De Valentine’s Day, indragostitii (de orice varsta) nu au fost uitati de noi, astfel ca a sosit randul unei noi premiera nationala, subtitrarea la o savuroasa comedie coreeana, “Lovely Rivals”. Iubirea interzisa a fost subiectul a numeroase seriale coreene excelente. Rar ne-a fost dat, insa, sa vedem acest subiect ca punct declansator al unei… comedii ! Filmul ne aminteste tuturor de anii de scoala, de simpatia mai mult sau mai putin ascunsa a elevului fata de profesor. Ce se intampla, insa, cand aceasta simpatie se transforma intr-o nefireasca pasiune ascunsa ce da glas visurilor de neinteles ale unui adolescent ? Dar atunci cand aceasta pasiune ascunsa e deranjata de un… rival mult mai in varsta ? “Lovely Rivals” ofera raspunsul la aceasta intrebare in cele aproape 2 ore in care spectatorul nu-si va sterge zambetul de pe buze. In rolul principal apare tanara actrita Lee Se-young (de doar 12 ani la data filmarilor), care are o prestatie de exceptie, in compania “rivalei” sale din film, apreciata actrita Yum Jung-ah (Sad Movie, ATale of Two Sisters).
Inceput de an intr-o scoala de provincie. Orasel mic, anost, plictisit. Rutina de inceput de an. Careul, repartizarea profesorilor pe clase, reactii diferite, dupa cum este reputatia profesorilor: aplauze si bucurie pentru norocosii carora li s-a repartizat un profesor de treaba, dezamagire, oftaturi si tristete pentru cei care au capatat unul(una) sever(a). In cancelarie, o atmosfera la fel de ambigua. Profesorii batrani isi continua rutina iar cei tineri si noii veniti fie se resemneaza, fie renunta… dupa numai 2 zile! Abandonul tinerei profesoare de arte declanseaza actiunea. Inlocuitorul este un tanar (Lee Ji-hoon – Pretty Woman, You are my destiny) frumos si foarte curand, iubit de toata lumea, eleve si profesoare deopotriva. La clasa a V-a, domnisoara Yeo Mi-oak (Yeon Jeong-a – Boys Goes to Haven, A Tale of Two Sisters -) este exact opusul: severa, aspra chiar, neinduplecata si neinteresata de vietile copiilor. Datorita unui „aproape accident”, eleva ei cea mai rebela, Mi-nam (Lee Se-youg – Unstoppable High Kick, Dae Jang-Geum -) in dorinta de a atrage atentia, devine foarte apropiata de carismaticul profesor de arte si astfel, rivala profesoarei ei. Acum incepe batalia pentru cucerirea omului dorit pe fundalul eternului conflict elevi-profesor. Nu ne ramane decat sa vedem cine castiga si prin ce mijloace…
O poveste amuzanta si originala, cu 2 interpretari extraordinare, o nebunie de film tipic coreeana, cadoul perfect de Ziua Indragostitilor. Vizionare placuta !
Prezentare realizata de iulianatotu – asiacinefil.com
Este un lucru neobisnuit ca un regizor american (in general strain) sa regizeze un film japonez. Japonia a fost si va ramane o societate conservatoare, cu principii solide si cu o cultura cinematografica stralucita, in care nume precum Akira Kurosawa, Mikio Naruse, Kon Ichikawa sau Yoji Yamada eclipseaza totul. Cu toate acestea, prezente americane firave nu au incetat sa apara in filme japoneze sau despre Japonia. Un Richard Gere in “Rhapsody in August” este un astfel de exemplu. Intr-o epoca a globalizarii, este normal ca acest fenomen sa-si puna amprenta si asupra celei de-a saptea arte. Asa se face ca in 2008, regizorul american Hans Canosa (premiat la Festivalul International de la Tokyo in 2005 pentru „Conversations with Other Women”) s-a decis sa filmeze “Memoirs of a Teenage Amnesiac”, o drama romantica filmata partial in Statele Unite si partial in Japonia, inspirata din viata adolescentilor zilelor noastre. Canosa este nimeni altul decat apreciatul regizor al premiatelor “Alma Mater” (2002) si “Conversations with Other Women” (2005). In rolurile principale au fost distribuiti cunoscutul actor japonezi Kenichi Matsuyama (Kaiki, Kamui Gaiden), actrita Maki Horikita (cunoscuta mai mult din seriale si pentru vocile unor personaje din anime-uri) si Yuya Tegoshi, membru al formatiei pop japoneze NEWS. Filmul ar fi trebuit sa aiba premiera in toamna lui 2009, insa datorita muncii de productie aceasta s-a amanat pentru luna martie a lui 2010.
Modul naiv si aparent intamplator de a lua o decizie al adolescentilor in care unul dintre cei doi face totusi o alegere (cap sau pajura), ii cauzeaza lui Naomi Sukuse un accident in urma caruia isi pierde toate amintirile din ultimii patru ani de viata. Nu se stie daca in mod constient si-ar fi dorit ori nu acest lucru, care nu apare drept o tragedie iremediabila, dar care da nastere unei drame a cunoasterii si acceptarii. Nerecunoscandu-si prietenul dinainte de survenirea amneziei, pe americanul Ace Zuckerman, hotaraste sa se desparta de el, isi schimba frizura, abandoneaza clubul de fotografie si editarea albumului scolii, preferand sa joace rolul Hamlet intr-o piesa de teatru organizata de colegi, se lasa atrasa de depresia bizara a lui Yuji Miwa, tentata fiind sa-si schimbe grupul de prieteni si chiar modul de a percepe lucrurile. Uitarea trecutului ii permite o noua existenta in care anumite regrete dispar si cateva vise sunt inlocuite; important si provocator devine traseul lui Naomi in momentul in care ii revine memoria si trebuie sa hotarasca perfect constienta noua directie.
Regizorul lui “Kamikaze Girls”, Tetsuya Nakashima, revine dupa o pauza de 2 ani de la ultimul sau film in atentia intregii lumi cu pelicula “Confessions”. Filmul are la baza romanul „Kokuhaku” a debutantei Kanae Minato, care in 2007 a castigat premiul pentru roman politist la categoria debutanti pentru “Clergyman”, care s-a constituit in primul capitol al viitorului ei roman, “Confession”. Dupa ce a citit romanul, Tetsuya Nakashima a dorit-o atat de mult pe pe actrita Takako Matsu (K-20 The legend of the mask, The Hidden Blade) pentru rolul principal, incat a declarat ca daca aceasta nu accepta, el nu va regiza filmul. Auditiile pentru atribuirea rolurilor elevilor au necesitat peste 1000 de candidati din care s-au selectat cei 34 de actori. Filmul a fost una din cele mai importante pelicule japoneze ale anului trecut. Acest lucru reiese si din nominalizarea la categoria “Cel mai bun film” de la Premiile Academiei japoneze de film. Nu in ultimul rand, trebuie spus ca “Confessions” a fost propunerea Japoniei din acest an la categoria “Cel mai bun film strain” a premiilor Oscar.
Distributia, majoritar adolescentina, realizeaza un joc actoricesc admirabil pentru caracterele predominat destabilizate mintal- neindoielnic, judecand dupa modul de gandire si actiunile lor- pe care le interpreteaza. Filmul nu este recomandat persoanelor minore, fiind un amestec stilizat de cruzime si compasiune, in care vocea interioara a personajului central dicteaza intreg comportamentul acestuia si apparent al celor din jurul sau. Categoric, “Confessions” este un film atat de bine realizat incat da senzatia ca este real, si se poate intampla oriunde, oricand, oricui. Ca parinte, te lasa cu fiori de teama de a nu-ti fi esuat misiunea. Un film care ofera fiecarui spectator posibilitatea de a ajunge la propriile sale concluzii despre actele intunecate la care e martor. Un “must see” al genului thriiler/drama, atat de iubit in Japonia.
Zhang Yimou, regizorul lui “House of Flying Daggers”, “Hero” sau “Curse of the Golden Flower”, dar si al ceremoniei de deschidere si inchidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008 a regizat in 2009 “A Woman, a Gun and a Noodle Shop”, o productie cu valente artistice surprinzatoare. Este vorba de un remake dupa productia hollywoodiana de debut a fratilor Coen, “Blood Simple”, o poveste despre adulter si razbunare, in care lacomia uamana incearca sa invinga sentimentele. Cunoscut si sub numele “A Simple Noodle Story”, realizarea lui Yimou este literalmente o productie simpla, cu un scenariu simplu, insa cu intorsaturi de situatie surprinzatoare. Cu cateva personaje, regizorul reuseste sa creeze o intriga captivanta iesita dintr-o poveste spusa la inceput cu umor, si care pe parcurs se transforma intr-un umor negru, rezultand un film cu umor tipic chinezesc de care nu te mai saturi urmarindu-l. E genial modul in care Yimou reuseste sa traseze fiecare cadru sis a contureze in special prin caricaturizarea trasaturilor principale fiecare personaj din film. Nu in ultimul rand, mai trebuie spus ca Zhang Yimou a fost nominalizat la Ursul de Aurd de la Berlin, anul trecut, pentru aceasta pelicula incantatoare, cu peisaje ce-ti taie rasuflarea si care reusesc sa transfere spectatorului tensiunea intrinseca a filmului, dincolo de ironiile sale. Un film cu personaje interesante si cu o poveste atat de simpla incat ajungi sa te intrebi cum se poate spune atat de bine o poveste atat de simpla despre adulter si lacomie, despre imperfectiunea si labilitatea firii umane.
In inima pustietatii, intr-un peisaj cu dealuri desertice, regasim o mica pravalie de taitei detinuta de Wang, un instarit batranel casatorit cu o sotie mai tanara decat el cu 30 de ani. O cumparase pe aceasta in urma cu 10 ani in speranta ca ii va darui un fiu care sa-i mosteneasca averea bine ascunsa intr-o cutie de bani ferita de ochii lumii, insa a sfarsit doar prin a o abuza si teroriza. Tanara sotie si-a cautat alinarea in bratele amantului Li, intrat ca ucenic in casa lui Wang, un personaj lipsit de curaj, insa istet. Intr-una din zile vine la pravalie un negustor persan care ii vinde sotiei lui Wang o arma, un pistol cu 3 gloante. Toata lumea se intreaba pentru ce avea aceasta nevoie de o arma (desi, paradoxal, se aflau in inima pustietatii), insa doar ea stia umilintele la care era supusa de sotul ei. Lucrurile iau o turnura neasteptata cand in peisaj apare un ofiter din potera, care ii destainuie lui Wang faptul ca sotia lui il inseala. In aceasta situatie, Wang pune la cale uciderea sotiei si a amantului. Insa lacomia firii umane va schimba cursul evenimentelor
Cinematografia japoneza a pierdut de ani buni suprematia in domeniul filmelor horror in favoarea Thailandei, care odata cu succesul lui Shutter (2004) a inceput sa devina principala tara asiatica producatoare de filme horror. De la filme cu fantome si spirite ce-i bantuie pe cei vii pana la creaturi fioroase ce terorizeaza comunitati intregi, horrorul thailandez a fost mereu surprinzator, insa putine filme au mai reusit sa atinga succesul lui “Shutter”. Una din cele mai recente productii de gen, “The Intruder”, este mai degraba un thriller cu accente horror, in care personajele principale sunt terorizate de niste cobre fioroase. Realizat de priceputii cineasti thailandezi, experti in explorarea si exploatarea fricii umane indiferent de context, “The Intruder” beneficiaza pe langa efecte speciale bine realizate si de o analiza umana a psihologiei fiecarui personaj in parte, si a firii umane in ansamblul ei; desi toate personajele sunt cuprinse de frica incercand sa supravietuiasca cu orice pret, omul se dovedeste, in situatii limita, o fiinta lipsita de luciditate, care de cele mai multe ori actioneaza instinctiv. Filmul a fost inspirat dintr-un fapt real petrecut intr-o locatie reala (un imobil situat intr-o zona mlastinoasa)
Intr-un imobil invechit din estul Bangkok-ului, viata pare a-si urma cursul ei firesc: o mama singura isi creste fetita aflata in clasa intai, un cuplu de tineri isi traieste “fericirea” spionat de un pusti din apartamentul invecinat, niste adolescenti se intrec la un joc de calculator, in timp ce paznicul imobilului isi iroseste timpul facand ronduri pe coridoare, in speranta ca noaptea va trece mai repede. Totusi, o batranica ciudata incepe sa se comporte straniut, aprinzand betigase de tamaie si inchinandu-se zeului serpilor, implorandu-l sa aiba indurare de locatarii imobilului. Gesturile ei prefigureaza tragedia care urmeaza sa se petreaca, in momentul in care un cetatean este muscat de un sarpe aparut din senin, si moare. In scurt timp, locatarii complexului de apartamente se trezesc terorizati de niste cobre fioroase, a caror muscatura este fatala, provocand in scurt timp moartea. Un grup de locatari incearca sa supravietuiasca atacului, in captivitatea imobilului.
Inca un blockbuster coreean adus aproape de iubitorii de film asiatic din Romania de Asia Team Romania va incanta iubitorii de supranatural ! “Haunters” (cunoscut si ca “Psychic” sau “Supernatural Powers”) este un thriller cu accente de supranatural care la sfarsitul acestei toamne a acaparat atentia cinefililor din Coreea de Sud, un blockbuster aflat 2 saptamani la rand pe primul loc in box-office-ul coreean, si care a obtinut peste 13,3 milioane dolari incasari. Filmul a fost produs de aceeasi companie care se poate lauda cu succese de casa precum “Woochi – The Taoist Wizzard”, “Antique”, “Voice of a Murderer” sau “Closer to Heaven”, iar regia e semnata de debutantul Kim Min-suk, care e si scenaristul lui The Good, the Bad and the Weird. Asteptarile de la “Haunters” au fost mari in special ca in rolurile principale au fost distribuiti Ko Soo (din serialele “My Fair Lady” si “Marrying a Millionaire”) si Kang Dong-Won (din “Too Beautiful to Lie”, “Secret Reunion” sau “Woochi”), aflat la ultimul rol inaintea inrolarii sale pe 18 noiembrie 2010, la doar o saptamana de la marea premiera in cinematografe.
Kyu Nam a avut o copilarie dificila, avand de suferit de pe urma abuzurilor si comportamentului violent al tatalui sau vitreg. Insa de mic acesta manifesta unele puteri supranaturale ce constau in controlarea mintii umane cu ajutorul privirii. Anii trec si, dupa ce este concediat de la un cimitir de masini unde incerca sa-si castige existenta si sa duca o viata normala, isi gaseste un loc de munca la o casa de amanet. Aici se integreaza repede in atmosfera, batranul proprietar si frumoasa fiica a acestuia devenind ca o familie pentru el. Toate sunt bune si frumoase pana intr-o zi, cand un individ intra in casa de amanet si vrea sa sustraga toti banii, dupa cum a mai incercat o data acest lucru. Problema este ca prezenta respectivului in incapere nu este sesizata decat de Kyu Nam. In scurt timp acesta realizeaza ca intrusul are aceleasi puteri supranaturale de a controla oamenii din privire, doar ca isi foloseste aceste puteri pentru a comite faradelegi. Binele si Raul ajung fata in fata, intr-o confruntare de proportii care va va tine su sufletul la gura pe toata durata filmului.
(“The Man From Nowhere”, “Troubleshooter” sunt alte exemple) ce presupune preluarea de teme si clisee de la Hollywood si “occidentalizarea” realizarii de ansamblu, neglijandu-se esenta care pana acum a asigurat originalitatea si deosebirea filmelor coreene de alte productii cinematografice de pe mapamond. Curentul e reprezentat de regizori tineri, multi din ei scoliti in Statele Unite, care cu ajutorul unui buget considerabil realizeaza productii comerciale in masura a se ridica la nivelul unor productii similare hollywoodiene realizate cu zeci sau sute de milioane de dolari. Practic si Coreea de Sud ajunge sa se alinieze curentului imitarii productiilor de la Hollywood, care a cuprins si alte tari asiatice precum India sau China. Desigur, nu trebuie generalizat, e doar o orientare de moment in masura a dinamiza piata autohtona de film si a stimula concurenta cu filmele americane. Insa cel putin pana acum aceste filme au prins bine la publicul coreean, satul de clasicele povesti cu gangsteri. “Haunters” este un film captivant, insa scenariul este lipsit de consistenta, coloana sonora total nepotrivita, pe alocuri ai impresia ca te pierzi iar regizorul nu-ti da nici un indiciu pentru a gasi drumul spre o explicatie in masura a usura intelegerea rapida a ideii. Ko Soo este fara indoiala vedeta filmului, iar fanii lui Kang Dong-Won vor vedea din nou un personaj negativ dezlantuit. Cel putin pentru interpretarea celor doi, filmul merita vazut. Vizionare placuta !
In paralel cu filmarile la serialul “ATHENA”, cunoscuta actrita Soo Ae a participat la filmarile thriller-ului de senzatie “Midnight FM”. Filmul a stationat 2 saptamani la rand pe prima pozitie in box-office-ul coreean si a a avut incasari de peste 8 milioane de dolari, fiind unul din filmele de success ale anului 2010. Dupa doar 4 zile a avut incasari de peste 2,3 milioane de dolari. “Midnight FM” a avut premiera internationala in cadrul Festivalului International de Film din Hawaii si, o luna mai tarziu, a castigat 2 premii” Premiul pentru Cea mai buna interpretare feminina – Soo Ae, la Blue Dragon Film Awards si premiul pentru Cel mai bun sunet FX la editia a 8-a a Premiilor Filmului coreean. Rolul principal negativ este interpretat de Yoo Ji-tae, ce a devenit cunoscut in “Ditto”, iar mai apoi a devenit un nume odata cu rolul negativ din “Old Boy”. Cu un scenariu bine structurat si cu prezenta carismatica in rolul principal a actritei Su Ae (pe care cand o vedem in roluri negative, cand in roluri neutre, si, din cand in cand si in roluri pozitive), “Midnight FM” ofera un film plin de tensiune, de care iubitorii genului nu vor fi dezamagiti.
Sun-Young este o fosta prezentatoare de stiri exilata in lumea undelor radio, unde de mai bine de 5 ani este gazda emisiunii nocturne “Midnight FM”. Pasionata de melodiile din filmele americane si de metaforizarea lor, de-a lungul anilor si-a strans o multime de admiratori cu care pastra legatura in direct, prin e-mailuri sau prin scrisori. Mama singura, Sun-Young se decide sa renunte la emisiunile de la miezul noptii pentru a pleca in New York, unde fiica ei de 6 ani urma a fi supusa unei noi operatii. In seara in care urma a avea loc ultima emisiune, Sun-Young o roaga pe sora ei sa stea cu fiica si cu nepoata ei. Insa timpul emisiunii, un strain patrunde in casa ei si le ia ostatice pe fiintele dragi lui Sun-Young. In acel moment incepe un joc psihologic de la distanta, prin intermediul telefonului si al undelor radio, in care Sun-Young incearca sa salveze viata fiicei sale din mainile periculosului strain. Insa surprizele nu vor conteni sa apara.
Unul din filmele chinezesti de succes ale sfarsitului lui 2010 a fost “Sacrifice”, o productie regizata de nimeni altul decat de cunoscutul regizor Chen Kaige. Figura marcanta a celei de-a Cincea Generatii de cineasti ai cinematografiei chineze, Chen si-a obtinut recunoasterea internationala prin pelicule precum “Yellow Earth”, “Farewell my Concubine”, “Together”, “Promise” sau “Forever Enthralled”. La acestea se adauga si grandioasa productie “The Emperor and the Assassin”, cel mai scump film chinezesc din toate timpurile la nivelul anului 1998. Atmosfera din “The Emperor and the Assassin” se regaseste din plin in “Sacrifice”, o poveste parca desprinsa din pilda biblica despre intelepciunea regelui Solomon. Filmul este inspirat din piesa chineza “Orfanul familiei Zhao” ce dateaza din timpul dinastiei chineze Yuan (secolul III-IV i.e.n), scrisa de un anume Ji Junxiang. A fost, de altfel, si prima piesa de teatru chineza cunoscuta in Europa, tradusa in franceza la inceputul secolului XVIII. “Sacrifice” a avut un buget de 10 milioane de dolari (conform cunoscutului site de filme imdb.com), si 45 de milioane de dolari conform producatoarei Chen Hong (nimeni alta decat sotia lui Kaige). In rolurile principale, maestrul Kaige a avut onoarea de a distribui doar nume foarte cunoscute in China continentata: Ge You (din “If You Are the One”), care in 1994 a castigat premiul pentru Cel mai bun actor la Cannes pentru rolul din filmul lui Zhang Yimou “To Live”, Wang Xueqi (a carui figura e cunoscuta in special dupa rolurile din “Bodyguards and Assassins” sau “Reign of Assassins”) sau Fan Bingbing din “Battle of Witts”, “Future X-Cops” sau “Wheat”.
n timpul Chinei antice, in statul Jin, regele aproape debil este o marioneta in mana celui mai influent clan din stat, Zhao. Marele Sfetnic Zhao Dun isi trimite fiul la razboi, regele incredintandu-i acestuia conducerea trupelor. Acest lucru starneste invidia lordului Tu’an, care in trecut castigase multe batalii pentru statul Jin, si caruia regele nu-i recunostea nici un rol in administrarea regatului. Regele motiva increderea acordata fiului Marelui Sfetnic prin faptul ca acesta era casatorit cu sora lui mai mare, Doamna Zhuang Ji, care era pe cale sa nasca un fiu. Invidia lordului Tu’an il impinge pe acesta la a urzi o conspiratie in vederea uciderii regelui si a lichidarii fizice a intregului clan Zhao, format din peste 300 de oameni. In momentul in care planul e pe cale sa fie aplicat, sora regelui naste un prunc, care devine, in perspectiva reusitei planului lordului Tu’an, singurul supravietuitor al clanului Zhao. Un umil doctor care a mosit-o pe sora regelui primeste dificila misiune de a fugi cu copilul nou nascut, ce devine principala tinta a lordului Tu’an in calea recunoasterii propriei sale suprematii de catre supusii regatului. Pruncul trbuie cu orice pret gasit si ucis.
“Sacrifice” a fost un succes comercial incontestabil in China, desi e vorba de o productie realizata dintr-o perspectiva artistica. In prima lui parte filmul este antrenant, cu o intriga ce se intinde pe durata unei ore, urmand ca in partea a doua filmul sa-si arate valentele artistice, actiunea trecand pe plan secund. Filmul a avut si un mic incident de culise, in sensul ca scenariul este scris de Chen Kaige si Gao Xuan, ultima scriind scenariul pentru prima parte a filmului, mult mai reusita decat partea a doua scrisa de Kaige deoarece aceasta s-a retras din proiect din “motive personale”. De fapt, Gao Xuan a amanat terminarea scrierii scenariului pentru “Sacrifice” angrenandu-se intr-un scenariu pentru un serial de televiziune, moment in care sotii Kaige au decis excluderea acesteia din proiect. Unii critici sunt de parere ca faptul ca scenariul e scris de 2 persoane este vizibil in realizarea finala a filmului, insa daca e sa privim pelicula ca un tot unitar in functie de ideea urmarita, schimbarea de scenarist e aproape insesizabila.
Anul 2004 a fost unul de referinta pentru cinematografia coreeana. „Taegugki” devenea filmul autohton cu cele mai mari incasari la box-office, Kim Ki-duk castiga premiul pentru Cel mai bun regizor la Berlin (Leul de Argint) pentru „Samaritan Girl”, „Silmido” dadea lovitura la box-office cu peste 10 milioane de spectatori in salile de cinematograf, iar „Old Boy” castiga Marele Premiu la Cannes. Dar 2004 a fost si anul in care se lansa o comedie romantica cu accente melodramatice de mare succes, „Too Beautiful to Lie”. Este vorba de filmul de debut al apreciatului Kang Dong-won, recent vazut in „Secret Reunion” sau in „Woochi – The Taoist Wizzard”, a carui partenera este nimeni alta decat Kim Ha-neul („My Girlfriend is an Agent”, „Almost Love”, „Ditto” sau „Road No 1”). Insa desi e o comedie romantica amuzanta, antrenanta si realizata in stilul comediilor lui Stephen Chow, „Too Beautiful to Lie” a avut nesansa de a aparea intr-un an in care „Taegugki” a acaparat toata piata coreeana de film si a rescris istoria box-office-ului coreean.
Hee-chul (Kang Dong-won), farmacist de tara aflat in calatorie spre iubita lui, inarmat cu inelul -mostenire de familie – cu care vrea s-o ceara in casatorie. Necazurile incep cand vecinul de scaun al flacaului ii fura acestuia inelul. Joo Yeong-ju, martora la furtisag, se panicheaza sa nu fie acuzata de aceasta fapta si sa nu fie readusa in puscarie; ca urmare il urmareste pe hot in prima statie si-i subtilizeaza delicat podoaba, cu gandul s-o restituie pagubasului, dar nu mai reuseste sa se urce in tren si asfel ramane cu inelul. Dar pierde bagajul cu darul pentru nunta. 
Kim Ha-neul demonstreaza ca este o actrita care poate juca atat in melodrama (Ditto) cat si in comedii spumoase, orientarea actritei spre comedii socand publicul coreean, obisnuit sa o vada in roluri dramatice, de fata cuminte. „Too Beautiful to Lie” ii ofera un cu totul alt rol, iar de aici pana la a aparea in pielea unei super-agente secrete in „My Girlfriend is an Agent” nu a mai fost decat un pas. Intregul film se invarte in jurul ei, al sarmului personajului feminin, iar Kim demonstreaza ca intr-o clipa aceasta poate exprima diverse emotii, indifferent de ce natura ar fi acestea, simple sau complexe. 
Pentru prestatia din acest film, Kim Ha-neul a castigat premiul pentru Cea mai buna actrita la cea de-a 40-a editie a premiilor Baek Sang, un fel de echivalent coreean al premiilor Emmy. De cealalta parte, Kang Dong-won, aflat la debut, are o prestatie care demonstreaza lipsa de experienta actoriceasca, insa sansa lui a fost ca rolul nu a solicitat testarea abilitatilor actoricesti prea mult. Principala critica care i s-a adus a fost faptul ca Kang parea prea tanar si copilaros pemtru rolul de farmacist chipes la tara pe care il avea de interpretat. Nici actorii din rolurile secundare nu au dezamagit, contribuind la valoarea generala a filmului cu o prestatie reusita si credibila. Song Jae-Ho a fost vazut recent in „The Fugitive: Plan B sau in May18 – rolul preotului, in timp ce Lee Chun-he a aparut in „Humming”. Un film cu multi actori cunoscuti ce nu-si dezamagesc fanii, extrem de placut, si care la sfarsit va lasa fiecarui spectator un zambet pe buze. Vizionare placuta !
In ultimii ani, filmele turcesti au ajuns sa obtina recunoasterea internationala a valorii lor ca urmare a succesului catorva pelicule obtinut la festivalurile internationale principale de film. Tot mai multe filme turcesti sunt prezente an de an in agenda unor festivaluri precum cel de la Berlin, Venetia sau Cannes. Este si cazul peliculei „Kosmos”, prezent anul trecut in sectiunea „Panorama” a Festivalului International de Film de la Berlin. Principalul festival de film din Turcia, „Portocala de Aur” din Antalya, a recompensat filmul cu 4 premii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor si Cea mai buna imagine, la care se adauga si Distinctia Speciala acordata de juriul festivalului pentru conceptul sonor. Regia este semnata de Reha Erdem, care a scris si scenariul.
Battal, un om sarman si aparent nebun, apare dinspre coline si salveaza viata unui baietel pe cale de a se ineca in rau. Este gazduit si recompensat de oamenii simpli dar pragmatici ai satului, i se ofera adapost si hrana, chiar si o vorba buna, insa cand i se da ocazia de a munci pentru a-si castiga existenta intre localnici, isi recompenseaza gazdele recurgand la furturi repetate. Personajul misterios surprinde periodic prin puterea ciudata de a vindeca bolnavii si suferinzii, dar si prin aceea de autovindecare mai mult decat rapida, absenta unor cicatrici firesti starnind si ea reactii la nivelul comunitatii. Ceea ce la inceput ii aduce recunostinta satenilor ii aduce in cele din urma izgonirea, in momentul in care un copil vindecat de mutenie si violenta moare subit.
Farmecul si meritul peliculei il reprezinta realizarea propriu-zisa: scene cu privirile flamande ale animalelor salbatice si cele expresive ale animalelor sacrificate din abatoare, filmarea in sine a unei lumi destramate cu cladiri arse, blocuri de locuinte abandonate, spatii in care singura sursa de caldura este ceaiul deasupra unui foc firav. Muzica de fundal este compusa din tipete umane si croncaneli de ciori, sunete de pietre cazand, claxoane si semnale radio. Prezenta si absenta vantului impun ritmul, iar comunicarea stridenta, insa nearticulata, dintre Battal si frumoasa copila Neptun transpune spectatorul intr-o dimensiune instinctuala a omului, in care ritualul amoros revine la sunete de curtare specifice pasarilor. In replica la numele pe care si-l alege Neptun, Battal se autodenumeste Kosmos. Lucrurile par a deveni suprarealiste si a urma un curs neasteptat in momentul in care in apropierea satului aterizeaza asemeni meteoritilor un obiect despre care se pot face doar supozitii.
Dupa o indelungata asteptare, iubitorii de arta cinematografica isi primesc mult asteptata rasplata, Asia Team Romania oferindu-le ocazia vizionarii in premiera in limba romana a unuia din cele mai laudate filme coreene ale anului 2010, atat in Coreea de Sud cat si peste hotare: „Poetry”. Filmul a avut onoarea de a reprezenta Coreea la festivalul de la Cannes, intr-un an in care prezentele asiatice au fost destul de rare, si a strans o multime de aplauze neintrerupte dupa fiecare proiectie din cadrul festivalului. Lee Chang-dong, al carui nume echivaleaza cu succesul (pentru 5 filme regizate din 1997 pana in prezent castigand 18 premii internationale si avand 8 nominalizari), revine in calitate de regizor dupa triumful de la Cannes din 2007 cu „Secret Sunshine” (nominalizare la Palm D’Or si premiul pentru Cea mai buna interpretare feminina castigat de Jeon Do-yeon). De aceasta data, la succesul lui „Poetry” a contribuit atat scenariul si regia (ambele semnate de Lee) cat si distribuirea in rolul principal a actritei veteran Yun Jeong-hee. In varsta de 65 de ani la momentul filmarilor, aceasta s-a retras din actorie in 1994, dupa o prodigioasa cariera in anii ‘60’-70, rolul din „Poetry” fiind nu doar incununarea unei cariere extraordinare de 189 de filme in care a fost distribuita, ci si cel mai mare succes personal avut in urma unui rol pe marele si micul ecran. Ea intruchipeaza personajul Yang Mija si, intamplare sau nu, numele ei real, pe langa Yun Jeong-hee este chiar… Mi-ja. Unul din actorii al carui personaj este un poet ce preda cursuri de poezie in cadrul unui cerc de poezie, intamplator, este poet in viata reala.
Filmul a castigat premiul pentru Cel mai bun scenariu (semnat de Lee Chang-dong insusi) la festivalul de film de la Cannes din 2010. La „Grand Bell Awards”, „Poetry” a castigat premiul pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu, Cea mai buna actrita si Cel mai bun actor in rol secundar, dar si premiul Criticilor de film. Juriul festivalului „Blue Dragon” a decis sa excluda „Poetry” din selectia oficiala, din moment ce Lee Chang-dong a anuntat ca va boicota ceremonia. Insa Yun Jeong-hee a fost nominalizata si a castigat premiul pentru Cea mai buna interpretare feminina. Asia Pacific Screen Awards i-a recompensat pe Lee cu premiul pentru Cea mai buna regie, si pe Yun Jeong-hee pentru cea mai buna interpretare. „Poetry” a avut incasari la box-office pe 1,5 milioane de dolari, o realizare remarcabila daca tinem cont ca nu e vorba de un film comercial. Insa in fata recunoasterii internationale si a uriasului serviciu adus imaginii Coreei in lume, „Poetry” poate fi considerat fara exagerare o mandrie nationala pentru coreeni, intocmai cum succesul unui film romanesc la vreun festival international creaza un sentiment de mandrie pentru fiecare roman in parte.
Yang Mija este o bunicuta pensionara care are grija de nepotul ei, Wook, un elev de gimnaziu. Fiica ei si-a lasat fara mustrari de constiinta fiul in seama bunicii, trimitandu-i din cand in cand bani pentru a-l creste. Insa Wook, asemeni tinerilor din zilele noastre, mai tot timpul leneveste in fata calculatorului, ascultand muzica sau jucand jocuri video. Intr-o zi, insa, in timp ce venea inspre casa, Mija vede o mama disperata ce-si plange durerea. Mai apoi afla ca fata acesteia, o eleva de liceu din aceeasi scoala cu nepotul ei s-a sinucis dupa ce a foist violata de mai multi elevi. Acest episod o marcheaza pe simpatica bunicuta, care incearca sa spuna si altora despre nefericitul incident. Nimeni, insa, nu ii acorda importanta. Pe drumul de intoarcere spre casa, ea vede un anunt legat de un cerc de poezie. Fara a ezita, se inscrie, desi intarziase putin. Profesorul de poezie da ca tema tuturor participantilor la curs scrierea unui poem pana la fnalizarea cursurilor. In prozaica cautare a inspiratiei, Mija ajunge sa se inspire din cazul tragic al fetei care s-a sinucis, dupa ce afla ca nepotul ei a fost unul din cei ce au particpat la violarea acesteia.
Ideea filmului a venit de la un caz real petrecut intr-un orasel coreean, unde o tanara eleva a fost violata de un grup de baieti. Cand Lee Chang-dong a auzit de incident, acesta a avut un impact major asupra lui, cu atat mai mult cu cat niciodata nu a fost interesat sa-si inspire filmele in evenimente reale. Ulterior, in timpul unei vizite in Japonia, in timp ce se uita la televizor in camera de hotel, a vazut o emisiune in care erau prezentate cadre din natura: „un rau linistit, pasari zburand, pescari pe mare, pe un fundal sonor linistit”. In acel moment s-a intrezarit viziunea unui posibil film: „brusc, mi-a venit in minte oribilul incident si cuvantul „poezie”, ca si imaginea unei femei de 60 de ani”. Si asa a inceput povestea lui „Poetry”. Lee a scris scenariul special pentru actrita Yun Jeong-hee, care si-a manifestat satisfactia legat de cat de mult difera rolul pregatit ei de Lee fata de cele peste 180 de roluri interpretate in cei 30 de ani de cariera in lumea filmului. Initial, Lee era ingrijorat de faptul ca uriasa experienta cinematografica a lui Yun ar putea trada o interpretare depasita ca stil actoricesc, insa in scurt timp a fost pe deplin satisfacut de atitudinea ei.
In fapt, avem in fata un regizor – Lee Chang-dong – fin psiholog, si o actrita – Yun Jeong-hee, interpreta personajului Yang Mija – intruchiparea firii umane pozitive prin excelenta. Lee Chang-dong, asa cum ne-a obisnuit, si-a ales un personaj pe care il analizeaza in profunzime, cu defecte si calitati, intocmai cum a procedat in „Oasis” (unde a prezentat iubirea dupa unii inacceptabila dintre 2 persoane cu dizabilitati) sau in „Secret Sunshine”, unde drumul spre dezumanizare este intermediat de credinta in Dumnezeu ca ultima sansa a salvarii sufletului intr-o societate oarba la suferinta semenilor. In „Poetry”, analiza psihologica e urmarita gradat. Mai intai aceasta apare sub forma unor perceptii – vizuala si auditiva -, mai exact imaginea unei mame care se manifesta zgomoros strigand disperata dupa fiica ei trecuta in nefiinta, precedata de scena de inceput a unui rau care curge lin, in tacere, si care aduce cu el nenorocirea. Mija este un personaj bland si aparent naiv, sau mai bine zis dezinteresat de tot ce inseamna mizeria morala a acestei lumi. Totusi, amintirea acelui fragment de viata privata, a suferintei acelei femei disperate o urmareste fara sa stie de ce si vorbeste despre ea fara a fi ascultata, in speranta ca cineva ii va intelege gandurile. Mai apoi parintii copiilor ce au comis violul incearca sa ajunga la o intelegere cu mama victimei, 
oferindu-i o compensatie financiara. Acel grup de tati simbolizeaza, in fapt, societatea contemporana in ansamblul ei, lipsita de orice sentiment autentic, in care omul a devenit un simplu robot teleghidat in „nobilul” sau tel de a supravietui dupa o singura regula valabila: cea a banului. Practic Mija se trezeste in mijlocul acelor oameni fara suflet, materialisti, fiind la un moment dat presata si manipulata de ceilalti. Contactul cu acesti oameni reprezinta factorul declansator, in mintea lui Mija, momentul din care va incepe sa-si contureze in minte poemul dedicat fetei moarte. In timp ce ceilalti vorbesc de o recompensa pentru mama victimei, ea iese afara brusc si priveste trandafirii rosii, incercand sa surprinda senzatia momentului in niste cuvinte care, mai apoi, insiruite, ar fi trebuit sa compuna poemul. Pasul urmator al analizei psihologice a personajului Mija este vizitarea locurilor prin care fata a trecut inainte sa se sinucida, in speranta surprinderii esentei trairilor acelui suflet chinuit. Punctul culminant il constituie intalnirea fortata cu mama victimei, si metafora caiselor coapte pe care le gaseste pe un drum de tara. Finalul analizei este sublim, exprimat prin absenta personajului, poemul rezultat in urma atentelor observatii nenecesitand prezenta personajului principal in cadru.
Este greu sa faci o comparatie intre precedentul succes al lui Lee Chang-dong (Secret Sunshine) si Poetry. Mai mult ca sigur parerile vor fi impartite, iar unii in mod sigur ar aprecia mai mult Poetry in detrimentul lui Secret Sunshine, sau viceversa. Aceeasi lume dezumanizata apare in ambele realizari; daca in Secret Sunshine religia, credinta, este privita ca un ascunzis monstruos pentru amorteala sufletului, in Poetry religia e inlocuita de creatia artistica si credinta in aceasta. Daca in primul caz credinta in Dumnezeu este o ultima sansa pe care destinul o ofera femeii sfasiate de durere, in Poetry poezia joaca rolul eliberator, cea care despovareaza sufletul de toate frustrarile pe care insasi Mija, asemeni Mantuitorului, le ia asupra ei, de pe umerii rasfatatului ei nepot. Ea e in stare sa faca orice pentru a-si salva nepotul de la inchisoare, iar gestul maxim de furie la adresa acestuia il reprezinta o poza a fetei ce s-a sinucis, care e pusa, intr-o dimineata, pe masa unde copilul manca, incercand sa ii urmareasca de la distanta reactia si sa smulga de pe chipul lui un singur gest de cainta sau regret.
Unii au fost de parere ca regizorul filmului ar „tine” cu eroina, in detrimentul celorlalte personaje. Insa celelalte personaje nu sunt decat un cadru, o rama a unui tablou, a unei lumi interioare a lui Mija, pe care regizorul o exteriorizeaza. Dintr-o data Mija se trezeste vorbind singura la un mini-market despre femeia ce-si plangea fata in piata, si nimeni nu o ia in seama. La un moment dat isi aminteste de anii tineretii, insa e luata mai mult in deradere de unul din parinti pe care nu il interesa decat rezolvarea problemei cu plata compensatiei. In fata contactului cu aceasta lume oarba, Mija se refugiaza in poezie, care devine scutul ce o protejeaza de disolutia valorilor societatii contemporane. Mija nu este un personaj neaparat naiv, cum poate parea, cat mai ales o fiinta a altor timpuri, a altor valori morale si a altor principii, care stie sa evite capcanele prezentului datorita experientei de viata. Exista unele scene cu adevarat induiosatoare, cand Mija sta pe o banca si asculta sunetul frunzelor in bataia vantului, sau picurii de ploaie, lucruri care mereu au fost alaturi de ea si pe care niciodata nu a avut dispozitia si sensibilitatea de a le asculta si descoperi. A trebuit sa treaca o viata de om si sa se intample un eveniment tragic pentru a realiza, in ultima clipa, existenta acelor locuri unice care sensibilizeaza sufletul aducand inspiratia poetica.
“Prince of Tears” este o coproductie Hong Kong/Taiwan regizata de veteranul Yonfan. Acesta, desi s-a nascut in China continentala, a emigrat odata cu parintii sai in Hong Kong, iar apoi in Taiwan, unde si-a petrecut copilaria. Pasionat de fotografie, in 1968 a plecat in Statele Unite sa invete despre arta cinematografica, revenind in Hong Kong si devenit un cunoscut fotograf al celebritatilor. Perioada copilariei l-a marcat si l-a facut sa scrie scenariul lui “Prince of Tears”, o poveste emotionanta despre destinul tragic al unei familii prinse in valtoarea “Terorii Albe” – pentru necunoscatori, procesul de suprimare a dizidentilor politici din Taiwan initiat in anii ’50 de guvernul Kuomintang dupa anexarea “Ilha Formosa” la China in 1945, in urma capitularii Japoniei. Experienta traita in copilarie de regizor l-a facut pe acesta sad ea o nota personala povestii, axate pe 2 parti principale: una vazuta prin ochii unor copii, si alta vazuta prin ochii adultilor.
Bazat pe fapte reale prezentand dure realitati ale stradaniilor de a respinge haotic si panicard comunismul, Printul Lacrimilor descrie in cadre line si unduiri de iarba o China refugiata in Taiwan. Familia formata din pilotul Han-Sun si Jin Wen-Ping impreuna cu fetitele lor incearca sa-si restabileasca traiul in insula Formosa, o insula a carei frumusete s-a estompat sub militarizarea zonei, in care orice plimbare in zonele interzise aduc pieirea. Cele doua parti ale filmului ilustreaza doua perspective: prima, denumita Povestea Copiilor, ne arata societatea si viata prin ochii surorilor Sun (Zhou si Li) si a copiilor din Scoala Primara Crystal Rock; in timp ce partea a doua, Povestea Iubitilor Pierduti, redeseneaza contururile povestii in cateva secvente concentrate. Ambele variante ale realitatii demonstreaza efectele negative ale razboiului, si dezumanizarea generala, chiar si a celor mai sensibili dintre oameni. Femei progresiste, vise sugrumate si relatii indoielnice, un comunism sinonim cu teroarea, toate acestea sunt elemente ale trecutului unei natiuni greu incercate.
Printul Lacrimilor ar putea fi o cronica blanda in culori pastelate a anilor 1949-1950, perioada in care o parte din armata chineza s-a refugiat in Taiwan, sperand la infrangerea comunismului ce se instaurase in Republica si asteptand o revenire mereu amanata. Pilotul Han-Sun crede ca si-a adus familia (sotia Ping si fetele Zhou si Li) in siguranta pe insula Formosa. Va fi executat insa sub acuzarea de tradare. Nici generalul Liu sau profesorul de desen Qiu nu sunt mai presus de isteria anticomunista. Morti si sinucideri sugerate, nimic nu se compara cu lumea aceasta debusolata si viata traita in teroare, asa cum este ea experimentata de minti si ochi inocenti (prima parte a filmului, Povestea Copiilor) in care prietenii tradeaza si bucuria consta in a imparti o bucata de zahar brun. Cruzimea realitatilor mute este egalata doar de goliciunea privirilor despuiate de suflet din partea a doua, Povestea Iubitilor Pierduti. Atrocitatile de pe insula Formosa sunt prezentate intr-o maniera foarte personala, fiind urmarit firul vietii catorva personaje ale caror destine se intrepatrund in cateva randuri.
Radioul amator revine in prim plan ca vedeta a minunatei productii din 2007, “Humming” Daca in “Ditto” (2000) radioul amator era o punte de legatura intre 2 spatii temporale diferite, daca in “Il Mare” o cutiuta postala si un catelus facea posibila o iubire la distanta intre un barbat si o femeie, si daca in “Calla”(1999) timpul era un instrument in masura a schimba viitorul, de aceasta data “Humming” aduce cate putin din fiecare film enumerat, rezultand o poveste romantica cu accente melodramatice incantatoare. Aflat la al doilea film regizat in cariera, dupa “Love Wind, Love Song” (1998), Park Dae-yeong a reusit sa coopteze in distributia filmului 2 actori tineri, care la vremea respective nu erau vedete ale Hallyu. Este vorba de actrita Han Ji-hye, a carei distribuire cu succes in “Humming” i-a adus un rol in serialul “East of Eden” si in succesul din acest an, “Blades of Blood”, si de actorul Lee Cheon-hee, a carui cariera s-a lansat cu “Temptations of Wolves” si “Too Beautiful to Lie” in 2004, si care dupa “Humming” a aparut in cateva seriale apreciate precum “The Great King Sejong” sau “Gloria”, avand si un rol secundar in “Road No 1”.
Anul 2007 a fost unul al inceputului crizei care a lovit cinematografia coreeana in 2006. Industria de film a inceput sa sufere din cauza recesiunii, realizandu-se tot mai putine filme pe parcursul anului, exportul lor scazand dramatic. Intr-un an in care filmul coreean se zbatea in aceasta stare de incertitudine, printre cele cateva pelicule care au avut un mare succes nu doar la nivel national ci si peste hotare – precum “Secret Sunshine”, “May 18”, “D-War” sau “Le Grand Chef”, “Humming” a constituit o placuta surpriza pentru toata lumea. Este vorba de o melodrama coreeana romantica tipica ce se axeaza pe ideea clasica a faptului ca nu apreciezi ceea ce ai decat atunci cand pierzi acel lucru, acea fiinta de langa tine, acel prieten drag. Relatia dintre cei doi indragostiti se presupune ca a fost una plina de afectiune pana la momentul de inceput al filmului, care surprinde relatia celor doi intr-un moment de criza. Mai apoi, in fata destinului, care da o lovitura crunta celui considerat vinovat pentru racirea relatiei, povestea de iubire a celor doi este rememorata prin intermediul flashback-urilor, compunandu-se o imagine a unei iubiri puternice care ridica spectatorului un semn de intrebare legat de momentul in care s-a putut ajunge la respectiva criza. Aflam, astfel, ca personajele au trecut prin toate etapele unei relatii tipice dintre un barbat si o femeie, de la inceputul timid pana la clipele fericite in care nimic nu parea a ameninta viitorul. Si totusi, relatia pare a se fi consumat dupa 2.000 de zile, cand destinul intervine si schimba cursul vietii eroilor.
Jun Seo este un tanar promitaor, caruia i se deschide o cariera de cercetator stralucita in viitor. Impreuna cu prietena lui, Mi-yeon, merge la cursuri de catarat, mentinandu-se in forma si incercand sa lupte cu viciul fumatului. Insa se apropie aniversarea celor 2.000 de zile de cand acesta e impreuna cu prietena lui, si simte ca nimic nu mai e ca la inceput. Desi inca indragostit de ea, relatia cu aceasta i se pare plictisitoare, motiv pentru care incearca sa se desparta o perioada mai lunga de timp, aplicand pentru un post de cercetator tocmai la Polul Sud, la peste 17.000 km distanta de Coreea. Ea afla e intentiile lui si, documentandu-se unde se afla Polul Sud, ia cursuri de radio-amator pentru a pastra legatura cu el in decursul viitorului an, prin undele radio. In seara in care ii ducea aparatul prietenului ei, Mi-yeong are un accident, iar viata aproape i se sfarseste. Si totusi, a doua zi de dimineata, Jun Seo se trezeste la sunetul soneriei, deschide usa si… o gaseste in fata usii de prietena ei, teafara, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.
Asiacinefil.com incepe in forta noul an oferind in premiera absoluta in Romania subtitrare la filmul care inchide serialul atat de apreciat de asiacinefil, Iris (2009). Filmul se doreste a fi o recapitulare si o prezentare lapidara a principalelor evenimente surprinse in serial, acest lucru micosnad din farmecul in sine al peliculei. Este vorba in proportie de 95% de aceleasi scene din serial, deznodamantul fiind altul si oferind un raspuns la finalul neasteptat al serialului fara legatura cu starea de lucruri de la finalul serialului. Cu alte cuvinte, pe parcurs au fost evitate unele lucruri care in serial au fost serios explorate, astfel incat acest final poate inchide doar filmul, nu si serialul. Fanii serialului nu ar accepta niciodata un asemenea final. Regia este semnata de acelasi cuplu care a regizat cele 20 de episoade ale serialului, iar echipa de actori e neschimbata, in rolul principal aparand Lee Hyung-jun si Kim Tae-hee.
Hyun Jun este un agent secret al NSS (Serviciul National de Securitate sud-coreean), care impreuna cu iubita sa, Seung Hee (agenta NSS si sefa a echipei) si Sa Woo (agent NSS, cel mai bun prieten al sau) e trimis in Ungaria pentru a prelua un cercetator stiintific nord-coreean. Acesta fusese implicat in programul nucear nord-coreean si era un element cheie pentru viitorul acestui program, insa dezertarea lui va face serviciile secrete nord-coreene sa intre in alerta. La scurt timp dupa ce cei 3 prieteni isi indeplinesc misiunea, preluandu-l si predandu-l agentilor NTS pe savant, acesta este lichidat, iar lui Hyun Jun i se incredinteaza de catre directorul adjunct al NSS (adevaratul sef al agentiei) o misiune independenta ce vizeaza asasinarea primului ministru nord-coreean. La scurt timp, cu misiunea indeplinita si cu agentii nord-coreeni pe urme, Hyung Jun constata ca directorul adjunct al NSS nu doar ca nu-i mai acorda sustinere, ci chiar ca incarca sa-l lichideze pentru a nu declansa un conflict diplomatic intre cele doua Coree in cazul in care ar fi cazut in mainile agentilor nord-coreeni. Fara o identitate, Hyun Jun incearca sa se razbuna pe NSS si Coreea de Sud, iar razbunarea il va conduce spre identificarea unei teribile organizatii internationale numita IRIS, adanc inradacinata in institutii cheie ale statului, care pare a fi la originea eliminarii sale.
In 2001, filmul lui Kwak Jae-young (The Classic, Windstruck, Cyborg She), “My Sassy Girl”, incepea sa rescrie istoria filmului coreean, prefigurand explozia Hallyu care va urma. Pelicula, care o avea in rolul principal pe actuala vedeta Gianna Jun, i-a marcat ascensiunea, dintr-o anonima pasionata de modelling devenind o actrita cautata de toti regizorii coreeni. Filmul a avut un succes fulminant, castigand 6 premii si avand o nominalizare la premiile Academiei japoneze (!) de film. In 2008, Hollywood-ul realizeaza un remake al carui succes a fost cvasi-inexistent, singurul lucru pozitiv fiind popularizarea, in randul publicului occidental, a unei povesti reale spusa pentru prima data in Coreea, poveste pe care intregul continent asiatic o cunostea de ani buni. In acest an, producatorii chinezi au realizat un sequel, “My Sassy Girl 2”, care, insa, e realizat intr-un cu totul alt stil decat productia coreeana originala de acum 9 ani. Personajul principal feminin, interpretat de Lynn Hung (nimeni alta decat interpreta sotiei lui Ip Man din cele doua filme biografice dedicate vietii maestrului), se apropie ca aspect de cel interpretat de Gianna Jun si reuseste sa o imite perfect pe aceasta. Regia este semnata de Joe Ma, autorul trilogiei “Love Undercover”.
Dragostea la inceput este romantica. Dar oricat de vesnica si neschimbatoare ar fi , aceasta depinde daca cei doi ar putea iubi defectele celuilalt…Cheung Chun este o tanara foarte frumoasa, dar aroganta si irationala, sosita intr-un oras mare cu dorinta de a se razbuna pe fostul iubit care a parasit-o. Intr-un mic restaurant il intalneste pe Kim Yu, un tanar plictisitor , proprietarul unei mici librarii si care tocmai se pregatea sa o ceara in casatorie pe Fifi, iubita lui. Dar aceasta cerere nu o putea face decat la masa de la fereastra, pe care o rezerva intotdeauna si care acum era ocupata de Cheung Chun, hotarata sa nu cedeze masa. Din nefericire Fifi nu soseste la intalnire pentru ca tocmai l-a parasit. Cheung Chu este interesata de povestea lui Kim Yu si-l urmareste. Fata il angajeaza ca asistent personal dupa ce acesta esueaza in tentativa de a se sinucide. Alaturi de cele doua personaje mai apar Wing Chun, o bataioasa instructoare de taekwondo si Chi Hoi, un vanzator de lenjerie feminina. Un tip slabut si cam prostut, care ia lectii de taekwondo de la Wing Chun. Vor reusi oare acestia sa iubeasca si defectele persoanei iubite? Urmarirea filmului ne va dezvalui evolutia relatiilor personajelor, un traseu presarat cu multe momente dramatice si amuzante in acelasi timp.
De Craciun, Asia Team Romania este aproape de fanii serialelor asiatice si le ofera o placuta surpriza: traducerea in premiera absoluta in Romania a celui mai asteptat serial de actiune al anului, “Athena”: Goddess of War”. Recent incheiatul serial “IRIS” nu a facut decat sa deschida apetitul fanilor k-dramelor din Romania pentru serialele de actiune, un apetit intretinut mai apoi de serialul “The Fugitive: Plan B”. Asteptarile de la “Athena” sunt mari, atat pe plan mondial cat si in privinta fanilor din Romania ai serialului IRIS. Cu luni inaintea difuzarii primului episod la televiziunea coreeana SBS, s-a vorbit despre “Athena” ca fiind o continuare a serialului “IRIS” produs anul trecut de postul concurent KBS, si care a avut un succes fenomenal nu doar in Coreea de Sud ci si in intreaga Asie. Pe acest antecedent s-au bazat realizatorii lui “Athena”, mergand pe continuarea ideii, nu si a povestii in sine din IRIS.
Debutul cu succes al serialului se datoreaza si numelor mari cooptate in distributie. Daca in IRIS, Lee Byung-hoon – poate cel mai bine platit actor coreean al momentului – a reprezentat principala atractie masculina, in “Athena” e timpul ca un alt mare actor coreean sa revina in prim plan: Jung Woo-Sung. Este al doilea rol al vedetei intr-un serial de televiziune, dupa cel de la debut din 1995 (Dream Racers), cand la doar 22 de ani avea al doilea rol din cariera si primul din televiziune. De atunci au trecut 15 ani, 15 ani de glorie pentru un actor foarte iubit in intreaga Asie. Primul rol important l-a avut in 2001 in “Musa the Warrior”, iar de aici au inceput sa curga succesele: “A Moment to Remember” l-a propulsat la rangul de super-vedeta ca urmare a succesului neasteptat al filmului, iar in 2006 rolul din “Daisy” i-a crescut foarte mult cota. A urmat “The Restless”, 2 ani de serviciu militar, dupa care a revenit in prim plan alaturi tocmai de Lee Byung-hoon in “The Good, the Bad and the Weird”. “A Good Rain Knows” i-a demonstrate inca o data talentul si pentru alt gen de filme decat cele de actiune, iar in acest an fanii l-au putut revedea in “Reign of Assassins” (paradoxal, ultimele 2 filme fiind co-productii coreeano-chineze). La 37 de ani, Jung Woo-sung este in plina forma, un adevarat cuceritor de care e imposibil sa nu te lasi vrajit. Un actor desavarsit care va avea un rol crucial in succesul serialului.
Rolul principal feminin ii revine lui Su-Ae, o alta vedeta de 5 stele a Coreei, obisnuita a marilor succese de casa de pe marele ecran. Su-Ae a jucat si in seriale (precum “Emperor of the Sea” sau “Love Letter” – rol cu care a debutat in lumea filmului), insa consacrarea a cunoscut-o abia in 2008 cu rolul din succesul “Sunny”, unde interpreteaza sotia unui soldat coreean ajuns in Vietnam, si care e dispusa sa faca orice pentru a ajunge la sotul ei pe front. Anul trecut a jucat rolul principal in “The Sword with no Name”, interpretand-o eroic si romantic deopotriva pe ultima regina a Joseonului. Un alt nume deja consacrat si cunoscut fanilor serialelor din Romania care apare in serial este simpatica actrita
Lee Ji-ah, castigatoare a 4 premii pentru rolul din serialul de exceptie “The Legend: The Story of the First King’s Four Gods”, pe scurt “The Great King”, unde a interpretat indragitul personaj Sujini. Un alt nume cunoscut este cel al actorului Cha Seung-won, fiorosul comandant nord-coreean din “71 Into the Fire”, ce a putut fi vazut recent si in “Blades of Blood”. Kim Min-Jong, nimeni altul decat interpretul lui Iljimae din “Return of Iljimae” are si el un rol important. Iar pe langa aceste nume veti avea surpriza sa revedeti unele personaje cunoscute din IRIS si din alte seriale traduse de echipa noastra.
“Athena” este calificat drept un serial de actiune/spionaj/comedie/drama, insa spre deosebire de IRIS, ca realizare este mult mai bine editat, iar scenariul este mai deschis spre diversitate. Serialul insista pe culisele vietii de agent secret, prezentand o poveste (desigur fictiva) captivanta atat ca scenariu cat si ca realizare. Un savant nord-coreean, implicat in programul de cercetare a energiei nucleare in Nord, intentioneaza sa dezerteze in Sud. Insa este capturat, datorita unei scurgeri de informatii, nu de sud-coreeni ci de serviciile secrete rusesti. Presedintele coreean incredinteaza unui grup de agenti secreti o misiune ce viza recuperarea savantului nord-coreean. Urmare a acesti misiuni, se creaza NTS – Serviciul National Antiterorist, in care agentii par mai mult sa-si omoare timpul pe jocuri de calculator. Dar in scurt timp povestea prinde contur cand presedintele sud-coreean vorbeste despre descoperirea de catre Coreea de Sud a unei tehnologii novatoare de utilizare a energiei nucleare care nu are nimic de-a face cu metodele clasice de exploatare a ei. Pentru finalizarea programului, implicarea savantului nord-coreean este vitala. NTS are ca misiune apararea acestui secret national, insa in scurt timp intra pe fir serviciile secrete ale altor tari interesate in problema: SUA, Franta, Rusia sau China. Tradari, jocuri duble, assassinate la comanda, toate sporesc tensiunea serialului, “Athena” reusind sa ofere inca o poveste electrizanta in stilul IRIS, pe care iubitorii genului cu siguranta o vor savura.
Filmarile la serial au fost realizata din iunie pana in noiembrie in 6 tari diferite, inclusiv in tari ca Singapore, Noua Zeelanda si Japonia. Filmarile din Italia au durat 20 de zile, fiind realizate in mai multe orase italiene unde s-a putut crea atmosfera romantica dorita de realizatori. In timpul filmarilor, Jung Woo-Sung a fost ranit, dar readus pe platourile de filmare cu ajutorul a 7 copci la mana. De fapt, in multe ipostaze acesta a pozat ca un veritabil “James Bond” al Asiei, iar serialul – plin de actiune – nu a facut decat a intareasca aceasta opinie a fanilor. Nici actorul Cha Seung-won nu a fost scutit de un incident similar, acesta fiind nevoit sa revina fortat de la filmarile din Japonia. Actorul a fost spitalizat in Coreea din cauza unei infectii virale datorita unei mancari otravite (!), iar o parte din scenele din Japonia nu au putut fi filmate in prezenta lui, absenta fiindu-i suplinita printr-o modificare de scenariu.
Surpriza placuta pentru fanii ei din IRIS va fi revenirea, in “Athena”, a actritei Kim So Yeon, interpreta agentei nord-coreene ce consuma ceasca de cafea cu unt oferita de Hyun-jun in Japonia. Personajul acesteia va fi un puternic si charismatic agent nod-coreean, dar rolul ei va avea o turnura cu 180 de grade fata de rolul Seon-hwa din IRIS. Implicata in serialul “Dr. Champ”, frumoasa actrita a refuzat initial oferta producatorilor, dar odata cu prelungirea serialului “Giant”, care a impins premiera “Athena” in decembrie, actrita a decis in ultimul moment sa accepte propunerea, astfel ca o vom revedea in “Athena”. In mod sigur veti ramane placut surprinsi sa aflati ca Seon Hwa din IRIS si-a continuat viata in “Athena” si a devenit… o familista convinsa, incercand sa uite iubirea pentru Hyung Jun, casatorindu-se si avnd o familie fericita in Noua Zeelanda.
O alta surpriza placuta oferita de realizatorii serialului a fost prezenta in distributie, cu prilejul filmarile din Hawaii, a lui Douglas Day Stewart, nimeni altul decat celebrul scenarist american al unor filme de succes prescum “An Officer and a Gentleman” cu Richard Gere, “The Blue Lagoon” cu Brooke Shields sau “Scarlet Letter” cu Demi Moore. Dupa cum e moda in industria cinematografica coreeana, nici “Athena” nu face exceptie de la distribuirea intr-un rol secundar a unui actor coreeano-american, Sean Richard, care ultima data a aparut in “Jejoongwon”. O aparitie speciala o va avea interpreta de muzica pop BoA, care nu a avut nici o experienta cinematografica anterioara, un rol minor care o va ajuta la debutul de la
Kwon Hyeok-jae se afla cu “Troubleshooter” la primul film regizat din cariera de cineast. Anterior, acesta a realizat adaptarea si dramatizarea scenariului blockbuster-ului anului 2009, “Haeundae”, si a lucrat ca asistent de regie la 2 filme: Dachimawa Lee (2008) si City of Violence.(2006). In acest an, debutul in cariera de regizorat s-a produs cu un action/thriller antrenant, “Troubleshooter” (cunoscut si ca “Trapped”), film la care a contribuit si in calitate de scenarist alaturi de inca 2 colegi de breasla. Filmul a fost un success in Coreea, avand incasari de peste 12 milioane de dolari si situandu-se in prima saptamana pe primul loc in box-ffice-ul coreean. In rolul principal apare acelasi Sol Kyun-Gu ce a putut fi vazut foarte recent in “No Mercy”. Fanii serialelor de top traduse de asiacinefil in decursul acestui an vor avea ocazia sa il recunoasca pe Lee Jung-Jin (Do Soo din serialul “The Fugitive: Plan B”), pe Oh Dal-su din “The Servant” (maestrul care ii ofera pretioasele sfaturi in materie de cucerire a unei femei lui Bang-ja), pe Song Sae-Byeok din acelasi “The Servant” (reprezentantul corupt care incearca sa profite de Chun-hyang, rol pentru care a castigat in aceasta toamna 4 premii (3 pentru Cel mai bun actor debutant si 1 pentru cel mai bun rol secundar)), si nu in ultimul rand pe Joo Jin-mo, recent vazut in serialul “Bad Guy” in rolul unui executant fidel al ordinelor presedintelui unei puternice companii.
Kang Tae-sik este un fost detectiv care a inceput o afacere pe cont propriu. Intr-una din zile primeste o oferta de la o necunoscuta de a face rost de niste poze compromitatoare ale sotului acesteia in compania unei amante, intr-un motel, in vederea obtinerii divortului. Insa dintr-o data viata lui Kang se schimba cu 180 de grade cand, ajuns la fata locului, gaseste cadavrul presupusei amante si constata ca a devenit piesa principala dintr-o inscenare. Camerele de supraveghere, amprentele lasate la fata locului si urmele de picior il incrimineaza. In scurt timp primeste un telefon de la o persoana necunoscuta, care ii arata o inregistrare cu crima inainte de a se comite, si cu adevaratul autor. Pentru a primi caseta care il scoate de sub orice suspiciuni, vocea ii da o misiune periculoasa: sa recupereze din mana procurorilor principalul martor la devalizarea unei banci. O multime de lucruri din trecut ies la iveala si, mai mult decat atat, Kang se trezeste prins in miezul unor jocuri politice inimaginabile.
Un film cu o multime de actori buni si cunoscuti publicului din Romania, care ofera 100 de minute captivante, asa cum toate thrillerele coreene recente stiu sa o faca in cel mai stralucit mod. Povestea este plina de neprevazut, introducerea este ca si inexistenta, dupa 5 minute de la debutul filmului spectatorul fiind deja in priza, urmand a asista la o multime de rasturnari alerte de situatii si la o tensiune exploatata gradual pana in ultima secunda. Pentru cei care adora genul thriller/actiune filmul este o provocare apetisanta. Vizionare placuta !
Retras in ultimii 2 ani in lumea serialelor de televiziune, maestrul Takeshi Kitano revine cu un film pentru marele ecran, la 3 ani de la “Achilles and the Tortoise” care incheie o trilogie tragic-comica inspirata din viata sa reala. “Outrage” marcheaza totodata revenirea cunoscutului cineast japonez in varsta de 63 de ani la genul de filme care l-a consacrat, dedicate lumii interlope japoneze dominate de Yakuza. Niciodata premiat de Academia japoneza de film, Kitano a fost medaliat in martie 2010 cu medalia avand rangul de Comandor al Ordinului Artelor si Literelor din Franta. Europa stie sa-i aprecieze opera cinematohrafica si uriasa contributie, fie si atunci cand este vorba de lumea aparent nevazuta, din umbra, pe care o descrie in filmele sale. “Outrage” a fost prezent la Cannes in acest an, concurand pentru Palme D’Or. Kitano este atat regizor, cat si scenaristul si actorul principal din aceasta pelicula, despre care se stie deja ca va avea un sequel anul viitor.
“Outrage” este o monografie a tot ce inseamna Yakuza, spusa pe un ton realist, lipsit de orice urma de umor negru sau involuntar. Filmul intra repede in subiect, si dupa o scurta introducere in lumea Yakuza dominata de impartirea zonelor de influenta pentru desfasurarea afacerilor ilegale cu droguri, prostitutie si jocuri de noroc, aflam de existenta unui echilibru fragil de putere intr-o organizatie condusa de un presedinte aproape octogenar si de mai multe familii influente. Intr-una din zile, un domn apparent onorabil este racolat de pe strada si convins sa intre intr-un bar. Fara sa realizeze, abia ulterior afla ca barul apartinea unei familii influente din Yakuza, iar proprietarul localului il pune sa plateasca o consumatie imaginara de 1 milion de yeni. Surpriza proprietarului barului va fi mare cand va afla ca respectivul client e parte a unei familii din Yakuza mult mai puternice. Incidentul sa titlul filmului, “ofensa”, de la care se va declansa un adevarat razboi in sanul mafiei japoneze.
Filmele lui Kitano, in general, sunt mai putin conventionale, avand un succes comercial limitat. “Outrage” e mai degraba un film realist decat unul comercial, descriind in amanunt intreaga experienta acumulata de regizor de-a lungul unei vieti in care a analizat in filmele sale Yakuza. Existenta temutei organizatii este prezentata ca pe o lume adanc implantata in realitatea cotidiana, intr-o continua evolutie si framantare. Politia, de aceasta data, este complice cu o parte a Yakuzei, in timp ce in alte filme anterioare politia aparea ca un factor ce incerca sa mentina echilibrul in societate, dar acceptand existenta unei puternice organizatii interlope. Taierea unui deget in schimbul rascumpararii unei greseli apare ca un gest de onoare, dar pana si acesta s-a demodat. Razboaiele din sanul organizatiei pentru influenta si putere sunt reflectate prin scene de o violenta salbatica, nerecomandate minorilor. Si totusi, filmul nu este o fictiune. Evenimente precum cele descrise in “Outrage” sunt mai mult decat reale, iar faptul ca politia, care ar trebui sa asigure siguranta cetatenilor, este ignorata, cumparata cu bani negri si batjocorita demonstreaza cat de puternica si influenta a ajuns Yakuza in Japonia zilelor noastre.
Insusi Takeshi Kitano recunostea intr-un interviu ca filmele cu yakuza “sunt genul pentru care am talent”. Iar “Outrage” s-a dorit a fi un film care sa ofere adrenalina si actiune, regizorul pornind in scrierea scenariului de la… inchipuirea tehnicilor prin care personajele sale urmau a fi ucise in film in mod violent. Se pare ca filmul nu a avut parte doar de aprecierea pozitiva a criticilor, ci si de un oarecare succes la box-office-ul din Japonia, unde a avut incasari de peste 7 milioane de dolari. De aici si ideea unui sequel ce va fi finantat din castigurile de pe urma acestui film. Mai trebuie spus ca toti actorii din film (cu exceptia lui Kitano) nu au mai aparut in vreun film anterior al regizorului, despre care se stie ca obisnuia sa ofere cate un rol secundar chiar unor membrii din Yakuza. Per total, daca e sa tragem linie, “Outrage”, pe langa latura sa violenta, ofera o multime de detalii interesante despre ce inseamna Yakuza si despre modul in care aceasta s-a adaptat timpurilor prezente. Interpretarea tuturor actorilor este buna, iar spre final Kitano-scenaristul si-a exprimat stralucit o idee care citita cum trebuie ne spune ca din pacate stralucita cariera cinematografica inceputa spre sfarsitul anilor ’70 se apropie de sfarsit. Intr-un dialog cu un politist corupt, pe care mereu l-a privit ca pe un amic mai indepartat, neavand alta alternativa pentru a scapa cu viata decat sa se predea pentru a nu fi ucis, il regasim pe personajul lui Kitano fata in fata cu acesta, la o masa. Politistul poate fi confundat usor cu o oglinda pe care gandurile lui Kitano o intreaba: “Cine crezi ca sunt eu, idiotule ?”, iar oglinda aceasta ii raspunde: “Un yakuza pe cale sa se prabuseasca”. La fel de interesante sunt concluziile trase de omul legii, in final, care ii da un sfat personajului lui Kitano: “Cea mai buna razbunare e sa traiesti mult”. Aceasta propozitie exprima, practic, cheia supravietuirii in lumea interlopa si, prin extrapolare, in viata de zi cu zi. Lumea Yakuza este o miniatura a lumii reale, un tablou de Picasso mai mult decat original, in care rosul ordoneaza dispunerea asimetrica a naturii moarte reprezentate de pensula artistului. Iar de aceasta data artistul este Kitano.
In ultimul deceniu, industria de film coreeana a cunoscut o perioada de boom, urmata de una de regres, lucru care si-a pus amprenta inclusiv asupra tematicii abordate si a calitatii acesteia. Spre exemplu, la un moment dat filmele de groaza coreene – din care realizatorii incercau sa faca adevarate capodopere spuse cu suflet, dar care pierdeau din consistenta datorita scenariului care la un moment dat intra in ceata – au ajuns, in fata concurentei filmelor similare din alte tari asiatice (Thailanda, Japonia) sa nu mai fie profitabile, numarul lor scazand considerabil. De aceeasi problema sufereau thriller-ele coreene, care incepeau bine si de obicei se pierdeau pe parcurs. Insa de cativa ani genul thriller a revenit in forta, cu scenarii puternice puse in valoare de actori de top. Doar in acest an cateva thrillere coreene au avut un mare succes, renascand un gen considerat de multi terminat. Filme precum “Bestseller”, “Moss”, “I Saw the Devil” sau “Man of Vendetta” au imbinat actiunea cu suspansul, reusind sa redeschida apetitul coreenilor pentru acest gen de filme.
La inceputul acestui an, avea premiera in cinematografele coreene “No Mercy”, reusind sa obtina incasari de peste 7 milioane de dolari. Regia si scenariul au fost semnate cu succes de debutantul Kum Hyeon-joon, insa acesta a avut parte de interpretarile unor actori de top, care au umplut salile de cinematograf. Este vorba de Sol Kyung-Gu, care are un rol foarte asemanator cu cel din “Voice of a Murderer”, si pe care publicul din Romania il cunoaste din filme precum “Oasis”, trilogia “Public Enemy” sau “Haeundae”. Rolul principal feminin e interpretat de Han Hye-jin, o prezenta cunoscuta mai ales in seriale, cele mai importante roluri fiind in Jumong sau in recentul Jejungwon. Rolul negativ ii revine cunoscutului Ryoo Seong-Bum, recent vazut in “The Servant” in rolul stapanului si totodata rivalului lui Bangja, un actor de un mare talent care in sfarsit e apreciat la adevarata sa valoare in filme importante.
“No Mercy” are parte, pe langa un scenariu consistent si o interpretare de calitate, de o coloana sonora foarte buna. La acestea se adauga realismul scenelor redate, momentele realizarii unei autopsii sau o scena extrem de violenta in final fiind redate fara perdea, insa filmul e departe de sadismul scenelor violente dintr-un “I Saw the Devil” sau “The Man of Vendetta”. In definitiv, scopul unui thriller nu este redarea violentei, ci exploatarea suspansului si a jocului psihologic intr-un mod cat mai realist cu putinta, iar acest obiectiv este atins cu succes. Dupa 30 de minute aparent obisnuite si care risca aproape sa plictiseasca, restul de 90 de minute ce urmeaza vor tine spectatorul cu sufletul la gura. Scenele de realism si tragism sunt piperate cu cateva doze de umor involuntary, fara ca acesta sa deturneze in vreun fel atentia de la subiectul principal. Un scenariu coerent, creativ, logic si surprinzator si drama eroului filmului transforma “No Mercy” intr-o realizare greu de uitat, care va delecta pana la ultimul fan al genului thriller, oferind satisfactie deplina.
“Wind Blast”, filmul care se anunta a fi cea mai exploziva productie de actiune a anului in China continentala, a reusit sa-si onoreze doar partial asteptarile. Regizorul lui “The Message”, Gao Qunshu, si-a atins doar partial scopul, punctul slab al peliculei fiind scenariul, scris chiar de el. Cu doar o scena de cateva minute filmata in Hong Kong, filmul isi muta brusc actiunea in nord-estul desertic al Chinei, iar spre final in peisajul dezolant al unor cladiri tipic comuniste, dezafectate. Scenariul este compus din mai multe fragmente care asemeni pieselor unui puzzle ar trebui sa completeze o imagine perfecta cel putin in final. Insa lipseste complet acumularea unei tensiuni si a dramei, in mare parte datorata dialogurilor seci, uneori aproape fara noima, care ii induc spectatorului senzatia de incertitudine. Insa dincolo de aceste minusuri, filmul compenseaza la capitolul spectaculozitate, avand un ritm alert si multe scene explosive. Numele actorilor implicate in proiect spune totul: Jacky Wu (cunoscut in special pentru rolul din “Legendary Assassin”), Francis Ng (Shamo, Tracing Shadow) sau Duan Yihong din The Message au o interpretare plina de exuberanta si energie. Filmul este inspirat dintr-o poveste reala si se doreste a fi primul western dramatic modern cu intriga politista realizat in China continentala.
Hong Kong, in zilele noastre. Inselat in afaceri si falit, Zhang Ning accepta un comision, ce consta in asasinarea unui om de afaceri. Inainte sa comita crima, Zhang Ning face o poza angajatorului sau, iar mai apoi fuge in China continentala. Un an mai tarziu, o echipa de 4 detectivi din Hunan ii dau de urma lui Zhang si prietenei acestuia intr-o zona miniera desertica din nord-vestul Chinei, departe de civilizatie. In urma unei urmariri spectaculoase, Zhang si prietena lui, Sun Jing, insarcinata, sunt prinsi si arestati. Dar in momentul in care apar din senin in pustietate Mai Gao – un asasin platit sa-l lichideze pe cel de detinea poza angajatorului sau – si asistenta acestuia, misiunea celor 4 detectivi de a ii escorta in siguranta pe cei doi prizonieri devine o afacere riscanta. Acestia se vad nevoiti sa infrunte nu doar furtunile de nisip din inima desertului, ci si sangele rece al asasinilor, care sunt dispusi sa faca orice pentru a-si indeplini misiunea.
Desi pe toata durata filmului spectatorul are parte doar de un peisaj desertic, pustietatea a fost surprinsa intr-un mod dynamic, responsabilii cu imaginea transformand peisajul static si neatragator in terenul perfect pentru o urmarire spectaculoasa si antrenanta departe de civilizatie. Daca filmele anterioare ale lui Gao Qunshu au avut parte de un scenariu solid, de aceasta data putem spune ca “Wind Blast” practic nu are un scenariu. Primele 20 de minute sunt extrem de confuze, imbinand genul road movie cu westernul spaghetti, fara ca spectatorul sa inteleaga ceva. Nici pe parcurs lucrurile nu se lamuresc suficient, insa actiunea spectaculoasa il va tine lipit pe acesta de film, odata ce se declanseaza. Spectatorul nu reuseste sa se ataseze de nici un personaj, acestea nefiind aproape deloc creionate, dialogurile fiind seci 
si lipsite pe alocuri de logica. Scenele de actiune – foarte reusite, de altfel – au fost puse in scena de Nicky Li, un membru al echipei de cascadori a lui Jackie Chan. Jacky Wu are un rol secundar, insa in minutele in care e pus sa-si demonstreze talentul in artele martiale face o treaba foarte buna. Per total, un film spectaculos, cu un secanriu prost. Ce a iesit este un western(eastern ?) modern cu elemente specifice westernurilor clasice americane transpuse in timpurile moderne, imbinat cu un road movie care pana si in final ridica semne de intrebare spectatorilor. Ca spectacol “Wind Blast” este satisfacator, insa ideea nu a avut sustinerea unui scenariu consistent.
“Assault Girls” este cea mai noua realizare a cunoscutului regizor japonez Mamoru Oshii, nimeni altul decat realizatorul lui “Ghost in the Shell” si al sequel-ului acestuia, “Ghost in the Shell 2 – Innocence”. Oshii, un apreciat regizor de animatii japoneze pentru micul si marele ecran, nominalizat la Palme D’or si Leul de Aur, e cunoscut pentru frecventa introducere in scenariul animatiilor sale a unor meditatii filosofice. Nici “Assault Girls” nu face exceptie. Oshii mereu a fost un cineast surprinzator si un scenarist plin de idei originale, scriind, intre altele, si scenariul celui care s-a dorit a fi primul anime… documentar (este vorba de “Musashi: The Dream of the Last Samurai”). Revenind, insa, la cariera lui regizorala, in anul 2001 acesta a regizat anime-ul “Avalon”, o poveste surprinzatoare despre o lume a viitorului in care tinerii devin dependenti de un joc video simulate numit Avalon. 8 ani mai tarziu, in 2009, Oshii a scris un scenariu si a pus bazele unui proiect indraznet intitulat “Assault Girls”,
Nereusindu-se restaurarea ordinii ratiunii, oamenii s-au vazut constransi sa revina la societatea primitiva. Insa unde ideologia si religia au dat gres, a reusit tehnologia. O societate utopica ce anunta venirea unui al doilea ev mediu s-a instaurat pe planeta. Pe acest fond, dar si al dezvoltarii tehnologice, a fost creat Avalon, conceput initial ca un simulator military de lupta RPG. Este vorba de un joc virtual ce a incorporat cele mai avansate cunostinte din domeniul fiziologiei creierului uman. In cadrul lui, mediul social s-a adaptat perfect dorintelor umane, iar jucatorii erau complet absorbiti in ambianta jocului printr-o simulare de frecventa joasa a cortexului cerebral. In universul virtual ce prinde viata in Avalon (f), concurentii erau intruchipati de niste avatare si rataceau asemeni unor vanatori singuratici, dezumanizati, pentru a vana niste creaturi gigantice care populau planeta ascunzandu-se asemeni unor viermi in adancurile pamantului. Fiecare jucator era pe cont propriu, si, asemeni jocurilor pe calculator, isi putea investi punctele castigate in gadgeturi, in mijloace de transport, in arme care ulterior ii erau utile in joc. Pentru a depasi Clasa A si a trece la un alt nivel al jocului, 4 singuratici se vad nevoiti sa se increada unul in altul pentru a putea lichida Seful Sfarsitului, un monstru gigant ce nu putea fi ucis individual. Dar ca si in lumea reala, firea umana nu poate fi schimbata nici de trecerea timpului, nici de progresul tehnologic, iar urmarile acestei asocieri nu pot sa fie decat previzibile.
Lumea din jocul Avalon este una in care dominca doar instinctele primare, ratiunea fiind ancora de rezerva la care personajele apeleaza doar din ratiuni strict legate de avansarea in respectivul universe virtual. Sugestive sunt cuvintele naratorului, care descriu perfect universul acestui film: “Esenta umanitatii a pierdut oamenii pe care ii cauta, si a gasit suflete in aceasta lupta salbatica.. Avalon […] este o lume populate de vanatori singuratici ce ratacesc in pasii artificiali ai jocului in cautarea prazii”. “Assault Girls” nu este un film usor de inteles de oricine, insa mesajul lui este mai mult decat de actualitate, intr-o lume a prezentului in care jocurile pe calculator au ajuns sa controleze cronofag imaginatia tinerelor generatii care ar trebui sa constituie viitorul acestei planete. Un viitor transferat cu ajutorul imaginatiei dincolo de ecranul monitorului, intr-o experienta unica, cum nu a mai fost suprinsa in vreun film japonez pana in prezent. Daca lumea Matrix era una colorata, lumea Avalon este una intunecata, cenusie si sumbra, aparent lipsita de speranta, in care odata intrat ti se injecteaza in creier pasiunea pentru respectivul joc, statuand asteptarile jucatorilor. Iar daca asteptarile se limiteaza doar la o vanatoare continua si la o continua renastere odata rapus de vocea inteligentei artificiale ce coordoneaza parametric jocului, orizonturile de asteptare nu pot sa fie decat limitate. O realizare futurista mai mult decat interesanta recomandata doar unei anumite categorii de spectatori, dar care ofera numeroase teme de meditatie asupra prezentului.
