Pentru o vreme, Kitano s-a gandit sa faca echipa cu un alt comediant. Pe atunci l-a cunoscut pe Kaneko Kiyoshi, caruia ii spunea Jiro, si care lucra si el la teatrul frantuzesc. Si acesta il cunostea pe Kitano si spera intr-o colaborare; Kitano, la randu-i, era nesigur de intentiile lui Jiro, astfel ca ezita. Nu era vorba atat de a parasi teatrul frantuzesc, cat mai ales de loialitatea fata de maestrul Fukami care l-a luat sub aripa sa protectoare atunci cand toate portile i s-au inchis. In cel mai rau caz se gandea sa renunte de tot la teatru. Insa dorinta lui Kitano de a deveni celebru a fost prea puternica, iar cand i-a spus vestea lui Fukami, acesta s-a suparat foarte tare si s-a imbolnavit.
Kitano si Kiyoshi au format un duo comic sub numele “Shokakuya Jiro, Jiro”, dar cu greu au reusit sa obtina ceva de lucru, castigand mult mai putini bani decat castigau la teatrul frantuzesc. Pe atunci erau la moda duo-urile comice, numerele in doi, in stilul hollywoodian al lui Abbott si Costello. Insa pentru a obtine roluri pe scenele importante aveai nevoie de un mentor in meserie, o vedeta sau un duo vedeta in umbra careia (caruia) sa cresti. Kitano si Kiyoshi au ales una din cele mai faimoase echipe comice ale acelor timpuri, “Columbia Top Light”, care le-au acceptat solicitarea si le-au schimbat numele in “Sora Takeshi Kiyoshi”. Dar nici aceasta schimbare nu a imbunatatit pozitia si situatia financiara a celor doi ucenici.
Kitano nu era frustrat doar din cauza nereusitei, ci si a faptului ca l-a parasit si dezamagit pe Fukami. Analizand la rece lucrurile, acesta a ajuns la concluzia ca ceea ce nu mergea in colaborarea cu Kiyoshi erau scenetele scrise de acesta din urma, aproape lipsite de hilar. Kitano era atat de debusolat incat vroia, la un moment dat, sa apara sub influenta alcoolului pe scena si sa se ia la harta cu spectatorii care nu radeau. Proiectul celor doi intrase in impas.
Mai apoi, Kitano a vazut show-ul unui actor de comedie pe nume Youshichi, ce rostea cuvinte obscene cu rapiditatea unei mitraliere. Era exact ceea ce el cauta, un element care sa lege numerele lor comice. A scris un scenariu comic si i-a cerut parerea lui Jiri vis-à-vis de acesta. Kitano urma a interpreta un orasean din capitala care ar fi insultat un fermier proaspat ajuns aici. Jiri s-a ocupat de viitoarele numere, dar si de gasirea unui nou nume duo-ului. Acesta urma a se numi “Cei doi Beat”, termenul “beat” reflectand pasiunea lui Kitano pentru jazz (”beat” se referea, in engleza, la acel semn evident din mana prin care interpretii unei formatii tineau ritmul melodiei). Kitano urma a avea numele de scena “Beat” Takeshi, iar Jiri, “Beat” Kiyoshi.
Ceea ce cei doi faceau nu era un veritabil “manzai” (show-uri stand-up in varianta japoneza), care presupunea existenta unui “tsukkomi” (cel care spunea gluma) si a unui “boke” (victima, cel pe seama caruia se facea gluma). Spectacolele lor erau putin diferite: Kitano se lansa in monologuri aparent nesfarsite, in timp ce Jiri intervenea, timid, prefacandu-se ca nu intelege cuvintele complicate ale partenerului sau. In curand, acest stil de manzai a fost patentat drept “noul val manzai”, provocand un veritabil “boom” in lumea comediei.
Cuvintele folosite erau vulgare, Beat Takeshi dorind sa fie acea mitraliera care nu se mai opera din turuit, in timp ce Beat Kiyoshi urma a interfera in cele mai nepotrivite momente. Numerele puse astfel in scena au fost o lovitura care a revolutionat manzai-ul si, mai ales, a prins fantastic la public. Oriunde se jucau, in Asakusa, scenetele celor doi, sala era arhiplina. Veneau sa-i vada chiar comici celebri, iar “noua comedie” era pe buzele tuturor. Nu era vorba doar de “magia vulgarului” care atragea, ci si de mesajul transmis de acesta, ce ataca orice conventii intr-o societate inchistata in traditie si conventionalism.
Intr-o seara, un producator executiv al NHK, cea mai mare televiziune din Japonia, le vazuse numarul si le-a propus realizarea unei emisiuni la televiziune. Era anul 1976. Desi primise o lista de cuvinte care nu puteau fi pronuntate pe post, Kitano nu inceta sa foloseasca unul din ele in mod constant, fara a se opri. Consecinta acestui fapt a fost concedierea producatorului si… angajarea celor doi “Beat”. La televiziune, spectacolul lor a devenit unul absurd. Repetarea acelorasi cuvinte stereotipe ce mascau vulgaritatea, dar si plafonarea in scene stupide (spre exemplu, sareau in apa si ieseau cu pestele in gura) a atras din partea criticilor cronici tot mai putin laudative. In schimb, audienta placea acest cuplu din ce in ce mai mult. Atent monitorizati la cuvintele pe care le foloseau, cei doi au avut de ispasit “pedepse” din partea forurilor ce monitorizau audiovizualul in Japonia, Kitano fiindu-i chiar interzis, timp de un an, sa mai apara la televiziune. Toate fortele traditionale si conservatoire din Japonia se coalizasera impotriva lui Kitano, incercand sa arate lipsa de orizont a numerelor acestuia si lipsa umorului lor. Insa cu cat era mai persecutat, Kitano devene tot mai iubit de catre public.
In perioada de sfarsit a anilor ’70, Kitano a inceput, odata cunoscut, sa interpreteze numere solo, dezvoltand un stil nou, diversificandu-l prin aratarea fetei intunecate a comediei sale si a lui insusi. Urmand sfatul prietenului si regizorului Nagisa Oshima de a se indeparta de comedie, Kitano s-a apropiat de roluri violente. A inceput sa interpreteze criminali, unul dintre acestia aducandu-i un mare succes intr-un serial de televiziune. In paralel cu rolurile din seriale tv, Kitano a inceput sa realizeze talk-show-uri, si chiar a inceput sa scrie. A ajuns la un moment crucial al carierei sale: trebuia sa aleaga daca urma sa continue pe cont propriu sau alaturi de partenerul sau de scena.