inferioritate dat de trecutul sau dubios, in timp ce Shin Hye-sun (din “The Legend of the Blue Sea”) interpreteaza o incepatoare cu un simt al mandriei puternic, ce de multe ori ii sta in drum, si care cu nerabdare incearca sa demonstreze ce stie.
Pe langa complexitatea personajelor, explorate in timpul investigatiilor ce le opereaza, serialul ne ofera si o multime de surprize, in momentul in care ajungi sa consideri o persoana demna de incredere trebuind sa constati ca de fapt aceasta are niste intentii ascunse care o determina sa fie intr-un anume fel. Jocul actoricesc de mare finite, venit de la niste actori cu experienta de peste un deceniu in cinematografia coreeana face serialul dramatic si inteligent deopotriva, cu multe momente tensionate si cu un suspans ce te indeamna sa urmaresti si urmatorul episod, pana la final. “Secret Forest” e o alternativa excelenta pentru toti cei ce s-au saturat de k-drame romantice plictisitoare sau de seriale istorice cu actori neexperimentati si pline de clisee. Vizionare placuta !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Old Bicycle (2015) – un bunic, un nepot şi o bicicletã veche…
Regizorul si scenaristul Moon Hee-young isi uneste fortele cu mult mai cunoscutul scenarist Lee Man-hee (“71 Into the Fire”, “R2B: Return to Base”, “Operation Chromite”) pentru a ne aduce in fata ochilor o productie independenta emotionanta despre o prietenie ce invinge orice bariere intre un nepot si bunicul sau. Lee Man-hee e cel care a scris povestea originala, iar cand vorbim despre tematica copilariei vazute prin ochii unui copil nu putem sa nu ne amintim de un alt scenariu emotionant de-al lui, cel al productiei “When I Turned Nine” (2004). Protagonistii povestii sunt Choi Jong-won, unul din veteranii de top ai filmului coreean, indragit din zeci de filme si seriale, si actorul copil Park Min-sang, care la 11 ani bifeaza primul rol principal din cariera. In rolurile secundare nu pot fi trecuti cu vederea Park Sang-myeon sau Jo An (din Shinning Romance). Fiind o productie independenta, realizata cu buget redus, filmarile au durat doar o luna, de la sfarsitul lui august pana la sfarsitul lui septembrie 2014. Dificultatile financiare au facut ca premiera in cinematografe sa aiba loc abia peste un an, in noiembrie 2015.
Bunicul Choi, cum ii spune lumea, e un batranel artagos, ce se ia la harta cu toti, avand un mare defect: e dependent de bautura. Are o bicicleta veche in care cara tot felul de maruntisuri pe care le vinde prin piata, din profitul obtinut platindu-si cand apuca chiria intr-o camera inchiriata, restul ducandu-se pe vinul de orez. Comerciantii din piata ii stiu naravul si il accepta asa cum e, si, in ciuda conflictelor dese in care intra, e simpatizat de toata lumea, de la omul de rand la seful de post. Intr-una din zile in viata lui apare micul Pung-do, nepotul sau. Ramas orfan in urma mortii tatalui sau, acesta isi cauta bunicul in speranta ca nu va ajunge la orfelinat. Dar ca si bunicul sau, Pung-do e si el o fire incapatanata. Ce se intampla cand doua persoane incapatanate trebuie sa se impace cu soarta si sa imparta acelasi acoperis, care de multe ori e chiar cerul liber ? Desigur, ajung sa faca compromisuri, pentru ca, vorba ceea: “sangele apa nu se face”. Trebuind sa se accepte unul pe celalalt si sa devina familia ce nu au fost vreodata, cei doi ajung, si cu ajutorul oamenilor simpli din piata, sa lucreze cot la cot si astfel ia nastere o relatie de prietenie bunic-nepot unica. Va avea soarta rabdare cu cei doi ?
“Old Bicycle” exploreaza prietenia care se naste intre un nepot si bunicul sau, in momentul in care Pung-do, ajuns in voia sortii dupa moartea tatalui sau, isi cauta bunicul pentru a ramane in grija acestuia, alternativa orfelinatului nefiind deloc una benefica dezvoltarii sale intelectuale si umane. Istet si artagos, pus pe sotii si mereu dornic sa obtina ceea ce-si propune, Pung-do isi cunoaste bunicul intr-un moment delicat al vietii acestuia. Relatia cu fiul sau decedat se racise cu multi ani in urma, astfel ca vestea mortii acestuia il lasa indiferent. Cum la fel de indiferent e si la intentiile nepotului sau de a ramane in grija lui. Cazut in patima alcoolului, singura lui preocupare e sa isi asigure fondurile zilnice pentru a-si cumpara vin de orez. Incapatanarea si istetimea lui Pung-do il vor face pe bunic sa se deschida si, treptat, sa cedeze insistentelor nepotului sau, acceptandu-l in grija sa. Treptat, cei doi se descopera pe sine: Pung-do se maturizeaza, invatand lectii pretioase de viata de la bunicul sau, in timp ce bunicul artagos realizeaza ca avand acum o familie, trebuie sa iasa cu fruntea sus de pe scena vietii si sa lase ceva in urma sa. Prietenia ce ia nastere intre cei doi e una induiosatoare, dincolo de anumite momente comice ce ii dau culoare. Desi realizat cu un buget de film independent, “Old Bicycle” reuseste sa te captiveze prin simplitatea sa. Regizorul ne ofera franturi din vietile unor oameni simpli, ce-si duc traiul vanzand maruntisuri zi de zi prin piete, ce nu au vise marete ci cel mult niste sperante tipic omenesti, realizabile cu pasiune si munca dedicata. Remarcabila interpretarea actorului veteran Choi Jong-won, un bunic care va va merge cu siguranta la suflet prin hazul si omenia sa, in ciuda defectelor numeroase pe care le are. Chiar daca scenariul nu ofera nimic spectaculos, “Old Bicycle” ramane un film de familie de vazut, ce nu abuzeaza de latura melodramatica pentru a ne transmite mesajul sau cald si profund uman.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Close Your Eyes (2017) – Baro din B1A4 la debutul pe marele ecran
Hyun-su (Baro) e un tanar ce-si castiga existenta cantand intr-un mall. Sufera de probleme cu vederea, avand un certificat de nevazator, insa asta nu il impiedica sa fie popular printre tinerele adolsecente si eleve ce vin zilnic la mall doar pentru a-i asculta melodiile cantate la chitara. Intre acestea e si Mi-rim (Seol In-ah), o tanara orfana de mama, ce locuieste cu tatal alcoolic ce o terorizeaza cu bataile zilnice. Singura ei alinare o gaseste in minutele petrecute zilnic in compania melodiilor lui Hyun-su si a acestuia, pe care il place. Satula de tratamentul primit acasa, aceasta se decide sa fuga din locul numit “casa” si, pana cand isi gaseste o chirie, se roaga de Hyun-su sa o primeasca la el acasa. Si astfel, relatia dintre cei doi incepe sa prinda contur… Insa in paralel, orasul e terorizat de o serie de crime in serie pe care politia nu reuseste sa le rezolve, opinia publica fiind revoltata ca criminalul e inca in libertate. Intr-una din seri, Hyun-su e martorul unei crime, auzind totul. Insa ce folos acest lucru pentru anchetatori, cata vreme nu poate identifica vizual criminalul ? In preajma lui, la mall, ajung tot felul de persoane, intre care si un scriitor de romane online, care incepe sa-i faca marturisiri macabre despre crimele pe care le comite… in romanul sau. Ezitant, Hyun-su incearca sa contacteze politia…
“Close Your Eyes” e un indragit webtoon coreean ecranizat, dupa moda japoneza, intr-un film pentru marele ecran ce a avut premiera la mijlocul lunii mai a acestui an. Regizat de Kim Sol-mae, un regizor ce provine din lumea serialelor de televiziune (intre altele a regizat seriale precum The 3 rd Hospital si Lottery Trio), filmul marcheaza debutul pe marele ecran a lui Cha Sun-woo, un tanar cunoscut sub pseudonimul Baro din trupa B1A4. Acesta a debutat in paralel pe micul ecran in 2013 in serialul “Reply 1994” si a castigat popularitate ca actor de telenovele cu rolul din “Angry Mom”. Iata ca la 4 ani de la debutul in industria serialelor de televiziune, a reusit si pasul cel mare, aparand in primul rol principal si totodata in primul sau film din cariera. Alaturi de el o vedem pe tanara Seorina (Seol In-ah), actrita si model de 21 de ani, ce e cunoscuta deja pentru roluri secundare in seriale precum “Flower in Prison”, “Strong Woman Do Boong-soon” sau “School 2017”. Scenariul filmului este scris de Ha Seung-hyun, persoana din spatele povestii superbe din “Spring Waltz”.
“Close Your Eyes” este insa un film de o cu totul alta factura decat “Spring Waltz”. In principal e un thriller intunecat cu un criminal in serie, insa nu lipsesc momentele romantice, rezultand o combinatie interesanta de suspans si jocuri romantice tineresti. Realizarea e specifica unui film cu buget redus, apropiindu-se ca stil mai mult de un film de televiziune sau de un serial decat de un film destinat marelui ecran. Dincolo de acest aspect, cele 2 ore ale productiei vor trece pe neobservate, povestea fiind una captivanta, care desi nu exceleaza, reuseste sa te mentina aproape de ea, fara timpi morti. Firul epic imbina misterul, thrillerul si romantismul, iar finalul are clasica rasturnare de situatie specifica genului. E greu sa remarci vreunul din tinerii actori, prestatia lor nu exceleaza sau cel putin nu se ridica la nivelul asteptarilor de la un film destinat marelui ecran, dar pentru debut, lipsa lor de experienta si stangaciile regizorale pot fi trecute cu vederea. Un film de calitate medie, cu personaje minimalist prezentate,
salvat de scenariu si de usoara carisma a protagonistilor, a caror poveste romantica e prea putin exploatata, spre dezamagirea fanilor lui Baro, care probabil se asteptau sa vada mai mult de la acesta. O data merita vazut, insa in mod sigur “Close Your Eyes” va fi repede uitat de iubitorii genului.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Last Wolf (2004) – Hwang Jung-min şi Yang Dong-geun, lupii singuratici ai Coreei
Detectivul Choi (Yang Dong-geun) duce o viata stresanta in Seul. Aflat de dimineata pana seara pe teren, la munca de jos, pe urmele infractorilor, nu de putine ori se trezeste umilit de acestia, ultima oara ramanand inchis intr-un lift timp de 3 zile, uitat de toti. Satul de aceasta viata, solicita transferul intr-un sat uitat de lume din provincia Kangwon. Locul pare Raiul pe pamant pentru el: peisaje pitoresti, locatii relaxante unde poate dormi in voie nederanjat de cineva si, mai ales, e locul unde niciodata nu se intampla vreo infractiune. Lumea este linistita si cinstita, astfel ca nici el, nici colegul politist Goh (Hwang Jung-min) de prin partile locului nu au nimic de facut de dimineata pana seara decat sa ajute localnicii fie la arat, fie la alte evenimente neprevazute ce apar in viata rurala. Doar ca intre cei doi exista o mica mare diferenta: daca Goh, plictisit de ani de zile de linistea si corectitudinea localnicilor, vrea sa iasa din monotonie facand orice altceva, detectivul Choi isi doreste exact opusul: o viata traita pana la adanci batraneti in acest mediu. In momentul in care Politia decide sa faca restructurari, ghinionul (sau dupa caz norocul) da peste cei doi parteneri. O directiva de la centru stabileste ca sectiile de politie din tara care nu au rezolvat nici macar un caz in decursul unui an vor fi inchise, iar politistii, detasati la… Seul. Goh e in al noualea cer, visand la adrenalina din Seul, insa Choi e cu nervii la pamant. Drept urmare, fiecare din cei doi va trage intr-o directie diferita: Goh va face totul sa mentina linistea in sat pentru a fi detasat la Seul, in timp ce Choi va face totul pentru a provoca localnicii sa comita o infractiune cat de mica, pentru a rezolva un caz si sectia sa nu se inchida…
“The Last Wolf”, filmul de debut al regizorului coreean Koo Ja-hong, e una din productiile tipice de dinaintea schimbarii la fata a filmului coreean. Indiferent de ce gen vorbim, filmele de dinainte de 2005 au cateva trasaturi comune ce le aseamana. Vorbim de bugetul limitat pus la dispozitia echipei de productie, ce trebuie sa se descurce cu el pentru a transpune in imagini un scenariu nu de putine ori de calitate medie, ce nu exceleaza. Vorbim de actori ce de cele mai mule ori nu au cunoscut consacrarea. Si, nu in ultimul rand, vorbim de o limitare generala a exprimarii de lucruri noi, in aceste filme “de duzina”, strict comerciale. “The Last Wolf” a avut premiera in doar 26 de cinematografe coreene, extrem de putine pana si pentru acum 13 ani, daca aveai niste asteptari sub aspect financiar, si a fost vizionat datorita acestui lucru de doar 47.000 de coreeni, incasarile totale obtinute la box-office fiind de doar 265.000 $. Aceste cifre spun tot despre ceea ce a fost filmul coreean acum 13 ani si ceea ce a ajuns in prezent, iar ca termen de comparatie e suficient sa amintim ca un film documentar din 2014, ce a devenit cel mai de succes documentar coreean din toate timpurile, “My Love, Don’t Cros That River”, ce a fost difuzat in nu mai putin de 806 cinematografe coreene, a avut aproape 5 milioane de bilete vandute si incasari de 32,5 milioane dolari. Vorbim de un documentar ce a avut un buget sub cel al lui “The Last Wolf” de acum 13 ani. Insa ar trebui sa judecam filmele in epoca lor, raportat strict la realitatile acelor timpuri, orice astfel de comparatie avand doar rolul constientizarii unei evolutii sau a unui regres in domeniu.
“The Last Wolf” aduce in prim-plan doi actori promitatori in anul 2004, Yang Dong-geun si Hwang Jung-min. Yang Dong-geun nu a reusit sa faca saltul spre o treapta superioara in cariera sa, desi a fost distribuit in mai multe productii interesante, precum “Address Unknown” a lui Kim Ki-duk, “Dance, Dance” alaturi de un Joo Jin-mo tanar si atragator, “Hae-joo, the Disco King”, “Fighter in the Wind” sau “Perfect Game”. E un actor foarte bun, insa mai degraba se pliaza perfect pe genul filmelor cu gangsteri sau politisti, cele care in prezent au devenit foarte rare sau daca se mai fac, in general se fac cu actori de roluri secundare si cu bugete mici. In schimb, Hwang Jung-min a facut un salt urias in doar cativa ani, devenind in prezent unul din cei mai bine platiti si mai cautati actori din industria coreeana de film, numele lui fiind asociat cu blockbuster-uri precum “Blades of Blood”, “The Unjust”, “New World”, “Ode to My Father”, “Veteran”, “A Violent Prosecutor”, “Asura”, “The Wailling” sau “The Battleship Island”. In roluri secundare ii revedem pe Oh Dal-soo, Oh Gwang-rok sau Jang Hang-seon. Filmul imbina comedia cu actiunea, doza de mister pe care regizorul scenarist incearca sa o introduca in desfasurare fiind nu doar inutila, ci nici macar explicata. Si ne referim aici la titlul filmului, “Ultimul Lup”, ce face legatura intre “lupul” stresat ce fuge de nebunia din Seul, salbatic si singuratic in metodele de lucru, si lupul gasit in padurile din zona rurala unde e transferat, “ultimul lup” din regiune, a carui prezenta nu e suficient exploatata de scenariu pentru a capata o aura de mister. Nota de umor e destul de stearsa si improvizatiile sunt la ele acasa, inspiratia scenaristului fiind criticabila cand vine vorba de umor (si ne referim de exemplu, aici, la scena cu apa de izvor si cu copiii insetati). In multe momente astepti ca glumele sa aiba si o finalitate, insa aceasta intarzie sau se sfarseste prin improvizatii ale celor doi protagonisti, de altfel foarte buni pe partea de comedie, dar care nu au avut sansa unui scenariu prea ofertant, de aceasta data. Filmul abunda in clisee specifice tematicii rurale, ironizandu-se lipsa de educatie si prostia si subliniindu-se natura sincera a omului de la tara, neatins de trasaturile negative ale omului de la oras. Ce merita cu adevarat urmarit in acest film e inversarea de roluri intre politistul de la oras si cel de la sat, primul dorind cu orice pret sa fuga de forfota si nebunia din mediul urban, in timp ce al doilea isi doreste cu orice pret adrenalina si sa fie in centrul atentiei la oras. Distanta dintre cei doi e ca cea dintre plictiseala si epuizare, doua extreme ce fac aparent imposibila o punte de legatura si o armonizare a viziunilor. Si totusi, cei doi trebuie sa convietuiasca si, in acelasi timp, sa isi implineasca aspiratiile. Pe alocuri amuzant si deconectant prin locatiile superbe in care se desfasoara cea mai mare parte din actiunea filmului, “The Last Wolf” ramane o mostra a ce a fost odata filmul de actiune cu accente comice coreean. Descoperirea unor actori cunoscuti in roluri de dinaintea consacrarii nu poate fi decat o placuta experienta pentru cunoscatorii si admiratorii filmografiei lor.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premira in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Taming of the Shrew (2008) – Park Jung-ah între scorpie şi norã model
Pentru Yeon-soo (Park Jung-ah), fiecare zi din viata inseamna o continua distractie. Orfana de mama si fiica a unui speculant imobiliar – sau mai corect spus gangster (Lee Won-jong) -, e rasfatata de acesta si are toata lumea la picioarele ei. Dar intr-una din zile face ce face si agata un tanar atragator, bine crescut, in care vede printul la care viseaza din copilarie, Jeong-do (Park Jin-woo). Timid, perfectiunea intruchipata in opinia indraznetei Yeon-soo, Jeong-do este, insa, ca fire, opusul lui Yeon-soo. Cum extremele se atrag si indrazneala lui Yeon-soo grabeste acceptarea ei de catre cumintele Jeong-do, cei doi incep o relatie ce duce la o neasteptata… sarcina. Relatia celor doi tineri de la inceput nu este pe placul tatalui fetei, care visa sa o marite pe aceasta cu cineva potent din lumea politica, din motive evidente. Cand acesta se implica pentru a curma iubirea celor doi tineri, Yeon-soo fuge de acasa si se refugiaza la tara, la familia lui Jeong-do. Fiind o familie traditionala, mai marii acesteia, pusi in fata faptului implinit (sarcina), accepta casatoria, insa pana la aceasta, tanara trebuie sa treaca printr-o etapa pregatitoare, conform traditiei. Si astfel incepe… imblanzirea scorpiei.
Filmul, dupa cum o spune si titlul, are la baza celebra piesa omonima a lui Shakespeare, “Imblanzirea scorpiei”, fiind o adaptare moderna a ei la realitatile societatii contemporane coreene. Si, cum se putea altfel, tonul comic este pastrat de la inceput pana la sfarsit, spre delectarea spectatorilor. Protagonistii povestii sunt doi actori mai putin cunoscuti dar care au intrat extrem de bine in pielea personajelor interpretate, e vorba de Park Jung-ah si Park Jin-woo. Park Jung-ah e o fosta membra a formatiei de fete “Jewelry”, ce a debutat in 2003 in filmul “Madeleine” si a aparut in mai multe seriale, cele mai recente fiind “Oh, My Ghost !” si “Glamorous Temptation”. Insa rolul dn “Smile Again” a fost cel care i-a adus premiul pentru Cel mai bun rol secundar intr-un serial KBS. Nu intamplator in coloana sonora a filmului au fost incluse mai multe hit-uri ale formatiei Jewelry, cum e cazul lui “One More Time”. In ce-l priveste pe Park Jin-woo, de acesta ne amintim din rolul de debut pe marele ecran in “My Little Bride”, unde a avut-o ca partenera pe Moon Geun-young. Desi a mai aparut intr-o multime de seriale, nu a mai avut, de atunci, un rol care sa se bucure de popularitatea celui de la debut. In schimb, in rolurile secundare avem parte de o multime de figuri cunoscute, precum Lee Won-jong sau Yang Geum-seok, dar si de Kim Tae-ho, un actor care la un an de la filmari se stingea intr-un tragic accident de motocicleta.
“The Taming of the Shrew” e o savuroasa comedie romantica de la sfarsitul perioadei de glorie a genului, de dupa renasterea filmului coreean de la inceputul anilor 2000. Se stie ca in paralel cu explozia Hallyu, si filmul coreean pentru marele ecran a progresat, iar principalul gen “vinovat” pentru aceasta renastere a fost chiar comedia. O serie de comedii cu gansgteri, romantice sau cu adolescenti (My Sassy Girl, Sex is Zero, My Wfe is a Gangster) au prins atat de bine la public incat producatorii au speculat momentul, iar in cativa ani asistam la o inflorire a genului comediilor romantice sau de actiune. Insa spre sfarsitul primului deceniu al acestui secol perioada a inceput sa apuna in primul rand datorita exploziei serialelor de televiziune, ce au acaparat publicul amator de romantism si umor. “The Taming of the Shrew” e o comedie plina de clisee, insa realizata in stilul vechi, neoccidentalizat, adica al comediilor de la inceputul anilor 2000. Povestea nu este una complicata, pe alocuri unele lucruri chiar scartaie putin in scenariu, dar nu deranjeaza. Comedia e cuvantul de ordine, insa aceasta se imbina cu romantismul si cu actiunea, ceea ce face filmul captivant. Actrita Park Jung-ah e o delectare in rolul “scorpiei” de bani gata in cautare de distractie si baieti frumosi, ce cade in capcana propriilor asteptari, acceptand inclusiv sa se lase “imblanzita” doar de dragul unui print modern timid si manierat ca Park Jin-woo. Totusi, acesta din urma parca e prea sters in rolul sau, intreaga atentie a camerelor de luat vederi fiind acaparata de Jung-ah. Mai mult decat atat, intrarea micii “scorpii”in lumea familiei viitorului ei sot aduce cu sine o avalansa de personaje secundare ce umbresc si mai mult expunerea lui Jin-woo, care aproape dispare din peisaj in a doua parte a filmului. Exista chimie intre cei doi, dar scenariul nu prea lasa ca aceasta sa se manifeste, accentul fiind pus pe latura comica a relationarii tinerei cu familia viitorului sot si viceversa, a lui cu familia viitoarei lui sotii. Umorul este de calitate, existand unele momente de-a dreptul exasperant de comice, si mai e ceva: jumatate din film actiunea se muta din agitatul Seul intr-un sat de pe coasta estica a Coreei, in care traditia e respectata de secole. Practic toata lumea se imbraca in costume traditionale, si o calatorie inapoi in evul mediu parca incepe, asistand la o adevarata lectie despre cultura si traditiile acestei natiuni, spusa intr-o nota cat se poate de vesela. Un film ce merita savurat pentru tonul sau optimist, umorul de calitate si prestatia unei Park Jung-ah incantatoare. Pacat ca in ziua de astazi nu se mai fac comedii autentic coreene, ca aceasta…
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
A Light Sleep (2008) – o dramã realistã despre o adolescenţã cenzuratã
“A Light Sleep” este o productie independenta coreeana regizata de Lim Sung-chan, o drama despre adolescenta si consecintele insingurarii fortate intr-o lume indiferenta. Lansat in anul unor filme de mare succes, precum Speed Scandal, The Good, the Bad and the Weird, A Frozen Flower sau Portrait of a Beauty, productii in mare parte cu bugete ridicate despre care s-a vorbit mult (sa nu uitam controversele pe care le-au nascut A Frozen Flower si Portrait of a Beauty, la vremea respectiva), “A Light Sleep” a trecut aproape neobservat in peisajul cinematografic coreean. Si asta in conditiile in care un alt film independent al aceluiasi an, “The Chaser”, a vandut nu mai putin de 5 milioane de bilete, devenind al treilea film al anului la box-office. Productia de fata este una de o cu totul alta factura, un film de festival cu evidente limitari bugetare, pe alocuri filmat cu stangacie, al carui subiect ridica multe semne de intrebare spectatorului, dar si lasa in urma lui multe intrebari nelamurite de catre regizor. Fiind primul si ultimul lui film de pana acum, lucrul e explicabil. In rolul principal o avem pe Lee A-jin, o tanara actrita debutanta la 17 ani pe micul si marele ecran, ce nu a reusit sa se impuna pana in prezent in ciuda frumusetii sale, aparand doar in cateva roluri secundare in seriale produse de posturi tv mai mici (Operation Proposal, Vampire Prosecutor 2, Vampire Detective). In rolul prietenei sale de scoala o vedem pe mult mai cunoscuta Hong Ah-reum (din Tears of Heaven sau God of War), si ea debutanta pe marele ecran. Interesant e ca cele doua tinere actrite au aparut impreuna, in acelasi an 2008 si in anul urmator, intr-un serial de familie intitulat “My Precious Child”. Filmul a fost proiectat in cadrul celei de-a cincea editii a Festivalului de film coreean de la Paris, in 2010.
Yul-lin (Lee A-jin) e o adolescenta care la prima vedere pare ca orice tanar de varsta ei: e absenta cu mintea de la cursurile de la scoala, e fascinata de lumea din jurul ei, accepta prietenia unui baiat si intarzie acasa ratacind cu acesta ore in sir in plimbari la intamplare. In realitate, Yul-lin e o cu totul alta persoana. Suferind de insomnie, ia pastille pentru a putea dormi, iar cand o face, ar dori ca nimeni sa nu o mai trezeasca din lumea viselor. Nici macar sora ei prescolara, Da-rin, care mereu e flamanda sau se simte singura. O are in grija, fiind, de acum singura ei familie. Tatal i-a murit intr-un accident de masina in care autorul, neidentificat, a fugit de la locul faptei, iar mama i-a murit in spital, lasandu-i mostenire nota de plata a spitalizarii. Grija unui copil prescolar nu e una neglijabila, mai ales pentru o adolescenta ce are cu totul alte preocupari decat sa creasca un copil mic. Si nu de putine ori e expusa riscului de a pierde custodia micutei Da-rin, ce risca sa ajunga la orfelinat. Pe acest fundal, viata lui Yul-lin trebuie sa mearga mai departe, tanara recurgand la orice mijloace pentru a face rost de bani. Insa sufletul ei este gol…
Filmul lui Lim Sung-chan se centreaza pe cateva zile din viata unei adolescente, Yul-lin, a carei viata e intr-un continuu haos de la despartirea tragica de parintii ei, ce s-au stins in urma cu 2 ani. Aceasta trebuie sa aiba grija de sora ei mai mica, Da-rin, ce urmeaza sa mearga la scoala si care nu intelege mai nimic din lumea in care traieste. La fel se poate spune si despre Yul-lin, ce nu intelege de ce s-au intamplat anumite lucruri si de ce a ajuns in aceasta situatie, de a fi cap de familie la doar 16 ani. Yul-lin e un personaj maturizat inainte de vreme, care incearca sa traiasca, atat cat poate, varsta adolescentei. Accepta sa iasa cu un baiat, care se dovedeste a fi chiar cel pe care a pus ochii buna ei prietena, insa ea stabileste regulile relatiei, una destul de stranie cata vreme ii interzice baiatului sa o sune, sa-si scrie mesaje sau sa-i faca agenda. Yul-lin insasi este o ciudata: sufera de insomnie, iar acceptarea intalnirii cu un baiat se dovedeste a fi doar o parte din tratamentul anxietatii sale, in conditiile in care medicul i-a pus in vedere ca nu ii va mai prescrie tablete pentru somn. Incearca sa se deschida, sa-si vindece problemele de una singura, insa de fiecare data esueaza in a relationa normal cu cei din jurul ei. Realizeaza ca lumea in care traieste e una pur materialista, in care totul se invarte in jurul banului si interesului. Ea insasi invata aceasta lectie si, pentru a o putea intretine pe sora ei mai mica, nu ezita chiar sa isi vanda trupul pentru bani, un lucru spus cu multa subtilitate de regizor. Yul-lin e prinsa intre limitele varstei sale – dorinta de a avea o relatie normala cu un baiat de varsta ei, de a iesi la intalniri, de a fi apreciata pentru a creste increderea de sine – si maturizarea ei prematura (responsabilitatea de a aduce un ban in casa prin orice cai – inclusiv furt, prostitutie etc). Neavand un indrumator adult in preajma ei decat un unchi fata de care e foarte distanta si in care nu are pic de incredere, Yul-lin ajunge sa pluteasca in deriva si sa esueze in a-si depasi conditia si trauma sufleteasca. Realizeaza ca nu e inteleasa de nimeni, motiv pentru care face exact ceea ce nu trebuie: se izoleaza in lumea ei tacuta, formata din imagini si vise. Ravneste tot timpul dupa un somn linistit, incepe sa-si faca poze in timp ce viseaza cu ochii inchisi si asta doar pentru a imortaliza o clipa de liniste pe care si-o doreste vesnica. Somnul linistit e singurul ei refugiu in fata suferintei de zi cu zi a sufletului, si indiferenta ei totala fata de anturaj, ce spectatorului i se poate parea enervanta, explica tocmai dorinta de a evada din aceasta realitate in care nu e ascultata si inteleasa de nimeni. Toti o intreaba daca este bine, de la consiliera scolara la medic sau unchiul sau, iar ea raspunde tuturor cu zambetul pe buze ca totul e bine, dand impresia pe dinafara ca e stapana pe situatie. In realitate, aceasta respinge aproape instinctiv ideea ca cineva ar putea sa-i controleze viata, iar in relatia cu ceilalti acest lucru devine evident din gesturi minore: refuza sa-l lase pe baiat sa-i care ghiozdanul, refuza ajutorul celor din jurul ei, etc. Refuzul e cuvantul ei de ordine, insa ajunsa din nou in singuratatea lumii ei interioare adevarurile incep sa fie rostite cu glas tare, demonstrand lupta intensa pe care in interior o duce aceasta adolescenta cu amaraciunea si poverile vietii. Intreaga emotie a filmului sta in trairile personajului principal, ce transmit o tensiune stranie accentuata de faptul ca regizorul nu ne ajuta cu nici un indiciu sa intelegem personajul. Unora, Yul-lin li se va putea parea a fi o nesuferita ingamfata, imposibil de inteles, dar daca apare aceasta senzatie, inseamna ca regizorul si-a atins scopul, reusind sa ne transmita exact ceea ce dorea. Yul-lin e un personaj mult mai complex decat pare la prima vedere, iar tensiunea acumulata pe parcursul filmului e ca cea a unui vulcan pe cale sa erupa. Probabil supapa de evacuare a tuturor frustrarilor acumulate de adolescenta e tocmai somnul lin la care ravneste tot timpul, care se apropie si el de un final odata cu ultimele pastile prescrise de medic… O drama reusita in care trairile personajului principal sunt potentate de o coloana sonora superba, ce parca ne invita in lumea viselor la care ravneste Yul-lin.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Hwarang: The Poet Warrior Youth (2016/2017) – povestea romanţatã a luptãtorilor de elitã ai Sillei
“Hwarang: The Poet Warrior Youth” (avand titlul initial de Hwarang: The Beginning) este o k-drama istorica de 20 de episoade in care accentul este pus pe latura romantica a povestii. Difuzat in iarna lui 2016/2017 de postul KBS2, serialul a fost in totalitate pre-produs, la data difuzarii primului episod filmarile fiind incheiate. Contrar asteptarilor si avand o distributie plina de actori tineri si aratosi, ratingurile au fost dezamagitoare, abia atingand o medie de 7%, in conditiile in care 5 episoade nici macar nu au intrat in topul primelor 20 de productii tv difuzate in zilele respective. Actiunea serialului se petrece in timpul domniei regelui Jinheung, cel de al 24-lea monarh al regatului Silla, care a trait o perioada avand numele de familie Kim si prenumele Sam Maek-jong. Acesta s-a nascut in anul 534, tatal sau fiind printul Galmun (fratele mai mic al regelui Beopheung iar mama sa era fiica acestui rege) deci un copil nascut dintr-o casatorie consangvina, care se practica in regat pentru a pastra si perpetua acel “os sacru” sau “os domnesc” necesar pentru a mosteni tronul.
Grupul Hwarang a luat fiinta in sec.VI ( in regatul Silla, unul dintre cele Trei Regate) sub tutela statului, in dorinta de a instrui si educa tinerii nobili in vederea preluarii viitoare a responsabilitatilor de functionari in aparatul de stat, dar si de a apara cu propria viata institutia regala. In acest scop au fost selectati tineri ai caror parinti faceau parte din randul nobilimii, si deoarece erau prezentabili si frumosi au mai fost denumiti si “Cavalerii Floare”. Tinerii care erau cooptati in acest grup elitist si inchis erau instruiti in diverse si multe discipline, printre care manuirea armelor, religia, artele martiale dar si muzica, dansul si etica. Pe langa studierea artelor, stiintelor, etc. invatau si modurile de guvernare dar si “Cele cinci relatii” create de calugarul budhist Wong-wang, in care se specificau cinci principii obligatorii: loialitatea – fata de Rege, fata de parinti si prieteni dar si obligatia de a nu parasi niciodata lupta si de a nu ucide inutil. Cunoscuti ca cei mai viteji si disciplinati supusi ai regatului Silla, reprezentativ fiind renumitul si viteazul general Kim Yu-shin pe care l-a transpus in drama “Queen Seon Deok” actorul Uhm Tae-woong, Cavalerii Floare reprezinta o pagina vie din istoria regatului Silla. Vom avea astfel prilejul sa aflam despre istoria infiintarii acestui grup de elita care transcende peste timp, fictiunea imbinandu-se cu istoria reala.
Cand predecesorul sau, regele Beopheung, a murit, mostenitorul tronului, regele Jinseung, avea doar sapte ani si neavand capacitati decizionale, cruciale in conducerea unui stat, aceste atributii au fost preluate de mama sa, Doamna Ji So care, constienta de fragilitatea fiului ei si de pericolul permanent in care se afla acesta, il incredinteaza pe copil unui slujitor credincios cu porunca de a-l apara si a-l ascunde de ochii oamenilor. Astfel, acest rege necunoscut creste si ajunge un tanar al carui chip il stiu doar o mana de oameni, cei care au nesansa sa afle ca el este regele fiind suprimati rapid de slujitorii reginei. In cel de al 12-lea an de domnie, regatul Silla era cel mai mic si mai slab dintre cele Trei Regate, regina Ji So asigurand regenta fiului ei, o regenta tulburata de luptele si intrigile dintre cele trei puteri nobiliare care dominau regatul. Aceste puteri erau impartite in oamenii reginei, cei impotriva reginei si cei neutri. Aceste trei clanuri deosebit de bogate isi imparteau periodic puterea si succedau pe rand la guvernare, deciziile lor fiind egale cu ale reginei, ca atare si ambitiile lor incep sa creasca si unii incep sa ravneasca la tron. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie sa afle cine este regele pentru a-l putea detrona, pornindu-se astfel o vanatoare pentru a-i afla identitatea. Regina isi da seama de pericol si pentru a contracara actiunile periculoase pornite impotriva fiului ei, hotaraste sa adune toti fiii tineri ai nobililor sub pretextul ca va infiinta o trupa de elita avand ca scop apararea regelui, de fapt o forma subtila de prizonierat pentru ca seniorii sa nu poata face nici o miscare, fara a pune in pericol viata copiilor. Astfel ia fiinta Casa Hwarang, in care locuiesc acesti tineri nobili frumosi si educati dar atat de diferiti, in care vor invata ce este loialitatea, prietenia si sacrificiul suprem pentru binele altuia, si in care, la un moment dat, incep sa circule zvonuri precum ca regele face parte din randurile lor. E momentul in care incepe o serie intreaga de necazuri si suspiciuni.
Kim Sam Maek Jong (Park Hyung-sik, un tanar actor de 26 de ani care face parte din noua generatie ce incepe sa se impuna in lumea k-dramelor, avand deja cateva aparitii notabile si premiate in What Happens to My Family?, High Society, Strong Woman Do Bong Soon), din cauza ca a fost nevoit sa se ascunda, devine tot mai singuratic si suspicios cu cei din jur, notiunea de incredere fiindu-i complet straina; este un amestec ciudat de sensibilitate, mila si aroganta fata de colegi, nu are nici un prieten in afara de Pa Oh, cel in grija caruia fusese incredintat pe cand era copil. Satul de moartea pe care o semana in jurul sau fara sa vrea si care ii produce atata suferinta, doreste sa-si dezvaluie identitatea, dar mama lui il opreste spunandu-i “ca nu a venit inca timpul”, asa ca este nevoit sa incerce ceva pe cont propriu si, profitand de faptul ca este un bun luptator, se inscrie si el in noua trupa de razboinici de elita Hwarang. Stand la comun cu ceilalti camarazi, incepe sa invete impreuna ce este sinceritatea si prietenia, sacrificiul dar si frica de a pierde ceea ce iubesti, ceea ce ii va slefui caracterul, devenind un om mai puternic si curajos, hotarat si capabil sa faca fata provocarilor viitoare. Suferind de insomnie, descopera ca o fata -Aro, are darul de a-l linisti aducandu-i pacea si linistea in sufletu-i zbuciumat, spunandu-i povesti. Va deveni unul dintre cei mai mari regi ai statului Shilla, triplandu-i teritoriul prin talentul sau de mare politician si strateg desavarsit, dand o atentie deosebita dezvoltarii culturii.
Moo-Myung/Sun-Woo (Park Seo-joon, un alt tanar actor foarte apreciat si premiat in ultimii ani, ce a jucat in “Kill Me, Heal Me”, “She Was Pretty”, “Fight for My Way”, etc.) creste la tara alaturi de prietenul sau Mak Moon, salbatic si liber, alergand, luptand pentru a-si apara prietenul, cutreierand campurile inmiresmate sau odihnindu-se la umbra copacilor, ascultandu-l pe Mak Moon povestind cu drag despre sora lui. Tot acest trai fara grija ia sfarsit atunci cand, ajunsi in capitala, prietenul lui este omorat si el ranit grav, ceea ce il face sa devina plin de ura, iar dorinta de razbunare il va transforma intr-un om violent si inchis in sine. Reuseste printr-o intamplare sa intre in trupa Hwarang, unde va invata si el despre prietenie, sacrificiu si curaj. Datorita spiritului sau liber, este greu de disciplinat, intrand deseori in conflicte care degenereaza in adevarate incaierari, fiind la un pas de a fi dat afara din Casa Hwarang. Crezandu-se a fi un om umil, va descoperi cu furie si uimire ca face parte din alta clasa sociala si ca viata lui este un lung sir de secrete, trezindu-se in situatia de lua hotarari grele de care atarna soarta unui popor. Curajul, cinstea si altruismul il vor face sa treaca peste dorinta lui de razbunare si peste ura pe care o simtea fata de cei care i-au rapit prietenul si, lasand dusmania la o parte, sa ajute la preluarea puterii din mainile celor care de prea multi ani au condus tara numai in propriul interes.
Kim Ah Ro (Go Ara – Snow Flower, You’re Surrounded, Reply 1994, etc.), frumoasa inzestrata cu darul povestirii si o imaginatie bogata, cucerindu-si ascultatorii cu povestiri care mai de care mai incarcate de mister si imprevizibil – firea ei vesela ascunzind o mare suferinta, pierderea mamei – locuieste doar cu tatal, un medic renumit ce traieste modest ajutand pana la sacrificiu persoanele care au nevoie de el. De la tatal sau deprinde cunostinte despre medicina pe care le pune uneori in practica atunci cand e nevoie. Are o personalitate greu de stapanit, vesela si avida dupa bani, pentru care nu se da in laturi de a face fel de fel de munci. Va intra si ea in Casa Hwarang, unde va ajuta la treburile gospodaresti, dar acordand si ajutor medical tinerilor raniti in antrenamente sau in desele incaierari. Va deveni obiectul geloziei intre Moo Myung si Maek Jong, dar si pastratoarea secretului unuia si a decoperirii identitatii altuia, fapt care ii pune viata in pericol. Prinsa fara sa vrea in jocurile politice si intrigile murdare de la Palat, sufera cand descopera ca mama i-a fost sacrificata pentru ambitiile si razbunarea unei femei care a crezut ca astfel il va castiga pe barbatul care fugise de ea.
Yeou (Jo Yoon-woo), socotit cel mai chipes barbat care farmeca deopotriva femei si barbati, Banryu (Do Ji-han) cu inteligenta sa rece si renumele de barbat dur si greu de abordat, Soo Ho (Choi Min-ho) un afemeiat notoriu, Han-Sung (Kim Tae-hyung) cel curios sa afle cat mai multe lucruri, sunt alti tineri care se pregatesc in Casa Hwarang sa devina din “manjii naravasi la care nu li s-a pus capastru, niciodata”, baza schimbarii politice a regatului.
Actori tineri, intriga si suspans, mistere si secrete, toate fac acest serial sud-coreean unul demn de urmarit. De asemenea, mare parte din coloana sonora este asigurata de protagonistii serialului: Park Hyung-sik, Park Seo-joon, BTS, dar si de Hyo Rin, Yang Yo-seob, iar partea instrumentala de Oh Joon-sung.
Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil
Fabricated City (2017) – Ji Chang-wook, prins între lumea virtualã şi cea realã
“Fabricated City” (2017) este filmul ce il readuce dupa multi ani in prim plan pe talentatul regizor Park Kwang-hyun. Acesta a debutat in regie la doar 33 de ani, in 2002, insa marea lovitura a carierei o va da cu urmatorul sau filmul, “Welcome to Dongmakgol”, ce a avut nu mai putin de 8 milioane de bilete vandute, devenind al doilea film al anului 2005 in Coreea dupa “The King and the Clown”, dupa incasarile de la box-office. Iata ca au trebuit sa treaca 12 ani pentru ca Park Kwang-hyun sa revina, de aceasta data cu o productie de actiune plina de adrenalina, suspans si rasturnari de situatie. Scenariul l-a scris in colaborare cu Oh Sang-ho (Code Name: Jackal, White Night), insa spre deosebire de alte filme similare, “Fabricated City” duce imaginatia regizorilor coreeni la un nivel neatins inca in vreo alta productie coreeana. Si totul cu un buget care la Hollywood ar putea parea ridicol, dar care a reusit sa asigure cadrul pentru o realizare spectaculoasa si sub aspect vizual, si sub aspectul povestii in sine. 18 milioane de dolari a obtinut filmul la box-ofice, fiind la jumatatea lui 2017 al 5-lea film al anului. Distributia il are in centrul sau pe cunoscutul Ji Chang-wook, un tanar actor care din 2008 apare in seriale de televiziune, fiind extrem de popular in Coreea pentru rolurile din “Warrior Baek Dong-soo”, “Empress Ki” sau “Healer”. Dar exista si un paradox: rolul din “Fabricated City” i-a adus prima nominalizare la importantele premii Baeksang din cariera, insa e vorba de premiul pentru Cel mai bun actor debutant. Poate suna ciudat “actor debutant”, insa pana in 2017, Ji Chang-wook nu a avut decat cateva aparitii scurte in roluri minore in filme, acesta fiind practic primul sau rol principal intr-o productie pentru marele ecran. Cazul lui e unul ce denota paradoxul Hallyu si in general al industriei k-pop si a k-dramelor, dat de faptul ca unii actori tineri devin idoli ai tinerei generatii aparand in k-drame sau convertindu-se dintr-o cariera din lumea muzicii (din fericire nu e si cazul lui) in actori, ajungand la o varsta mai “inaintata” sa debuteze (unii se pierd pe drum din lipsa de talent) si pe marele ecran. Asa se face ca la 30 de ani, Ji Chang-wook a fost nominalizat pentru un premiu de… debutant. Shim Eun-kyung din “Miss Granny” are un rol important in care o recunoastem cu greu, dar are chimie cu protagonistul nostru, in timp ce Oh Jun-se si Kim Sang-ho echilibreaza balanta tineretii, avand niste prestatii de zile mari. Filmul a avut parte de o promovare solida la Targul de filme de la Berlin (tinut in acest an odata cu Festivalul de film de la Berlin), unde a fost vandut in nu mai putin de 26 de tari, astfel ca concomitent cu premiera din Coreea, filmul putea fi vazut si in alte 30 de tari in acelasi timp.
Kwon Yu (Ji Chang-wook) e un tanar dependent de jocurile video, pierzandu-si mai tot timpul in sala de internet. Nu are o slujba, are bani de jocuri din mici comisioane pe care le face si are un trecut recent cu o mare pata pe el, fiind exclus in urma unei agresiuni din echipa nationala de taekwondo. Contrar imaginii de ratat din viata reala, in lumea virtuala el este Capitanul, seful echipei RENASTEREA dintr-un joc video de tip “shooter”, conducand misiuni periculoase alaturi de echipa lui, fiind adulat ca un veritabil zeu al jocurilor video. Intr-una din zile, primeste un apel telefonic de la o tanara necunoscuta, care pretinde ca si-a uitat telefonul mobil la sala de internet, cerandu-i acestuia sa i-l aduca la domiciliu. Tentat de recompensa consistenta oferita, Kwon Yu accepta sa-si rupa cateva minute din incarcata-i agenda cotidiana si face comisionul. La putin timp dupa, se trezeste cu politia peste el in casa, incatusat si acuzat de violarea si uciderea tinerei careia i-a restituit telefonul. Violenta cu care a fost savarsita crima creste presiunea publica asupra anchetatorilor si mai apoi a instantei, iar lipsa unei situatii financiare favorabile si luarea unui avocat din oficiu il transforma pe Kwon Yu in victima sigura, fiind condamnat la o sentinta grea. Ajuns pe nedrept dupa gratii si cu viata complet data peste cap, acesta va incerca sa-si demonstreze nevinovatia, insa planul sau va deranja pe cineva… Si astfel incepe adevaratul joc al vietii sale…
“Fabricated City” imbina suspansul cu actiunea, dar si lumea reala cu cea imaginara a jocurilor video. Scenariul pare la prima vedere banal, iar daca urmaresti trailerul inaintea vizionarii ai impresia ca spune tot. Ei bine, cine judeca dupa aparente de data aceasta se va insela. Exista intr-adevar un fir principal al povestii, dar acela e doar pretextul desfasurarii ulterioare imprevizibile si alerte a scenariului. Exista multe rasturnari de situatie, iar realitatea alterneaza cu fantezia dusa la extrem in pur scop de divertisment. O asemenea poveste tine mai degraba de domeniul fanteziei, iar aici fascineaza “Fabricated City”: e filmat in asa fel incat nu stii niciodata daca totul este real sau e parte a unui joc video inventat de o minte geniala. Ji Chang-wook a ajuns la un nivel care ii permite in sfarsit sa debuteze cu dreptul intr-un rol principal intr-un film cu iesire pe piata internationala, aratand o forma fizica foarte buna. Personajul sau este cand prins intre propriile limite pe care si le impune, cand protagonistul unei inscenari ce-l obliga sa-si depaseasca limitele si sa-si schimbe viziunea despre viata, prieteni, dusmani, maturizandu-se peste noapte. Grupul de prieteni din mediul virtual i se alatura in noul joc, care de aceasta data este pentru a-si demonstra nevinovatia, iar surprizele nu inceteaza sa tot apara. Pornind de la contactul fata in fata cu prietenii virtuali, care spre dezamagirea lui sunt total diferiti de propriile sale asteptari. Dincolo de partea de entertainment si de efecte speciale, “Fabricated City” are si cateva mesaje ascunse ce sunt de mare actualitate, in jurul carora s-a cladit acest scenariu. E vorba de discrepanta dintre lumea virtuala si cea reala, dintre imaginatie si realitate, care pentru un dependent de jocurile video poate constitui o veritabila capcana. In lumea jocului pe care il joaca, Kwon (personajul lui Ji Chang-wook) e numit Capitanul, fiind considerat de utilizatori un zeu al jocului. Tot ceea ce nu poate oferi in viata reala, arata in lumea imaginara a scenariilor din jocul video: e marinimos, da dovada de spirit de echipa, nu-si lasa camarazii in urma si nu ezita sa se sacrifice pe sine pentru reusita misiunii. Acest lucru e apreciat de membrii echipei sale, ce il divinizeaza. Dar cand il invita sa se intalneasca cu totii fata in fata, mereu ezita sa o faca. Cand in sfarsit ajunge fata in fata cu “camarazii” sai, simte un sentiment de nesiguranta, de neincredere, cu toate ca acestia incearca sa se comporte extrem de familiar cu el, ca si cum s-ar cunoaste de o viata. In comportamentul acestui personaj putem citi orice dependent de jocuri video din zilele noastre, care refuza realitatea si da totul acolo unde considera ca e mai util. Dar consecintele in plan psihic pot fi devastatoare. Filmul nu ezita din nou sa critice societatea, asa cum o fac tot mai multe filme recente coreene, o societate in care individul parca a intrat intr-o stare de letargie, de indiferenta fata de aproapele sau, in care tinerii se afunda in lumea imaginara a scenariilor jocurilor pe calculator si se rup de realitatea imediata, de contactul cu ceilalti, contact ce insa e regasit sub forma de avatare, imaginatie si inchipuiri in mediul virtual. Nu e crutata nici puterea si influenta media, o putere ce are capacitatea de a informa dar mai ales de a dezinforma (la un moment dat, regizorul isi exprima aceasta revolta intr-un mod cat se poate de hilar, o urmarire cu masini mutandu-se tocmai intr-un… studio tv !). Nu in ultimul rand, filmul critica puterea suprema ce conduce lumea de azi, puterea banului, putere care controleaza orice, inclusiv mintile si sentimentele oamenilor. Banii duc la conexiuni, conexiunile duc la favoritisme ce aduc inapoi bani si influenta, iar uneori din acest cerc vicios se nasc adevarati monstri cu chip de om ale caror creiere pot debita orice, din plictiseala sau distractie. Un film ce ofera tot ce poate fi mai atractiv pentru un amator de actiune, dar si mesaje subtile ce nu trebuie sa fie trecute cu vederea, mai ales ca traim intr-o lume care de mult si-a pierdut busola.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Joomoonjin (2010) – Kim Ki-bum şi Hwang Bo-ra într-o fantezie romanticã la modã
Linistea Joomoonjin-ului, un mic orasel de provincie coreean cunoscut pentru celebra sa piata de peste si pentru caracatita gatita asa cum numai localnicii stiu, e tulburata de zvonurile existentei unei fantome intr-o vila parasita dintr-o zona muntoasa. Micuta Ji Na (Hwang Bo-ra) e hotarata sa alunge fantoma despre care se vorbeste, astfel ca impreuna cu varul ei mai mare porneste in temerara misiune. Daca ultimul o ia la sanatoasa in momentul in care aude niste zgmote ciudate in casa, Ji Na ramane sa infrunte cu curaj sursa zgomotului, o aratoasa… fantoma (Kim Ki-bum). In loc sa se sperie de aceasta, Ji Na se indragosteste de ea si o viziteaza periodic, spre surprinderea matusii si varului ei. Doar ca cu cat incearca sa se apropie mai mult de fantoma, Ji Na e tot mai tare respinsa de aceasta. Pentru a restabili linistea in comunitate, familia lui Ji Na e decisa sa porneasca cruciada impotriva misterioasei fantome, aducand feluriti samani la vila…
Filmul veteranului Ha Myoung-joong (63 de ani la data filmarilor), “Joomoonjin” (2010), se doreste a fi o poveste romantica fantezista care sa cucereasca inimile oricarui indragostit. Doar ca lipsa de experienta a regizorului e vizibila, rezultatul fiind un fiasco total. Intai de toate trebuie spus ca filmul ii readuce impreuna, de aceasta data intr-un proiect pentru marele ecran, pe tinerii actori Kim Ki-bum si Hwang Bo-ra, ce au mai colaborat in serialul de familie “Rainbow Romance” din 2005, unde timp de 243 de episoade au fost o companie agreabila pentru fanii k-dramei. Fost membru al formatiei Super Junior, Kim Ki-bum a parasit-o in 2009 pentru o cariera in lumea filmului, “Joomoonjin” fiind primul si ultimul lui film pentru marele ecran realizat de atunci. A mai aparut in 2 seriale tv coreene (avand un rol secundar in celebrul Deep Rooted Tree), ultimele 2 aparitii fiind in 2 seriale chinezesti. In schimb, Hwang Bo-ra, care in mod surprinzator joaca rolul unei adolescente de 15 ani desi la data filmarilor avea 27 de ani (!), a avut o cariera mult mai de succes, aparand intr-o multime de seriale (Cunning Single Lady, Mr. Baek, Arang and the Magistrate) si filme (Chronicle of a Blood Merchant, Ordinary People, The Phone). Intre cei doi, din pacate, nu exista o chimie in “Joomoonjin”, insa in mod surprinzator aceasta o regasim intre Kim Ki-bum si cea care i-a fost partenera de viata din film, actrita Park Ha-soon, povestea celor doi fiind una colaterala in povestea principala.
Asadar, un prim punct slab al productiei e o chimie absenta intre protagonisti. Hwang Bo-ra cu siguranta impresioneaza prin prestatia sa, insa restul distributiei lasa de dorit. Kim Ki-bum abia rosteste cateva replici in tot filmul, ipostaza de “fantoma” cu plete si ochi stralucitori prinzandu-l bine doar sub aspectul imaginii, talentul sau actoricesc fiind absent. Dar nu trebuie sa ne mire lipsa lui de experienta, sa nu uitam ca provine din lumea muzicii, a starurilor k-pop ce si-au incercat norocul in lumea filmului (o moda la sfarsitul primului deceniu de Hallyu), iar daca nu socotim Attack on the Pin-up Boys, filmul din 2007 in care doar isi imprumuta vocea ca narator, practic acesta e unicul rol pentru marele ecran pe care l-a avut vreodata. Un alt aspect negativ al productiei e dat de experienta regizorului. Desi la data filmarilor avea 63 de ani, Ha Myoung-joong a mai regizat un singur film in toata cariera sa, “Mother”, insa acesta nu e celebrul film din 2009, multipremiat, ce ii apartine cunoscutului Bong Joon-ho, ci o productie low-budget din 2007, in care el insusi are rolul principal masculin. Lipsa de experienta in plan regizoral se vede cu ochiul liber, multe scene fiind filmate primitiv, iar montajul lasa de dorit. Multe scene sunt mai degraba de umplutura, fara vreo relevanta in justificarea povestii sau intarirea coeziunii personajelor. Stim extrem de putine si vagi lucruri despre personajele principale, fara ca scenariul sa se oboseasca sa ne explice anumite detalii pe care trebuie sa le intuim. Atmosfera productiei e mai degraba una de film rural specifica anilor ’90, decat una a anului 2010, in care filmul coreean a progresat fata de acea perioada. Povestea este extrem de simpla si previzibila, trailerul de prezentare al filmului e “subtirel”, prost facut si dezvaluind aproape intreaga poveste, iar daca mai adaugam faptul ca pe langa regizor, au mai existat 2 scenaristi, uitandu-ne la produsul final ne intrebam cum de “Joomoonjin” poate dezamagi atat de mult. Pe langa interpretarea excelenta a actritei Hwang Bo-ra, filmul mai are un atu: o coloana sonora minunata, din pacate mult prea stilata pentru ce are de oferit scenariul. Impresia finala este ca acest film de duzina a recurs la toate trucurile genului romantic/fantezie coreean pentru a iesi in evidenta, dar nu a reusit nici un moment sa-si depaseasca conditia modesta. Daca va decideti sa-l vizionati, sa nu aveti nici o asteptare de la “Joomoonjin”, poate in acest fel cele 90 de minute ale sale vor trece mai repede. S-au vazut filme similare mult mai reusite, inclusiv in cinematografia coreeana.
Traducerea, adaptarea si timingul, retusat manual linie cu linie, alaturi de munca de editare audio, au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Blindly in Love (2013) – iubirea poate fi uneori şi un basm cu broscoi urâţi şi prinţese frumoase…
In Japonia cu precadere, dar si in alte tari est-asiatice, in ultimii ani s-a observat o scadere a interesului tinerei generatii pentru casatorie. Statisticile au aratat o scadere cu 1 milion de persoane a populatiei din 2010 pana in prezent, in Japonia, specialistii fiind de parere ca tara se confrunta cu o situatie de “bomba cu ceas demografica”. Autoritatile au incercat sa ia masuri in aceasta privinta, una din ele fiind implementarea unor servicii de intalniri matrimoniale la nivel local, sau ceea ce in civilizatia occidentala e cunoscut sub numele de “dating”. In Japonia, aceasta practica e desemnata prin termenul “konkatsu” (sau “vanatoare de mariaje”). Cam aceasta e si tema productiei din 2013 a lui Masahide Ichii, “Blindly in Love”: cum pot doi necunoscuti, fiecare cu propriile deficiente, sa se cunoasca prin intermediul unei intalniri aranjate si sa cunoasca nobilul sentiment al iubirii in cel mai surprinzator mod cu putinta. Reflectand, asadar, o realitate cu care se confrunta societatea japoneza contemporana, productia lui Ichii ii aduce pentru prima oara impreuna pe marele ecran pe Gen Hoshino (din “Why Don’t You Play in Hell ?) si Kaho (Tokyo Girl, Sand Chronicle). Titlul original al filmului este unul ce pare complicat si greu de retinut, “Dragostea unui fiu ce e in cutie”, insa acesta e de fapt o metafora subtila ce are legatura cu hobby-ul personajului principal masculin, ce creste o broasca intr-un acvariu, viata broastei si a stapanului ei asemanandu-se flagrant, amandoi fiind lipsiti de sarmul necesar pentru a atrage sexul opus, amandoi fiind detestati de toata lumea datorita infatisarii si amandoi suferind in singuratate in “cutia” lor numita “casa”. Romantic si usor dramatic, “Blindly in Love” ne ofera aproape 2 ore superbe in compania unor personaje deloc detestabile, dupa cum s-ar putea crede la prima vedere, ce ajung sa-si descopere propriile calitati, intre atatea defecte, datorita iubirii. Gen Hishino, interpretul masculin, a castigat pentru acest rol premiul Cel mai bun Nou Talent la Festivalul de la Yokohama.
Avand un nume de familie ciudat pana si pentru un japonez, Amano-Shizuku (“Ploaie Cereasca”), Kentaro e un functionar de birou de la Primarie, unde lucreaza de 13 ani. Ajuns la 35 de ani, viata lui a ajuns un motiv de ingrijorare pentru parintii sai: isi respecta cu strictete rutina zilnica, venind direct acasa de la serviciu; nu socializeaza cu colegii de lucru, economiseste toti banii castigati, iar singurul sau prieten e o broasca pe care o creste in propria camera, ale carei sunete le imita la perfectie. In timpul liber evita sa iasa din casa, afundandu-se in jocuri pe calculator pentru a se relaxa. Considerand ca trebuie sa faca ceva, parintii se decid sa mearga la o manifestare cu caracter matrimonial, unde parintii altor persoane se intalnesc pentru a pune la cale o eventuala intalnire intre copiii lor. Desi Kentaro nu are deloc o infatisare placuta, parintii incearca sa-i sublinieze calitatile, insa varsta si lipsa de perspective a unui angajat care nu a promovat in decursul a 13 ani sperie singurul cuplu de parinti ce s-a aratat interesat sa intre in dialog cu ei. Cand totul parea in zadar, o intamplare pare a schimba soarta lui Kentaro, ce ajunge sa o cunoasca pe Naoko, o tanara frumoasa dar nevazatoare…
Iata ca de aceasta data realizatorii japonezi ne propun o poveste la fel de simpla ca idee, ca alte zeci, dar atat de complexa prin mesaje transmise incat nu are cum sa nu te surprinda placut. “Blindly in Love” e un fel de basm al broscoiului urat care oricat se zbate nu se transforma in printul cel frumos, si al printesei frumoase dar singure, nevazatoare, care se transforma intr-o veritabila Julieta fara clasicele-i tendinte suicidale. Pornind de la realitatea refugierii tinerilor de varsta mijlocie in munca si de la neglijarea completa a vietii personale, filmul dezvolta o imposibila poveste de iubire invaluita in nuante de basm realist intre un functionar public asocial, complexat de infatisare si de varsta, si o tanara de 30 de ani a carui viata s-a schimbat complet la varsta de 8 ani, cand in urma unui accident si-a pierdut complet vederea. Pasionata de pian si locuind cu mult prea protectorii ei parinti, ce-i sunt sprijin in intunericul cotidian, Naoko incepe sa realizeze ca parintii ei nu vor fi vesnic langa ea sa o ingrijeasca, motiv pentru care accepta destul de usor ideea ca trebuie sa cunoasca un barbat care sa o poata sustine din toate punctele de vedere. Dar cine s-ar uita la o persoana ca ea, cu dizabilitati, ce nu poate fi decat o povara pentru oricine ? Cel mai bine e inteleasa de mama ei, o persoana cu suflet mare, ingaduitoare si deschisa, care nu ii e doar mama, ci si prietena. In schimb, tatal ei e un tip autoritar, arogant, cu mari pretentii si asteptari de la viitorul lui ginere, ce trebuie sa arate si bine, dar mai ales trebuie sa aiba o pozitie sociala in masura a-i asigura fericirea fiicei sale. In opinia lui, fericirea porneste de la lucrurile materiale, si nu va ezita sa o rosteasca cu glas tare in fata tuturor, creand o multime de disconfort. Kentaro pare a fi omul nepotrivit in momentele nepotrivite. Ajuns la 35 de ani, nu are o viata sociala, locuind cu parintii si purtandu-si singur de grija. Lucreaza nonstop de 13 ani la Primarie, fiind o rotita neimportanta ce pune in miscare mecanismul public, neavand o singura zi de concediu in tot acest timp. Orele in sir petrecute in fata jocurilor video in putinul timp liber ramas reprezinta supapa care impiedica declansarea exploziei emotionale, o acumulare de frustrari si neputinte stranse de mai bine de un deceniu, ce oricand pot erupe. Poate tocmai de aceea parintii lui vorbesc in soapta acasa, pe la spatele lui, intrebandu-se daca acesta s-a gandit vreodata la un viitor. Cum era de asteptat, Kentaro nu accepta ca parintii lui sa se amestece in viata lui personala si mai ales sa-i aleaga ei o persoana pe care sa o iubeasca, motiv pentru care respinge orice colaborare in aceasta privinta. Dar soarta e cum e, niciodata nu se intampla asa cum te astepti, iar ceea ce nu credea vreodata ca s-ar putea petrece… se intampla. Intr-una din zile – desigur, ploioasa, parca numele de familie a prevazut minunea – Ploaie Cereasca, o cunoaste pe Naoko, care sta intr-o parcare, in ploaie, si priveste fix spre el. Fascinat de frumusetea tinerei, fara a realiza ca e nevazatoare si ca de fapt fata nu l-a vazut nici macar cu ochii mintii, Kentaro face un gest cavaleresc si apoi, iepureste, o ia la fuga, parca temator sa mai priveasca in urma. De aici, soarta isi joaca si a doua ei carte si printr-o intamplare ii aduce din nou impreuna. In ciuda tuturor obstacolelor, Kentaro, indragostit pana peste cap de Naoko, e decis sa faca orice pentru fericirea fetei si propria sa implinire sufleteasca, forta impresionanta a iubirii readucandu-l la viata… O poveste romantica simpla, minunata si plina de sensibilitate, care va vraji orice iubitor al genului.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Whispering Star (2015) – Sion Sono şi elegia ultimelor vestigii ale umanitãţii în univers
Intr-o perioada din viitor in care omenirea e pe cale de disparitie, un android cu chip de femeie, Yoko Suzuki, calatoreste cu o nava spatiala in forma de casa pentru a face livrari in intregul univers. Conform calculelor sale, cele peste 80 de colete vor fi distribuite intr-un interval de 14 ani, timp in care companie ii va tine 6-7 M.I.M.E, robotul ce ghideaza traiectoria navei de curierat. Dar pentru Yoko timpul nu este o problema, nu imbatraneste, iar plictiseala zilelor transformate in ani petrecuti in spatiu e alungata prin activitati zilnice repetitive precum curatenia, inregistrarea de amuzament a unor ganduri personale pe banda de magnetofon etc. Lucruri precum indepartarea fluturilor morti din luminator devin evenimente majore in viata lui Yoko, ce se ingrijoreaza ca partenerul de calatorie, robotul 6-7 M.I.M.E, ar putea avea un atac de panica daca nu ar mai vedea fluturii zacand in luminator. La un moment dat, Yoko devine curioasa ce ar putea oamenii sa isi trimita unii altora dintr-un colt in celalalt al universului… Dar poate intelege un robot timpul si amintirile umane ?
Sion Sono ne surprinde din nou. Prolificul regizor japonez, care a socat de-a lungul anilor cu productii precum “Love Exposure”, “Cold Fish”, “Suicide Club” sau “Why Don’t You Play in Hell ?” realizeaza de aceasta data un SF minimalist din care lipsesc doua din ingredientele sale preferate: violenta si sexul. Desi subiectul e unul simplist – un android cu chip de femeie (interpretata de aceeasi Megumi Kagurazaka din alte filme ale lui Sono – Guilty of Romance, Cold Fish, The Land of Hope, Himizu, Why Don’t You Play in Hell ?) ce calatoreste in univers pentru a face livrari de colete -, in esenta filmul lui Sono este, cum o spune “Variety.com”, “o elegie plina de lumina a ultimelor vestigii ale umanitatii in univers”. In fapt, acesta reia tema aocaliptica din “The Land of Hope”, unde un cutremur declanseaza o catastrofa langa o centrala nucleara, doar ca de aceasta data regizorul imagineaza o lume in care erorile umanitatii au impins-o la limita disparitiei, in univers omenirea ajungand doar “o lumanare pe cale sa se stinga”. Locurile unde tacutul android femeie are de onorat livrari de pachete sunt diverse planete, stele si sateliti locuite de oameni, insa pretutindeni unde calatoreste pe durata a mai bine de un deceniu si jumatate descopera peisaje dezolante, locuri pustii, in paragina, si ici colo cate un om tacut pentru care vederea unei fiinte – fie ea si pe jumatate robot – e un motiv de bucurie, pentru a schimba o vorba. Sono poate parea enervant prin insistenta amintire a zilelor saptamanii, ce se insira fara o logica anume, la prima vedere. Exista zile in care androidul Yoko doar isi face o cafea, zile in care face doar curatenie pe nava-casa cu care calatoreste prin spatiu ca Dorothy din “Vrajitorul din Oz”, zile in care inregistreaza propriile ganduri pe banda de magnetofon. In realitate, pentru Yoko timpul nu e o unitate metrica pe care s-o inteleaga. Ca android, nu imbatraneste, ca oamenii, ci in cel mai rau caz dupa perioada de uzura e inlocuita cu un alt android identic ca infatisare, din aceeasi serie de productie. Ea petrece ani de zile in spatiu doar pentru a livra niste cutii ale oamenilor pentru oameni de pe alte planete. Enumerarea fara rost a zilelor saptamanii, asociata cu cate o mica activitate banala este, asadar, un element comic in acest film fantezist: pentru ce ar avea nevoie un robot de unitatea de masura ca timpul ? Nici macar nu e stransa cu usa de “superiori” pentru a se incadra intr-un interval de livrare ! Pe de alta parte, la un moment dat, urmarind reactiile oamenilor carora le face livrarile, Yoko devine curioasa ce anume contin aceste pachete. Incepe sa se intrebe de ce oamenii, ce controleaza teleportarea, apeleaza la un curier care intarzie ani de zile pe drumul dintre galaxii. Aruncand o privire in coletele pe care le transporta, gaseste in ele lucruri ce i se par bizare: un creion, o pelicula foto, niste culori de vopsit… adica ceva ce ii depaseste puterea de intelegere. Fara a realiza, de fapt, ea livreaza amintiri, punti de legatura intre oameni. Livreaza o comunicare, care intr-un univers in care oamenii sunt pe cale de disparitie e un element pentru care orice sacrificiu merita facut.
Un film interesant, ce te invita la meditatie, excelent filmat in nuante gri ce amintesc de inceputurile cinematografiei, in care explodeaza doar pentru cateva secunde o pata de culoare ce aminteste de perioada de inflorire a omenirii. “The Whispering Star” e de fapt un semnal de alarma despre unde poate ajunge omenirea din cauza lacomiei sale si a insingurarii, finalul productiei fiind o metafora a vietii in imagini schematice insirate de-a lungul unui lung culoar – culoarul vietii noastre.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Hwajung (Splendid Politics) (2015) – povestea domniei regelui Gwanghae între ficţiune şi adevãr
“Hwajung” (“Splendid Politics”) e un serial istorico-politic coreean din anul 2015, produs de MBC, avand 50 de episoade, ce pe durata difuzarii sale a avut o medie nationala de 9,9% rating. Departe de ratingurile serialelor istorice lungi de la inceputul anilor 2000, din perioada lor de glorie, “Hwajung” il portretizeaza pe regele Gwanghae si domnia lui, atat de bine reflectata in premiata productie coreeana “Masquerade” (2012). In istoria Coreei sunt doi regi care nu au un templu cu numele lor: tiranul rege Yeonsangun si Gwanghae, din cauza ca au fost detronati si apoi exilati. Desi a avut cateva realizari importante, una din ele fiind reluarea relatiilor diplomatice cu Japonia si reluarea schimburilor comerciale, nu s-a bucurat de o reputatie buna, fiind considerat o victima a luptelor intre factiunile politice. Acest rege a fost personificat in cateva seriale si filme, iar caracterul sau a fost redat diferit: in unele este descris ca fiind crud si nemilos, in altele fiind personajul pozitiv. In “King’s Face” este interpretat de Seo In-guk si are abilitatea de a citi fetele oamenilor, iar asta il ajuta sa-si pastreze tronul. In “Goddess of Fire” este indragostit de Jung-yi, prima femeie care se ocupa cu olaritul. Viata familiei regale din care face parte este descrisa in “Immortal Admiral Yi Soon-shin”, in rolul lui jucand actorul Lee In. O alta drama in care apare acest rege este “The King’s Woman”, avand ca subiect viata concubinei Kim Gae-shi (fiind jucat de Ji Sung), iar Kim Seung-soo ii da viata in drama “Hur Jun”, care isi publica vestita carte Dongui Bogam (acum face parte din patrimoniul cultural) in timpul domniei lui. Lee Byung-hun i-a dat viata in filmul Masquerade (un fel de Print si Cersetor in versiune coreana), in timp ce in serialul de fata, Gwanghae e interpretat de Cha Seung-won (Athena: Goddess of War, Man on High Heels).
Actiunea serialului are loc in sec. XVII, rege fiind Seonjo. Un rege slab care si-a uitat de mult indatoririle de conducator, are alaturi pe regina Inmok cu care are un baiat, pe Marele Print Yeongchang si pe printesa Jungmyung, dar si alti copii ai numeroaselor concubine, acestia fiind socotiti nelegitimi sau cu sange impur. Avand aceeasi radacina dar ramuri diferite, copiii regelui duc o lupta surda pentru intaietatea la tron dar si pentru supravietuire, factiunile existente avand fiecare preferatul sau. Gwanghae este fiul regelui nascut de o concubina, numit de toata lumea print mostenitor dar niciodata recunoscut de Ming. Profitand de moartea tatalui sau dar si de drumul netezit de sustinatorii sai, da o lovitura de stat si se instaleaza rege. Din cauza unei profetii care incepe sa circule prin palat si in care se spunea ca numai un print cu sange nobil poate sa fie rege, isi incepe domnia printr-o baie de sange. Pe marele print il executa, iar pe regina o exileaza, care, prevazatoare, apuca sa o trimita pe printesa Jungmyung undeva departe intr-un loc sigur. Impreuna cu o servitoare de incredere se imbarca pe un vas, dar cei care o vor disparuta prind de veste si incendiaza barca. Printesa reuseste sa se salveze si ajunge in Japonia, unde isi va petrece anii alaturi de alti copii oropsiti, reusind sa supravietuiasca intr-o lume dura, cea a minelor de sulf, dandu-se drept baiat. Inzestrata cu inteligenta si educate, ajunge dupa ani de privatiuni si supusa la mari pericole, negustor ambulant, cu speranta ca va putea lua legatura cu vreun negustor din Joseon si astfel sa poate sa-si indeplineasca visul care a tinut-o in viata atatia ani, acela de a se intoarce in tara de unde a fost alungata si sa se razbune pe cel caruia ii spunea odata frate.
Regele Gwanghae (Gwanghaegun) este interpretat de actorul Cha Seung-won, cunoscut din alte seriale de succes precum City Hall, The Greatest Love, Athena: Goddes of War, etc. si care intr-un interviu spunea ca “ este pentru prima data cand apare intr-un rol istoric pentru micul ecran”. Inca de tanar, printul Gwanghae a indreptat greselile facute de tatal sau, dovedind curaj si darzenie in timpul razboiului Imjin, cand regele, de frica soldatilor japonezi, fuge sa se ascunda. Cauta sa uneasca oamenii in jurul sau, impreuna cu care lupta umar la umar fara sa tina cont de pericole, iar lumea il aclama ca pe un rege, ceea ce starneste ura tatalui sau. Asteptand an de an sa fie recunoscut ca print mostenitor, suporta nenumarate umilinte de la tatal sau, dar si acuzatia ca ravneste la tron, cei loiali lui grabind urcarea lui pe tron. Isi incepe domnia dorind sa fie altfel decat tatal sau, sa carmuiasca tara spre binele poporului, sa intaresca granitele si armata. Din firea lui buna si blanda nu mai ramane nimic atunci cand afla ca oamenii loiali au recurs la crima pentru a-l vedea pe tron, si ca tradarile au un pret care trebuie platit, descoperind astfel ca, a fi om este una, iar a fi rege este cu totul altceva. Devine nemilos si crud, indurerat ca oamenii din jurul lui nu-si vad decat de propriile ambitii, dar si de tradarile fratilor sai; avea totusi un vis, acela de a face praful de pusca si astfel sa poata sa-si intareasca armata care sa faca fata iminentului razboi care se profila. Constient ca nu va avea mult de stat pe tron, caci cei care nu-l voiau acolo erau multi si lucrau din greu pentru a-i scurta domnia, vrea sa lase tara capabila sa se apere singura fara ajutorul vecinilor mult mai puternici si fara a fi nevoita sa se mai inchine la Imperiul Ming. Cineva spunea despre el ca este ”un om care stie sa foloseasca sabia, dar care pare ca mai degraba o tine de lama decat de maner, si chiar daca stie ca o sa-i taie mana, tot o foloseste”. Ros de remuscari, parand rece si lipsit de inima, trist si tradat, va trebui sa plateasca si el pretul pentru ca odata a crezut ca poate fi si om, si rege.
Printesa Jungmyung (Lee Yun-hee, – East of Eden, Gu Family Book, Miss Korea, etc.) este sora regelui Gwanghae si fiica regelui Seonjo si a reginei Inmok, si este inca un copil nestiutor la tragediile ce se intampla in jurul ei. Ocrotita si iubita de toata lumea, avand incredere in fratele ei, se trezeste intr-un cosmar in care isi va petrece mare parte a vietii. Aruncata de destin intr-o tara straina, pusa sa lucreze ca sclava intr-o mina de sulf, se vede nevoita sa supravietuiasca in conditii neomenesti cu moartea pandind langa ea. Stiind ca nu poate supravietui ca femeie in acea lume dezumanizata, se deghizeaza in barbat si, cu ajutorul unui bun si omenos prieten, duce viata unui animal, ceea ce o tine in viata fiind dorinta de razbunre. Se loveste de situatii care par fara iesire, dar inteligenta deosebita cu care este inzestrata o ajuta sa treaca cu bine de ele si astfel reuseste sa ajunga in tara natala. Profitand de faptul ca toata lumea o crede moarta, incepe sa urzeasca planul razbunarii pentru moartea micutului si nevinovatului ei frate si pentru suferinta mamei ei. Nu uita nimic si promite fiecaruia ceea ce merita, si desi unele lucruri par sa se linisteasca, pe tron se instaleaza regele Injo si vanatoarea incepe iarasi. In toate astea un om ii va sta aproape, sprijin si sfatuitor, ajutand-o si aparand-o cu toata fiinta lui, castigandu-i inima pentru totdeauna.
Regele Injo (Kim Jae-won, – Can You Hear My Heart, May Queen, Scandal: A Shocking and Wrongful Incident, etc.) este nepotul regelui Gwanghae si, detronandu-l pe acesta, devine cel de al 16-lea rege al Joseonului. Paranoic si fricos, tinandu-se numai de comploturi si intrigi, vede si el ca si predecesorul sau o amenintare in persoana printesei Jungmyung si incepe si el sa o prigoneasca. Marioneta in mainile celor care l-au cocotat pe tron, se confrunta cu numeroase revolte, autoritatea regala pierzand masiv in credibilitate; ca atare, economia incepe sa se prabuseasca, tara saraceste si se va zbate in aceasta stare pentru mult timp. Un rege slab, fara mari realizari, lipsit de calitati, prost politician, ce inchina tara in postura unui las Imperiului Ming.
Hong Yoo-won (Seo Kang-joon – Entourage, Cheese in the Trap, Cunning Single Lady, etc.) este fiu de nobil si lucreaza pentru rege, si desi este tanar, nu se sfieste sa spuna lucrurilor pe nume, fie ele rele sau bune, chiar si in fata regelui sau a oamenilor influenti de la Curte. El este cel care o va ajuta pe printesa sa se intoarca pe pamanturile natale. Inteligent, cu o educatie desavarsita si cu un comportament impecabil, cinstit si increzator in fortele proprii, se vede prins intr-o situatie stranie: baiatul pe care l-a adus din Japonia se dovedeste a fi fata si, pe deasupra, si printesa de care apoi se indragosteste; prietenul lui cel mai bun pe care il considera ca un frate incepe sa-l condamne pentru alegerile pe care le face, iar el trebuie sa aleaga de partea cui se va situa.
Kim Kae-shi (Kim Yeo-jin, – Yi San, Tears of Heaven, Pride and Prejudice, etc.) se naste intr-o familie foarte saraca, dar este ajutata de tanarul print Gwanghae sa-si depaseasca conditia sociala si ajunge doamna la palat, lucru care o face extrem de recunoscatoare acestuia. Este orbita de lacomie si ambitia nemasurata de a-si vedea preferatul pe tron o face sa nu mai aiba nicio limita, riscandu-si pana si viata pentru a-si vedea visul indeplinit. Unelteste, spioneaza si nu se da in laturi in a folosi otrava ca argument suprem, iar regele merge pe mana ei, asteptand sa faca pasul gresit ca sa scape de ea.
Acestea sunt cateva personaje povestii, numarul lor fiind cu mult mai mare; ramane sa le descoperiti, odata cu coloana sonora asigurataa de Lena Park, Kim Tae-woo, Yessung, etc. Scenariul a fost scris de Kim Yi-young (cea care ne-a dat si Yi San, Horse Doctor si Dong Yi), iar regizorul Kim Sang-ho este cel care a regizat si Arang and the Magistrate, When a Man Loves sau Soul.
Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil
Asura: The City of Madness (2016) – Jung Woo-sung şi Hwang Jung-min, suflete rãtãcite în Oraşul Demonilor
Regizorul lui “The Flu” si “Musa: The Warrior”, Kim Sung-Su, revine dupa 3 ani de absenta cu mega-productia “Asura: The City of Madness”, un film despre care s-a vorbit mult inca dinaintea demararii filmarilor. Efortul realizatorilor a fost incununat dupa 4 luni de filmari in 2015 si mai bine de 8 luni de asteptari pana la data premierei in septembrie 2016 de o comportare excelenta la box-ofice, unde productia a obtinut 18,2 milioane dolari incasari. La acest succes a contribuit din plin distributia, una ce ti-e dat sa o vezi doar la filmele mari coreene, cu multi actori bine cotati: Hwang Jung-min (care de aceasta data schimba registrul, avand un rol negativ, dar fiind din nou la inaltime), Jung Woo-sung (mai putin subtil decat diabolicul procuror din “The King”, insa parca mult mai realist si complex), Kwak Do-won (care dupa rolul excelent din premiatul “The Wailing” devine un procuror in cautarea dreptatii, cam atipic pentru actor, un obisnuit al rolurilor secundare negative), Joo Ji-hoon (extrem de interesant dupa rolurile istorice din “The Treacherous” si “I Am the King”), acompaniati de o serie de actori de roluri secundare cunoscuti, precum Jeong Man-sik, Yoon Ji-hye sau Yoon Je-moon. Dincolo de succesul financiar, productia a obtinut si 5 premii, avand si 9 nominalizari la cele mai importante premii si festivaluri coreene de film. Filmul nu este recomandat persoanelor minore, datorita violentei ce se dezlantuie spre final, insa aceasta nu a fost o piedica in calea succesului lui “Asura”, ca in cazul unui alt film coreean celebru, “I Saw the Devil”.
Annam se doreste a fi noul El Dorado imobiliar al Coreei, ambitiosul plan de dezvoltare al orasului fiind conceput de un primar la fel de ambitios, Park Sung-bae (Hwang Jung-min). Doar ca in spatele imaginii sale publice ireprosabile se ascunde o cu totul alta persoana, un geniu al Raului dispus sa faca orice pentru bani, putere si faima. Acesta controleaza orasul, dar de fiecare data reuseste sa scape capcanelor intinse de Procuratura, care il doreste arestat. Aparent departe de lumea primarului, Han (Jung Woo-sung) e detectiv la sectia de politie Annam de Vest, iar in urma unei incaierari cu un coleg, in misiune, acesta din urma cade de la inaltime impins de Han si moare. Colegul sau, mai tanarul Sung-mo (Joo Ji-hoon) e martor, dar devine complice al acestuia, amandoi aruncand vina pe un dealer de droguri pe care il capturasera si care isi pierduse cunostinta in timpul nefericitului eveniment. Sung-mo renunta la slujba din Politie, devenind mana dreapta a primarului, fiind recunoscator lui Han pentru aceasta recomandare si obtinand in scurt timp bani si putere. In schimb, Han e supus unei anchete a Procuraturii, si nu e lasat sa devina omul primarului pana cand cazul sergentului mort accidental nu e solutionat. In momentul in care procurorul Kim Cha-in (Kwak Do-won) intra pe fir, Han se vede prins intre dorinta acestuia de a-l captura pe primar si faradelegile primarului, ce doreste sa se foloseasca de el pentru a sterge urmele ilegalitatilor comise. Si astfel incepe calvarul pentru Han…
Bun venit in Annam, orasul viitorului ! Cam asa ar suna oferta primarului Annam-ului (interpretat magistral de Hwang Jung-min), pus pe fapte mari, cel putin pe hartie. In realitate, nu ne putem bucura decat de o invitatie in Orasul Demonilor, dupa cum o sugereaza si titlul filmului, locul unde banul e cel ce decide totul. Inclusiv destine. “Asura”, in hinduism, reprezinta de fapt un termen generic ce desemneaza divinitatile malefice, demonii, aflate mereu in lupta cu fortele binelui, “Deva”. Annam, un oras disproportionat in care arhitectura moderna se imbina cu cartiere sarace de tipul favelelor braziliene, e cadrul ideal al infruntarii dintre Bine si Rau, in viziunea intunecata a regizorului Kim Sung-Su. Orasul ne e infatisat in note intunecate, majoritatea cadrelor fiind filmate noaptea sau in locatii intunecoase ori umbrite, fapt ce accentueaza senzatia specifica de “Sin City” noir pe care o percepem la intensitate maxima ca spectatori. Si, cu toate acestea, nimic nu este fantezie in aceasta lume, e pur si simplu o lume reala prezentata dintr-un unghi intunecat cu o mana de maestru. Si, cum se putea altfel, personajele ce insufletesc acest decor rece (masini negre, costume gri-perla, intuneric, ploaie, mister, secrete) par niste suflete vandute diavolului sau pe care acesta le are deja in traista, fara a mai avea vreo perspectiva de a scapa din acest Iad. Primarul Park e la suprafata omul carismatic si iubit de cetateni, dar care in realitate e intruparea diavolului, un personaj malefic, pentru care toti cei din preajma sunt simple instrumente pentru a-si atinge scopurile. Hwang Jung-min, cu care ne-am obisnuit in atatea roluri pozitive si de partea legii, ca procuror, trece, acum, in cealalta tabara, dand viata in mod extraordinar unui personaj dominat de geniul Raului. De remarcat forma fizica deosebita a actorului, fata de alte roluri slabind un numar important de kilograme. Iar cine se mai indoia de calitatile sale actoricesti, poate viziona acest film pentru a se convinge cat de mare actor a ajuns, putand interpreta fara cusur atat rolurile pozitive cat mai ales cele negative. Adversarul sau in “Asura” e procurorul Kim Cha-in, interpretat de un alt actor mare de roluri secundare, Kwak Do-won. Ciudat, acesta era un obisnuit al rolurilor ngative, doar ca de aceasta data totul e pe dos in Annam-ul diavolului, iar el interpreteaza un procuror de provincie dispus sa faca orice, inclusiv un pact cu diavolul, pentru a-l captura pe primar. Intre cei doi se afla doua suflete ratacite si greu incercate, e vorba de doi politisti: Han si Sun-mo. Sun-mo, interpretat de Joo Ji-hoon, e partenerul din politie al detectivului Han. Sunt ca fratii si devin complici in tainuirea unei crime. Sun-mo, la sugestia lui Han, paraseste politia si devine mana dreapta a primarului, dar e tanarul care ajunge repede sus si cade in pacatul puterii si arogantei (sa fie o coincidenta distribuirea lui Joo Ji-hoon in acest rol, stiut fiind faptul ca actorul insusi a trecut printr-o experienta similara in viata, in plina ascensiune in cariera fiind condamnat pentru consum de droguri ?). Dar fara indoiala cel mai fascinant si complex personaj e Han, intruchipat de Jung Woo-sung. El e imaginea perfecta a calvarului lumii in care traieste, a infernului Annam: sotia lui e pe patul de moarte, fara vreo speranta de vindecare; in urma unei incaierari cu un coleg detectiv, il ucide accidental pe acesta; si, ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Han va fi prins intre cele doua tabere, ale Binelui si Raului, viata lui devenind un Purgatoriu din care nu exista nici o scapare. El reflecta cel mai bine mizeria lumii in care se lasa tarat, disperarea si incapacitatea unui suflet odata curat de a scapa de povara suferintei faradelegilor comise. E singurul personaj in care exista o umbra de normalitate, care cu siguranta va atrage atentia spectatorului, care din toata gama larga de personaje fara indoiala se va apropia cel mai mult de el.
Un film de exceptie, care se urmareste pe nerasuflate, desi pe alocuri e extrem de lent si spre final devine foarte violent. Insa dincolo de toate aceste amanunte, “Asura” impresioneaza prin atmosfera sa sumbra si prin prestatia ireprosabila a intregii echipe de actori, ce pune in valoare un scenariu bine elaborat. “Asura” e, de fapt, un “Sin City” golit de orice fantezie, in care realismul si hidosenia caracterului uman au puterea sa te impresioneze prin modul sublim in care sunt exprimate.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Lucid Dream (2017) – Ko Soo și Sol Kyung-gu în realitatea Matrix
Filmul de debut al regizorului coreean Kim Joon-sung, “Lucid Dream”, a fost pe de o parte o reusita sub aspectul calitatii, insa o mare dezamagire pentru producatori sub aspetul incasarilor de la box-office. Aproape 5 milioane de dolari a investit compania Rod Pictures in producerea acestui film, insa la box-office-ul coreean a obtinut incasari de doar 676.000 dolari. Oferta Netflix de a distribui in sistem pay-per-view acest film a venit ca o gura de oxigen pentru producatori, insa banii investiti nu au putut fi recuperati. Cauza esecului de box-office a fost o slaba promovare a filmului care, paradoxal, a fost finalizat inca din iunie 2015, deci timp suficient pentru promovare ar fi fost. Subiectul a fost unul peste nivelul celor abordate in cinematografia coreeana, realizarea pe masura, iar distributia una de zile mari de tot: Sol Kyung-gu in forma excelenta, revigorant si plin de surprize, Ko Soo cu o prestatie buna dar din pacate deja devenind obositor in roluri nenuantate, si Park Yoo-chun in ultimul rol (secundar) intr-un film inainte de incorporare (peste 2 luni va incheia socotelile cu armata, spre usurarea fanilor, astfel ca absenta lui pare a trece aproape neobservata odata cu lansarea acestui film in februarie 2017). Cu o asemenea distributie si cu o reteta de succes – thriller combinat cu fantezie SF – ce prinde oriunde pe mapamond, filmul nu avea voie sa performeze atat de slab la box-office. Ramane, insa, problema producatorilor, publicul fiind singurul care are de castigat urmarind “Lucid Dream”, timpul investit in vizionarea lui fiind pe deplin rasplatit.
Choi Dae-ho (Ko Soo) e un reporter incomod. Dezvaluirile sale creeaza mari probleme afaceristilor corupti, care cred ca banul rezolva orice. Sotia lui a murit, grija fiului sau Min-woo cazand pe umerii matusii acestuia, el fiind toata ziua ocupat cu serviciul. Cu toate acestea, Min-woo reprezinta prioritatea lui in viata, mai ales ca acesta e o fiinta foarte fragila, orice cazatura sau sangerare putand sa-i fie fatala. Intr-una din zile, se duce cu fiul sau in parcul de distractii, iar ceea ce trebuia sa fie o zi fericita se transforma intr-un adevarat cosmar. Mai intai vede un fotograf in varsta facand insistent poze fiului sau, dupa care se trezeste doborat de un ac, cand isi revine constatand ca Min-woo a disparut. Timp de 3 ani de zile viata lui Dae-ho se transforma intr-un cosmar, cautandu-si cu disperare fiul. Agreseaza chiar politicieni sau oameni sus-pusi, starnind scandaluri publice, crezand ca acestia, din razbunare pentru dezvaluirile sale, i-au rapit copilul. Sectia de politie a devenit o locatie des frecventata, iar aici il cunoaste pe detectivul Song (Sol Kyung-gu), caruia ii starneste mai mult mila decat scarba. Insa nici politia nu a facut vreun progres, dupa 3 ani, iar termenul de prescriere se apropie… In momentul in care citeste pe internet de o metoda practicata in strainatate pentru prinderea unor rapitori, Dae-ho decide sa apeleze la “visele lucide” pentru a afla ce s-a intamplat cu fiul sau…
“Lucid Dream” e o productie dupa un tipic hollywoodian, extrem de echilibrata, in care tensiunea si fantezia se imbina in egala masura pentru a oferi o poveste electrizanta, la capatul careia nu poti decat sa te intrebi “De ce s-a terminat atat de repede ?”. Iar daca adaugam elementele tipice de drama ce fac parte din ADN-ul coreean, rezulta un cocktail de adrenalina si suspans care va tine cu sufletul la gura pe toata lumea. Nu doar distributia stelara te cucereste, ci insasi povestea, ce are ceva din realitatea lui “Matrix”. Nu va asteptati la o avalansa de efecte vizuale realizate pe calculator, nu acesta a fost scopul acestui “Matrix” coreean, efectele speciale fiind doar unul din ingredientele puse in interesul firului narativ. Evadarea personajelor din lumea reala in cea a viselor e una bine orchestrata sub aspect vizual, fiind fara indoiala punctul de atractie al productiei in jurul caruia graviteaza toate evenimentele. Veteranul Sol Kyung-gu, diferit fata de rolurile sale anterioare, chiar mai proaspat decat in recentele sale productii The Long Way Home sau Cold Eyes, ne ofera un recital de maestru, in timp ce Ko Soo, mereu fascinant, parca refuza sa iasa din tipicul rolurilor de bun familist, uitand ca fiecare rol nou trebuie sa fie o provocare. La aproape 40 de ani, insa, mai are la dispozitie un deceniu sa inteleaga acest lucru si sa devina cu actor mare. Park Yoo-chun are un rol secundar bun, insa cu siguranta prea mic si banal pentru a-si multumi numerosii fani, ramanand in memoria cinefililor iubitori ai cinematgrafiei coreene cu prestatia din “Sea Fog”. Alert, imbinand misterul cu tensiunea si fantezia SF, “Lucid Dream” se dovedeste o productie comerciala ce satisface pana si pe cei mai pretentiosi fani ai genului. Pornind de la o notiune concreta (atat cat poate fi considerat concret un… vis), filmul exploreaza cu ajutorul imaginatiei realitatea viselor, pe care o aduce in prim plan si o transforma in principala atractie ce fascineaza spectatorul. Chiar e posibil sa te intersectezi cu visele lucide ale altor persoane, sa descoperi prin vis amanunte care in mod normal scapa atentiei in lumea reala ? Este memoria noastra vizuala asemeni unui hard-disk care reda culori, imagini mai mult sau mai putin clare, amintiri, intr-o forma reala sau deformata de “mediul de stocare”, creierul uman ? O multime de provocari si de intrebari ce tin mai degraba de domeniul fantasticului pana si in secolul tehnologiei ultra-sofisticate in care traim. Poate tocmai de aceea “Lucid Dream” e atat de fascinant; ne pune imaginatia la lucru, ne face sa gandim, sa ne inchipuim o multime de scenarii. In cele din urma, doar unul va avea finalitate, cel ales de regizor, iar surpriza va fi de proportii, filmul avand parte de o rasturnare de situatie surprinzatoare spre final. Unul din cele mai bune thrillere fanteziste coreene ale ultimilor ani, o adevarata delectare pentru cei ce adora astfel de productii.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
House of the Disappeared (2017) – Kim Yunjin şi Ok Taek-yeon dezleagã misterul unor dispariţii…
Intr-un aparent acces de furie, Gang Mi Hui (Kim Yunjin) isi ucide sotul, un detectiv de politie, cu un cutit. Pentru fapta sa e condamnata la 25 de ani de inchisoare, fiind despartita si de fiul ei, Hyo Jae, ce dispare in mod misterios, probabil ucis si ascuns de propria ei mama. Inainte sa-si fi ispasit intreaga pedeapsa, aceasta primeste acceptul de a sta arestata la domiciliu, zilele fiindu-i numerate datorita unei boli incurabile. Drept urmare, aceasta revine in locuinta pustie si spatioasa in care locuia inainte de tragedie. Amintirile unei vieti fericite alaturi de familia sa ies inevitabil la suprafata: casatorita cu detectivul Kim, locuind de un deceniu in casa noua cumparata la periferie, avand doi baieti ce fac mereu nazbatii, Mi Hui parea sa aiba totul. Sa fie chiar asa ? Disparitia fiului mic declanseaza tragedia in familie, iar la scurt timp evenimente misterioase incep sa se petreaca in casa…
“House of the Disappeared” e un thriller de mister cu usoare accente horror regizat de Lim Dae-woong, un regizor coreean ce nu e strain de genul mister-horror, debutand in 2006 cu un film horror apreciat, “To Sir With Love” si regizand un segment din seria de scurtmetraje “Horror Stories” din 2012. Dovada faptului ca e un regizor priceput in abordarea acestui gen e echipa de productie aflata in spatele acestui film, compania producatoare Peppermint&co. (ce a produs si celebrele succese I Saw the Devil si New World) si compania de distributie Little Big Pictures. Tinand cont de genul filmului, “House of Disappeared” nu a fost un succes de box-office, insa s-a descurcat acceptabil, obtinand incasari de aproape 1 milion de dolari. Mai mult decat atat, filmul a fost vandut dinainte de a fi finalizat in importante tari asiatice, precum Japonia, Taiwan, Filipine, Malaezia sau Vietnam. Vedeta filmului e cunoscuta si indragita actrita Kim Yunjin (Ode to My Father, Heartbeat, Harmony, The Neighbors), pe care din nou o vedem in niste ipostaze pe care le-a mai avut in filmele sale anterioara: detinuta – Harmony, mama in cautarea unei inimi pentru fiul bolnav – Heartbeat, locatara a unei case in care se intampla fenomene stranii – The Neighbors sau sotie iubitoare – Ode to My Father). O vedem pe Kim Yunjin imprumutand cate putin din toate aceste roluri, fiind la fel de impresionanta in interpretare ca de fiecare data. Starul k-pop Ok Taek-yeon (membru al formatiei 2PM), cunoscut mai ales din serialul “Who Are You” apare pentru a doua oara pe marele ecran in rolul secundar al preotului Choi. E evident ca prezenta lui in distributie e strict pentru imaginea filmului, elemental care ar fi trebuit sa vanda cat mai multe bilete in salile de cinema. Practic rolul sau e neinsemnat si putea fi interpretat de orice actor, dar cineva trebuie sa aiba grija si de promovarea filmului, nu ? In alte roluri secundare vedem cativa actori cunoscuti, precum Jo Jae-yun (sotul) sau Lee Han-wi (maestrul feng-shui).
Desi investitia financiara in aceasta productie nu a fost una foarte mare, “House of the Disappeared” se dovedeste, in cele din urma, a fi unul din cele mai bune filme de mister coreene ale ultimilor ani. Chiar daca abordeaza o tema devenita cliseu la Hollywood – cea a casei in care se intampla tot felul de evenimente stranii -, productia reuseste sa se mentina la inaltime de la inceput pana la sfarsit, ocolind anumite tipare ale genului care de obicei trag in jos productiile coreene similare. Spre exemplu, “The Chosen”, un film destul de asemanator, a dat gres in a placea publicului prin faptul ca a insistat prea mult pe specificul coreean, modul de dezvoltare al povestii de acolo fiind unul cu multe scapari, “gauri” in scenariu, cum ar spune criticii de film. Regizorul Lim Dae-woong, in stilu-i caracteristic, nu pune accentul pe latura horror, nu exploreaza latura instinctuala sau psihologica a personajului central, ci, din contra, misterul unor evenimente stranii si trairile interioare ale personajului feminin Mi Hui. Exista un mod aparte in care regizorul reuseste sa faca aceasta poveste sa te captiveze, explorand sentimentele, trairile cele mai profunde ale spectatorului, asa cum a facut-o si in “To Sir With Love”. Fara sa observi, te atasezi de drama umana a femeii, chiar daca aceasta e plasata in interiorul unei fantezii misterioase. Iar prestatia lui Kim Yunjin e atat de convingatoare incat filmul nu poate decat sa te captiveze, in ciuda scenariului simplu pe care parca l-ai mai vazut in atatea si atatea filme de la Hollywood. “House of the Disappeared” cu siguranta si-a depasit conditia, aducand un suflu nou in peisajul filmelor de mister coreene care in ultimul timp prea au devenit “trase la indigo” ca subiecte abordate.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Mourning Recipe (2013) – o dramã sensibilã despre însemnãtatea familiei şi sensul ascuns al vieţii
Al saptelea film al regizoarei Yuki Tanada, “Mourning Recipe” (2013) a surprins prin simplitatea si originalitatea sa. Dupa cum o spune si titlul, era de asteptat sa vedem inca o productie din lungul sir de filme japoneze centrate pe o tematica 100% culinara, cu o reteta magica ce aduce bucuria in sufletele si pe papilele gustative virtuale ale tuturor. Insa Yuki Tanada iese din tiparele genului culinar, optand pentru o poveste emotionanta despre regasirea propriei identitati, despre pacate si iertare, despre familie si valorile ce conteaza in viata. Avand la baza romanul lui Yuki Ibuki si scenariul adaptat al lui Hisako Kurosawa (Accidental Kidnapper, Caterpillar), “Mourning Recipe” ne prilejuieste reintalnirea cu cunoscuta actrita japoneza Hiromi Nagasaku si cu veteranul Renji Ishibashi (72 de ani la data filmarilor !), un actor cu peste 200 de filme la activ, ce a debutat in 1964 si inca mai joaca in filme si seriale. Melodia din film pe ritmuri hawaiiene e celebra in Hawaii, “Aloha ‘Oe” fiind considerata un simbol cultural al Hawaiilor. Se spune ca melodia ar fi fost inspirata de o celebra imbratisare (considerata nepotrivita) de ramas-bun oferita de un colonel printesei Lili’uokalani (devenita ulterior ultima regina a Hawaiilor). In film, melodia e simbolul despartirii de o persoana draga. Filmul, ale carui filmari au durat doar o luna, a fost precedat de o miniserie omonima, difuzata de postul NHK in 2011. A avut o nominalizare (Cel mai bun film la Blue Ribbon Award) si a castigat un premiu (Cea mai buna actrita in rol secundar – Fumi Nikaido, la Festivalul de Film Yokohama).
Yuriko (Hiromi Nagasaku) primeste un telefon de la o femeie care, anuntand-o ca e insarcinata, ii cere sa semneze actele de divort de sotul ei, Hiroyuki, pentru a-si putea trai viata alaturi de acesta. Marcata de indecizia sotului dar mai ales de propria sa problema – nu poate avea copii -, Yuriko decide sa nu stea in calea fericirii barbatului ei si face un pas inapoi. Departe de zbuciumatul Tokyo, d-l Ryouhei Atsuta (Renji Ishibashi) sufera si el din cauza despartirii de sotia sa, profesoara Otomi, care moare in mod neasteptat. Chinuit de durerea despartirii si de amintirea fericitei casnicii sfarsite prea brusc, acesta se trezeste intr-o buna zi pe cap cu cicalitoarea Imoto, o tanara de 20 de ani venita de la Casa Renasterii, un centru de reabilitare pentru persoanele ce sufera de dependenta. Misiunea ei e clara: raposata profesoara Otomi i-a cerut sa ii ajute sotul in pregatirea unei mari petreceri cu ocazia celor 49 de zile de la moartea acesteia, pentru ca sufletul ei sa poata pleca impacat la Ceruri. In acest sens, chiar a lasat in urma un “retetar”, pentru ca totul sa decurga ca la carte. Atmosfera e tulburata si de sosirea unei persoane neasteptate… Yuriko, care se dovedeste a fi fiica d-lui Atsuta, venita sa se regaseasca la comemorarea mamei sale. Doar ca aceasta comemorare se va dovedi un prilej de bucurie pentru toata lumea, asa cum si-a dorit profesoara…
Fina drama de familie, “Mourning Recipe” spune povestea simpla a unei sotii ce se vede data la o parte din cauza faptului ca nu poate avea copii, pierzand tot, de la dragostea si fidelitatea sotului pana la propria mama, care moare in mod neasteptat. Decisa sa acorde divortul sotului ei, al carui vis de a avea un copil pare a fi implinit de amanta acestuia, Yuriko paraseste capitala pentru a se refugia la casa tatalui ei dintr-un orasel rural. Ca si cum totul nu ar fi fost de ajuns, prima imagine care ii apare in fata ochilor e cea a tatalui ei impreuna cu o tanara sumar imbracata… in baia casei, imbaindu-l pe acesta. Deci pana si tatal sau si-a tradat sotia defuncta dupa nici 49 de zile… Insa lucrurile nu stau deloc asa cum par. D-l Atsuta s-a trezit si el pe cap cu Imoto, o tanara de la centrul de reabilitare, venita sa-l ajute pentru organizarea unei petreceri de 49 de zile, conform dorintei raposatei profesoare Otomi. Treptat ni se dezvaluie relatia complicata dintre tata si fiica, dar si faptul ca nimeni nu o cunostea asa cum se cuvine pe profesoara Otomi, nici macar sotul ei. Filmul e plin de o sensibilitate aparte, in care simplitatea exprimarii trairilor interioare e cuvantul de ordine. Personajul central, in jurul caruia se construieste intreaga poveste, profesoara Otomi, impresioneaza prin… absenta. Desi nu e prezenta fizic, o descoperim in toata frumusetea ei sufleteasca ca fiinta umana in principalele momente ale vietii ei, imaginea sa fiind reconstituita din franturi de amintiri ale celor ce au cunoscut-o: momentul primei intalniri cu micuta Yuriko, momentul primei intalniri cu viitorul ei sot, povestea ei trista de viata si dedicarea fata de actele caritabile si de voluntariat, toate reconstituie imaginea unei mame asa cum nimeni nu o stia, a unei sotii niciodata apreciate la adevarata ei valoare, a unei cumnate orfane ce niciodata nu a putut avea copii, a unei profesoare iubita de multa lume, dar a carei viata parea golita de orice semnificatie. Retetarul pe care il lasa in urma, un ghid pentru pregatirea petrecerii de despartire de 49 de zile, e de fapt reteta unei vieti fericite pentru toti, atat pentru ea, care va pleca impacata ca a fost iubita in aceasta lume de cineva, cat si pentru cei ramasi in urma ei, a caror viata capata un nou sens. Un film despre insemnatatea familiei si despre cum o persoana poate face ca dragostea sa sa depaseasca granitele propriei familii, revarsand in sufletele unor straini bunatate si omenie fara egoism, doar printr-un spirit generos. Profesoara Otomi ii invata pe cei ramasi in urma sa fie un sprijin direct sau indirect pentru ceilalti, transmitand o lectie de solidaritate si generozitate ce transcende orice hotare sau limitari temporale sau spatiale. O minunata poveste care cu siguranta va va mangaia sufletele.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Creepy (2016) – o lecţie psihologicã despre izolarea urbanã datã de Kiyoshi Kurosawa
Koichi Takakura (Hidetoshi Nishijima) e psiholog criminalist in politie. Ca detectiv, e apreciat pentru rezolvarile inteligente ale cazurilor sale, fiind fascinat de intelegerea psihologiei criminalilor. Pana intr-o zi, cand un criminal in serie incearca sa evadeze si, profitand de prea multa incredere a lui Koichi in propriile-i cunostinte, il ataca pe acesta cu un pumnal. E momentul in care decide ca meseria de detectiv nu e pentru el si, profitand de perioada de convalescenta, renunta la slujba din politie, devenind profesor universitar. Ca schimbarea in propria viata sa fie completa, se muta impreuna cu sotia si cu cainele familiei, Max, intr-o suburbie a Tokyo-ului. Acomodarea cu noua casa nu e din cele mai usoare, mai ales ca deschiderii celor doi soti vecinii le raspund cu indiferenta. Acestia accepta cu greu cadoul facut in semn de prietenie de noii vecini, fiind persoane ce prefera sa nu socializeze. La fel de ciudat e si vecinul Nishino, ce locuieste cu fiica sa si sotia intrata in depresie, care daca mai intai respinge socializarea, si care mai apoi devine brusc extrem de deschis. Dar viata proaspatului profesor universitar e tulburata de reaparitia in peisaj a unui fost coleg din politie, care ii cere ajutorul intr-un caz de disparitie petrecut cu 6 ani in urma… Cedand tentatiei, Takakura se alatura cazului si, treptat, lucruri infioratoare incep sa iasa la suprafata…
Kiyoshi Kurosawa, maestrul suspansului si al jocurilor psihologice, revine la prima lui dragoste, dupa ce in ultimii ani a ratacit pe taramul altor genuri, aratandu-ne uriasul sau talent regizorul in drame precum Tokyo Sonata sau Journey to the Shore. “Creepy”, cel mai nou succes al sau, ne readuce in lumea misterelor mintii umane, lume explorata la maxim si dusa pana la limitele sale in noua sa productie “Before We Vanish”, care in aceste zile are premiera mondiala la Festivalul de la Cannes. “Creepy” a castigat doua premii, pentru Cea mai buna imagine si Cel mai bun regizor, obtinand 4,7 milioane dolari incasari la box-office. In rolurile principale avem 3 actori de top: Hidetoshi Nishijima (din Mozu: The Movie, While the Women Are Sleeping, Genome Hazard), Teruyuki Kagawa (Mozu: The Movie, 20 th Century Boys, Kaiji) si actrita Yuko Takeuchi, cunoscuta din rolurile din productii de succes precum “Be With You”, “Yomigaeri”, “Spring Snow” sau “Golden Slumber”. Fiind actori de top, cu totii au mai colaborat de-a lungul timpului si la alte proiecte, astfel ca intre cei 3 exista o perfecta intelegere si chimie ce permit o prestatie de calitate. In special Teruyuki Kagawa atrage atentia prin interpretarea pe care o da misteriosului sau personaj, Nishino, unul prins intre realitate si lumea lui imaginara, ce-i da o aura oarecum sinistra. El interpreteaza vecinul noului cuplu mutat langa el, format din personajele interpretate de Nishijima si Takeuchi, un personaj mai intai antisocial, mai apoi unul deschis ca o carte ce te invita s-o citesti cu nesat. El e personajul cheie al productiei, nu fostul psiholog detectiv Takakura, de la care spectatorul asteapta toate raspunsurile. Regizorul Kurosawa se dovedeste o data in plus un maestru al psihologiei personajelor sale, reusind sa construiasca o atmosfera apasatoare, ce de fapt tradeaza una din problemele societatii japoneze contemporane: izolarea. De aceasta data vorbim de izolarea urbana, de lipsa socializarii, atat in cadrul cuplului cat si a relatiei cu cei din jur. Acest lucru se observa clar din modul in care sunt portretizati vecinii noului cuplu proaspat mutat intr-o suburbie a Tokyo-ului, persoane ce se simt afectate negativ de faptul ca noii vecini, dupa purul stil american, ii viziteaza cu o ciocolata drept cadou pentru a face cunostinta. Alti vecini nici macar nu stiu despre ceilalti, dovada ca izolarea si neintersectarea cu problemele celorlalti a devenit o trasatura a japonezului zilelor noastre. Iar a explora aceasta teama de aproapele tau, a transplanta aceasta neincredere din exterior, din societate, in interior, in cadrul cuplului, e unul din dezideratele acestei productii, dincolo de tenta sa misterioasa si usor violenta cu accente de groaza, spre final. Ambianta si textura emotionala liminala a personajelor sunt punctele forte ale lui Kurosawa in “Creepy”. Imaginile sunt de o profunzime dezarmanta, redand ba multimi de oameni tacute, asemeni unor furnici intr-un imens musuroi in care fiecare stie ce are de facut, ba zone dezolante cu case parasite, in care tot tacerea si izolarea sunt cuvintele de ordine. Toata aceasta tacere apasatoare, ce uneori alterneaza cu sunetul greierilor, atat de viu si de contrastant, induce o neliniste la nivel de subconstient, prelungita de cadrele lungi, in miscare, sau de insistenta de a reda in imagini locuri intunecate si misterioase. Treptat, spectatorul se simte abandonat in aceste decoruri dezolante, in care pana si cainele noului cuplu, cu zburdalnicia lui, incremeneste in gri, devenind o victima a solitudinii si abandonarii. Un thriller psihologic de mare rafinament, cu actori excelenti si cu o poveste de calitate, adaptata dupa un roman de succes, ce nu avea cum sa dezamageasca sub bagheta lui Kurosawa. Combinatia drama-thriller psihologic “creeaza un fel de destabilizare” (New York Times). Nu trebuie ratat !
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Musudan (2016) – Lee Ji-ah şi Kim Min-jun în misiune în DMZ !
O serie de evenimente stranii se produc in Zona Demilitarizata (DMZ) ce desparte cele doua Coree. Mai multi soldati sud-coreeni cad victima intr-o ambuscada, insa nu exista indicii clare care sa arate o manevra in masura sa incrimineze Nordul. In fata acestei situatii, in contextul iminentei unui summit Nord-Sud, un inalt oficial din Armata Coreei de Sud decide organizarea unei misiuni secrete care are ca scop investigarea cazului si descoperirea adevarului din spatele incidentului din DMZ. In fruntea echipei comando e propus capitanul Jo (Kim Min-jun), ce primeste o echipa gata alcatuita de superiorul sau, loctiitorul sau in misiune fiind locotenent Shin (Lee Ji-ah), o femeie. Desi la inceput obiecteaza in fata lipsei de experienta a subofiterului Shin, capitanul Jo accepta in cele din urma sa conduca misiunea din DMZ. La scurt timp dupa inceperea misiunii, insa, o prezenta stranie se face simtita, terorizand trupa de comando, incepand sa dispara membru dupa membru. Iar ca nebunia sa fie completa, in paralel, o trupa comando nord-coreeana se afla intamplator in acelasi loc…
“Musudan” (2016), al doilea film al regizorului Goo Mo, marcheaza si debutul acestuia ca scenarist. Fara a fi un nume cunoscut in regie, filmul de debut, “District 820” din 2013 fiind un esec de box-office, Goo Mo reia o tematica similara pe care o dezvolta intr-un film la fel de lipsit de pretentii. Colaborand cu aceeasi companie de productie si distributie, Golden Tide Pictures, ce pana acum a produs doar filme independente si de categorie B, Goo Mo imagineaza o noua poveste tensionata derulata in Zona Demilitarizata. Filmarile s-au desfasurat chiar in Yanggu, o asezare ce gazduieste o parte din linia sud-coreeana de demarcatie dintre Nord si Sud, durand aproape 2 luni. In rolurile principale revedem doi actori cunoscuti, pe nimeni alta decat Lee Ji-ah (pe care multi o stim din celebrul serial “The Great King” sau din “Athena”), ce se afla abia la al doilea rol pe marele ecran din intreaga ei cariera ce a inceput in 2007 cu “The Great King”, si Kim Min-jun (din serialele “Damo” sau “Dear You”). Rolurile secundare sunt interpretate de cativa baieti tineri veniti dinspre lumea telenovelelor si a muzicii, precum Do Ji-han sau Park Yoo-hwan, nimeni altul decat fratele mai mic al lui Park Yoochun. Productia, cum era de asteptat, a obtinut incasari lamentabile la box-office, cei 112.000 $ castigati neacoperind, probabil, nici macar onorariul unuia din cei doi protagonisti.
Povestea in sine din “Musudan” este la prima vedere captivanta, insa realizarea productiei lasa de dorit. Ingradirile bugetare au facut ca filmul sa nu dureze mai mult de 90 de minute, cliseele fiind cuvantul de baza ce domina realizarea de ansamblu. Practic, ca stil de realizare, filmul ne intoarce inapoi in timp undeva la nivelul anilor ’90, cand la Hollywood inflorea o industrie a filmelor de actiune comando de duzina, cu scenarii simpliste si pline de artificialitate. Desi regizorul de imagine se straduieste mult sa ne aminteasca de “Predator” prin anumite cadre, “Musudan” nu reuseste sa se ridice nici macar la nivelul unui film care in anii ’80 facea furori in intreaga lume. Jocul actorilor nici macar nu conteaza intr-un asemenea context, in care si asa identitatea lor se pierde in momentul in care cu totii imbraca uniforma militara si isi pun pe cap o palarie militara si camuflaj pe fata, ceea ce face imposibila recunoasterea fizionomica cel putin a actorilor secundari. Nu ca ar avea multe de spus, tinand cont ca minutele fiecaruia pe ecran sunt numerate din clipa in care intra in campul de lupta. Actiunea este alerta, dar multe cadre sunt filmate in locatii intunecoase, ceea ce ingreuneaza si mai mult recunoasterea vizuala a actorilor. Subiectul e previzibil, iar din premisa unei povesti promitatoare, pe masura ce ne apropiem in pasi grabiti de final, ne alegem cu un amestec de elemente ce le-am vazut in “n” filme similare mult mai bune realizate la Hollywood. In mod evident regizorul Goo Mo a dat gres in ceea ce si-a propus, “Musudan” nereusind sa-si depaseasca conditia, cea de film de categorie B.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Vanishing Time: A Boy Who Returned (2016) – Gang Dong-won într-un basm modern tulburãtor
Tanarul regizor coreean Uhm Tae-hwa si scenarista Jo Seul-ye au colaborat pentru a doua oara in 3 ani, de aceasta data la o productie mult mai reusita decat “Ingtoogi: The Battle of Internet Trolls” (2013). Este vorba de “Vanishing Time: A Boy Who Returned”, o realizare a anului trecut care, daca ar fi avut in distributie, cum e la moda, 1-2 super vedete, ar fi fost si un important succes de box-office. Din fericire, in Coreea se fac inca filme de o foarte buna calitate si cu actori mai putin importanti, iar cand ai un scenariu bun la dispozitie si un regizor talentat care sa-l puna in valoare, pot iesi mici bijuterii cinematografice, precum aceasta. “Vanishing Time: A Boy Who Returned” a obtinut 3,5 milioane dolari incasari la box-office, trecand un an de la filmarea primelor cadre pana la data premierei, in noiembrie 2016. In rolurile principale avem doi actori copii, e vorba de Shin Eun-soo, care debuteaza ca actrita cu acest rol, si Lee Hyo-je. Shin Eun-soo avea doar 12 ani la data inceperii filmarilor, fiind selectata pentru acest rol in urma unei auditii la care au participat 300 de actori-copii. Interpretarea i-a adus o multime de laude si un premiu de popularitate, primul premiu al carierei. La scurt timp de la premiera filmului, a primit si primul rol intr-un serial, interpretand personajul lui Jun Ji-hyun din copilarie in k-drama “The Legend of the Blue Sea”. Lee Hyo-je, partenerul ei din “Vanishing Time”, e mai mic cu 2 ani decat ea, insa are o experienta mult mai vasta, aparand deja in filme precum We Are Brothers, The Classified File, The Throne, The Priests sau The Last Princess. Daca Shin Eun-soo apare de la inceput pana la sfarsit in acest film, Lee Hyo-je e inlocuit, pe la jumatatea filmului, cu starul Gang Dong-won, ale carui roluri din filme ca “My Brilliant Life”, “Haunters” sau “Maundy Thursday” se apropie mai mult de specificul acestui rol decat cele din filme ca “The Priests”, “A Violent Prosecutor” sau “Master”. Regasim din nou un Gang Dong-won sensibil, care sufera si transmite aceasta suferinta prin privirea sa stralucitoare si prin jocul sau actoricesc desavarsit. In roluri secundare avem ocazia sa vedem mai multe figuri cunoscute ale filmului coreean, precum Um Tae-goo (recent laudat pentru prestatia negativa din “Age of Shadows”, unde interpreta un ofiter japonez strict), Kwon Hae-hyo (in rolul detectivului), Moon So-ri (in rolul scriitoarei ce asculta povestea micutei Su-rin) sau Kim Tae-han (in rolul tatalui unuia dintre copii).
Su-rin (interpretata excelent de actrita-copil Shin Eun-soo) e o eleva in clasa a 6-a care in urma cu un an a trecut prinr-un episod traumatizant. Recasatorita cu un sef de santier din constructii, mama acesteia moare in urma unui accident de masina, iar Su-rin ramane in grija tatalui vitreg. Relatia cu acesta e una foarte rece, pentru micuta fata tatal vitreg fiind un strain caruia ii spune “domnul”. La un an de la moartea mamei sale, Su-rin se muta cu tatal pe insula Hwano, unde acesta din urma e detasat pentru a conduce lucrarile de realizare a unui tunel. Acomodarea lui Su-rin cu locurile si oamenii de pe insula e dificila, mai ales ca de la moartea mamei sale s-a refugiat in propria lume, visand la experiente extracorporale, extraterestri si intalniri cu fantome care sa-i transmita vesti despre mama ei. Colegii de clasa o privesc ca pe o ciudata, in timp ce tatal ei, mult prea ocupat de slujba, o neglijeaza complet. La un moment dat, Su-rin il cunoaste pe Sung-min (Lee Hyo-je in copilarie, Gang Dong-won ca adult), un copil de aceeasi varsta cu ea a carui casa e orfelinatul. Acesta ii marturiseste ca a avut parte de o experienta extracorporala, si astfel stabileste o punte de legatura cu ea. Incet, petrecand tot mai mult timp impreuna, ajung sa se placa, si prima iubire apare in viata amandurora. Intr-una din zile, poznasii clasei decid sa mearga intr-o incursiune pe muntele in care se face tunelul, iar cum Su-rin afla si ea, se alatura grupului. Dar un lucru straniu se petrece pe munte, si nu doar vietile micutilor se schimba pentru totdeauna, ci si a intregii comunitati…
Filmul lui Uhm Tae-hwa aminteste oarecum de o alta productie coreeana ce a avut un rasunator succes, “A Werewolf Boy”. Aminteste prin… elemente fanteziste din scenariu, prin decoruri, prin distributia plina de actori copii in jurul carora se construieste subiectul si, nu in ultimul rand, prin sensibilitatea cu care e zugravita relatia dintre cei doi protagonisti. Actrita-copil Shin Eun-soo se autodepaseste in rolul micutei Su-rin, un personaj prins intre suferinta trecutului si chinul de a fi privita ca o ciudata de toata lumea. In plus, il mai are pe cap si pe tatal vitreg, un individ dezinteresat de viata ei, fata de care niciodata nu a simtit vreun sentiment de atasament. Practic suferinta cauzata de despartirea tragica de mama ei moarta intr-un accident de masina se prelungeste un an mai tarziu, cand Su-rin se muta cu tatal pe insula Hwano, fara ca viata ei sa se schimbe in vreun fel. Daca in lume, Su-rin era o anonima a carei durere se pierdea in indiferenta celor din jurul ei, pe insula, intr-o comunitate mult mai restransa, aceasta suferinta devine mult mai vizibila. Comportamentul ei introvertit, refuzul de a dialoga si de a-si face prieteni la scoala, blogul personal in care e interesata de experiente extracorporale, extraterestri si fantome ii aduc repede eticheta de “ciudata”. Nimeni nu are rabdare sa inteleaga suferinta fetei, si nici ea nu isi doreste sa o impartaseasca cuiva. Dar intr-o zi il cunoaste pe Sung-min, si doua sunt elementele ce o fac sa se increada in el: faptul ca a dialogat anterior cu acesta pe blogul ei, el marturisindu-i ca a cunoscut experiente extracorporale, deci spera ca poate o va invata si pe ea sa ajunga la o asemenea experienta; si, in al doilea rand, de la varsta de 5 ani acesta era la orfelinat, deci, ca si ea, nu are parinti. Apropierea celor doi are loc in decorul mirific al unei case darapanate gasite intr-o zona parasita a insulei, acoperita de vegetatie, amintind de celebrele decoruri din productia de neuitat “Great Expectations” din 1998, de casa unde tanarul Finnegan Bell o cunoaste pe Estella si invata pasii de dans. Iar magia din acest film nu se opreste la decoruri. Urmeaza o poveste de-a dreptul halucinanta, in care fantezia pune stapanire pe scenariu, in care realitatea se imbina perfect cu fictiunea, rezultand o tensiune electrizanta care va tine spectatorul cu sufletul la gura pana la ultimul cadru. Imaginatia nu a mers niciodata atat de departe intr-o productie coreeana, e fascinant ce au reusit realizatorii. Un film care cu siguranta va va fermeca si va merge la sufletul celor indragostiti de romantism, visare si mister, o farama dintr-un basm modern tulburator si emotionant pe care fara indoiala vei dori sa-l revezi cu mare placere cat mai repede.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Intr-o inchisoare de maxima securitate, legea este facuta de o singura persoana. Nu, nu e vorba de directorul inchisorii, Kang (Joong Woong-in), o persoana corupta si santajabila, ci un detinut, Jung Ik-ho (Han Suk-kyu). Desi nu apartine nici unei grupari interlope, conexiunile din inchisoare si din lumea din afara il transforma pe acesta intr-un adevarat rege, ce dicteaza totul de dupa gratii. De la crime la comanda la trafic cu droguri, totul e coordonat din inchisoare de o singura persoana, Ik-ho. Restul, de la gardieni la detinuti, sunt simple elemente de decor ale imensului sau palat, unde e rege de aproape doua decenii. In momentul in care in aceeasi inchisoare ajunge guralivul Song (Kim Rae-won), toata luma intra in conflict cu acesta. Fost politist, poreclit Omul cu Coasa, acesta a comis mai multe infractiuni, precum accident cu fuga de la locul faptei, mituire, distrugere de probe, si a ajuns alaturi de cei mai periculosi criminali. Inca de la inceput face cunostinta cu consecintele comportamentului sau plin de tupeu, primind niste corectii ca la carte, pana cand intelege cum stau lucrurile. Drept urmare, pentru a duce o viata lipsita de griji pe perioada detentiei, alege sa se alature celor puternici si face totul pentru a fi remarcat de Ik-ho. Incet, acesta creste in ochii regelui inchisorii si ajunge mana dreapta a acestuia… Dar socoteala de acasa…
Filmul scris si regizat de debutantul in regie Na Hyeon (scenaristul unor filme memorabile, precum “May 18” sau “Heartbreak Library”), “The Prison”, exploreaza, cum o spune si titlul, tematica tipic hollywoodiana a vietii dupa gratii intr-o inchisoare de maxima securitate. Aducand in prim plan o atmosfera specifica unor productii hollywoodiene (chiar de televiziune, precum “Prison Break” sau “OZ”), filmul prezinta dintr-o perspectiva coreeana coruptia specifica conducatorilor unor astfel de institutii publice care trebuie sa corecteze persoanele ce au luat-o pe un drum gresit. Paradoxul este ca tocmai aceasta coruptie ii transforma pe principalii profitori in victime, gardienii devenind simple jetoane in jocurile de amploare ce se fac dupa gratii. Han Suk-kyu are din nou o prestatie imperiala in rolul unui creier din umbra ce-si construieste cu rabdare si cu multi bani un adevarat regat in spatele gratiilor, departe de ochii si banuielile cuiva, punand la cale crime la comanda si alte faradelegi construite cu ajutorul si pornind de la puterea banului. In acest imperiu imaginar creat de el rataceste aiuritul politist Song, interpretat de Kim Rae-won, ce pare pierdut in spatiu, mancand bataie de la toata lumea si luand cu duiumul zile de carcera pentru incaierarile in care tot el cade victima. Desi interpretarea lui este demna de luat in seama, Han Suk-kyu e de departe vedeta filmului, eclipsandu-l cu carisma lui deplina pana si in cele mai oribile roluri negative din cariera.
Filmul a fost un succes de box-office in Coreea, avand 21 de milioane de dolari incasari, si a fost vandut in 62 de tari, o adevarata performanta pentru un film coreean. Filmat pe durata a 3 luni, cu toate ca cea mai mare parte a productiei se desfasoara in decorurile interioare ale unei inchisori, “The Prison” nu dezamageste, oferind 2 ore captivante, fara umorul unui “Violent Prosecutor” si cu multe nuante intunecate (a se citi violente). Jocul protagonistilor e dublat de o echipa de actori secundari de top (Jung Woong-in, Lee Geung-young, Kim Sung-kyun etc) si, de remarcat, lipsesc complet personajele feminine din distributie. Desi pare un film croit strict pentru publicul masculin, “The Prison” nu trebuie ratat de iubitorii filmului coreean in totalitatea lor, are ce oferi.
