In septembrie 2011 incepea difuzarea la postul de televiziune Hunan din China serialul “Scarlet Heart”, avand in rolurile principale pe Liu Shi Shi si Nicky Wu. Ecranizarea dupa romanul “Bu Bu Jing Xin” scris de Tong Hua avea sa se bucure de un succes fulminant, serialul de 35 de episoade obtinand o multime de premii si aprecierea a milioane de fani. “Moon Lovers: Scarlet Heart Ryeo” este o readaptare coreeana al serialului chinezesc, avand 20 de episoade, difuzate de postul de televiziune SBS in premiera in Coreea. Filmarile au inceput in ianuarie 2016 si s-au terminat in iunie, astfel ca la data lansarii in luna august 2016 simultan in Coreea, China, Japonia si Hong Kong, drama era filmata integral. In ciuda distributiei care a beneficiat de o multime de actori aratosi, tineri si atletici, a unui buget mai mult decat generos (13 milioane dolari), a unei publicitati masive si agresive, serialul a avut un rating modest (7,59%), asta datorita in mare parte “nenorocului” de a se fi nimerit pe acelasi interval orar cu” Moonlight Drawn by Cloud” difuzat de postul concurrent KBS2, care a inregistrat un rating net superior (18,3%). Cu toate acestea, serialul a fost apreciat prin premiile cu care au fost rasplatiti actorii pentru prestatia lor (Kang Ha-neul, Lee Joon-ki, IU, etc.) dar si prin dorinta fanilor, care au deschis o multime de petitii cerand o continuare a povestii.

Go Ha-jin este o tanara coplesita de necazurile care s-au abatut asupra ei: ramasa cu o groaza de datorii de pe urma iubitului ei care o parasise pentru o alta femeie, fugarita si amenintata de cei pe care iubitul ei ii inselase, nu-si doreste altceva decat sa doarma, asa, vreo mie de ani. Cum asa ceva este putin probabil, isi plange de mila in compania unei sticle cu alcool, privind raul ce curgea la picioarele ei. Este trezita din contemplatie de un copil care cade in apa si, din instinct, sare dupa el si-l salveaza, moment in care incepe o eclipsa totala de soare si simte cum o forta misterioasa o trage spre adancurile intunecate ale apei. Iese la suprafata si dupa primele clipe de confuzie, cand crede ca a murit si se afla in “viata de apoi”, descopera cu stupoare ca este in corpul unei adolescente pe care o cheama Hae Soo, ca face parte dintr-o familie aristocrata, are o sora casatorita cu un print si ca tocmai a nimerit in regatul Goryeo din timpul domniei regelui Taejo. De aici incep o serie de intamplari in care va fi eroina principala, va fi implicata fara voia ei in lupta pentru tron care se da intre fii regelui, se va indragosti de unul din printi, care va pune insa interesele politice si de familie mai presus de iubirea ei, isi va vindeca inima ranita cu sprijinul altui suflet suferind, cucerind in schimb faima de a fi venit din alta lume dar si prietenia neconditionata a catorva printi din familia regala. Va reusi ea sa poata parasi lumea cruda si dura in care se simtea ingradita si devastata de intrigile tesute in jurul ei?

Go Ha-jin (Hae Soo) este interpretata de IU (pe numele adevarat Lee Ji–eun, o actrita–cantareata care a debutat in 2011 in serialul Dream High, continuand cu Bel Ami (2013) si Producer in 2015). Aceasta este o tanara adanc ranita de cel in care avea atat de multa incredere. Cand se trezeste in alta lume si in alta epoca, incearca sa se adapteze din mers la moravurile lumii in care aterizase, aparitia ei si comportamentul supect si confuz fiind pus pe seama unei amnezii. Este gazduita in casa surorii ei, o fiinta blanda si educata care este casatorita cu cel de-al 8-lea print, Wang Wook. Traind in aceeasi casa, cei doi descopera ca au sentimente unul pentru altul, dar ascund totul de cei din jur. Firea ei vesela, deschisa si sincera il cucereste pe cumnatul ei, care ar fi vrut ca ea sa-i devina sotie, dar totul se naruie din cauza ambitiilor, orgoliilor si a lacomiei. Adanc ranita, isi doreste cu ardoare eliberarea din lumea in care se simtea prizoniera si constransa, si unde trebuia sa-si calculeze cu atentie fiecare pas nestiind din care parte vine pericolul. Face fata tot mai greu intrigilor si rautatii de la palat, un loc pe care il gaseste extrem de periculos si unde nu ar fi vrut sa mai traiasca. Stiind mersul istoriei, ar fi vrut sa ia atitudine si sa-i avertizeze pe cei aflati in pericol, dar isi da seama ca acest lucru ar fi schimbat istoria si nu voia s-o faca, asa ca se multumeste sa “ajusteze” pe ici pe colo intamplarile cunoscute din istorie sau sa asiste –martor neputincios – la intamplarile pe care le stia din carti. Cu sanatatea subrezita de stresul si durerea la care fusese supusa, primeste alta lovitura din partea celui care ii alinase sufletul ranit si care ii promisese ca nu o va parasi niciodata – cel de-al 4-lea print, regele drag sufletului ei.

Al 4-lea print Wang-So, Regele Gwangjong (Lee Joon-ki – Iljimae, Time Between Dog and Wolf, Criminal Minds, etc.) a fost in copilarie obiect de santaj intre parintii sai, ramanand cu cicatrici sufletesti si fizice pentru toata viata. Este “adoptat” (de fapt tinut prizonier) de o familie care face parte dintr-un trib ce trebuia tinut sub control, care ii ofera o educatie dura si cruda, fapt ce face din el un caracter salbatic si nesupus. Nedorit si alungat din propria familie, chinuit de cea adoptiva, pe seama lui se spun fel de fel de povesti, toate inspaimantatoare. La aparitia lui, imbracat in negru cu o masca permanenta care ii acopera cicatricea ingrozitoare de pe fata, toata lumea se ascunde, de frica. In sufletul lui plange insa durerea de a nu fi iubit de mama, si tanjeste dupa un prieten in care sa aiba incredere si pe care se poate baza. Cum la palat acest lucru este aproape imposibil, isi doreste ca nimeni sa nu mai poata sa ii faca rau, iar acest lucru nu este posibil decat daca va deveni rege. Hae-soo va deveni prietenul pe care se poate sprijini, pe care o iubeste din adancul sufletului si care ii va fi reazem in momentele cele mai grele. Ea va fi balsamul care ii va obloji ranile, iar el o va rasplati cu multa durere si neincredere pe care le va regreta amarnic si mult prea tarziu, lasandu-i sufletul golit si singur.

Al 8-lea print, Wang-wook (Kang Ha-neul –Misaeng, Angel Eyes, The Heirs, etc.) este printul care va deveni mai tarziu regele Daejong. Face o casatorie de convenienta cu sora lui Hae-soo, pe care o respecta si o ocroteste. Traind sub acelasi acoperis cu Hae-soo, este uimit si intrigat de comportamentul ei “venit din alta lume”, dar si amuzat de actiunile ei. Se ataseaza de ea, isi scriu poezii si-si trimit scrisori, iar sotia lui, aflata in suferinta, le da acceptul sa se casatoreasca. Dar lacomia, politica, santajul si dorinta de a stapani pe ceilalti ii pun familia in actiune, caci prin el, care este vazut un om integru si capabil, si ei pot sa aiba partea lor de glorie si putere. Asa ca el renunta pur si simplu la visurile construite impreuna si o indeparteaza, caci interesele familiei sunt mai importante decat fericirea lui. O va regreta toata viata si nu-si va ierta durerea pe care i-a provocat-o si care i-a declansat boala.

Viata si destinul celorlalti printi, lupta pe care o poarta cu atata inversunare si ce va ramane, in final, din toate ambitiile si dorintele lor, toate le veti afla din cele 20 de episoade ale serialului incadrat in genul istoric-time-travel, care a beneficiat de scenariul scris de Jo Yoon-young (Cinderella Man, Save the Last Dance for Me, etc.) avandu-l ca regizor pe Kim Kyu-tae (It’s Okay, That’s Love, That Winter, the Wind Blows, Iris, etc.) iar partea muzicala a fost sustinuta de EXO, Davichi, SG Wannabe, Lee Hi, etc.

Prezentare realizata de Iuliana – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>