Detinatorul “Taesan Group”, Im Tae San (Choi Min-sik) e un tata trecut de mult de prima tinerete ce incearca sa-si reface viata alaturi de mai tanara lui amanta, Park Yoo Na (Lee Honey). Insa in ciuda sentimentelor sincere pe care le are fata de aceasta, intampina o puternica opozitie din partea fiicei sale rebele, adolescenta Mi Ra (Lee Soo-kyung), ce nu o accepta sub nici o forma pe Yoo Na ca mama vitrega. Desi tatal incearca sa le apropie pe cele doua, esueaza din start. Lucrurile se complica cand Mi Ra ajunge in posesia unui clip video compromitator, in care Yoo Na, starleta din lumea muzicii, face lucruri mai putin decente in compania fostului ei iubit. Hotarata sa puna piciorul in prag si in baza acestei inregistrari sa obtina despartirea amantei de tatal ei, Mi Ra stabileste o intalnire cu Yoo Na. Evenimentele se precipita, iar in urma unui accident de masina Yoo Na isi pierde viata. Inregistrarile camerelor de supraveghere indica masina lui Mi Ra ca fiind cea care a produs accidentul, iar politia sosita la locul faptei constata ca Mi Ra se afla in pragul comei alcoolice. Aceasta se trezeste dimineata in arestul politiei, fiind inculpata pentru omor. Cu sufletul sfasiat, tatal va incerca sa traga toate sforile necesare pentru a afla adevarul inaintea procuraturii, dar cineva necunoscut intevine si furnizeaza procuraturii o inregistrare video care va schimba intreaga soarta a procesului… Tatal dispareta e dispus sa faca orice pentru a pune mana pe stick-ul cu inregistrarea…

Regizorul coreeean Jung Jin-woo, cunoscut pentru “Modern Boy” si “Eun-gyo”, a acceptat in vara lui 2016 realizarea unui remake coreean dupa productia chineza “Silent Witness” din 2013, “Heart Blackened”. Filmat pe durata a aproape 4 luni, ultimele cadre fiind trase chiar in Thailanda, productia a avut ghinionul unei lansari in cinematografe intr-o perioada in care productia Hollywoodiana “Thor: Ragnarok” si cea coreeana “The Outlaws” faceau legea. In plus, o drama desfasurata in mare parte in salile de tribunal cu greu poate face fata la box-office avand concurenta unor filme comerciale, de actiune, ca cele amintite. Desigur, “The Attorney” e o exceptie frumoasa pentru cinematografia coreeana, dar, din nefericire, “Heart Blackened” e departe de succesul acestuia, obtinand doar 3,5 milioane de dolari la box-office. Choi Min-sik a fost ca de obicei la inaltime, interpretand un personaj destul de asemanator cu falsul primar din “The Mayor”, de aceasta data obsedat de puterea pe care i-o confera banul. Im Tae San are impresia ca poate cumpara pe oricine cu banii sai obtinuti din brokeraj, “prin puterea mintii”, cum ii place sa spuna. In viziunea lui, totul poate fi musamalizat in functie de pretul fiecarui om, dar in ciuda acestei filosofii, e indragostit sincer de o starleta din lumea muzicii, Yoo Na, interpretata de Lee Honey. Cand aceasta moare si principala suspecta e fiica lui, Im Mi Ra, Tae San isi va pune in miscare toate relatiile pentru a strange dovezile nevinovatiei fiicei sale, singura familie ce i-a mai ramas. Lee Soo-kyung o interpreteaza pe fiica magnatului, Mi Ra, tanara actrita ce-a debutat in “Coin Locker Girl” reluandu-si rolul de “fiica” a lui Choi Min-sik, dupa o prestatie identica in “The Mayor”. Si acum este o adolescenta rebela, care insa isi impinge rolul pana la extrem (aroganta, consum de alcool, trufie), fiind extrem de convingatoare. Park Shin-hye revine in ipostaza de avocat, dupa aparitia din “Miracle in Cell No. 7” unde in final juca un rol similar. De data asta nu doar ca nu este deloc convingatoare, dar personajul ei devine chiar antipatic la un moment dat, cand da dovada de exces de zel cand vine vorba de principiile meseriei sale. Nu e una din cele mai fericite aparitii ale carierei sale (de altfel cam subtire pe marele ecran), poate viitorul ii rezerva ceva mai bun. Rolurile secundare nu se ridica la nivelul protagonistilor (actori mai putin experimentati), iar acesta e unul din punctele slabe ale filmului. Inexpresivul Park Hae-joon in rolul procurorului Dong e exasperant, iar Jo Han-chul si Ryoo Joon-yeol apar in multe cadre intunecate in care deosebirea lor sub aspect fizic e dificila, de aici si o usoara confuzie intre celelalte doua personaje secundare cheie ale povestii. Scenariul nu este unul iesit din comun, are rasturnarea de situatie care sa faca filmul atractiv, o data pe la mijlocul sau si o data la final, insa durata mult prea lunga a filmului (2 ore si 5 minute) a scazut din atractivitatea firului epic. Exista momente moarte in care regizorul taraganeaza in mod intentionat actiunea, timp in care putea introduce cateva inovatii sau putea contura mai bine relatia dintre personaje. In schimb, regizorul s-a straduit pana in ultimele minute ale productiei sa pastreze supriza si sa nu dea nici un indiciu despre posibilul deznodamant, si asta chiar cu pretul de a lasa spectatorii in ceata o perioada de timp, cand ajungi sa te intrebi daca mai intelegi ceva din tot. Din fericire, finalul este cheia logica, coerenta, a intelegerii acestui compromis facut prin acest mod de relatare mai putin captivant. Lucrul pozitiv e ca regizorul nu o da pe melodrama, la final, multumindu-se sa se limiteze la o drama realista prin mesajul sau de pe parcurs. Per ansamblu un film bun, ce nu exceleaza dar nici nu dezamageste, de la care cu siguranta ne-am fi asteptat la ceva mai mult. Probabil atat s-a putut…

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>