Actorul Lee Jun-ki s-a inrolat pe neasteptate in armata, iar rolul sau din filmul in care a fost distribuit, „Grand Prix”, a ramas vacant. Cum proiectul era inceput, producatorii au trebuit sa gaseasca repede un inlocuitor. In urma cu cateva zile s-a anuntat ca partenerul lui Kim Tae-hee din acest film va fi Yang Dong-geun. „Grand Prix” este un film despre un cal care a trecut printr-un accident, si despre o cantareata care si-a pierdut increderea de sine. Cu ajutorul calului ranit, aceasta va incerca sa-si recastige increderea in propriile ei forte. Personajul interpretat de Yang Dong-geun realizeaza ca are aceeasi problema si incepe sa o incurajeze pe aceasta.

„Grand Prix” marcheaza revenirea pe marele ecran a lui Yang, dupa 4 ani de absenta. A jucat in cariera de pana acum in cateva filme importante, precum „Adress Unknown” al lui Kim Ki-duk, „Fighter in the Wind” – un mare succes de casa, si in „Monopoly”, un thriller cunoscut cinefililor. Yang este un cunoscut interpret de hip-hop in Coreea, si intamplarea face ca revenirea sa in lumea filmului sa se faca la incheierea celor 2 ani de serviciu militar obligatoriu (Yang a fost incoprorat in mai 2008, si recent a fost lasat la vatra). Se poate vorbi, asadar, de o „predare a stafetei” simbolica, de la un actor proaspat recrutat (Lee Jun-ki) la unul proaspat lasat la vatra (Yang Dong-geun). Sigur este faptul ca „Grand Prix” si-a facut inca de pe acum suficienta reclama pentru a starni curiozitatea cinefililor.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>