film coreean

Publicat: duminică 5 ianuarie 2014

The Terror Live a fost fara indoiala filmul surpriza al anului 2013 in Coreea. Cu un buget de doar 3,12 milioane de dolari si filmat aproape in intregime intr-un birou, filmul scris si regizat de Kim Byung-woo (relansat in cariera dupa debutul ratat cu “Written” in 2007) a reusit sa dea o neasteptata lovitura la box-office-ul coreean. Cu un scenariu aparent simplu dar captivant pentru orice categorie de varsta, inspirat din razboiul secolului XXI – cel global impotriva terorismului -, “The Terror Live” a reusit sa cucereasca publicul coreean, obtinand incasari de peste 35,6 milioane de dolari, suma care claseaza productia, la finalul lui 2013, pe pozitia a 7-a in box-office-ul autohton din Coreea, fiind al 5-lea film coreean al anului (raportat doar la productiile autohtone de top din box-office). Regizorul a si fost premiat pentru performanta sa la editia a 34-a a Blue Dragon Film Awards, filmele filmate intr-o singura locatie fiind o adevarata provocare atat pentru regizor cat si pentru audienta, care cu greu are rabdarea de a se lasa captiva unei povesti a carei perspectiva se anunta limitata. De aceasta data tentativa low-budget a lui Kim Byung-woo s-a dovedit un succes total, atat datorita scenariului electrizant cat si prestatiei protagonistului Ha Jung-woo, cunoscut pentru prestatiile memorabile din “The Berlin Files”, “The Client”, “Nameless Gangster”, “The Yellow Sea”, “Love Fiction”, “The Chaser” si multe alte titluri cunoscute. Si de aceasta data Ha Jung-won da o lectie de actorie, in special ca scenariul a fost scris pentru un “one man show”, care reuseste performanta de a trage dupa el tot filmul, 90 de minute aflandu-se scena de scena in prim plan.

Yoo Young-hwa e realizatorul unei emisiuni de dimineata la un post de radio. In ultimul timp, viata n-a fost prea darnica cu el, despartindu-se de prietena lui Ji-su, reporter in televiziunea in care lucra si el, SNC, el pierzand pozitia de prezentator de stiri si fiind exilat la postul de radio ce tinea de acelasi trust media. Viata ca realizator de emisiuni radio e departe de freamatul lumii prezentatorilor de stiri din care a venit, mai ales cand vine vorba de o emisiune matinala. Persoane din diverse medii sociale suna sa-si dea cu pararea despre anumite probleme politico-sociale, unii chiar in necunostinta de cauza, doar pentru a se auzi la radio. Intr-o dimineata, un muncitor din constructii suna pentru a-si spune parerea in direct. Desi tema emisiunii e noul cod fiscal aflat in dezbatere publica, ce impovareaza populatia cu venituri mici si ii favorizeaza pe cei cu venituri mari, Park No-kyu, ascultatorul dornic sa intre in direct, se plange de propriile-i neajunsuri, in special de factura prea mare la curent, ce i se pare nejustificata. Young-hwa il scoate in scurt timp din transmisiune, si ia un alt telefon, dar in scurt timp colegii din studioul radio constata ca Park No-kyu nu poate fi deconectat daca nu inchide el insusi telefonul. In timpul unei pause publicitare, Young-hwa incearca sa-l convinga pe ascultatorul nemultumit sa inchida telefonul, dar atunci apare surpriza: acesta pretinde ca detine controlul asupra unei bombe si ca daca nu va fi ascultat, va arunca un pod in aer. Young-hwa ia aceasta amenitare ca pe o farsa si-l ameninta pe pretinsul terorist ca va fi reclamat la politie. La scurt timp, emisiunea, al carei plan fusese cu totul dat peste cap e reluata, dar curand o explozie zguduie Seulul, iar Young-hwa poate vedea din cladirea unde se afla biroul de transmisie cu podul Mapo e rupt in doua. Primul instinct il impinge pe acesta sa apeleze numar de urgente al politiei, dar in scurt timp se razgandeste. Vazand in informatia ce o detine drept sansa vietii lui de a-si recapata pozitia de prezentator de stiri, incearca sa realizeze o transmisiune in direct a discutiei telefonice cu teroristul ce a ingrozit Coreea. Surprizele vor aparea abia acum…

“The Terror Live” e o ironie fina genial pusa in scena despre lacomia lumii televiziunilor de stiri, unde ratingurile, exclusivitatile si breaking news-urile sunt mai presus de orice. De dragul spectacolului, al audientelor si al zdrobirii concurentei, televiziunile de stiri nu ezita sa arunce milioane de dolari in joc pentru a obtine o exclusivitate aducatoare mai apoi de castiguri importante din reclame, dar si o sporire a prestigiului institutiei media. Asa cum filmele coreene nu au ezitat sa critice in ultimii ani nedreptatea sociala, coruptia autoritatilor si clasei instarite, protejarea privilegiilor celor avuti, de aceasta data regizorul scenarist Kim Byung-woo nu ezita sa puna la zid lacomia canalelor tv de stiri in cautare de senzational. Secolul XXI e unul in care tehnologia a avansat atat de mult incat televiziunea e una din institutiile care are cel mai mult de suferit. Internetul, aparitia a numeroase gadget-uri, dezvoltarea televiziunii online si in general mutarea surselor de divertisment dinspre ecranul tv spre cel al mediului virtual sunt niste realitati mult mai evidente intr-o tara precum Coreea (aflata in topul progresului tehnologic mondial) decat in oricare alta tara din lume. Astfel ca in goana lor dupa senzational, televiziunile ajung sa calce in picioare orice principii. Daca stai bine sa te gandesti, povestea e croita de la inceput pe o anomalie: atentatul terorist asupra unui important pod din Seul ar fi trebuit sa fie un caz rezolvat de autoritatile competente. Insa lacomia unui prezentator de stiri decazut din functie si speranta ca prin intermediul media, se pot impusca 2 iepuri dinr-o lovitura – restaurarea sa in functia din care a fost decazut si capturarea teroristului dupa ce acesta si-a jucat numarul in fata intregii tari, in emisiunea lui – reprezinta maniera egoista prin care unii, in cautare de senzational, incearca sa rezolve in mod propriu ceea ce era treaba politiei. Iar aceasta anomalie e exploatata inteligent de scenarist, care transforma treptat initiativa abjecta pe care personajul principal o are dintr-o tentativa de manipulare a unui caz tragic intr-o capcana in care manipulatorul devine manipulat. Pe masura trecerii minutelor (caci in lumea televiziunilor de stiri, carierele se cladesc in cateva minute de triumf glorios a cate unui “breaking news”), ceea ce la inceput parea un spectacol in care vioara intai era crainicul, se transforma intr-un adevarat joc psihologic, in care toate alternativele incep sa dispara, usile incep sa se inchida, iar crainicul se trezeste la un moment dat cazut in propria capcana intinsa teroristului. Remarcabil stilul thriller-elor coreene, care pornind de la fapte aparent banale ajung prin eliminarea oricaror portite de scapare la situatii pe care nu le poti anticipa, si practic din nimic se naste o poveste care reuseste sa te tina cu sufletul la gura. Iar daca ne gandim la faptul ca “The Terror Live” e un low-budget filmat in proportie de 95% intr-un birou, in care toata actiunea e centrata pe un dialog continuu intre 2 personaje – unul vazut, si altul nevazut -, film care, totusi, reuseste performanta de a nu plictisi nici o secunda, realizam valoarea cineastilor coreeni, ce demonstreaza ca se poate face un film de succes si cu un buget infim. Noutatea adusa de acest thriller e ca scenaristul se transforma in justitiar si devine sabia razbunatoare a spectatorilor. El creeaza personajul principal, care la o prima vedere pare un realizator de emisiuni radio matinale anost, plictisit si pe care parca nimic nu-l poate scoate din aceasta stare de letargie, dar care in momentul in care se produce declicul si se intrezareste intriga, brusc isi arata adevarata fata si, din lacomie si dintr-o dorinta mult prea mare de succes, de a reveni acolo sus de unde a fost alungat, incearca sa manipuleze un incident grav in loc de a-si face datoria cetateneasca si de a ajuta autoritatile. Finalul povestii e ca o ratacire intr-un roman de Kafka, care merita toti banii.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan, cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 15 decembrie 2013

Inainte de aparitia in serialul de succes “That Winter, the Wind Blows” si in coproductia regizata de Wong Kar Wai, “The Grandmasters” din acest an, indragita actrita Song Hyeo-kyo a acceptat sa apara in rolul dramatic din productia de festival “A Reason to Live” (2011). Fara indoiala una din cele mai talentate si mai frumoase actrite coreene, Song Hye-kyo are o prestatie plina de forta si nerv in rolul unei femei ce-si pierde logodnicul, ucis in mod brutal intr-un accident, si care cauta sa gaseasca puterea de a-l ierta pe criminalul minor. Datorita interpretarii sale, personajul Da-hae inceteaza sa fie un simplu simbol sau exponent al unei categorii, pentru a deveni un personaj de care spectatorului incepe sa-i pese. Si asta in ciuda faptului ca actiunea filmului este foarte lenta, dezbatand pe toate fetele problematica iertarii din toate unghiurile de vedere posibile. Expresiva si dand frau liber exprimarii celor mai profunde emotii, Song Hye-kyo face un rol mare, intocmai precum si partenera ei mai tanara, Nam Ji-hyun, cunoscuta din mai multe seriale in care a interpretat personajele principale in copilaria lor (a fost Deok-man in copilarie, in “Queen Seon-duk”, in cea mai notabila aparitie pe micul ecran). Ji-hyun aduce profunzime rolului dificil al personajului Ji-min, “sparring partner”-ul ideologic al personajului lui Song Hye-kyo, exemplul tipic al persoanei ce refuza cu incapatanare iertarea fara o justificare solida. “A Reason to Live”, ce a avut premiera mondiala la Festivalul de la Busan in octombrie 2011, e regizat de Lee Jeong-hyang, o femeie aflata la al treilea film din cariera, dupa ce precedentele doua au fost realizate cu 9, respectiv 13 ani in urma. In ciuda distantei de un deceniu de la precedentele proiecte, regizoarea da dovada de maturitate deplina in abordarea dificilei tematici a filmului, si daca la o prima vedere subiectul acestuia poate parea plictisior (probabil iubitorii filmelor de actiune vor trebui sa se orienteze spre altceva), filmul reuseste sa captiveze tocmai prin intrebarile pe care le pune, ale caror raspunsuri spectatorul le cauta impreuna cu cele doua personaje principale, or, pentru succesul unui film, acest tip de relationare intre privitor si eroii povestii puse pe ecran e crucial.

Traim intr-o lume in care pedeapsa capitala nu este ceva ce tine de filme sau de istorie . Scaunul electric, injectia letala, impuscarea sau spanzurarea nu tin doar de filme, legende sau povesti de groaza. In 39 de tari din lume pedeapsa capitala exista si se aplica in mod curent. Conform statisticilor la nivel global numarul executiilor a fost in anul 2010 de 527, in scadere fata de 2009 cand numarul lor a fost de 714, fara a socoti China care tine secret numarul, acesta fiind estimat de Amnesty International, peste 5000 in anul 2010. Dorind sa sustina o idee nobila – lupta impotriva pedepsei capitale – filmul devine un sustinator al drepturilor victimelor crimelor si abuzurilor. Adevarul despre pedepsele vinovatilor si dramele sau drepturile victimelor socheaza atat eroina acestui film cat si pe noi. Cum altfel te poti simti cand descoperi ca 90% dintre vinovatii condamnati sunt eliberati inainte de termen, din care 70% recidiveaza, ca majoritatea nu au nici o mustrare de constiinta sau nu isi cer scuze pentru faptele lor de la victime; victimele lor nu sunt instiintate de eliberare, adresa agresorilor este „secreta” in schimb a victimelor nu.

Pornind de la lupta impotriva pedepsei capitale sustinuta cu putere mai ales de Biserica catolica, pentru care iertarea aproapelui primeaza, filmul este o poveste emotionanta despre suferinta si drama prin care trec familiile care pierd pe cineva drag in urma unui act de violenta infaptuit asupra lor de alte persoane. Da-hae (Song Hye-kyo) isi pierde logodnicul, pe Han Sang-woo, chiar in ziua aniversarii ei, in urma unui accident de motocicleta – acesta fiind lovit de un adolescent de doua ori. Impresionata de lacrimile parintilor dar mai ales de porunca iertarii sustinuta de biserica de care apartine, Da-hae semneaza petitia pentru eliberarea agresorului, ascunzand intr-un colt al inimii ura, tristetea si revolta, dorind sa ierte, acceptand ideea ca ,,o crima nu poate fi rascumparata printr-o alta moarte”. Implicandu-se activ in lupta impotriva pedepsei capitale, accepta sa realizeze un film document despre iertarea agresorilor de catre familiile victimelor. Contactul direct cu aceste familii, viata distrusa a acestora in urma actului de violenta si raspunsurile pe care le primeste la intrebarea
„cum ati putut ierta?”, dar mai ales adevarul despre ce a ajuns adolescentul pe care ea l-a iertat, zdruncina din temelii decizia luata, convigerea pe care o avea ca „iertarea inseamna eliberarea de durere” si o determina pe Da-hae sa-si reanalizeze pozitia fata de semnarea petitiei si a cauzei pe care o sustine.

Fara a fi spectaculos in scene, intrigi, decoruri sau altele asemenea, acest film impresioneaza tocmai prin simplitatea ambientului si a povestilor personajelor coplesite de tragediile si dramele traite. Descoperim o lume plina de violenta, abuzuri, durere , nedreptate in care bunatatea, iertarea deplina la care suntem indemnati de Biserica si care este o porunca divina sunt greu de indeplinit. Si parca devine tot mai de neinteles un tata care isi bate crunt zilnic fiica doar pentru ca are curajul de a rosti in fata lui adevarul si a dori sa fie „verticala”, o mama care nu-si apara copilul de abuzul sotului sau un frate de o lasitate cumplita care in loc sa o apere o loveste si el si, peste toate acestea, iubirea acelui copil care, desi abuzat pentru ca nu se poate opri sa-i urasca, se sacrifica singur. Filmul este un strigat de ajutor al victimelor violentei din societate care nu sunt protejate nici de lege, nici de sistem si parca sunt uitate si de …Dumnezeu. Pana ajungem sa intelegem de ce ingaduie Dumnezeu sa trecem printr-o suferinta atat de cumplita, ca aceasta este spre folosul nostru, ca este o cale spre mantuirea noastra… lupta cu durerea si suferinta ramane sa o purtam singuri. Datorita problematicii religioase pe care o ridica, o comparatie intre “Secret Sunshine” a lui Lee Chan-dong si “A Reason to Live” a lui Lee Jeong-hyang e inevitabila. Cu toate ca amandoua au multe lucruri in comun, filmul regizoarei Lee Jeong-hyang incearca sa realizeze o apropiere diferita de subiectul abordat, fiind preocupat de efectele emotionale ale procesului de iertare in mai mare masura decat de incercarea de a expune ipocrizia. Filmul reuseste, astfel, sa fie pe deplin personal si induiosator, si mai putin religios pe fata. In ciuda ritmului lent cu care e spusa povestea intinsa pe aproape 2 ore, filmul e suficient de profund pentru a provoca si a captiva. Cea mai mare parte a lui asistam la o dezbatere aproape filosofica intre cele doua personaje principale, Da-hae si Ji-min, prima pierzandu-si logodnicul, ce e ucis de un minor, si a doua suferind abuzurile unui tata violent si a unei familii indiferente la personalitatea ei in formare. Da-hae incearca sa realizeze un documentar pe baza interviurilor luate membrilor familiilor altor victime ale unor crime violente si sa obtina de la acestea motivele pentru care calaii persoanelor lor dragi au fost sau nu iertati crestineste. Ji-min incearca sa o ajute in acest demers, insa avand mereu un spirit critic si vorbind deschis, cu mintea unui adolescent, o pune deseori in incurcatura pe prietena ei mai in varsta, careia ii reproseaza faptul ca a iertat. Ce se ascunde in spatele iertarii ? Este ea cea mai buna cale pentru alinarea suferintei pierderii unei persoane dragi ? Dincolo de aceste intrebari la care se poate raspunde, fireste, dintr-o perspectiva religioasa, regizoarea aduce in prin plan si perspectiva societatii asupra acestei probleme. Iar in momentul in care analizezi la rece si pui in balanta modul in care societatea ii trateaza, prin legile sale imperfecte, pe criminali, si tot ceea ce propovaduieste religia crestina (“si noi iertam gresitilor nostri”), nu ai cum, ca privitor, oricat de neimplicat ai fi, sa nu-ti pui niste intrebari. Regizat cu maturitate, “A Reason to Live” are o structura inteligenta, firul narativ alternand prezentul cu o serie de flashback-uri in masura a ne face sa intelegem drama personajelor din unghiul lor de vedere.Un film care merita vazut, ce aduce ceva nou in abordarea, de catre cinematografia coreeana, a tematicii credintei si iertarii, fara a pierde o clipa din vedere suferinta umana in profunzimea ei.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, traducatorii implicati in proiect fiind cristinab, Eli si gligac2002.

Prezentare realizata de poet24 – asiacinefil

Publicat: duminică 24 noiembrie 2013

“Garden of Heaven” e una din productiile coreene memorabile ale anului 2003, ce merita urmarita din cel putin 2 motive: revederea intr-un rol pe marele ecran a minunatei si regretatei actrite Lee Eun-joo si faptul ca avem in fata una din melodramele de top ale genului in cinematografia coreeana. Filmul spune povestea a doi oameni singuri pe care tragedia vietii ii uneste fie si pentru doar cateva clipe, pentru o amintire unica. Povestea emotionanta e scrisa de celebrul scenarist devenit mai apoi regizor, Lee Han, omul din spatele scenariilor unor filme de neuitat: Lover’s Concerto, Almost Love sau My Love. In rolurile principale avem ocazia sa vedem doi actori superbi, Ahn Jae-wook si Lee Eun-joo, amandoi cu destine triste, chiar tragice. Lee Eun-joo s-a sinucis la doar 24 de ani, in 2005, marcata de ultimul rol al carierei din filmul “Scarlet Letter” si de o depresie in care intrase. In mod paradoxal, si in “Garden of Heaven” actrita are un rol tragic, si deseori replicile pe care le rosteste in mintea sa personajul interpretat de aceasta duc cu gandul la rostul vietii, la utilitatea verbului “a trai” intr-o lume in care esti singur, abandonat sau parasit de toti cei dragi. La nici 2 ani distanta, actrita isi lua viata, lasand un biletel in care spunea, intre altele: “Chiar daca traiesc, nu sunt tocmai in viata.” Aceste cuvinte au o perfecta rezonanta daca urmariti rolul interpretat de Eun-joo in acest film. In ce-l priveste pe Ahn Jae-wook, acesta a cunoscut celebritatea in 1997 cu serialul de mare succes “Star in My Heart”. Devenit star de talie internationala in Asia, a fost unul din primii actori coreeni ai ceea ce ulterior avea sa fie denumit Valul Coreean (Hallyu), care s-a dedicat si unei cariere muzicale de succes, scriindu-si si interpretandu-si singur melodiile. A aparut in anii ’90 in peste 10 seriale de televiziune si pe masura ce se apropia de varsta de 40 de ani, aparitiile sale in filme au devenit tot mai rare. Hallyu explodase si o multime de tineri actori si mai apoi idoli din lumea muzicii au inceput sa-si faca loc in lumea filmului si a televiziunii din Coreea, iar intrarea in era digitala a schimbat totul. In fata acestor transformari, Ahn Jae-wook a ales sa-si continue cariera de actor pe scena, in diverse piese de teatru sau musical-uri. In timp ce se afla, la inceputul acestui an, in Statele Unite, actorul s-a simtit brusc rau si s-a prabusit. Investigatiile medicale au scos la iveala faptul ca acesta a avut o hemoragie la creier si a fost operat de urgenta. Pe Ahn Jae-wook l-am putut vedea in “First Kiss”, alaturi de Choi Ji-woo, un film foarte popular la vremea lui, dar care nu a avut succesul scontat la box-office. Desi a aparut in doar 5 filme pentru marele ecran si ca actor nu a fost prea convingator, Ahn Jae-wook va ramane pentru totdeauna un actor a carui fizionomie poate fi considerata un ideal in selectia actorilor in filmul coreean: masculinitate, zambet cuceritor si mult sarm…

Young-ju e o tanara de 27 de an ice lucreaza ca machieuza pe platourile de filmare. Desi frumusetea ei e rapitoare, colegul de serviciu observand ca i-ar sta mai bine in postura de model, in fata obiectivului camerelor foto sau de filmat decat in spatele asa-ziselor vedete, fata refuza avantajele materiale ale unei asemenea slujbe aducand ca argumente timiditatea si incapacitatea de a zambi fals, la comanda cuiva. In momentul in care o “diva” in devenire, amanta a regizorului unei reclame, e nemultumita de munca de make-up prestata de Young-ju, regizorul o cearta pe aceasta pentru munca defectuoasa, asta cu toate ca Young-ju nu avea nici o vina. Cand si colegul ei e umilit si chiar lovit de regizor, fata ii ia apararea si riposteaza verbal in apararea colegului ei, lucru care ii cost ape amandoi slujba. Ramasa pe drumuri, Young-ju se trezeste cu facturile de intretinere venind una dupa alta. Traind singura impreuna cu iepurasul Mos Craciun, se decide sa-si faca in continuare curaj pentru a merge mai departe, astfel ca isi cauta o noua slujba. Si asa ajunge sa se angajeze, din disperare de cauza, ca insotitoare intr-un club de karaoke, oferind contra cost companie barbatilor veniti sa se distreze. Aici il cunoaste pe Oh-sung, un medic aratos caruia ii murise recent tatal, ce i-a lasat mostenire visul lui de o viata, pe care el nu il impartasea, anume un ospiciu, pe care spera ca fiul lui sa il conduca in viitor. Dintr-un motiv anume, Oh-sung a renuntat sa mai practice medicina, cautandu-si un tel in noua sa viata comparata chiar de el insusi cu o “casa pustie”. Traind singuri si pe cont propriu, Young-ju si Oh-sung ajung sa se imprieteneasca in special datorita insistentelor fetei, care nu ezita sa-i spuna acestuia de la bun ineput crudul adevar: sufera de o boala incurabila care in curand ii va pune capat vietii Asa ca, pentru ultimele zile in aceasta lume, isi doreste sa simta fie si pentru o clipa fiorul primei si probail si ultimei iubiri. Va accepta singuraticul Oh-sung aceasta trista provocare ?

Povestea din “Garden of Heaven” parca a mai fost vazuta in alte zeci de filme si mai ales seriale coreene, insa dincolo de simplitatea sa regizorul ne aduce o multime de surprize in fata ochilor. Regia e excelenta, coloana sonora – memorabila, iar imaginile surprind pe langa frumusetea unor peisaje unice si frumusetea interioara a eroilor povestii. Momentele de meditatie ale acestora sau tacerea intaresc sentimentul ca in calitate de spectator participi intens la drama lor, nu de putine ori regizorul provocandu-te la analiza si la autointelegere. Chiar daca exista multe clisee, imagini stereotip, ceea ce le-a transformat in clisee sunt tocmai k-dramele, care le-au preluat si exploatat pana la saturatie, si e vorba aici de scene precum caratul in spate al persoanei iubite, sprijinirea capului indragostitilor unul de celalalt, etc. Scenariul in sine ridica multe semne de intrebare privind rostul nostru in aceasta lume, rolul acestei vieti si care este motivatia pentru care trebuie sa o ducem pana la capat, cu bune si cu rele. Oh-sung e un doctor singuratic ce mosteneste un azil pentru bolnavi incurabili de la tatal sau moribund. Acesta fusese visul tatalui sau, nu insa si al lui, care vedea din administrarea lui o rusine pentru cariera sa de medic. Rece cu toti cei din jur si inchis in lumea lui, acesta ridica mereu un zid in relatia cu pacientii muribunzi, de care nu lasa sa treaca nici cel mai mic sentiment de compasiune. De mic tatal sau i-a trasat drumul in viata, obligandu-l sa urmeze medicina (latura neexploatata de regizor deloc), iar aceasta era calea lui de a-i plati tatalui sau pentru anii de ingradiri si singuratate care i i-a impus. In momentul in care tatal lui isi da ultima suflare, ii cere acestuia sa-i dea mana, insa fiul refuza cinic, spunand ca aparatul la care era conectat isi face treaba. Si totusi, in momentul in care o cunoaste pe Young-ju, ceva pare a-i misca sufletul si raceala. Ea e o persoana extrovertita, fragila si la fel de singura ca el. Suferind de o boala incurabila, isi doreste un singur lucru: sfarsitul sa nu fie in singuratate, sa ramana o urma a prezentei sale in aceasta lume. In sufletul cuiva. La inceput relatia cu Oh-sung e una vioaie, plina de glume din partea fetei pe care el nu le intelege, dar treptat simte un sentiment de mila, iar mai apoi simte iubirea… Dar ajunge intr-o mare dilema: persoanele la care a tinut l-au parasit intotdeauna prea devreme, lasand in urma doar suferinta in sufletul sau. Implicarea intr-o relatie cu Young-ju nu are nici o finalitate, cata vreme zilele fetei sunt numerate. Nu ar suferi amandoi daca si-ar darui sufletul fetei ? Intrebarea e daca Oh-sung nu e egoist cand spune si incearca sa puna in aplicare principiul “nu ma implic pentru a nu suferi mai tarziu”. Insa pe masura ce ne apropiem de fianlul povestii, raceala acestuia e pusa la grea incercare, pentru ca inima nu-l lasa pasiv. Incepe si el sa simta ca fiecare clipa scursa departe de cea pentru care si-ar fi dorit sa faca ceva, un lucru cat de marunt, pentru a pleca impacata, nu se mai poate intoarce. Ajunge sa realizeze micimea omului in fata timpului acestui univers, lipsa de importanta a gandurilor neexprimate in fata afectiunii calde pentru cineva. Tacerea si raceala lui sunt opusul caldurii pe care ea o cauta cu ultimele puteri. O scena ce individualizeaza acest film e cea in care dupa o noapte petrecuta impreuna, ea ii lasa un bilet fara un mesaj scris, o hartie goala in care el ar fi trebuit sa citeasca tacerea lui Young-ju, gandurile transmise prin tacere. Iar aceasta modalitate de comunicare e intoarsa de Oh-sung, care la randu-i ajunge sa-i lase fetei un mesaj similar. Sa fie iubire prin telepatie sau doar un joc al cuvintelor nerostite dar intelese de fiecare in parte ? Firul romantic al povestii e dus pana la sfarsit, insa in fiecare moment simti trecerea implacabila a timpului pe langa fiecare personaj, simti cum fiecare zi e tot mai scurta pentru Young-ju, iar tacerea lui Oh-sung tot mai apasatoare. Solutia gasita de scenarist pentru ca amandoi eroii sa fie impacati si sa nu sufere in urma acestei relatii poate nemultumi spectatorii, care vor astepta pana in ultimul moment ca iubirea celor doi protagonisti sa se scrie altfel, intens, pasional, in ritm cu ideea filmului de a pretui fiecare clipa. Un lucru este sigur: povestea de iubire a celor doi e traita la intensitate maxima de spectatori, finalul lasandu-i cu ochii in lacrimi asa cum alte filme de gen – A Moment to Remember, A Millionaire’s First Love, Closer to Heaven, Last Present, etc – au reusit sa le ravaseasca sufletele. Fanii genului nu vor fi cu siguranta dezamagiti de “Garden of Heaven”, o melodrama emotionanta greu de uitat.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil, traducatorii implicati in proiect fiind uruma, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 14 noiembrie 2013

Unul dintre cele mai controversate filme prezentate în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia din 2012, “The Weight” de Jeon Kyu-hwan, va fi prezentat la Bucureşti, în cadrul Zilelor Filmului Corean.
Câştigătorul Premiului Queer Lion este realizat de Jeon Kyu-hwan, unul dintre regizorii coreeni ce promit să influenţeze cinematografia asiatică. Cineastul surprinde nu doar prin ceea ce crează pe marele ecran, ci şi prin faptul că nu are nici un fel de studii de profil şi realizează totul dintr-un instinct artistic ce i-a adus, de-a lungul timpului, premii internaţionale la festivaluri precum cel de la San Sebastian, Berlin, Geneva sau New York.
Anesteziant prin subiect şi realizare, “The Weight” îl are ca protagonist pe Jung, antrepenor de pompe funebre, dependent de medicamente din cauza artritei severe şi pasionat de meseria sa. Îngrijirea cadavrelor înaintea ritualilor funerare este un lucru nobil şi frumos pentru Jung. El este ultima persoană în viaţă care are grijă în linişte de cei morţi. Pentru el, viaţa la morgă devine un amalgam de evenimente la granița dintre realitate şi fantezie, iar cadavrele sunt modele şi prieteni pentru picturile sale, singura lui plăcere în viaţă.
Născut cu un gheb şi lăsat la orfelinat, singura familie a lui Jung este un frate vitreg, care a dorit întotdeauna să devină femeie, fiind dezgustat de propriul său corp masculin. Deși Jung simte afecţiune şi simpatie pentru fratele vitreg, se simte deopotrivă împovărat de greutatea vieţii, care devine mai apasatoare lângă fratele său.
Într-o relaţie de dragoste şi ură cu fratele vitreg şi sub greutatea vieţii şi a morţii purtată de către cadavrele sale, cu care el se confruntă în fiecare zi, Jung îndură durere şi sete, precum o cămilă care traversează pustiul în tăcere. Calm, el pregăteşte cel mai mare şi ultimul cadou pentru fratele său.
Zilele Filmului Coreean vor avea loc la București în perioada 15-17 noiembrie, la Cinema Elvira Popescu. Evenimentul este organizat la Bucureşti de Ambasada Coreei în România, în colaborare cu Centrul Cultural Coreean Budapesta, cu sprijinul Samsung şi Daewoo Mangalia Heavy Industries.
Parteneri media: Digi24, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Ring, Sub25.ro, postmodern.ro, Ziarul Metropolis, modernism.ro, orasulm.eu, filmreporter.ro, cinefan.ro, coopertativaurbana.ro, veiozaarte.ro, alternativ.ro, gingergroup.ro, Vice, studentie.ro., La Un Ceai

Publicat: duminică 27 octombrie 2013

Recent, KBS 2 ne-a prezentat o noua poveste impresionanta din lunga serie KBS Drama Special, intitulata “Your Noir” (cunoscut si ca “Votre Noir”). Cunoscuta pentru diversitatea temelor abordate, aceasta serie de filme de televiziune nu conteneste sa ne uimeasca prin originalitatea scenariilor si prin calitatea interpretarii protagonistilor ce dau viata celor mai surprinzatoare povesti. De aceasta data, realizatorii ne propun o iubire… de gangster, ce aminteste flagrant de “A Love” (2007), unul din filmele de top ale genului, in care Joo Jin-mo si Park Si-yeon impresionau pana la lacrimi audienta cu o poveste imposibila de iubire intre un gangster marunt si o animatoare devenita amanta sefului gangsterului. “Your Noir” imbina genul filmelor cu gangsteri cu cel romantic, rezultatul fiind un crampei dintr-o viata greu incercata a doua personaje chinuite de destin, unul care incearca sa scape de suferinta in tacere, si altul care incearca sa umple golul sufrintei cu o iubire pasionala. Scenariul este scris de nimeni altul decat Kim Wook, scenaristul serialului de succes “Princess’s Man”, care creeaza o poveste cu iz “noir” plasata in Coreea zilelor noastre, simpla, surprinzatoare si tragica deopotriva. Filmul ne prilejuieste reintalnirea cu Chansung, membru al formatiei 2PM, vazut in recentul serial “7 th Grade Civil Servant”, aflat pe val dupa succesul in special randul tinerilor al serialului facut dupa un mare succes de box-office din 2009, “My Girlfriend is an Agent”, si cu Chae Jung-an, pe care am vazut-o in primavara in “When a Man Loves” sau in seriale precum “Cain si Abel” sau “Coffee Prince”. Dar poate cea mai convingatoare prestatie o are prsonajul negativ, sotul violent, interpretat de Hong Kyung-in (recent vazut in Secretly Greatly si in diverse roluri secundare din King Gwanggaeto si Queen Seon-duk). O poveste “noir”, ce oricand putea fi dezvoltata intr-un serial de cel putin 16 episoade, despre o iubire trista, imposibila, care cu siguranta va impresiona audienta.

Jin Lee Hyun (Chae Jung-an) e sotia supusa a procurorului Han, o profesoara pasionata de romanele de dragoste, incumetandu-se, chiar sa scrie unul. Tatal ei e grav bolnav, insa salariul bun al sotului si influenta acestuia ii permit cel mai eficient tratament, lucru pentru care femeia e recunoscatoare. Insa relatia din cadrul cuplului e una extrem de tensionata. Gelos si aproape obsedat de ideea de a nu fi inselat de sotie, procurorul Han o supune pe aceasta la dese corectii fizice, pe care sotia le suporta cu stoicism si supunere. Meseria de procurer presupune implicit pe langa relatii si influenta, si crearea de dusmani. In momentul in care procurorul Han descinde in locatia gangsterului Young Kwang, mai multi din oamenii acestuia sunt arestati. Intre ei si tanarul adolescent de liceu Kim Hyung Joo, recent recrutat de banda acestuia, care e si eliberat de procurer. Actiunea procuraturii nu poate trece nepedepsita de catre seful gangsterilor, care pune la cale un plan de compromitere a procurorului Han: afland de abuzurile la care o supune pe sotia sa, isi pune oamenii s-o urmareasca pe aceasta, in speranta de a surprinde un moment de violenta dezlantuita, care sa ajunga pe prima pagina a unor ziare de scandal. Cel insarcinat cu urmarirea sotiei procurorului e chiar Hyung Joo. Lucrurile se complica cand acesta constata ca cea pe care trebuia sa o urmareasca e noua profesoara a lui la liceu, de care… se indragosteste imediat.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab – Asia Team Romania, pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 5 octombrie 2013

“Running Man”, dincolo de titlul atragator ce aminteste de o productie Hollywoodiana celebra si de un show popular in Coreea ce poarta acelasi nume, dar cu care nu are nici o legatura, este primul film coreean din istorie realizat cu fonduri 100% americane. Mai exact, e vorba de investitia Fox International Productions, o companie complementara celebrei 20 th Century Fox. Filmul a avut premiera intr-o perioada (4 aprilie) in care filme hollywoodiene importante tocmai se lansasera, lucru care a constituit un serios impediment in calea unui eventual success la box-office. Tot pe atunci, filmul autohton “Montage” obtinea incasari importante, astfel ca “Running Man” s-a oprit undeva in jurul a 9 milioane de dolari incasari la box-office, o suma relativ mica raportat la asteptari si mai ales la calitatea filmului.Jo Dong-oh revine la 7 ani de la debut in calitate de regizor si scenarist, dup ace in 2006 regizase “The Restless”, o productie la fel de spectaculoasa, dar care a fost un esec neasteptat la box-ofice. De aceasta data nu avem parte de o poveste fantezista sau de epoca, ci de una antrenanta, bazata pe ideea de conspiratie, care a innebunit Hollywood-ul in ultimii 20 de ani. In rolul principal il putem vedea pe Shin Ha-kyung, un actor experimentat, cu peste 25 de filme la activ, croit parca pentru filme de comedie dar care, paradoxal, a devenit popular datorita unor roluri din filme de razboi (The Front Line, Welcome to Dongmakgol, Joint Security Area), dintr-un serial pe teme medicale (Brain) si de care ne amintim cu drag din “No Mercy for the Rude” si “Devil’s Game”). Un actor complex, ce poate interpreta o gama larga de personaje, care in acest film are o prestatie de zile mari, comic-dramatica, in rolul unui sofer de taxi caruia i se puna in carca o crima pe care nu a comis-o. In rolul fiului personajului principal il vedem pe Lee Min-ho – nu e vorba de Lee Min-ho cel celebru pe care l-am vazut in “Faith” sau in “City Hunter”, ci tizul sau nascut in 1993, cunoscut din seriale precum “Rooftop Prince”, “The Grand Seer”, ce a aparut si in recentul “Sword and Blade”. Nu in ultimul rand, il revedem pe Kim Sang-ho (Champ, Moby Dick,Moss si multe alte filme si seriale traduse de asiacinefil ), care de aceasta data e responsabil alaturi de protagonist cu buna dispozitie, facand cu acesta un cuplu antitetic remarcabil.

Viata nu a fost deloc usoara pentru Cha Jong-woo (Shin Ha-kyun). In clasa a 11-a a fost exmatriculat, devenind tata si trebuind sa-si creasca baiatul, pe Gi-hyeok (Lee Min-ho) dupa ce femeia care i-a dat nastere acestuia a plecat in strainatate pentru a face rost de bani, refacandu-si acolo si viata. Pentru a-si creste fiul, nu de putine ori Jong-woo a calcat stramb, ajungand dupa gratii, fiul lui fiind crescut mai mult de bunicul sau pastor, si el un fost politician ajuns dupa gratii ce a ales mai apoi calea Domnului. Anii au trecut, iar in prezent Gi-hyeok locuieste cu tatal sau intr-un apartament la demisol in care abia patrunde lumina soarelui. Gi-hyeok se ascunde de colegii lui de liceu, pentru a nu vedea din ce casa umila iese, iar relatia cu tatal sau e una rece, cu toate ca acesta din urma se straduieste de ceva ani sa mearga pe drumul cel drept. Lucreaza ziua la un service auto, iar noaptea e taximetrist, facand comisioane la comanda in zona Gangnam. Intr-una din seri, un client neanuntat urca in masina lui si-i cere sa plece degraba, platindu-l gras. Mai apoi acesta merge la o firma de curierat pentru a lasa un colet, si-l roaga pe Jong-woo sa-l duca la apartamentul de la hotel si mai apoi la aeroport. In culmea fericirii, Jong-woo smulge telefonul clientului sau si isi trece numarul de telefon in telefonul acestuia, spunand ca il poate suna oricand si ii va sta la dispozitie. Doar ca dupa un timp, clientul adoarme in masina, si ajuns in parcarea hotelului de destinatie Jong-woo constata cu stupoare ca acesta… era mort. De fapt, nu doar mort, ci ucis cu o singura lovitura de cutit. Surprins de un paznic din parcare, acesta fuge de la locul fapteii si se trezeste peste noapte inamicul public numarul 1. Mai mult, primeste din greseala pe telefonul sau o poza cu Turnul Eiffel, ce pare a fi fost si miza uciderii clientului sau. Dar asta nu e tot, pentru ca in scurt timp se trezeste prins in mijlocul unei conspiratii nationale.

“Running Man” e genul de film care te prinde din prima clipa in mrejele sale datorita in special prestatiei protagonistului Shin Ha-kyun, care e responsabil cu dinamizarea fiecarei scene. Atmosfera e placuta inca de la primele secvente, personajul Jong-woo fiind extrem de amuzant, lui Shin Ha-kyun potrivindu-i-se de minune sintagma “one man show”. Treptat, dintr-un simpatic sofer de taxi ce se zbate sa castige un ban cinstit chiar cu pretul ca masina sa-i fie vandalizata de clienti ciudati, acesta e pus intr-o situatie neplacuta care ii schimba viata, nu insa si felul de a fi. Ajunge prins in mijlocul unei conspiratii de proportii si cum dovezile asa-zisei crime pe care a comis-o sunt evidente, tot ce poate face este sa fuga pentru a-si proteja atat propria viata cat si pe cea a fiului sau, cu care nu are o relatie prea stransa, cel putin aparent. Filmul este dinamic de la inceput pana la sfarsit (un veritabil maraton, dupa cum l-au numit unii critici), are multe scene de urmariri cu o puternica amprenta hollywoodiana, lucru care nu e de mirare atata timp cat “Running Man” a avut finantare in totalitate de la Hollywood. Regizorul (care e totodata si scenarist) a scris un scenariu tipic american, insa parca e pentru prima data cand o productie realizata de cineast coreean influentat de cinematografia Americana care reuseste sa cucereasca si cei mai pretentiosi fani ai filmului coreean autentic. Subiectul parca l-am mai vazut in “n” filme americane, insa ceea ce nu au americanii e actorul Shin Ha-kyun, care intretine toata atmosfera filmului, secondat cu succes de simpaticul Kim Sang-ho in rolul locotenentului Ahn. Lee Min-ho, ce a avut o aparitie in cateva episoade din “Sword and Petal”, e total neconvingator pentru un rol de marele ecran, inexpresiv si care foarte greu se potriveste in ecuatia tata-fiu pe care a inchipuit-o scenaristul. Mereu tacut si enigmatic, personajul sau nu are deloc carisma, si chiar si atunci cand zambeste, parca o face fortat. Oricum, la cei 20 de ani, are tot viitorul in fata pentru a demonstra mai multe.

Un film captivant, cu rasturnari spectaculoase de situatie, care va multumi amatorii filmelor de actiune pigmentate cu umor de situatie tipic coreean, facut dupa o reteta comerciala tipic hollywoodiana de aceasta data reusita. Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 14 septembrie 2013

In ultimii 3-4 ani, dupa difuzarea cu mare succes pe micul ecran a serialului de spionaj “IRIS”, un nou gen revenea in prim plan, dupa ani buni in care parea total abandonat din lipsa de idei: genul filmelor de spionaj. Serialul IRIS a abordat deschis si indraznet conflictul nevazut pentru informatii dintre Nord si Sud, pe fundalul delicatei probleme a denuclearizarii Peninsulei Coreene. Filmele au incercat sa se alinieze acestui “curent”, speculand apetitul sud-coreenilor pentru senzational, mister si teoria conspiratiei. In acest an doua filme de spionaj au atras atentia, insa doar unul a fost realizat cu adevarat profesionist, cu actori de top si cu un scenariu cat de cat apropiat de realitate, “The Berlin File”. Cel de-al doilea a fost “Secretly Greatly”, care in mod cu totul surprinzator s-a dovedit a fi filmul coreean cu cele mai mari incasari in vara lui 2013. Mai intai a epasit recordul anterior doborat de “The Thives”, devenind filmul coreean cu cele mai multe bilete vandute in prima zi de difuzare in cinematografe (aproape 500.000 de bilete). In a doua zi de difuzare, a devenit primul film coreean din toate timpurile cu cele mai mari vanzari de bilete intr-o zi (aproape 1 milion de bilete vandute in doar 24 de ore). Dipa 5 saptamani, filmul a obtinut incasari de peste 43 de milioane de dolari, apropiindu-se de cele 48 de milioane incasate de “The Berlin File”, devenind al treilea cel mai profitabil film coreean din 2013 (in prezent a devenit al patrulea). Regizorul Juhn Jai-hong (ce a regizat anterior “Poongsan” si caruia i se potrivea de minune scenariul acestui film, similar ca tema cu “Poongsan”) angajat initial sa regizeze filmul s-a retras din proiect inaintea ineperii filmarilor, pe care le dorea la o data ulterioara celei dorite de compania de productie, si a fost inlocuit cu Jang Cheol-soo, castigator a 4 premii pentru regie cu filmul “Bedevilled”, fost asistent de regie al lui Kim Ki-duk. Dupa 5 luni de filmari si 3 luni de pregatire a promovarii sale, “Secretly Greatly” a avut premiera pe 5 iunie 2013 si, odata cu ea, succesul neasteptat de care am amintit.

Filmul are la baza o manhwa publicata pe internet de Hun (Choi Jong-hoon), intitulata “Covertness”, care a avut peste 40 de milioane de vizualizari pe pagina web unde a fost publicata. Succesul filmului s-a datorat nu scenariului, care este unul simplist si destul de lipsit de credibilitate, ci in totalitate distributiei, care are in rolurile principale trei tineri cunoscuti in special din seriale de televiziune. De altfel, analizele si statisticile ulterioare au relevant ca peste 50% din audienta acestui film a reprezentat-o populatia tanara coreeana de pana in 25 de ani, obsedata de k-drame si de tinerii idoli ai Hallyu. In rolul principal il revedem pe cel ce a interpretat personajul Zampano din “The Thieves”, aratosul Kim Soo-hyun, care a impresionat audienta tv cu rolul principal din “The Moon Embracing the Sun”. Un alt protagonist din film e Park Ki-woong din serialul de televiziune Bridal Mask, dar pe care asiacinefilii il tin minte cel mai bine pentru rolul din serialul “Slingshot”, Mazinger Hunter. Insa de aceasta data e de nerecunoscut cu aspectul sau de rocker cu parul roscat. Al treilea tanar actor ce are un rol important e tanarul Lee Hyun-woo, care la cei 20 de ani ai sai are primul rol important al carierei, dupa ce ani de zile a interpretat diverse personaje in seriale in roluri ale copilariei sau tineretii acestora (l-a interpretat pe Gye Baek in tinerete, in serialul omonim, pe Kim Yu-sin in tinerete in “Queen Seon-duk” sau pe regale Sejong in anii tineretii in serialul The Great King Sejong)

In 1997, dictatorul nord-coreean Kim Jong Il si generalul sau fidel, Lee Mu Hyeok, au pus bazele unei grupari secrete intitulate “Forta 5446”, despre care nu stia nici un alt serviciu secret sau department al Armatei acelor timpuri. De mici, copii nord-coreeni erau antrenati in mod draconic in tabere secrete, copilaria lor fiind inlocuita de exercitii dure si lupte pe viata si pe moarte pentru supravietuire. Cei mai buni erau trimisi in misiuni de spionaj in Sud, devenind arme ale regimului opresiv din Nord. Cel mai bun membru al Fortei 5446 era tanarul capitan Won Ryu Hwan, care e trimis de instructorul militar intr-o misiune pe termen lung in Coreea de Sud. Expert in arta deghizarii, a manuirii armelor, a stapanirii artelor martiale si a spionajului, capitanul isi ia numele de Dong Gu si se stabileste intr-un mic orasel de provincie, asteptand ordine de la Phenian. Imbracat tot timpul in haine verzi, Dong Gu e “idiotul satului”, deghizarea perfecta care nu ar da cuiva de banuit ceva. Se comporta tot timpul cu o persoana cu dizabilitati, redusa mintal, si ajuta o batrana la treburile micului ei magazin, pentru un acoperis deasupra capului si un salar lunar mai mult simbolic de 185 de dolari. Timpul trece, si in asteptarea misiunii, tanarul de 24 de ani incepe sa prinda radacini, atasandu-se de batranica, in care o vede pe mama lui aflata in Nord, se indragosteste de contabila Yoo Ran, se cearta mai mult in gluma cu fratii din vcini ce tot timpula runca cu pietre dupa el, ramane vrajit de sarmul unei animatoare debusolate ce cumpara tot timpul tigari de la pravalia de care are grija si mai schimba o vorba din cand in cand cu un spion veteran deghizat in postas, ce tocmai ajunsese sa fie promovat in conducerea… nu, nu a Partidului, cum credea Dong Gu, ci a fan clubului SISTAR. Dar linistea de zi cu zi e tulburata in momentul in care in micul orasel apar 2 spioni din “Forta 5446”, fiecare cu misiuni distincte. Insa noul regim al lui Kim Jong Un doreste o relaxare a relatiilor cu Sudul, astfel ca “Forta 5446” trebuie lichidata. In acest sens, cei trei spioni primesc o misiune greu de indeplinir, alaturi de alti 17 spioni cu exprienta infiltrati in Sud.

“Secretly Greatly” e o comedie de spionaj cu note dramatice si multa actiune, insa cu un scenariu destul de previzibil, plin de stereotipuri ce-ti dau imprsia ca ai mai vazut acest film undeva. Intriga nu e complicata, tocmai pe placul publicului tanar ce nu trebuie sa gandeasca prea mult daca i se serveste ceea ce indrageste: actiune si umor. Cu un scenariu construit pe baza unei manhwa, orice asteptare a unui realism in privinta povestii este total inutila. Mai degraba e un film facut pentru tineri, cu tineri, pe o tema serioasa care nu e deloc fundamentata in acest senariu (si e vorba aici de complicata chestiune a razboiului dintre Nord si Sud pe care tinerii coreeni ar trebui sa o inteleaga in modul in care e infatisat in acest film fantezist). La un moment dat se vorbeste despre lucruri marete precum patriotismul, fara ca macar tinerii implicati in poveste sa relizeze adevaratele sensuri ale acestei notiuni. Poate singurul lucru pozitiv al acstui film, care ne poate face sa ne amintim peste luni sau ani despre el e interpretarea lui Kim Soo-hyun. Ca si capitan si agent secret, in costum militar sau specific agentilor e cuceritor, insa in rolul debilului Dong Gu e de-a dreptul genial. E nostim, glumeste cu cei mici si chiar se lasa lovit de pietrele acestora, nu fara a-i blestema pe micii dracusori in mintea sa, isi pierde controlul in preajma fetei pe care o place si i se taie rasuflarea cand animatoarea din vecini se joaca cu emotiile sale. Desi luat peste picior de mai toata lumea, in micul orasel unde s-a stabilit gaseste caldura casei pe care nu a avut-o niciodata in Nord, intreaga comunitate fiind familia sa adoptiva. Seara, in secret, scrie scrisori pe care nu le trimite niciodata mamei sale din Nord, sperand ca aceasta e bine si sanatoasa si ca o va putea revedea cat de curand. In momentul in care lucrurile devin serioase, Dong Gu se transforma in cea ce era el in ealitate, surprinzand pe toata lumea cu noul look si cu atitudinea mai mult decat normala pe care o are. Celelalte roluri sunt interpretate acceptabil, fara insa a iesi cu ceva in evidenta. O alta mare lipsa a acestui film e absenta unui actor cu nume si experienta in distributie. Filmul iti da impresia ca lipseste un pilon pe care sa se sprijine, lipseste actorul care sa traga filmul dupa el. O face cat o face Kim Soo-hyun, insa din clipa in care nu mai e “Dong Gu cel prost”, filmul are mult de suferit, nici un alt actor neridicandu-se la nivelul lui pentru a prelua continuarea povestii. Regizorul a incercat sa suplineasca acest lucru cu o aducere in prim plan a celorlalti actori, insa filmul scade mult in a doua sa jumatate. Si asta in ciuda faptului ca a doua ora a lui e cea care aduce actiunea si spectaculosul. Un film de nivel mediu, lipsit de originalitate, ce straluceste doar cand vine vorba de interpretarea actorului principal. Poate ca pentru amatorii de actiune ce nu pun mare pret pe poveste, “Secretly Greatly” poate fi o delectare, insa pentru cei mai pretentiosi, ce asteapta altceva de la un film de spionaj, filmul nu va face parte niciodata din lista de productii memorabile de gen. Chiar daca filmele de spionaj fascineaza, realizatorii coreeni vor trebui sa lase deoparte “legendele” nascute de regimul nord-coreean si sa aiba o alta abordare a temei spionajului Nord/Sud. De aceasta data, realizatorii au mizat pe o echipa de actori tineri si au reusit sa dea lovitura la box-office numai datorita popularitatii acestora, dar a doua oara nu e garantat succesul aceleiasi retete…

Multumiri pentru traducerea efectuata in premiera in Romania echipei Asia Team -pentru asiacinefil -, colaboratorii din echipa la acest proiect fiind Alinabv, cristinab, Vic, Daniela Capalna si lasedan.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 8 septembrie 2013

Thriller-urile coreene au cunoscut un serios reviriment in anul 2013, fiind un gen care are un real succes in special datorita scenariilor pline de neprevazut, a caror originalitate te face oricand sa refuzi un film de acelasi gen facut la Hollywood. Daca la Hollywood acest gen de filme mereu au un sfarsit sangeros si violent, intotdeauna previzibil, cu un psihopat din umbra care de la Saw incoace nu mai reprezinta o surpriza pentru nimeni, in thriller-urile coreene exista mereu perspective inedite din care e spusa povestea, si cum un thriller nu se aseamana cu altul, mereu salile de cinema sunt pline la astfel de evenimente, aducand importante incasari la box-ofice. Un rol determinant in popularitatea acestui gen il joaca actorii distribuiti, ce pot umple salile de cinematograf, dar si strategia de marketing a echipei din spatele productiei. “Montage” nu s-a bucurat de succesul unui “Cold Eyes” pentru ca nu a avut in distributie nici supervedete precum Jung Woo-sung, Sol Kyung-gu sau Han Hyo-joo, si nici idoli ai tinerei generatii, precum Lee Joon-ho, insa poate fi considerat un succes mediu de box-office, cu cele 13,3 miliaone de dolari incasari obtinute. Probabil este insa thriller-ul care aminteste cel mai mult de “Voice of a Murderer”, blockbuster-ul anului 2007, abordand aceeasi tema a rapirii unor copii pentru obtinerea unei rascumparari. Din fericire, scenariul lui “Montage” nu are la baza fapte reale, insa e un film care nu te lasa sa respiri pe parcursul celor 2 ore ale sale, avand un ritm alert combinat cu mister si rasturnari de situatie. In rolul principal feminin o putem revedea pe sora lui Uhm Tae-woong (de care recent ne-am despartit odata cu finalizarea serialului “Blade and Petal”, tradus in premira in Romania de asiacinefil ), Uhm Jung-hwa (Dancing Queen, Insadong Scandal, Bestseller), in timp ce rolul principal masculin ii revine lui Kim Sang-kyung (May 18, The Tower). Scenariul si regia sunt semnate de debutantul Jung Geun-sub, ce realizeaza o treaba extraodinara, incat ne face sa ne intrebam de unde are Coreea atatia cineasti talentati, in fiecare an aparand nume noi ce debuteaza cu dreptul in industrie. Desi nu a avut un buget prea mare la dispozitie, talentul regizorului scenarist si interpretarea celor doi protagonisti au transformat pelicula intr-un succes de casa, “Montage” devenind fara indoiala inca de pe acum unul din cele mai bune filme coreene ale anului 2013.

Yoo Ha-kyung (Uhm Jung-hwa) e o mama singura care in urma cu 15 ani a trecut printr-un cosmar, pierzandu-si fiica de doar 7 ani ce a fost rapita. La acea vreme, rapitorul a cerut o rascumparare de 50.000 de dolari in schimbul vietii fetei, dar odata banii primiti, femeia si-a gasit fata fara suflare intr-o zona putin umblata, in miez de noapte. In ciuda eforturilor politiei si a detectivului de caz, Oh, de a prinde autorul faptei, acesta a reusit sa scape, comitand ceea ce pare, la o prima vedere, crima perfecta. La 15 ani distanta, detectivul Oh o anunta pe femeie de faptul ca in cateva zile urmeaza a expira termenul de prescriere a faptelor, ceea ce insemna ca autorul crimei nu mai putea fi sub nici o forma tras la raspundere. Ha-kyung spera ca detectivul ii va da vreo noutate legata de capturarea autorului, in nici un caz ca acesta va scapa pentru totdeauna nepedepsit. Avand mustrari de constiinta deoarece ii promisese femeii ca-l va gasi pe autor, detectivul Oh mai face o vizita la locul unde s-a produs tragedia. Spre marea lui surprindere gaseste la fata locului o floare, pe care Ha-kyung neaga ca ar fi lasat-o acolo. Cum doar politia stia de locul incidentului, Oh intuieste ca cel ce a lasat floarea e de fapt criminalul. Deoarece in zona exista o camera de supraveghere, incepe o lupta contra cronometru pentru gasirea autorului crimei inainte sa se prescrie fapta sa. Iar cautarile sale par a da roade. In momentul in care o rapire similara cu cea din urma cu 15 ani are loc, existand numeroase similitudini in metoda de actiune a autorului, detectivul e convins ca e vorba de acelasi faptas.

“Montage” e un film care nu ii dezamageste pe fanii genului thriller, fiind excelent realizat. Inca de la primele scene exista o tensiune palpabila, sufocant de dureroasa, in aer, care nu va disparea pana la ultimul cadru din film. Iar aceasta tensiune nu e transmisa exclusiv prin scenele de actiune pline de adrenalina ci, paradoxal, cu precadere din momentele tacute, in care spectatorul nu are nici o banuiala despre ce urmeaza sa se intample. Pe acest fundal e croita intreaga poveste, una trista, despre iubirea unui parinte pentru copilul sau, despre suferinta acestuia si despre nevoia de raspunsuri pentru lucruri pe care atunci cand autoritatile nu le pot rezolva, preferand sa le ingroape pentru totdeauna prin notiunea juridica de “prescriptie”, nu-si pot gasi raspunsul decat prin implicarea personala a omului simplu. “Montage” are, din aceasta perspectiva, si o tenta critica la adresa legislatiei coreene, care stabileste ca o crima este un act prescris juridic la implinirea a 15 ani de la comiterea acesteia. Putine cazuri ajung in aceasta situatie, insa exista si exceptii dureroase, cum a fost cazul ce a stat la baza scenariului filmului “Voice of a Murderer”, care nici in ziua de astazi nu a fost rezolvat de autoritatile competente, crima fiind prescrisa. Uhm Jung-hwa interpreteaza o mama care pana in ultima clipa are incredere in proimisiunea detectivului Oh de a-l gasi ucigasul fiicei sale. 15 ani a trait cu speranta ca va veni si ziua in care autorul va fi prins si se va cai pentru fapta sa, insa lipsa oricaror dovezi lasate in urma duce cazul in impas. In momentul in care e anuntata ca in cateva zile cazul se va prescrie, aceasta decide sa isi faca singura dreptate si, pe baza indiciilor oferite de detectivul Oh, incepe sa il caute pe criminal, pas cu pas. Yoo Ha-kyung e o mama curajoasa, pe care nimic nu o poate opri din aflarea adevarului, in timp ce detectivul Oh impartaseste acelasi spirit justitiar, avand insa de infruntat indifrenta organelor de ancheta si a superiorilor, care ii pot da un singur sfat: sa nu ramana cu fixatia unui caz nerezolvat din trecut, care nu poate decat sa-i dauneze in cariera. Isi da chiar demisia din politie din aceasta cauza, dar in momentul in care un caz similar de rapire are loc, e rechemat in echipa de anchetatori, unde face echipa cu detectivul Kang (interpretat de acelsi acru Jo Hee-bong, pe care iubitorii k-dramelor probabil il detesta in rolul doctorului Ko din serialul “Good Doctor”, tradus in prezent de asiacinefil ). Cele doua personaje principale, detectivul Oh si mama fetei ucise au acelasi spirit de luptatori dispusi sa mearga pana la capat in ciuda oricaror oprelisti, insa calea aleasa de fiecare e diametral opusa. Dar asta reprezinta una din surprizele acestui film, finalitatea fiecarei cai urmate fiind in ambele cazuri aceeasi: dreptatea. Cum si daca aceasta dreptate e posibila in societatea coreeana actuala ramane sa descoperiti abia la final, cand se va putea vedea ca fiecare personaj din poveste si-a avut rolul sau distinct in puzzle-ul final, mesajul lui “Montage” fiind unul profund, ce nu are cum sa nu te miste.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil , colaboratorii implicati in acest proiect fiind lasedan, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 5 septembrie 2013

“Cold Eyes” (cunoscut si ca “Stakeout”) este unul din thriller-urile de mare succes ale anului 2013 in Coreea de Sud. Cu un buget de 4 milioane de dolari, filmul a avut incasari de aproape 35 de milioane de dolari, devenind dupa doua treimi din perioada scursa din 2013 al 4-lea film autohton al anului dupa incasari. Succesul este cu atat mai surprinzator cu cat avem de-a face cu un remake dupa o productie Hong Kong a anului 2007, tradusa in premiera in Romania tot de asiacinefil, “Eye in the Sky”. Regizat de Johhnnie To, cu nume precum Simon Yam, Tony Leung Ka-fai si Kate Tsui in distributie, “Eye in the Sky” a catsigat 3 premii si a avut nu mai putin de 10 nominalizari la diverse festivaluri de film asiatice. Numarul mare de nominalizari probabil i-a determinat pe producatorii coreeni sa incerce un remake, considerand ca pot realiza o varianta coreeana care sa nu dea gres acolo unde versiunea chinezeasca a trebuit sa se multumeasca cu statutul de nominalizare. Nu stim daca “Cold Eyes” va castiga la sfarsitul acestui an si la inceputul anului viitor premii, stim insa ca a fost un mare succes de box-office si, calitativ, este cu mult peste productia din Hong Kong, si aceea foarte reusita la vremea ei. Cho Ui-seok (un regizr cu 2 realizari modeste pana in prezent) si debutantul Kim Byung-seo au distribuit in acest film 3 vedete de prima mana ale filmului corean, provenind din 3 generatii diferite. E vorba de Sol Kyung-gu (recent vazut in The Tower, Troubleshooter, No Mercy sau in Voice of a Murderer, ca sa nu amintim de prestatia deosebita din “Oasis”), Jung Woo-sung (Athena, A moment to Remember, Daisy sau The Restless) si mai tanara Han Hyo-joo (recent vazuta in Love 911, Masquerade, Always, Ride Away, Postman to Heaven, sau in seriale indragite pe asiacinefil precum Dong Yi, Iljimae sau Spring Waltz). Acestor nume consecrate li se adauga idolul k-pop Junho (Lee Joon-ho), membru al formatiei 2PM, aflat la debut, pentru a putea vorbi de actori din 4 generatii diferite. Pentru Jung Woo-sung a fost primul rol negativ din cariera, iar pentru Han Hyo-joo a fost primul rol de politista din cariera, aceasta fiind o obisnuita a rolurilor romantice.

Ha Yun Ju e o tanara dornica sa faca parte din departamentul de supraveghre al politiei din Seul. Departament cu greutate, departamentul de supraveghere realiza operatiuni de filare a infractorilor cu ajutorul unui personal specializat si al unor dispozitive spion de ultima ora. Un agent din acest departament trebuia sa aiba spirit de observatie si o memorie exemplara, forma fizica buna si perspicacitate. Ha Yun Ju participa la o astfel de misiune de proba, sub atenta supraveghere a superiorului ei, Hwang Sang Jeong. Desi la sfarsitul testului acoperirea ei a fost deconspirata de ipotetica tinta, desi a uitat anumite detalii din timpul testului practic, fata e acceptata in departament, luand numele de cod “Mistretul”. Dar in aceeasi zi in care Ha Yun Ju dadea testul practic, are loc o spargere la o banca din oras, disimulata cu o explozie intr-o parcare menita a intarzia sosirea politistilor la fata locului. Intreaga operatiune, pusa la punct pana in cel mai mic detaliu, a fost coordonata de la distanta de James (poreclit “Umbra”), un individ extrem de inteligent, cu un simt al observatiei si intuitiei deosebite, dar si foarte periculos si violent. Acesta executa misiuni primite de la un intermdiar. Dupa o vreme, un nou jaf al unei cutii de valori are loc, iar presiunea asupra politiei creste. Departamentul de supraveghere primeste acest dificil caz al spargatorilor spre rezolvare. Ce nu stiu ei e ca James isi propune o ultima misiune, dupa care intentioneaza sa paraseasca Coreea, astfel ca departamentul de supraveghere nu are decat o singura sansa pentru a captura periculoasa banda…

“Cold Eyes” depaseste cu mult productia din Hong Kong din 2007, avand un scenariu mult mai complex si mai elaborat, intins pe durata a aproape 2 ore, pe cand versiunea chineza abia trecea de 90 de minute, punand accentul pe actiune, si mai putin pe povestea in sine spusa de scenari (diferenta de stil cinematografic). Personajele sunt bine portretizate, cu defecte si calitati, totul pe fondul unui ritm alert si plin de tensiune. Titlul literal al filmului, in coreeana, este “Filajul” sau “Panda” (Stakeout), insa pentru lansarea pe plan international, producatorii au ales un titlu mai metaforic si mai atractiv, “Cold Eyes” (Ochi Glaciali). Metafora are o dubla semnificatie: pe de o parte face referire la ochii tacuti si reci ai camerelor de supraveghere, ce au ajuns sa ne controleze viata, aflandu-se plasate peste tot in intersectii sau locuri aglomerate din orase, monitorizarea oricarui incident realizandu-se de la distanta, din fata unui simplu monitor. Astfel, orice infractiune e imposibil sa treaca neobservata de ochii vigilenti ai politiei, de unde si rapiditatea capturarii raufacatorilor. Acesti ochi placizi si cinici vegheaza zi de zi la linistea cetateanului. Pe de alta parte, titlul “Cold Eyes” se poate referi si la una din cerintele de baza ale meseriei de politst in echipa de supraveghere de la distanta sau sub acoperire a infractorilor, anume pastrarea calmului si a sangelui rece in orice fel de situatie, inclusiv in cele de crima, principalul scop fiind salvarea acoperirii sau deghizarii. O privire rece, indiferenta, in situatii limita, netradarea trairilor umane interioare si capacitatea de a merge mai departe in orice fel de situatie doar pentru indeplinira misiunii sunt caracteristicile de baza ale acestei meserii. In ciuda acestor reguli, nu o data personajele implicate in misiuni dificile se lasa dominate de sentimentul de compasiune fata de colegii aflati pe moarte sau raniti serios si isi deconspira identitatea, aratand ca si politistii sunt, pana la urma, oameni, oricat de mult superiorii si-ar dori ca acestia sa se comporte asemeni unor roboti a caror menire principala sa fie strangerea de dovezi necesare capturarii infractorilor si aducerii acestora in fata legii. Impresionante anumite momente limita in care totul se petrece in interval de cateva fractiuni de secunda si in care anumite personaje trebuie sa ia decizii prompte, alegand intre datoria ca politst si cea de om. Jung Woo Sung se descurca excelent in primul sau rol negativ din cariera, desi e destul de ciudat sa-l vezi pe acest actor cu chipul bland in rolul unui criminal feroce, inteligent si lipsit de scrupule. S-a achitat perfect de rol, insa nu e de dorit sa mai apara in roluri negative, care nu-i aduc nici un plus de imagine sau popularitate. Han Hyo-joo are un rol de “boboaca” in ale filajului, o aparitie inedita pentru actrita intr-un thriller de actiune, insa rolul i s-a potrivit de minune. Mereu tacuta si atenta la detalii, reuseste sa fie convingatoare, demonstrand ca e potrivita pentru orice fel e rol. Sa speram, doar, ca nu-i va veni vreunui regizor plictisit ideea de a o distribui si pe ea intr-un rol negativ, probabil ar fi singurul rol care nu i s-ar porivi niciodata.

Un thriller electrizant, ce iti mentine interesul pentru vizionare din prima pana in ultima secunda, o realizare excelenta si recomandata cu caldura tuturor fanilor genului. Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Asia Team pentru asiacinefil , colaboratorii implicati in acest proiect fiind: Alinabv, cristinab si gligac2002.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 15 august 2013

Exotica Indie constituie pretextul agreabilei comedii romantice propuse de asiacinefil in zi de sarbatoare, “Finding Mr. Destiny”, punand in valoare intregul mister ce invaluie subiectul destinului ca tematica a filmului asiatic in general. Filmat intr-o mica masura si in India, filmul e de fapt o ecranizare a unui musical foarte cunoscut in Coreea, “Finding First Love”, al carui autor, Chang You Jeong,e si regizorul filmului. Musicalul are reprzentatii in Coreea inca din 2006, strangand sute de mii de spectatori in salile de teatru de-a lungul anilor. Chiar in film sunt incluse secvente din acest musical, in care insasi protagonista filmului ajunge sa joace rolul principal. Lim Soo-jung, ce a impresionat in filme precum “… ing”, “I’m a cyborg but that’s ok”, “Happiness”, “Taoist Wizzard” sau in recentul “All About my Wife”, (toate traduse in premiera de asiacinefil ), interpreteaza un regizor de platou ale carei amintiri o poarta frecvent inapoi in timp in urma cu un deceniu, in exotica Indie, unde l-a cunoscut pe misteriosul si chipesul Kim Jong-wook. Gong Yoo il interpreteaza pe barbatul care urmeaza sa o ajute pe eroina sa-si gaseasca prima iubire, dar care sfarseste prin a se indragosti de ea. Obisnuit al rolurilor romantice, si de aceasta data Gong Yoo da un adevarat recital actoricesc, amintind de rolurile amuzante din “Coffee Prince”si “Dating Agency Cyrano”, departandu-se mult de rolul maturizarii din “Silenced” si de cel de spion nord-coreean din “The Suspect”, un thriller de actiune ce va aparea in acest an, filme ce marcheaza o schimbare radicala in cariera si roluri serioase pentru un actor croit parca pentru comedii romantice. Mai trebuie spus ca tema muzicala a filmului, melodia “Second First Love” e interpretata chiar de Gong Yoo. “Finding Mr. Destiny” a fost un succes mediu de box-office in Coreea, vanzand peste 1,1 milioane de bilete si obtinand incasari de peste 7,4 milioane de dolari.

Seo Ji-woo (Lim Soo-jung) e regizor de platou la o companie ce pune in scena musical-uri. Viata ei e petrecuta mai tot timpul in fata scenei, sau mai bine zis in culisele acesteia, ocupandu-se ca toate amanuntele sa functioneze pana in cel mai mic detaliu pentru succesul spectacolului. Dedicarea pentru munca pe care o face o impiedica sa-si vada de viata personala, astfel ca pana si sora ei mai mica e la un pas de maritis, chiar inaintea ei. Cu un deceniu in urma fusese in India unde l-a cunoscut pe Kim Jong-wook, ce in mod oficial a devenit prima ei iubire. Dar odata cu incheierea excursiei indiene, destinele celor doi s-au despartit, Ji-woo spunandu-i acestuia ca daca le e sortit sa fie impreuna, cu siguranta se vor mai reintalni. Dar a trecut un deceniu, si franturi din aventura indiana ii reapar in minte fie la o adiere usoara de vant, fie la auzul fosnetului caderii unei cortine de matase. Ceva a ramas in India… sa-i fie destinul sau sa fie niste simple amintiri despre o iubire de o vara ? Tatal fetei, un militar strict, incearca sa o convinga pe aceasta ca a sosit vremea maritisului, deci trebuie sa uite trcutul si a mearga mai departe. In acest scop o duce la Agentia “Prima Iubire”, pe care o gaseste intr-un afis lipit pe un stalp, firma care, chipurile, iti cauta prima iubire si-ti oferea sansa reinnodarii trecutului, acolo unde se mai putea face acest lucru. Mai mult de rusine decat din convingere, Ji-woo merge cu tatal ei la agentie, unde cel ce urmeaza a se ocupa de cazul ei e Gi-joon (interpretat de Gong Yoo), un fost agent de turism satul de minciunile din firma la care lucra, care si-a pornit afacerea agentiei “Prima Iubire” pe cont propriu. Pe masura ce face investigatii, acesta constata ca exista nu mai putin de 1.108 de Kim Jong-wook in Coreea. Pornind impreuna in cautarea acestuia, Gi-joon si Ji-woo se indragostesc unul de celalalt, fara sa-si dea seama…

“Finding Mr. Destiny” e o comedie romantica destul de atipica, atat ca tematica abordata cat si ca mod de realizare. Civilizatia indiana si cea coreeana sunt nu doar indepartate ci si diferite ca mentalitate, astfel ca destul de rar intr-un film coreean regasim elemente ale culturii indiene sau franturi e amintesc de aceasta. In 2002, Lee Chang-dong amintea de India in stralucitul sau film “Oasis”, intr-o secventa suprarealista sub forma unui vis fericit exotic consumat intr-un metrou si mai apoi intr-un apartament de bloc, in care un elefant si o indicanca sarbatoreau alaturi de personajul principal feminin un moment unic. Iata ca misterioasa Indie revine intr-un film coreean tot sub forma unor amintiri apartinand trecutului, invaluite intr-o culoare (la propriu si la figurat) aparte. Incursiunea in trecut e personajului Ji-woo se realizeaza prin elemente tipic proustiene: o usoara adiere a vantului, o anumita aroma, un sunet de fasait de matase, toate purtand-o aproape miraculous intr-o alta dimensiune, cu un deceniu in urma. Dar oare de ce acest ritual ? In urma cu un deceniu cunoscuse prima ei iubire, un coreean neaos pe nume Kim Jong-woo, misterios si tacut, ale carui gesturi i s-au intiparit in inima. Cu toate ca Ji-woo si-a fortat destinul, fiind ferm convinsa ca acesta e barbatul vietii ei, iar daca acest lucru este intocmai, cu siguranta destinul ii va mai aduce fata in fata, trece un deceniu de la despartirea de acesta, si destinul nu e asa cum isi doreste ea. Cu toate ca nu l-a uitat pe Jong-wook, n-a mai fost sa-l reintalneasca, iar iubirea la fel de aprinsa ca in trecut amestecata cu sentimental de regret si poate de autoinvinovatire a ajuns s-o macine, evitand implicarea intr-o noua relatie. Jurnalul tinut in India e ridicat la rangul de totem si pastrat cu sfintenie bine ascuns, iar intreaga ei viata actuala e cladita pe experienta indiana. Gi-joon (interpretat plin de verva de Gong Yoo) e fostul agent de turism ce incepe o afacere de la zero pentru care e blamat de intreaga lui familie. Infiintarea agentiei “Prima Iubire” ii aduce tot felul de clienti bizari precum sotii geloase pe prima iubire a sotilor lor sau persoane deceptionate de viata ce nu au putut sa uite clipa magica a primei iubiri undeva in trcutul lor indepartat. Ce nu stie, insa, el, e ca agentia ii va aduce prima lui iubire adevarata in fata ochilor in persoana lui Ji-woo, in timp ce pentru aceasta, gasirea primei iubiri se dovedeste doar pretextul pentru descoperirea adevaratei sale iubiri. Cheia filmului sta in cuvintele scrise spre final pe o tabla de cumnatul lui Gi-joon, un scriitor fara mare succes la public: “<> nu e intotdeauna <>”. Asadar, pentru cei ce cred in destin si in iubirea la prima vedere, e bine de stiut ca uneori nici iubirea nu e ceea ce pare…

Un film amuzant, plin de romantism, o adevarata delectare pentru amatorii genului. Traducerea a fost efectuata in premiera pentru site-ul asiacinefil de noua noastra colega din Asia Team, DDI94, careia ii uram mult succes in viitoarele proiecte alaturi de noi.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 3 august 2013

Una din cele mai reusite comedii coreene ale anului trecut poposeste pe asiacinefil ! Lansat la sfarsitul toamnei lui 2012, “Tone Deaf Clinic” (cunoscut si ca “Love Clinic”), desi a mizat pe distribuirea in rolul principal masculin a unui star Hallyu ce imbina cariera de actor cu cea muzicala, nu a reusit datorita bugetului redus sa stea prea mult in cinematografele coreene. Dupa doar 2 saptamani, cat a rulat in Coreea, filmul a reusit sa obtina aproape 2 milioane de dolari incasari, o suma modesta pe masura investitiei. Insa acest lucru nu diminueaza cu nimic realizarea de ansamblu a filmului, ce e extrem de nostim si de reconfortant. “Tone Deaf Clinic” e una din primele productii recente pe teme muzicale ce a deschis sirul filmelor in care comedia, romantismul, dansul, (uneori drama) si muzica se imbina armonios in povesti superbe, precum Dancing Queen, My Little Hero, Paparoti, etc. Succesul unor seriale tv modeste a aprins apetitul scenaristilor pentru includerea temelor muzicale si in productii pentru marele ecran. De aceasta data avem parte, in privinta scenariului, de o asociere intre debutantul Park Shim-sung si regizorul scenarist Kim Jin-young (ce a mai regizat doua comedii spumoase, “Fortune Salon” si “Baby and Me”), care nu avea cum sa dea gres. In rolul principal feminin o revedem pe frumoasa Park Ha-sun (din Miracle of a Giving Fool si Champ), in timp ce rolul principal masculin ii revine starului Hallyu cu valente de actor, Yoon Sang-hyun. Cunoscut pentru rolurile din Secret Garden, Queen of Housewifes, Can’t Lose si din recentul I Can Hear Your Voice, acesta a avut o scurta aparitie pe marele ecran in 2006, cand inca era un anonim. Practic “Tone Deaf Clinic” marcheaza debutul acstuia pe marele ecran, si se poate spune ca a fost un adevarat succes pentru cariera sa de actor. Pe langa contributiile importante la coloana sonora a serialului “Secret Garden” Yoon Sang-hyun a contribuit si la coloana sonora a acestui film, interpretand chiar in film melodia “Run and Run”, ce a devenit si tema muzicala principala a filmului. Puteti asculta aceasta melodie (subtitrata in romana pentru asiacinefil de colega noastra Alinabv) AICI.

Na Dong-ju lucreaza, la cei 28 de ani ai ei, la dublarea de animatii si reclame, vocea fiind cea care o ajuta sa-si castige existenta. Mama ei are o placintarie, iar cand Dong-ju scapa de la serviciu, nu ezita sa lipeasca afise cu reclama la placintaria mamei sale, pentru ca mai apoi sa-i ceara bani pentru aceasta activitate. Intr-una din zile, ca de obicei, isi pune casca de motociclist pe cap (probabil de rusine, pentru a nu fi rcunoscuta) si incepe sa lipeasca pe fuga afise peste afisele altcuiva. Doar ca respectiva persoana o surprinde, o mustruluieste, si dupa o scurta cearta o iau amandoi la sanatoasa intr-o urmarire demna de animatiile cu “Tom si Jerry”. Era completarea unei zile ingrozitoare pentru Dong-ju, care la serviciu a avut surpriza sa constate ca regizorul a introdus in partitura de dublat o melodie proprie pe care… nu a reusit nicicum sa o interpreteze, motiv pentru care isi si da demisia. Si astfel iese la iveala marele defect al acesteia, anume ca e total afona, nu are deloc ureche muzicala. Prietena ei o anunta ca Park Min-soo vine din Japonia in Coreea, si dintr-odata ziua cea neagra se lumineaza. Min-soo nu e nimeni altcineva decat marea ei iubire din anii facultatii, baiatul pe care l-a iubit din umbra si caruia nu a avut niciodata indrazneala sa-i marturiseasca sentimentele. Acum era un regizor de succes, in toata firea, si… era tot singur. Astfel ca Dong-ju decide sa treaca la atac si isi propune sa-l impresioneze cum altfel decat… interpretand o melodie la care tinea mult. Numai ca tot cercul de muzica isi aminteste, la reuniune, cat de mult falsa tanara lor colega in anii facultatii, astfel ca melodia pe care aceasta urma a o interpreta solo la nunta unuia dintre ei (cu scopul de a-i impresiona pe Min-soo) devine o povara pentru aceasta. Pentru a nu distruge nunta si a fi sigura ca reuseste sa-si impresioneze iubitelul din facultate, Dong-ju se deghizeaza in eleba pentru a obtine o reducere de 50% si se incrie la o Clinica vocala, pentru perfectionarea vocii. Dar nu mica ii e surpriza cand aici da peste cel ce a fugarit-o cand lipea afisele. Iar ca balamucul sa fie complet, tocmai acesta urma a-i fi instructor !

O persoana fara ureche muzicala e una care nu are capacitatea de a reproduce corect o nota muzicala sau o melodie, falsand. Conform unui studiu, aproximativ 5% din populatia Statelor Unite e afona. Nu vorbim, insa, de o boala in sensul propriu al cuvantului, persoanele afone auzind perfect melodiile si sunetele, problema fiind la reproducerea lor. Aceleasi studii spun ca in realitate, doar un mic numar din populatia unei societati e afona, aceasta datorandu-se lipsei de incredere si de exercitii vocale, in special daca persoana a fost criticata pentru vocea sa in copilarie. In cazul eroinei noastre, Na Dong-ju, originea afoniei sale e undeva in anii facultatii, cand intrand in cercul de muzica pentru a fi alaturi de baiatul pe care pusese ochii, ajunge de rasul tuturor cand nu poate interpreta o melodie curat. Min-soo, baiatul pe care-l placea a fost poate singurul mai putin drastic, descoperindu-i talentul in interpretarea la pian, lucru care a sporit si mai mult atasamentul fetei fata de el. Dar in scurt timp visele afone ale fetei se naruiesc in momentul in care Min-soo trebuie sa plece in Japonia, iar mai apoi drumurile lor in viata se despart. Cand peste ani se reintalnesc din nou pe taram coreean, Dong-ju incearca sa-l recucereasca, mai ales ca acesta pare a fi acum un regizor matur, singur si la fel de atragator, in timp ce ea a ramas la fel de timida si… afona precum era si inainte. Pentru a interpreta perfect o melodie pe placul acestuia, e dispusa sa faca orice. Si astfel ajunge sa ia cursuri intensive la o clinica vocala alaturi de alte persoane cu aceleasi probleme: niste pustoaice afone dornice sa devina celebre intr-o zi, un pensionar dornic sa-si imbunatateasca performantele la karaoke, o sotie trecuta de 40 de ani si maltratata toata ziua de sotul karatist, persoane din diverse medii sociale, cu diverse pregatiri dar cu aceeasi problema. Personajul Dong-ju e unul plin de optimism, ce aduce buna dispozitie atat prin mimica cat si prin interpretarea gestica. Instructorul ei, interpretat de Yoon Sang-hyun, este un personaj in transformare. Odata cu descoperirea noii sale eleve, devine mai putin ursuz si morocanos, si pe masura ce se simte tot mai atras de fata ajunge sa se schimbe radical. Si vazand daruirea acesteia pentru o cauza aparent pierduta, nu ezita sa o sprijine, chiar daca asta inseamna sa o indeparteze de el. Chiar daca nu exista chimie sau atractie intre cei doi, in film, povestea e placuta de urmarit, in special ca romantismul si momentele muzicale sunt piperate cu scene comice savuroase, ce starnesc hohote de ras consistente, in reprize. Un film pe care iubitorii comediilor nu trebuie sa-t rateze, a carui traducere va este oferita in pemiera in Romania de asiacinefil.

Multumiri pentru traducerea in romana, in exclusivitate pentru asiacinefil, echipei ce s-a ocupat de acest proiect, formata din Alinabv si cristinab – Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 28 iulie 2013

Filmele coreene ce descriu pas cu pas relatia dintre un barbat si o femeie pe o perioada data de timp au fost, in general, si succese de box-office, subiectul interesand un segment important de varsta din societatea coreeana. “Naked Kitchen” si mai recent “All About My Wife” au umplut salile coreene de cinematograf, in special cel din urma film amintit obtinand incasari record pentru tema abordata, anul trecut. In acest an, un film similar a reusit sa atraga atentia publicului: “Very Ordinary Couple” (cunoscut si ca “Temperature of Love”), regizat si scris de o femeie, Roh Deok, aflata la debut. Aceasta de altfel a si recunoscut faptul ca scenariul are la baza experiente personale si ale unor persoane din cercul ei de prieteni, iar filmul, dincolo de latura comic-romantica se dovedeste a fi puternic ancorat in realitate, cu o doza de tensiune si dramatism (da, si un astfel de film poate fi dramatic !) pe alocuri ce parca copiaza franturi din viata fiecaruia. Cum probabil multa lume a recunoscut in acest film cel putin o experienta proprie prin care a trecut macar o data in viata, publicul a apreciat realizarea (probabil nu doar cel feminin, deoarece, surprinzator, povestea se incearca sa fie spusa cat mai obiectiv, din unghiul de vedere atat al femeii, cat si al barbatului), iar filmul s-a bucurat de un real succes: peste 12,2 milioane de dolari incasari la box-office si pste 1,8 milioane de bilete vandute. Tinand cont ca bugetul investit la realizarea lui a fost unul redus, succesul este cu atat mai mare. In rolurile protagonistilor revedem doi actori indragiti, pe Kim Min-hee din “Helpless” sau “Moby Dick” si pe mult mai celebrul Lee Min-ki (Oishii Man, Humming, Haeundae, Chilling Romance). Publicul a apreciat interpretarea plina de forta si naturalete a celor doi, iar acest lucru nu a intarziat sa fie apreciat si la nivel oficial, Kim Min-hee castigand premiul pentru Cea mai buna actrita coreeana de film a anului la Beaksang Arts Awards in acest an. Acestui premiu ise mai adauga unul castigat la Festivalul International de film de la Shanghai pentru cel mai bun film al unui regizor debutant.

Faceti cunostinta cu d-soara Jang Young si d-l Lee Dong-hee, colegi de erviciu la aceeasi sucursala bancara. Pana mai ieri erau un cuplu aflat in al noualea cer, acum sunt un cuplu de proaspat despartiti. Relatia lor a fost una secreta, ascunsa de ochii colegilor de serviciu, si a durat ceva timp, pana cand o cearta despre al carei motiv niciunul nu-si mai aminteste a pus capat la tot. Bun venit in noua viata de oameni singuri si raniti in dragoste ! Dong-hee evadeaza din anterioara relatie intr-una cu o studenta in anul 1, care desi draguta, are preocupari total diferite fata de asteptarile lui. Cu toate astea, cei doi isi dau intalniri si fac toate lucrurile pe care doi tineri aparent indragostiti le-ar face. Jang Young, “ex”-a, isi plange o vreme de mila, dar nu se lasa doborata de greutati. La serviciu relatia cu colegul ei de serviciu Dong-hee e una ca pe ace, el tachinand-o, ea ripostand. Incepe un veritabil razboi intre cei doi, ce culmineaza cu intruziunea ei in viata amoroasa a fostului ei partener. Cu suprindere constata, cand sparge contul de facebook al fostului iubit, ca o tanara ii scrie un mesaj online si-l numeste “iubire”, moment in care curiozitatea ei e indreptata spre misterioasa partenera a lui. Curioasa cum poate fi persoana care i-a luat locul, face investigatii si ramane surprinsa sa vada ca e vorba de o studenta cu capul in nori, insa surprinderea unei intelniri a acesteia cu Dong-hee si tandreturile ce le observa o aduc cu picioarele pe pamant: oare l-a pierdut definitiv ? Astfel ca decide ca e momentul sa faca ceva cu propria-i viata. Ratacirea pe care o va avea va fi insa aducatoare de surprize…

“Very Ordinary Couple”, desi aparent este o comedie romantica, in realitate e un fel de jurnal al perioadei post-despartire a unui cuplu mai mult decat obisnuit din zilele noastre. Filmul exploreaza toate fatetele acestei perioade si ofera viziuni interesante si diversificate despre cum se poate trece peste un esec in dragoste. Si nu, nu asistam la un ghid despre ce trebuie sa faci pentru a reveni pe linia de plutire, asa cum o fac numeroase productii superficiale hollywoodiene de gen; scenarista nu furnizeaza reteta magica a fericirii sau a succesului in iubire, ci incadreaza esecul relatiei celor doi protagonisti in contextul realist al relatiilor dintre un barbat si o femeie la inceput de secol XXI, intr-o lume dinamica, in care sentimentele partenerului parca mereu sunt minimalizate sau de decor. Poate exista, in atare situatie, iubire intre doi parteneri ? Sunt, intalnirile lor, cinele romantice, plimbarile sau iesirile la film prilejuri de a-si manifesta atasamentul fata de celalalt sau doar niste gesturi golite de semnificatie, o simpla rutina necrutatoare zilnica si fireasca ? Din afara, lumea percepe relatia celor doi protagonisti – ca de altfel si in general – ca ceva firesc ce se intampla asemeni unui ritual, in mai multi pasi. O relatie inseamna prin definitie o acumulare, parcurgerea unor etape firesti, iar in viziunea “gurii lumii” relatia duce inevitabil la casatorie. Colegii de serviciu ai celor doi se lauda cu relatiile lor extraordinare, iar cand d-soara Jang e rugata sa participe la o nunta pentru a i se arunca buchetul miresei, recunoaste public despartirea, fapt care e urmat de o scurta tacere si uimire a celor din jur. Este clar, societatea te judeca dupa normele ei impamantenite de cand lumea, iar cand intervine o despartire, astfel de clipe de tacere sau consolarile formale suna ca o sentinta.

Despartirea e prezentata cu etapele ei obisnuite. Mai intai e cearta, apoi hotararea despartirii. Apoi isi intra in rol orgoliul, ce aduce tensiune si amenintari. Urmeaza punerea in scena a amenintarilor, faza in care fiecare incearca sa faca rau celuilalt, tachinandu-se sau efectiv intervenind in viata si relatia actuala a fostului partener. Cand in sfarsit faza copilariilor se incheie, cei doi protagonisti constata ca viata actuala nu le ofera satisfactiile din trecut si fiecare incearca sa se consoleze in bratele cuiva. Dar nici aici acele lucruri din trecut nu prind contur, astfel ca cei doi se regasesc singuri si nevoiti sa accepte, abia acum, realitatea despartirii cu conecintele ei. Iar in perioada constientizarii, urmeaza analiza lucida: fiecare din ei descopera diverse obiecte din perioada relatiei lor. Implicit aceste obiecte readuc in minte amintiri, iar relatia e analizata la rece, rational, atat prin prisma prezentului cat si a trecutului, din perspectiva fiecaruia. Un cd, o cutiuta cu obiecte lucrate manual, un medicament, toate amintesc de ceva frumos si fac simtita lipsa celuilalt. Dar oare cate cupluri au puterea de a se intelege pe sine si de a lua totul de la capat ? Conform statisticilor, 96 % din aceste cupluri ajung sa sfarseasca o relatie reinceputa cu acelasi partener din aceeasi cauza ce a dus la prima despartire. Speranta celor doi subiecti ai filmului sta in faptul ca desi sansele de a castiga la loto sunt infime, saptamanal cineva reueste sa castige potul cel mare; de ce nu ar crede ca o relatie reluata ar putea asemeni fericitului castigator de la loto sa le schimbe pentru totdeauna viata ?

Un film excelent ca idee si punere in scena, in care scenariul si interpretarea actorilor face toti banii. Pe langa numeroasele invataminte ce pot fi trase dupa un asemenea film, o singura idee pare a fi cheia intelegerii secretului relatiilor dintr-un cuplu si calea spre fericire: responsabilitatea. Scena finala a filmului pare a ne transmite ca cei doi protagonisti au invatat ce inseamna responsabilitatea, insa finalul, in mod surprinzator, este unul extrem de realist si de non-romantic.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Vic – Asia Team, pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 15 mai 2013

“National Security, 1985” (cu titlul coreean Namyeong-dong, 1985) a fost cel mai controversat film prezentat anul trecut in cadrul Festivalului International de Film de la Busan. Considerat de majoritatea criticilor drept unul din “cele mai bune filme coreene ale anului 2012”, acesta nu a fost o productie comerciala de la care sa existe mari asteptari la box-office. Inspirat din fapte reale si din memoriile activistului coreean Kim Geun-tae, care in septembrie 1985 a fost rapit si torturat timp de 22 de zile de temutul tortionar Lee Geun-an, numarul 1 pe lista sud-coreenilor ce trebuiau asasinati de catre Serviciile Secrete nord-coreene ale vremii, “National Security, 1985” a reusit, in ciuda bugetului redus avut la dispozitie, sa castige la box-office peste 2,3 milioane de dolari. Titlul original al filmului a fost “Namyeong-dong, 1985”, insa pentru publicul international acest nume nu spune prea multe, de aceea s-a acceptat promovarea lui pe plan international sub titlul “Securitatea Nationala, 1985”. In fapt, pentru coreeni, Namyeong-dong are o insemnatate aparte, fiind un cartier mic din Seul, de doar 1,19 kmp, in care se afla sediul temutei Securitati a regimului Chun Doo-hwan. Astfel, acest nume de cartier avea o rezonanta aparte in mentalul coreean.

Prezentarea filmului in premiera la Festivalul de la Busan a starnit reactii puternice in randul publicului, multi spectatori alegand sa paraseasca sala de proiectie in timpul filmului datorita emotiei puternice provocate de subiectul sau. In trailerul de prezentare al filmului se poate vedea, in partea de inceput, reactia pozitiva si aplauzele calduroase ale publicului din seara premierei de gala, dar si locurile goale din sala. Se pare ca subiectul filmului a intimidat multi spectatori, ce au refuzat sa vada filmul in cinematografe, de aici si doar cele 2 milioane de dolari incasari la box-office, insa regizorul sau, Chung Ji-young, a declarat: “E un film cu un buget redus, astfel ca nu i s-a facut multa publicitate, deci exista anumite limite ale popularitatii sale. Dar consider ca cei 300.000 de oameni ce au mers sa vada filmul e un numar cu adevarat important pentru noi”. Abordand injustitia sociala ca tema principala a anteriorului sau film, “Unbowed”, Chung Ji-young a numit “National Security, 1985” drept “cea mai dureroasa experienta din cariera mea de 30 de ani de cineast”. “Am vrut ca audienta sa reflecteze asupra temei torturii. Am gasit curajul de a face acest film, astfel incat spectatorii coreeni sa se cupleze la trista noastra istorie si la sacrificiile unor oameni extraordinari ca Kim Geun-tae intr-un mod concret, plin de semnificatii. Daca triumfam asupra trecutului, vom putea merge inainte cu unitatea si reconcilierea.” Din

distributia filmului fac parte o multime de figuri cunoscute, majoritatea vazute in roluri negative. Rolul principal ii revine lui Park Won-Sang, un actor foarte cunoscut in Coreea (peste 40 de filme la activ), ce a aparut in “Unbowed” sau “May 18”, dar pentru iubitorii de k-drame e cunoscut pentru rolul Dae-Po din “Warrior Baek Dong-soo”. Insa rol principal e destul de impropriu spus in acest gen de filme, in care fiecare personaj, oricat de nesemnificativ e in derularea povestii, are o importanta in creionarea situatiei si intalegerea mesajului transmis de regizor. Se poate spune ca “National Security, 1985” e un film cu 4-5 actori principali, care pe durata celor aproximativ 100 de minute ale filmului isi interpreteaza la perfectie partitura ca niste actori protagonisti. Rar un film reuseste sa aduca la un loc atatia actori talentati, multi veterani respectabili, si sa impresioneze prin interpretarea colectiva. De fapt, exista doua personaje mari si bine definite: Kim Jong-tae, Victima, pe de o parte, si personajul colectiv Securistul tortionar, pe de alta parte, la zugravirea portretului caruia participa fiecare personaj secundar in parte.

In septembrie 1985, Coreea se afla sub dictatura militara a lui Chun Doo-hwan, ce si-a cladit regimul de mana forte pe cadavrele celor ucisi in masacrul de la Gwangju in 18 mai 1980. Regimul a ales teroarea si tortura ca mijloace de riposta impotriva Miscarii de democratizare si a diverselor organizatii ce luptau pentru acest tel. In vara lui 1985, un anume Kim Jong-tae, absolvent pe vremuri al unui liceu de prestigiu din Seul, unul din conducatorii intelectuali ai Miscarii de democratizare, demisioneaza din motive personale, alegand sa mediteze la ceea ce urma sa faca in viitor. In perioada de ragaz pe care si-o acorda, acesta sta impreuna cu familia (sotia si copiii sai minori), pana intr-o zi cand e cautat de politistii de la sectia de politie din cartier pentru niste declaratii. Desi totul parea o formalitate, odata ajuns la sectia de politie, i se pune un sac pe cap si e tarat intr-o masina si dus intr-o locatie necunoscuta. In momentul in care isi revine, se regaseste in temuta cladire a Securitatii din cartierul Nam Young-dong. Aici este batut de securistii regimului Chun Doo-hwan iar mai apoi torturat timp de aproape o luna de zile in scopul marturisirii unui complot ce nu a existat niciodata impotriva regimului.

“National Security, 1985” abordeaza, fara indoiala, o tema familiara romanilor, care in perioada dictaturii comuniste stiau prea bine insemnatatea cuvantului “Securitate”. Doar numele odata rostit avea capacitatea de a instaura frica, iar daca nu ai trait in interiorul sistemului si al unei lumi controlate de o forta opresiva nevazuta e greu sa intelegi respectiva societate. Poate pentru spectatorul american, un film pe aceasta tema poate parea o experienta despre care poate invata si pe care o poate acumula la nivel teoretic, netrairea efectiva a ei fiind echivalenta cu cunoasterea faptului ca o mancare picanta e picanta, fara insa a o fi gustat vreodata pentru a-ti crea o parere bazata pe propriile observatii si trairi, despre ea. In schimb, coreenii au avut parte de decenii intunecate sub diverse dictaturi militare instaurate prin forta dupa Razboiul Coreean, iar astfel de experiente ca cea descrisa in acest film reprezinta o marturie reala a acelor timpuri. Serviciile secrete ale regimului Chun Doo-hwan asociau orice activitate antiguvernamentala si pentru democratie cu un act de tradare nationala, cei ce complotau impotriva guvernului fiind considerati dusmani ai Republicii Coreea. Dusmanii regimului erau calificati drept comunisti sau spioni din Nord, iar cine reusea sa scape din mainile Securitatii in viata era aproape condamnat de societate si, in unele cazuri, chiar de familie, ce ajungea sa creada afirmatiile autoritatilor in baza marturiei false obtinute de la incriminat. Securitatea lui Chun Doo-hwan era de fapt o fabrica de teroare, ce intimida prin tortura orice oponent al regimului, incercand reeducarea lui in spiritul devotamentului pentru tara si, implicit, pentru regim. Presupusele legaturi cu Nordul trebuiau exorcizate, iar multi nu supravietuiau prea mult daca reuseau sa scape cu viata din camerele de tortura ale Securitatii. Urmarea terorii instituite de aceasta au fost familii distruse, neincredere intre membrii familiilor, teroare, frica, insomnii si cosmaruri care uneori insoteau persoana incriminata pana la sfarsitul vietii sale. Filmul este inspirat din fapte reale, mai precis are la baza un eseu scris de o astfel de victima ce a decedat, intre timp, Kim Geun-tae, si din interviuri luate unor victime reale ale torturii Securitatii. La finalul filmului sunt prezentate spicuiri din interviuri date de suprevietuitori ai torturii in care acestia isi descriau experientele umilitoare la care au fost supusi in timpul detentiei. Doua replici a doua persoane diferite sunt sugestive pentru intelegerea impactului acestei perioade intunecate din istoria recenta a Coreei de Sud asupra populatiei tarii. Una e indreptata spre trecut si se prezinta sub forma unui sfat: “Nimeni n-ar trebui sa fie nostalgic dupa acele vremuri”. Iar cealalta este indreptata spre viitor si este plina de semnificatii: “ Vom fi mai aproape de o tara democratica doar cand vom rezolva aceste probleme trecute, create de dictatura militara.” Inchiderea acestei rani a trecutului si evitarea ca pe viitor istoria sa se repete e vazuta drept unica modalitate pentru un viitor democratic al tarii, pentru care s-au sacrificat generatii de luptatori in numele democratiei, incepand cu mitingurile din anii ’70 pana la sfarsitul dictaturii militare si adoptarea unei noi legi electorale la inceputul anilor ’90. “National Security 1985” completeaza perfect, de aceasta data intr-un mod realist si socant, imaginea regimului Chun Doo-hwan, fiind impreuna cu “26 Yaers” o marturie incontestabila a faptului ca lectia istoriei, pentru a fi invatata, trebuie mai intai predata tinerelor generatii. Coreea zilelor noastre este o tara infloritoare, democratica, cu o economie performanta, cu zgarie-nori, cu tineri rebeli si frumosi, insa toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fara sacrificiul acestor generatii, care spre deosebire de nord-coreeni, au stiut sa se opuna opresiunii chiar cu pretul vietii. Un film document, tulburator si realist, ce ne face sa intelegem mai bine societatea coreeana din interiorul ei, aruncand o privire inapoi in istorie.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: luni 6 mai 2013

Viata la tara ca fermier a fost dintotdeauna plina de greutati. Ce faci cand ajungi la 38 de ani si nu te poti casatori pentru ca nici o femeie cu vrea sa vina sa traiasca la tara, in zilele noastre ? Ei bine, cauti pe harta “Uzbekiss”-ul si-ti cauti nevasta peste hotare ! “Wedding Campaign” e o savuroasa comedie romantica despre niste barbati trecuti de prima tinerete si ocoliti de sansa in dragoste ce pornesc in aventura vietii lor intr-o “campanie de nunta” de 10 zile in indepartatul Uzbekistan. Sintagma “mireasa ruseasca” e celebra in intreaga lume, fiind consecinta efectelor transformarilor economice din fosta Uniune Sovietica, care a adus cu sine o situatie dificila din punct de vedere economic in Rusia. Multe tinere rusoaice erau dispuse sa isi gaseasca fericirea oriunde pe mapamond, si astfel au aparut diversi intermediari ce facilitau visul fetelor. In general, conceputul de “mireasa ruseasca” se refera la femeile dormice sa vaneze barbati bogati care sa le asigure un trai lipsit de griji, chiar in absenta unor sentimente nobile precum iubirea. In Rusia chiar exista asa-numite “fabrici de mirese” ce ofera cursuri pentru femeile dormice sa invete cum sa atraga si sa cucereasca barbatii bogati. Pentru barbatii singuri coreeni, conceptul de “mireasa ruseasca” are un echivalent in cel de “mireasa vietnameza” (subiect tratat de mini-seria “Hanoi Bride”). In “Wedding Campaign”, insa, o locatie mai “exotica”, precum Uzbekistanul, pare mai atragatoare, iar ce a rezultat e o comedie spumoasa cu multe zambete si situatii amuzante pana la lacrimi.

Man-taek e un burlac convins, ce traiste undeva la tara in provincia Gyeongsang impreuna cu mama sa vaduva si bunicul din partea tatalui. Cultivarea pamantului, crestera animalelor si ocupatiile gospodaresti ii ocupa tot timpul, si astfel se trezeste in prag de 40 ani fara vreo perspectiva de a se mai casatori vreodata. Familia e ingrijorata de turnura pe care o ia viata “juniorului”, ce-si pierde noptile cu prietenul lui sofer de taxi, un afemeiat aflat si el in situatia de a fi burlac aproape de 40 de ani, prin discoteca locala la karaoke si in compania alcoolului. Intr-una din zile bunicul lui Man-taek incearca sa gaseasca o solutie la problema, si vazand cat de fericit e un cuplu in care el si-a adus o sotie tocmai din Uzbekistan cu care s-a casatorit si traieste fericit, ii propune acelasi lucru lui Man-taek: “Daca nu gasesti “marfa” pe piata autohtona, de ce sa n-o importi ?” Si astfel, cei doi prieteni burlaci se inscriu intr-o campanie matrimoniala de 10 zile organizata de petitori locali si pornesc in aventura vietii lor in… Uzbekistan. Aici cunosc alti barbati – unii chiar mai in varsta – veniti din Corea in cautarea unei sotii frumoase si iubitoare, si, depasindu-si timiditatea si rusinea, cu totii pornesc cu curaj la vanatoare de sotii. Dar aici, Man-taek o cunoaste pe persoana ce urma sa-i traduca din uzbeka in coreana, pe Kim Lara, iar pe masurace participa la o multime de intalniri aranjate… incepe sa aiba ochi numai pentru ea, indragostindu-se. Dar lucrurile nu se pot rezolva atat de usor, in special ca Man-taek se dovedeste a fi o persoana… cu probleme.

Prezentat in incheierea festivalului de film de la Pusan in 2005, “Wedding Campaign” a fost un succes de box-office in Coreea, obtinand peste 2,5 milioane de dolari incasari, ceea ce la nivelul anului 2005 era o suma importanta. Nu doar scenariul amuzant a atras publicul la acest film, ci si distributia, una cu doua nume mari in prim plan: Soo Ae (Forget Me Not, Athena), ce o interpreteaza pe Kim Lara, translatoarea din Uzbekistan, si Jung Jae-young (ce l-am putut vedea recent in “Confessions of Murder” alaturi de Park Si-hoo) in rolul timidului burlac Man-taek. Prestatia celor doi e una excelenta, desi Soo Ae are un rol “cuminte”, care parca nu i se potriveste atat de bine, fiind o actrita croita pentru roluri indraznete, de femei hotarate, chiar fara scrupule, ce stiu ce-si doresc de la viata. Daca la o prima vedere personajul ei, Kim Lara, e ghidul perfect ce-si traieste viata fericita, treptat constatam ca lucrurile nu stau chiar asa, si ca ceea ce la prima vedere poate parea perfect uneori poate fi inselator. Personajul Kim Lara e unul cu o oarecare doza de naivitate, in ciuda sigurantei pe care o afiseaza, si aceasta e oarecum puntea de legatura cu personajul Man-taek, un fiu de fermier ce niciodata n-a simtit ce inseamna viata intr-un oras mare, cu atat mai putin intr-o tara straina. Din naivitatea lui se nasc toate problemele dar si sinceritatea sa, lucrul pe care Kim Lara ajunge sa-l aprecieze cel mai mult la el. Din sinceritate rezulta bunatatea lui sufleteasca, lucru destul de greu de gasit in ziua de astazi la un orasean. Daca in prima jumatate a filmului avem parte de umor cat cuprinde, in partea a doua filmul se transforma, incet – dupa clasica reteta coreeana – intr-o drama romantica. Tonul relaxat e inlocuit de unul grav, realist, amintind tuturor ca ceea ce e frumos dureaza intotdeauna mult prea putin. Finalul este mutat intr-un decor superb de ciresi infloriti si, ca de obicei, ne umezeste putin ochii prin romantismul sau.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania colegei noastre Vic din Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: sâmbătă 30 martie 2013

“Confession of Murder” (cunoscut si ca I Am Murderer) a fost unul din thriller-urile mult asteptate ale anului trecut din Coreea. Motivul principal l-a constituit prezenta in distributia filmului intr-unul din rolurile protagoniste a starului Hallyu Park Si-hoo (Iljimae, Princess’s Man, Cheongdamdong Alice). In fapt e debutul starului intr-un rol pe marele ecran, primul pas spre dobandirea statutului de vedeta coreeana internationala.. Starul cu experienta al filmului este Jung Jae-young, rasplatit pentru interpretarile din “Castaway on the Moon” si “Moss”, care si de aceasta data are un rol solicitant, dar parca putin prea rigid. Dupa ce vizionezi filmul parca ai fi tentat sa spui ca Park Si-hoo s-ar fi potrivit mai bine in rolul interpretat de Jung Jae-young si viceversa, insa pentru producatori era poate un risc prea mare sa distribuie in rolul cel mai important din film un actor debutant pe marele ecran. Filmul a fost un important success de box-office in Coreea, obtinand incasari de peste 18,7 milioane de dolari.

La inceputul anilor ’90, mai multe crime in serie nerezolvate zguduie Coreea. 10 femei sunt ucise de acelasi criminal, fara ca Politia sa-l poata captura. Locotenentul Choi Hyung-gu e cel care instrumenteaza acest caz.si chiar este la un pas sa-l captureze pe asasin, insa in ultima clipa acesta ii cresteaza fata si reuseste sa fuga. 15 ani mai tarziu, termenul de prescriptie se implineste iar criminalul, oriunde si oricine ar fi scapa de orice raspundere pentru crimele comise. Doar ca pentru locotenentul Hyung-gu lucrurile nu se incheie aici. Si-a promis ca il va prinde pe criminal cu orice pret, si daca ar fi sa-l vaneze toata viata. Cand lucrurile iau aceasta turnura oarecum fireasca odata cu trecerea timpului, o stire bomba explodeaza. Un anume Lee Doo-suk isi lanseaza cartea “Marturisirea crimei”, un eveniment mediatizat la maxim. Nimic iesit din comun pana aici. Ceea ce atrage atentia lui Hyung-gu e insa subiectul cartii: marturia unui criminal in serie – chiar Lee Doo-sik – despre cum si-a ucis cele 10 victime femei in urma cu 15 ani. Cu zambetul pe buze, acesta organizeaza o conferinta de presa cu lansarea cartii, iar in scurt timp, datorita mediatizarii excesive, Lee Doo-sik devine cea mai urmarita “vedeta” din Coreea, facandu-si fani si antifani deopotriva. Cinismul acestuia nu cunoaste limite in momentul in care decide sa mearga sa isi ceara iertare membrilor familiilor vaduvite de absenta unei persoane dragi. In fata acestei situatii, in secret, membrii acestor familii se intalnesc si pun la cale un plan de asasinare a lui Lee Doo-sik. Insa Hyung-gu nu poate ramane indiferent, razbunarea trebuie sa fie a lui. In plus, fara dovezi clare, nu poate condamna la moarte pe nimeni, doar cunoaste prea bine deontologia profesiunii sale. Astfel, se vede pus in situatia de a face totul pentru… salvarea celui ce pretinde ca e criminalul in serie…

“Confession of Murder” preia ceva din stilul spectaculos al thriller-urilor japoneze psihologice, mai exact paroxismul unor situatii pe care legislatia imperfecta a tarii le permite. In cazul de fata tinta criticilor realizatorilor filmului se indreapta spre legislatia privind prescrierea faptelor penale, care pana in 2007 a fost de 15 ani. Ca urmare a unor cazuri care au zguduit Coreea (cum a fost si cel al baiatului rapit si ucis in anii ’90, caz portretizat in thriller-ul “Voice of a Murderer”) si care nu au putut fi rezolvate sub nici o forma in decurs de 15 ani, legislatia a fost modificata, termenul de prescriptie crescand la 25 de ani. Este singura consolare pe care acest film – o fictiune care porneste de la aceasta idee – o aduce spectatorului, ai carui nervi sunt intinsi la maxim datorita exploatarii unei situatii oricand posibile atata timp cat legislatia o permite. Desigur ca in viata reala nu se va vedea niciodata un criminal in serie aparand in public si recunoscandu-si crimele la cateva ore dupa expirarea termenului de prescriptie, insa astfel de situatii cel putin teoretic pot exista cata vreme legea este permisiva. O alta tinta a realizatorilor filmului e mass-media in general. Daca am vorbit de paroxism, acesta e valabil sic and vine vorba de cinismul mediei, interesata doar de ratinguri, de audiente, calcand in picioare orice tine de demnitatea umana. In cazul nostrum, directorul unui post de televiziune face tot posibilul, fortandu-si angajatii, sa realizeze in direct o dezbatere intre criminalul in serie aflat pe un val de popularitate si locotenetul care l-a vanat de 15 ani. Acestea sunt cele doua idei principale ale filmului. In rest, actiune spectaculoasa urmata de dezbateri televizate si un joc psihologic cu rasturnari de situatie care fac din “Confession of Murder” un thriller echilibrat, calculat si captivant. Park Si-hoo nu iese in mod deosebit in evidenta, chiar daca joaca un rol controversat. Obisnuindu-ne pana acum cu roluri pozitive in care i s-a valorificat la maxim talentul si sarmul, de aceasta data s-ar putea ca prin acest rol sa-si fi dezamagit putin fanii. E greu pentru un actor de comedii romantice sau de roluri pozitive sa pozeze si in rolul tipului cel rau (a se vedea cazul lui So Ji-sub din “A Company Man”). Zambetul lui arogant reuseste sa-si atinga scopul si sa transmita un cinism launtric pe care spectatorul il percepe in mod evident; fizicul impresionant e pus din nou in evidenta, insa rolul sau este destul de static. Nici Jung Jae-young, interpretul locotenentului Hyung-gu nu are o carisma deosebita, pe toata durata filmului fiind incruntat si avand un ton grav. Abia scena finala aduce mult asteptatul zambet care te face sa-l privesti cu alti ochi. “Confession of Murder” ramane un thriller bun, cu mesaje evidente (in general thriller-urile nu prea transmit mesaje, scopul lor fiind sa exploreze tensiunea in anumite situatii limita) si cu o poveste care te tine conectat pana la final, argumente suficiente sa te determine sa-l urmaresti.

Subtitrarea a fost efectuata in premiera in Romania de echipa Asia Team, formata la acest proiect din: uruma44, aura62 si… cristinab (aflata la debutul oficial in cadrul echipei, ocazie cu care ii dorim mult succes si cat mai multe proiecte finalizate la fel de bine).

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: miercuri 20 februarie 2013

In 2005, scriitorul japonez Keigo Higashino (autor, intre altele, a mai multe romane ecranizate cu succes precum “The Hovering Blade”, “Wings of Kirin”, “White Night”) lansa pe piata romanul “Yogisha X no Kenshin” („The Devotion of Suspect X”), ecranizat pentru micul ecran in 2007 sub forma serialului japonez “Galileo”, iar in 2008 in filmul japonez de mare succes “Suspect X”. In 2012, realizatorii coreeni au considerat necesara realizarea unui remake in coreeana dupa acest film, si asa a luat nastere “Pefect Number” (sau “Suspect X”). Povestea de baza e cea din romanul lui Higashino, insa aceasta a fost adaptata la realitatile societatii coreene si mai apoi modificata de scenaristul Kim Tae-yoon. Regia apartine unei femei, Bang Eun-ji, ce a debutat in 2005 cu “Princess Aurora”, ce i-a adus si pemiul pentru Cel mai bun regizor debutant al anului. Aceasta a ales pentru rolurile principale doi actori cunoscuti, Lee Yo-won (cunoscuta in special pentru rolul Reginei Seon-duk si pentru rolul din “49 Days”) si Ryoo Seung-bum, un actor nascut parca pentru roluri negative sau la limita dintre bine si rau, ce ne-a impresionat cu prestatia din “The Servant”, “The Unjust”, sau chiar din comedia neagra “Over My Dead Body”, si care acum interpreteaza un geniu al matematicii ce descopera pentru prima data iubirea intr-un context cel putin bizar. La box-office, filmul s-a descurcat destul de bine, obtinand incasari de peste 10 milioane de dolari, ceea ce pentru un remake nu e o suma de trecut cu vederea (pozitia 37 in top 100 pe anul 2012).

Kim Seok-go e un matematician de geniu, care inca din liceu era preocupat doar de numere si de formule aritmetice sau geometrice. De ani de zile incearca in zadar sa demonstreze teoria lui Goldbach, lucru pe care nimeni n-a reusit sa-l faca de peste 300 de ani, insa eforturile ii sunt zadarnice. Timpul isi pune amprenta si asupra sa, devenind un singuratic ce traieste in compania cartilor si numerelor sale. Si totsui, intr-o zi, in apartamentul de langa el se muta o tanara domnisoara – Baek Hwa-sun – impreuna cu Kyung-ah, nepoata sa. Hwa-sun lucra la un restaurant ce vindea mancare la pachet, si, vrajit de frumusetea fetei, Seok-go devine clientul fidel al restaurantului, pe care il viziteaza zi de zi inainte de a merge la lucru. Dar un nefericit eveniment se intampla pe neasteptate: Kim Cheol-min, fostul sot al lui Hwa-sun, in pierde-vara violent, reuseste sa afle noul domiciliu al fostei sale sotii si da buzna in casa acesteia. Are loc o incaierare, iar Hwa-sun si nepoata ei il stranguleaza pe violentul aggresor, acesta pierzandu-si viata. Vecinul Seok-go aude galagia din apartamentul fetei, iar in cele din urma intuieste ce s-a intamplat. Datorita sentimentelor unilaterale ce le poarta pentru Hwa-sun, decide sa-i dea o mana de ajutor si ii propune acesteia sa nu se predea politiei si sa asculte de planul sau. Derutata, fata face intocmai, iar lucrurile par a merge perfect datorita geniului lui Seok-go, care reuseste sa-i pacaleasca pe politisti. Doar ca… nu exista crima perfecta, iar cand de acest caz se ocupa chiar prietenul din liceu al lui Seok-go, incepe un jos de la distanta intre doua minti stralucite.

Remake-ul coreean al lui “Suspect X” nu reuseste sa se ridice la nivelul productiei japoneze din 2008, ce a si fost un mare succes de box-office. Initial esti tentat sa zici: “filmul e similar cu cel original, pentru ce a mai fost facut, cata vreme foarte bine filmul japonez putea fi tradus in coreeana si inteles de toata lumea ?” Dar dupa introducerea destul de asemanatoare, scenariul sufera modificari, rezultand un film ce se deosebeste de varianta japoneza destul de mult. Kim Seok-go (interpretat foarte bine de Ryoo Seung-bum) e un matematician genial, un idealist din fire, ce are teluri inalte. Cu toate acestea, nu reuseste sa gaseasca fericirea de dincolo de numerele de care se inconjoara. Acest lucru il transforma intr-o persoana retrasa, timida si la un moment dat chiar deprimata, ce ajunge la concluzia ca viata nu mai merita traita. Dar chiar in momentul de rascruce o cunoaste pe noua sa vecina, Hwa-sun (Regina Seon-deok), de care se indragosteste la prima vedere. Pentru prima oara simte ceva pentru o persoana, dar ii este greu sa se exteriorizeze si sa-si arate sentimentele. Intai incearca timid sa atraga atentia fetei vizitand-o zilnic la restaurantul unei lucreaza, dar nu reuseste sa iasa din rutina zilnica si din ingradirea formulelor tipice de adresare. Crima pe care o comite persoana la care el tine in taina e pretextul ideal de a intra in contact cu aceasta, de a o cuceri prin cunostintele sale, de a-I castiga increderea prin promisiunea ce i-o face ca o va proteja. Pentru prima data nu doar iubeste, ci si incearca sa-si traiasca iubirea in felul in care el o intelege. In plus, cazul in care se implica devine si o provocare pentru el, in vederea demonstrarii teoriei careia nu-i da de cap de atata timp. Hwa-sun e in schimb rece, nu raspunde semnalelor venite de la straniul vecin ce accepta aparent fara vreo pretentie sa o ajute. Desi ajunge sa depinda de vecinul ei, nici o clipa nu il priveste pe acesta ca pe un potential aspirant la sufletul ei. Probabil nici nu simte nevoia de a mai astepta ceva de la un barbat, de aici si atitudinea ei glaciala. Cele doua personaje au un singur lucru in comun: singuratatea si instrainarea, mai accentuata in cazul matematicianului, care nici nu are experienta sentimentala pe care o are fata. Insa regizorul nu reuseste sa scoata la suprafata calcura sufleteasca pe care personajele ar fi putut-o poseda, astfel ca pe tot parcursul filmului ai senzatia ca cei doi raman tot timpul niste simpli vecini indiferenti, aproape straini. Finalul, chiar daca este unul ce are ca scop sa stoarca lacrimi din ochii spectatorului, nu prea reuseste acest lucru tocmai pentru ca povestea nu a dezvoltat suficient relatia celor doi protagonisti, lucru care nu se poate imputa productiei japoneze (de altfel si mai lunga ca durata, ce a insistat mai mult pe apropierea celor doi eroi). In acest film, lucrurile sunt simplificate, peste unele detalii se trece foarte repede, desi s-ar fi putut insista mai mult pe dezvoltarea lor.

Concluzionand, “Suspect X” in versiunea coreeana nu e un film rau insa nici nu exceleaza, avand suficiente minusuri fata de filmul japonez din 2008 la partea de realizare. In schimb, scenariul e bun si nu se pierde prea mult in detalii inutile firului narativ. Se putea face o poveste putin mai dezvoltata, pe mai multe planuri, insa regizorul a ales sa ramana fidel romanului initial si sa nu cada in capcana unui film identic cu cel deja existent. Jocul actorilor protagonisti este bun, iar reintalnirea cu Lee Yo-won e una placuta, chiar daca rolul ei e lipsit parca de prea multa insufletire. Daca nu ati vazut productia japoneza din 2008, acest film in mod sigur va va placea. Insa daca ati fost fanii filmului japonez, “Suspect X” in varianta coreeana nu e decat o realizare obisnuita, ce va va da o usoara senzatie de deja-vu.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania oferita de echipa Asia Team, traducatorii din echipa fiind: Vic, aura62 si lasedan.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 4 noiembrie 2012

Uneori stai sa te intrebi daca ceva atragator precum succesul e raspunsul la efortul unor realizatori de film ce distribuie cativa actori de carton ce-si joaca rolul 15 minute din durata filmului si devin peste noapte vedete. Intr-o lume in care totul se desfasoara la viteza luminii, chiar ajungi sa te intrebi daca faptul ca un actor devine vedeta peste noapte e o dovada a talentului sau actoricesc sau doar rampa de lansare spre o cariera esuata. Exista si un exemplu evident, cel al actritei Kim Sun Ah, devenita vedeta peste noapte pentru rolul din serialul de comedie “My Lovely Kim Sam Soon”, dar care din 2005 pana in 2008 nu a mai aparut in nici un serial. Sa insemne asta ca popularitatea i-a scazut ? Sau ca a avut nevoie de o schimbare radicala de imagine fata de cea cu care a atins culmile consacrarii intr-un singur rol ? Actorul Song Kang ho a reusit sa se mentina in topul actorilor coreeni de mai bine de un deceniu, alegand filme echilibrate, roluri cu merite artistice, cu accente puse pe calitatea interpretarii. Poate de aceea succesul lui Kim Yun-seok, prietenul sau de o viata, e mult mai frapant. Acesta a inceput cu roluri marunte in filme de genul “My Girl and I” sau in seriale de mana a treia, atingand culmile succesului abia odata cu “The Chaser” (2008). Un an mai tarziu, isi repeta prestatia in “Running Turtle”, care avea sa ramana unul din filmele de top ale anului 2009 in Coreea. Cu peste 3 milioane de bilete vandute in cinematografe, filmul ce a facut senzatie in vara lui 2009 si despre care s-a spus ca ar calca pe urmele lui “The Chaser” a fost, la sfarsitul anului, cel de-al 10-lea cel mai bine vandut film coreean din 2009. Scenariul si regia au fost semnate de Lee Yeon-woo, care debutase in 2002 cu o comedie cvasi-necunoscuta, “2424”, acesta aflandu-se la debutul ca scenarist. Pornind de la aceasta premise – un actor pe val dupa “The Chaser”, un scenariu de incepator si niste actori secundari mai mult necunoscuti, Lee Yeon-woo a reusit sad ea lovitura cu “Running Turtle”, exploatand imaginea detectivilor locali ce a aparut in filmul coreean incepand cu 1993, dar care au atins culmile odata cu “Memories of Murder” si “The Chaser”.

Sectia de politie din Yesan, Coreea de Sud. Zarva, multa lume care aparent lucreaza, interogheaza, completeaza depozitii. Si totusi, unii au timp sa razuiasca lozuri sau sa discute despre luptele de tauri, insusi seful sectiei fiind mare fan al taurului Taifun care, spre nefericirea lui, nu participa la urmatoarea reprezentatie la care ar pariat pe el. In urma unei actiuni de rutina impotriva unei retele de prostitutie, detectivul Jo Pil-seong – familist convins, cu doua fete de scoala primara si cu o sotie ce e cocosul din casa, dramuind la sange fiecare banut in ziua de salariu a sotului sau – neglijeaza starea de sanatate a “pestelui” retinut si dupa ce acesta ajunge la spital, el e suspendat pe o perioada de 3 luni. Initial incearca sa ascunda suspendarea de sotia lui, incercand sa se imprumute de la colegi, insa planul esueaza. Intr-un gest disperat, ia fara incuviintarea sotiei carnetul de cec cu economiile acesteia de 6.000 de dolari si ii pariaza la luptele de tauri. Impotriva puternicului Taifun, care desi racit e lasat sa participe. Intamplarea face ca taurul pe care a pariat Pil-seong sa castige, aducandu-i de 3 ori suma pariata in buzunar. Doar ca a doua zi cand sa mearga sa-si ridice castigul de la intermediarul la care a apelat, constata ca acesta a fost atacat, iar banii i-au fost furati. El insusi da peste hot, care ii aplica o corectie serioasa si-l lasa incatusat. A doua zi cand un caine il trezeste, abandonat langa o strada principala, realizeaza ca cel care l-a atacat era un periculos evadat dat in urmarire nationala, expert in arte martiale si deosebit de periculos. Cum nimeni din sectie nu-l crede, in special ca e suspendat si luma il stie impatimit al alccolului, Pil-seong se decide sa porneasca de unul singur in cautarea evadatului si a banilor ce i-au fost sustrasi.

“Running Turtle” e un film politist cum nu s-au mai facut multe dupa 2005, cand acest gen a cunoscut un regres in Coreea. Regasim lumea mediului rural coreean, cu o mica sectie de politie si cu prea multi politisti sustinuti de la buget, in mare masura incapabili, ce au de rezolvat cazul capturarii unui periculos evadat. Regasim NIS, Serviciul Secret trimis sa rezolve de la centru cazul si eternul conflict de jurisdictii intre centru si politia locala, exponent al unui stereotip lansat la Hollywood cum ca tipii in costum de la centru sunt cei mai tari “din parcare”, in timp ce politistii locali sunt niste taranoi cu mentalitate retrograda. Poate ca acesta e si unul din motivele pentru care acest gen de filme cu intriga politista s-au rarit in ultimii ani, tocmai pentru ca se exploatau niste sabloane mult prea cunoscute in intreaga lume datorita filmelor de gen americane. Atmosfera e una de mic orasel de provincie in care toata lumea stie ce face toata lumea, iar pitorescul peisajului e completat de luptele de tauri si pariurile facute cu acest prilej, amintindu-ne de atmosfera road-movie-ului “Rolling Home with a Bull”. Pe acest fundal se impletesc destinele personajelor, in centrul atentiei, ca vioara numarul unu fiind detectivul Pil-seong, tatal a doua fete de elementara ce lucreaza ca detectiv la politia Yesan, traind dinr-un salariu mizer si cicalit toata ziua de nevasta lui. Drama acestui personaj e bine ascunsa in spatele infatisarii dezordonate si usor supraponderale a detectivului, care la o prima vedere numai politist nu pare. Dar cum in spatele unui om ce-si ineaca amarul in bautura intotdeauna se ascunde o poveste, vom avea ocazia sa asistam la o transformare lenta a acestui personaj, de la detectivul tacut si oarecum satul de munca pe care o face la un personaj aduns in pragul disperarii, care nu mai poate tine in el umilinta de a i se spune politist, fara a se comporta ca atare. Titlul filmului (“Testoasa care alearga”) este o metafora ce se refera la acest detectiv, comparabil cu o testoasa ca reactii, dar pentru care fuga inseamna disperarea de a ajunge undeva mai repede “grabindu-te incet”. Pentru neputinta de a fi testoasa, a alerga inseamna sa-ti depasesti limitele cu orice pret, or exact acesta este mesajul acestui film. Iar in momentul in care salvarea propriei familii de la destramare devine un tel in sine, povestea capata accente dramatice. . Farmecul filmului sta in faptul ca regizorul reuseste sa-ti induca starea de somnolenta, indiferenta si lentoare a testoasei, si sa-l anime doar atat cat personajul sa poata iesi din carapacea sa si sa ne arate ceea ce trebuie. Exista note de ironie fina, iar coloana sonora contribuie din plin la aceasta, dand impresia unei comedii negre despre viata pur si simplu. Melodiile instrumentale ritmate dau senzatia unei comedii, insa in realitate drama vietii de zi cu zi e comedia inssasi a acestui film. Din acest punct de vedere, regizorul a fost la inaltime.

Un film surprinzator de reusit, chiar daca mijloacele de redare ale povestii sunt foarte simple. In distributie nu apar actori cu nume (Poate doar Kim Yun-seok e mai cunoscut) iar povestea la o prima vedere nu e una extraordinar de atragatoare. “Running Turtle” are ceva din realismul unui “The Yellow Sea” sau “Poongsan”, nimic nu este cosmetizat sau redesenat prin efecte speciale comerciale costisitoare, si desi porneste de la premisa unui film politist pur comercial, e situat undeva la granita dintre comercial si real. Personajul central si, subsidiar, celelalte personaje – care parca se aliniaza in functie de evolutia evenimentelor din unghiul protagonistului – au o interpretare naturala, lipsita de teatralism si par credibile datorita apropierii de realitate. Nu e genul de film in care totul e lapte si miere si dupa care sa spui “aceasta e tara unde as dori sa traiesc” deoarece arata acea latura mai putin placuta a Coreei – lumea din mediul rural pe cale de modernizare, cu toate tarele ei. Insa poate tocmai datorita acestei combinatii filmul e unul reusit, avand capacitatea de a ne scoata din monotonia productiilor comerciale in care accentul e pus pe spectaculos. Cu siguranta “Running Turtle” nu e o capodopera, nici nu aspira sa atinga culmile atinse de “The Chaser”, cum multi au fost tentati sa afirme (la vremea lui, “The Chaser” a avut un buget foarte mic iar din distributie faceau parte actori aproape necunoscuti, insa filmul a fost cea mai mare lovitura din istoria filmului coreean). Este insa original de amuzant cand trebuie sa fie astfel, fara a intrece nota. Cand aspectele dramatice ies la iveala, regizorul ofera realism, lucru cu siguranta bine primit in special intr-o perioada in care prea multe filme pun accentual mai intai pe ostentatie. Intr-adevar, filmul e in principiu o poveste creionata in jurul unui “om-orchestra” – actorul Kim Yun-seok, ce-l interpreteaza pe detectivul Pil-seong, insa acesta reuseste atat de bine sa isi traiasca rolul incat reuseste sa se ascunda pe sine inauntrul capcanelor filmului, transformandu-l intr-o experienta mult mai satisfacatoare. “Running Turtle” e un film semi-comercial ce a reusit sa faca bani frumosi la box-office, sa nu insulte inteligenta audientei si, poate lucrul cel mai important, sa ramana un film viu in niste ape tot mai mult controlate de “rechini” descurajatori (filme comerciale straine si autohtone spectaculoase). Si ca sa incheiem tot ca o metafora, “Running Turtle” e ca o testoasa ce ce alearga in propriul ei ritm, dar care intr-un final ajunge la destinatie. Dupa acest obiectiv insdustria coreeana de film trebuie sa alerge, pentru a ramane una atractiva si mai ales originala.

Multumim pentru traducere colegei Daniela Capalna – Asia Team Romania.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: duminică 26 august 2012

“Unbowewd” este cel de-al 7-lea film coreean al anului 2012 dupa incasarile la box office, resind sa strange peste 22 milioane de dolari. O saptamana a ocupat prima pozitie in box-office, dar a fost repede detronat de blockbuster-ul “Nameless Gangster”. Filmul a fost prezent la mai multe festivaluri internationale de film si succesul sau a determinat distribuitorii americani sa-l achizitioneze. La Baeksang Arta Awards, (aprilie 2012) “Unbowed” a castigat premiul pentru Cel mai bun film al anului, iar actorul din rolul principal, Ahn Sung Ki, a mai adaugat la palmares un premiu pentru Cea mai buna interpretare. Ahn Sung Ki e o legenda vie a filmului coreean, fiind, alaturi de Lee Byung-hoon, primul actor coreean ce are o stea a sa pe celebrul bulevard hollywoodian “Walk of Fame”. Este, poate, cel mai respectat star coreean al momentului (si-l mai aminteste cineva in rolul din clasicul “The Housemaid” 1960 ?), aparand in filmele celor mai mari regizori coreeni ale anilor ’80-’90, cand filmul coreean cunostea o transformare, dupa epoca de aur a anilor ’60. A castigat de 6 ori “Grand Bell Award” – un fel de Oscar al Coreei), si nu e eclus ca la sfarsitul acestui an, rolul din “Unbowed” sa-I aduca un al 7-lea “Oscar” autohton. Filmul este produs, scris si regizat de nimanei altul decat Chung Ji-young, ce a regizat 13 filme din 1982 pana in 1998. Acesta este cunoscut pentru mai multe filme de razboi de la inceputul anilor ’90 (“The South Korean Army”, “White Badge”), “Unbowed” fiind primul sau film dupa 14 ani de absenta din industrie. Industria coreeana de film s-a schimbat radical intre timp, insa filmul sau ramane unul viu si de actualitate, punctele sale forte fiind distributia excelenta si scenariul stralucit. Mai trebuie spus ca filmul are la baza un incident real petrecut in 2007, care a ramas pana in zilele noastre in amintirea coreenilor, poate de aici si interesul urias manifestat pentru acest film.

Kim Kyung-ho (Ahn Sing Ki) este un profesor de matematica la o universitate privata de prestigiu. In 1995, acesta descopera in subiectele de admitere la facultate o problema alcatuita de un coleg mai tanar de catedra, care a fost pusa gresit si care, implicit, nu avea rezolvare. Pentru a nu compromite imaginea si prestigiul universitatii, conducerea decide sa schimbe regulile jocului din mers, punctajul anuntat initial pentru fiecare subiect in parte fiind modificat. Kim Kyung-ho se opune acestei decizii, iar din anul universitar urmator isi pierde catedra. Drept urmare, acesta intenteaza proces impotriva conducerii universitatii pentru discriminare. Dupa ani de judecata, sentinta finala e data de judecatorul Park Bong-ju, care decide ca universitatea are dreptate. In urma acestei sentinte, pe 12 ianuarie 2007 Kim Kyung-ho se decide sa-si faca singur dreptate si, inarmat cu o arbaleta, il asteapta pe judecator in cladirea unde acesta locuia. In momentul in care cei doi se zaresc iar Kim ii cere judecatorului sa recunoasca faptul ca sentinta data a fost nedreapta, are loc o incaierare. La fata locului apare si un agent de paza, care ii desparte pe cei doi. Judecatorul este ranit si solicita ambulanta, dar si anuntara politiei, retinand o sageata rupta ca proba a unui eventual atac asupra lui comis de catre Kim Kyung-ho. Consecinta incidentului este arestarea profesorului de matematica si o adevarata furtuna in media. Curtea Suprema vede in atacul asupra unui coleg judcator un atentat la insasi Justitia din Coreea si ameninta cu masuri legale severe. Urmeaza un proces mediatizat, in urma caruia profesorul e condamnat la 4 ani de inchisoare. Cu ajutorul unui avocat plin de datorii si cazut in patima alcoolului, dar apreciat pentru calitatile sale in lupta pentru dreptul la munca, profesorul Kim incearca sa faca apel si sa-si demonstreze nevinovatia si, mai presus de toate, indolenta, indiferenta si abuzurile sistemului judiciar coreean fata de individ ca parte constituanta a societatii.

“The Unbowed” se inscrie pe linia filmelor coreene ale ultimilor ani in care tema principala este dreptatea sociala. Un subiect similar a fost abordat in “Silenced”, cu referire concreta la un caz grav de abuzuri la adresa minorilor, si si de aceasta data filmul are la baza un caz real petrecut in 2007 si puternic mediatizat la vremea respectiva. Desi o parte consistenta a filmului se petrece in sala de judecata, urmarind rationamentul fiecarei parti in dobandirea adevarului sau, de ce nu, in ascunderea acestuia – nu degeaba se spune ca “justitia e oarba” – , scenariul este construit in asa fel incat din primul moment reuseste sa-ti capteze atentia si sa-ti starneasca curiozitatea. Filmul a avut acelasi succes precum “Silenced”, amandoua fiind niste drame consumate in spatele usilor inchise ale instantelor de judecata si inspirate din evenimente reale. “Unbowed” a devenit in scurt timp un succes comercial dar si un film apreciat de critici, deschizand un subiect sensibil, prea putin abordat in filmle coreene, referitor la sistemul judiciar coreean favoritismul si partinirea lui excesiva. Faptul ca in decurs de doar cateva luni publicul coreean a avut ocazia sa vada 3 filme pe o tematica oarecum apropiata – The Client, Silenced si Unbowed – spune multe despre una din tarele justitiei coreene, iar succesul acestor filme (care toate au avut in distributie cel putin cate un actor foarte iubit in Coreea si nu numai) marcheaza interesul societatii pentru aceasta problema.

Ahn Sung-ki este actorul perfect pentru rolul in care a fost distribuit, cel al profesorului de matematica in cautarea dreptatii. Dupa cum fanii filmului coreean stiu, Ahn este unul din cei mai populari si indragiti actori coreeni din toate timpurile, iar faptul ca un actor de notorietatea lui interpreteaza rolul unui cetatean nedreptatit de sistem a fost si lucrul pe care au mizat producatorii. Acesta este convingator in rolul unui profesor mandru, inteligent si pragmatic ajuns pe culmile disperarii de ceea ce crede el ca este o inscenare pusa la cale de un judecator corupt (interpretat de “antipaticul” Kim Eung-soo, cunoscut in special pentru rolurile negative din seriale coreene de succes ale ultimilor ani). Interpretarea lui Ahn incununeaza o cariera extraordinara, din anii ’80 pana in prezent rolurile sale din filme cu un puternic mesaj de constiinta sociala ale “Noului Val Corean” ramanand intiparite in sufletul publicului coreean. Si chiar daca are un rol “static” in “Unbowed”, fiind mai tot timpul incatusat si stand jos in boxa acuzatilor, interpretarea lui e pasionanta si dinamica. Scenariul contine foarte multe dialoguri legate mult de situatii de context, dar scenaristul reuseste sa adune la un loc toate piesele puzzle-ului intr-un fir narativ agreabil si consistent. Ritmul filmului este unul rapid (spre deosebire de alte filme de gen ce pot aduce plictiseala) dar niciodata nu simti ca scenaristul s-ar grabi cu povestea. “Unbowed” e genul de film cu un subiect dens si complicat care, daca il urmaresti, iti da impresia, la final, ca ai ramas cu mai mult decat un simplu film vizionat. Mesajul sau te face sa reflectezi la tema abordata (ce isi poate gasi similaritatea in orice alta societate decat cea coreeana) si reprezinta un adevarat semnal de alarma tras de regizor, actori si scenarist cu privire la nevoia reala a societatii actuale de dreptate sociala, mult prea corupta pentru a putea da incredere omului de rand ca Justitia inseamna cu adevarat dreptate. Un film revigorant si electrizant, au conchis criticii de film, unul din cele mai bune filme de gen facute in Coreea ultimilor ani. Nu trebuie ratat !

Traducerea si adaptarea filmului: alinabv, gligac2002 – Asia Team Romania

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: luni 16 aprilie 2012

“Miracle of a Giving Fool” (sau pe limba coreeana “Ba.bo” – “Idiotul”) are la baza o manhwa publicata pe internet in intervalul ianuarie-aprilie 2004 de catre cunoscutul Kang “Full” (Kang Pool) (foto) Acesta, fara a avea o pregatire speciala in domeniu, a reusit sa devina extrem de popular, dupa benzile sale desenate fiind ecranizate cateva filme coreene, precum “APT” sau “Hello, Schoolgirl”. Mai mult, a fost angajat ca scenarist la un prequel al filmului de succes la box-office “The Host” (2006). Filmul a fost regizat de Kim Jeong-kwon, scenaristul si regizorul unui film memorabil pentru cinematografia coreeana, “Ditto”. Distributia a fost una de zile mari: Cha Tae-hyun (iata ca dupa rolul din recentul “Chmap”, si dupa prestatiile superbe din “My Girl and I”, “My Sassy Girl”, “Windstruck”, “Lovers Concerto” sau “Speed Scandal”, avem ocazia sa vedem o alta prestatie induiosatoare a acestui actor polivalent), Ha Ji-won (din What Happened in Bali sau Damo, din “Ditto”, “100 Days with mr Arrogant”, “Daddy Lomg Legs”, “Haeundae” sau “Closer to Heavven”, o actrita cu o bogata carte de vizita, una din cele mai bine cotate actrite coreene ale momentului) si Park Hee-soon (recent vazut in “Client” sau “The Showdown”). Interpretarea din acest film i-a adus lui Cha Tae-hyun premiul pentru popularitate la a 45-a editie a Premiilor Daejong. Se spune ca Cha Tae-hyun a trebuit sa se ingrase 8 kg pentru acest rol, pe care nu a mai reusit sa le dea jos pana la nunta sa. Actorul a facut acest sacrificiu deoarece a fost un fan al manhwei originale si a dorit ca filmul sa fie o redare cat mai fidela a povestii lui Kang Pool. Mai mult decat atat, acesta a marturisit la conferinta de presa de la lansarea filmului ca a plans in momentul in care a citit prima data scenariul. In ce o priveste pe Ha Ji-won, aceasta a interpretat singura piesa la pian, luand pentru aceasta lectii de pian, desi studiase in copilarie pianul. Filmul a avut peste 6 milioane de dolari incasari la box-office in 2008, si aproape 1 milion de spectatori in salile de cinematograf.

Seung-ryong (Cha Tae-hyun) e ceea ce am putea numi “prostul satului”, locuind intr-un mic orasel rural din Coreea zilelor noastre. In urma unui incident din gimnaziu, a ajuns in aceasta situatie, devenind o povara pentru familia lui. Tatal ii murise mai demult, iar greul familiei era dus de mama lui. Dar cand mama lui moare, lui Seung-ryong ii ramane dificila misiune de a avea grija de singura persoana care mai reprezinta familia lui, sora lui mai mica, eleva. In gimnaziu s-a indragostit si pentru prima oara de una din colegele lui de clasa, Ji-ho (Ha Ji-won). Aceasta avea talent la pian, dar in urma unui incendiu pianul scolii ia foc iar talentul ei se risipeste in van. Din acea zi, Ji-ho nu a mai cantat la pian si a parasit scoala si oraselul ei natal. Anii au trecut, iar in prezent Ji-ho revine, din Europa, in oraselul unde si-a petrecut copilaria. Aici il reintalneste pe Seung-ryong, pe care nu il recunoaste. Ce nu stie ea e ca bietul Seung-ryong o astepta sa soseasca in fiecare zi, sus, pe deal. Prietenia dintre cei doi se reinnoada, dar viata nu este niciodata atat de simpla pe cat pare.

“Miracle of a Giving Fool” e o comedie dramatica simpla, emotionanta, care spune povestea unui tanar cu dizabilitati pentru care doua lucruri sunt importante in viata: sa aiba grija de sora lui mai mica si prima lui iubire. Filmul e interesant datorita perspectivei pe care o abordeaza cu prioritate, anume dragostea din interiorul unei familii, ce primeaza in fata povestii clasice de iubire a oricarui film de acest gen. In multe momente, ne da ocazia sa reflectam la ceea ce e cu adevarat important pentru noi, la motivul pentru a trai intr-o lume in care indiferenta si rautatea celor din jur pot distruge ceea ce Seung-Ryong incearca sa aduca pe chipul apropiatilor sai: un zambet de bucurie. El este “prostul satului”, insa isi indeplineste cu constiinciozitate misiunea pe care a primit-o de la mama lui inainte ca aceasta sa moara; si chiar reuseste mai mult decat atat: sa-i schimbe pe oamenii din jurul sau, sa-i faca sa reflecteze la ceea ce sunt ei cu adevarat. E uimitoare puterea de mobilizare pe care o are acest personaj care dincolo de boala de care sufera, ne da o adevarata lectie de umanitate. In final, personajul lui Ha Ji-won interpreteaza la pian o melodie clasica care iubitorilor de k-drame ar trebui sa le fie deja cunoscuta; este vorba de aceeasi melodie interpretata la pian de tristul Kwon Sang-woo la finalul emotionantei lui povesti de iubire din “Stairway to Heaven”.

Un film care cu siguranta va reusi sa va aduca zambetul pe buze, dar si lacrimi in ochi, o alta productie coreeana impresionanta care va va incanta. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Publicat: marți 31 ianuarie 2012

Sfarsitul lunii ianuariie 2012 aduce asiacinefililor o dubla surpriza: doua din cele mai asteptate filme ale sfarsitului anului 2011 in Coreea, subtitrate in premiera in limba romana de Asia Team Romania. Este vorba de doua filme cu doua mari vedete ale Hallyu, So Ji Sub, respectiv Kwon Sang-woo. Doua povesti emotionante despre doua relatii aparte, cladite pe suferinta, care pana la un punct se aseamana foarte bine.

“Pain” este cea mai noua productie a regizorului Kwak Kyung-Taek, ale carui filme mereu au constituit o provocare atat pentru sine cat si pentru spectatori. “Mutt Boy:, “Eye For an Eye”, “Typhoon”, “Friend” si mai ales “A Love” au tinut cu sufletul la gura milioane de fani. Povestea din “Pain” se aseamana oarecum cu trista poveste din “A Love”, asemanarea fizica dintre Joo Jin-Mo si megastarul Kwon Sang-woo (protagonistul din “Pain”) fiind si unul din atuurile pe care s-a mizat in momentul in care Kwon Sang-woo a primit rolul principal. Partenera acestuia a fost Jung Rye-won, cunoscuta iubitorilor de seriale coreene din roluri memorabile precum Printesa Ja Myung sau Yoo Hee-jin din My Lovely Kim Sam-soon. Filmarile au debutat in urma cu un an (februarie 2011), si initial scenariul ar fi trebuit sa fie o manhwa care nu a mai fost niciodata scrisa, Pol Kang, autorul ei, hotarand in final sa scrie un scenariu original, in 2009. Asadar, este un proiect gandit de ani buni, care in sfarsit s-a lansat la inceputul toamnei lui 2011, aducand incasari de 4,4 milioane de dolari.

Nam-soon este un recuperator de bani ce lucreaza pentru un camatar. Seful lui direct este un fost puscarias cu care face echipa, misiunea lor fiind recuperarea datoriilor debitorilor prin orice mijloace. Metoda lor de lucru are la baza intimidarea victimelor prin metoda automutilarii, seful lui jucand rolul celui care aplica corectia, iar el, Nam-soon, jucand rolul victimei battute exemplar, pentru intimidarea rau-platinicilor. In mod ciudat, corectiile primite de Nam-soon in numele “sfantului” ideal in slujba caruia s-a pus, in afara de ranile exterioare nu ii provoaca durere celui batut, deoarece sufera de mic de analgezie, o boala rara caracterizata prin insensibilitatea la durere. In timpul unei astfel de misiuni de recuperare a unei datorii de 5.000 de dolari, Nam-soon o cunoaste pe debitoarea Joo Dong-hyun, o tanara firava ramasa fara familie, dar care a mostenit datoriile tatalui ei si e vanata de camatari zi si noapte. Pentru a plati aceste datorii, confectioneaza diverse accesorii pe care le vinde la o taraba in piata, in frig sau ploaie. Curand aflam ca biata fata sufera de hemofilie, o boala ereditara caracterizata printr-o tulburare a coagularii sangelui. Nam-soon, dupa ce o haituieste o perioada, reuseste sa o salveze din mana altor camatari, sa-i plateasca datoria si, facandu-i-se mila de ea dar si incepand sa aiba unele sentimente fata de aceasta, ii ofera casa lui pentru o luna, in conditiile in care Dong-hyun nu mai avea unde sa mearga. Pe masura trecerii timpului, cei doi se obisnuiesc unul cu celalalt si, inevitabil, se indragostesc. Insa boala si nevoia de bani le va marca viitorul, scriindu-le destinul in mod implacabil.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

A doua surpriza o constituie traducerea tot in premiera in Romania a mult asteptatei reveniri a superstarului So Ji-sub intr-un film pentru marele ecran, “Always” (cu titlul initial “Only You”).. So Ji-sub a jucat in putine filme pentru marele ecran, considerate adevaratul test al talentului unui actor, si rampa de lansare spre recunoasterea internationala. De departe, cel mai important rol l-a avut in productia de succes “Rough Cut”, insa fanii din intreaga Asie si i-a strans prin rolurile fermecatoare din seriale precum Caind and Abel, Road No 1, What Happened in Bali ? sau Sorry I Love You. Pentru rolul din “Only You”, So Ji-sub a trebuit sa ia lecti de box sis a se pastreze in forma maxima de-a lungul celor 3 luni cat au durat filmarile. Partenera lui din film este un alt nume in plina ascensiune, simpatica actrita Han Hyo-joo (nimeni alta decat interpreta lui Dong Yi din serialul omonim, avand recent un rol important si intr-unul din filmele proiectului Telecinema, Postman to Heaven). Regia si scenariul sunt semnate de Song Il Gon, regizorul apreciatelor (mai mult la nivel international) “Feathers in the Wind”, “Spider Forest” si “Flower Island”.

Invitat in anul 2001 la Festivalul de Film de la Venetia, regizorul si scenaristul Song Il-gon avea sa primeasca premiul „CINEMAWENIRE” pentru „Flower Island”. Acesta era primul sau film de lung metraj dupa o serie de scurt-metraje premiate in cadrul festivalurilor de specialitate.
Desi premiat pe meleaguri straine, „Flower Island” (2001) dar si „ Spider Forest”(2004) aveau sa atraga numai critici dure din partea conationalilor sai. Au urmat „Feathers in the Wind” si „ Magicians” insa nici acestea nu aveau sa-l scoata din anonimat. In februarie 2007, anunta un nou proiect „Telephone Girl”, un film care prezenta modernizarea Coreei de Sud in perioada 1920-1930. La finalul anului 2007 lucrurile nu se schimba si astfel, Song Il-gon ramane in memoria colectiva ca fiind regizorul premiat in 1999 la Festivalul de la Cannes pentru scurt metrajul „Picnic” si in 2001 la Festivalul de la Venetia.
Dupa terminarea documentarului sau despre Cuba, „Dance of time”, Song Il-gon continua sa afirme ca isi doreste foarte mult sa faca un film comercial datorita oportunitatilor infime pe care le are pentru a realiza un film de lung metraj. La 10 ani dupa castigarea primului premiu pentru un film de lung metraj, in anul 2011, deschide Festivalul International de Film Busan cu drama „Always”. Ideea scenariului din „Always” are la baza filmul sau preferat „City Lights”, ce il are ca protagonist pe Charlie Chaplin. Aici, “Charlie Chaplin” So Ji-sub (cu o frizura ce adduce cu celebrul personaj hollywoodian) se indragosteste de o femeie oarba si e capabil de orice sacrificiu pentru ea.
La conferinta de presa care a avut loc la Festivalul International de Film Busan, regizorul-scenarist declara: „ Actiunea filmului se petrece in anul 2010 in Seul.Un barbat iubeste o femeie si se sacrifica pentru ea. O femeie asteapta sinceritate din partea lui si il iubeste profund. Filmul e clasic si prezinta o poveste simpla ce a fost adaptata in diferite moduri de-a lungul timpului, asadar am pus accent mai mult pe personaje, pe modul in care Ha Jeong Hwa si Cheol Min pot impresiona audienta. Intregul film se bazeaza pe cele doua personaje. Cel putin unul dintre ei apare in fiecare scena din film. Emotiile lor sunt baza filmului-trecut, prezent si viitor. Lucrul cel mai important a fost ca fiecare scena sa contina trairi sincere.”

„Always” este o poveste de dragoste sfâşietoare intre un fost boxer, Cheol Min (So Ji Sub) si o operatoare de date de la o companie telefonica, Jeong Hwa (Han Hyo-joo) care şi-a pierdut vederea intr-un accident. Filmul este o combinatie intre scenele de lupta feroce si scenele triste si pline de dragoste dintre cei doi.
Datorita trecutului sau intunecat, Cheol Min paraseste ringul de box alegand sa duca o viata cat se poate de obisnuita. Ziua lucreaza ca manipulant de marfa pentru o companie de distributie a apei, iar noaptea are o slujba cu jumatate de norma ca paznic intr-o parcare. Intr-o seara obisnuita, ce nu prevestea niciun eveniment important, o intalneste pe Jeong Hwa. Tanara obisnuia sa vina in fiecare seara in acel loc si impreuna cu un batranel simpatic urmarea un serial la televizor. Insa in acea seara, locul batranelului simpatic ce-si daduse demisia pentru a se refugia la tara a fost luat de un tanar introvertit si foarte tacut. Cu toatea astea, Jeong Hwa nu se arata deranjata de comportamentul rece al noului sau coleg si se aseaza langa acesta incepand sa-i puna numeroase intrebari legate de vestimentatia actorilor ce apareau pe micul ecran..Petrecand seara de seara alaturi de ea, Cheol Min se ataseaza de fata. Trecutul lor insa este legat de un incident care le-a schimbat amandurora destinul. Incercand sa compenseze greselile din trecut, fostul boxer este dispus la orice sacrificiu pentru a-I readuce zambetul pe buze persoanei iubite. Din dorinta de a o salva din lumea umbrelor pe femeia iubita, Cheol Min accepta tot mai multe lupte dificile si dure in schimbul unor onorarii substantiale, chiar daca asta inseamna ca intr-o zi sa accepte infruntarea cu trecutul sau intunecat. Cat poate dura dragostea lor ? Poate iubirea sa schimbe destinul celor doi ?

Un film ce poate fi pus in colectia fiecaruia alaturi de titluri precum “A moment to remember”, “You are My Sunshine”, “Once in a Summer”, iar lista inca ramane deschisa, deoarece cinematografia coreeana nu inceteaza sa ne surprinda. Vizionare placuta !

Articole realizate de cris999 si Alinabv – asiacinefil.com

Page 3 of 4

sus

The Terror Live (2013) – un blockbuster la limita absurdului şi a contrastelor

A Reason to Live (2011) – Song Hye-kyo in cãutarea înţelegerii sensurilor Iertãrii

Garden of Heaven (2003) – o rarã bijuterie melodramaticã coreeanã cu regretata Lee Eun-joo şi Ahn Jae-wook

De la Veneţia la Bucureşti: “The Weight” de Jeon Kyu-hwan, în premieră în cadrul Zilelor Filmului Coreean

Your Noir (Votre Noir) (2013) – iubire de gangster ce reia tema tragicã din “A Love” (2007)

Running Man (2013) – Shin Ha-kyung prins într-o conspiraţie naţionalã !

Secretly Greatly (2013) – 3 spioni de top şi o misiune secretã neobişnuitã…

Montage (2013) – Uhm Jung-hwa şi Kim Sang-kyung în „misiune disperatã”

Cold Eyes (Stakeout) (2013 – remake-ul coreean al producţiei chineze “Eye in the Sky” ni-l prezintã pe Jung Woo Sung în primul rol negativ din carierã !

Finding Mr. Destiny (2010) – când destinul se lasã aşteptat pentru Gong Yoo şi Lim Soo-jung

Tone Deaf Clinic (Love Clinic) (2012) – fãrã ureche muzicalã dar cu suflet mare, la Clinica Iubirii ! Yoon Sang-hyun la primul rol pe marele ecran !

Very Ordinary Couple (2013) – despre iubire şi despãrţiri, cu Lee Min-ki şi Kim Min-hee

National Security, 1985 (2012) – o lecţie cutremurãtoare de istorie despre teroarea regimului lui Chun Doo-hwan

Wedding Campaign (2005) – cât de departe ai merge pentru a te cãsãtori ? Soo Ae şi Jung Jae-young ştiu rãspunsul: pânã în Ubzekiss !

Confession of Murder (I Am Murderer) (2012) – Park Si-hoo la debutul pe marele ecran într-untr-un thriller de succes

Suspect X (Perfect Number) (2012) – iubirea ca probã a inexistenţei crimei perfecte

Running Turtle (2009) – în cãutarea succesului, pe urmele lui „The Chaser”

Unbowed (2012) – dreptatea socialã, între vis şi realitate, într-un film de succes ce i-ar putea aduce lui Ahn Sung Ki al 7-lea „Oscar” autohton din carierã !

Miracle of a Giving Fool (Ba.bo) (2008) – Cha Tae-hyun şi Ha Ji-won în cãutarea amintirilor de altãdatã…

„Always” („Only You”) (2011) cu So Ji Sub şi „Pain” („Pained”) (2011) cu Kwon Sang-woo, o dublã surprizã oferitã de Asia Team în premierã în România !