“Ju-on” e una din cele mai longevive francize din cinematografia japoneza a noului mileniu. In 15 ani, din 200 pana in prezent, au fost lansate 8 filme ce spun, toate, povestea unui blestem ce a luat nastere prin moartea unei persoane ce s-a stins cu o ura in suflet, si care ajunge sa ucida la randul persoanele ce intra in contact cu el. Primele 4 filme din serie (2 realizate in anul 2000, “Ju-on” si “Ju-on 2”, si 2 realizate 3 ani mai tarziu, “Ju-on The Gudege” si “Ju-on the Grudge 2”) au fost regizate si scrise de Takashi Shimizu, pe atunci un tanar regizor debutant e care nu a auzit nimeni. Succesul fulminant al primelor doua filme au atras atentia si peste Ocean, unde in 2004 acelasi Shimizu a fost chemat sa regizeze “The Grudge”. Shimizu a stiut sa se orienteze spre alte filme de gen (Reincarnation, Marebito), evitand a mai accepta implicarea in alte proiecte din franciza “Ju-on”. In 2009, alte doua filme din seria “Ju-on” au incercat in zadar sa resusciteze un subiect e altfel consumat: “The Grudge: Girl in Black” si “The Grudge: Old Lady in White”, ambele regizate de regizori necunoscuti. Anul trecut, Masayuki Ochiai a incercat sa puna capat seriei, dupa cum o anticipeaza si titlul, “Ju-on, The Beginning of the End”. N-a fost sa fie nici de data asta decat “inceputul” sfarsitului. Si asta pentru ca acelasi Ochiai (cunoscut pentru horror-uri de succes precum “Infection” sau “Shutter”) a scris si regizat acest ultim film, “Ju-on The Final Curse”, ce e datator de sperante in privinta adevaratului sfarsit al seriei. Asta daca peste inca cativa ani, nu se va mai gasi cineva sa inventeze un “Sfarsitul sfarsitului pe bune al Ju-on”. Moda aceasta deplasata a nesfarsitelor sequel-uri e de sorginte americana si are un singur scop: financiar. Ce folos insa sa stim ca exista “n” filme din “Nightmare on Elm Street”, “Friday the 13-th”, “Exorcist”, “Halloween”, “Saw” sau “Texas Chainsaw Massacre”, cata vreme calitatea lor e lamentabila ? Ce folos sa exploatezi un film care are succes si sa-i faci o multime de sequel-uri ce nu aduc nimic nou ? Ce ar fi gandit fratii Lumiere despre ce a ajuns filmul peste mai bine de un secol de la prima lor proiectie in 1895 ? Mai rau este ca moda hollywoodiana a sequel-urilor inclusiv la filme ce nu au avut succes de la bun inceput incepe sa fie copiata din plin in cinematografia japoneza, si mai putin in cea coreeana, ce-si pastreaza inca originalitatea, in timp ce cea chineza, dupa o perioada de imitare a megaproductiilor americane, incearca sa-si gaseasca o proprie identitate pornind de la tematici specific autohtone.

Revenind insa la “Ju-on The Final Curse”, filmul continua povestea din “Ju-on The Beginning of the End”, dar in final se dovedeste poate cea mai slaba realizare din toata seria. Cu actori anonimi in rolurile principale, filmul isi adapteaza subiectul la realitatile secolului XXI – internet, telefonie mobila -, insa aceste elemente nelipsite din viata japonezului de rand al noului mileniu contrasteaza cu locatiile in care se deruleaza povestea – locuinta darapanata blestemata in care se petrec toate ororile si care are rol de sanctuar de transmitere al blestemului. Ca si in celelalte parti, pesonajul principal, acel baietel vopsit in alb din cap pana in picioare, apare si dispare in diverse locatii, caci e un spirit ce se plimba in voie prin lumea celor vii, insa e vazut doar de cei atinsi de blestem. De aceasta data insa, filmul sufera mult la capitolul coeziune, scenariul fiind foarte anost. Ca si in partea anterioara din 2014, regizorul incearca sa spuna povestea din mai multe unghiuri de vedere, al mai multor personaje, ce ajung in contact cu blestemul din curiozitate sau incercand sa-l distruga. Astfel, productia pare mai degraba un omnibus format din mai multe segmente, cu personaje care interactioneaza mai mult sau mai putin, insa lipseste liantul care sa faca filmul cat de cat captivant. In plus, personajele sunt mai mult “carne de tun”, spectatorul nu apuca sa se acomodeze cu infatisarea lor datorita numeroaselor cadre filmate in locuri intunecate, iar subiectul chiar nu mai reuseste sa te surprinda cu nimic, astfel ca ajungi la final – cine rezista 90 de minute, caci acest film e o adevarata proba de foc – sa concluzionezi ceea ce deja stiai, anume ca Raul nu moare niciodata, el se reincarneaza mereu pentru ca intotdeauna exista musterii cu aplecare spre a face rau celor din jur. Raul supravietuieste odata cu oamenii, lupta lui cu Binele e o iluzie, cele doua coexistand de la savarsirea Pacatului Originar pana la disparitia acestei planete. Tot ce ne ramane ca muritori de rand e sa acceptam ca exista Bine si Rau, care ne influenteaza, ca dorim sau nu, si ca uneori salvarea propriului suflet nu mai depinde de noi, atunci cand curiozitatea pentru anumite lucruri merge prea departe.

Continuand povestea din “Ju-on The Beginning of the End”, Mai, sora mai mare a lui Yui, invatatoare la o clasa din scoala primara, afla de disparitia surorii ale. Primind de la scoala lucrurile ei, Mai afla ca sora ei vizita des casa unuia din elevii ei, Toshio Saeki, care absenta de mai bine de 9 zile. Printre lucrurile surorii sale, Mai descopera niste pagini cu niste cerculete, iar la un moment dat incepe sa se comporte ciudat. Pentru a deslusi misterul disparitiei surorii sale si a pune capat blestemului urii, Mai decide sa viziteze misterioasa casa a elevului Toshio. Povestea mai multor personaje ce vor fi legate de acest blestem si de Toshio va fi dezvaluita, printre care ca a familiei adoptive a lui Toshio, o mama singura, matusa lui Toshio, si fiica ei Reo, ce devin noua familie a tacutului baiat, povestea fetitei bolnave din clinica din apropierea casei blestemate, Marisa, ce-l filmeaza noaptea pe Toshio, si povestea prietenului lui Mai, ce lucreaza ca impiegat intr-o gara. Aparent fara legatura intre ele, toate aceste personaje vor intra in contact cu blestemul Ju-on si vor incerca sa il invinga…

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil