thriller coreean

Publicat: luni 16 februarie 2015

“Big Match” (2014) e un thriller de actiune total atipic Coreei. Scenariul e unul mai degraba ce aminteste de filme cu duiumul de acelasi gen facute de japonezi, in timp ce realizarea ne duce cu gandul la un film hollywoodian. Din aceasta combinatie nu putea iesi decat un film spectaculos, insa lipsit de orice substanta sau mesaj. Si daca mai pui faptul ca la scrierea scenariului pe langa regizorul Choi Ho si-au mai adus contributia inca 2 scenaristi debutanti, lipsiti de orice experienta in domeniu, la cat de simplista si aberanta e povestea ajungi sa te intrebi daca efortul chiar a meritat. Pe scurt, filmul spune povestea unui luptator profesionist care se trezeste prins intr-un joc manevrat din umbra de o minte diabolica. Experienta regizorului in regizarea unor filme variate ca tematica (drama, film cu gangsteri si comedie) se vede din plin in aceasta productie, ce e un cocktail exploziv de actiune, comedie, thriller si drama pe durata caruia nu te plictisesti. Daca scenariul ar fi fost unul serios, poate ca lucrurile ar fi stat altfel si la box-office, unde filmul s-a descurcat destul de bine, obtinand incasari de 7,8 milioane de dolari. Distributia e una de zile mari, cu Lee Jung-jae (New World, Face reader, The Thieves, The Housemaid) si Shin Ha-kyun (Running Man, The Devil’s Game, No Mercy for the Rude, A Man Who Went to Mars) capete de afis. BoA, departe de inocenta fiica de presedinte din “Athena: Goddess of War” debuteaza intr-un rol secundar pe marele ecran, insa aspectul ei total inexpresiv nu o recomanda la o cariera prea lunga in lumea filmului. In celelalte roluri – figuri cunoscute din filmele cu gangsteri, a caror revedere nu poate fi decat o delectare.

Choi Ik-ho (Lee Jung-jae) e marea speranta a Coreei la un titlu mondial in lupte in cusca. Fost fotbalist devenit celebru in urma unei batai ce a tinut capul de afis al stirilor, acesta a urmat o cariera in ringul de lupte, fiind la un pas de a lupta pentru titlul mondial cu un sportiv rus. Dar chiar inaintea luptei, visul de a deveni campion ii este spulberat de scandalul ce scoate la iveala ca viitorul sau adversar a fost prins consumand droguri, astfel ca acesta a fost deposedat de titlu, iar lupta – anulata. Antrenorul lui Ik-ho e nimeni altul decat fratele sau, Young-ho (Lee Sung-min), care cade in mijlocul unui plan bizar in spatele caruia se afla un anume Ace (Shin Ha-kyun). Fire diabolica, sarit de pe fix, acesta a transformat orasul intr-o imensa tabla de joc cu ajutorul tehnologiei, punand la cale un joc bizar in care miza e un comision urias din pariurile facute de membrii de elita ai clubului, bogatasi lipsiti de scrupule dispusi sa parieze pe un joc inuman. In momentul in care fratele lui Ik-ho dispare misterios, amprentele lui fiind gasite la locul unde un promotor a fost ucis, Young-ho devine principalul suspect. In aceeasi seara, politia da buzna acasa la Ik-ho, luandu-l la sectie pentru intrebari, banuindu-l de implicare in acoperirea urmelor fratelui sau. De aici insa incepe o aventura desprinsa parca din jocurile de calculator, iar Ik-ho va fi protagonistul, fara voia lui.

Ca realizare, “Big Match” nu e rau, are tot ce-i trebuie unui thriller de actiune, inclusiv umor cat cuprinde in care protagonist e Lee Jung-jae in principal. Si acest thriller, ca mai toate productiile coreene de gen, porneste de la acelasi element: o situatie banala care il atrage pe protagonist intr-o serie de evenimente stranii. Orice persoana cu capul pe umeri realizeaza la un moment dat ca personajul ajunge sa fie marioneta cuiva fara a putea sa explice rational de ce trebuie sa joace acel rol absurd. In orice clipa personajul Ik-ho are posibilitatea de a iesi din joc, cu consecintele cunoscute, si e greu de crezut ca cineva din luma reala ar putea merge mai departe intr-un asemenea ipotetic joc de-a sorecele si pisica. Dar vorbim de un thriller, de o fictiune cu iz japonez care sfideaza orice inseamna rationalul, si de aici surprizele, mai mult sau mai putin placute pe care filmul ni le ofera, in functie de asteptarile fiecaruia. “Big Match” e cel mai prost exemplu de thriller de actiune pe care cinematografia coreeana l-a scos pe piata in ultimii ani. E adevarat ca in ultima perioada multe filme de categorie B coreene au inceput sa invadeze piata de film dupa modelul american, insa sa realizezi un film de prima mana cu actori atat de cunoscuti si cu un scenariu atat de lipsit de sens nu poate decat sa demonstreze criza de idei a scenaristilor coreeni dar si goana nebuna dupa succes financiar a unor cineaste mai putin cunoscuti. Un film care nu transmite absolut nimic, in care totul este artificial, in care tot scenariul e cladit dupa modelul unui joc pe calculator si care putea fi foarte bine scris si de un copil de 12 ani fara probleme, probabil producatorii ar fi economisit la bugetul filmului ceva. Pacat de distributie si de faptul ca doi mari actori ca Lee Jung-jae si Shin Ha-kyun au acceptat sa apara in acest film. Pe de alta parte, trebuie laudata prestatia celor doi, ca si a intregii echipe de actori, cei doi protagonisti fiind credibili prin interpretarea lor, in special Shin Ha-kyun, pe care l-am vazut in comedii dar si in drame, iar care de aceasta data ne e dat sa-l vedem in rolul unui nebun ce aminteste parca de personajele negative din filmele hollywoodiene cu Batman. Punand in balanta scenariul slab cu interpretarea excelenta a actorilor, “Big Match” nu reuseste sa-si depaseasca conditia, ramanand un film de actiune oarecare pe care dupa ce l-ai vazut, nu vei avea nici o problema in a-l uita extrem de repede.

Traducerea a fost efcetuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 5 februarie 2015

Dupa ce s-a zvonit ca actorii Joo Won si Yoo Hae Jin vor aparea impreuna intr-un film, la sfarsitul lunii trecute cei doi au fost confirmati ca tinand capul de afis al unui nou thriller numit “That Man” (sau „That Guy”, titlul nu e inca definitiv). O sursa din partea echipei filmului “That Man” a spus celor de la TV Report ca “Joo Won si Yoo Hae Jin sunt actorii cu care se va incepe munca la productia filmului incepand din luna martie, acest an.” Aceeasi sursa a continuat: “Filmul deja atrage atentia datorita lui Joo Won, unul din putinii actori tineri care vand biletele, si a lui Yoo Hae Jin care este un mare actor; acest film ar putea deveni un mare thriller, diferit de alte filme din acelasi gen.” “That Man” va fi debutul regizoral al lui Yoon Joon Hyung, avand ca tema trauma unui om care va incerca sa-l urmareasca pe ucigasul fratelui sau mai mic.

Joo Won nu e nimeni altul dcat celebrul ofiter de politie din indragitul “Bridal Mask”, actorul fiind cunoscut si din serialele” King of Baking”, “Kim Takgu”,”Ojakgyo Family” si “Good Doctor”.

Yoo Hae Jin este cunoscut din seriile “Public Enemy” si “Tazza” de pe marile ecrane si din recentul “The Pirates”, precum si “Mapado” si “King and the Clown”.

Putini actori din tanara generatie, deveniti celebri pe micul ecran, au si reusit sa faca pasul cu succes in productiile pentru marele ecran ce au iesire pe piata internationala. De obicei filmele in care sunt distribuiti sunt un fiasco sub aspect financiar, demonstrand o data in plus ca atunci cand vine vorba de deplasarea fanilor din fata micului ecran intr-o sala de cinematograf, nu orice actor are capacitatea de a umple salile de cinematograf. Cum Joo Won e extrem de indragit de tanara generatie, iar Yoo Hae-jin, trecut de mult de prima tinerete, e un actor de top cunoscut de toata lumea in Coreea pentru rolurile sale colorate, ca e vorba de roluri negative sau de roluri comice, asteptarile de la acest film sunt foarte mari. Ramane de vazut ce va iesi din aceasta combinatie si daca promisiunile producatorilor vor incununa „That Man” cu calificative pozitive si cu multe milioane de dolari la box-office.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 15 noiembrie 2014

Cineastii coreeni nu se feresc in a pune pe ecran povesti din domenii cat mai variate, uneori total necunoscute spectatorului de rand, mai ales cel non-asiatic. Daca in urma cu multi ani, “Tazza” ne introducea (ca si celebrul serial All In) in lumea cazionurilor si a jocurilor de noroc, fiind la vremea lor succese memorabile (dovada ca in acest an s-a realizat si mult asteptatul sequel Tazza 2), de aceasta data cineastii coreeni se autodepasesc, trecand granitele unui nou joc foarte popular in Asia, go-ul.Originandu-se in China antica, undeva acum 3000 de ani, go-ul e un joc de strategie jucat de 2 persoane, cu reguli simple, insa complex ca desfasurare, asemanator cu sahul. In numeroase filme asiatice, de epoca sau moderne, i-am vazut pe chinezi jucand weiqi, pe japonezi igo sau pe coreeni baduk. Toate sunt denumirile aceluiasi joc de go. Titlul celei mai noi productii coreene dedicate acestui joc, “The Divine Move”, se refera la o mutare din acest joc, si nicidecum la artele martiale, cum s-ar putea crede la o prima vedere. Jo Bum-gu, regizorul lui “Quick”, ne propune de aceasta data altceva decat un film care la baza se doreste a fi de actiune. Actiunea e prea putin importanta si e doar un pretext imbratisand clasica tema a razbunarii din filmele coreene, jocul de go fiind instrumentul prin care este infaptuita razbunarea. Astfel, filmul e impanzit de multe scene in care se joaca go si se preiau strategii din acest joc, implementate in situatii din viata reala, productia amintand mai degraba de obsedantele filme ale japonezilor in genul Trick sau Kaiji. “The Divine Move” a avut aproape 28 de milioane de dolari incasari, fiind in topul primelor 10 filme coreene ale anului, la succesul sau contribuind mai ales distributia, plina de nume mari sau de staruri in ascensiune. Dupa ce anul trcut a aparut intr-un rol negativ in “Cold Eyes” (oarecum o reeditare a rolului negativ dintr-unul din filmele de la inceputul carierei, “Born to Kill”), Jung Woo-sung apare in acest an in 3 roluri total diferite, demonstrand ca e un actor complt, pregatit pentru orice fel de rol. Distributia e completata de nume mari, insa fiecare dintre acestia au un rol limitat, “The Divine Move” fiind construit dupa principiul din “The Thieves” (se formeaza un grup de escroci ce pun la cale o razbunare). Ii vom recunoaste, astfel, pe Lee Beom-soo, Ahn Sung-ki, Kim In-kwon din “Almost Che”, responsabil cu buna dispozitie, Ahn Kil-kang – mana dreapta a personajului Mi-shil din “Queen Seon-duk” sau pe Lee Si-young din Killer Toon si Poeidon, care incet isi schimba profilul rolurilor acceptate, avand deja 32 de ani impliniti. Choi Jin-hyuk apare absolut gratuit in acest film, probabil pentru a atrage categoria de public tanar in salile de cinematograf, rolul sau fiind aproape meteoric, interpretand de aceasta data un interlop periculos.

Tae-suk (Jung Woo-sung) e un jucator de go apreciat in lumea jocurilor de noroc, insa exista si zile in care norocul nu e de partea lui. Intr-o astfel de zi, dupa ce pierde o partida, e rugat de fratele sau sa il ghideze intr-o importanta partida de go, fara a-i dezvalui vreun amanunt. Prin ghidare se intelegea, de fapt, o pacalire a adversarului, prin instalarea unei camere de luat vederi spion indreptata spre tabla de go, si prin primirea informatiei legate de pozitia unde trebuia plasata piesa pentru a se obtine victoria. Doar ca lucrurile nu merg bine si escrocheria e depistata de oamenii adversarului sau, un periculos interlop cu afaceri in lumea jocurilor de noroc. Fratele lui Tae-suk e ucis, iar insusi Tae-suk e la un pas de a-si pierde viata, inscenandu-i-se uciderea propriului frate. Condamnat la 7 ani de inchisoare, acesta reuseste datorita abilitatii de a juca go sa obtina o permisie importanta pentru un gangster coleg de celula, care, in schimb, ii ofera tot sprijinul pentru a-si indeplini planul: razbunarea. Odata eliberat, Tae-suk isi face o echipa de escroci si pune la cale planul razbunarii, desigur, prin intermediului jocului de go.

Desi filmul se centreaza pe un joc al mintii foarte popular in tarile Asiei de Rasarit, productia socheaza prin violenta sa extrema, ce a devenit deja o obisnuinta in filmele coreene. Jocul de go se aseamana in multe privinte cu viata insasi, iar culorile pieselor celor doi competitori – alb si negru – sunt parca o metafora a vietii, cu bune si cu rele. Dar dincolo de lumea jocurilor de noroc, de persoane care merg pana la a-si pierde toate economiile pentru a simti placerea de a juca cu o miza acest joc, exista viata reala. Iar filmul ia chiar foarte in serios fenomenul jocurilor de noroc, sugerand inclusiv existenta unei retele ce traficheaza copii geniali cumparati pentru a aduce profituri unor interlopi. Desigur, mult din ce prezinta acest film e o fictiune, dar un sambure de adevar intotdeauna exista cand se nasc astfel de scenarii. Metaforele si simbolurile sunt la fel de importante in acest film precum partea sa comerciala, scenele de lupta (destul de putine si scurte) si cele de tensiune. Iar pentru cei care nu se pricep la go, poate fi o interesanta provocare de a invata acest superb joc al mintii. Razbunarea este, paradoxal, doar un pretext pentru toata desfasurarea povestii, iar intr-un final e oarecum indepolinita, cu pretul sau. Din start personajul interpretat de Jung Woo-sung e un personaj din zona gri, care insala partenerii de joc, iar sfarsitul tragic al fratelui sau e o consecinta a faptului ca incearca sa traga pe sfoara pe cine nu trebuie. El are nevoie de razbunare pentru a-si regasi sensul vietii, odata iesit din inchisoare unde a fost inchis pe nedrept, insa obtinand-o tot prin metode mai putin curate nu e o razbunare cu rol moralizator, ci cel mult o eliberare a furiei de care e cuprins de ani de zile.

Tensionat si intunecat, adresandu-se in primul rand publicului asiatic cunoscator al go-ului, “The Divine Move” ramane un film captivant si pntru publicul non-asiatic, ce merita vazut in special pentru multimea de nume cunoscute de pe afis.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Toti termenii specifici jocului de go au fost tradusi in conformitate, intr-oo traducere unitara si corecta si sub acest aspect al continutului in sine.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 18 octombrie 2014

”A Hard Day”, cunoscut initial cu titlul “Take it to the Grave” ce a fost modificat in “Take it to the End” din respect pentru victimele naufragiului feribotului Sewol, incident ce s-a produs cu o zi inainte de anuntarea in conferinta publica a lansarii proiectului, a fost unul din succesele de box-office ale acestui an in Coreea. Aceasta in conditiile in care nu a fost nici o saptamana numarul 1 in box-office, dominat la vremea lansarii in cinematografe de filme precum cu buget urias precum “Roaring Currents” si “The Pirates”. Si totusi, in ciuda acestui impediment, “A Hard Day” s-a descurcat excelent la box-office. Desi a debutat timid, cu doar 80.000 de bilete vandute in prima zi, efectul avut asupra spectatorilor ce l-au vizionat s-a raspandit repede pe internet si din vorba in vorba, iar popularitatea lui a crescut in mod neasteptat, depasind in scurt timp alte filme de gen lansate in acest an in Coreea si ajungand numarul 2 in box-office timp de 4 saptamani la rand. La 11 zile de la lansare avea deja 1,6 milioane de bilete vandute, reusind sa stranga peste 26 de milioane de dolari. Filmul a fost prezent, cu o saptamana inaintea lansarii in Coreea, la Cannes, in afara competitiei, reusind sa stranga critici mai mult decat favorabile si elogii, lucru care a contribuit din plin la succesul sau ulterior. Deja se vorbeste despre un remake in limba engleza facut la Hollywood, filmul fiind cumparat de mai multe companii de distributie internationale. Apreciat pentru suspansul sau neobosit, rasturnarile de situatii, umorul negru si aparentele inselatoare sub aspect vizual, A Hard Day e rodul conclucrarii a 4 scenaristi, fiecare conribuind cu ceva specific altor filme la care au lucrat inainte. Lee Hae-jun aduce bizarul si ironia din “Castaway on the Moon”, Choi Kwan-young contribuie cu suspansul din “Bedevilled” sau “Don’t Click”, Jang Hang-jun nu lasa la o parte umorul negru, in timp ce Kim Sung-hoon, ca regizor si scenarist, pune la un loc toate aceste ingrediente cu mana unui maestru (desi e doar la al doilea film din cariera), rezultand un thriller intens. Lee Sun-kyun revine, dupa o serie de filme artistice dramatice, ca protagonist intr-un thriller la 2 ani dupa “Helpless”, in timp ce in rolul opus lui il revedem pe Choi Jin-woong, din nou memorabil, dupa rolurile din Deep Rooted Tree, Beyond the Clouds si din recentul Kundo, the Age of the Rampant.

O seara ploioasa avea sa consfiinteasca una din cele mai negre zile din viata lui Ko Gun-su. Acesta goneste cu masina inapoi spre oras, pe carosabilul umed, cand primeste un telefon care il anunta sa vina degraba la birou, eventual sa spuna interlocutorului unde se afla cheia care, desigur, e asupra sa. Nu de alta dar “trupa sobolanului” soseste curand. Aparent ai avea impresia ca e vorba de o petrecere, iar Ko Gun-su a scapat, imbracat la patru ace, de la vreo nunta sau un eveniment festiv. Lucrurile sunt lamurite de urmatorul telefon primit, care e de la sora sa, si astfel aflam ca acesta a fugit de la inmormantarea mamei sale, la capela toata lumea intrebandu-se unde se afla unicul fiu al familiei. Mai apoi se intampla si nenorocirea: evitand un caine ce i-a aparut din senin in fata masinii, Gun-su loveste mortal o persoana. Fara a exista martori, acesta pune cadavrul in portbagaj in speranta ca va scapa de el mai tarziu, dar nu face mult si da peste un filtru de politie. Aici aflam ca Ko Gun-su este politist la Omucideri, si ca, de fapt, locul unde se indrepta in goana mare e biroul de la politie, unde “sobolanul” e un agent de la Afaceri Interne, ce urma sa-i perchezitiona biroul. Insa acesta e doar inceputul unei adevarate zile infernale, in care trebuie sa scape de cadavru, de Afacerile Interne si sa-si inmormanteze crestineste mama. Si cand totul parea a se aseza intr-un curs firesc, explodeaza si bomba…

“A Hard Day” e un thriller coreean ce l-am putea numi deja “clasic”, tinand cont de reteta folosita de regizor. Desi e plin de cliseele genului, de momente pe care le-am vazut deja in alte thrillere de gen, filmul reuseste sa captiveze prin ceea ce in general atrage la astfel de filme: suspansul. Regizorul stie sa puna in scena o poveste coerenta spusa intr-un ritm alert, lucru suficient sa starneasca curiozitatea spectatorului. Elemente specifice filmelor politiste dau culoare subiectului, intalnind atat o echipa de detectivi corupti intrata in vizorul Afacerilor Interne cat si infractori marunti sau de cea mai inalta speta, cu legaturi in lumea drogurilor, prostitutiei si a Yakuza. “A Hard Day” nu este un film despre ei, acestia sunt doar gazul turnat pe foc de regizor pentru a aprinde imaginatia fiecarui spectator legat de directia incotro o va lua filmul. Avem fata in fata doi anti-eroi, unul care comite un accident, omoara un om si fuge de la locul faptei macinat de framantari interioare, si unul care la prima vedere pare un erou, insa se comporta ca un anti-erou. Cand cei doi se intalnesc fata in fata, nu poate iesi decat cu scantei. Atmosfera e tot timpul una apasatoare, cu accente noir, presarata pe alocuri cu sarcasm si momente de umor negru si ironii evidente, toate facand filmul si mai interesant. Lee Sun-kyun are o interpretare reusita a unui politist de multe ori nehotarat, clar depasit de evenimentele care se succed cu o repeziciune prea mare pentru el, balbait cand trebuie sa dea explicatii, ca si cum ar fi inca in stare de soc, dar avand inteligenta necesara sa gaseasca cu luciditate solutii inedite in cele mai inedite situatii. In schimb, personajul negativ interpretat de Cho Jin-woong e demential la propriu si la figurat. Cu cateva kilograme mai slab decat in rolurile ce i-au adus celebritatea, Cho Jin-woong se autodepaseste, fiind literalmente de nerecunoscut in momentele in care se dezlantuie pe ecran. Chiar daca personajul sau intra in scena abia in a doua jumatate a filmului, interpretarea sa emana atata forta si energie negativa incat ai impresia ca stai fata in fata cu un monstru, cam asa cum dadea pe vremuri impresia Daniel Wu in rolurile sale negative. Cu un scenariu captivant si cu interpretarea excelenta a celor doi actori de top, “A Hard Day” ramane cu siguranta unul din filmele de top ale anului 2014 in Coreea, un exponent de seama al genului thriller ce nu va fi uitat prea curand dupa vizionarea sa.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 21 septembrie 2014

Ultimul sau mare succes a fost inregistrat in 2006, cu “A Millionaire’s First Love”. Desi “Crossing” (2008) a devenit cunoscut si peste hotare datorita participarii la numeroase festivaluri de film, iar “Higanjima” (2009) a fost un lamentabil esec, filmele de la inceputul carierei sale regizorale au fost cele care l-au consacrat: “First Kiss” (1998), “Volcano High” (2001), “Romance of Their Own” (2004) si amintitul “A Millionaire’s First Love” (2006). E vorba de regizorul Kim Tae-gyun, care in acest an, la cei 54 de ani ai sai, a acceptat sa revina in scaunul regizoral dupa 4 ani de absenta pentru a realiza unul din proiectele sale mai vechi, “Innocent Thing”. Acesta a intrat pentru prima oara in contact cu scenariul in anul 2007, la un concurs de scenarii, si a fost imediat acaparat de el. Fascinat de ideea granitei oarbe dintre iubire si obsesie, s-a gandit sa ecranizeze povestea intr-un “film experimental”, cum l-a numit, datorita amestecului sau eclectic de suspans, groaza, melodrama si romantism, in care imaginile isi aveau rolul lor in transmiterea sentimentului “de a fi captiv”. Dorind ca personajul principal feminin, cel al unei eleve ispititoare, sa intruchipeze atat inocenta cat si purul sex-appeal, regizorul a chemat la probe peste 250 de actrite ce ar putea sa se incadreze in profilul cautat, inainte de a o selecta pe Jo Bo-ah. In varsta de 22 de ani, aceasta isi face un debut fulminant pe marele ecran, dupa ce a aparut in 2 seriale de televiziune, “Shut Up Flower Boy Band” si “Horse Doctor”, in prezent fiind proragonista unui modest serial difuzat de tvN, “Surplus Princess”. Starul filmului, cel putin cu numele, este Jang Hyuk, aflat la un nou rol dramatic pe marele ecran dupa cel din “Maybe” si “The Client”, si dupa spectaculosul rol din “The Flu”. Acesta se afla la a doua colaborare cu regizrul Kim Tae-gyun, la 13 ani distanta de “Volcano High”. Filmat in mai putin de 2 luni, filmul trebuia sa se intituleze initial “Strawberry Flavored Milk” (“Lapte cu aroma de capsuni”), facand trimitere la obsesia protagonistei adolescente pentru bautura de lapte cu aroma de capsuni (o similitudine evidenta cu dulcea si nedespartita acadea preferata de celebrul personaj Lolita al lui Vladimir Nabokov). Insa regizorul a optat pentru schimbarea titlului in “Thorn” (“Spin”), deoarece, a spus acesta, “nu e nimic dulce si fin ca laptele cu aroma de capsuni in acest film. Exista doar lucruri aspre si ascutite, ca spinii.” “Innocent Thing” este titlul international al filmului si, totodata, cel mai raspandit. Produs de insusi regizorul Kim Tae-gyun si distribuit de o companie de distributie mai putin renumita, Invent D, productia a ajuns in doar 356 de sali de cinematograf coreene, obtinand incasari de numai 1 milion de dolari.

La ora de sport dintr-un liceu de fete, care se desfasoara langa un bazin de inot, e mult freamat. Fetele chicotesc si-si soptesc una alteia cat de aratos este domnul profesor, neputand sa-si dezlipeasca ochii de la acesta. Profesorul de sport e nimeni altul decat aratosul Kim Jun-gi (Jang Hyuk), un tanar spre 35 de ani, a carui infatisare vrajeste toata suflarea adolescentina din liceu. Casatorit, acesta urmeaza sa devina in curand tatic, sotia lui, Seo-yeon, avand mai putin de o luna pana cand va naste. La un moment dat, toata lumea amuteste in momentul in care o adolescenta se urca pe cea mai inalta trambulina a bazinului si, in ciuda strigatelor disperate ale tuturor, se arunca in bazin. Imediat Jun-gi se arunca in apa pentru a vedea care este starea fetei si a o trage la suprafata, insa de pe fundul bazinului tanara iresponsabila zambeste tamp, vazandu-si Fat-Frumosul sarind s-o salveze. Young-eun (Jo Bo-ah), caci despre ea vorbim, e o adolescenta ce a facut o pasiune pentru profesorul de sport, iar gestul ei necugetat se dovedeste a fi, de fapt, o provocare, o incercare de a se face observata de cel pe care il admira. Din acel moment, tanara nu-si mai dezlipeste ochii de la profesor la orele de sport si cauta tot felul de pretexte pentru a intra in discutie cu el si a-l face sa se simta indatorat. Profesorul Kim, desi in aparenta are o viata fericita, in realitate are unele frustrari in viata de zi cu zi, chiar daca sotia lui ii ofera totul. Pe acest fond, se lasa tot mai mult acaparat de tentatia oferita de tanara lui eleva, pana cand face o greseala de nepermis si trece o linie pe care nu ar fi trebuit niciodata sa o treaca. Iar consecintele gestului sau necugetat nu intarzie sa apara, punandu-i in pericol reputatia si insusi caminul conjugal.

“Innocent Thing” nu e un film care sa spuna ceva nou pentru genul sau (thriller psihologic cu accente romantic-dramatice), subiectul in sine fiind de mult consumat de cinematografia de peste Ocean. Lee Sung-min, scenaristul filmului, a mai scris un scenariu cu adanci radacini hollywoodiene in 2008, cel al filmului “Baby And Me”, astfel ca aceasta influenta hollywoodiana este justificabila. De fapt, cele doua scenarii au fost scrise cam in aceeasi perioada de timp, intre 2006-2008, insa “Innocent Thing” avea sa fie pus in valoare abia in acest an de catre regizorul Kim Tae-gyun. Filmul spune povestea unei stranii relatii dintre o adolescenta si profesorul sau mai mare cu aproape 20 de ani, incadrand-o mai apoi intr-un triunghi amoros in centrul careia se afla profesorul Kim, interpretat de Jang Hyuk. Casatorit si cu sotia pe cale sa nasca, acesta se simte frustrat datorita interventiei din partea membrilor familiei sotiei, care par a le controla casnicia. Tata-socru e cel ce a strans banii si le-a cumparat un apartament nou nout, si tot el a intervenit pe langa conducerea liceului sa fie angajat ca profesor. In trecut jucator de rugby, profesorul Kim regreta acele vremuri de libertate, in prezent sotia nefiind de acord ca el sa mai practice acest sport periculos. Desi sotia lui e o persoana ce pare diferita de membrii familiei ei, iubindu-si cu adevarat sotul, singurul lucru care, la o prima vedere pare sa-i uneasca pe cei doi este copilul pe cale sa se nasca. Daca insa ne gandim la faptul ca Jun-gi s-a casatorit cu sotia lui doar pentru ca a lasat-o insarcinata, nu neaparat din cauza unor sentimente sincere, avem in fata un tablou cu ceea ce e fisurat in relatia dintre cei doi soti. Pe acest fundal isi face aparitia Young-eun, o tanara cu probleme, marginalizata in clasa ei de celelalte colege, ce pare a trai captiva in lumea imaginatiei sale. Iar imaginatia o face sa perceapa o relatie cu un profesor drept rodul unei admiratii pe care acesta i-ar purta-o. Punand la bataie frumnusetea si tineretea ei, sperand ca acestea vor compensa lipsa de experienta de viata, cu mult curaj dus pana la limita bunului simt, aceasta incearca sa-l seduca pe profesorasul nostru, care in prima faza e naucit de capcanele acesteia. Mai mult, intr-o noapte intunecata si ploioasa consumata intr-o sala de clasa, acesta devine complicele ei in a ascunde ceea ce n-ar fi trebuit sa faca vreodata. Odata nascut un “secret al lor, al amandurora”, apare, desigur, si elementul destabilizator al echilibrului interior al profesorului. Si nu doar atat, secretul ajunge sa-i puna in pericol atat cariera cat si casnicia. Chiar daca vedeta filmului in mod evident este Jang Hyuk, cea mai remarcabila prestatie o are “ispita” adolescentina interpretata de frumoasa Jo Bo-ah, care ar merita un pemiu de interpretare pentru rolul sau. Este atat de credibila incat la un moment dat ajungi sa te intrebi daca privirea ei tradeaza nebunie sau doar o pasiune nebuna care intr-o zi poate fi stinsa. Personajul ei oscileaza intre normalitate si nebunie deliranta, si oricum l-ai privi, pana la final nu te poti decide daca personajul Young-eun e o victima sau calaul propriilor ei trairi. Un film ce merita savurat, chiar daca da impresia de “deja-vu”, ce are o atmosfera aparte, seducatoare pana la un punct, total nebuneasca mai departe. Cu o interpretare magistrala, “Innocent Thing” in mod sigur ii va cuceri pana si cei mai pretentiosi amatori de filme coreene, oferindu-le aproape 2 ore memorabile.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de cristinab, uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 20 septembrie 2014

In 2010, realizatorii francezi lansau filmul “Point Blank”, un “action/thriller” cu un buget de aproape 11 milioane euro, ce nu a reusit sa-si acopere investitia din cele 9,2 milioane dolari obtinute la box-office. Cu actori cvasi-necunoscuti pentru filmul francez, “Point Blank” s-a dovedit un esec sub toate punctele de vedere. E surprinzator de ce producatorii coreeni au ales sa isi incerce norocul realizand un remake dupa un astfel de film. “The Target” spune o poveste similara, insa care are specificitatile ei, preluand din productia franceza doar ideea de baza, in rest, totul fiind construit diferit. Scenariul e scris de Jun Chul-hong, cel ce a debutat cu scenariul unei drame, “Crying Fist” si al unei povesti fantastice, “Heaven’s Soldier” (ambele in 2005), si care a revenit in acest an in forta cu 3 scenarii ale unor productii de rasunet. E vorba de 3 filme aflate in topul 10 al filmelor coreene din acest an, dupa incasari: Roaring Currents, cel mai de succes film coreean al tuturor timpurilor, cu peste 131 milioane de dolari incasari; “Kundo: Age of the Rampant”, cu 35,6 milioane de dolari incasari, si “The Target”. Acesta din urma a obtinut incasari de 29 de milioane de dolari, fiind un succes de box-office si unul din putinele cazuri in care un remake – e drept, international – depaseste filmul pe care l-a avut la baza sa. Poate din acest motiv producatorii indieni s-au gandit si ei sa faca un remake la “Point Blank”, a carui productie va incepe in 2015. Regizorul lui “The Target” trebuia sa fie initial Juhn Jai-hong (Poongsan, Beautiful), un regizor care stia sa faca treaba buna cu un buget redus (Poongsan si Beautiful fiind scrise si produse de nimeni altul decat Kim Ki-duk !), dar chiar inaintea inceperii filmarilor, acesta si compania producatoare CJ Entertainment au avut unele divergente, iar acesta a renuntat la proiect. Filmarile au fost amanate, fiind gasita solutia de avarie numita Chang (pseudonimul lui Yoon Hong-seung), un regizor tanar ce a debutat in 2008 cu un horror, “Death Bell”. Din pacate lipsa de experienta si abordarea in premiera a genului thriller/actiune se vede in realizarea lui “The Target”, impresia finala fiind ca in ciuda succesului sau, ceva parca e atipic raportat la alte filme coreene de gen. In rolurile principale revedem doi actori mult indragiti. E vorba de Ryoo Seung-ryong, cel care ne-a impresionat in “Miracle in Cell No 7”, in “Masquerade” (chiar daca a avut un rol secundar) si in “All About my Wife”. Daca ne amintim de rolul de Don Juan din “All About My Wife” si il privim acum, am zice ca avem in fata 2 actori fizic total schimbati. Desi avea 43 de ani la data inceperii filmarilor, Ryoo Seung-ryong arata o forma fizica de invidiat, slabind mult pentru acest rol solicitant fizic. Pe aratorusl Lee Jin-wook il revedem dupa un rol secundar in recentul succes de casa “Miss Granny”, in timp ce rolul negativ e interpretat de un Yu Jung-sang (din k-drama “Secret of Birth”) aproape de nerecunoscut.

Intr-o seara ploioasa, un incident are loc in imobilul Myungjin dintr-un cartier al Seulului. Un individ, Baek Yeo-hoon, ranit in urma unei impuscaturi, incearca sa scape de urmaritorii sai si este lovit de o masina. Mai apoi e dus la Urgente, unde medicul rezident Lee Tae-jun reuseste sa-l stabilizeze. Observand rana de glont, anunta politia, care in scurt timp trimite o echipa sa vada despre ce este vorba. Pentru Lee Tae-jun, ceea ce pare a fi un simplu caz cu care se confrunta aproape zi de zi la Urgente, se dovedeste in scurt timp a fi un episod desprins din zona crepusculara. Cineva incearca sa deconecteze aparatele la care era conectat grav ranitul ce tocmai fusese stabilizat, insa din fericire Tae-jun reuseste s ail mentina in viata. In aceeasi seara, sotia gravida e rapita de un necunoscut ce i-a dat buzna in casa, si care il contacteaza a doua zi amenintandu-l ca daca nu il scoate din spital pe pacientul vanat de toata lumea, sotia lui va muri. Doar ca lucrurile se complica a doua zi dimineata, cand Tae-jun, desi nu avea tura de garda, se prezinta la locul de munca hotarat sa indeplineasca cerinta rapitorului. Locul e impanzit de politie, iar o femeie detectiv se ocupa deja de caz, facand conexiunea cu o crima petrecuta cu o seara in urma in cladirea Myungjin. Baek Yeo-hoon, persoana ce era sa-si piarda viata in accidentul de masina, e suspectul principal ! Ce va face doctorul Tae-jun pentru a-si salva sotia ? Jocul de-a soarecele si pisica abia incepe.

“The Target” e un thriller captivant ce aminteste de low-budget-ul “Les Formidables”(2006), o poveste cu un subiect asemanator in care un politist si un suspect de crima accepta sa se ajute reciproc pentru a scapa de problemele care ii urmaresc. De aceasta data avem in fata un doctor la inceput de cariera, curajos, dispus sa faca orice pentru a-si proteja sotia insarcinata rapita de un necunoscut, dar neputincios in fata provocarii la care e supus. Si, pe de alta parte, avem un suspect de crima care intr-o prima faza nu isi mai aminteste nimic din trecutul apropiat, dar care pe masura ce isi revine realizeaza situatia perfecta de tap ispasitor in care se afla. Urmarit de politie dar si de niste criminali profesionisti ce incearca sa-l lichideze, acesta ajunge printr-un context de evenimente sa fuga impeuna cu doctorul, trezindu-se, in cele din urma, amandoi tinte intr-o conspiratie la mijlocul careia se afla multe interese si bani. Filmat intr-un ritm alert, filmul e o insiruire de evenimente petrecute aparent inexplicabil, insa sunt doar piesele unui puzzle pe care scenaristul ni le dezvaluie pas cu pas. Nu lipseste componenta politista a filmului, care parca taie putin din spectaculozitatea genului thriller, la un moment dat existand impresia ca filmul se indreapta spre o clasica poveste cu urmariri, tipic americana, cu politisti si infractori. Dar e doar o impresie de moment, in scurt timp suspansul revenind, odata cu ritmul alert al actiunii. Desi e un film reusit, ritmul sau alert da impresia ca regizorul s-a grabit sa spuna totul cat mai repede pentru a se incadra in cele 90 de minute cat tine filmul. Acesta nu lasa deloc timp privitorului sa se acomodeze cu situatia, cu personajele, inclusiv cazurile lor fiind prezentate lapidar, fara a da ocazia atasarii de vreun personaj. Poate acesti regizori tineri din noul val care fac filme in Coreea ar trebui sa studieze alte filme de gen inainte de a se avanta intr-un domeniu nou, regizorul Yoon Hong-seung, ce si-a ales pseudonimul Chang cu care se semneaza, regizand un singur film pana in prezent, un horror cu elevi, Death Bell, in care relatiile dintre personaje nu au nici o importanta pentru ca intr-un film horror, se stie, cam toate personajele mor pana la final. Pana si intr-un film de actiune, insa, trebuie acordata putina atentie relatiilor dintre personaje, altfel filmul risca sa fie o simpla insiruire de evenimente, un “popcorn show” cum ar spune americanii mari consumatori ai genului. “The Target” se apropie mult de un film american de gen, avand parte de urmariri spectaculoase, scene de lupta antrenante si chiar uneori o violenta gratuita plasata pentru a da o nota agravanta anumitor fapte. Pentru un film de gen, “The Target” implineste asteptarile, insa doar atat. Lipsa de experienta a regizorului trage filmul in jos. Noroc cu scenariul si cu interpretarea buna a protagonistilor, care ridica filmul si il recomanda drept unul dintre cele mai antrenante realizari coreene ale anului 2014.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 3 august 2014

“Broken” e o recenta productie coreeana ce readuce in discutie o chestiune care macina de mult timp societatea japoneza, cea a delincventei juvenile. De ce cea japooneza ? Pentru ca filmul e de fapt o adaptare a unui roman scris de japonezul Keigo Higashino, “Hovering Blade”, in 2004, ce a si fost ecranizat cu succes in 2009 in Japonia. Cu toate ca problema delincventei juvenile e una universal valabila, simptomele si consecintele ei fiind asemanatoare in orice societate, in “Broken” se simte mult specificul japonez. E una din cele mai fidele ecranizari coreene ale unui roman scris de un japonez, in care regasim tot ce e specific filmului japonez de gen: imagini sumbre, o atmosfera stranie, o tensiune pe care o simti pe tot parcursul filmului, o violenta dusa uneori pana la extrem nespecifica filmului coreean, mult mai rezervat in descrierea violentei. Desigur, tocmai datorita acestui lucru, filmul a fost clasificat cu rating R+19. Nu neaparat violenta socheaza in acest film, care e intensa in doar cateva scene, in rest fiind vorba de un thriller autentic, ci mai ales anumite scene cu profund caracter antisocial, destul de greu de suportat de spectator. Insa dincolo de aceste lucruri, filmul ridica numeroase intrebari si prezinta ipostaze cutremuratoare ce ne fac sa ne intrebam daca legea e facuta cu adevarat pentru a pedepsi infractorii, ca e vorba de persoane adulte sau copii, sau e facuta pentru ca prin masurile uneori prea permisive sa duca la indreptarea persoanei. Si se mai pune o intrebare: poate o persoana ce a gresit grav sa se indrepte vreodata ? Filmul incearca nu sa raspunda la aceste intrebari, ci sa ofere o alternativa cruda la dreptatea infaptuita de Justitie: justitia personala. Chiar daca suna a ceva desprins parca din vendettele evului mediu apusean, sa fie asta o alternativa si la nedreptatea sociala a lumii moderne ?

Lee Sang-hyeon (Jung Jae-young) e un umil angajat al unei fabrici private de textile. Sotia i-a murit dupa 3 ani de lupta cu o boala nemiloasa, trebuind sa-si creasca singur unica fiica, pe Su-jin. Ocupat mai mereu cu lucrul, preferand sa ramana peste program sau, eventual, sa mearga dupa program sa isi inece amarul in bautura, Sang-hyeon isi neglijeaza mereu fiica, uitand de planurile comune facute de aceasta. Intr-o seara ca oricare alta, in care Sang-hyeon isi anunta fiica prin sms ca intarzie deoarece la fabrica i s-a impus un obiectiv de productie ce trebuia obligatoriu atins, fata acestuia dispare. Revenit tarziu acasa, tatal gaseste casa saracacioasa pustie si crede ca probabil fiica lui s-a dus sa stea la prietenele ei de scoala. Doar ca a doua zi e cautat de sergentul Jang de la politie, care il solicita pentru a identifica un cadavru, despre care sustine ca ar fi al fiicei sale. Desi la inceput crede ca totul e o gluma, la vederea cadavrului intreaga lui lume se prabuseste dintr-o data, sfaramandu-i sufletul. In fata promisiunilor sergentului Jang de a-i gasi pe autorii violului si crimei, Sang-hyeon decide sa-si faca singur dreptate si porneste pe urmele autorilor primind informatii confidentiale de la un necunoscut. Ceea ce e pe cale sa descopere e cel putin la fel de cutremurator ca fapta oribila comisa de autori impotriva fiicei sale.

“Broken” este cea de-a treia adaptare coreeana pentru marele ecran dupa o opera a romancierului japonez Keigi Higashino, dupa “White Night” (2009) si “Perfect Number” (2012). Cunoscut pentru romanele sale de mister, Higashino a scris o multime de romane ce sunt foarte cautate de cineastii japonezi in vederea ecranizarii lor. E suficient sa amintim doar cateva filme si seriale realizate dupa romanele sale: Tegami, The Wings of the Kirin, Galileo, Himitsu, Byakuyako, Shinzanmono. Filmul coreean a strans peste 450.000 de spectatori in salile de cinematograf in primele 4 zile de la lansare, veniturile totale obtinute la box-office fiind de 7,3 milioane de dolari. Regizorul Lee Jung-ho, ce a debutat in 2010 cu “Bestseller”, a optat pentru o distributie in care capul de afis e tinut de Jung Jae-young, pe care l-am vazut recent in “The Plan Man”, intr-un rol comico-dramatic, dar si in numroase alte filme ce nu mai trebuie amintite. De aceasta data il interpreteaza pe Lee Sang-hyeon, un rol dramatic prin excelenta al unui tata ce cauta sa-si faca singur dreptate, in fata incapacitatii autoritatilor si a justitiei de a reactiona si pedepsi adecvat astfel de faradelegi grave. Trecand peste atmosfera grea, placida, a filmului, acesta ridica cateva semne de intrebare majore privind echitatea sociala, punand in fata spectatorului cateva situatii paradoxale in care autorii minori ai unor fapte grave ajung sa fie protejati in fata maniei razbunatoare a membrilor familiilor victimelor lor. In plus, ca in atatea alte filme, sunt subliniate o data in plus lacunele sistemului judiciar coreean, ce permite asemenea anomalii si sanctionarea prea putin drastica a minorilor delincventi ce nu constientizeaza gravitatea propriilor fapte comise. Atitudinea acestora ajunge pur si simplu sa te revolte si sa te faca sa dai dreptate celui ce incearca sa-si faca singur dreptate intr-o societate surda si oarba. Si poate cel mai bine intelege prin ce trece tatal victimei chiar politistul, sergentul Jang, care are o vorba: “criminalii, ca sunt adulti sau copii, tot criminali sunt, nu exista deosebire intre criminali”. Din pacate legea nu tine cont de acest lucru, iar ultima replica din film, rostita chiar de politist, ne arata un adevar crunt si greu de acceptat: legea e mereu nedreapta. Ea trebuie sa fie perfectibila, sa nu lase loc de scapari, pentru a nu se instaura haosul intr-o lume si asa fragila si macinata de conflicte. Un film greu, dur si apasator, ce te lasa in suspans mult timp dupa ce l-ai vizionat.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: vineri 25 iulie 2014

Lim Yong-ho locuieste impreuna cu tatal sau intr-un orasel de provincie din Coreea zilelor noastre, in niste conditii mizere. Tatal sau creste caini, iar pentru aceasta meserie considerata injositoare si pentru faptul ca mai tot timpul mirosea a rahat de caine, Yong-ho era terorizat la scoala de batausii clasei. Neavand puterea de a riposte, mereu indura cu stoicism corectiile primite, pentru ca mai apoi acasa sa gaseasca aceeasi atmosfera apasatoare, in care singura bucurie si raza de speranta era masa aracacioasa pe care o lua impeuna cu tatal sau. Cele cateva cuvinte banale schimbate la masa si desenele pe care le daruia la fiecare aniversare a sa tatalui sau, ce le punea in rama si ca un tablou le ducea cu el in camioneta prafuita peste tot, erau singura bucurie a pustiului. De mic a ramas orfan de mama, iar afectiunea tatalui lipseste aproape cu desavarsire. Intr-o zi, o intalneste pitita sub un pod rutier pe Ji-soo, o fetita de varsta lui, ascunsa acolo pesemne de parintii ei. Ji-soo se mutase recent in acelasi orasel, avand si ea in urma un trecut traumatizant pe care dorea sa-l uite. Desi la inceput cei doi se privesc cu suspiciune, treptat se imprietenesc, uniti si de sentimentul periferizarii de catre ceilalti colegi in clasa de la scoala. Iar cand toate lucrurile duceau spre o frumoasa prietenie specifica copilariei, intr-o seara fata e condusa spre casa impeuna cu mama ei ce se imbatase, de tatal lui Yong-ho, in camioneta acestuia. Vederea desenului lui Yong-ho pus in rama pe bordul masinii ii produce un soc, trezindu-i amintiri dureroase din trecut. Care este misterul ce planeaza in jurul tatalui lui Yong-ho ?

Lee Ki-wook debuteaza, la inceputul lui 2014, ca regizor-scenarist pe cont propriu, fara a avea sustinerea vreunui mare studio de productie in spate, cu filmul “Murderer”, un thriller dramatic realizat cu mijloace reduse, atat financiare cat si tehnice. Filmul a avut o prezenta meteorica in cinematografele coreene, fiind promovat pe canalele pay-per-view si pe dvd/bluray. Distributia a fost adaptata bugetului alocat, iar prezenta lui Ma Domg-seok in acest film se datoreaza prieteniei cu regizorul si rolului mai putin solicitant, filmarile durand mai putin de o luna. In celelalte roluri principale avem doi actori copii, Ahn Do-kyu (pe care l-am vazut intr-un rol secundar din “A Werewolf Boy” si in rolul personajului Wang Yu din copilarie in k-drama de succes “Empress Ki) si Kim Hyun-soo (micuta So Yi din “Deep Rooted Tree” sau fetita In Hae din serialul medical “Good Doctor”). Scenariul este simplu, pe alocuri chiar dur daca avem in vedere ca din distributie fac parte cei doi copii, dar povestea e una inchegata, bine comprimata in cele 70 de minute ale filmului. Daca majoritatea regizorilor debutanti dau totul in filmul de debut pentru a fi remarcati si a-si construe o stralucita cariera viitoare, mijloacele de exprimare modeste i-au rapit aceasta sansa lui Lee Ki-wook. Chiar daca e tensionat, filmului ii lipseste ceva, scanteia si originalitatea care sa te faca sa spui ca ai vazut ceva diferit de ce s-a mai realizat in domeniu. Nici un actor nu iese in mod deosebit in evidenta, rolurile sunt simpliste, personajele sunt indivizi de la marginea societatii, damnati ai mostenirii parentale, care in cele din urma se lasa daborati de propriile slabiciuni. Yong-ho provine dintr-o familie descompusa dupa moartea mamei intr-un accident de masina, fiind crescut de tatal sau, fara afectiune. Acest lucru il transforma in victima sigura in fata colegilor batausi de la scoala, iar pe masura trecerii timpului si aflarii adevarului nebanuit despre tatal sau, devine ferm convins ca nu poate decat sa ii calce pe urme. Si nu ca ar vrea el, ci deoarece sangele apa nu se face, iar proversul spune: “Asa tata, asa fiu”. In schimb, Ji-soo are si ea o trauma din trecut ce o poarta cu ea in momentul in care se muta in oraselul unde se afla si Yong-ho. Ea e o razvratita introvertita, ce se ascunde pe sub pod mai tot timpul si care, ca Yong-ho, e terorizata de noii ei colegi de clasa. Doar ca experienta tragica din trecut ii da curajul sa riposteze, convina ca nimic nu poate fi mai rau decat clipele de cosmar prin care a trecut odata. Cei doi copii ajung sa se imprieteneasca, iar Ji-soo e cea care are puterea de a-l scoate din agonie pe Yong-ho. Dar trecutul intervine din nou, lovind ca o secera si frangand orice speranta a celor doi copii.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania lui lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: luni 21 iulie 2014

“Tabloid Truth” ar putea fi considerat de catre iubitorii genului, thrillerul anului in Coreea. Desi nu a avut un succes fulminant la box-office, a reusit sa stranga peste 1,5 milioane de coreeni in salile de cinematografe, atrasi partial de distributia de zile mari, partial de povestea filmului. Este cunoscut puternicul impact al sinuciderii unor actrite ca Choi Jin-sil sau Jang Ja-yeon asupra societatii coreene, astfel ca un film inspirat din culisele show-biz-ului nu poate decat sa starneasca curiozitatea pentru intelegerea mecanismului ce ridica si sfarseste cariere intr-o clipa. Si totusi, “Tabloid Truth” merge si mai departe decat lumea show-biz-ului, intrand in culisele murdare ale manipularii si jocurilor politice lipsite de scrupule, o lume controlata de oameni puternici, ce pot schimba presedinti. Iubitorii filmelor centrate pe tema consipratiei vor gasi o delectare in acest thriller electrizant, excelent interpretat de numele mari din distributie. Kim Kang-woo e la fel de bun in comedii (The Beast and the Beauty) ca si in roluri dramatice (The Coast Guard, Silmido, The Slingshot, The Taste of Money) sau de actiune (Psychometry, Marine Boy), in roluri pozitive sau negative. De aceasta data interpreteaza un impresar din lumea show-biz-ului, ce porneste de jos si reuseste prin eforturi uriase si umilinte sa ajunga aproape de varf. Jung Jin-young, memorabilul interpret al regelui Yuri din “Kingdom of the Winds” sau al doctorului Kim Sangchul din “Brain”, ce ne-a impresionat la fiecare aparitie pe marele ecran, ca e vorba de “Miracle in Cell No 7”, “Sunny” sau “The King and the Clown”, are acum un rol la prima vedere negativ, cel al unui creier din umbra ce imprastie zvonuri pe internet la comanda, dar care va ajunge in cele din urma sa il ajute pe personajul lui Kim Kang-woo in dezvaluirea unei conspiratii de proportii. Lista personajelor secundare este si ea impresionanta: Ahn Sung-ki, unul din cei mai respectati si renumiti actori coreeni din toate timpurile; Park Sung-woo, genial in rolul negativ pe care il interpreteaza, a carui simpla aparitie pe ecran inspira teama si respect; Park Wong-sang, detectivul din “Shark”, ce interpreteaza excelent un alt personaj negativ, sau Ko Chang-seok, responsabil, ca in serialul “Good Doctor” cu buna dispozitie si detensionarea situatiilor limita.

Ca angajat al unei celebre agentii de impresariere, Woo-gon (Kim Kang-woo) se ocupa de imaginea tinerilor aspiranti la rangul de vedeta. In urma unei auditii, o remarca pe tanara de 19 ani Mi-jin, de care se indragosteste la prima vedere. Observand talentul acesteia, ii face favoruri peste favoruri, lucru care il aduce in conflict cu seful sau, parasind in cele din urma compania. Fata il urmeaza, iar Woo-gon se decie sa puna bazele propriei agentii de impresariere, al carei prim client e chiar Mi-jin. Cu mari eforturi si sacrificii, batand la toate usile posturilor de televiziune, a agentiilor de publicitate sau a studiourilor de film, reuseste sa obtina contracte pentru Mi-jin, lucru care nu poate decat sa-i aduca satisfactia ca nu insala increderea si asteptarile fetei la care tine atat de mult. In momentul in care cei doi se afla la un pas de marea lovitura, destinul ii loveste ca o maciuca in moalele capului, naruindu-le toate sperantele. Un zvon face rumoare pe internet: Mi-jin ar fi avut o relatie secreta cu un deputat aflat la al treilea mandat, Nam (Ahn Sung-ki), ce i-ar putea fi oricand cel putin tata, daca nu chiar bunic. Toata reputatia fetei e distrusa, tot ce s-a cladit prin munca si sacrificii se prabuseste din cauza catorva cuvinte raspandite pe internet. In fata acestei situatii si a depresiei lui Mi-jin, Woo-gon se decide sa porneasca in cautarea celui sau celor ce au lansat acele zvonuri, dar si sa afle raspunsul la intrebarea “De ce Mi-jin a lui” ? Ceea ce va descoperi, insa, e o conspiratie uriasa inimaginabila, a carei amploare ii va pune insasi viata in pericol.

Filmul dezvaluie mecanismele din spatele imaginii unei vedete, modul in care actori tineri in cautarea succesului reusesc sa ajunga figuri cunoscute in show-biz si in lumea filmului. Dar asta nu e tot. “Top Star”, o drama similara din 2013, probabil a spus tot ce era de spus despre acest subiect. Scenariul lui “Tabloid Truth” merge mai departe, incercand sa arate ceva ce nu a mai fost vazut vreodata intr-un film coreean: adevarul din spatele presei tabloide. Iar filmul porneste de la cazurile reale a doua actrite coreene care s-au sinucis din cauza depresiei, cazuri folosite drept pretext pentru evolutia ulterioara a povestii. Ca la imaginea unei vedete contribuie un mare numar de persoane si, mai ales, sume mari de bani, totul rezumandu-se in definitiv la o afacere, e un lucru stiut de toata lumea. Nu de putine ori vedem in serialele coreene idoli de carton impinsi in fata de impresari, mereu urmariti de fani, hartuiti, cu vietile controlate de automatismele pe care le dicteaza agentia de impresariere. Din pacate, aceasta nu este o simpla fictiune, ci e ralitatea dura a celui ce porneste la drum cu gandul de a deveni o stea. De asemenea, este cunoscuta puternica influenta a mass-media si a internetului in creionarea carierei acestor aspiranti, dar si interesul coreenilor pentru can-can si presa tabloida, care e aproape obsedant. Ce nu se stie este ca in spatele internetului exista o lume a celor ce inventeaza zvonuri, pentru a ridica sau a duce la prabusirea unei persoane. Iar daca se merge mai departe si astfel de factori de presiune nevazuta ajung sa controleze inclusiv ramuri precum politica sau piata bursiera, lansand zvonuri in vederea obtinerii de avantaje sau a distrugerii reputatiei unei persoane sau companii, putem spune ca avem in fata un veritabil scenariu de film. Nu se stie cat din scenariul lui Tabloid Truth este fictiune si cat realitate, cert e ca in Coreea exista o cultura tabloida nociva, ce promoveaza agresiv senzationalul, de multe ori fara vreun temei, total neprofesionist, doar pe baza unor zvonuri si presupuneri hazardate cu evidente intentii malitioase. Iar din pacate autoritatile de multe ori inchid ochii la consecintele acestor acte de agresiune la adresa imaginii unor personalitati publice pentru simplul fapt ca sunt depasite de amploarea fenomenului. E greu sa compari fenomenul cu ceea ce se petrece la noi, unde tabloidizarea a devenit o moda a ultimilor ani, si asta pentru ca vorbim de doua societati cu principii radical opuse si despre acele lucruri “minore si neinsemnate” cum ar fi onoarea, respectul sau respectarea legii si a unor principii care in spatiul balcanic vor ramane mereu un deziderat irealizabil. Asa este cand radacinile unui popor sunt alterate de prea multi migratori pasageri de-a lungul istoriei. Revenind la “Tabloid Truth”, ramane gustul amar al dezvaluirii adevarurilor triste din spatele manipularii realizate de grupuri de presiune care exista cu siguranta in Coreea, si oricat de sceptic ai fi fata de teoria conspiratiei, mergand pe rationamentul logic al scenaristilor nu ai cum sa negi posibilitatea ca faptele prezentate in acest film sa nu fie reale. Realitatea e, nu-i asa, si ea o posibilitate… Un thriller cum coreenii nu au mai realizat pana acum, care cu siguranta va va surprinde in mod placut prin originalitate si prin ingeniozitatea scenaristilor.

Multumiri echipei de traducatori Asia Team implicate in acest proiect tradus in premiera in Romania – lasedan, uruma, cristinab si gligac2002, a carei straduinta e remarcabila in conditiile in care limbajul filmului este unul extrem de greoi si specific, cu multi termeni recent introdusi probabil pana si in limba coreeana, ce se refera la niste realitati ce nu au echivalent in spatiul romanesc, ce nu au o definitie clara sau oficiala nici macar in limba engleza, astfel ca munca de adaptare a fost una intensa si demna de toata lauda.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 20 iulie 2014

Bok-soon e o adolescenta ramasa singura pe lume. Mama a abandonat-o de mica, iar bunica ei a crescut-o, pe ea si pe sora ei mai mica, pana cand s-a stins, lasandu-le singure pe lume. Suferind de retard mintal, aceasta a abandonat scoala si isi castiga existenta vanzand legume in piata, intr-o asezare rurala. Sora ei mai mica doreste sa mearga la universitate in Seul pentru a o putea intretine, dar Bok-soon refuza sa se desparta de ea, fiind dispusa sa o urmeze in capitala si sa vanda legume acolo. Intr-una din seri, la casa lor nimereste un musafir nepoftit, o fetita pe nume Nari, care incepe sa planga. Cele doua o primesc in casa si ii ofera de mancare si un acoperis deasupra capului peste noapte. Ce nu stiu este ca fetita urmeaza sa abata o nenorocire asupra lor. In paralel, un anume Ik-sang primeste 300.000 de dolari de la un director de fabrica lipsit de scrupule pentru a pune mana pe un telefon celular. Prin orice mijloace. Mai exact pe o inregistrare aflata in celularul uneia din angajatele fabricii, ce ii instiga pe ceilalti muncitori la greva, si care a inregistrat momentul in care a fost palmuita de director, santajandu-l pe acesta cu 300.000 de dolari. Ik-sang apeleaza pentru rezolvarea cazului la Tae-su, fratele sau mai mic, un criminal periculos si extrem de violent. Lucrurile iau o turnura neasteptata cand Tae-su se vede tras pe sfoara si cand unele lucruri nu mai pot fi reparate. Cum se va intersecta destinul orfanei Bok-soon cu cel al criminalului Tae-su ramane sa descoperiti urmarind filmul.

“Monster” e un thriller captivant ce merge pe ideea jocului de-a soarecele si pisica dintre un criminal si victimele sale. Hwang In-ho a devenit cunoscut ca scenarist al unor filme ce imbina genul horror cu alte genuri, precum comediea neagra (Sisily 2 km) sau comedia (Spellbound). Nu a evitat in cariera sa nici scenariile unor comedii romantice sau melodramatice, precum Two Faces of My Girlfriend sau Love Phobia. In 2011 a debutat ca regizor cu Spellbound, o comdie cu accente horror din lumea magiei, cu Son Ye-jin in rolul principal, insa “Monster”, al doilea film pe care il regizeaza, e un amestec de genuri pe care unii critici l-au gasit bizar. La baza, “Monster” e un thriller cu un criminal in serie, insa filmul combina acest gen cu comedia, actiunea, suspansul si drama unui scenariu ce parca e altceva decat alte thrillere. Actiunea se desfasoara pe 2 planuri, partial intr-o asezare rurala, partial in Seul, si vizeaza 2 grupuri de personaje diferite pe care povestea le aduce impreuna printr-un context nefericit de evenimente. Pe de o parte o avem pe Bok-soon, o adolescenta retardata mintal ramasa singura pe lume si al carei tel in viata e dat de cuvintele bunicii sale pe care si le reaminteste mereu: “trebuie sa ai grija de sora ta mai mica”. Cu incapatanare isi apara locul unde vinde legume, pe marginea unei strazi prafuite, strigand in gura mare ca ea e Bok-soon, ca toata lumea sa stie, iar cine incearca sa o evacueze de acolo, se alege eventual cu un dovlecel in cap. Ea intruchipeaza toate trasaturile native ale omului simplu, de la tara, de la naivitate la incapatanare si perseverenta, iar retardul mintal accentueaza aceste trasaturi. Personajul Bok-soon e interpretat de talentata actrita de 22 de ani (la varsta filmarilor) Kim Go-eun, aflata la al doilea film pentru marele ecran, iar daca va intrebati unde ati mai vazut-o, va trebui sa va amintiti de filmul ei de debut, remarcabilul “Eungyo”, care i-a adus 4 premii prentru Cea mai buna actrita, unde interpreteaza un personaj cu iz a la Lolita a lui Vladimir Nabokov. Si de aceasta data se ridica la nivelul rolului sau, depasind chiar asteptarile. Pe de alta parte avem personajul Tae-su, un criminal atroce, marcat de o copilarie plina de abuzuri, care ajunge el insusi monstrul de care se plangea ca e bantuit cand era mic. Zambetul lui e unul amar, fals si ucigator, si in ciuda aspectului fizic placut, in spatele acestuia se ascund niste secrete greu e imaginat. Personajul e interpretat magistral e Lee Min-ki, aflat pentru prima oara intr-un rol negativ (si ce rol !). Poate pentru fanii lui va fi un soc aparitia actorului in aceasta ipostaza, obisnuiti fiind cu rolurile usoare din comedii romantice, insa interpretarea e atat de credibila si aparitia atat de impozanta incat chiar reuseste sa te inspaimante. “Monster” a avut incasari de aproape 4 milioane de dolari, fiind un film destul de controversat, lucru care i-a afectat evolutia la box-office. Amestecul de elemente de thriller si comedie intr-un film destul de sensibil prin subiectul sau si impingerea genului catre extrem a fost considerata de unii critici ca avand un rezultat “aproape schizofrenic”, in timp ce altii au vazut un mesaj misogin in spatele povestii. Cu siguranta filmul este unul care poate afecta emotional, in special ca in centrul povestii sunt niste copii, insa misogin ? Poate in imaginatia deplasata a unor critici americani satui de atatea filme horror in care nu se mai stie ce sa se exploateze ca sa se atraga atentia. La mai mult de un secol de la miscarea sufragetelor si intr-un secol XXI in care femeia si-a consolidat rolul in societate ce nu mai e demult doar cel de mama, acordarea de catre un scenarist unei femei a unei ipostaze in care orice barbat ar fi trecut probabil neobservat e vazut ca misoginism. Cum ramane, atunci, cu idealul egalitatii intre sexe pe care se fundamenteaza antimisoginismul ? Lasand la o parte parerile unor critici mai putini avizati, “Monster” ramane un thriller bun, cu un final cinic, ce marseaza, o data in plus, pe obisnuita tema a razbunarii atat de draga cineastilor coreni, cu elemente duse uneori pana la extrem, dar care nu e cu nimic mai dur decat orice productie americana de gen.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania efectuata de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 29 martie 2014

“The Five” e una din productiile coreene ce se inscriu in valul de filme realizate, dupa model japonez, avand la baza asa-numitele manhwa. In Japonia a devenit o adevarata moda sa se realizeze filme si seriale dupa manga – benzi desenate -, astazi majoritatea filmelor japoneze hranindu-se cu scenarii adaptate provenite din lumea benzilor desenate, ce a dat nastere unei veritabile industrii; desi se stia ca manga e o industrie in sine in Japonia, apetitul publicului japonez pentru povestile redate in benzi desenate de mangaka mai mult sdau mai putin cunoscuti s-a transferat si in dorinta ecranizarii acestora. Si asa a luat nastere o noua ramura a industriei manga. Coreenii s-au lasat si ei prinsi de acest curent, tot mai multe productii ale ultimilor ani avand la baza benzi desenate publicate mai ales pe internet. O astfel de manhwa a fost cea scrisa de Jung Yeon-sik in 2011, intitulata “The 5ive Hearts”. Noutatea absoluta adusa de ecranizarea acestei webmanhwa e faptul ca insusi autorul ei a adaptat scenariul pentru marele ecran si, mai mult, a regizat filmul. Acest lucru i-a oferit libertatea de a spune totul asa cum a gandit de la inceput, iar rezultatul este unul extraordinar, un film inchegat, in care esti tinut mereu in priza, ce poate fi considerat o adevarata lectie pentru oricine doreste sa realizeze un thriller intunecat. In rolul principal o putem revedea pe Kim Sun-A, intr-un rol total diferit de ce a interpretat pana in prezent in fructuoasa-i cariera. De la rolul comico-romantic din “My Lovely Kim Sam-soon” sau la cel similar din “The City Hall” au trecut ani buni, iar la cei 38 de ani a decis sa faca pasul spre un rol adevarat, dramatic, intr-un thriller pe alocuri destul de violent. Aceasta e acompaniata de o serie de actori cunoscuti din multe filme si seriale coreene, precum Ma Dong-seok, Shin Jung-keun, Jung In-gi sau Lee Chung-ah (din Finding Mr. Destiny”). Desi a avut incasari de doar 4,2 milioane de dolari la box-office, “The Five” ramane unul din filmele memorabile ale anului 2013, cel putin in materie de thrillere. Poate cu o distributie cu nume mai mari aceste incasari ar fi crescut, insa si asa filmul si-a atins obiectivul, fiind una din rarele productii care au reusit sa ramana perfect fidele manhwei originale.

Go Eun-ah (Kim Sun-A) e mama unei fetite ce urmeaza a implini 14 ani si sotia fericita a unui sot ce incearca sa fie un model pentru familia lui. Intr-una din zile, fiica acesteia, Ga-young, da intr-un supermarket peste o prietena de-a ei mai mare cu 8 ani care, chipurile, se afla la cumparaturi impreuna cu “unchiul” ei. Misteriosul barbat era mult prea tanar pentru a-i fi unchi amicei sale, iar suspiciunile minorei sunt repede sanctionate de tanara ce-si insotea “unchiul”, ce o ameninta cu moartea daca sufla o vorba despre ce a vazut. In realitate, tanara incerca sa castige niste bani oferind servicii sexuale persoanelor acostate pe chat. Totul se termina tragic pentru aceasta, caci “unchiul” se dovedeste a fi un psihopat periculos, luandu-i in mod violent viata. A doua zi, micuta Ga-young da intamplator peste “unchi”, asigurandu-l si pe acesta ca nu va dezvalui faptul ca a vazut-o pe amica ei cu el. Avand un martor incomod, psihopatul urmareste unde locuieste Ga-young si, cu sange rece, da buzna inr-o noapte in locuinta acesteia. Intreaga familie a lui Eun-ah e macelarita, singura supravietuitoare fiind Eun-ah. Dupa 2 ani de la incident, o regasim pe Eun-ah imobilizata in caruciorul cu rotile, traumatizata de pierderea suferita si dispusa sa faca orice pentru un singur tel: razbunarea. Astfel ca elaboreaza un plan meticulos in masura a o ajuta in atingerea obiectivului si pedepsirea criminalului aflat bineinteles in libertate.

“The Five” e un film ce ne ofera o multime de surprize, atat in materie de interpretare cat si de scenariu. Filmul se abate de la regula clasica a unui scenariu liniar, reusind sa induca in eroare spectatorii prin inceperea unei povesti care brusc se termina in mod tragic, reinnodarea ei facandu-se prin inceperea, dupa 20 de minute, a unei povesti noi, in care treptat se implica o puzderie de personaje. Aceasta devine, practic, firul principal al filmului, care pana la sfarsit ne va oferi mult suspans si rasturnari de situatie incredibile. Personajul principal, Go Eun-ah, e o mama greu incercata de pe chipul careia zambetul larg dispare odata cu distrugerea familiei sale de catre un psihopat, locul acestuia fiind luat de durre, crispare si incordare maxima. Singurul tel din noua ei viata de persoana imobilizata in carucior e razbunarea, iar pentru aceasta e dispusa sa faca orice. Inclusiv sa renunte la propria ei viata. Kim Sun-A interpreteaza magistral rolul mamei indurate, toate celelalte personaje pivotand in jurul ei si ajutand-o dintr-un interes pe care il veti descoperi urmarind filmul. Go Eun-ah reuseste sa transmit aura si dorinta de razbunare si celorlalti pioni din planul ei, astfel ca putem vorbi la un moment dat de un personaj colectiv bine sudat care, in ciuda micilor certuri inerente, actioneaza ca o unica fiinta impotriva personajului negativ.

Un film ce merita vazut, ce va aduce satisfactie maxima iubitorilor de thrilere coreene de calitate.

Un proicet realizat in premiera in Romania de cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 23 februarie 2014

“Accomplice” (cunoscut cu titlul international “Blood and Ties”) e un thriller dramatic sud-coreean ce porneste de la un fapt real ce a ingrozit Coreea in anii ’90: in 1991, un baietel e rapit, iar rapitorul solicita parintilor o rascumparare de 100.000 de dolari. In ciuda fapului ca rascumpararea a fost, in cele din urma anchetatorii au gasit trupul neinsufletit al baiatului, fara a reusi sa dea de urma criminalului. Totusi, vocea acestuia a fost inregistrata, insa nici dupa ce aceasta a fost facuta publica, in ciuda anchetei si a numeroaselor apeluri primite de politie, criminalul nu a putut fi gasit. In 1996, fapta s-a prescris, cazul ramanand in istoria Coreei ca una din cele mai cutremuratoare crime nepedepsite vreodata. Pentru cunoscatorii filmului coreean, aceasta poveste a fost deja ecranizata in 2007, in productia “Voice of a Murderer”, un mare succes de box-office la vremea respectiva, cu 18 milioane de dolari incasari. “Accomplice” porneste de la aceasta poveste, mutand-o cativa ani mai tarziu, in 1998, in 2013 expirand termenul de prescriptie. Scenariul si regia sunt semnate de Gook Dong-suk, ce debuteaza ca regizor dupa ce a fost asistent de regie la alte 5 productii coreene din 2002 pana in 2009, intre care si la… “Voice of a Murderer”. In rolurile principale au fost distribuiti Son Ye-jin, destul de schimbata pentru acest rol fata de aparitiile anterioare din filme si seriale precum “Shark”, “The Tower”, “Spellbound”, “Summer Scent”, in timp ce in rolul principal masculin il revedem pe veteranul Kim Kap-soo, pe care ni-l amintim din rolul “Domnului Black” din IRIS 2 sau din filmul “The Showdown”. Rolurile secundare sunt completate de cateva figure cunoscute din filme si seriale de televiziune, a caror revedere nu poate fi decat o placere. “Accomplice” a obtinut incasari de peste 11,5 milioane de dolari la box-office, fiind filmat in intregime in 2012, pana la data premierei in octombrie 2013 trecand un an.

Jung Da-eun (Son Ye-jin) a crescut de mica sufocata de dragostea acaparatoare a tatalui ei Soon-man (Kim Kap-soo). Parasita de mama de mica, Da-eun a avut o copilarie fericita impreuna cu tatal ei, ce se straduia prin diverse slujbe sa-i ofere tot ce isi doreste. Ajunsa la maturitate, Da-eun viseaza sa devina reporter, insa lipsa de relatii si mai ales pozitia sociala a tatalui ei, ce isi castiga existenta livrand marfa sau parcand masini in parcarea unui club, o transforma intr-o eterna respinsa la interviurile la care participa. Tatal ei e si el afectat de esecurile celei care era :”inima” sa, in timp ce ea, mandra de tatal ei, incerca sa uite esecurile cu zambetul pe buze si intrecandu-se cu tatal ei in diverse jocuri copilaresti. Intr-una din zile, Da-eun vede pe un panou tv de pe strada relatari ale presei despre un caz pestrecut cu aproape 15 ani in urma, cand un baiat a fost rapit si ucis cu sange rece, iar autorul nu a fost nici in prezent prins. Mai mult, in cateva zile se implinea termenul de prescriptie al crimei. Marcata de acest caz si fiind o apriga sustinatoare a aplicarii pedepsei cu moartea pentru cei ce comit crime impotriva femeilor si copiilor, Da-eun participa cu prietenii ei la o proiectie a unui film controversat exact pe aceasta tema. La finalul filmului, sunt redate publicului cateva replici rostite de criminal la telefon. E momentul in care fata tresare la auzul vocii criminalului si, mai ales, la spusele acestuia… Vocea criminalului i se pare cunoscuta, a mai auzit-o undeva…

“Accomplice” e un thriller coreean mai aparte, realizat dupa o reteta putin diferita, pornind de la un fapt real si particularizand efectele povestii asupra vietii unei familii aparent obisnuite formate dintr-un tata dragastos si o fiica ce vede in acesta eroul vietii sale. Si totusi, nu exista familie care sa nu aiba secretele sale bine ingropate in trecut. Aparitia in scena a unei terte persoane, Shim Joon-young, dinamizeaza filmul, aducand rasturnari de situatie ce bulverseaza viata fiicei si mai ales a tatalui. Son Ye-jin are o prestatie convingatoare, chiar daca fizic, datorita frizurii, e aproape de nerecunoscut in acest rol. In aparenta calca pe urmele ultimului sau personaj interpretat in serialul de succes “Shark”, o doamna procuror ce cauta adevarul in trecutul familiei sale, doar ca de aceasta data e o fata simpla, artagoasa, pentru care valori precum onestitatea si adevarul conteaza mai mult decat orice. Parca in “Accomplice” are o interpretare mult mai puternica, cu nerv, personajul ei dandu-I aceasta libertate de miscare si de exprimare a trairilor interioare in fata descoperirii unui adevar cutremurator. Kim Ka-soo, in rolul tatalui, e convingator pana la un punct. Mai apoi, cand lucrurile evolueaza, interpretarea sa e parca lipsita de profunzimea si complexitatea pe care rolul de personaj bantuit de umbrele trecutului il solicita. Acest lucru da o usoara senzatie de artificialitate in relatia tata-fiica sau, cu alte cuvinte, lipseste acea asa-zisa “chimie” intre personaje. Si asta cu toate ca prestatia lui Son Ye-jin e mai mult decat convingatioare spre final. Una peste alta, un thriller excelent, original, electrizant si cu un final neasteptat, ce merita savurat fie si pentru Son Ye-jin intr-o seara de duminica.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan, cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 30 ianuarie 2014

In show-biz-ul coreean al zilelor noastre, celebritatea se plateste scump. Starul zilei e Jang Won-joon (interpretat de Kim Min-jun), considerat actorul momentului in Coreea. Castigator in urma cu un an la Blue Dragon Film Awards, acesta trebuie sa faca oficiile de gazda si sa ofere premiul pentru Cel mai bun actor intr-un rol principal si in cadrul editiei din acest an a Festivalului. Doar ca mai exista un amanunt: el insusi se afla pe lista nominalizatilor, al doilea an consecutiv. Won-joon pare un actor implinit si fericit, ce a cunoscut celebritatea, ce a devenit idol si ce are deja o avere impresionanta. Tae-sik (interpretat de Uhm Tae-woong) e omul din umbra lui, managerul sau, insa in realitate acesta joaca mai mult rol de secretar care se ocupa de toate detaliile – unele umilitoare -, de la ce costum sa poarte starul in fiecare zi la stabilirea programului zilnic si amintirea lui lui Won-joon. Desi e considerat de Won-joon ca un frate mai mic, nu de putine ori in relatia celor doi se simte o raceala si eternul raport stapan-servitor. Visul lui Tae-sik e sa devina intr-o zi actor, iar pentru asta e dispus sa faca orice. Totul pana cand intr-o seara, Won-joon conduce in stare de ebrietate si face un accident, fugind de la locul faptei. Credincioul lui manager Tae-sik isi asuma vina in locul starului, a carui cariera ar fi fost ruinata, mergand la inchisoare in locul acestuia. In schimb, Won-joon ii promite un rol in viitorul sau serial de televiziune. Acesta va reprezenta inceputul ascensiunii lui Tae-sik, insa celebritatea il va transforma intr-un monstru.

Lumea filmului si a televiziunii a fost dintotdeauna una fermecatoare prin extravaganta sa, fascinanta prin frumusetea sa si… respingatoare prin rivalitatile pe care le naste. Mereu exista o dorinta de a fi mai bun nu neaparat in privinta propriei persoane, ci mai ales raportat la Celalalt. Iar acest lucru duce la pierzanie. Aceasta este si tema filmului “Top Star”, ce marcheaza debutul ca regizor al cunoscutului actor Park Joong-hoon, ce activeaza in industria de film din 1986, cand a debutat ca actor, de atunci pana in prezent aparand in peste 35 de filme. Avand premiera la Festivalul de la Busan, in octombrie 2013, “Top Star” a beneficiat de o distributie in care straluceste Uhm Tae-woong si Kim Min-jun in rolul celor doi protagonisti masculini, intre acestia strecurandu-se si actrita So E-hyun, cunoscuta asiacinefililor din serialul “Cheongdam-dong Alice”, ce incearca sa aduca prin rolul sau o nota de echilibru intre cei doi poli. Filmul e una din cele mai reusite productii coreene pe tema culiselor showbiz-ului coreean, care dupa cum se stie da nastere la numeroase vedete peste noapte si, totodata, isi ia tributul prin gesture socante de sinucidere ale unor actori si actrite aflate la apogeul carierei lor. “Top Star” isi propune sa urmareasca traseul spre celebritate in lumea filmului, pornind de la dorinta primara de bani si faima, imbinata cu pasiunea pentru actorie, si mergand pana la capatul acestui drum periculos, plin de capcane, care duce cel mai adesea la pierzanie. Vorbele personajului principal Win-joon, un actor in voga – “Celebritatea e buna, dar te poate transforma intr-un monstru” amintesc de cunoscutul film american “The Devil’s Advocate”, unde un tanar avocat (Keanu Reeves) e dispus sa faca orice compromis, inclusiv un pact cu diavolul, pentru a deveni celebru si a avea o situatie financiara lipsita de griji. Similitudinile sunt flagrante intre cele doua povesti, chiar daca domeniile sunt total diferite. Drumul spre celebritate e pavat cu bune intentii, insa odata ajuns pe piedestal, banii si faima te schimba. In plus, rivalitatea macina, asemeni apei in timp stanca, aducand doar sfarsitul prematur dupa un vis scurt trait pe culmile gloriei. Dar poate adevarata definite a actorului o da un regizor de filme de arta, productii care, dupa cum se stie, nu aduc castiguri fabuloase si in general sunt prezentate in cadrul festivalurilor internationale de film. Pentru acesta, “actorul nu e altceva decat un obiect viu”, amintind parca prin aceasta definitie de sculpturile lui Michelangelo, de straduinta si sudoarea puse in beneficiul artei, a exprimarii propriului talent. Intre puritate aunei asemenea definitii a actorului si imaginea pangarita de bani a acestuia, privit ca simplu robot adulat si lipsit de talent, ce-si interpreteaza rolul mecanic, dupa un scenariu ce aduce cu sine falsitatea in exprimarea talentului, spectatorul are posibilitatea de a deduce singur si de a intelege ce inseamna cu adevarat sa fii actor in lumea secolului XXI. Iar acest lucru e valabil in tot ce inseamna show-biz, ca e vorba de televiziune, film sau muzica. “Top Star” aduce de asemenea o critica dura la adresa asa-zisilor ziaristi de presa de scandal, ce nu ezita sa recurga la santaj sau compromisuri mizerabile doar pentru a nu distruge cu unele informatii compromitatoare cariere cladite peste noapte in domeniu. Concluzia la care ne conduce filmul e ca lumea filmului e una intunecata, in care celebritatea te transforma si e efemera, oricat de naivi ar fi unii sa creada ca aceasta dureaza o vesnicie.

Un film deosebit, cu numeroase invataminte, cu un scenariu excelent, cu un debut reusit in cariera regizorala a lui Park Joong-hoon, cu un Uhm Tae-woong in forma maxima interpretand un personaj ce evolueaza total neasteptat, si, nu in ultimul rand, un film cu o coloana sonora ce pivoteaza in jurul unei reinterpretari a celebrei melodii “You are Always on my mind”, interpretata initial de Brenda Lee, dar facuta celebra de Elvis Presley.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, colaboratorii la acst proiect fiind uruma, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 7 ianuarie 2014

Avand la baza ceea ce americanii ar numi o “legenda urbana”, “Hide and Seek” e un thriller coreean ce a avut un succes surprinzator de box-office in 2013. Fiind liderul box-office-ului coreean timp de 2 saptamani la rand in plina luna de vacante, august, “Hide and Seek” a obtinut nu mai putin de 35,4 milioane de dolari incasari, fiind al 7-lea film coreean al anului, imediat dupa “The Terror Live”. Performanta a fost cu atat mai mare cu cat vorbim de un veritabil low-budget de doar 2,5 miliarde de woni (adica de aproximativ 2,3 milioane de dolari), un buget mai mic si decat cel al lui “The Terror Live” ce a fost filmat aproape in intregime intr-un birou. Succesul unor astfel de filme demonstreaza talentul si daruirea unor cineasti coreeni tineri, dar si faptul ca atunci cand investitiile sunt facute inteligent, nu e nevoie de zeci de milioane de dolari pentru a te cocota spre topul box-office-ului. Si de aceasta data vorbim despre un regizor-scenarist debutant, Huh Jung, ce a stiut sa puna in evidenta excelent calitatile genului thriller, oprindu-se la limita horror-ului, a carui granita nu o trece, desi de multe ori ai impresia ca urmaresti un film horror, datorita tensiunii fiecarei scene. Nici distributia nu are vreun nume cunoscut pe afis, protagonistul Son Hyun-joo fiind cunoscut pentru roluri secundare din filme si seriale (serialul “The Chaser” i-a adus o oarecare notorietate prin cele 3 premii de interpretare castigate). Daca partenera lui vi se pare cunoscuta, e probabil tot din cauza rolurilor secundare din filme si seriale, precum “Fantasy Couple”, “Poseidon”, “Little Girl K”. “Hide and Seek” a castigat 2 premii, unul al Asociatiei coreene a criticilor de film pentru Cel mai bun regizor debutant, si altul pentru coloana sonora la a 50-a editie a Daejong Film Awards.

La o prima vedere, Sung-soo e capul unei familii fericite, cu un oarecare statut social, sotia si cei doi copii minori locuind intr-un complex luxos de apartamente. Totusi, ceva din trecut il macina pe Sung-soo, acesta fiind fiul nelegitim al unei familii ce avea deja un fiu, pe Sung-chul. Insa tatal acelei familii a lasat intreaga avere fiului sau nelegitim, fapt ce a starnit antipatia celuilalt fiu ce ar fi trebuit sa fie mostenitorul de drept. Remuscarile il macina pe Sung-soo odata cu trecerea anilor, incepand sa aiba cosmaruri si sa sufere de insomnie. Intr-una din zile, dupa ce nu mai auzise nimic de Sung-chul inca de cand terminase liceul, moment in care Sung-chul a fugit de acasa si s-a facut nevazut, Sung-soo e cautat la telefon de administratorul apartamentelor dintr-o cladire pe cale de demolare, unde ar fi stat mai mult timp Sung-chul. Numarul de telefon fusese gasit de administrator intre lucrurile lasate in urma de disparut, iar Sung-soo era chemat sa elibereze incaperea. Nu doar curios, ci cu adevarat inspaimantat, Sung-soo se duce la fata locului in speranta sa-si gaseasca fratele vitreg. Da insa doar peste niste locatari ciudati, inspaimantati de cazierul fratelui disparut, eliberat de ceva vreme din inchisoare, care ii teroriza mai tot timpul imbracandu-se in haine de motociclist si punandu-si pe cap o casca. Lucrurile se precipita cand in timp ce il asteptau in masina pe Sung-soo, sotia acestuia si copiii sunt priviti de la distanta de un individ bizar ce poarta o casheta de motociclist… Aceasta aparitie precum si alte disparitii recente de persoane din acelasi imobil tes in jurul lui Sung-soo si a familiei acestuia o panza de paianjen care ii impresoara lent. E momentul in care incepe o cursa contra cronometru pentru aflarea identitatii urmaritorului, ce incepe sa-i terorizeze in mod inexplicabil familia.

“Hide and Seek” are ceva din modul hollywoodian de realizare a unui thriller. Fie e vorba de o legenda urbana aparent fantezista, fie de folosirea unor elemente simbolice in masura a spori tensiunea, cum e imaginea imobilului darapanat in care se desfasoara tragedii ascunse, situat intr-o zona marginasa a Seulului, pustie mai tot timpul si, desigur, rau-famata. In acest caz, aceasta cladire aproape ca trimite la solitara locuinta a lui Norman Bates din “Psycho”, daca nu ca infatisare, cel putin ca senzatii pe care reuseste a ti le inspire. Iar legenda urbana vine perfect in completarea imaginii dorite de regizorul-scenarist: se spune ca prin cartierul marginas circula un zvon bizar despre niste intrusi care se ascundeau in casele oamenilor fara ca acestia sa realizeze, traind in secret acolo. Incitant, nu ? Avand asigurat fundalul plin de mister, nu a mai ramas decat sa fie dezvoltata o poveste intriganta despre o familie aparent obisnuita din clasa de mijloc, urmarita de unele fapte intunecate din trecutul tatalui, care se intersecteaza in acest univers bizar intr-o poveste captivanta cu o rasturnare finala de situatii surprinzatoare. Iar daca regizorul lasa pe parcurs unele indicii care te-ar conduce spre anumite banuieli legate de un anume personaj, surpriza vine din ingeniozitatea cu care a fost scris si pus in scena scenariul, care la final vei constata ca duce intr-o cu totul alta directie. Un film captivant, sufocant si acaparator prin tensiunea emanata, ce compenseaza orice absenta a vreunui star din distributie sau a unor efecte speciale care sa te tina cu forta in fata lui.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan, cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 5 ianuarie 2014

The Terror Live a fost fara indoiala filmul surpriza al anului 2013 in Coreea. Cu un buget de doar 3,12 milioane de dolari si filmat aproape in intregime intr-un birou, filmul scris si regizat de Kim Byung-woo (relansat in cariera dupa debutul ratat cu “Written” in 2007) a reusit sa dea o neasteptata lovitura la box-office-ul coreean. Cu un scenariu aparent simplu dar captivant pentru orice categorie de varsta, inspirat din razboiul secolului XXI – cel global impotriva terorismului -, “The Terror Live” a reusit sa cucereasca publicul coreean, obtinand incasari de peste 35,6 milioane de dolari, suma care claseaza productia, la finalul lui 2013, pe pozitia a 7-a in box-office-ul autohton din Coreea, fiind al 5-lea film coreean al anului (raportat doar la productiile autohtone de top din box-office). Regizorul a si fost premiat pentru performanta sa la editia a 34-a a Blue Dragon Film Awards, filmele filmate intr-o singura locatie fiind o adevarata provocare atat pentru regizor cat si pentru audienta, care cu greu are rabdarea de a se lasa captiva unei povesti a carei perspectiva se anunta limitata. De aceasta data tentativa low-budget a lui Kim Byung-woo s-a dovedit un succes total, atat datorita scenariului electrizant cat si prestatiei protagonistului Ha Jung-woo, cunoscut pentru prestatiile memorabile din “The Berlin Files”, “The Client”, “Nameless Gangster”, “The Yellow Sea”, “Love Fiction”, “The Chaser” si multe alte titluri cunoscute. Si de aceasta data Ha Jung-won da o lectie de actorie, in special ca scenariul a fost scris pentru un “one man show”, care reuseste performanta de a trage dupa el tot filmul, 90 de minute aflandu-se scena de scena in prim plan.

Yoo Young-hwa e realizatorul unei emisiuni de dimineata la un post de radio. In ultimul timp, viata n-a fost prea darnica cu el, despartindu-se de prietena lui Ji-su, reporter in televiziunea in care lucra si el, SNC, el pierzand pozitia de prezentator de stiri si fiind exilat la postul de radio ce tinea de acelasi trust media. Viata ca realizator de emisiuni radio e departe de freamatul lumii prezentatorilor de stiri din care a venit, mai ales cand vine vorba de o emisiune matinala. Persoane din diverse medii sociale suna sa-si dea cu pararea despre anumite probleme politico-sociale, unii chiar in necunostinta de cauza, doar pentru a se auzi la radio. Intr-o dimineata, un muncitor din constructii suna pentru a-si spune parerea in direct. Desi tema emisiunii e noul cod fiscal aflat in dezbatere publica, ce impovareaza populatia cu venituri mici si ii favorizeaza pe cei cu venituri mari, Park No-kyu, ascultatorul dornic sa intre in direct, se plange de propriile-i neajunsuri, in special de factura prea mare la curent, ce i se pare nejustificata. Young-hwa il scoate in scurt timp din transmisiune, si ia un alt telefon, dar in scurt timp colegii din studioul radio constata ca Park No-kyu nu poate fi deconectat daca nu inchide el insusi telefonul. In timpul unei pause publicitare, Young-hwa incearca sa-l convinga pe ascultatorul nemultumit sa inchida telefonul, dar atunci apare surpriza: acesta pretinde ca detine controlul asupra unei bombe si ca daca nu va fi ascultat, va arunca un pod in aer. Young-hwa ia aceasta amenitare ca pe o farsa si-l ameninta pe pretinsul terorist ca va fi reclamat la politie. La scurt timp, emisiunea, al carei plan fusese cu totul dat peste cap e reluata, dar curand o explozie zguduie Seulul, iar Young-hwa poate vedea din cladirea unde se afla biroul de transmisie cu podul Mapo e rupt in doua. Primul instinct il impinge pe acesta sa apeleze numar de urgente al politiei, dar in scurt timp se razgandeste. Vazand in informatia ce o detine drept sansa vietii lui de a-si recapata pozitia de prezentator de stiri, incearca sa realizeze o transmisiune in direct a discutiei telefonice cu teroristul ce a ingrozit Coreea. Surprizele vor aparea abia acum…

“The Terror Live” e o ironie fina genial pusa in scena despre lacomia lumii televiziunilor de stiri, unde ratingurile, exclusivitatile si breaking news-urile sunt mai presus de orice. De dragul spectacolului, al audientelor si al zdrobirii concurentei, televiziunile de stiri nu ezita sa arunce milioane de dolari in joc pentru a obtine o exclusivitate aducatoare mai apoi de castiguri importante din reclame, dar si o sporire a prestigiului institutiei media. Asa cum filmele coreene nu au ezitat sa critice in ultimii ani nedreptatea sociala, coruptia autoritatilor si clasei instarite, protejarea privilegiilor celor avuti, de aceasta data regizorul scenarist Kim Byung-woo nu ezita sa puna la zid lacomia canalelor tv de stiri in cautare de senzational. Secolul XXI e unul in care tehnologia a avansat atat de mult incat televiziunea e una din institutiile care are cel mai mult de suferit. Internetul, aparitia a numeroase gadget-uri, dezvoltarea televiziunii online si in general mutarea surselor de divertisment dinspre ecranul tv spre cel al mediului virtual sunt niste realitati mult mai evidente intr-o tara precum Coreea (aflata in topul progresului tehnologic mondial) decat in oricare alta tara din lume. Astfel ca in goana lor dupa senzational, televiziunile ajung sa calce in picioare orice principii. Daca stai bine sa te gandesti, povestea e croita de la inceput pe o anomalie: atentatul terorist asupra unui important pod din Seul ar fi trebuit sa fie un caz rezolvat de autoritatile competente. Insa lacomia unui prezentator de stiri decazut din functie si speranta ca prin intermediul media, se pot impusca 2 iepuri dinr-o lovitura – restaurarea sa in functia din care a fost decazut si capturarea teroristului dupa ce acesta si-a jucat numarul in fata intregii tari, in emisiunea lui – reprezinta maniera egoista prin care unii, in cautare de senzational, incearca sa rezolve in mod propriu ceea ce era treaba politiei. Iar aceasta anomalie e exploatata inteligent de scenarist, care transforma treptat initiativa abjecta pe care personajul principal o are dintr-o tentativa de manipulare a unui caz tragic intr-o capcana in care manipulatorul devine manipulat. Pe masura trecerii minutelor (caci in lumea televiziunilor de stiri, carierele se cladesc in cateva minute de triumf glorios a cate unui “breaking news”), ceea ce la inceput parea un spectacol in care vioara intai era crainicul, se transforma intr-un adevarat joc psihologic, in care toate alternativele incep sa dispara, usile incep sa se inchida, iar crainicul se trezeste la un moment dat cazut in propria capcana intinsa teroristului. Remarcabil stilul thriller-elor coreene, care pornind de la fapte aparent banale ajung prin eliminarea oricaror portite de scapare la situatii pe care nu le poti anticipa, si practic din nimic se naste o poveste care reuseste sa te tina cu sufletul la gura. Iar daca ne gandim la faptul ca “The Terror Live” e un low-budget filmat in proportie de 95% intr-un birou, in care toata actiunea e centrata pe un dialog continuu intre 2 personaje – unul vazut, si altul nevazut -, film care, totusi, reuseste performanta de a nu plictisi nici o secunda, realizam valoarea cineastilor coreeni, ce demonstreaza ca se poate face un film de succes si cu un buget infim. Noutatea adusa de acest thriller e ca scenaristul se transforma in justitiar si devine sabia razbunatoare a spectatorilor. El creeaza personajul principal, care la o prima vedere pare un realizator de emisiuni radio matinale anost, plictisit si pe care parca nimic nu-l poate scoate din aceasta stare de letargie, dar care in momentul in care se produce declicul si se intrezareste intriga, brusc isi arata adevarata fata si, din lacomie si dintr-o dorinta mult prea mare de succes, de a reveni acolo sus de unde a fost alungat, incearca sa manipuleze un incident grav in loc de a-si face datoria cetateneasca si de a ajuta autoritatile. Finalul povestii e ca o ratacire intr-un roman de Kafka, care merita toti banii.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan, cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 8 septembrie 2013

Thriller-urile coreene au cunoscut un serios reviriment in anul 2013, fiind un gen care are un real succes in special datorita scenariilor pline de neprevazut, a caror originalitate te face oricand sa refuzi un film de acelasi gen facut la Hollywood. Daca la Hollywood acest gen de filme mereu au un sfarsit sangeros si violent, intotdeauna previzibil, cu un psihopat din umbra care de la Saw incoace nu mai reprezinta o surpriza pentru nimeni, in thriller-urile coreene exista mereu perspective inedite din care e spusa povestea, si cum un thriller nu se aseamana cu altul, mereu salile de cinema sunt pline la astfel de evenimente, aducand importante incasari la box-ofice. Un rol determinant in popularitatea acestui gen il joaca actorii distribuiti, ce pot umple salile de cinematograf, dar si strategia de marketing a echipei din spatele productiei. “Montage” nu s-a bucurat de succesul unui “Cold Eyes” pentru ca nu a avut in distributie nici supervedete precum Jung Woo-sung, Sol Kyung-gu sau Han Hyo-joo, si nici idoli ai tinerei generatii, precum Lee Joon-ho, insa poate fi considerat un succes mediu de box-office, cu cele 13,3 miliaone de dolari incasari obtinute. Probabil este insa thriller-ul care aminteste cel mai mult de “Voice of a Murderer”, blockbuster-ul anului 2007, abordand aceeasi tema a rapirii unor copii pentru obtinerea unei rascumparari. Din fericire, scenariul lui “Montage” nu are la baza fapte reale, insa e un film care nu te lasa sa respiri pe parcursul celor 2 ore ale sale, avand un ritm alert combinat cu mister si rasturnari de situatie. In rolul principal feminin o putem revedea pe sora lui Uhm Tae-woong (de care recent ne-am despartit odata cu finalizarea serialului “Blade and Petal”, tradus in premira in Romania de asiacinefil ), Uhm Jung-hwa (Dancing Queen, Insadong Scandal, Bestseller), in timp ce rolul principal masculin ii revine lui Kim Sang-kyung (May 18, The Tower). Scenariul si regia sunt semnate de debutantul Jung Geun-sub, ce realizeaza o treaba extraodinara, incat ne face sa ne intrebam de unde are Coreea atatia cineasti talentati, in fiecare an aparand nume noi ce debuteaza cu dreptul in industrie. Desi nu a avut un buget prea mare la dispozitie, talentul regizorului scenarist si interpretarea celor doi protagonisti au transformat pelicula intr-un succes de casa, “Montage” devenind fara indoiala inca de pe acum unul din cele mai bune filme coreene ale anului 2013.

Yoo Ha-kyung (Uhm Jung-hwa) e o mama singura care in urma cu 15 ani a trecut printr-un cosmar, pierzandu-si fiica de doar 7 ani ce a fost rapita. La acea vreme, rapitorul a cerut o rascumparare de 50.000 de dolari in schimbul vietii fetei, dar odata banii primiti, femeia si-a gasit fata fara suflare intr-o zona putin umblata, in miez de noapte. In ciuda eforturilor politiei si a detectivului de caz, Oh, de a prinde autorul faptei, acesta a reusit sa scape, comitand ceea ce pare, la o prima vedere, crima perfecta. La 15 ani distanta, detectivul Oh o anunta pe femeie de faptul ca in cateva zile urmeaza a expira termenul de prescriere a faptelor, ceea ce insemna ca autorul crimei nu mai putea fi sub nici o forma tras la raspundere. Ha-kyung spera ca detectivul ii va da vreo noutate legata de capturarea autorului, in nici un caz ca acesta va scapa pentru totdeauna nepedepsit. Avand mustrari de constiinta deoarece ii promisese femeii ca-l va gasi pe autor, detectivul Oh mai face o vizita la locul unde s-a produs tragedia. Spre marea lui surprindere gaseste la fata locului o floare, pe care Ha-kyung neaga ca ar fi lasat-o acolo. Cum doar politia stia de locul incidentului, Oh intuieste ca cel ce a lasat floarea e de fapt criminalul. Deoarece in zona exista o camera de supraveghere, incepe o lupta contra cronometru pentru gasirea autorului crimei inainte sa se prescrie fapta sa. Iar cautarile sale par a da roade. In momentul in care o rapire similara cu cea din urma cu 15 ani are loc, existand numeroase similitudini in metoda de actiune a autorului, detectivul e convins ca e vorba de acelasi faptas.

“Montage” e un film care nu ii dezamageste pe fanii genului thriller, fiind excelent realizat. Inca de la primele scene exista o tensiune palpabila, sufocant de dureroasa, in aer, care nu va disparea pana la ultimul cadru din film. Iar aceasta tensiune nu e transmisa exclusiv prin scenele de actiune pline de adrenalina ci, paradoxal, cu precadere din momentele tacute, in care spectatorul nu are nici o banuiala despre ce urmeaza sa se intample. Pe acest fundal e croita intreaga poveste, una trista, despre iubirea unui parinte pentru copilul sau, despre suferinta acestuia si despre nevoia de raspunsuri pentru lucruri pe care atunci cand autoritatile nu le pot rezolva, preferand sa le ingroape pentru totdeauna prin notiunea juridica de “prescriptie”, nu-si pot gasi raspunsul decat prin implicarea personala a omului simplu. “Montage” are, din aceasta perspectiva, si o tenta critica la adresa legislatiei coreene, care stabileste ca o crima este un act prescris juridic la implinirea a 15 ani de la comiterea acesteia. Putine cazuri ajung in aceasta situatie, insa exista si exceptii dureroase, cum a fost cazul ce a stat la baza scenariului filmului “Voice of a Murderer”, care nici in ziua de astazi nu a fost rezolvat de autoritatile competente, crima fiind prescrisa. Uhm Jung-hwa interpreteaza o mama care pana in ultima clipa are incredere in proimisiunea detectivului Oh de a-l gasi ucigasul fiicei sale. 15 ani a trait cu speranta ca va veni si ziua in care autorul va fi prins si se va cai pentru fapta sa, insa lipsa oricaror dovezi lasate in urma duce cazul in impas. In momentul in care e anuntata ca in cateva zile cazul se va prescrie, aceasta decide sa isi faca singura dreptate si, pe baza indiciilor oferite de detectivul Oh, incepe sa il caute pe criminal, pas cu pas. Yoo Ha-kyung e o mama curajoasa, pe care nimic nu o poate opri din aflarea adevarului, in timp ce detectivul Oh impartaseste acelasi spirit justitiar, avand insa de infruntat indifrenta organelor de ancheta si a superiorilor, care ii pot da un singur sfat: sa nu ramana cu fixatia unui caz nerezolvat din trecut, care nu poate decat sa-i dauneze in cariera. Isi da chiar demisia din politie din aceasta cauza, dar in momentul in care un caz similar de rapire are loc, e rechemat in echipa de anchetatori, unde face echipa cu detectivul Kang (interpretat de acelsi acru Jo Hee-bong, pe care iubitorii k-dramelor probabil il detesta in rolul doctorului Ko din serialul “Good Doctor”, tradus in prezent de asiacinefil ). Cele doua personaje principale, detectivul Oh si mama fetei ucise au acelasi spirit de luptatori dispusi sa mearga pana la capat in ciuda oricaror oprelisti, insa calea aleasa de fiecare e diametral opusa. Dar asta reprezinta una din surprizele acestui film, finalitatea fiecarei cai urmate fiind in ambele cazuri aceeasi: dreptatea. Cum si daca aceasta dreptate e posibila in societatea coreeana actuala ramane sa descoperiti abia la final, cand se va putea vedea ca fiecare personaj din poveste si-a avut rolul sau distinct in puzzle-ul final, mesajul lui “Montage” fiind unul profund, ce nu are cum sa nu te miste.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil , colaboratorii implicati in acest proiect fiind lasedan, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 20 februarie 2013

In 2005, scriitorul japonez Keigo Higashino (autor, intre altele, a mai multe romane ecranizate cu succes precum “The Hovering Blade”, “Wings of Kirin”, “White Night”) lansa pe piata romanul “Yogisha X no Kenshin” („The Devotion of Suspect X”), ecranizat pentru micul ecran in 2007 sub forma serialului japonez “Galileo”, iar in 2008 in filmul japonez de mare succes “Suspect X”. In 2012, realizatorii coreeni au considerat necesara realizarea unui remake in coreeana dupa acest film, si asa a luat nastere “Pefect Number” (sau “Suspect X”). Povestea de baza e cea din romanul lui Higashino, insa aceasta a fost adaptata la realitatile societatii coreene si mai apoi modificata de scenaristul Kim Tae-yoon. Regia apartine unei femei, Bang Eun-ji, ce a debutat in 2005 cu “Princess Aurora”, ce i-a adus si pemiul pentru Cel mai bun regizor debutant al anului. Aceasta a ales pentru rolurile principale doi actori cunoscuti, Lee Yo-won (cunoscuta in special pentru rolul Reginei Seon-duk si pentru rolul din “49 Days”) si Ryoo Seung-bum, un actor nascut parca pentru roluri negative sau la limita dintre bine si rau, ce ne-a impresionat cu prestatia din “The Servant”, “The Unjust”, sau chiar din comedia neagra “Over My Dead Body”, si care acum interpreteaza un geniu al matematicii ce descopera pentru prima data iubirea intr-un context cel putin bizar. La box-office, filmul s-a descurcat destul de bine, obtinand incasari de peste 10 milioane de dolari, ceea ce pentru un remake nu e o suma de trecut cu vederea (pozitia 37 in top 100 pe anul 2012).

Kim Seok-go e un matematician de geniu, care inca din liceu era preocupat doar de numere si de formule aritmetice sau geometrice. De ani de zile incearca in zadar sa demonstreze teoria lui Goldbach, lucru pe care nimeni n-a reusit sa-l faca de peste 300 de ani, insa eforturile ii sunt zadarnice. Timpul isi pune amprenta si asupra sa, devenind un singuratic ce traieste in compania cartilor si numerelor sale. Si totsui, intr-o zi, in apartamentul de langa el se muta o tanara domnisoara – Baek Hwa-sun – impreuna cu Kyung-ah, nepoata sa. Hwa-sun lucra la un restaurant ce vindea mancare la pachet, si, vrajit de frumusetea fetei, Seok-go devine clientul fidel al restaurantului, pe care il viziteaza zi de zi inainte de a merge la lucru. Dar un nefericit eveniment se intampla pe neasteptate: Kim Cheol-min, fostul sot al lui Hwa-sun, in pierde-vara violent, reuseste sa afle noul domiciliu al fostei sale sotii si da buzna in casa acesteia. Are loc o incaierare, iar Hwa-sun si nepoata ei il stranguleaza pe violentul aggresor, acesta pierzandu-si viata. Vecinul Seok-go aude galagia din apartamentul fetei, iar in cele din urma intuieste ce s-a intamplat. Datorita sentimentelor unilaterale ce le poarta pentru Hwa-sun, decide sa-i dea o mana de ajutor si ii propune acesteia sa nu se predea politiei si sa asculte de planul sau. Derutata, fata face intocmai, iar lucrurile par a merge perfect datorita geniului lui Seok-go, care reuseste sa-i pacaleasca pe politisti. Doar ca… nu exista crima perfecta, iar cand de acest caz se ocupa chiar prietenul din liceu al lui Seok-go, incepe un jos de la distanta intre doua minti stralucite.

Remake-ul coreean al lui “Suspect X” nu reuseste sa se ridice la nivelul productiei japoneze din 2008, ce a si fost un mare succes de box-office. Initial esti tentat sa zici: “filmul e similar cu cel original, pentru ce a mai fost facut, cata vreme foarte bine filmul japonez putea fi tradus in coreeana si inteles de toata lumea ?” Dar dupa introducerea destul de asemanatoare, scenariul sufera modificari, rezultand un film ce se deosebeste de varianta japoneza destul de mult. Kim Seok-go (interpretat foarte bine de Ryoo Seung-bum) e un matematician genial, un idealist din fire, ce are teluri inalte. Cu toate acestea, nu reuseste sa gaseasca fericirea de dincolo de numerele de care se inconjoara. Acest lucru il transforma intr-o persoana retrasa, timida si la un moment dat chiar deprimata, ce ajunge la concluzia ca viata nu mai merita traita. Dar chiar in momentul de rascruce o cunoaste pe noua sa vecina, Hwa-sun (Regina Seon-deok), de care se indragosteste la prima vedere. Pentru prima oara simte ceva pentru o persoana, dar ii este greu sa se exteriorizeze si sa-si arate sentimentele. Intai incearca timid sa atraga atentia fetei vizitand-o zilnic la restaurantul unei lucreaza, dar nu reuseste sa iasa din rutina zilnica si din ingradirea formulelor tipice de adresare. Crima pe care o comite persoana la care el tine in taina e pretextul ideal de a intra in contact cu aceasta, de a o cuceri prin cunostintele sale, de a-I castiga increderea prin promisiunea ce i-o face ca o va proteja. Pentru prima data nu doar iubeste, ci si incearca sa-si traiasca iubirea in felul in care el o intelege. In plus, cazul in care se implica devine si o provocare pentru el, in vederea demonstrarii teoriei careia nu-i da de cap de atata timp. Hwa-sun e in schimb rece, nu raspunde semnalelor venite de la straniul vecin ce accepta aparent fara vreo pretentie sa o ajute. Desi ajunge sa depinda de vecinul ei, nici o clipa nu il priveste pe acesta ca pe un potential aspirant la sufletul ei. Probabil nici nu simte nevoia de a mai astepta ceva de la un barbat, de aici si atitudinea ei glaciala. Cele doua personaje au un singur lucru in comun: singuratatea si instrainarea, mai accentuata in cazul matematicianului, care nici nu are experienta sentimentala pe care o are fata. Insa regizorul nu reuseste sa scoata la suprafata calcura sufleteasca pe care personajele ar fi putut-o poseda, astfel ca pe tot parcursul filmului ai senzatia ca cei doi raman tot timpul niste simpli vecini indiferenti, aproape straini. Finalul, chiar daca este unul ce are ca scop sa stoarca lacrimi din ochii spectatorului, nu prea reuseste acest lucru tocmai pentru ca povestea nu a dezvoltat suficient relatia celor doi protagonisti, lucru care nu se poate imputa productiei japoneze (de altfel si mai lunga ca durata, ce a insistat mai mult pe apropierea celor doi eroi). In acest film, lucrurile sunt simplificate, peste unele detalii se trece foarte repede, desi s-ar fi putut insista mai mult pe dezvoltarea lor.

Concluzionand, “Suspect X” in versiunea coreeana nu e un film rau insa nici nu exceleaza, avand suficiente minusuri fata de filmul japonez din 2008 la partea de realizare. In schimb, scenariul e bun si nu se pierde prea mult in detalii inutile firului narativ. Se putea face o poveste putin mai dezvoltata, pe mai multe planuri, insa regizorul a ales sa ramana fidel romanului initial si sa nu cada in capcana unui film identic cu cel deja existent. Jocul actorilor protagonisti este bun, iar reintalnirea cu Lee Yo-won e una placuta, chiar daca rolul ei e lipsit parca de prea multa insufletire. Daca nu ati vazut productia japoneza din 2008, acest film in mod sigur va va placea. Insa daca ati fost fanii filmului japonez, “Suspect X” in varianta coreeana nu e decat o realizare obisnuita, ce va va da o usoara senzatie de deja-vu.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania oferita de echipa Asia Team, traducatorii din echipa fiind: Vic, aura62 si lasedan.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 1 aprilie 2012

In 1851, romancierul american Herman Mellvile publica un roman care dupa moartea sa avea sa fie redescoperit, devenind unul din cele mai populare romane ale literaturii americane si universale: “Moby Dick”. In secolul XX s-au facut numeroase ecranizari dupa acest roman, a saptea arta ducandu-i faima mai departe. Povestea de razbunare a capitanului Ahab, aflat in cautarea casalotului care ii inghitise un picior a fost preluata sub forma unei metafore de cineastii coreeni ce se afla in spatele thriller-ului “Moby Dick”. Nu vorbim, asa cum s-ar putea astepta de la titlu, de un film de epoca, ci de o poveste mai mult sau mai putin imaginara din zilele noastre, ce poate fi valabila in orice tara de pe mapamond. De ce ? Pentru ca teoria conspiratiei exista pretutindeni. “Moby Dick” este primul film coreean ce merge pe ideea unei conspiratii de proportii ce vizeaza conducerea din umbra a unei natiuni, prin diverse parghii. Desigur, ideea de conspiratie a fascinat si va continua sa fascineze, fiind preluata de peste Ocean unde filmele de gen si nu numai au dat natesre unui veritabil “curent” periferic in literatura, alimentat de teorii mai mult sau mai putin argumentate sau alimentate de suspiciuni vis-a-vis de Guvern. Mai mult ca sigur ideea de conspiratie va fi regasita in anii urmatori in tot mai multe filme coreene, puternica influenta a cinematografiei de peste Ocean facandu-se tot mai mult simtita si in Coreea.

“Moby Dick” a avut peste 3 milioane de dolari incasari, fiind filmul de debut al regizorului Park In-je, un alt regizor tanar nascut in anii ’70, coleg de generatie cu regizorul lui “Never Ending Story”, si el debutand. Influenta americana se vede in viziunea regizorala a acestei gneratii, si tot mai des rasuna in filmele coreene clasicul “OK” yankeu. Protagonistul filmului, vedeta Hwang Jung-Min, rosteste acest cuvant in mod repetat, nelipsind cateva clisee specifice filmelor americane cu detectivi. Daca tot a venit vorba de protagonisti, de Hwang Jung-Min nu ar fi multe de spus; toata luma il cunoaste pentru rolul doctorului Suh din serialul in curs “Korean Peninsula”, dar si din filme precum “The Unjust”, “Battlefield Heroes”, “Blades of Blood”, “Private Eye”, “Happiness”, “You Are My Sunshine”, si lista ar putea continua. Echipa de actori din jurul lui este una foarte buna si cunoscuta iubitorilor de filme si seriale coreene de la noi. Kim Sang-Ho, celebrul actor mic de statura si aproape chel, o figura nelipsita a serialeor coreene (Kingdom of the Winds, City Hunter si a multor alte filme), are un rol aproape cat unul principal, dupa ce in toata cariera lui a avut doar roluri secundare. Si interpreteaza perfect rolul partenerului lui Hwang Jung-Min. Celor doi li se alatura starul Hallyu Jin Goo, un actor charismatic de care ni-l amintim din “Mother” (film ce i-a adus 2 premii pentru cel mai bun rol secundar), “Epitaph” (ce i-a adus un alt premiu pentru interpretare), “Showdonwn”, “Love Me Not” sau “a Dirty Carnival” completand lista de filme in care a aparut si pe care asiacinefilii cu siguranta au avut ocazia sa le aprecieze.

Lee Bang-u e un reporter noncomformist din Coreea anului 1994 ce lucreaza la un mare ziar. Concurenta din cadrul colectivului de reporteri e acerba, fiecare avand propriile surse de documentare si propriii informatori. In momentul in care o neasteptata explozie se produce pe podul Balam, in apropierea unui parc de distractii, intreaga tara e in stare de alerta. Autoritatile pastreaza tacerea asupra incidentului, dar reporterii inceop sa dea tarcoale locului pentru a afla adevarul. Sursa lui Lee Bang-u e un detectiv din politie, care ii da un pont: in incidentul Balam au murit 2 oameni si unul se afla in coma in spital, guvernul fiind convins ca e vorba de un atentat cu o masina capcana pus la cale de un spion nord-coreean. Cand Lee Bang-u se indreapta intr-o veselie spre biroul sefei sale, incantat de exclusivitatea pe care a obtinut-o, are neplacuta surpriza sa constate ca sefa ei avea deja un raport detaliat despre acest caz. Vinovatul: Son Jin-gi, un reporter nou primit in echipa, care s-a miscat mai repede. Intr-una din zile, Bang-u e cautat de un anume Yoon Hyeok, prieten din orasul sau natal, care ii inmaneaza o geanta ce contine, intre altele si cateva dischete sustrase de Yoon de la Comandamentul Militar unde lucra. Informatiile continute de dischete ar urma sa dezvaluie adevarul despre incidentul Balam, si in scurt timp reporterii isi vor uni fortele pentru a deconspira o conspiratie de proportii !

Pentru un prim film coreean despre conspiratii de mari proportii, “Moby Dick” este un inceput excelent. Cele doua tabere se contureaza de la inceput, si nu exista nici un mister in privinta identitatii conspiratorilor. Din contra, metodele neortodoxe ale acestora de a-si duce planurile la bun sfarsit sunt prezentate pe fata, direct, aratand spectatorului amploarea pe care o poate avea un asemenea complot ce implica zeci de persoane cu functii cheie in conducerea statului. Politicienii nu sunt decat niste simple marionete in fata unor conspiratori din umbra ce viseaza la controlarea si subminarea tarii. Ce pot sa faca in aceasta situatie niste bieti reporteri curajosi ? Bineinteles, sa lupte prin mijloacele proprii pentru a arata tuturor adevarul din spatele musamalizarilor. Scenariul se complica pe masura ce povestea avanseaza, fara a scadea spectaculozitatea filmului, iar la finalul sau, dupa aproape 2 ore de tensiune, ca spectator simti deja ca esti parte a unei lumi in care nu te poti increde nu doar in institutiile care ar trebui sa-ti asigure linistea ca cetatean contribuabil, ci pana si in oamenii pe care ii considerai pana atunci cei mai de incredere. Iar daca acest lucru il vei simti la finalul acestui film electrizant, inseamna ca telul sau a fost atins. Metafora din tilu isi gaseste corespondentul in situatia din film: balema ucigasa, monstrul ce incearca sa controleze vietile oamenilor – organizatia secreta mai mult sau mai putin imaginara – ajunge fata in fata cu reporterul Bang-u, ce cauta razbunarea. Iar visul acestuia ducandu-se spre fundul marii si intalnind uriasul monstru marin e imaginea perfecta a uneia din trasaturile fundamentale ale finite umane: incapatanarea, curajul, lupta acestuia pentru dreptate, chiar daca aceasta e obtinuta sub forma unei razbunari. Razbunarea prin dobandirea dreptatii e eliberatoare.

Un thriller ce merita vazut, fie si doar pentru acest extraodinar actor care este Hwang Jung-Min, mereu distribuit in rolurile perfecte pentru el. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 28 februarie 2012

“The Client” marcheaza revenirea dupa 2 ani pe marele ecran a starului din “Chuno – The Slave Hunters”, Jang Hyuk, chiar daca de aceasta data a avut un rol secundar unde a fost eclipsat de prestatia de exceptie a celor 2 protagonisti, Ha Jung-woo si Park Hee-soon. Cu aproape 16 milioane de dolari incasari, “The Client” a fost unul din filmele coreene de succes ale anului 2011, la aceasta pozitie contribuind din plin distributia. Ha Jung-woo este deja un star al filmului coreean, dupa ce a aparut intr-o serie de productii de succes precum “Parallel Life”, “The Yellow Sea”, “Come Rain, Come Shine”, “The Chaser” sau “My Dear Enemy”. Rivalul sau in acest film este Park Hee-soon din recentul “The Showdown”, iar triunghiul e completat de Jang Hyuk (care nu mai are nevoie de nici o prezentare), ce interpreteaza un personaj banuit de crima, ce oscileaza la granita dintre Bine si Rau. Interpretarea celor 3 vedete e un adevarat recital actoricesc ce se intinde pe durata a peste 2 ore, recital care va face deliciul fanilor acestora. Filmul este un thriller desfasurat in sala de judecata in cea mai mare parte a lui, care incearca sa reconstituie pas cu pas piesele unui puzzle pe baza marturiilor martorilor si a deductiei avocatului apararii si a procurorului acuzarii. Intocmai ca in “The Unjust” sau “Crucible”, filmul zugraveste orgoliile ascunse in spatele rivalitatii dintre avocati si procurori, cu consecintele duse la extrem uneori, carora le pot cadea victime persoane inocente.

Han Chul-Min este un producator de filme care intr-o seara se indreapta obosit si grabit spre casa. Are cu el in masina un buchet de flori pe care intentioneaza sa-l dea cuiva. Sotiei sale. Aniversarea nuntii lor nu poate trece neobservata ocupatului Chul-Min, chiar daca soseste acasa tarziu in dimineata zilei urmatoare. In fata complexului de apartamente unde locuieste e mare zarva; multi gura casca, ambulante, politie, criminalisti. Ajuns in fata apartamentului sau, Han Chul-Min isi gaseste casa intoarsa pe dos, iar in mijlocul camerei un pat plin de sange caruia criminalistii ii faceau poze, strangand probe. Un ofiter de politie se indreapta spre el, il intreaba cine este, dupa care ii pune catusele si il anunta ca este arestat pentru uciderea sotiei sale. Din acest moment, incepe o cursa contra cronometru pentru demonstrarea nevinovatiei acestuia. In aceasta misiune se angajeaza un avocat stralucit insa considerat de catre procurori “mascarici”, Kang Sung-hee. Acesta incearca sa stranga orice dovada posibila pentru a demonstra inocenta clientului sau, in timp ce procurorul de caz, un fost rival de-al avocatului din anii facultatii, fiul mentorului avocatului, incearca prin orice mijloace sa-l infunde pe Han Chul-Min.

Pentru iubitorii filmelor in stilul “Columbo”, “The Client” nu poate fi decat un adevarat festin. Avocatul apararii si procurorul incep o batalie in instanta in care totul este permis si nu prea. Fiecare din cei doi isi demonstreaza talentul pus in slujba ideii de dreptate (care in acceptiunea coreeana nu inseamna intotdeauna triumful Binelui), dar finalitatea este diferita: unul incearca sa demonstreze inocenta unei persoane condamnate in urma unor prejudecati la oprobiul public, in timp ce celalalt se considera justitiarul prin excelenta, dispus sa recurga inclusiv la jocuri murdare pentru ca “dreptatea” lui sa triumfe. Iar tot acest razboi juridic nu este decat o infruntare metaforica de idei si principii care la o privire mai amanuntita risca sa se piarda in ambiguitate. “The Client” este mai presus de toate un film despre prezumtia de nevinovatie si despre importanta acesteia intr-un astfel de razboi lipsit de scrupule purtat in salile de judecata. Uneori dorinta de pedepsire a unui act profund antisocial poate calca in picioare demnitatea umana si dreptul individului de a nu fi considerat vinovat inainte de demonstrarea acestui fapt cu dovezi clare, palpabile. Dar cand acestea lipsesc, cand motivul, arma crimei si mai ales cadavrul lipsesc, poate fi posibila o judecata dreapta doar pe baza supozitiilor si a precedentelor judiciare ? Cat de corect si moral este un verdict dat intr-un astfel de context ?

Un film profund, care arata o fata realista a ceea ce inseamna pledoaria unui avocat intr-un proces in care clientul sau a fost condamnat inainte de a fi judecat, un film in care tragismul situatiei e piperat cu un comic de situatie la care contribuie din plin interpretarea fara cusur a lui Ha Jung-woo. Jang Hyuk are rolul unui personaj-pivot, aflat intre Bine si Rau, pe care spectatorul trebuie sa-l judece prin prisma a ceea ce prezinta apararea si acuzarea, dar si a propriei pareri pe care fiecare si-o face despre personajul interpretat de acesta. Aranjamentele din fata Curtii dintre cele doua parti dar si munca de investigatie specifica celor doua meserii constituie alte puncte de atractie ale filmului. Si nu in ultimul rand, surpriza din final, care face din asteptarea de doua ore una care sa merite din plin. Un thriller ce te tine in priza timp de 2 ore, si care transforma fiecare spectator intr-un detectiv in cautarea adevarului si a dreptatii. Oare de aceasta data va triumfa Adevarul ?

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Page 2 of 2

sus

Big Match (2014) – Lee Jung-jae şi Shin Ha-kyun în marele bluf numit “meciul secolului”

Joo Won şi Yoo Hae Jin vor juca împreunã într-un nou thriller, „That Man”

The Divine Move (2014) – Jung Woo-sung, despre go şi rãzbunare

A Hard Day (2014) – Lee Sun-kyun şi Cho Jin-woong într-o confruntare de zile mari

Innocent Thing (Thorn) (2014) – Jang Hyuk şi Jo Bo-ah într-o poveste halucinantã ce sfideazã orice logicã

The Target (2014) – un remake de succes dupã “Point Blank”, realizat în stil coreean

Broken (2014) – o remarcabilã ecranizare coreeanã dupã romanul „The Hovering Blade” al romancierului japonez de mister Keigo Higashino

Murderer (2014) – “Fãrã un vis, omul e un mort viu”. Dar omul bântuit de coşmarul propriului trecut ?

Tabloid Truth (2014) – teoria conspiraţiei deconspiratã de Kim Kang-woo

Monster (2014) – Lee Min-ki, terifiant şi strãlucitor la primul rol negativ pe marele ecran

The Five (2013) – Kim Sun-A lasã în urmã comediile romantice pentru un thriller al rãzbunããrii

Accomplice (2013) – Son Ye-jin în cãutarea adevãrului, într-un thriller intens

Top Star (2013) – celebritatea e bunã, dar te poate transforma într-un monstru !

Hide and Seek (2013) – un thriller de atmosferã ce speculeazã perfect spaimele umane primare

The Terror Live (2013) – un blockbuster la limita absurdului şi a contrastelor

Montage (2013) – Uhm Jung-hwa şi Kim Sang-kyung în „misiune disperatã”

Suspect X (Perfect Number) (2012) – iubirea ca probã a inexistenţei crimei perfecte

Moby Dick (2011) – conspiraţia secolului deconspiratã de… Hwang Jung-Min

The Client (2011) – Jang Hyuk, un client misterios într-un thriller captivant