Asia Team

A Better Jianghu (2026) – Eroul care nu știe să lupte, dar știe să câștige

FormatFilm An2026 Țară China & Hong Kong
qiyi1.8.9
qiyi1.8.9

“A Better Jianghu” (2026) in regia lui Liu Wenpu ne ofera o incursiune in lumea wuxia, in care tradarile, strategiile inteligente si nu in ultimul rand jocurile de putere pot fi la fel de taioase precum lama unei sabii. Genul wuxia e unul extrem de indragit de fanii filmului chinezesc din Romania inca de pe vremea comunismului, insa nivelul la care au ajuns realizarile de gen in prezent, aceste eterne povesti istorice despre razboinici neinfricati, despre onoare si infruntari intre factiuni rivale este de-a dreptul remarcabil. Scenariul, semnat de Yang Bingjia si Xun Lu, adapteaza un univers literar wuxia asociat romanului lui Xiao Duan, “Bei Xue: Ye Yu Da Jin He”, combinand actiunea cu intriga politica. Iar ca noutate, fata de alte productii similare din anii precedenti, “A Better Jianghu” nu urmareste perspectiva unui mare maestru de arte martiale, ci un personaj fara aptitudini exceptionale de luptator. Filmul a avut premiera la Festivalul de la Pingyao în septembrie 2026 si a ajuns ulterior in mediul digital, prin iQIYI, in octombrie 2026.

 

A Better Jianghu secventa 1In secolul XII, in timpul dinastiei Song de Sud a Imparatului Gaozong, dupa indelungate infruntari militare cu dinastia Jin din Nord, o inscenare pusa la cale de cancelarul Qin Hui duce la executarea comandantului militar de incredere al Imparatului, eroul luptei impotriva Jin, Yue Fei. Pentru a-si spori influenta, Qin Hui isi creeaza o veritabila armata privata, recrutand luptatori de elita din Jianghu – un fel de lume (interlopa) a artelor martiale. Numindu-i Garda Imperiala, condusi de un anume Yuan Hanting (Andy On), acestia erau nemilosi si iscusiti in stapanirea artelor martiale. Toti cei ce aveau ceva de cartit impotriva dinastiei Jin a Jurchenilor intrau in vizorul lor, pe o lista de persoane indezirabile, pedepsite cu moartea. Pe acest fundal, intreaga lume a artelor martiale a ajuns sa-i dusmaneasca. In timpul unei misiuni de escortare a unei solii Jin, luptatorii Garzii Imperiale poposesc in satul Qilipu, unde are loc un macel. Toti luptatorii, inclusiv solia sunt ucisi, singurul supravietuitor fiind Shen Fang (Pan Binlong), un functionar marunt ce insotea cortegiul. In plus, dispare si o mare cantitate de argint, si, cum era de asteptat, unicul supravietuitor devine… principalul suspect. Doar ca Shen Fang este doar un carturar, ce nu stapaneste artele martiale, persoana ideala pentru rolul de tap ispasitor…

 

Construit in jurul unei intrigi istorice in care inteligenta si manipularea sunt la fel de importante precum maiestria martiala, “A Better Jianghu” ne prilejuieste reintalnirea cu cativa actori de top ai cinematografiei chineze, a caror interpretare da soliditate constructiei epice. Pan Binlong, un actor desavarsit de comedie si teatru, cu o uriasa experienta artistica, il interpreteaza pe Shen Fang, un “erou din intamplare”, poate cel mai interesant element al constructiei dramatice. Acesta nu este nici eroul clasic al filmelor wuxia, nici razboinicul invincibil care aduce dreptatea celor asupriti. Intr-o lume – cea a secolului XII – in care prestigiul se castiga cel mai des prin forta si pricepere in lupta, Shen Fang pare a porni dintr-o pozitie dezavantajata: cunoaste prea putin artele martiale, e un carturar ce stapaneste A Better Jianghu secventa 2cuvintele, iar vulnerabilitatea sa nu face decat sa creeze tensiune si umor totodata. Ceea ce nu poseda fizic compenseaza prin inteligenta, dintr-un aprig instinct de supravietuire. Rivalul sau e Yuan Hanting (interpretat de celebrul Andy On, un experimentat al filmelor de actiune si un practicant al artelor martiale in viata reala), exponentul fortei represive a aparatului imperial. E un personaj asociat disciplinei, autocontrolului si, mai ales, capacitatii de a-si impune vointa prin intimidare si forta (atat fizica cat si mentala). Pentru el, Shen Feng e doar un soarece neimportant cu care se joaca cum doreste, e mai presus de oricine si orice, lipsit de scrupule dar mereu calculat. Si, desigur, e un expert desavarsit in artele martiale. Un alt personaj cheie al povestii e Luo Han – “pustiul cu camila” -, un justitiar idealist ce intruchipeaza tipul clasic al eroului wuxia, un luptator capabil, aparator autentic al dreptatii sociale, dispus sa se ridice impotriva coruptiei autoritatilor. Personajul e interpretat de tanarul actor Jiang Zhengyu, ce are mai degraba o alura de vedeta Hallyu decat de tanar talent in devenire al cinematografiei chineze. Dezinvoltura sa l-ar fi putut propulsa, intr-o poveste conventionala, in centrul actiunii, insa in acest film el se afla mereu in umbra lui Shen Fang, ceea ce face filmul si mai interesant. Pe masura ce personajele ajung sa se confrunte, adevarul devine tot mai greu de separate de aparente, iar ceea ce initial parea o ancheta oarecare pentru identificarea unui vinovat, se transforma intr-un joc complex de strategii bine gandite si de interese ascunse ce ies usor usor la iveala.

Un film bine realizat, inteligent, o incursiune captivanta in istorie si in lumea ascunsa a luptatorilor de arte martiale, in care nu avem un erou invincibil ci o aventura in care nu neaparat cel mai puternic e si cel care intelege cel mai bine jocul…

 

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.com !

 

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.