Reporter: Dar majoritatea oamenilor, pe masura ce imbatranesc, gasesc greu sa-si mentina acea sensibilitate care sa-i faca sa se simta miscati cand citesc o poezie.. In acest sens, cred ca ati trait un fel diferit de viata in comparatie cu alti oameni.
Yoon: Cred ca e in firea mea. Comparand zilele in care faceam filme in Coreea si viata mea actuala in Franta, nu cred ca s-au schimbat multe. Doar atmosfera din tara mea si prietenii mei s-au schimbat putin. Pentru ca chiar si atunci, pe vremuri, cand eram o vedeta de film, eram doar o actrita ce statea in fata obiectivului. Cand ieseam in afara studioului, mereu reveneam la adevaratul meu eu si la adevaratul meu nume, Son Mi-ja. Acea persoana pe nume Mi-ja nu s-a schimbat in alta tara, si cred ca am fost in stare sa pastrez acea parte din mine in toti acesti ani. Daca n-as fi putut face asta, m-as fi simti extrem de prost.
Reporter: Multe staruri trebuie sa-si mentina imaginea de vedeta in viata lor personala.
Yoon: Acest lucru nu e valabil si pentru mine. Pana si zilele cand jucam in filme nu au fost deloc stralucite. Fanii au fost cei care m-au transformat intr-o vedeta, iar in sufletul meu, nici macar nu m-am privit ca o mare vedeta. Numele meu e Son Mi-ja, si exista un motiv pentru care mi-am ales ca nume de scena Yoon Jung-hee. Pe atunci – si chiar si acum -, lumea privea actoria ca pe o profesie din pasiune, iar eu am vrut sa raman tacuta si neobservata. Astfel ca “Jeong” (in caractere chinezesti) se refera la liniste, iar “Hee” la femeie. Si am ales ca nume de familie “Yoon” pentru ca aveam o prietena de treaba al carei nume de familie era “Yoon”. Asa ca i-am luat numele, fara a-i cere macar permisiunea. (rade).
Reporter: Se pare ca visati la o viata proprie, nu la una fermecatoare ca actrita. Intr-unul din interviurile dvs spuneati ca erati determinata sa renuntati la actorie dupa 5 ani, dar atunci ati mai ramas in domeniu 2 ani si ati plecat pentru afaceri.
Yoon: Sa fiu actrita nu a fost visul meu. Doar s-a intamplat sa fie asa. Eu am intentionat sa-mi continui studiile si sa devin profesoara universitara sau diplomat. Voiam sa fac actoria doar pentru 5 ani, iar apoi sa plec in Statele Unite pentru studii. Dar atunci erau anii de glorie ai cinematografiei coreene, si am reusit sa particip la filmarile acelor filme incredibile. Asa ca a devenit foarte greu pentru mine sa plec, asa ca am facut-o pentru 7 ani. Apoi, in 1972 m-am dus la Paris cu regizorul Shin Sang-ok pentru a filma un film, si acolo am realizat ca Paris e locul unde ar trebui sa fiu, nu Statele Unite. Trebuia sa merg in Paris, unde fratii Lumiere au facut filme.
Reporter: Dar ati debutat ca actrita in filmul “Youth Theater”, unde concurenta pentru rolul principal era de 1.200 la 1. Intr-o astfel de situatie, de obicei nu ar trebui sa ai o puternica dorinta de a fi actrita ?
Yoon: Prietenii mei mi-au spus de casting, m-am dus si am participat la el. La sfarsitul interviului, ce facea parte din auditie, am auzit pe cineva spunand ca producatorii au decis deja sa distribuie pe cineva in acel rol. S-a intamplat sa fiu o persoana extrem de mandra – e unul din defectele mele. Asa ca, atunci cand am auzit asta, pur si simplu am plecat in mijlocul auditiei si am facut o plimbare pe malul raului Han. Cineva mi-a zis sa ma intorc sa termin auditia. Am facut-o si am obtinut rolul.
Reporter: Ati fost curajoasa. Sa ganditi astfel la o varsta atat de frageda, trebuie ca parintii dvs v-au insuflat o fantastica doza de incredere cand v-au crescut.
Yoon: Tata era un romantic incurabil. Mi-a spus ca visul lui era sa ma trimita in Franta, iar pe fratii mei mai mici in Statele Unite. Iar visul lui a devenit realitate. Cand am inceput sa mergem la gradinita, ne-a invatat sa dansam sis a cantam, lucru care m-a ajutat enorm cand am inceput actoria. Am facut balet si dans traditional coreean, corpul meu stia cum sa se miste cand imi faceam scenele de dans in filme.
Reporter: Si dvs ati fost fascinate de romantism si arta, asemeni tatalui dvs. Nu a fost teleul dvs sa fiti o actrita sau o vedeta.
Yoon: Da. Cand eram ocupata sa lucrez ca actrita, nu aveam o viata personala. Cand ieseam pe strada, fetele se strangeau in jurul meu, iar barbatii mi-ar fi scris scrisori cu sangele lor. Eram recunoscatoare pentru genul acesta de adorare, dar nu am avut nici o libertate. Asa ca m-am dus in Franta sa-mi gasesc libertatea sis a studiez filmul. De fiecare data cand aveam un scenario bun, veneam in Coreea si filmam filmul. Chiar si dupa ce m-am maritat, am facut cam 20 de filme. Cat de minunat poate fi asta ? In viata, nu sta totul in a fi tanar. Uitati-va ce frumoasa e viata pentru mine, o femeie de 90 de ani [de fapt 66 de ani la data interviului] ce traieste o viata fabuloasa. Ma gandesc la cum imi pot petrece viata in mod frumos si cu speranta ca void a peste un film care sa spuna povestea vietii mele.
Reporter: Inseamna ca filmele pe care le-ati ales dupa plecarea dvs in Franta trebuie sa aiba o insemnatate speciala.
Yoon: Intocmai. Apaream la un film in cativa ani, si imi placea asta. Aveam timp sa-l analizez si sa ma bucur de el. Dupa „Manmoobang” (1994), am primit o multime de oferte de la tot felul de persoana din industrie, timp de 15 ani. Dar m-am crutat si am asteptat sa apara ceva cu adevarat bun, un film minunat ca „Poetry“ (rade). Dupa ce am decis sa plec in Franta sa-mi gasesc libertatea, fiecare film pe care l-am facut l-am simtit mai pretios, pentru mine. Un actor e o persoana ce reinventeaza viata, si am inceput sa gandesc ca nu voi abandona niciodata acest domeniu pana la moarte.
Reporter: Cum va influenteaza sa traiti intr-o tara ca Franta sensibilitatea artistica ?
Yoon: Nu cred ca traind in Franta are un efect puternic. Doar ca Parisul e orasul artei. Exista atatea expozitii, atatea concerte si ai parte de atata libertate traind in Paris… Nimeni nu interfereaza cu viata ta personala. Presupun ca o asemenea libertate te pote influenta. Eu si sotul meu calatorim in toate colturile lumii, dar cand ne intoarcem in Paris cu siguranta exista o anumita vibratie legata de acest oras.
Interviul a fost acordat de actrita unei publicatii coreene in timpul festivalului de la Cannes din 2010.
Yoon Jung-hee s-a nascut in 1944, si a debutat intr-un film la 23 de ani. In 1974 s-a casatorit cu pianistul Paik Kun-woo, avand o fiica care e violonista. La mijlocul anilor ’90 actrita s-a retras din lumea filmului si s-a stability la Paris, revenind intr-un film in 2010, in rolul din “Poetry”. Acesta i-a adus premiul criticilor de film la Festivalul d ela Los Angeles pentru cea mai buna interpretare. Yoon Jeong-hee a aparut in exact 260 de filme (!) din 1967 pana in 1994, inclusiv luand in calcul revenirea dupa 16 ani in “Poetry”. Rar un actor de pe mapamond se poate lauda cu o asemenea cariera, astfel ca atunci cand spui “monstru sacru” unui actor care a aparut in 20-30 de filme parca acest titlu paleste in fata sutelor de filme in care actrita veteran a fost distribuita. 22 e numarul premiilor stranse in intreaga cariera de actrita, care alaturi de rivala ei de-o viata, Moon Hee si Nam Jeong-im va ramane pentru totdeauna in istoria filmului coreean ca parte din asa-numita “Troica” cu cei mai mari 3 actori pe care Coreea i-a avut vreodata. Oare cum ar fi fost privita si primita de generatia Hallyu actrita din poza alaturata, daca Hallyu si internetul ar fi existat in anii ’60 ? Nu seamana izbitor cu regretata Audrey Hepburn ?
Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com
0 Comments