In stilul in care Asiacinefil si-a obisnuit deja fanii (adica mult si de calitate), un nou serial despre care s-a vorbit mult in ultimele luni urmeaza sa faca deliciul iubitorilor serialelor coreene de actiune: “Poseidon”. In mitologia greaca, Poseidon era Zeul Marii (in mitologia romana echivalentul sau fiind Neptun). Cand lumea a fost impartita, Cerul i-a revenit lui Zeus, lumea de sub pamant lui Hades, iar marea si apele lui Poseidon. Acesta salasluia pe fundul marii, spune mitul, spintecand valurile cu tridentul sau. Apele marii il ascultau, ba involburandu-se, ba linistindu-se, insulele erau inghitite de ape sau erau aduse la suprafata. Dincolo de mit, titlul are menirea de a marca teritoriul unde se deruleaza povestea personajelor – pe mare sau in apropierea ei -, aducand o farama de mister din amintirea unei civilizatii stravechi care nu are nimic in comun cu civilizatia din peninsula coreeana. In schimb, nu poate fi scapat din vedere apetitul recent al realizatorilor coreeni spre folosirea numelor zeitatilor grecesti ca titlu al unor seriale de mare impact. Nume “exotice” de zeite grecesti precum “Iris” sau “Athena” au devenit puncte de referinta in materie de k-drame de actiune in ultimii 2 ani. Astfel ca nu trebuie sa mire pe nimeni daca numirea actualului serial cu numele “Poseidon” nu e cumva doar o simpla lovitura de imagine pentru a vine produsul finit. Strategie de marketing sau simpla coincidenta, dintre toate serialele coreene numite dupa zeitati grecesti acesta pare cel mai potrivit pentru tematica abordata. Daca in “Iris”, elementul de legatura intre zei si oameni (ceea ce simboliza zeita inaripata Iris) nu prea a lasat sa se intrevada cine erau “zeii” si cine “muritorii”, iar daca in “Athena”, intruchiparea intelepciunii nu era nici un personaj in mod special, in “Poseidon” avem clar definita aria in care se desfasoara actiunea si in preajma careia se consuma dramele personajelor: marea. Stapanul acesteia vegheaza si se razbuna, inghitind in apele lui bucuriile si suferintele eroilor, modeland destine si acaparandu-le pentru eternitate.

Filmarile la acest proiect au inceput tarziu in 2010, dar s-au oprit dupa ce 20% din primul episod era deja filmat. Bombardarea insulei Yeonpyeong de catre Coreea de Nord in 23 noiembrie 2010 si vremea nefavorabila au dus la oprirea filmarilor, parte din ele desfasurandu-se pe mare, cum o sugereaza si titlul serialului. Filmarile au fost reluate in aceasta toamna, dupa multe ezitari. La un moment dat exista chiar posibilitatea anularii serialului, in momentul in care mai multi actori din distributie, satuli sa astepte existenta fondurilor pentru continuarea filmarilor, au anuntat ca parasesc echipa pentru alte proiecte. Actorul Kim Kang-Woo si actrita Kim Ok- Bin au anuntat ca renunta datorita unor probleme legate de programarea filmarilor la alte proiecte. Ultima demisie a fost a actorului principal Eric Moon (recent revenit din armata, dupa 2 ani de absenta de pe ecrane) care a anuntat c-a acceptat rolul principal in drama difuzata de KBS2 “ Spy Myeong Wol”. Actorii ce-au renuntat la acest proiect au fost inlocuiti, iar o parte din scene au fost refilmate de la zero. “Poseidon”, care era preconizat a avea 16 episoade (si atat au ramas in final), ar fi trebuit difuzat pe postul SBS incepand cu luna mai 2011, insa in cele din urma locul sau a fost luat de comedia romantica “Lie To Me” (ce poate fi urmarita pe https://filme.asiacinefil.com). Pe 30 iunie 2011 casa de productie Annex Telecom a anuntat difuzarea serialului pe KBS2 incepand din aceasta toamna.

Regia serialului este semnata de Yu Cheol-yong, cel care are la activ seriale precum “Swallow the Sun” sau H.I.T, pline de actiune si suspans. In privinta distributiei finale, in rolurile principale apar Choi Si-Won, cunoscutul membru al formatiei pop Super Junior, care va fi pentru publicul feminin un adevarat magnet. Recentul rol din “Athena” l-a propulsat, pana la “Poseidon” prinzand si un rol intr-un serial taiwanez, dovada a popularitatii ridicate de care a ajuns sa se bucure. Lee Sung-Jae interpreteaza cel de-al doilea rol principal masculin, dovedind ca este unul din actorii coreeni experimentati ai momentului. Cea mai memorabila prestatie a acestuia a fost rolul din “Daisy”, unul de neuitat, dar si cel din “Holiday”, unde a interpretat un detinut evadat, in cautarea dreptatii. Fizicul lui aminteste de cel al lui Cha Seung-won, personajul negativ Son-hyuk din “Athena”. Triunghiul este inchis de prezenta feminina, Lee Si-young, ce a debutat in 2008 in “Kingdom of the Winds” in apreciatul rol Yeon-hwa, printesa inimii lui Muhyul, urmand “Boys over Flowers” si “Mischievous Kiss”. In rolurile secundare vor putea fi recunoscute cateva figuri cunoscute din seriale precum “Plan B”, “Iris” sau “Hong Gil Dong”. Pe langa retrasul Eric Moon, s-a zvonit o vreme ca rolul principal va reveni lui Jang Hyuk, care a scapat anterior rolul din “Secret Garden”, insa pana la urma totul a fost doar un zvon.

Serialul spune povestea vietii de zi cu zi a mai multor politisti din cadrul Pazei Nationale de Coasta sud-coreene, acestia trebuind mai tot timpul sa anihileze actiunile diverselor organizatii criminale sau de contrabanda. “Heugsahoe”, consortiul crimei organizate din Coreea, cu stranse legaturi cu lumea interlopa din zona (Japonia, Hong Kong), e condusa cu mana forte de Choi Hee Gon, un personaj care mereu reuseste sa scape cand este incoltit. Cu 4 ani in urma, acesta a ucis-o pe sotia lui Kwon Jung Ryool, seful echipei de investigatii si spionaj din cadrul Politiei Maritime. La scurt timp de la incident, mai multi membri implicati in operatiunea sub acoperire de capturare a periculosului interlop isi pierd personae dragi din familie. Sun Woo, un tanar politest, primeste misiunea de a se infiltra in cadrul organizatiei lui Hee Gon, dar aceasta esueaza cand o politista ce-l investiga pe Sun Woo e ucisa cu sange rece de necrutatorul interlop. Peste aproape 4 ani, Kwon si Sun-woo se reintalnesc, amandoi periferizati datorita esuarii unor misiuni, urmariti de amintirea trecutului. Destinul – seful lor – le ofera din nou sansa de a lucra impreuna in cadrul unei echipe de investigatie care trebuie sa rezolve toate cazurile nerezolvate de ani de zile ale Pazei de Coasta. In fapt, principala lor misiune va fi capturarea lui Choi Hee Gun.

Un serial care se anunta foarte interesant, si care daca nu ar avea muzica hip-hop si anumite secvente cu accente “a la Baywatch”, care reprezinta o intruziune nefericita in stilul clasic de realizare al serialelor coreene, poate ca ar fi gustat de si mai multa lume. Trebuie inteleasa, insa, aspiratia fireasca a cineastilor coreeni de a se apropia de stilul american de realizare a acestui gen de seriale, dincolo de povestea in sine si de distributie primand interesul financiar si ratingul. “Poseidon” imbina actiunea cu romantismul, iar ingeniozitatea scenariului va fi cea care va asigura sau nu succesul sau, deoarece actorii sunt bine alesi, iar ideea serialului pare una atragatoare. Tinand cont de experienta regizorului lui “Swallow the Sun”, nu ramane decat sa mergem pe mana realizatorilor lui “Poseidon” si sa savuram fiecare episod nou aparut, deoarece se anunta un serial exploziv. Vizionare placuta !

Prezentare realizata de cris999 in colaborare cu alinabv – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>