DIVERSE

Publicat: luni 25 decembrie 2017

Hee-yeon (Yum Jung-ah) e mama unei fetite, Joon-hee, traversand o perioada critica dupa disparitia fiului ei Joon-seo in urma cu 5 ani. Ia medicamente antidepresive, sotul ei oferindu-i intreaga sustinere. Intreaga familie se muta in oraselul natal al mamei-soacre, Jangsan, ce sufera de dementa, in speranta ca aceasta isi va aminti ceva din momentul pierderii lui Joon-seo. La scurt timp de la sosirea in Jangsan, o serie de evenimente stranii incep sa se produca, toate avand legatura cu o pestera din apropiere, de unde sunete ciudate si personaje disparute incep sa isi faca simtita prezenta. Pe acest fundal, Hee-yeon da in padure peste o fetita de varsta fiicei sale, Joon-hee, pe care o ia peste noapte acasa. Tacuta initial, fetita pretinde ca s-a numi exact ca fiica lui Hee-yeon, Joon-hee. Hee-yeon se ataseaza de aceasta si o accepta in familie, in ciuda opozitiei sotului ei, care gaseste prezenta fetei in casa lui ca un lucru straniu. Nu peste mult timp, cei doi soti realizeaza ca fata are aceeasi voce ca fiica lor, si lucruri misterioase incep sa se petreaca…

Avand sloganul “Nu te increde in ce auzi !“, “The Mimic”, considerat de unii horror-ul coreean al anului 2017, e o misterioasa poveste scrisa si regizata de Huh Jung, regizorul si scenaristul care impresiona cu originalul sau film de debut “Hide and Seek” (2013). Daca in “Hide and Seek” explora misterul din spatele unui complex de apartamente marcat de disparitii neasteptate, in “The Mimic” acesta ne propune o cu totul alta poveste, mutata in decorul unei case dintr-o zona rurala linistita, in care se produc tot felul de evenimente stranii odata cu aparitia unui musafir neasteptat in familie. Yum Jung-ah (The Old Garden, A Boy Who Went to Heaven) interpreteaza rolul unei mame depresive ce si-a pierdut fiul in urma cu 5 ani, ce trebuie sa aiba grija de fiica si mama ei soacra bolnava de dementa, luptandu-se cu acceptara ideii ca fiul ei nu mai este. Pentru interpretarea sa, actrita a avut parte de 2 nominalizari, la premiile Grand Bell si Blue Dragon din acest an. Park Hyuk-kwon (A Taxi Driver, The Mayor) interpreteaza rolul unui tata intelegator, ce incearca sa isi incurajeze sotia sa mearga mai departe si sa accepte pierderea fiului ei. Pentru rolul interpretat, actorul a avut o nominalizare (Cel mai bun actor intr-un rol secundar la prima editie a Premiilor Seul). Surpriza vine de la actrita copil Shin Rin-ah (pe care ne-o aminitm din rolurile din “Memoir of a Murderer” si “The Last Princess”), ce interpreteaza excelent rolul unei fetite tacute aparute de niciunde, in jurul careia planeaza o mare doza de mister. “The Mimic” a avut parte de 4 nominalizari, obtinand incasari uriase pentru un horror, la box-office, nu mai putin de 9,4 milioane de dolari. A fost, practic, primul horror sud-coreean ce a depasit un million de spectatori in salile de cinema in ultimii 4 ani, de la Killer Toon (2013), ce detinea aceasta pozitie anterior. Filmul a fost vandut in nu mai putin de 122 de tari inaintea premierei din Coreea, ceea ce e un adevarat record. Scenariul s-a inspirat dintr-o legenda urbana coreeana, cea a tigrului din Jangsan, o creatura cu blana alba si colti ascutiti ce momeste oameni pe muntele Jangsan prin sunete ce se aseamana cu tanguitul unei femei, iar apoi ii mananca. “The Mimic” atrage nu doar prin povestea sa misterioasa ci si prin incarcatura emotionala aparte ce o are, atipica genului horror. Aceasta a fost de altfel cheia succesului productiei, iubirea materna traita la intensitate maxima reusind sa cucereasca sufletele multor spectatori care poate nu agreeaza neaparat genul horror.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: luni 25 decembrie 2017

Daca 2017 a inceput cu un Hyun Bin in forma maxima, ce revenea pe marele ecran dupa 3 ani de absenta, in “Confidential Assignment”, si cu un Bae Sung-woo ce impresiona in “The King”, iata ca 2017 se sfarseste cu inca o productie coreeana de succes in care apar cei doi actori, “The Swindlers”. Doar ca de aceasta data distributia e completata de alte doua nume mari, Yoo Ji-tae (cu un rol total diferit de cel din The Tenor Lirico Spinto) si Park Sung-woong (ce nu mai are nevoie de nici o prezentare, rolurile sale negative cu precadere recomandandu-l). Avand si alte figuri cunoscute ale filmului coreean in roluri secundare, “The Swindlers”, filmul de debut al regizorului Jang Chang-won, se doreste o productie in stilul lui “The Thieves” sau “The Technicians”, adica pur hollywoodian, despre niste escroci care ajung sa-si uneasca fortele cu un procuror pentru capturarea unui speculant de talie internationala ce a pagubit mii de oameni dupa celebra “schema Ponzi”. Fara a avea un buget exorbitant, “The Swindlers” a prins imediat la publicul coreean, amator de retete hollywoodiene si de nume mari in distributie. Trei saptamani consecutive filmul a fost lider autoritar de box-office in Coreea, iar din 22 noiembrie pana in prezent a reusit sa stranga 28,9 milioane dolari incasari din peste 4 milioane bilete vandute. A devenit al 7-lea film coreean al anului dupa incasari, nereusind insa sa depaseasca “The King”, o productie similara dar mult mai sofisticata, ce a obtinut 37,8 milioane dolari incasari la inceputul anului.

Thriller-urile cu escroci abili ce obtin bani usor profitand de naivitatea oamenilor obisnuiti au prins foarte bine la coreeni, filme precum Tazza sau The Thieves fiind de referinta pentru cinematografia de gen din peninsula. Dar cu toate ca astfel de productii umplu salile de cinema, fiind mai tot timpul succese de box-ofice, subiectele lor devin tot mai lipsite de consistenta si originalitate, reducandu-se la statutul de simple retete trase la indigo, aducatoare de bani. Cam toti actorii de top coreeni au aparut in astfel de roluri, iar de aceasta data a sosit randul si lui Hyun Bin, a carui cariera s-a relansat efectiv in acest an. Acesta interpreteaza fiul unui falsificator ce cade victima unui periculos escroc, a carui moarte incearca sa o razbune. Personajul sau, Ji-sung, se strecoara cu abilitate pe urmele lui Jang, autorul unei inginerii financiare ce a distrus 30.000 de vieti, ce fuge din Coreea inainte ca escrocheria lui sa fie data in vileag. Strange dovezi care sa infirme teoria cum ca Jang ar fi murit, si, cu ajutorul unui reporter din Coreea, reuseste sa puna 8 ani mai tarziu pe jar o intreaga tara. Totul in preajma alegerilor prezidentiale cand, desigur, un candidat la presedintie ce a fost odata mituit de Jang isi vede periclitate sansele de a ajunge la Casa Albastra. Nu intamplator procurorul Hee-su, interpretat de Yoo Ji-tae, primeste misiunea de a linisti apele, si asa ajunge la Ji-sung. Constatand ca au un interes comun in capturarea lui Jang, cei doi hotarasc sa-si uneasca fortele, elaborand un plan ambitios ce implica jocuri financiare menite a-l atrage pe Jang. Totul se realizeaza cu ajutorul unei echipe de escroci profesionisti, o formula deja clasica: un IT-st de geniu, o “femme fatale” si un om de actiune iute la manie. Dar intre escroci poate exista incredere ? Tradari, lacomie si interese ascunse vor pune la incercare aceasta inedita colaborare. Finalul e unul reusit, cu multe rasturnari de situatie, salvand putin monotonia scenariului. Hyun Bin are o prestatie buna in rol de escroc, are sarm (dar nu are o partenera) si initiativa, in timp ce Yoo Ji-tae impresioneaza si el prin tenacitate si nerv, el fiind metronomul ce dicteaza ritmul actiunii. Bae Sung-woo si Park Sung-woong atrag din nou atentia cu rolurile lor impecabil interpretate, intreaga echipa de actori achitandu-se cu bine de sarcini. Nu trebuie sa ne scape din vedere ideea centrala a productiei, coruptia nevazuta din societatea coreeana actuala (nu e intamplatoarea similitudinea cazului candidatului la presedintiei corupt cu scandalul de coruptie de anul trecut ce a dus la demiterea presedintei Coreei de Sud) si setea de dreptate sociala, care atunci cand nu e potolita de organele abilitate ale statului, corupte pana in maduva, e infaptuita de un Hong Gil-dong modern. Chiar daca povestea filmului are puternice radacini in realitate, realizarea e fantezista, de dragul entertainmentului, coeziunea dintre personaje nu e prea ofertanta, iar latura comica e foarte stearsa. Un film de pur entertainment de calitate medie, ce nu exceleaza, dar nici nu dezamageste, 2 ore captivante in compania unor actori unul si unul, de dragul carora merita efortul unei vizionari si a deconectarii de la grijile cotidiene.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: joi 21 decembrie 2017

Undeva intr-un Tokyo al unui viitor nu prea indepartat, vampirii reusesc sa se infiltreze in lumea umana si sa traiasca hranindu-se cu oameni. Guvernul japonez incepe o lupta pentru exterminarea lor, creand CCG, un birou special cu agenti pregatiti sa infranga inamicul ascuns. Pe acest fundal, Ken Kaneki (Masataka Kubota) isi duce viata de student departe de zbuciumul cotidian si de zvonistica ce cuprinde societatea japoneza, legata de prezenta vampirilor deghizati printre oameni. Orfan din copilarie, acesta e un tanar student timid, obsedat de literatura dificila lecturata odata de tatal sau. Cu greu isi face curaj sa o abordeze pe Rize, fata pe care o place, pana intr-o zi, cand din intamplare o invita la o intalnire. Totul decurge cum nu se astepta mai bine, doar ca la final, se trezeste ca Rize nu e ceea ce pare, ci un sangeros vampir ce l-a ochit strict pentru a-i fi cina. Urmeaza o lupta intre cei doi, si, in mod cu totul neasteptat, Rize isi pierde viata. Kaneki supravietuieste, insa cand se trezeste constata ca viata lui se datoreaza initiativei unui doctor, ce a transplantat organele defunctei Rize in Kaneki. Si astfel, Kaneki se trezeste peste noapte vampir, trebuind sa se adapteze la noua viata… Lucrurile se complica cand se trezeste prin in mijlocul unui razboi intre vampiri si agentii CCG, ce ii vaneaza fara crutare, iar el trebuie sa fuga pentru a supravietui…

Filmul regizorului japonez Kentaro Hagiwara, “Tokyo Ghoul”, e o ecranizare pentru marele ecran a unei manga de mare succes omonime a carei publicare a inceput in 2010, avandu-l ca autor pe Sui Ishida. Peste 22 de milioane de exemplare din tot ce a insemnat manga s-au vandut de-a lungul anilor pana in prezent, fiind realizat si un anime de 12 episoade, jocuri video etc. Filmul, desi nu a avut un buget urias – nu sta in fire japonezilor sa investeasca sume prea mari in productii costisitoare, cu efecte speciale care sa-ti ia ochii – a reusit sa impresioneze prin imaginile si efectele sale, atatea cate au fost, dar si prin povestea captivanta, desavarsita de interpretarea protagonistului, Masataka Kubota, un actor de 29 de ani cunoscut dintr-o multime de seriale de televiziune. Kubota a si fost preferatul autorului mangai, Sui Ishida, pentru a portretiza personajul principal. Desi filmul a obtinut incasari de doar 5 milioane de dolari la box-office, fanii mangai au fost incantati sa vada povestea lor preferata ecranizata intr-un live-action reusit. Ce e drept, durata de 2 ore a productiei pare mult prea mica pentru numarul mare de evenimente cuprinse in secnariu, ce puteau fi dezvoltate si mai mult. Ar fi posibil un sequel, pentru ca de obicei sursele manga sunt inepuizabile izvoare de idei pentru sequel-uri, iar odata publicul familiarizat cu o franciza, va astepta cu nerabdare o continuare. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca dincolo de “entertainment”, filmul este destul de sangeros pe alocuri, nefiind recomandat tuturor categoriilor de varsta. Fanii mangai au fost multumiti, cu toate ca sub aspect vizual pe partea de efecte speciale se putea oferi ceva mai mult (multi se intrebau cum vor fi redate pe marele ecran celebrele “kaguna”, cozile vampirilor, insa realizatorii s-au descurcat de minune). De altfel, de costumele si mastile vampirilor s-a ocupat un designer de moda japonez, Masanori Morikawa, ce era un fan al mangai. Regizorul Kentaro Hagiwara a studiat desenele autorului mangai pentru a-i transpune stilul vizual pe marele ecran, recunoscand ca a fost influentat in realizarea productiei de cateva filme celebre de la Hollywood, precum District 9, Kill Bill Volume 1 si The Last Samurai. Una peste alta, “Tokyo Ghoul” e o productie captivanta, care pentru cei ce nu au vazut anime-urile sau nu au citit manga nu poate fi decat o aventura surprinzatoare intr-o lume intunecata in care vampirii si oamenii se afla intr-un continuu razboi – o tema, nu-i asa, exploatata la maxim la Hollywood de mai bine de un deceniu. Iata ca acum isi au si japonezii vampirii lor, asta cu toate ca in traditia lor vampirii nu ocupa un loc special (mai ramane sa vedem productia anuntata de Sion Sono despre vampiri, acum 2 ani si ceva, la TIFF Transilvania) .

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: luni 18 decembrie 2017

Dupa succesele obtinute cu “The Unjust”, “The Berlin File” si “Veteran”, cateva din productiile cu cele mai mari incasari la box-office din istoria cinematografiei coreene, regizorul Ryoo Seung-wan da o noua lovitura in vara acestui an cu “The Battleship Island”. Lansat in aceasta vara in cinematografele coreene si americane si filmat pe durata a 6 luni in a doua jumatate a anului 2016, “The Battleship Island” a avut un buget de blockbuster: 21 de milioane de dolari. Investitia s-a dovedit una profitabila, bagheta magica a lui Ryoo Seung-wan aducand producatorilor incasari de 44,7 milioane dolari. Filmul a depasit cateva succese ale acestui an, “The King”, “The Prison” si “Fabricated City”, dar nu a intrecut “Confidential Assignment” (55,4 milioane dolari), lansat la inceputul anului. A fost primul film coreean lansat in nu mai putin de 2.000 de cinematografe din intreaga tara, fapt ce justifica si incasarile obtinute, dar si filmul ce a stabilit un nou record, devenind prima productie autohtona ce a avut aproape 1 milion de spectatori in seara premierei ! La sfarsitul lui august, la o luna de la lansare, filmul avea 6,49 milioane bilete vandute.

Pentru ca este un film cu implicatii politice evidente, inaintea premierei oficiale acesta a fost prezentat intr-o proiectie speciala diplomatilor straini din Coreea de Sud, 3 zile mai tarziu o alta proiectie avand loc la Paris, pentru UNESCO. Motivul e simplu: insula Hashima, pe care se petrece actiunea in film, este, in prezent, in patrimoniul UNESCO, proiectia avand ca scop atragerea atentiei internationale asupra istoriei ascunse a insulei. “The Battleship Island” a fost vandut, cu o luna inaintea premierei, in nu mai putin de 117 tari din intreaga lume. Interesant este ca bugetul – ce e de 5 ori mai mare ca al oricarei productii obisnuite coreene – a acoperit in mare parte decorurile, nu neaparat comisioanele protagonistilor. Trebuie spus ca toate filmarile s-au facut in Chuncheon, in Coreea de Sud, si nu pe insula Hashima din Japonia, fiind recreate de la zero decorurile si conditiile dure de munca din mina de pe insula japoneza. In privinta distributiei, regizorul a reusit sa aduca impreuna 3 din cele mai populare vedete ale industriei coreene de film si televiziune: Hwang Jung-min, unul din cei mai bine platiti actori coreeni ai momentului, cu care a mai colaborat la “Veteran”; So Ji-sub, un star al micului ecran din anii 2000 ce a intrat intr-un evident con de umbra dupa 2010 si care incearca sa se relanseze pe marele ecran, unde ultimul rol memorabl l-a facut in 2012 in “A Company Man”; si Song Joong-ki, unul din cei mai indragiti actori de telenovele coreene, a carui popularitate a explodat cu rolul din “Descendants of the Sun” si cu anuntul casatoriei cu partenera lui din serial, Song Hye-hyo, dar care nu a mai aparut pe marele ecran din 2012, de la rolul ce a atras atentia asupra lui din emotionantul “A Werewolf Boy”. Cu o asemenea distributie, filmul nu avea cum sa fie un esec la box-office.

In 1945, destinele a sute de coreeni se intrepatrund pe o mica insula din sudul Japoniei, Hashima. Gang-ok (Hwang Jung-min) si fiica lui So-hee sunt sufletul formatiei muzicale Yamamura, dand reprezentatii in Seul pentru oficialii japonezi. Gang-ok e un flusturatic, ce tot timpul face ochi dulci femeilor, traind viata la maxim. Ultima aventura cu sotia unui sef de sector pare a-i fi fatala, insa reuseste sa scape de furia sotului fugind cu trupa lui in Japonia. Cu ajutorul unui amic politist japonez si al unei mite consistente, acesta primeste o recomandare pentru a da reprezentatii pe langa fabrici din Japonia. Dar fara sa realizeze, ajunge tocmai pe insula Hashima, alaturi de alte cateva sute de coreeni. Realitatea de la fata locului este insa cu totul alta, fabrica unde trebuia sa dea reprezentatii dovedindu-se un lagar de munca fortata la minele de carbuni de pe insula. Incepe o veritabila lupta pentru supravietuire, lipsita de scrupule, Gang-ok interactionand cu Choi Chil-soo (So Ji-sub), un gangster dintr-o mahala din Seul ce in scurt timp devine liderul muncitorilor coreeni din mina, cu d-l Yoon (Lee Kyoung-young), un lider al miscarii pentru independenta Coreei arestat cu 2 ani in urma de japonezi si care e un adevarat guru pentru intreaga suflare coreeana de pe insula, si cu Park Mu-young (Song Joong-ki), un student militar antrenat de americani care ajunge intentionat pe insula cu o misiune secreta. Intr-un final, scopul tuturor devine unul singur: evadarea din infernul de pe insula.

“Battleship Island” porneste de la fapte reale petrecute in timpul celui de-al doilea razboi mondial, imbinand istoria cu fictiunea. Scopul se doreste o prezentare obiectiva a istoriei ascunse din spatele insulei Hashima, aflate la doar 15 km distanta de orasul Nagasaki. Insa fiind o productie realizata de cineasti coreeni, nu putem trece cu vederea un subiectivism accentuat, ajungandu-se la victimizarea natiunii coreene asuprite de ocupantul japonez. Insa oricat de puternic ar fi impactul acestui subiectivism, filmul subliniaza o latura mai putin stiuta a perioadei finale a razboiului, care implica muncitorii ajunsi in lagarul de munca fortata de pe insula Hashima. Carbunele extras aici a fost unul din motoarele industriei militare japoneze, chinezii si coreenii fiind principala mana de lucru. Desigur, japonezii au avut grija sa dea acestei munci fortate o forma legala, insa dramele traite de putinii supravietuitori au dat in vileag niste adevaruri nestiute pe atunci. Insula de doar 6 ha era o veritabila fortareata inexpugnabila, ce si-a luat porecla (“Battleship Island”) de la o celebra nava de lupta japoneza, Tosa, ce avea un aspect similar. Insula era protejata de ziduri inalte de ciment, rezistand furtunilor si valurilor furioase ale marii, fiind aprovizionata periodic cu hrana din Nagasaki. Paza era stricta, iar insula era data in administrare unei companii private de extractie miniera ce avea contract cu statul japonez. Compania platea “angajatii”, proscrisi si indivizi ce ridicau probleme in tarile lor, adusi din China si Coreea aflate sub ocupatie, mimand un sistem de organizare dupa modelul statului, retinand muncitorilor din salarii lunar sume pentru asigurarea de sanatate, pensii, cazare etc. In realitate, in spatele acestei organizari de fatada, muncitorii erau exploatati, multi sfarsind in mine, sau inecati in mare in tentativele esuate de evadare. Filmul a starnit furia unor publicatii japoneze, care au acuzat faptul ca productia distorsioneaza realitatea. Regizorul Ryoo Seung-wan a ripostat acuzelor, sustinand ca filmul doreste sa portretizeze modul in care razboiul poate face din oameni monstri, si mai putin sa nasca un sentiment anti-japonez. E evident insa ca dincolo de toate astea, “Battleship Island” portretizeaza o trauma nationala, ale carei cicatrici in mod clar nu s-au vindecat nici la 70 de ani distanta. Si care probabil nu se vor vindeca vreodata, in special ca exista nenumarate aspecte care rasucesc cutitul in rana coreeana si care nu pot fi trecute vreodata cu vederea (distrugerea regalitatii coreene prin interventia brutala japoneza in urma Ocupatiei, crimele comise in perioada Ocupatiei, subiectul sensibil al exploatarii femeilor coreene in centrele de recreere etc). La acestea se adauga negarea unei parti a istoriei trecute de catre japonezi, atitudinea aroganta la adresa coreenilor, sentimentul national anti-coreean ce rabufneste in prezent, toate acestea punand piedici in calea unei reconcilieri reale intre cele doua natiuni. In ziua de azi, insula nu mai e locuita, fiind un sit aflat in patrimoniul UNESCO. Multe din constructiile de pe ea sunt intr-o stare avansata de distrugere, doar 5 % din totalul suprafetei insulei putand fi vizitat de turisti, si asta doar 160 de zile pe an, datorita conditiilor meteo improprii. Abia in 2015 Japonia a recunoscut, cu anumite rezerve, adevarul istoric si faptul ca multi coreeni au fost adusi impotriva vointei lor pe insula “si au fost fortati sa munceasca impotriva vointei lor in conditii dure”. In opinia guvernului japonez, insa, nu se poate vorbi de “munca fortata”, asa cum pretinde partea coreeana. Un mecanism de monitorizare a implementarii masurilor de comemorare a victimelor coreene e in vigoare sub egida UNESCO, obligand Japonia sa depuna toate eforturile pentru a arata lumii intregi adevarul istoric. Revenind la film, criticii au elogiat regia lui Ryoo Seung-wan, ce prezinta totul la scara larga, adevarata opera de arta realizata de echipa de la filmare si jocul actorilor, din nou remarcandu-se Hwang Jung-min, chiar daca in film apar si alte nume importante precum Lee Kyung-young, So Ji-sub sau Song Joong-ki. Ce a fost criticat la film a fost violenta sa pe alocuri excesiva si teatralismul anumitor fire epice duse pana la extrem. “Battleship Island”, cu plusuri si minusuri, ramane un film document despre un moment dureros al istoriei recente japonezo-coreeane, o pledoarie pentru recunoasterea si cunoasterea adevarului istoric.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: vineri 15 decembrie 2017

Lee Chung-chi (Louis Koo) e politist si isi creste cu strictete de unul singur fiica ramasa orfana de mama in copilarie, pe Wing-chi. Relatia dintre cei doi e una foarte calda, insa lucrurile se schimba in momentul in care Wing-chi il prezinta tatalui ei un tanar oarecare, cu care are intentia sa se casatoreasca. Mai mult, urmeaza si sa aiba un copil cu acesta ! Opozitia tatalui duce la racirea relatiei din familie. Pentru a scapa de depresie, Wing-chi pleaca in Thailanda la o prietena de-a ei, insa intr-o zi dispare fara urma. Informat de disparitia fiicei sale, Lee merge in Thailanda si anunta politia. O ancheta e deschisa, inspectorul Chui (Wu Yue) ocupandu-se de caz. La randul sau, acesta urmeaza sa devina curand tata da fata, fiind casatorit cu fiica unui inalt comisar din politia locala Pattaya, deci stie prea bine ce inseamna valorile familiale. In colaborare cu Lee, acesta incepe cautarea lui Wing-chi, dand peste o periculoasa retea de traficanti…

Wilson Yip, regizorul unor filme de top ce-au scris istorie pentru cinematografia din Hong Kong precum trilogia Ip Man, Flash Point, Dragon Tiger Gate sau SPL, reia tematica de baza din filmul din 2005 SPL (soarta si intorsaturile sale neasteptate) si o plaseaza in decorul exotic al Thailandei in ceea ce in mod neoficial a devenit al treilea film al trilogiei SPL, “Paradox”. Cu Sammo Hung regizor al scenelor de actiune si cu o distributie de zile mari, in care stralucesc Louis Koo, Wu Yue (din God of War si Cold War 2), thailandezul Tony Jaa si Gordon Lam (in rolul principal negativ), “Paradox” a fost o investitie de 14,5 milioane de dolari a principalelor case de productie din China. Lansat in august in cinematografele din Hong Kong si China, filmul a fost un scontat succes de box-office, obtinand nu mai putin de 80,8 milioane dolari incasari. Multi l-au caracterizat drept cel mai bun film de actiune al anului, insa ce e drept actiunea e concentrata in a doua jumatate a productiei, prima fiind mai lenta, “de acomodare”. Filmarile au durat 3 luni, din care doua au fost in Thailanda. Criticii de film au apreciat interpretarea lui Louis Koo, pentru performanta fizica si emotionala deosebita, scenele de actiune gandite si puse in scena de Sammo Hung (ce a si obtinut o nominalizare in noiembrie la a 54-a editie a Premiilor Golden Horse), pline de creativitate si imaginile pline de culoare si dinamism. Un lucru este sigur: cu siguranta amatorii genului actiune vor fi pe deplin satisfacuti, chiar daca filmul nu e chiar atat de spectaculos precum lasa trailerul sa se inteleaga. Louis Koo are o interpretare ireprosabila in rolul unui tata dispus sa mearga pana la capat pentru a-si gasi fiica disparuta, in timp ce Wu Yue joaca rolul unui politist local din provincia thailandeza Pattaya insarcinat sa rezolve cazul disparitiei, care va conlucra neoficial cu personajul lui Koo. Tony Jaa ne ofera prea putin intr-o singura scena prelungita de demonstratie de arte martiale, in timp ce Gordon Lam, greu de recunoscut in rolul negativ, e impresionant. Un film reusit, caruia cu greu ii poti gasi vreun cusur. Exista o certitudine: filmul chinezesc de actiune creat in Hong Kong continua sa existe, cu toate ca numarul acestui gen de productii s-a micsorat simtitor in ultimii ani.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 10 decembrie 2017

Memoria e unul din procesele psihice cele mai complexe ale experientei umane, neputand fi nici pe deplin explicabila, nici cuantificabila. A saptea arta a incercat de-a lungul timpului sa-i ofere o forma oarecum fizica, prin intermediul flashback-urilor. Pornind de la un joc al culorilor (prezentul viu colorat versus trecutul alb-negru), regizorul taiwanez Leste Chen (The Great Hypnotist, 20 Once Again) ne propune o incrancenata batalie a amintirilor, pornind de la o provocare incitanta: “Ce ar fi daca ti-ai aminti ca ai comis o crima pe care, de fapt, nu ai comis-o ?”. Aceasta este premisa noului sau film, “Battle of Memories”, un thriller misterios plasat undeva intr-un viitor foarte apropiat, in care doar tehnologia a evoluat, lumea ramanand neschimbata. Cu cunoscutii Bo Huang (Sun Wukong din “Journey to the West: Conquering the Demons”) si Xu Jinglei (cunoscuta din “The Warlords” sau “Shinjuku Incident”) in rolurile principale, filmul cu un buget de nu mai putin de 20 de milioane de dolari (o suma exagerata pentru rezultatul final) a fost un succes de box-office al acestei primaveri, in China, obtinand incasari de 42 de milioane de dolari. Ce-i drept si trailerul a fost unul reusit, starnind curiozitatea unui mare numar de amatori de sf, cu toate ca aspectele ce tin de science-fiction sunt doar un pretext, un decor al povestii in sine. Desi la finalul vizionarii poti ramane cu multe nelamuriri, mai ales datorita povestii extrem de incurcate, se pare ca publicul chinez a apreciat aceasta productie, si la fel si criticii de film, mai ales pentru ce a rezultat sub aspect vizual.

“Battle of Memories”, prin stilul sau aparte, ia forma unui SF de mister retro-futuristic, ce porneste de la ideea – ce tine inca de domeniul fanteziei – extragerii memoriei umane si reimplantarii sale. Asistam de fapt la un puzzle criminal in spatele caruia se ascunde o idee pe cat de interesanta pe atat de realista, daca ne gandim la importanta de care se bucura karma si destinul in cultura chinezeasca si asiatica in general. E vorba de tendinta umana de a incerca controlarea destinului si evadarea din suferinta daca lucrurile nu ies asa cum trebuie. Jiang Feng e un scriitor sceptic. In plin proces de divort, apeleaza la serviciile companiei pentru a sterge din memorie amintiri care in timp ar fi devenit dureroase, alaturi de sotia lui. Mai apoi, sotia conditioneaza acceptarea divortului de o restaurare a amintirilor. Aici apare o lipsa in scenariu, deoarece scenaristul Peng Ren, cu care Leste Chen a mai colaborat si la The Great Hypnotist, si la 20 Once Again, omite sa dea un motiv solid care sa justifice acceptarea imediata de catre sot a cerintei celei de care urmeaza sa divorteze. Acesta doar se conformeaza, cu toate ca e perfect constient ca va ramane pentru totdeauna cu acele amintiri, o noua stergere a lor fiind imposibila (cel mult o stergere totala a intregii memorii). Si, cum era de asteptat, in timpul procesului de restaurare se produce un incident, fiindu-i implantate din greseala si amintirile unui criminal. Pana aici totul pare captivant si de-a dreptul fascinant, dar de acum inainte povestea se complica, iar spectatorului ii va fi tot mai greu sa inteleaga lucrurile. O serie de amintiri ce-i sunt straine lui Jiang ii apar in memorie, insa scenariul nu ne lasa sa stim decat cateva din amintirile sale anterioare, proprii. Din aceasta cauza nu se face o delimitare clara intre amintirile personale si cele implantate din greseala, motiv pentru care planurile se intrepatrund haotic. Iar ca haosul sa fie complet, il vedem pe Jiang asistand pasiv la amintirile altei persoane ce reapar de la o ora la alta (are 72 de ore la dispozitie pana la restaurarea totala a memoriei), degringolada fiind perfecta in momentul in care regizorul mai introduce o inovatie, anume: desi publicul vede chipul lui Jiang in amintirile criminalului, de fapt acesta e un cu totul alt personaj, sub aspect fizic, fiind cand un copil, cand o femeie, cand un barbat, in functie de banuieli. Cel putin asa doreste regizorul sa ni-l inchipuim pe Jinag ! Complicat ! Filmul este extrem de static, multe scene petrecandu-se in arestul politiei, unde Jiang ajunge captiv pentru mai mult de jumatate din film. Acesta ajunge sa colaboreze cu doi detectivi, care reusesc sa il creada in baza indiciilor ce le ofera despre cazul nerezolvat, insa dupa indiciile noi oferite, multe neclare, lucrurile doar se complica si mai mult. Apare si o intrebare subtila: daca prin absurd primim amintirile altei persoane, avem acces oare si la experienta lor emotionala ? Amintirea e un fapt in sine; oare si simtim senzatiile pe care cineva le-a trait odata, reamintindu-ne acele lucruri ? Solidificarea acestor violente amintiri va avea puterea sa schimbe fundamental persoana lui Jiang ? Ramane sa descoperiti asta pe parcurs. In ciuda haosului in privinta executiei productiei, “Battle of Memories” ramane un experiment provocator pentru cinematografia chineza, neobisnuita cu astfel de abordari futuriste. Cu o interpretare excelenta a protagonistilor si cu multe rasturnari de situatie, filmul reuseste in cele din urma sa se redreseze si sa capete coerenta spre final, chiar daca lasa unele lucruri nelamurite, iar altele sunt rezolvate intr-un mod neelegant si oarecum naiv. Doua ore interesante si intense ce pot arunca manusa si altor regizori chinezi mai experimentati, pentru povesti si mai indraznete.

Traducerea, adaptarea si timingul manual au fost realizate de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: marți 5 decembrie 2017

Sang-ho si Yeon-wha sunt un cuplu aparent fericit de coreeni aflat in luna de miere la Paris. Ca orice turisti, calatoresc cu autobuzul turistic vizitand locatii istorice, fapt ce il incanta pe Sang-ho dar o dezamageste pe Yeon-wha, ce doreste sa vada mai mult partea “insufletita” a Parisului, nu muzee si palate lipsite de viata. Avand un apetit sexual nepotolit, Yeon-wha manifesta o stranie curiozitate fata de niste prostituate pe care le vede pe strada. A doua zi, isi cearta partenerul pentru faptul ca nu poarta verigheta pe mana si observam pentru prima oara ca desi la prima vedere cuplul pare unul fericit, in realitate Yeon-wha este extrem de distanta din punct de vedere emotional. In momentul in care Yeon-wha dispare fara urma, Sang-ho suspecteaza ca aceasta a fost rapita. Doi ani de zile o cauta prin tot Parisul, ducand o viata de om al strazii si intrand in contact cu lumea prostitutiei, pana cand o cunoaste pe Chang, o prostituata de origine coreeana, care ii sugereaza o alta posibilitate…

Apreciatul regizor coreean de filme independente Jeon Soo-il (“Himalaya, Where the Wind Dwells”, “With a Girl of Black Soil”), revine la 3 ani distanta de “El Condor Pasa” cu o noua productie artistica realizata dupa aceeasi reteta, “A Korean in Paris”. Iar in rolul principal il revedem pe acelasi excelent Cho Jae-hyun din “El Condor Pasa”, un obisnuit al filmelor independente, ce nu trebuie sa uitam ca a colaborat si cu Kim Ki-duk. Filmul a avut premiera la a 20-a editie a festivalului de film de la Busan, un festival familiar pentru Jeon Soo-il, Busanul fiind casa acestuia, locul unde si-a filmat majoritatea filmelor si locul unde de altfel preda la Universitatea Kyungsung, la facultatea de Teatru si Film. “A Korean in Paris” e un film mai personal, de Paris regizorul avand un atasament mai special, capitala Frantei fiind locul unde a studiat filmul ca student. Insa nu vom vedea decat partial imaginea unui Paris stralucitor, de vis, cu locatii mirifice, pentru ca majoritatea filmului atentia ne este furata de o lume intunecata, a migrantilor, a oamenilor strazii, a prostitutiei si a extremistilor nationalisti.

“A Korean in Paris” este povestea calatoriei unui coreean prin Parisul si Franta zilelor noastre, pornit de peste 2 ani in cautarea sotiei sale prin capitala, o calatorie dura si nu lipsita de pericole, pentru ca Sang-ho, eroul dramei, nu are vreun ban in buzunar, nu are haine de schimb si se adaposteste pe sub poduri, prin adaposturi pentru imigranti, cunoscand tot felul de personaje dubioase. Initial crede ca sotia lui a fost rapita si a ajuns in mainile unei retele de prostitutie, insa intrand in contact cu o prostituata coreeana, Chang, realizeaza ca mai crud ar fi adevarul pe care se teme sa-l auda, anume ca sotia lui l-a parasit pentru a se prostitua. Macinat de aceasta incertitudine, 2 ani rataceste pe strazile pariziene cu poza sotiei la el, aratand-o tuturor prostituatelor, in speranta ca va obtine un indiciu. In restul timpului doarme pe unde apuca, se imbata cu oamenii strazii ce-i tin companie, calatoreste cu metroul. Regizorul pune in contrast doua imagini: cea a unui Sang-ho luminos, in luna de miere, implinit, si cea a unui Sang-ho hoinar, vaduvit de absenta sotiei, ce umbla pe strazi rau-famate si intra in contact cu lumea interlopa, imaginea unui trecut stralucitor in contrast cu cea a unui prezent decrepit. Interesanta e dezvoltarea relatiei dintre Sang-ho si Chang, prostituata coreeana ce accepta sa-l ajute si sa discute cu el. Initial, ea e pentru el o interlocutoare ce are radacini in Coreea, iar acest lucru o apropie de aceasta. Pentru ea, el e un altfel de barbat, observand ca nu o trateaza ca pe o prostituata, ci ca pe o fiinta umana. Cand insa in peisaj apare “tatal” fetei, in fapt un client caruia aceasta ii ofera servicii sexuale, apare o evidenta tensiune implicit de natura sexuala in relatia dintre Sang-ho si Chang, mai ales dupa ce Chang refuza cererea acestuia de a face sex. Aceasta se simte tradata, e readusa cu picioarele pe pamant la adevarata ei conditie, si realizeaza ca Sang-ho nu e cu nimic diferit de clientii ei, fiind cu atat mai imoral cu cat e in cautarea propriei sotii. Personajul Sang-ho, expresiv interpretat de Cho Jae-hyun, e intr-o evolutie continua sub aspect emotional, in ciuda mediului inuman in care se zbate. Finalul calatoriei se doreste unul misterios, ramanand la latitudinea spectatorului daca ceea ce vede este realitatea sau o himera datorata aburilor alcoolului. Jeon Soo-il impresioneaza din nou prin multitudinea de idei vehiculate pe parcursul filmului, prin imaginile contrastante ale unui Paris mai putin familiar si prin amalgamul cultural a ceea ce a devenit Franta secolului XXI, o tara cosmopolita, ce nu e intotdeauna Raiul pe pamant pentru imigranti. Un film de-o “frumusete stranie, dezolanta” cum il califica un critic, despre un Paris cu o atmosfera incetosata, ca si sufletul eroului deposedat si disperat ce rataceste pe strazile lui rau-famate pentru regasirea fericirii pierdute. Un “road-movie” ce nu ofera raspunsuri, dar care arunca o privire patrunzatoare in profunzimea relatiilor interumane in general si conjugale in particular, pe fondul unei lente alienari.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 3 decembrie 2017

Un criminal in serie, Kim Ki-bum (Kim Sung-oh) ucide 7 persoane si distruge pentru totdeauna familiile acestora. Intre victimele sale se afla si detectivul Nam, in urma caruia ramane o fiica minora, Hee-ju (Shim Eun-kyung). Aceasta ajunge in grija “unchiului” Dae-young (Yoon Je-moon), colegul tatalui ei, care mereu are grija sa colecteze bani de la toata lumea de la sectie pentru a o creste pe Hee-ju. In urma procesului, criminalul Kim Ki-bum scapa basma curata pentru 6 din cele 7 crime ale sale, insa e condamnat la 15 ani de inchisoare pentru uciderea unei femei, ce se dovedeste a fi fosta lui iubita, ce l-a inselat. Nedreptatea comisa de instanta starneste furia detectivului Dae-young, care ii promite criminalului ca-l va astepta 15 ani si il va arunca din nou dupa gratii pentru vietile pe care le-a luat fara a fi condamnat. La randul ei, micuta Hee-ju asista neputincioasa la verdict si promite ca peste ani se va alatura fortelor de politie pentru a prinde criminali. 15 ani mai tarziu, o regasim pe Hee-ju aproape politista, in timp ce Kim Ki-bum e eliberat dupa executarea pedepsei. Cum a promis, detectivul Dae-young e cu ochii pe criminal, urmarindu-l pas cu pas pentru a-l infunda. La scurt timp dupa eliberarea lui Kim, insa, mai multe crime au loc… si toate sunt executate in acelasi stil ca in urma cu 15 ani…

Debutul regizoral al scenaristului Mo Hong-jin, “Missing You” (2016) e un thriller plin de suspans realizat cu un buget modest, fapt care, insa, nu a tras in jos productia, ce ramane una bine realizata. Punctul ei forte e scenariul, ce e plin de surprize si rasturnari de situatie pe care nu le-ai anticipa la inceput. Apoi, avem in rolurile principale o tripleta de actori cu mare potential, protagonistii masculini fiind pana acum obisnuiti ai rolurilor secundare in serialele si filmele in care au fost pana acum distribuiti, e vorba de Yoon Je-moon si Kim Sung-oh (acesta din urma cu o prestatie remarcabila in rolul negativ, un actor croit pentru astfel de personaje intunecate). Protagonista feminina e nimeni alta decat Shim Eun-kyung, starul feminin in ascensiune al filmului coreean, care dupa rolul memorabil din “Miss Granny” a fost imediat distribuita in acest film, iar in acest an a aparut in inca 2 productii de succes, “Fabricated City” si “The Mayor”. De aceasta data Shim Eun-kyung se apropie de personajul din “Fabricated City”, fiind tot o singuratica a carei copilarie e distrusa de tragedia mortii tatalui ei, dar totul este mult mai dramatic si mai motivat psihologic. Filmul a obtinut in mod neasteptat (raportat la bugetul cu care a fost realizat, nu la calitatea sa ireprosabila) 4,6 milioane dolari la box-office, avand si doua nominalizari la Premiile Grand Bell 2016 (Cel mai bun regizor debutant si Cea mai buna actrita – Shim Eun-kyung). Mai trebuie adaugat ca filmul in sine nu are nimic de-a face cu celebra k-drama cu acelasi nume, “Missing You”, din 2012, subiectele lor fiind total diferite.

Din nou avem parte de la realizatorii coreeni de o poveste ce are in centrul ei ideea de razbunare, justificata acum de filosofia ateului Nietzsche. Shim Eun-kyung o interpreteaza pe Hee-ju, fiica unui politist ucis de criminalul Kim Ki-bum in urma cu 15 ani. Aceasta trece printr-o trauma iremediabila care ii distruge copilaria, maturizand-o inainte de vreme, dupa ce tatal ei moare in bratele acesteia, Desi asista la rostirea verdictului in sala de judecata si pare a nu intelege nedreptatea care s-a facut de catre instanta de judecata, lacrimile si disperarea familiilor victimelor ce plang de durere o marcheaza, lasand urme adanci in psihicul ei. Peste 15 ani o regasim ca “mascota” a sectiei de politie, viitor politist, ce il ajuta pe “unchiul” Dae-young cu diverse comisioane. Ce nu stie nimeni insa este faptul ca tanara, care abia reuseste sa vorbeasca din cauza traumei din copilarie, a devenit o persoana introvertita, care s-a refugiat in lumea proprie construita in perimetrul camerei sale de la demisolul cladirii unde statea cu tatal ei. Aici asculta muzica clasica, se refugiaza in filosofia nietzscheniana si umple peretii cu biletele cu citate din celebrul ateu. Daca Hee-ju e un personaj plin de surprize, imprevizibil, ce-si creeaza departe de ochii lumii propria filosofie despre viata si dreptate, la polul opus il avem pe criminalul Kim Ki-bum, magistral interpretat de actorul Kim Sung-oh. Motivatia crimelor sale nu ne este prezentata, regizorul scenarist nerealizand un portret psihologic intrinsec al acestuia. S-a multumit sa-l zugraveasca doar de la suprafata, in culori sumbre, accentuandu-i comportamentul si pornirile animalice care au dus la crimele sale. E un personaj detestabil, care odata iesit din inchisoare nu mai are decat un singur gand: sa se razbune pe cel care a dat pontul politiei, pont ce i-a adus condamnarea de 15 ani. In gandirea lui, totul este rasturnat cu susul in jos, considerand ca e normal sa ucida si, mai ales, sa nu fie pedepsit pentru asta. Doar ca pana sa ajunga la denuntator, ajunge sa comita noi crime, nereusind sa iasa din spirala crimelor in care a intrat inca din adolescenta. Kim Ki-bum e un personaj diabolic, un geniu al raului pentru care nu exista cale de intoarcere, care in interpretarea lui Kim Sung-oh capata valente grotesti. Intr-un final, cum e de asteptat, drumurile celor doi – a calaului si a victimei – se intalnesc la statia terminus, unde pe cat de simpla e solutia gasita de scenarist pe atat de complexa ni se infatiseaza la o analiza mai atenta, datorita implicatiilor sale profunde. Un film excelent, in care tensiunea e la ea acasa, oferindu-ne multe surprize imprevizibile ce fac filmul mai mult decat captivant. Nu trebuie ratat sub nici o forma de iubitorii genului !

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team – pentru asiacinefil.

Publicat: luni 27 noiembrie 2017

Kim este seful unei companii, JC Group, in spatele careia se afla o multime de afaceri ilegale. In urma cu multi ani, si-a pierdut sotia si fiul intr-un razboi intre bande, iar de atunci mana lui dreapta a devenit Na Hyun-jung (Kim Hye-soo), care se razbuna pentru el si isi asuma intreaga vina, fiind condamnata. Odata eliberata, aceasta devine secretara lui, avand o relatie privilegiata cu seful Kim. Anii au trecut, iar pentru Kim viata traita in umbra devine o povara, motiv pentru care decide sa se retraga. Nu inainte de a incerca o unificare a tuturor bandelor de gangsteri din district si de a aduce compania JC in legalitate. Omul pe care se sprijina in acest plan e Lim Sang-hoon (Lee Sun-kyun), pe care il cunoaste din perioada cat a stat cu el la orfelinat, ce se ocupa de treburile murdare in calitate de executant. Lucrurile insa se complica in momentul in care procurorul Choi, un client fidel al unui bordel de lux controlat de Kim, e santajat cu o inregistrare compromitatoare a unei nopti fierbinti cu o prostituata, de catre secretara Na. Acesta pune la cale un plan diabolic de a dezbina tabara lui Kim, iar consecintele vor fi tragice.

Lee An-gyu a lucrat ca asistent de regie la cateva productii celebre precum “Blades of Blood” sau “The Good, the Bad and the Weird”, dar abia in acest an a debutat ca regizor si scenarist, cu “A Special Lady”. Filmat pe durata a 5 luni in prima jumatate a lui 2016, productia ce a avut serioase dificultati financiare (dovada si durata neobisnuit de lunga a filmarilor) a fost amanata mai mult de un an de a aparea pe marele ecran. Intr-un final, a aparut in cinematografele coreene in urma cu 2 saptamani, fiind prezent si la a 50-a editie a festivalului de film fantastic Sitges din acest an, unde a castigat premiul Focus Asia. Filmul a obtinut incasari de 1,7 milioane de dolari la box-office in 2 saptamani de la premiera. In rolurile principale apar doi actori foarte cunoscuti ai filmului coreean, Kim Hye-soo (Coin Locker Girl, Modern Boy, The 11-th Mother) si Lee Sun-kyung (The Kings Case Note, A Hard Day, The Advocate” A Missing Body).

Filmul e o drama de actiune cu puternice accente noir, filmat cu multe cadre intunecoase sau semi-obscure, ca dupa manual. Scenariul este unul bun, pe alocuri previzibil, insa marele defect al productiei e durata ei redusa raportat la un subiect ce se impunea dezvoltat mai mult. Iar tinand cont ca e vorba de un film de actiune – actiune care in multe momente treneaza -, dezvoltarea legaturilor dintre personaje era un deziderat ce trebuia implinit pentru a mari coeziunea protagonistilor. Aici a riscat regizorul si a pierdut pariul, senzatia de ansamblu fiind ca asistam la un galop de sanatate, la o insiruire de evenimente spuse in graba, ce nu-ti dau timp sa respiri. Costumele protagonistei cu siguranta constituie o atractie, la fel si prestatia celor doi indragiti actori. Daca Kim Hye-soo atrage din nou atentia prin machiaj, stil si sarm, nu reuseste sa se transforme, in schimb, in eroina puternica pe care o reda trailerul filmului si la care ne asteptam cu totii. Adica un fel de Kim Ok-bin din The Villainess. Personajul ei nu are antrenament fizic, recunoaste chiar ca nu mai e ce a fost odata, iar dezlantuirea din final e doar o demonstratie nediocra de antitalent in a interpreta o eroina puternica fizic. Ne-am fi asteptat la o Kim Hye-soo din “Coin Locker Girl”, dar ce a iesit e mai mult un personaj dur (ca lumea din care provine, cea interlopa) dar sensibil, ce mai degraba trebuie sa fie atent sa-si gestioneze sentimentele intre cele 3 personaje intre care e prinsa, decat sa dea cu cutitul sau sa foloseasca pistolul. Lee Sun-kyun e tot mai surprinzator de la un rol la altul. Daca in tinerete si-a dobandit celebritatea in roluri romantice, iata ca de cativa ani alege sa interpreteze roluri tot mai diferite. Astfel, daca in acest an a debutat intr-un film de epoca, chiar in rol de rege, in cele din urma a ajuns si la primul sau rol negativ dintr-un film de pe marele ecran. Si nu s-a descurcat rau, ba chiar a reusit sa induca o stare de nesiguranta spectatorului si de teama, semn ca a intrat bine in pielea personajului sau. Una peste alta, un film bun, nu extraordinar ca altele similare, dar bun, poate putin cam scurt si cu prea multe cadre intunecoase, ce ne aminteste inca o data ca specificul cinematografiei coreene sta in specularea la maxim a temei razbunarii, chiar cu riscul ca aceasta sa devina obositoare.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 26 noiembrie 2017

Kyoko Suzuki (Ami Tomite) e o pictorita si scriitoare de romane. E captiva intr-o incapere cu peretii viu colorati in galben si rosu, cu ventilatoare in loc de ferestre, cu panouri pictate extravagant cu coperti de reviste, cu oglinzi. Viata de zi cu zi e una monotona, asemeni celei a unei soparlei captive intr-o sticla din care nu poate iesi niciodata, si pe care Kyoko o pastreaza ca animal de companie. In linistea si plictiseala incaperii sale, Kyoko are zilnic parte de privelistea stralucitoare a surorii sale de mult disparute din aceasta lume, care inconjurata de o aura de lumina i se infatiseaza cantand melodios la pian si oferindu-i singura placere de peste zi, cea de a dansa. Rutina zilnica e intrerupta de sosirea lui Noriko (Mariko Tsutsui), asistenta ei, care ii reaminteste programul pentru ziua respectiva: interviuri, sedinta foto, pranz. In scurt timp insa, vedem adevarata fata a lui Kyoko, ce nu ezita sa o umileasca pe Noriko si sa o persecute de fata cu toata lumea, demonstrandu-si autoritatea incontestabila. La un moment dat, un strigat din culise rastoarna toate lucrurile…

Saga Sion Sono continua pe asiacinefil cu cea mai recenta productie a mereu suprinzatorului regizor japonez, “Antiporno”. De aceasta data, Sono face o incursiune in mintea si viata unei actrite de filme pentru adulti, Kyoko, interpretata de tanara si talentata actrita Ami Tomite, cu care a mai colaborat anterior la alte 2 filme ale sale, “Tag” si “The Virgin Psychics”. Se poate spune fara teama despre Sono ca este un Kim Ki-duk al Japoniei, poate chiar mai sofisticat in unele privinte decat cunoscutul regizor coreean. Cu un buget redus, filmat intr-o perioada foarte scurta de timp, “Antiporno” se dovedeste, in opinia multor critici de film, drept una din cele mai bune productii ale regizorului, asta cu toate ca filmul are mai degraba aspectul unei piese de teatru spusa in culori vii si intr-un limbaj noncomformist. Productia face parte din proiectul Nikkatsu, ce urmareste renasterea faimei celebrelor studiouri falimentate la inceputul anilor ’90, dar care au facut atata valva in anii ’70-’80 prin numeroasele productii erotico-pornografice lansate. Dupa mai bine de 20 de ani, Nikkatsu a decis in acest an sa finanteze 5 productii in proiectul “Roman Porno Reboot”, pentru a marca a 45-a aniversare a lansarii genului “roman porno”(filme romantic-pornografice). Alaturi de Sion Sono, in acest proiect au fost cooptati si alti regizori japonezi cu nume, ce au acceptat propunerea, e vorba de Isao Yukisada, Hideo Nakata sau Akihiko Shiota.

Dar “Antiporno” se distanteaza de genul specific productiilor Nikkatsu, nuditatea neincadrandu-se in regula minutelor obligatorii de erotism cu tenta vulgara stabilita de traditie. Asa-numita “sexploatare” apare sub forma exploatarii asistentei mult mai in varsta, ce e abuzata verbal in special… de o femeie (de altfel, total atipic, dar nu intamplator, toate personajele protagoniste si in mare masura si secundare ale acestui film sunt femei), injosita ca fiinta umana, insa totul nu face parte decat dintr-un tablou mai larg, o metafora a industriei sexului in care banul dicteaza comportamente si aspiratii. Carnalul apare la tot pasul, insa totul e spus intr-un mod metaforic, extravagant, Sono transformand concretul intr-un principiu, intr-o idee subtila. Iar uneori metaforele la care se ajung sunt crude, rezumand conditia femeii in societatea contemporana. Japoneza in special. Intr-o societate dominata de secole de barbati, femeia e privita ca simplu obiect al placerilor masculine (una din temele frecvente ale filmelor lui Sono), dar in societatea contemporana, emanciparea femeii repune pe tapet pozitia ei in societate. De la simplu element clasic decorativ (socanta comparatie cu conditia unui wc), femeia isi redefineste rolul prin sugestia lui Kyoko facuta celei ce-i acorda interviul, careia ii cere sa scrie despre ea ca despre o “autoare”, nu o “femeie-scriitor”. Nu de alta, dar “femeie-scriitor”, “femeie-olar”, “femeie-politician” sunt, toate, substantive masculine ! In opinia ei, femeile predica libertatea cuvantului, dar niciuna nu se bucura cu adevarat de ea. Femeile doar se agata de libertate, devin sclavele ei, insa libertatea isi bate joc de ele, caci pana si prostituatele de cea mai joasa speta sunt libere. Dialogul, devenit aproape monolog, al lui Kyoko, pe cat de insufletit e, pe atat de perfid se intoarce impotriva ei in momentul in care Sono intervine cu un truc original, introducand un “film in film”, ce duce la o inversare a rolurilor si la o reasezare a conditiei personajelor. Realitatile ajung sa se intrepatrunda, iar trecutul lui Kyoko, adolescenta ei, aduce explicatia situatiei ei din prezent. In fapt, “Antiporno” ofera o perspectiva stilizata si rutinata a conditiei umane in societatea japoneza contemporana, din care lipseste stalpul insusi al societatii, credinta. In absenta ei, mintea umana o ia razna, apar deviatiile, ce reduc umanitatea la o simpla manifestare a instinctelor sexuale specifica unor creaturi sub-umane. Ideea de incest, de abuzuri, de exploatare vine in urma unei traume, atat personale ale lui Kyoko cat si a unei intregi societati, iar aici, daca citim atent mesajul lui Sono, acesta se indreapta exact impotriva celor ce i-au finantat proiectul, Nikkatsu, productiile lor pornografice fiind aratate cu degetul ca una din cauzele decaderii morale a societatii japoneze actuale, in care industria sexului cu perversiunile sale ocupa un loc atat de important in imaginarul colectiv, si in care o criza demografica ca urmare a scaderii ratei casatorilor indica clar lipsa de perspective si dezamagirea unei intregi generatii de japonezi. Nu intamplator cea mai mare parte din filmele lui Sono insista pe aceasta latura a vietii de zi cu zi din Japonia, unde meseria de “animatoare” a devenit mai populara decat cea de prostituata, iar mintea umana a ajuns sa fie dominata de lipsa oricaror repere morale. O societate in curs de dezmembrare e intotdeauna un subiect ideal de abordat, mai ales cand ai talentul de a spune lucrurilor pe nume prin metafore, chiar cu riscul de a nu te face inteles de prea multa lume care iti vizioneaza filmul. Sono intotdeauna va ramane un geniu de neinteles pentru multi, mult prea conformisti si amatori de lucruri de suprafata. Explorand adancurile intunecate ale mintii umane si spuand fara menajamente pe nume celor mai tabu lucruri pentru o societate, depasind de multe ori limitele pudorii, Sion Sono reuseste sa transmita ceea ce poate nici un alt regizor japonez nu a reusit vreodata, nici macar apreciatul Nagisa Oshima, ce a creat in plina perioada de explozie a sexualitatii in filmul japonez: anume acele lucruri pe care cu totii le stim, dar pe care conformismul societatii, normele sale morale le interzic a fi exprimate in public. De aceea filmele lui Sion Sono sunt atat de apreciate. “Antiporno” pune in discutie rolul femeii in societatea japoneza, dintr-o perspectiva ideologica intrinseca a femeilor, iar rezultatul e un film ilogic pe alocuri, dar care te va impresiona prin subtilitatea cu care ideile ajung sa fie transmise si umorul ironic si discret, in conditiile in care vorbim de o productie orientata spre publicul adult, al carui titlu, “Antiporno”, e de fapt un manifest pentru revenirea la normalitate a unei lumi in deriva.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil, in baza subtitrarilor din limbile engleza, franceza si italiana, sursa in engleza fiind una neconvingatoare sub aspect calitativ.

Publicat: sâmbătă 25 noiembrie 2017

Regatul Joseon a fost fondat in iulie 1392 si a dainuit pana in octombrie 1897, cand a intrat sub hegemonie japoneza. A fost ultima si cea mai lunga dinastie (a durat aproape cinci secole) din Peninsula Coreeana, calauzita de principiile confucianiste, lucru ce a dus la dezvoltarea tuturor ramurilor politico-administrative. A fost un stat puternic, dar asalturile Japoniei si ale regatului Qing l-a impins la o autoizolare fortata (mult timp a fost poreclit “regatul sihastru”) fata de alte state si asta le-a adus aproape 200 de ani de pace, dar si nenumarate lupte interne pentru putere si revolte care au dus in final la o slabire a statului. “Six Flying Dragons” este un serial care are ca subiect anevoiosul drum al nasterii acestei marete natiuni.

In regatul Goryeo, cei bogati luau de la saraci si ultima bruma de agoniseala, lasandu-i muritori de foame, astfel ca drumurile erau pline de mortii de care nu se ingrijea nimeni. Cei bogati, in schimb, huzureau in casele lor luxoase inconjurati de distractii, femei frumoase, mancare din belsug, dedandu-se la fel de fel de vicii. Satul si exasperat de toate aceste lucruri, Jeong Do-jeon, un carturar vizionar, incepe sa pregateasca caderea acestei societati putrede. Pentru asta, el se inconjoara de oameni cu aceleasi principii si vise ca ale lui, cu care planuieste sa rada de pe fata pamantului vechiul regat bolnav, imoral si vicios si in locul lui sa ridice o noua natiune bazata pe principii confucianiste. In anevoiosul si periculosul drum pe care paseste se va folosi de multi oameni dar esentiali pentru succesul planului sau vor fi cinci oameni ce-i vor fi parteneri si care vor juca un rol determinant in proclamarea noii natiuni: generalul Yi Sung-gye, fiul sau Yi Bang-won, Yi Bang-ji un renumit spadasin, sora acestuia Boon-Yi si viteazul Moo-hyul. Sase visatori si doritori deopotriva ai unei vieti mai bune construite pe principii sanatoase, pornesc pe lungul drum al dureroasei nasteri a acestei natiuni care se va numi Joseon si va dainui timp de cinci secole. Astfel, generalul Yi Sung-gye devine primul rege al noului stat, sub numele Taejo, dar odata cu inscaunarea lui s-a pus si problema succesiunii la tron. Yi Bang-won crede ca acest lucru i se cuvine lui pentru aportul pe care l-a avut la infiintarea natiunii, dar Jeong Do-jeon are o alta teorie in privinta acestui lucru. Ca sa evite greselile care au dus la disparitia vechiului regat, acesta dorea ca noul stat sa fie condus de ministri pe care ii numea regele, iar membrii Familiei Regale sa nu se implice in politica. In schimb, Yi Bang-won insista pe ideea monarhiei absolute. Disensiunile ivite intre cei doi vor duce la un fel de razboi tacut intre parti, fiecare pandind miscarile celuilalt, intrebandu-se ce pune la cale si care va lovi primul. Va fi Yi Bang-won cel nerabdator; simtindu-se nedreptatit, va provoca un adevarat macel printre fratii sai, furiei lui cazandu-i victima si cel pe care il considera mentorul lui, Jeong Do-jeon. Regele Taejo este coplesit de faptul ca fiii lui au fost capabili sa se omoare pentru tron, abdica si-l pune pe tron pe Yi Bang-gwa, un alt fiu scapat din macel care devine regele Jungjong. Dar Yi Bang-won porneste o campanie de intimidare si teroare impotriva noului rege, astfel ca Jungjong va abdica si el in favoarea lui Bang-won, care va fi cel de al treilea rege al Joseon, Taejong. Astfel isi vede visul cu ochii, dar pretul platit este imens, pierzand iubirea vietii lui dar si prietenia celor care il ajutasera.

Cei sase dragoni:

Yi Sung-gye (Chun Ho-jin – Moonlight Drawn by Clouds, Chicago Typewriter, Man to Man, etc.) este general si impreuna cu fiii sai mai mari isi petrece timpul in campanii de lupta, unde se remarca prin curaj, seriozitate si darzenie. Cand Jeong Do-jeon ii face propunerea de a fi primul rege al Joseonului, refuza modest, nesimtindu-se capabil pentru o asemenea functie, dar vazand cum vechiul regat se imparte in doua, cum intrigile si comploturile ajung la cote alarmante, accepta, pentru putina vreme, aceasta sarcina, pe care o va abandona in favoare fiului sau mai mare, indurerat fiind de moartea sotiei si devastat de lupta fratricida intre membrii familiei sale.

Yi Bang-won (Regele Taejong) (Yoo Ah In- Chicago Typewriter, Secret Love Affair, Sungkyunkvan Scandal, etc.) este martor la nedreptati si la exploatarea desantata a oamenilor fara putere de catre nobilii bogati inca de cand era un copilandru si jura ca el va fi unul din cei care va aduce alinare celor asupriti. Isi adora tatal, care este un model pentru el, pana cand descopera cu groaza ca si acest model poate fi santajat in cel mai josnic mod cu putinta, astfel ca furia si dezamagirea iau locul admiratiei nemarginite pentru tatal sau. Din perspectiva familiei sale are o alta dimensiune a jafului, viciului si imoralitatii clasei politice si se alatura cu toata fiinta celor cinci visatori, mai ales ca vede in carturarul Jeong Do-jeon un om puternic, drept si capabil langa care el va putea sa-si transforme visul in realitate. Prietenos si bun, nu tine cont ca el face parte dintr-o alta clasa sociala si se imprieteneste cu copii saraci si chiar cu cersetori pe care incearca sa ii ajute. Se indragosteste de o fata saraca de care soarta il va desparti si pe care o va intilni mai tarziu cand o va pierde definitiv din cauza lacomiei si dorintei lui pentru putere, pe care le considera legitime. Cand ajunge rege, incearca sa infaptuiasca ceea ce odata visa cu prietenii care acum nu-i mai erau alaturi, traieste plin de entuziasm in fiecare zi dar… atat de singur… tot in fiecare zi. A fost un rege controversat, a infaptuit multe reforme, unele in favoarea oamenilor de rand si a fost tatal marelui rege Sejong, in timpul caruia Joseonul a trait cea mai infloritoare perioada din istoria sa.

Jeong Do-jeon (Kim Myung-min- A New Leaf, The King of Dramas, Beethoven Virus, etc.) este artizanul noii natiuni. Carturar, de o rara inteligenta, fin observator al oamenilor, isi face undeva in munti un loc unde construieste pana in cel mai mic detaliu pilonii pe care se va sprijini si naste noua natiune pe care el o vede ca fiind a oamenilor din popor, care isi vor recapata pamanturile si astfel vor trai in bunastare, iar copiii lor nu vor mai muri de foame. Marcat de o tragedie care i s-a intamplat, vrea sa faca ceva ce va ramane in istorie si oamenii de rand sa nu mai sufere ci sa poata cere socoteala celor din conducerea tarii pentru viata lor mizerabila. Isi strange langa el o mana de oameni cu aceleasi vise si aspiratii ca ale lui, cu care va infaptui cel mai de necrezut lucru: sa darame o natiune si sa ridice o alta cu reguli si oameni noi. Munceste mult, coordoneaza toate faptele, este omniprezent, alergand febril de la un loc la altul, organizand, planificand fara odihna, neluand in calcul pericolele care il pandesc, considerand din adancul fiintei ca datoria lui este sa puna intrebari acolo unde trebuie despre lumea aceasta, promitandu-si ca el va fi cel care va curma viata acestei lumi, si ca asta va fi povara pe care o va purta atat cat va trai.

Boon Yi (Shin Se-kyung – Bride of the Water God, When a Man Loves, Blade Man, etc.) ramane singura pe lume cu fratele ei, dupa disparitia misterioasa a mamei lor. Impinsi de la spate de saracia si nedreptatile din jurul lor, pornesc in cautarea mamei lor. Intra in tot felul de incurcaturi, descopera de ce sunt in stare oamenii bogati, sufera de foame dar sunt impreuna si asta le da putere, pana cand se pierd unul de altul pentru multi ani. Boon Yi va fi cea care va sta alaturi de Bang-won, incurajandu-l, sfatuindu-l si cu iubirea ei incalzindu-i sufletul atat de zbuciumat, pana cand isi da seama ca misiunea ei s-a sfarsit, si un alt loc, cu oamenii sai, are nevoie de ea. Cu discretie si tarie de caracter, lasa totul in urma mergand sa-si indeplineasca rolul – cel de a-i ajuta pe altii – spre alte zari si cu alti oameni, purtand cu ea iubirea pentru un om la fel de singur ca si ea.

Yi Bang-ji (Ddang sae) – (Byun Yo-han –Ex Girlfriend Club, Misaeng,) este fratele pierdut pe care Boon Yi il cauta o buna parte din viata ei. Ajuns un mare spadasin, tacut si misterios, ataca atunci cand se simte amenintat, iar lovitura lui este intotdeauna fatala. Cand descopera ca cele doua femei importante din viata lui sunt implicate in conspiratii periculoase, face totul sa le protejeze, dar este si el sedus de miracolul unei vieti mai bune ce ia nastere sub ochii lui si intra si el in lupta pentru cladirea noii natiuni.

Moo-hyul (Yoon Kyun-sang – Rebel: Thief Who Stole the People, Pinocchio, Doctors, etc.) este cu adevarat un talent in manuirea sabiei. E permanent in cautarea adversarilor cu care sa lupte si astfel sa-si faca vestit numele de luptator. Este bun si saritor, politicos si cu grija pentru oamenii care l-au crescut, nimereste si el din intamplare in compania selecta a alesilor care vor infaptui miracolul si martor mirat la ceea ce se contureaza sub ochii lui. Va primi o sabie din mana celui care va deveni rege, caruia ii va ramane loial, il va apara si ii va fi prieten pe viata.

Serialul a inceput in octombrie 2015, fiind transmis de postul SBS. A avut 50 de episoade, cu un rating mediu de 12% (ce a atins chiar si un varf de 16%), fiind rasplatit cu numeroase premii si socotit de unii cel mai bun serial coreean al anului. Regizor a fost Shin Kyung-soo, iar scenaristi Kim Young-hyun si Park Sang-yun, practic aceeasi echipa care ne-a adus un alt serial “greu” pe aceeasi tema, “Deep Rooted Tree”.

Publicat: duminică 19 noiembrie 2017

“Broken Sword Hero” e o productie thailandeza din 2017 ce incearca sa readuca filmul thailandez pe scena internationala apeland la gustata reteta a actiunii plasate pe un fundal istoric. In ultimii ani, filmul de actiune thailandez a intrat intr-un regres evident, iar acesta se datoreaza in principal socului disparitiei fulgeratoare, la doar 53 de ani, in 2014, a lui Panna Rittikrai. Celebru actor, scenarist, regizor si mai ales cascador, acesta a fost cel care l-a descoperit pe Tony Jaa si l-a transformat in starul care a ajuns in ziua de azi. Toate marile succese internationale ale filmului thailandez din ultimii 15-20 de ani il au in umbra pe Panna Rittikrai, fie ca a aparut in ele ca actor, ca le-a regizat sau scris, sau ca s-a ocupat de coregrafia scenelor de actiune. Cine nu a auzit de un “Ong Bak” (si continuarile sale), de “Chocolate”, de “The Protector” sau “Born to Fight” ? Odata cu stingerea acestei legende, Tony Jaa s-a reorientat spre Hollywood si productii internationale, iar filmul thailandez de actiune a cunoscut un recul. Se pare ca a sosit vremea reconstructiei in cinematografia thailandeza, iar modcelul pare a fi acelasi. Bin Bunluerit, unul din protagonistii succesului “Bang Rajan” (2000), regizeaza, la 55 de ani, primul sau film, “Broken Sword Hero”, ce spune povestea reala a unui cunoscut luptator “muay thai” din secolul XVIII, Thongdee, ce a ajuns, prin determinare, curaj, loialitate si o imensa indemanare in stapanirea artelor martiale thailandeze un soldat de incredere al regelui Taksin cel Mare, unicul rege al regatului Thonburi, ce a avut o istorie de doar 14 ani dupa caderea celebrei Ayutthaya in fata imvadatorului birmanez. Thongdee a devenit ulterior o legenda a poporului thailandez. Rolul acestuia e interpretat in film de nimeni altul decat Buakaw Banchamek, un cunoscut luptator muay thai si apoi de K1 din Thailanda (inca in activitate, la cei 35 de ani ai sai), aflat la primul sau rol principal din cariera si la al doilea dintr-un film de lungmetraj, dupa debutul in 2010 in “Yamada, The Samurai of Ayothaya”. Productia a avut un buget de 1,5 milioane dolari, ceea ce pentru un film thailandez e o suma considerabila. Miza lui nu a fost box-office-ul intern, unde a obtinut doar 200.000 de dolari (un box-office dominat 100% de productiile hollywoodiene, cu doar 2 productii thailandeze in primele 30 de filme ale lui 2017, si cu un lider de box-office hollywoodian ce a atins incasari de 9,3 milioane dolari), ci iesirea pe piata internationala, unde cunoscutul distribuitor local Sahamongkol Film International are un cuvant greu de spus, aducand importante venituri producatorilor din vanzarea filmului in intreaga lume.

Ca si in alte productii thailandeze de gen, scenariul lui “Broken Sword Hero” nu este unul sofisticat. Povestea are o evolutie liniara, previzibila in linii mari, si fiind vorba de o calatorie initiatica, eroul nostru trece printr-o multime de intamplari care evident ii pun in lumina calitatile atat ca luptator cat si cele umane. Calatoria prin regatul devastat de atacurile birmanezilor, in care pericolele pandesc la tot pasul, fie ca e vorba de inamicul extern sau de tradatori ori iscoade interne, il caleste moral pe naivul Thongdee. Provenind din popor, acesta are in el o bunatate specifica omului simplu, pe care nu o regasesti la conducatorii vremii, dominati de ingamfare si sete de sange. Poate tocmai din aceasta cauza reuseste sa stranga in jurul sau oameni care ii acorda increderea, care sesizeaza potentialul sau si care decid sa il urmeze neconditionat in calatoria sa si sa-i fie alaturi in toate incercarile vietii. Cu toate ca luptatorul de K1, convertit in actor, Buakaw Banchamek, e departe de carisma unui Tony Jaa, iar infatisarea nu e tocmai punctul lui forte, acesta reuseste sa impresioneze prin fizicul sau si prin naturaletea interpretarii. Scenariul are momente in care povestea da impresia ca sta in loc, dupa care imediat regizorul introduce o scena de actiune care creste interesul spectatorilor, iar aceasta regula e valabila pe toata durata celor 2 ore ale productiei. Altfel spus, actiunea e introdusa exact atunci cand e necesar, prin aceasta metoda filmul departandu-se de un “Ong Bak” de exemplu, ce mereu a fost dinamic. Efectele speciale lipsesc cu desavarsire, insa punctul forte al scenelor de lupta sunt slow-motion-urile, de care regizorul abuzeaza dar care se potrivesc de minune in cadrul general al productiei, pastrand realismul ei. Titlul e total neinspirat, tinand cont ca face referire la o intamplare din timpul unei batalii, cand sabia protagonistului se rupe, iar legenda spune ca acesta a infruntat inamicul cu mainile goale, pe campul de lupta. Momentul apare mentionat in cateva cadre abia la final, fara a fi integrat povestii decat ca o simpla mentiune a legendei. In realitate, sabiile nu apar ca arme de lupta decat in cateva cadre, stiut fiind faptul ca artele martiale thailandeze pun accentul pe lupta corp la corp. Probabil producatorul a optat pentru acest titlu din motive comerciale, tot ce are in denumire cuvantul “sabie” si provine din Asia presupunandu-se ca atrage audienta. Una peste alta, un film agreabil, care, desi in mod intentionat apeleaza la unele clisee (de exemplu tema maestrului de arte martiale mereu beat, ce stapaneste insa la perfectie stilul de lupta), reuseste sa evite previzibilul spre final, cand scenaristul incearca o rasturnare de situatie. Avand scene de lupta bine filmate si puse in valoare de coregraful de actiune, “Broken Sword Hero” poate reprezenta un nou inceput pentru filmul de actiune thailandez, ce poate supravietui si in conditiile unor bugete care la nivel international pot parea derizorii.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: vineri 17 noiembrie 2017

“The Outlaws” (2017) a fost surpriza acestei toamne la box-office-ul coreean si fara indoiala una din marile surprize ale anului in cinematografia coreeana atat de asaltata de influenta Hollywoodiana, o productie realizata cu un buget mic, dar care a reusit sa-si depaseasca cu mult conditia. Doua saptamani consecutiv a fost numarul 1 la box-office, iar in prima saptamana a lunii noiembrie, filmul inca obtinea din cinematografe 2 milioane de dolari, la aproape o luna de la premiera. Pana saptamana trecuta a reusit performanta de a vinde peste 6 milioane de bilete, obtinand incasari totale de aproximativ 46 milioane dolari.Aceasta suma il transforma, cu doar o luna si jumatate inaintea incheierii anului, in al treilea film coreean din 2017, dupa “A Taxi Driver” si “Confidential Assignment”. Productia are la baza un incident real, cunoscut coreenilor ca “incidentul Heuksapa”, petrecut in 2007. Atunci, politistii coreeni au declansat o operatiune de amploare ce viza gruparile interlope, aflate in plin conflict pentru teritorii in Seul, evenimentul soldandu-se cu 32 de arestari. Intre cei arestati exista un grup de etnici coreeni din Yanbian (China), stabiliti ilegal in Coreea. In rolurile principale apar doi actori cunoscuti in Coreea mai ales pentru roluri secundare sau din roluri principale in filme cu buget redus, e vorba de Ma Dong-seok si Yoon Kye-sang. Yoon Kye-sang a fost foarte laudat pentru prestatia din acest film, cu atat mai mult cu cat actorul, ajuns la 37 de ani, nu a avut pana acum sansa unui rol care sa-l propulseze in cariera. De acum, probabil va fi privit altfel de producatori si fara indoiala vor veni si roluri principale in filme de top. In ce-l priveste pe Ma Dong-seok (care si-a si ales un nume international de scena mai usor de retinut, Don Lee), acesta a aparut in nu mai putin de 58 de filme din 2004 pana in prezent, iar in “The Outlaws” interpreteaza un politist nonconformist ce se pune cu bandele de interlopi. Actorul a marturisit, la conferinta de presa dinaintea premierei: “Cand eram tanar, visul meu mereu se schimba. Initial am vrut sa devin jucator de baseball, apoi boxer si apoi politist. Incet, visul de a deveni jucator de baseball si boxer a palit, insa inca imi doresc sa fiu politist si sa fug dupa infractori”. Iata ca cel putin pe ecran, producatorii i-au indeplinit acest vis. “The Outlaws” a reusit sa obtina 2 premii din partea Asociatiei Coreene a Criticilor de Film, iar pentru a realiza marimea surprizei reprezentate de acest film marunt la box-office e suficient sa amintim ca principalul rival de box-office lansat in aceeasi perioada cu el in cinematografele coreene, “The Fortress”, ce trebuia sa fie un blockbuster, ce are in distributie actori de prima mana, nu a strans nici jumatate din incasarile lui “The Outlaws”. Asta in conditiile in care inca de anul trecut se vorbea de “The Fortress” in toata presa de specialitate, si de protagonistul sau, Lee Byung-hoon. Filmul “The Outlasws” este scris si regizat de anonimul Kang Yoon-sung, ce a debutat in 2007 cu un film cvasi-necunost, “Last Concert”, si care dupa un deceniu de absenta, iata, se reinventeaza, redebutand in bransa cu acest fulminant succes.

Inspirat dintr-o operatiune reala a politiei sud-coreene, “The Outlaws” aduce un suflu nou filmelor cu gangsteri coreene, creionand un erou pozitiv similar detectivilor cu greutate din filmele politiste europene ale anilor ’80. Modelul este cel al comisarului Piedone, interpretat pe vremuri de actorul Bud Spencer, iar cand il propui pe Ma Dong-seok intr-o asemenea ipostaza, nu e tocmai un pariu pierdut. Noncomformismul sau pe marele ecran e cunoscut in industria coreeana de film, in zecile de roluri interpretate pana acum Ma Dong-seok remarcandu-se prin fizicul sau impunator, in ciuda inaltimii sale destul de mici. Prin rolul detectivului din “The Outlaws” se pare ca Ma Dong-seok si-a definit locul in peisajul cinematografic coreean, fiind de departe poate cel mai bun rol din intreaga lui cariera sub aspectul potrivirii intre firea sa reala si personajul sau temperamental. Daca in “Train to Busan” dadea cu pumnul voluntar in zombii, dintr-un firesc instinct de supravietuire, in “The Outlaws” e platit de statul coreean sa faca ordine si disciplina. Personajul sau, Ma Seok-do, e un detectiv ce nu are o familie, dar care nici nu pare prea deranjat de aceasta situatie. Casa lui e sectia de politie si echipa cu care lucreaza, fiind dedicat trup si suflet meseriei sale. Are un stil aparte de a trata cu bandele interlope si de a pastra echilibrul intre ele, stiind sa traga si foloase de pe seama acestora, fie ca e vorba de bani, mese gratis pentru camarazii lui sau intalniri aranjate in case de placeri unde isi mai pierde in secret cate o noapte in compania unor domnisoare “selecte”. Conflictele dintre bande le rezolva in stil propriu, care de cele mai multe ori reusesc sa starneasca spectatorului zambete largi, zambete ce insa dispar in momentul in care in peisaj isi face aparitia Jang Chen, interpretat de un Yoon Kye-sang cum nu l-ati mai vazut. Actorul atat de antipatizat din Road No. 1 si Beyond the Clouds atinge acum culmea rolurilor sale negative, avand o interpretare memorabila in pielea unui violent interlop din Yanbian. Acesta e lipsit de orice scrupule, nu are mila de nimeni, nici macar de compatriotii sai, si are o inteligenta sclipitoare pusa insa in slujba raului. Si mai are o calitate: stie sa manuiasca la perfectie toporul. Ciocnirea dintre el si detectivul Ma va face deliciul acestui film surprinzator de reusit. Asadar, vizionare placuta amatorilor genului, cu mentiunea ca “The Outlaws” este un film interzis minorilor, continad scene violente si limbaj licentios.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: miercuri 15 noiembrie 2017

“Misbehavior” (2017) (cunoscut si ca “Female Teacher”) este o productie cu buget redus regizata de unul din regizorii coreeni de mare perspective din noul val, Kim Tae-yong. E vorba de Kim Tae-yong care in acest an a implinit 30 de ani, si nu de mult mai celebrul regizor cu acelasi nume cunoscut pentru “Late Autumn” (2010) sau “Family Ties” (2006). Tanarul Kim Tae-yong (foto) a debutat ca asistent de regie in 2009, la doar 22 de ani, cativa ani mai tarziu regizand si scriind scenariul a doua scurtmetraje. In 2014 debuta in cele din urma cu o productie pentru marele ecran, “Set Me Free”, un “arthouse” independent cei aducea doua premii de “Cel mai bun regizor debutant”, la Premiile Festivalului “Blue Dragon” si la Premiile Asociatiei Coreene a Criticilor de Film. Iata ca dupa 3 ani de zile, acesta revine ca regizor si scenarist cu o noua productie inspirata din viata de liceu (premiatul “Set Me Free” spune povestea unui elev ce doreste sa devina preot catolic, dar e framantat de situatia familiala). Vedeta productie e de departe cunoscuta actrita Kim Ha-neul, care dupa 5 ani de absenta a revenit anul trecut in atentie cu rolul din “Remember You” alaturi de Jung Woo-sung. De aceassta data o vom vedea intr-un rol ce-i vine ca o manusa (cea de profesoara, ne-o mai amintim in acelasi rol pe Kim Ha-neul in “Ditto”, unde a fost o studenta devenita ulterior profesoara), insa personajul ei e prins intr-un joc psihologic periculos. Triunghiul protagonistilor e completat de doi actori de k-drame, anonimi in lumea filmului si care nu au reusit sa obtina inca decat roluri secundare sau episodice in seriale, e vorba de actrita Yu In-young (“Goodbye, Mr. Black”, “Oh, My Venus”) si Lee Won-geun (“The Good Wife”, “Queen of Mistery”). “Misbehavior” a fost filmat in doar o luna si jumatate, avand premiera mondiala in noiembrie 2016 la Festivalul International de Film din Hawaii. Data lansarii sale oficiale in cinematografe este 5 ianuarie 2017, ce face ca 2017 sa fie considerat anul corect al creditarii acestui film, nu 2016, cum apare in diverse parti, poriectia din cadrul festivalului amintit fiind una intr-un cadru restrans. Nu a fost, cum era de asteptat, un succes de box-office (doar 840.000 dolari incasari), dar a castigat doua premii (ambele pentru actrita Yu In-young, ce-si atinge astfel apogeul carierei de pana acum) si a avut 6 nominalizari.

“Misbehavior” e un thriller psihologic dramatic ce graviteaza in jurul unui liceu de baieti din Seul. Kim Ha-neul interpreteaza o profesoara suplinitoare cu orgoliul ranit, fosta profesor asistent la universitate, dar care a esuat intr-o cariera universitara, trebuind sa se multumeasca cu o slujba prost platita pentru care trebuie sa stea pana tarziu sa predea la un liceu de nivel scazut. Viseaza sa obtina o titularizare si sa scape de emotiile reinnoirii anuale a contractului de suplinitor, iar in momentul in care colega ei trebuie sa nasca, realizeaza ca oportunitatea s-a ivit. In plan personal, desi se apropie de 40 de ani, nu s-a casatorit inca, prietenul ei fiind un scriitor ratat ce sta pe cheltuiala ei in apartamentul acesteia. Sustinerea lui morala e inexistenta, acesta fiind doar o povara si o grija in plus pentru Hyo-joo. Aparitia in peisaj a unei tinere profesoare, Hae-young, direct titularizata, naste o frustrare evidenta in sufletul lui Hyo-joo, Mai ales ca Hae-young se da ceea ce nu este, pretinzand ca a cunoscut-o in timpul facultatii, cand i-a fost profesoara. Aroganta si relatiile lui Hae-young convertesc treptat frustrarea in ranchiuna in sufletul lui Hyo-joo. Soarta pare a-i surade in momentul in care afla un secret de-al lui Hae-young, pe care se gandeste sa-l speculeze la maxim. Iar pentru ca povestea sa se complice si mai mult, in scena apare si un elev de-al ei, Jae-ha, pasionat de balet, pe care diriginta Hyo-joo se decide sa-l ajute sa faca primul pas in cariera de viitor dansator, platindu-i cursuri de dans private.. Totul are, insa, un pret… Un thriller superb, inteligent gandit, cu 3 personaje excelent interpretate din care, de departe, straluceste Kim Ha-neul, perfecta in roluri grave, dramatice. Cu toate cu Yu In-young a castigat doua premii pentru rolul rasfatatei Hae-young, mai interesanta e interpretarea tanarului Lee Won-geun, care desi joaca un adolescent, in viata reala are 26 de ani. Acesta si-a interpretat excelent partitura de elev, iar daca va prinde mai multe roluri in filme importante, are toate sansele sa devina un mare actor, mai ales ca are ceva din sarmul lui TOP, seninatatea lui Uhm Tae-woong si rautatea versatile a lui Yoo Ji-tae. Ce-i lipseste deocamndata e experienta. Un film ce-si depaseste conditia, o promisiunea frumoasa a tanarului regizor si scenarist Kim Tae-yong, pe care-l asteptam in anii urmatori cu alte proiecte si mai indraznete.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: sâmbătă 11 noiembrie 2017

Manji (Takuya Kimura) e un nemuritor ce-si doreste un singur lucru: sa moara. Traind peste un secol, a cunoscut o multime de oameni dragi care s-au stins sub ochii lui, el ramanand mereu tanar si in putere. O astfel de persoana a fost Machi, o tanara pe care a adoptat-o ca sora dupa ce i-a ucis barbatul in urma unui complot, si dupa ce aceasta si-a pierdut mintile. Dar Machi e ucisa de un bandit chiar sub ochii lui Manji, macelul care a urmat nereusind sa-i stearga profunda mahnire a pierderii unei fiinte dragi. Grav ranit, acesta e in sfarsit la un pas sa moara, insa o batrana misterioasa, Yaobikuni, isi face aparitia si ii introduce in organism niste viermi sacri ce ii regenereaza trupul la fiecare rana capatata. 50 de ani mai tarziu, Manji traieste intr-o zona izolata din Edo, si destinul ii e din nou marcat de aceeasi batrana nemuritoare de 800 de ani, Yaobikuni. La sugestia acesteia, tanara orfana Rin, ce cauta sa-si razbune parintii ucisi de ambitiosul sef al scolii de scrima Itto-ryu, maestrul Anotsu, il angajeaza pe Manji ca garda ei de corp. Si astfel, Manji revine la situatia din urma cu 50 de ani, avand sub protectie o tanara ce seamana leit cu Machi. Va reusi, de aceasta data, sa impiedice repetarea istoriei ?

“Blade of the Immortal” e un film eveniment pentru prolificul Takashi Miike, ajuns la al 100-lea film al carierei ! Dupa “13 Assassins” si “Hara-kiri: Death of a Samurai”, in fapt doua remake-uri dupa filme clasice, Miike iese putin din cadrul strict al istoriei si paseste pe taramul fictiunii, al fanteziei, fara a abdica de la principiile care i-au calauzit cariera pana la aceasta impresionanta borna. “Blade of the Immortal” e, probabil, una din cele mai reusite productii ale carierei sale, insa in ciuda acestui fapt, la box-office, filmul – finantat in colaborare cu Warner Bros – a obtinut doar 6,8 milioan dolari incasari. Cunoscutul Takuya Kimura se afla la prima colaborare cu Miike, intrand perfect in rolul nemuritorului justitiar, avand o interpretare memorabila. Doi actori tineri, mai putin cunoscuti pe marele ecran, reusesc sa se ridice la nivelul jocului actoricesc al protagonistului, e vorba de Hana Sugisaki si Sota Fukushi, cei doi adversari disproportionati. In rolurile secundare negative, surprinzator, doi actori de top: Ebizo Ichikawa si Erika Toda, obisnuiti ai rolurilor pozitive, care de aceasta data sunt in tabara celor rai. Filmul are la baza o manga de succes, publicata din 1993 pana in 2012, iar in mod cu totul surprinzator, filmarile au durat doar 2 luni. Miike e obisnuit cu productii cu buget redus, filmate in perioade scurte de timp, insa de aceasta data a avut la dispozitie un buget consistent si, daca ne uitam la produsul final, extrem de bine filmat si realizat, ne dam seama de profesionalismul echipei de productie condusa de Miike, ce a reusit sa mobilizeze o intreaga armata de actori care de cele mai multe ori n-au avut nevoie de duble. Iar filmul are nu mai putin de 2 ore si 20 de minute !

Pasionatii de fantezie, actiune si aventura vor descoperi in “Blade of the Immortal” o poveste captivanta construita dupa tiparul specific al filmelor japoneze de aventuri, stabilit de clasici: o asociere intre cel putin 2 persoane, ce pornesc la un drum lung la capatul caruia de obicei se afla razbunarea sau dobandirea dreptatii, drum pe parcursul caruia apar tot felul de obstacole, personaje inselatoare ce le pun la incercare vigilenta si increderea, consolidand apropierea dintre protagonisti. Desigur, Miike nu scapa ocazia sa exceleze in ceea ce se pricepe sa redea mai bine – violenta de dragul spectacolului, care in combinatie cu cadrele gri si cu atmosfera apasatoare condimentata de croncanitul ocazional al corbilor reuseste sa transmita o stare propice plasarii supranaturalului in poveste. Fara efecte speciale, filmat profesionist si cu un scenariu care te tine in priza din primul pana in ultimul moment (cata deosebire de filmele istorice japoneze, in care totul este static, lent, iar actiunea apare doar la final, in cateva cadre), “Blade of the Immortal” este, fara indoiala, unul din cele mai asteptate filme japoneze ale acestui an, pe care multi amatory de adrenalina si aventura il vor savura.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: vineri 10 noiembrie 2017

Dupa ce anul trecut zombi au patruns in cinematografia coreeana in mod oficial prin “Train to Busan” si mai apoi prin animatia “Seoul Station”, iata ca o noua influenta de peste Ocean se face simtita in industria de film coreeana. E vorba de fenomenele stranii de genul “X Files”, ce au inceput sa preocupe tot mai multi cineasti coreeni, o astfel de productie avand un succes total neasteptat anul trecut, “The Wailing”. Regizorul Kwak Kyung-taek, unul din cei mai prolifici si de succes regizori coreeni ai ultimelor decenii, aduce o tematica noua de peste ocean si o adapteaza cu succes specificului local, cea a unui soi de zombi ce cauta, cum se putea altfel, razbunare, in “RV: Resurrected Victims”. Regizorul unor succese precum Friend (2001), Typhoon (2005), A Love (2007), Eye for an Eye (2008) sau The Classified Files (2015) a mizat de aceasta data pe actorul Kim Rae-won (The Prison, Gangnam Blues, Insadong Scandal), o alegere inspirata pentru un rol ce nu ridica mari pretentii. Veterana Kim Hae-sook apare pentru a treia oara alaturi de Rae-won, si pentru a doua oara in rolul mamei acestuia, dupa k-drama “Forget Me Not”. In rolurile secundare, nume precum Sung Dong-il sau Jeon Hye-jin dau culoare unui film intunecat de mister la propriu si la figurat, pe alocuri noir. “RV: Resurrected Victims” a avut incasari de 2,3 milioane dolari la box-office, avand la baza un roman recent, publicat in 2012. Filmarile au fost realizate din septembrie pana in decembrie 2015, insa abia la aproape 2 ani distanta povestea a ajuns si pe marele ecran.

“RV: Resurrected Victims” e un thriller de mister intunecat, in care regizorul da frau liber imaginatiei, gravitand in jurul clasicei teme a razbunarii, atat de indragita de coreeni. Productia are capacitatea de a iasi din tiparul filmelor clasice de gen, care de obicei accentuau fie latura horror, fie pe cea violenta, reusind spre final sa ne surprinda printr-o latura sensibila pe care nu sperai s-o gasesti vreodata. Povestea e extrem de ofertanta si de captivanta, adaptata perfect celor 90 de minute ale filmului, cu o intrare rapida in subiect si cu o dezvoltare coerenta a acestuia, ce sporeste interesul publicului. Jocul actorilor e unul excelent, iar ideea de ansamblu a productiei e una moralizatoare, punand accentul pe raspunderea fiecarei persoane pentru faptele sale. Tema aceasta a razbunarii prinde bine intr-o societate in care jumatate din populatie este atee, iar sub aspectul credintei exista un vid, punandu-se mult prêt pe liberul arbitru. Astfel apare, in absenta unor valori morale la care sa te raportezi, nevoia unei autoreglari in plan spiritual: fiecare individ e responsabil moral pentru faptele comise de-a lungul unei vieti. Cand legea nu reuseste sa mentina echilibrul, apare setea de razbunare, dreptatea personala comisa in numele aspiratiei spre echilibrarea balantei dintre Bine si Rau. Interesanta ideea din film, cum ca atunci cand fortele nevazute intervin, echilibrarea balantei poate interveni in doua feluri: prin razbunare (ochi pentru ochi) sau prin iertare (alternativa la constientizarea propriilor greseli de catre fiecare individ). Un film captivant, care in mod sigur nu va plictisi fanii thriller-urilor misterioase.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 5 noiembrie 2017

“Door to the Night” (2013), cunoscut si ca “Flower of Desire”, e cel mai recent film al regizorului lui “Diary of June” si “Can’t Live Without Robbery”, Im Kyung-soo, aflat la prima colaborare cu scenaristul debutant Kim Je-in. Filmul e o productie cu buget redus si cu o poveste simpla, fara prea multe pretentii. Si totusi, productia are un farmec aparte datorita prezentei in film a unui monstru sacru al filmului coreean. E vorba de Kang Shin Sung-il, care in prezent are 80 de ani (76 de ani la data filmarilor). Amatorilor de filme coreene din Romania acest nume probabil nu le spune nimic. Si asta pentru ca in 1995 a aparut in ultimul rol intr-o pelicula. Era apusul unei cariere extraordinare ce a inceput in 1960, cand Kang Shin Sung-il a devenit popular in filme pentru tineretul acelor vremuri. In anii ’60 si ’70 era cel mai cunoscut actor sud-coreean, reusind sa-si pastreze popularitatea si in anii ’80. Actor de legenda, acesta a aparut in peste 500 de filme (!), ulterior devenind si producator, si regizor. A fost distribuit, de-a lungul carierei sale, in cele mai importante filme coreene ale tuturor timpurilor (sa nu uitam ca cinematografia coreeana si-a avut epoca ei de aur in anii ’60), si poate cel mai frumos compliment primit vreodata de acesta a venit de la un regizor contemporan, arhicunoscut in intreaga lume, Park Chan-wook. Acesta spunea: “Daca Japonia il are pe Toshiro Mifune, Italia pe Marcello Mastroianni, Statele Unite pe Gregory Peck si Franta pe Alain Delon, noi, coreenii, il avem pe Shin Sung-il. In toate timpurile si in toate locurile de pe mapamond, nu a existat vreo tara in care atat industria de film cat si arta sa fie atat de dependente de o singura persoana. Fara a-l intelege pe Shin Sung-il, e greu sa intelegi istoria filmului coreean sau istoria culturala moderna coreeana.” 19 premii are la activ acest actor genial, iar in 2013 s-a lasat induplecat sa revina, pentru ultima oara, pe marele ecran, in “Door to the Night”, o productie discreta in care isi ia ramas-bun de la publicul care i-a fost alaturi in cei 35 de ani de cariera ca actor. A cochetat spre apusul vietii si cu politica, fiind ales un mandat deputat in Adunarea Nationala. Partenera lui din film e actrita Bae Seul-ki, o actrita de categorie B, ce a aparut in cateva seriale si filme in roluri minore.

“Door to te Night” aminteste prin subiectul sau partial de “A Muse” (un fel de “Lolita” coreeana), insa tema unei presupuse relatii nepotrivite intre un septuagenar si o tanara de 28 de ani e doar un pretext pentru evolutia unei povesti dramatice. Kang Shin Sung-il interpreteaza un fost decan ce sufera de o boala incurabila ajunsa in ultima ei faza. Drama actorului este ca la 4 ani de la acest rol, in aceasta vara, a fost diagnosticat cu un cancer pulmonar, asta dupa ce sotia lui, in varsta de 81 de ani, suferise in 2015 o operatie pentru cancer la san. Astfel ca probabil acest rol a fost ultimul pentru indragitul actor, care reuseste sa impresioneze chiar si la aceasta varsta inaintata. Personajul sau e unul macinat nu doar de boala, ci si de regrete, piarzandu-si sotia si mai apoi fiul, invinovatindu-se pentru aceste nenorociri. Yeon-hwa apare in viata lui atunci cand acesta nu se mai astepta, luandu-si repede in primire rolul de ingrijitoare a acestuia. Desigur ca lumea incepe sa barfeasca, gura lumii vorbind de o relatie tata-fiica sau chiar sot-sotie, lucru care il deranjeaza pe fostul profesor, un om de altfel extrem de artagos, ce pune mare pret pe propria imagine. In ciuda povestii relativ simple, filmul nu este lipsit de o latura misterioasa adusa de personajul Yeon-hwa al actritei Bae Seul-ki, care pare tanara inocenta si tacuta ce se supune ordinelor celui ce o plateste, dar care in mod evident ascunde ceva. Iar acel ceva e atat de bine disimulat in spatele simplitatii povestii incat si atunci cand incepi sa banuiesti unele lucruri, nu ai certitudinea ca acestea stau cum crezi. La asta a contribuit accidental si actrita Bae Seul-ki, a carei chimie cu protagonistul e inexistenta, lucru care in mod pur intamplator sporeste misterul. Finalul, desi oarecum previzibil, e unul emotionant, marcand parca dinadins iesirea din scena lumii filmului a acestui mare actor care este Kang Shin Sung-il. Un film de categorie B reusit, ce reuseste sa te atinga la suflet si sa te surprinda tocmai cu acele lucruri simple la care nu te-ai fi gandit. Si, poate cel mai important, regizorul da o nota melodramatica discreta unui subiect pe care probabil alti regizori il transformau intr-o ploaie de lacrimi, accentuand latura artistico-dramatica a productiei si evitand prabusirea in derizoriu.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: duminică 29 octombrie 2017

De obicei coproductiile coreeano-chineze sunt mai putin reusite, si asta pentru ca doua cinematografii cu doua viziuni diferite nu reusesc sa se sincronizeze perfect, indiferent de tematica abordata. La fel se intampla cu filmele de limba chineza finantate de studiourile americane, sau cu filmele coreene ce au in spate studiouri de productie de la Hollywood, ce vizeaza doar succesul financiar si se departeaza de specificul lor local. Revenind la cele doua cinematografii est-asiatice care pentru un necunoscator pot parea asemanatoare, dar care difera esential, daca filmul chinezesc e mai mult axat pe ideea de actiune, cel coreean e mult mai atent la amanunte si la povestea in sine, avand o aplecare spre dramatizare. Intalnirea dinamismului cu realismul nu inseamna intotdeauna automat si o simbioza perfecta, in special cand una din parti e cea care vine cu initiativa financiara. In cazul filmului “Tik Tok”, la care facem referire, China a finantat proiectul, ce a fost filmat in intregime in capitala sud-coreeana. Regia e semnata de debutantul Lee Jun, scenariul fiind scris de chinezul Ding Xiaoyang. Productia a fost un esec la box-office-ul chinezesc, obtinand incasari de doar 2,2 milioane dolari. Distributia filmului e alcatuita de o echipa de actori chinezi si coreeni, capul de afis fiind tinut de starul coreean Lee Jung-jae si actorul chinez Wallace Chung (Bounty Hunters, Drug War). Filmul e vorbit in 3 limbi (chineza, coreeana si engleza), insa actorul Lee Jung-jae e dublat in multe scene in limba chineza, cand dialogheaza cu actorii chinezi, acest lucru fiind cel putin deranjant, mai ales ca in alte parti ale filmului acesta e lasat sa se adreseze in coreeana compatriotilor sai. Dar ce poti face cand actorul interpreteaza un politist poliglot, care in realitate nu cunoaste deloc chineza ?

“Tik Tok” e un thriller de actiune care in ciuda bunelor intentii ale realizatorilor, poate crea dificultati de acomodare cu subiectul. Abia in a doua jumatate lucrurile se mai limpezesc, dar e cam putin, raportat la cele 100 de minute ale productiei. Scenariul e unul pe care parca l-am mai vazut in filmele hollywoodiene ale anilor ’90, cu un nebun care angreneaza in jocul sau intr-o cursa contra cronometru politia pentru salvarea a mii de vieti. Povestea este lipsita de coerenta din cauza unei hibe specifice filmelor chinezesti de actiune, data de intrarea directa in subiect, fara prea multe explicatii, fara o suficienta dezvoltare a personajelor si portretizare a lor. Interactiunea dintre ele e una strict de conjunctura, de aici si o senzatie de artificialitate in interpretare. Scenaristul insira o serie de date si evenimente petrecute ba in trecut, ba in prezent, iar numarul mare de personaje creeaza confuzie. Ai nevoie de mai bine de jumatate de film sa te dezmeticesti si sa intelegi ce doreste cu adevarat geniul raului, un impatimit de pariuri interpretat de Wallace Chung (greu de recunoscut cu masca ce o poarta pe fata aproape pe toata durata filmului). Lee Jung-jae isi interpreteaza bine rolul de politist ce trebuie sa dibuiasca planul pariorului nebun, insa din nefericire pentru el a a doua oara in ultimul deceniu in care nimereste intr-un film mai putin inspirat, dupa “Big Match” din 2014. Probabil producatorii chinezi au optat pentru el pentru a atrage lumea in salile de cinema. Nu interpretarea actorilor trage in jos filmul, ci scenariul mai putin inspirat, plin de clisee hollywoodiene, in care totul, in afara de firul epic in sine, e de umplutura, prezentat intr-un mod ce tine aproape de amatorism (de exemplu, se vorbeste de lumea pariorilor pe jocurile de fotbal, insa meciurile jucate in asa-zisa “Cupa a Asiei” intre doua echipe de club, una din Coreea de Sud si alta din China, sunt de fapt un singur meci jucat intre cele doua echipe, scenariul mentionand la inceput ca e vorba de un prim meci, apoi de un al doilea, iar la finalul filmului sa aflam ca una din echipe a devenit campioana Cupei Asiei !; dar astfel de detalii sunt irelevante, fiind doar decorul nesemnificativ in care se deruleaza povestea principala). Unde exceleaza filmul e pe partea de actiune, dar si aici unele scene de lupta sunt gratuite, doar de dragul spectacolului (ca cea cu Lee Jung-jae care trebuie sa doboare o multime de gangsteri la costum de unul singur). In a doua jumatate, filmul se redreseaza si finalul pastreaza o rasturnare de situatie la care nu te-ai mai fi asteptat, salvand 100 de minute din timpul liber al fiecaruia care la un moment dat erai ferm convins ca le-ai irosit in zadar. Lee Jung-jae trage filmul dupa el prin carisma si experienta sa, oferind cele mai bune momente ale productiei. Pacat de dublarea lui in chineza in momentul in care se adreseaza partenerei sale psiholog chinezoaice (chiar exista o chimie intre cei doi, in acest film !), dar daca s-a dublat acest lucru, se puteau prea bine dubla si replicile vorbite in engleza de actorii asiatici, care sunt de-a dreptul oribile.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. [Nota traducatorului: “Au fost traduse si adaugate manual inclusiv replicile in engleza, ce nu se regasesc in subtitrarea initiala.”]

Publicat: miercuri 25 octombrie 2017

Dupa filmul de debut “Moby Dick”, in care prezenta o ancheta din lumea jurnalistica ce avea legaturi cu lumea politica, regizorul si scenaristul Park In-je isi alege o noua tema interesanta in drama politica “The Mayor”. E vorba de descrierea unei agitate campanii electorale pentru alegerea primarului capitalei sud-coreene. Filmul ne prezinta culisele unei campanii electorale murdare, cu atacuri sub centura din toate directiile, ce afecteaza sau distrug iremediabil vieti inr-un singur scop: (re)dobandirea puterii. In rolul principal il vedem din nou pe apreciatul Choi Min-sik, interpretul cunoscutului amiral Yi Sun-Shin din multipremiata productie “Roaring Currents”, ce a impresionat si in filme precum “I Saw the Devil” sau “The Tiger”, care din nou are o prestatie mai mult decat perfecta in ipostaza unui primar ce intra in cursa electorala pentru dobandirea unui al treilea mandat consecutiv. Distributia pentru rolurile secundare e completata de nume importante ale filmului coreean, precum Kwak Do-won, Shim Eun-kyung, Ra Mi-ran, sau Moon So-ri. 4 luni au durat filmarile (insa si filmul are o durata respectabila, 2 ore si 10 minute, chiar daca multe din scene sunt filmari interioare, statice), iar in 5 zile de la premiera filmul a vandut aproape 1 milion de bilete. Totalul incasarilor obtinute se ridica la 9,3 milioane dolari, o suma decenta avand in vedere genul filmului, subiectele politice nefiind niciunde pe mapamond o sursa de castiguri la box-office. Pentru Choi Min-sik e a doua oara in cariera cand interpreteaza un politician, prima oara dand viata raposatului presedinte Kim Dae-jung in k-drama “The Fourth Republic” din 1995. Interesant e ce a declarat acesta legat de rolul din “The Mayor”: “Am intruchipat personajul sintetizand toate imaginile pe care le aveam despre politicieni. Pana la filmarea acestui fim, n-am fost niciodata angajat in politica sau sa fi avut contact indeaproape cu politicieni. Dupa ce am incercat sa ma gandesc la imaginea politicienilor, am concluzionat ca discursul e cea mai importanta indemanare pentru ei. Politicienii se ridica si cad din cuvintele pe care le folosesc. Asa ca am decis sa ma concentrez pe a avea o buna stapanire a limbajului, cand l-am interpretat pe protagonistul povestii.”

“The Mayor” e o productie despre ambitia politica dusa la extrem, despre sacrificii si jocurile murdare pe care politicienii trebuie sa le faca pentru a-si atinge telurile. Ceea ce vedem in acest film nu se refera doar la politica coreeana, ci la politica privita in ansamblul ei, indiferent de locul de pe mapamond. Regizorul Park In-je reuseste sa creeze un portret tipic al politicianului, un arhetip caruia ii da viata personajul Byeon interpretat magistral de Choi Min-sik. Asa cum in literatura universala exista cateva personaje tipice pentru definirea lacomiei umane, si in acest film primarul Byeon intruchipeaza toate trasaturile specifice ale unui politician ambitios, fie ele pozitive sau negative. Modul in care primarul Byeon este prezentat publicului se doreste a fi unul obiectiv. Primele cadre ni-l aduc in prim plan pe “primarul circar”, faza absolut necesara din orice campanie electorala in care politicienii ne arata, chipurile, fata lor “profund umana”. Cantand hip-hop pe o scena in fata unui public tanar, el, un primar trecut de 60 de ani, dezinvolt, ce raspunde cu rabdare si cu zambetul pe buze intrebarilor venite din public, Byeon ne apare intr-o lumina pozitiva. Iluzia e spulberata in momentul in care o tanara din multime (Park Kyung, interpretata de Shim Eun-kyung) face o pledoarie pentru o politica curata, pentru oameni. Cateva cadre mai tarziu, vedem o alta fata a primarului: iesit intr-o seara la o plimbare intr-un loc pazit de armata, primarul e avertizat de un soldat ca accesul in zona e interzis la acea ora, moment in care primarul tine sa-i dea o lectie militarului in termen, o lectie ce scoate la lumina trufia edilului. Iar aceste imagini cand pozitive, cand negative, vor alterna pe tot parcursul filmului, lasand spectatorului sansa de a-si judeca singur personajul in functie de situatii. Treptat, privitorul va realiza ca primarul e doar o mica parte din scena politica locala, in care apar si alte specimene similare (un “dinozaur” oportunist ce isi dorea si el scaunul de primar, si o contracandidata – foarte bine interpretata de Ra Mi-ran – ce nu ezita sa apeleze la nuri pentru a castiga simpatie si voturi). Adevarata provocare a filmului e stabilirea, de catre spectator, a unei legaturi afective cu unul din numeroasele personaje, o atasare de cauza cuiva. Si oricat de paradoxal va parea, te vei trezi ca-l vei considera pe primarul Byeon cel mai mic rau posibil, in ciuda numeroaselor lucruri grave pe care le face, si desi vei fi tentat la final sa-l condamni, vei realiza ca acest lucru e complet inutil. Exista un personaj intentionat introdus in acest film, e vorba de Park Kyung (Shim Eun-kyung), o tanara de 26 de ani dezamagita de lumea advertisingului in care activeaza, ce accepta sa bata palma cu “diavolul” Shim si sa se alature taberei de campanie a primarului Byeon. Ea e simbolul omului obisnuit, naivul care o data la 4 ani se duce sa-si dea votul celui care minte mai frumos. Cu aceasta naivitate magistral ascunsa de niste principii oneste pe care le are despre ce inseamna politica in viziunea ei, Park Kyung se afunda, fara sa realizeze, intr-o mlastina urat mirositoare, ce e pe cale sa o inghita si sa-i pateze inclusiv sufletul. Vede cum legende ale advertisingului pentru care avea un urias respect sunt devorate de fiara numita Politica, vede cum manipularea si falsitatea dicteaza fiecare pas al campaniei electorale, realizeaza chiar ca un caine e de fapt un lup doar pentru ca asa ii spune primarul iar ea trebuie sa execute. Iar acestea sunt doar cateva lucruri marunte din tabloul sinistru la care pune umarul sa-l picteze in cele mai sumbre culori. Acest personaj e poate cel mai rational dintre toate, singurul care nu pierde contactul cu realitatea, singurul care nu se lasa sedus de tentatia puterii si a banului. E antiteza perfecta a primarului, si a tuturor din umbra lui. Pentru spectator, ea va fi mereu baliza ramasa ancorata in realitate, ce nu se lasa luata de val, si va fi masura perfecta pentru a evalua personajul principal, primarul Byeon. Un alt personaj cheie e seful de campanie al primarului, Shim. Interpretat de un Kwak Do-won memorabil, Shim e o cu totul alta specie de politician decat primarul. E omul lipsit total de scrupule, ce are o usoara doza de nebunie in tot ceea ce face. Autoritar, 100% profesionist, dur si necrutator, acesta se plimba dintr-o barca in alta a propriului partid, tragand intotdeauna spre cel ce ii ofera avantaje. Fost procuror, are un orgoliu puternic de a ajunge respectat, considerand ca pozitia inferioara pe scara partidului e doar una de conjunctura, o trambulina spre implinirea uriaselor sale aspiratii.

Cu siguranta nu va va placea ceea ce veti vedea descris in acest film, modul in care se face politica in perioada unei campanii electorale. Insa “The Mayor” nu face decat sa rosteasca niste adevaruri universal valabile despre politica. Ceea ce vedem aici ne este atat de familiar incat multe situatii din film esti tentat sa le vezi prin prisma realitatilor similare din societatea romaneasca. Chiar daca nu este la fel de spectaculos si misterios precum “Inside Men”, sau captivant precum “The King”, “The Mayor” e o adevarata opera de arta care explica pe intelesul tuturor, ca un manual, ce inseamna politica, cum se face, cine sunt protagonistii ei si unde duce ea. Lectiile de viata oferite de situatiile din film sunt tot atatea invataminte pentru cei care inca mai cred a politica este un vis urat care se sfarseste frumos. “The Mayor” nu te face sa judeci politicianul, la finalul vizionarii nu vei avea aceasta tentativa, ci te ajuta sa-l intelegi asa cum e el, cu ambitiile si defectele sale, cu calitatile umane sau cu falsitatea mastii sale umane pe care de cele mai multe ori ne-o afiseaza. Mai degraba ajungi sa intelegi ca politicianul e un rau necesar unei societati (desigur, rau cu rau, dar mai rau fara rau), care nu va disparea niciodata, ci mereu se va metamorfoza si va reusi sa supravietuiasca oricaror situatii, inclusiv celor ce par fara iesire. Tot ce poti simti fata de un personaj ca primarul Byeon va fi, la finalul vizionarii, mila, nicidecum ura. Un film deosebit, cu o interpretare de exceptie si un scenariu foarte bun, care desi lent, reuseste sa iti capteze interesul pana la final.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Publicat: sâmbătă 21 octombrie 2017

Regizorul si scenaristul lui “The Suspect” (2013) si “Seven Days” (2007), Won Shin-yeon, realizeaza, cu cea mai recenta productie a sa, “Memoir of a Murderer”, o adevarata opera de arta a genului thriller psihologic, un film de manual ce aminteste de apreciatul “I Saw the Devil” sau de filmele nebunesti ale lui Park Chan-wook. Scenariul are la baza romanul bestseller din 2013 al unui scriitor modern coreean, Kim Young-ha, ajuns la doar 48 de ani, care in 20 de ani de scris a castigat 8 premii literare. Acesta e cunoscut si pentru scenariul scris impreuna cu John H. Lee la memorabilul “A Moment to Remember”. Filmul a avut premiera in Coreea in urma cu doar o luna si jumatate, in doar 5 zile de la premiera reusind sa stranga un million de spectatori in salile de cinema. “Memoir of a Murderer” a fost primul thriller coreean ce a depasit 2 milioane de spectatori in acest an, incasarile totale ale productiei urcand pana la aproape 19 milioane dolari. Distributia e una de exceptie, cu Sol Kyung-gu intr-o forma actoriceasca tot mai buna de la un rol la altul, cu o apetenta tot mai mare spre roluri negative, amintind prin profunzimea interpretarii de rolul la fel de solicitant din “My Dictator”, si cu un Kim Nam-gil stralucitor intr-un rol in care l-am mai vazut de-a lungul carierei, dar care ii vine ca o manusa. Oh Dal-su are un rol secundar, in timp ce protagonista feminina e interpretata din pacate deloc convingator de actrita Seol Hyun (pe care am mai vazut-o in “Gangnam Blues”, fosta membra a formatiei k-pop AOA”).

“Memoir of a Murderer” e o excelenta demonstratie despre cum se face un thriller psihologic apasator, de atmosfera, atunci cand ai un material (scenariu) solid la dispozitie. Fiindca vorbim de un roman bestseller, nici filmul nu putea trece neobservat, iar publicul coreean a stiut sa-l aprecieze cum se cuvine. Productia nu se adreseaza amatorilor de seriale de televiziune, ci unui cu totul alt public, mult mai serios si mai dornic sa vada povesti din lumea reala, ce pot fi vazute numai si numai la cinematograf. Pivotand in jurul ideii de razbunare, insa intr-un cu totul alt sens, mai degraba psihologic, decat de obicei, povestea este una presarata cu multa violenta, descriind mecanismele psihologice ale gandirii unui criminal in serie, impulsurile sale si motivatia ce sta la baza faptelor comise cu sange rece. Sol Kyung-gu interpreteaza un astfel de criminal ajuns spre sfarsitul vietii, care a reusit sa ascunda acest secret al crimelor sale nu doar de societate, ci si e propria fiica pe care o creste de unul singur. Suferind de Alzheimer, trecutul incepe sa devina tot mai neclar, memoria ii joaca tot mai des feste si tot ce ii ramane e sa se gandeasca la internarea la o casa de batrani. Dar planurile ii sunt date peste cap de o serie de crime in serie ce incep sa se petreaca in oraselul in care s-a mutat e ani buni. Mai mult, intr-una din zile, Byung-su are un accident minor si da peste masina ofiterului de politie Min, interpretat de Kim Nam-gil, un individ care din primul moment i se pare dubios. Suspiciunile, pierderile de memorie dese si o serie de evenimente ii dau peste cap viata amnezicului Byung-su, ce se trezeste prins intr-un scenariu distorsionat pe care el insusi il construieste, dar pe care… nimeni nu-l crede ! Remarcabil jocul actoricesc al lui Sol Kyung-gu dar si al lui Kim Nam-gil, doi dintre cei mai versatili actori coreeni ai momentului, ce intruchipeaza niste personaje pline de mister, suferinte si secrete din trecut ce nu pot fi spuse. Cu un scenariu stralucit si cu o regie deoebita ce stie sa exploateze tensiunea din vietile protagonistilor si sa faca spectatorul partas la modul distorsionat al “eroilor” de a vedea lucrurile, “Memoir of a Murderer” nu dezamagste asteptarile fanilor genului, fiind unul din filmele coreene de top ale anului 2017.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Page 6 of 51

sus

The Mimic (2017) – nu te încrede în ce auzi !

The Swindlers (2017) – Hyun Bin şi Yoo Ji-tae, escroc şi procuror uniţi de un scop comun

Tokyo Ghoul (2017) – un live-action captivant dupã o manga celebrã

The Battleship Island (2017) – un blockbuster marca Ryoo Seung-wan ce îmbinã istoria cu ficţiunea

Paradox (SPL 3) (2017) – despre soartã şi paradoxul ei…

Battle of Memories (2017) – o experienţã futuristã ineditã marca Leste Chen

A Korean in Paris (2016) – Cho Jae-hyun într-un „road movie” parizian profund, marca Jeon Soo-il

Missing You (2016) – Shim Eun-kyung între rãzbunare şi sentimentalisme

A Special Lady (2017) – Kim Hye-soo şi Lee Sun-kyun, doi rivali speciali…

Antiporno (2017) – Sion Sono şi manifestul feminist al emancipãrii sociale

Six Flying Dragons (2015-2016) – o distribuţie stelarã pe urmele lui „Deep Rooted Tree”

Broken Sword Hero (2017) – povestea unui legendar luptãtor de muay thai din secolul XVIII

The Outlaws (2017) – Ma Dong-seok şi Yoon Kye-sang într-o confruntare ce a vândut 6 milioane de bilete !

Misbehavior (2017) – Kim Ha-neul între pasiune şi carierã, într-un thriller psihologic

Blade of the Immortal (2017) – Takuya Kimura şi sabia rãzbunãtoare a eternului Takashi Miike

RV: Resurrected Victims (2017) – Kim Rae-won într-un episod de „Dosarele X” coreene

Door to the Night (2013) – ultimul rol pentru o legendã a filmului coreean

Tik Tok (2016) – Lee Jung-jae şi Wallace Chung într-o cursã antagonicã contra cronometru

The Mayor (2017) – puterea întotdeauna vine cu un preţ…

Memoir of a Murderer (2017) – Sol Kyung-gu şi Kim Nam-gil, între amintiri şi instincte