“Twilight: Saya in Sasara” (2014) readuce in prim plan, cu o sensibilitate aparte, un subiect definitoriu pentru cinematografia japoneza, familia si valorile ei. Regizorul Yoshihiro Fukagawa reuseste o excelenta ecranizare a romanului “Sasara Saya” al lui Tomoko Kano, publicat in 2001, filmul dominand box-ofice-ul japonez in weekendul premierei. Yo Oizumi (pe care l-am vazut in “Kakekomi”, “Bread of Happiness” sau “Fullmetal Alchemist”) interpreteaza rolul principal masculin, in timp ce actrita Yui Aragaki, ce avea doar 26 de ani la data filmarilor, interpreteaza primul rol de mama din cariera (anterior a mai putut fi vazuta in “Wings of Kirin” si “Ballad”), fiind adevarata protagonita a productiei. Filmul spune povestea Sayei (Yui Aragaki), o tanara mama a unui splendid baietel de doar 4 luni, Yuusuke, care ramane orfan, capul familiei, Yuutaro (Yo Oizumi) pierzandu-si viata in urma unui tragic accident de circulatie. Yuutaro (sau Yuu-chan, cum ii spune Saya) era un comediant ratat, la ale carui reprezentatii sala era mereu goala si nu radea nimeni. Cel putin pana cand in viata lui a aparut Saya, singura persoana mereu prezenta la spectacole ce era cu zambetul pe buze. Dupa tragicul sfarsit, Yuutaro devine fantoma si asista neputincios la greutatile prin care trebuie sa treaca tanara lui sotie, pe care o considera nepregatita pentru a infrunta rautatea lumii. In plus, tatal lui, cu care avea o relatie foarte rece dupa ce nu a fost alaturi de sotia lui cand aceasta s-a stins, vine la funeralii si isi exprima intentia de a-si lua nepotul si de a-l creste de unul singur, fapt ce o ingrijoreaza nu doar pe Saya, care nu stia ca sotul ei ar avea un tata in viata, ci si pe Yuutaro. E momentul in care un fenomen supranatural se petrece, iar Yuutaro reuseste sa ia legatura cu Saya…

Filmul este o drama de familie cu accente de fantezie care cu siguranta va impresiona iubitorii genului prin simplitatea si sinceritatea trairilor redate de protagonisti. In centrul povestii e o tanara mama singura, Saya, care se vede in situatia de a trebui sa-si creasca de una singura copilul in urma disparitiei tragice a sotului ei. Saya e, de fapt, imaginea tipica a sotiei japoneze iubitoare, simpla si docila, care daca la inceput pare fragila, invata, in fata greutatilor, sa se descurce pe cont propriu si sa-si depaseasca fragilitatea. Isi iubeste mult sotul si fiul, tanjeste dupa o familie pe care niciodata n-a avut-o (toti cei dragi s-au stins unul dupa altul, viata ei find o continua peregrinare intre casele rudelor mai apropiate sau mai indepartate care au crescut-o) si din aceasta cauza isi dedica viata acestei familii dobandite in urma casatoriei cu Yuutaro, iubind-o fara regrete. Poate drama lui Yuutaro este la fel de profunda ca a ei, cu deosebirea ca Saya nu a stiut nici un moment ceea ce sotul ei a ales sa ascunda de ea. El considera ca tatal lui a murit de mult, si cum mama lui murise si ea, impartasea aceeasi soarta cu Saya, astfel ca apropierea lor a fost mult mai rapida. Cu aceste rani in suflet, tanarul cuplu si-a pierdut, asadar, increderea in familie si in valorile ei, dar cei doi nu au ezitat sa-si intemeieze ei insisi propria familie si, astfel, sa redescopere semnificatia ei. Dar poate familia supravietui grelei incercari a pierderii stalpului ei de sprijin ? Saya se zbate sa isi demonstreze ca poate fi o buna mama, in ciuda lipsei de experienta si, treptat, descopera acele valori interioare pe care le poseda dintotdeauna dar pe care nu le constientiza, care ii au puterea de a merge mai departe in ciuda tuturor piedicilor. Un film sensibil, cu multe lectii de viata emotionante, care cu siguranta nu va fi usor de uitat…

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Nascut intr-o familie instarita, Oba Yozo (Toma Ikuta) e un copil ce aparent are o copilarie fericita. Locuieste intr-o resedinta somptuoasa, are o intreaga armata de servitori la dispozitie, e tratat regeste si, de ziua lui, marele vis i se implineste: tatal lui ii permite sa fie plimbat cu caleasca. Insa dincolo de luxul acestei vieti aparent fericite se ascund mari frustrari date de lipsa de afectiune a parintilor, care il fac la un moment dat pe micutul Oba sa exclame: “Imi pare rau… ca m-am nascut !”. In perioada adolescentei, un coleg de clasa, vazandu-i desenul iesit din comun, ascuns cu grija intr-un dulap, ii prevede un viitor stralucit ca desenator, spunandu-i ca femei frumoase vor roi in jurul sau, fascinate de talentul sau. Ulterior, Oba il cunoaste pe Horiki (Yusuke Iseya), un pictor ratat care mereu ii cere bani imprumut, si care vede talentul din el, sugerandu-i sa il urmeze pentru a i-l cizela. In acest mod cei doi devin prieteni apropiati, Oba ajungand in anturajul mai mult sau mai putin artistic al lui Horiki, inconjurat de femei frumoase si alcool. Curand insa depresia va pune stapanire pe Oba, viata lui incepand sa se afunde in patima alcoolului si a propriilor esecuri ca fiinta umana.

“Fallen Angel” (2010) (cunoscut cu titlul initial de “No Longer Human”) a fost ultimul film al regizorului japonez Genjiro Arato, care 6 ani mai tarziu se stingea din viata la varsta de 70 de ani. Acesta a adaptat scenariul filmului dupa un cunoscut roman, “Ningen Shikkaku” (“No Longer Human”), scris de unul din cei mai remarcabili scriitori japonezi ai secolului XX, Osamu Dazai. In fapt, “No Longer Human” este un roman autobiografic, considerat capodopera intregii creatii literare a lui Dazai, fiind cel de-al doilea cel mai bine vandut roman din Japonia din toate timpurile, dupa “Kokoro” al lui Natsume Soseki. In ziua de azi, scrierile lui Osamu Dazai sunt considerate clasice pentru literatura japoneza, stilul lui fiind unul semi-autobiografic, cu multe experiente traite in viata reala de scriitor si transpuse in scrierile lui. Influentat de scriitori precum Ryunosuke Akutagawa sau Fyodor Dostoievski, Osamu Dazai e un personaj celebrat in Japonia, dar aproape cvasi-necunoscut in lumea occidentala, foarte putine din scrierile lui fiind traduse in alte limbi (din fericire iubitorii de literatura japoneza din Romania au sansa sa lectureze unul din romanele sale celebre, “Amurg”, tradus in romana). In acelasi timp, Dazai a ramas in istoria literaturii japoneza si ca una din figurile literare cele mai infame, datorita vietii lui tumultoase, alimentate de anturajul femeilor cu moravuri usoare si de o constanta lupta cu alcoolul si depresia, aceste elemente regasindu-se in scrierile sale, cu precadere in “No Longer Human”. Toate acestea au dus, in cele din urma, la sinuciderea sa in 1948, cand se afla pe culmile succesului, la doar 38 de ani. “No Longer Human”, care s-ar putea traduce “Descalificat a fi o fiinta umana”, e considerat de multi un fel de testament literar al scriitorului, in conditiile in care acesta si-a luat viata la scurt timp dupa publicarea ultimei parti a romanului sau.

Filmul din 2010, un omagiu adus marelui scriitor, il are in rolul principal pe Toma Ikuta (Brainman, Grasshopper, Prophecy, The Top-secret: Murder in Mind), aflat la debutul pe marele ecran, secondat de mereu fascinantul Yusuke Iseya (Shinjuku Swan 1 si 2, JoJo’s Bizarre Adventure, Joker Game, Mozu: The Movie). Productia, ce are o lungime de peste 130 de minute, i-a adus premiul pentru Cel mai bun debutant lui Toma Ikuta, a carui prestatie e cu adevarat remarcabila. Insa ritmul lent in care ne este dezvaluita povestea, durata extrem de lunga a filmului si lipsa acelei puternice voci narative din romanele lui Dazai (majoritatea narate la persoana intai) sunt tot atatea puncte slabe ale acestei realizari artistice de amploare, plasata in prima jumatate a secolului XX, intr-o Japonie marcata de un militarism exacerbat ce duce in cele din urma la invadarea Manciuriei. Personajul central, Oba Yozo, isi traieste drama in tacere, fara ca regizorul sa fi reusit sa transmita emotia data de o minutioasa analiza psihologica a unui personaj cazut in depresie. Isi iroseste viata in baruri, in anturajul femeilor frumoase care il atrag prea putin, iar focul pasiunii pentru desen e unul parca artificial, mult timp spectatorul nereusind sa realizeze care e, de fapt, acel lucru care face din acest personaj unul exceptional, mistuit de suferinta de a fi ignorat de propria familie. Ce e demn de remarcat la acest film sunt decorurile, atmosfera de inceput de secol XX recreata pana in cele mai mici detalii, stilul boem de viata al scriitorilor acelei perioade, elementele victoriene de decor, anumite nuante subtile prin care se incearca patrunderea in mintea personajului principal si, desigur, interpretarea lui Toma Ikuta. Per ansamblu, un film autobiografic tipic japonez, in care plusurile si minusurile se contopesc si lasa loc imaginatiei spectatorului, singurul in masura sa judece daca ceea ce regizorul Genjiro Arato ofera chiar reuseste sa reconstituie cu fidelitate drama lui Oba Yozo din celebrul roman al lui Osamu Dazai.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

„Firebird” (1997) a fost ultimul film regizat de Kim Young-bin, un regizor coreean exponential al anilor 90 ce a regizat cu precadere filme de actiune din genul „hard-boiled”. In Extremul Orient, la sfarsitul anilor 80 si de-a lungul anilor 90, industria de film din Hong Kong a imbratisat genul „hard-boiled” prin intermediul unui regizor necunoscut pe atunci, dar care avea sa devina unul din cele mai mari nume ale filmului chinezesc din toate timpurile, un anume John Woo. Colaborand cu actori precum Chow Yun-fat, Tony Leung sau Andy Lau, filmele lui Woo au ajuns in scurt timp celebre si extrem de populare, lansand o moda in Extremul Orient, la care a incercat sa se alinieze si Coreea de Sud, prin mijloacele sale financiare mult mai reduse. Regizorul Kim Young-bin a fost unul exponential pentru acest gen de filme, „hard-boiled”, in Coreea, cu antieroi, femei fatale, spioni sau suspecti de serviciu prinsi in paienjenisul unor jocuri periculoase, filme de actiune nu de putine ori violente si presarate cu scene „fierbinti” in masura a reda cat mai realist decrepitudinea caracterului uman. Colaborand cu legenda filmului coreean Im Kwon-taek (la „The General’s Son”), cel mai exponential regizor din toate timpurile din Coreea, Kim Young-bin si-a imbunatatit calitatea productiilor de la un film la altul, cea mai cunoscuta realizare a sa fiind, de departe, „The Terrorist” (1995). Scenele de actiune au devenit mult mai fluide, iar in privinta scenariilor a incercat sa le dea o oarecare profunzime, analizand cat mai complex posibil pentru un film de actiune protagonistul, de obicei un barbat aratos dar lasat fara alte alternative decat violenta pentru a-si exprima furia impotriva discriminarii si nedreptatii la care il supune societatea. In rolul principal din „Firebird” il vedem pe tanarul Lee Jung-jae, ce avea in 1997 doar 24 de ani si se afla la abia al treilea rol intr-un film, remarcandu-se deja pe micul ecran in cateva seriale, cel mai notoriu fiind „Sandglass” in 1995. Rolul negativ ii revine actorului Son Chang-min, un cunoscut actor in anii 90, care s-a reprofilat ulterior spre lumea serialelor de televiziune (poate cea mai celebra interpretare a acestuia fiind rolul Shin Don din serialul omonim din 2005).

Peter, pe numele real Kim Young-ho (Lee Jung-jae), e un pierde-vara ce hoinareste cu amica lui de ocazie pe unde apuca. In octombrie 1995, cei doi se afla in Macao, planuind sa se intoarca in Seul. Acolo, ea il cunoaste pe Kang Min-sub (Son Chang-min), fiul proprietarului recent decedat al Grupului Kyung Hee, unul din cele mai mari conglomerate din Coreea. Ea ii da tarcoale potentului afacerist, cuplandu-se cu el, prezentandu-i-l acestuia si pe Peter, ce-i aduce unele castiguri consistente la cazinou prin intuitia sa. Toate bune si frumoase pana cand intr-o seara, Min-sub ii da noii sale amice niste droguri, cautand senzatii tari pe plaja in plina noapte, iar fata moare. Cu complicitatea lui Peter, cadavrul fetei e aruncat in mare, iar Peter devine, de voie, de nevoie, un apropiat al lui Min-sub. Peste un an, Peter vine in Seul si ii cere lui Min-sub un singur lucru: sa-l accepte ca prieten si sa-l primeasca in anturajul sau. In scurt timp devine executantul acestuia, ocupandu-se de toate treburile lui murdare… insa Peter pare a avea un plan…

Titlul filmului, „Firebird” („Pasarea de Foc”) face referire, de fapt, la celebrul fenix, un simbol, in mitologie, al invierii, nemuririi si reinnoirii. In coreeana, „bulsajo” (titlul original al filmului) inseamna „pasare nemuritoare”, astfel ca el se transforma intr-o metafora a renasterii personajului principal, Peter, un anti-erou prin excelenta, din propria cenusa. Metafora se origineaza intr-un eveniment din trecutul personajului, cand acesta se spune ca a incendiat o biserica, renascand din cenusa fostei sale vieti pentru a dobandi tot ceea ce nu a avut vreodata: bunastare si chiar putina fericire. Din pacate, cladita pe cenusa altora. In ciuda faptului ca scenariul nu este neaparat unul iesit din comun, existand multe lipsuri in elaborarea lui (de exemplu nu aflam niciodata care era planul secret al lui Peter, un fir epic care e dezvoltat cu insistenta de regizor, pentru ca in final sa fim lasati fara vreo explicati a motivatiei sale) si avand evidente carente in realizare (se trece cu foarte mare usurinta si rapiditate peste unele momente din scenariu sau pur si simplu acestea sunt insirate intr-un ritm alert, fara a fi dezvaluite treptat, in tihna), „Firebird” ne propune un tanar actor – Lee Jung-jae – de o maturitate interpretativa ce avea sa anunte marele actor de mai tarziu. Lee Jung-jae e pur si simplu fascinant in rolul personajului sau, care dintre toate cele in preajma carora graviteaza e cel mai putin anti-erou cu putinta. E un pierde-vara care mereu asteapta o oportunitate de la viata, un fir de care sa se agate pentru viitorul sau. E orfan de mic si desi e crescut intr-un mediu – la o biserica romano-catolica – care ar fi trebuit sa-l indrepte spre o viata onesta, alege calea ratacirii si revoltei impotriva propriului destin, devenind un neadaptat. In astfel de filme, „hard-boiled”, ajungi sa te atasezi de anti-eroul din rolul principal, de care se indragostesc, desigur, si cele mai frumoase femei, dar acest anti-erou, conform regulilor genului, face ce face si mereu o sfarseste rau, nimerind din lac in put. Pentru ca de fapt renasterea lui Peter e mai degraba doar o iluzie de moment, o satisfactie efemera oferita de soartã unei persoane singuratice, prin fire croita spre o realizare pe cont propriu si prin mijloace proprii, aparent lipsita de sentimente dar care prin Lee Jung-jae ne demonstreaza ca poate avea si trairi mai profunde decat cele primare. Lee Jung-jae se transforma, treptat, din personajul total lipsit de sentimente si marcat de porniri animalice, ce degaja un aer de superioritate explicabil doar prin infatisarea sa angelica si printr-o siguranta de sine incontestabila, intr-un dandy agreabil, ce nu ezita sa-si arate latura sensibila femeilor fata de care incepe sa simta o oarecare simpatie data tocmai de fragilitatea lor in fata barbatilor din anturajul lor. Vazand drama acestora, transfomarea lor in obiecte de decor ale ambitiei nemasurate a lui Min-sub, brusc se naste in subconstientul sãu un sentiment de fraternizare ce depaseste granita formalului, transformandu-se prin filtrul sentimentelor in pasiune sincera si profunda. Iar de aici pana la un conflict deschis cu Min-sub nu mai e decat un pas. Un film de urmarit in mod expres pentru prestatia lui Lee Jung-jae, dar si pentru atmosfera specifica anilor 90 ce face aceasta productie inconfundabila ca stil de realizare. Astfel de filme nu se compara, calitativ, cu cele realizate in cinematografia coreeana din zilele noastre, dar vor ramane in istoria filmului pentru aceste mici subtilitati, ce le fac atat de speciale, desi obscure.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

“My New Sassy Girl” (2016) este mult-asteptatul sequel dupa filmul din 2001, productie care la vremea respectiva a adus o mare contributie la renasterea filmului coreean, odata cu explozia Valului Coreean (Hallyu). “My Sassy Girl” a fost un succes urias de box-office (peste 32 de milioane de dolari incasari la nivelul anului 2001 insemna un adevarat hit), transformandu-i pe cei doi protagonisti, Cha Tae-hyun si Jun Ji-hyun, in vedete peste noapte. De-a lungul anilor s-a mai incercat aceeasi reteta, in filme precum “Windstruck” (tot cu Jun Ji-hyun in rolul principal feminin) sau “Cyborg She”, s-a incercat reluarea temei in seriale de televiziune din Japonia si recent Coreea (in decor de epoca !), si chiar s-a incercat un pseudo-sequel in China in urma cu mai multi ani, dar niciuna din aceste productii nu a reusit sa se ridice la nivelul celei originale. In 2016, producatorii coreeni si chinezi si-au unit fortele si au realizat un sequel autentic vorbit in coreeana, chineza si japoneza (iata ce inseamna un succes pan-asiatic, pentru ca filmul din 2001 a devenit celebru nu doar in Extremul Orient, ci si pe intreg continentul), ce incearca sa reia povestea de unde a fost ea lasata. Cha Tae-hyun isi reia rolul atat de drag, al personajului Gyun-woo, dupa 15 ani, in timp ce partenera lui este de aceasta data Victoria Song, membra de origine chineza a trupei de fete f(x), aflata la debut pe marel ecran. In rolurile secundare ii vedem pe cunoscutul Bae Sung-woo, responsabil cu intretinerea bunei dispozitii alaturi de Cha Tae-hyun, pe japoneza Fuji Mina, dar si pe cunoscutul Choi Jin-ho, o figura cunoscuta a filmelor si serialelor coreene, in rolul necrutatorului director Kim. “My New Sassy Girl” a obtinut aproximativ 20,6 milioane de dolari incasari in intreaga lume, si desi nu a fost apreciat de publicul coreean, ce nu este un adept al sequel-urilor peste ani, a reusit sa capteze atentia in tari precum Filipine, Vietnam sau China. Regia e semnata de regizorul lui “Once in a Summer” (2006), Jo Geun-sik.

Dupa despartirea de fata care credea ca ii este destinata, ce se refugiaza la manastire, Gyun-woo (Cha Tae-hyun) nu o poate da uitarii. Criza e depasita cand, intr-o zi oarecare, e chemat de mama lui la spital, unde e oprit de o misterioasa tanara (Victoria) cu ochelari de soare, aflata intr-un carucior. Autoritara, aceasta ii da cateva ordine, dupa care ii dezvaluie adevarata identitate: e nimeni alta decat prima lui iubire, din copilarie. Amintirile ii revin brusc la suprafata dupa ce isi primeste corectia cuvenita, si mai apoi, la dorinta fetei, face un tur al Coreei cu aceasta. Isi amintesc de frumosii ani ai copilariei, de porecla hilara primita inca de atunci dar si de promisiunile facute la despartire, cum ca el trebuie sa o gaseasca oriunde ar fi ea, cand va fi mare. Cum ea doreste ca el sa-si tina promisiunea facuta cu 20 de ani in urma, cum ca se va casatori cu ea, Gyun-woo – un celibatar fara un loc de munca si fara vreo perspectiva – decide sa aplice pentru un job la o companie de telecomunicatii. Cand si aceasta ultima piedica in calea fericirii e trecuta si, fara a-si depune aplicatia e acceptat in echipa Oxford a companiei, cei doi in sfarsit se casatoresc… La scurt timp dupa atata miere, insa, viata isi arata si cealalta fata…

Fiind vorba de un sequel, cea mai buna premisa de la care trebuie sa pornesti in momentul in care incepi vizionarea este ca doar intr-un procent foarte mic, un sequel reuseste sa se ridice la nivelul sau sa depaseasca productia originala pe care o continua. Fara a avea vreo asteptare si considerand filmul unul de sine statator, fara comparatii inutile, exista sansa ca privind “My New Sassy Girl” sa ramai cu o impresie placuta, asa cum de obicei o comedie romantica reuseste sa ti-o lase. Nu-l mai avem pe acel Cha Tae-hyun de acum 15 ani, dornic de afirmare si in lumea filmului (dupa ce devenise pe atunci cunoscut pe micul ecran si in lumea muzicala – a nu se uita celebrul lui hit “I Love You” de la inceputul anilor 2000), nici Cha Tae-hyun nu mai e la fel de tanar si plin de vigoare ca atunci, insa ramane acelasi comediant iubit de public care reuseste sa ne faca sa zambim prin spiritul sau mereu optimist si vesel. Victoria, in rolul fetei obraznice, preia multe din ceea ce personajul lui Jun Ji-hyun a lasat in urma, astfel ca brutalitatea ei fizica nu face decat sa completeze personajul nou aparut in viata lui Gyun-woo, de fapt reaparut, caci vorbim e prima lui iubire. Fiind vorba de o coproductie coreeano-chineza, prezenta mai multor elemente ce amintesc de China si traditiile chinezesti nu e deloc intamplatoare. “My Sassy Girl” in mod evident nu avea nevoie de un sequel, insa asocierea celor doua companii de productie a avut un public tinta: cel chinezesc. De aceea fata de care Gyun-woo se reindragosteste peste ani e o chinezoaica, nunta se realizeaza pe meleaguri chinezesti, intr-o comunitate traditionala, si nu e putine ori dialogurile sunt chiar in chineza. Telul producatorilor a fist doar partial atins, caci pe piata chinezeasca filmul nu a obtinut mai mult de 5 milioane de dolari incasari. Insa spre deosebire de alte coproductii coreeano-chineze anterioare, “My New Sassy Girl” e una chiar reusita, realizata din perspectiva coreeana. Si un lucru demn de remarcat e faptul ca lipsesc accentele melodramatice, o caracteristica a productiilor coreene de gen. Filmul e amuzant, usor de urmarit, cu prestatii bune ale protagionistilor si actorilor din rolurile secundare, atmosfera lui generala fiind una optimista, de buna dispozitie. Productia contine si unele ironii inteligent plasate ce speculeaza naivitatea turistilor ce vin sa viziteze Coreea, ce au o impresie idilica despre aceasta si pe care ghizii turistici nu ezita sa o alimenteze dand o senzatie de magnitudine unor lucruri minore precum un camp de orez sau un munte, care peste tot in lume arata la fel, dar care, daca sunt coreene, sunt ceva special, nu ? Umorul e dus la cote maxime prin parodierea unor filme celebre, cum e cazul lui “2046” a lui Wong Kar-wai, si prin imaginatia regizorului, ce reuseste cateva momente memorabile, peste valoarea de ansamblu a filmului. Una peste alta, privit de sine statator, nu ca un sequel propriu-zis care automat te impinge spre tentatia unei comparatii, “My New Sassy Girl” e un film relaxant, amuzant si cu un scenariu ofertant, ce ofera o experienta placuta amatorilor genului comedie-romantica si ocazia reintalnirii cu unul din cei mai buni comedianti ai Coreei, Cha Tae-hyun.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) epntru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Va rugam nu copiati.