Archive: martie 2019

Burning (2018) – o explorare profundã a condiţiei umane din perspectiva apreciatului Lee Chang-dong

Publicat: duminică 31 martie 2019

Lee Chang-dong, unul din cei mai apreciati si premiati regizori coreeni din toate timpurile, revine dupa o pauza de 8 ani, prezentandu-ne o poveste despre invidie si triunghiuri amoroase cu final tragic. Noul sau film, “Burning” (2018), a depasit ca numar de premii si nominalizari orice alta productie anterioara a sa. Daca pana la “Burning”, “Poetry” (2010) si “Oasis” (2002) au reprezentat cele mai premiate filme ale lui Chang-dong (premiat, de altfel, pentru fiecare din cele 6 productii ale sale de pana in prezent), “Burning” vine ca o incununare a stralucitei sale cariere regizorale, aducandu-i nu mai putin de 34 de premii si 103 nominalizari ! E o performanta pe care rar un regizor coreean – poate doar Park Chan-wook – o poate atinge, in momentul de fata. Filmul a fost un succes la festivalurile nationale si internationale (Cel mai bun film si regizor la Premiile Filmului Asiatic 2019, castigator la Cannes al Premiului FIPRESCI, Cel mai bun film la Grand Bell Awards), iar la box-office a reusit sa stranga 6,8 milioane dolari, un lucru laudabil tinand cont ca vorbim de o drama artistica non-comerciala. Productia are la baza un scenariu scris de Lee Chang-dong si Oh Jung-mi, fiind o adaptare dupa o nuvela a celebrului scriitor japonez Haruki Murakami, “Incendiul din hambar”. Interesant este ca postul tv japonez NHK, ce detine drepturile pentru opera lui Murakami, l-a contactat pe celebrul regizor coreean si i-a cerut sa aleaga si sa adapteze nuvela scriitorului japonez intr-un film, si asa s-a nascut “Burning”. Nu doar nuvela lui Murakami l-a inspirat pe Lee Chang-dong, ci si povestirea clasica din 1939 a celebrului scriitor William Faulkner, “Hambarul in flacari” (pe parcursul filmului nu intamplator e amintit scriitorul american ca fiind preferatul protagonistului). Regizorul a declarat, la o conferinta de presa, ca filmul sau este, de fapt, “povestea unui Faulkner tanar traind in lumea lui Murakami”. Renumele regizorului a facut ca filmul sau sa fie un succes la Cannes, atat in competitia oficiala cat si la Targul de Filme tinut in paralel cu festivalul, “Burning” fiind vandut in nu mai putin de 100 de tari. A fost, de asemenea, propunerea din acest an a Coreei de Sud pentru categoria “Cel mai bun film strain” a premiilor Oscar. Filmarile au durat 4 luni si jumatate, din septembrie 2017 pana la sfarsitul lui ianuarie 2018, si chiar daca vorbim de un film de aproape 2 ore si jumatate, lungirea perioadei filmarilor se datoreaza unor probleme ce au tinut de specificul zonei in care s-a filmat. Astfel, zona Paju, situata undeva in apropierea granitei cu Coreea de Nord, e celebra pentru ceata sa. Conform regizorului de imagine, au fost filmate multe cadre incetosate in zori, insa acestea au fost sterse la montajul final deoarece… au iesit mult prea frumoase in raport cu atmosfera cenusie a filmului, iar o scena de cateva minute, in care personajele stau si discuta pe veranda unei case de tara, a fost filmata timp de o luna, doar cateva minute in fiecare zi, pentru a se putea surprinde asfintitul pe camera. In rolul principal il revedem pe excelentul Yoo Ah-in (Veteran, The Throne, Like for Likes), care face din nou un rol la inaltime, avand-o partenera pe debutanta Jun Jong-seo, “vinovata” de principalele scene care au clasificat filmul ca fiind unul nerecomandat minorilor. Triunghiul trebuia completat de Gang Dong-won, insa acesta a refuzat rolul (cum poti refuza un monstru sacru precum Lee Chang-dong ?), fiind inlocuit de Steven Yeun, un actor cvasi-necunoscut in industria coreeana de film, ce a aparut in recentul “Okja”, dar care in Statele Unite e destul de cunoscut in special pentru aparitia in serialul “The Walking Dead”.

Jong-su (Yoo Ah-in) e un tanar ce lucreaza part-time pe unde ce apuca, visul sau fiind sa scrie un roman sau macar o povestire. Provine dintr-o familie dezorganizata, fiind abandonat in copilarie de mama si avand un tata mandru ce lucreaza ca crescator de vite intr-un sat din apropiere de Paju, la granita cu Coreea de Nord, care e condamnat la inchisoare pentru atacarea unui oficial guvernamental. Jong-su nu are o prietena, iar intregul lui univers graviteaza in jurul visului de a deveni scriitor. Intr-una din zile, in timp ce face o livrare, e oprit de o tanara animatoare, Hae-mi (Jun Jong-seo), care ii aduce aminte de copilarie, cand Jong-su era febletea ei, desi o considera urata. Acum, ratusca cea urata era o adevarata printesa, gratie chirurgiei estetice, iar Jong-su incepe sa simta fata de ea o fireasca atractie pentru un tanar fara o partenera. Cum ea urmeaza sa plece in Africa pentru o calatorie, ii incredinteaza lui Jong-su cheile apartamentului si grija pentru Boil, pisica ei. Planurile lui Jong-su de a o cuceri pe prietena uitata din copilarie sunt insa date peste cap la venirea fetei dn Africa, cand aceasta e insotita de un misterios barbat, Ben (Steven Yeun), care pare a fi reusit sa-i capteze atentia. Pus intr-o evidenta inferioritate in fata unui rival ce provine din high-life-ul societatii, Jong-su incepe sa se simta in plus in anturajul celor doi, cu toate ca e acceptat in cercul lor de prieteni. Intr-o zi, Ben ii destainuie lui Jong-su un secret… iar intregul univers interior al lui Jong-su se cutremura.

Revenirea lui Lee Chang-dong, dupa o pauza de 8 ani, e una care se ridica din plin la nivelul asteptarilor fanilor sai. Personajul principal interpretat de Yoo Ah-in, Jong-su, e unul prins intre visul de a deveni scriitor si limitele lumii in care traieste. Fara prea multe asteptari de la o viata dezolanta (nu intamplator auzim, pe fundal, la televizor, despre problema gravitatii fenomenului somajului in randul tineretului), acesta isi accepta rolul de victima tacuta a societatii, dobandind orice noua experienta ii poate fi de folos pentru a scrie o poveste. In momentul in care o revede pe prietena lui din copilarie, Hae-mi, complet schimbata, e usor tulburat: nu-si aminteste de ea decat vag, pare putin stanjenit, dar nu ii displace compania ei. E singur, nu are o partenera, iar firea ei extrovertita si marturisirile facute lui ca in trecut era iubirea ei secreta o fac pe tanara dintr-odata un element cheie in prezentul lui Jong-su. O scurta partida de amor si imaginea unui turn ce poate fi vazut pe geamul apartamentului de la mansarda al lui Hae-mi il fac pe Jong-su sa realizeze, brusc, imensitatea unei lumi noi ce se intindea in fata sa, despre existenta careia habar nu avea. In fapt, soarta adusese fata in fata doi visatori: ea, care visa cu ochii deschisi sa ajunga in Africa, fascinata de traditiile bosimanilor, si, de ce nu, sa fie iubita de un Fat-Frumos care sa-i faciliteze calatoriile prin lume; el, care in ciuda greutatilor din familie si singuratatii, spera sa devina scriitor si sa isi extinda universul de cunoastere prin trairi mai putin empirice. O extrovertita si un introvertit care, la prima vedere, se puteau completa armonios, ar fi trebuit sa formeze temelia acestei povesti misterioase. Dar scenaristii au rescris iluziile tanarului Jong-su, cand, la intoarcerea din Africa, Hae-mi vine insotita de un “dandy”, Ben, deloc intamplator numit ulterior de Jong-su “Gatsby”, pe care l-a cunoscut in Africa si care i-a tinut companie fetei pe toata durata sederii acolo. Vizibil deranjat de compania lui Ben, devenit instant in subcontientul sau un rival la inima fetei, Jong-su se simte tradat, realizand brusc ca universul sau se ingusteaza prin perspectivele sumbre pe care dintr-odata i le ofera. Nu poate concura cu un tanar de bani gata ce are un Porsche si un apartament in Gangnam, o sursa misterioasa de venituri, timp berechet si o pasiune pentru lectura si calatorii care il transforma in partida perfecta pentru orice fetiscana visatoare ca Hae-mi. Desi jenat, Jong-su accepta sa se insereze, prin complicitatea lui Hae-mi, in cercul de prieteni al lui Ben, observand si analizand lumea elitelor. Cand Ben ii marturiseste acestuia, intr-un moment de sinceritate excentrica, un secret, Jong-su incepe sa fie macinat de curiozitate. Stilul de viata al lui Ben il fascineaza, iar generozitatea acestuia, ce ajunge sa-i marturiseasca pana si cele mai intime secrete, il pune pe ganduri. E clar, Jong-su trebuie sa porneasca in cautarea unor raspunsuri…

“Burning” aduce aminte putin de 3 din succesele anterioare ale lui Lee Chang-dong. Intr-o scena memorabila, Hae-mi danseaza la bustul gol in fata celor doi barbati, la asfintitul soarelui, sub efectul marijuanei, plutind cu privirea spre zarile intunecate indepartate. Scena aminteste flagrant de cea a dansului metaforic din “Oasis”, in care cei doi protagonisti danseaza in trafic, intr-o descatusare a imaginatiei sub impulsul irealului. Co-scenarista Oh Jung-mi nu face deloc intamplator trimitere la aceasta scena a dansului, considerand filmul “un dans care cauta sensurile vietii”. Mai apoi, cautarile lui Lee Jong-su cu masina, pe strazile inguste din oras, amintesc de sosirea in oraselul de provincie Milyang a lui Jeon Do-yeon in “Secret Sunshine”, cu aceeasi camera de filmare plasata pe bordul masinii, ce ne reda perspectiva protagonistului, iar scena scurta cu predica din biserica tot la “Secret Sunshine” face trimitere. In sfarsit, cautarea insistenta a raspunsurilor de catre Jong-su, numeroasele lui drumuri in oras si in afara lui, amintesc de cautarile neincetate ale batranicii interpretate de Yun Jun-hee din “Poetry” a inspiratiei, intr-un context deloc optimist. “Burning” reuseste sa pastreze o nota misterioasa evidenta pana la final, fiind genul de film care in mod intentionat eludeaza anumite raspunsuri clare, pentru a ne lasa imaginatia sa ni le furnizeze. Gaurile din lantul de evenimente, piesele lipsa ale puzzle-ului fara de care niciodata nu vom putea sti adevarul fac aluzie la lumea misterioasa in care traim, o lume in care, dupa cum spunea insusi regizorul, “simtim ca ceva nu e in regula, dar nu putem arata cu degetul pentru a indica adevarata problema”. Jocul de-a soarecele si pisica, extrem de inteligent redat sporeste suspansul, iar rezultatul e un film elaborat, ce reuseste sa abordeze cateva teme ofertante, precum cea a familiei, invidiei, diferentelor de clasa sau dreptatii sociale. “Burning”, extrem de apreciat de critici, e un film eveniment, cum tot mai rar vedem in cinematografia coreeana, in care jocul celor 3 actori din rolurile principale e fara de cusur, in care imaginile si coloana sonora reusesc sa mentina tensiunea la cele mai inalte cote, creand o atmosfera in ton cu starea sufleteasca a personajelor. Un film care te hipnotizeaza pur si simplu si te bantuie, ce sapa adanc in profunzimea conditiei umane, al carui deznodamant nevazut depinde de unghiul de vedere al fiecarui spectator si de cat de bogata e imaginatia acestuia… Prin “Burning”, Lee Chang-dong e din nou la inaltime, confirmandu-si renumele.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de selaflaure (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Hit-and-Run Squad (2019) – primul film coreean din lumea maşinilor de curse, un thriller de acţiune în stilul lui „Veteran”

Publicat: vineri 29 martie 2019

Premiat cu 3 ani in urma cu premiul “Cel mai bun regizor debutant” la BaekSang Arts Awards pentru filmul “Coin Locker Girl”, Han Jun-hee revine cu un nou succes electrizant, “Hit-and-Run Squad”, unul din succesele de casa ale acestui inceput de an in Coreea. Cu 13,4 milioane de dolari incasari, filmul a atras atentia publicului prin tema sa, una nemaiintalnita in cinematografia coreeana, cea a curselor de masini. Inspirat evident din cinematografia de peste Ocean, subiectul aduce mai degraba cu celebra serie “The Fast & The Furious”, pastrandu-se, desigur, proportiile, nefiind deloc intamplatoare promovarea acestei productii in acest mod. Distributia e una atragatoare, cap de afis fiind trioul Gong Hyo-jin (ce revine pe marele ecran dupa rolurile excelente din thrillerurile psihologice “Missing” si “Door Lock”), Ryoo Joon-yeol (cu o prestatie solida in “Believer”, poate filmul anului 2018) si Cho Jung-seok (cunoscut din filme precum “The Exclusive: Beat the Devil Tattoo:, “My Annoying Brother” si “The Drug King”). Din linia a doua, in roluri secundare, ii remarcam pe cunoscutii Lee Sung-min, Yum Jung-ah si Jeon Hye-jin, ce dau consistenta povestii prin interpretarea lor realista. Lee Je-hoon a refuzat rolul principal masculin, acesta fiind inlocuit de Ryoo Joon-yeol.

“Buster” e cel mai nou prototip al unei masini de curse al companiei JC Motors, detinuta de arogantul si excentricul Jung Jae-chul (Cho Jung-seok). E “jucaria” celui devenit celebru ca fiind primul pilot coreean de Formula 1, si totul ii este permis. JC Motors e o companie influenta ce controleaza, prin intermediul mitei si santajului, o multime de sus-pusi, inclusiv din Procuratura si Politie, care nu ezita sa musamalizeze orice delict comis de rasfatatul Jae-chul. In momentul in care camera video de pe “Buster” inregistreaza luarea unei mite consistente de catre comisarul Park, locotenent Eun Si-yeon (Gong Hyo-jin) si informatorul (si totodata iubitul ei), procurorul Ki (Son Seok-koo) risca totul, sperand sa convinga pe cineva din interiorul JC Motors sa puna mana pe inregistrarea camerei video din “Buster”. Aceasta l-ar fi infundat atat pe politistul corupt, cat si pe proprietarul JC Motors, care de fiecare data reusea sa scape basma-curata datorita influentelor sale relatii. Insa toate sperantele se naruie cand persoana din interior incearca sa se sinucida, iar politia iese intr-o lumina foarte proasta in urma acestui incident. Drept urmare, Si-yeon e detasata de la Afaceri Interne la echipa “Accidente cu fuga de la locul faptei” din Incheonul de Vest, un departament periferic ce se ocupa cu incidente marunte din trafic. Un caz nerezolvat din urma cu mai mult timp pare a framanta intreaga echipa, iar in momentul in care indiciile duc spre Jung Jae-chul, Si-yeon e ferm hotarata sa nu mai rateze sansa de a-l aduce in fata legii pe cel ce i-a cauzat retrogradarea.

Filmul este o productie in principal de actiune construita in jurul lumii curselor de masini si a pasionatilor de cai putere, ce are si accente comice, dar si dramatice pe parcursul sau. In fapt, realizatorii incearca sa aduca in peisajul cinematografic coreean vibratia masinilor turate la maxim din “The Fast & The Furious” si sa deschida apetitul publicului tanar cu precadere masculin coreean spre astfel de subiecte. Nu e deloc intamplatoare, in acest context, portita lasata in final pentru un sequel. Ce e insa mai surprinzator e faptul ca trei din personajele cheie ale filmului sunt femei, ce conduc practic ostilitatile. Gong Hyo-jin isi interpreteaza bine rolul de politista de la Afaceri Interne ce e transferata la o divizie periferica a Politiei aparent ca pedeapsa. Personajul ei e unul sobru, cu un simt al umorului destul de straniu (mai mult ironic), cu care n-ai dori sa ai de-a face. Nu e un rol foarte solicitant, poate cu exceptia faptului ca la un moment dat o vedem pe indragita actrita conducand un bolid de curse in mare viteza, o provocare mult mai mare decat rolul insusi, unul ce nu iese prea mult in evidenta. Ryoo Joon-yeol are rolul principal masculin, un personaj deja tipic in cinematografia coreeana – cretul ochelarist nastrusnic si inventiv, un mini-geniu ce rezolva prin stralucirea mintii sale cele mai complicate enigme. Cho Jung-seok e perfect in rol negativ – poate producatorii il vor mai distribui in astfel de ipostaze, ce-i vin mult mai bine decat cele din comedii sau drame, in care interpreteaza personaje pozitive. Personajul sau e unul tipic pentru cinematografia coreeana si parca l-am mai vazut in “Veteran” in interpretarea lui Yoo Ah-in: un fiu rasfatat ce provine din high-life-ul societatii coreene, pentru care oamenii sunt simple instrumente ale jocului au si ale pasiunii sale pentru cursele de masini. Insa spre deosebire de “Veteran”, acest personaj negativ nu e suficient dezvoltat de scenarist, are o atitudine destul de predictibila, de la un moment dat incadrandu-se perfect in ceea ce inseamna azi personajul bogatului lipsit de orice scrupule din filmul coreean. Povestea filmului nu exceleaza, insa e suficient de captivanta pentru a te tine langa film pe toata durata celor peste 2 ore si 10 minute ale sale. Nu trebuie sa fii un fan impatimit al masinilor pentru a urmari filmul, nu contine detalii tehnice sau lucruri plictisitoare pentru necunoscatori sau publicul feminin, astfel ca vizionarea lui e recomandata tuturor iubitorilor de actiune. Unele glume sunt reusite, intre unele personaje exista chimie pe ecran, iar lunga scena a urmaririi cu masini de curse pe strazile Incheonului e una din cele mai reusite urmariri dintr-un film coreean realizata vreodata. Un film care sigur te va prinde, daca esti un impatimit al actiunii, un posibil deschizator de drumuri in cinematografia coreeana pentru productiile axate pe lumea masinilor si a curselor interzise, ce prind atat de bine la Hollywood.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

The Little Prince (2008) -Tak Jae-hoon într-o fabulã urbanã cu semnificaţii profunde

Publicat: duminică 17 martie 2019

Tradusa in peste 300 de limbi si dialecte, vanduta in peste 140 de milioane de exemplare si votata “Cea mai buna carte a secolului XX” in Franta, “Micul Print”, cea mai cunoscuta povestire a scriitorului Antoine de Saint-Exupery continua sa fascineze si sa inspire, de la publicarea sa in 1943 pana in zilele noastre. Cu ceva timp in urma – iata ca deja s-au implinit 11 ani de la premiera – , realizatorii coreeni au lansat un film cu un titlu omonim, al carui subiect face trimitere la povestirea lui Saint-Exupery. “The Little Prince” din 2008 e o emotionanta poveste de viata in care, asa cum ne asteptam, familia ocupa pozitia primordiala. S-au realizat de-a lungul timpului multe ecranizari dupa celebra povestire, s-au scris piese de teatru, s-au realizat animatii, carti pentru copii viu colorate, tema fiind una mereu pasionanta pentru generatii intregi. Cu ajutorul scenariului scris de Lim Jin-pyung, regizorul debutant Choi Jong-hyeon apeleaza la tema Micului Print ca pretext pentru o tulburatoare poveste de familie in care protagonist e nimeni altul decat actorul Tak Jae-hoon, un cunoscut al rolurilor comice (The Worst Guy Ever, The Three Kim’s, What Happened Last Night ?). De aceasta data interpreteaza un rol dramatic, insa in ciuda aparentelor, personajul sau incearca sa infrunte greutatile cu zambetul pe buze. In rolul “Micului Print” il vedem la debutul pe marele ecran pe actorul-copil Kang Soo-han, care desi din 2008 nu a mai aparut in vreun film, nu a trecut neremarcat de producatorii de seriale, aparand intr-o multime de seriale de televiziune in rolul copilariei unor personaje (el a fost interpretul personajului lui Kim Nam-gil din copilarie in serialul “Bad Guy” sau a lui Hodong din copilarie in serialul “Princess Ja-myung). Filmul a fost realizat cu un buget modest, restul distributiei continand nume mai putin cunoscute ale filmului coreean, insa acest lucru nu afecteaza in vreun fel calitatea productiei, ce ramane una ridicata.

Jong-cheol (Tak Jae-hoon) lucreaza ca tehnician de sunet intr-un studio, fiind foarte dedicat meseriei sale. Are o sotie si un baietel dragalas, insa slujba se afla pe primul plan in viata sa. Nu de putine ori isi neglijeaza familia, venind tarziu acasa, uneori chiar sub influenta alcoolului, situatie ce duce la o stare tensionata in relatia cu sotia sa. Aceasta isi doreste ca el sa stea mai mult cu ei si, in momentul in care Jong-cheol invoca din nou slujba pentru a refuza o iesire in natura cu familia, sotia il ia pe micul Eun-kyu si pleaca de una singura in excursie. Insa la intoarcere e implicata intr-un tragic accident, Jong-cheol pierzandu-si atat sotia cat si unicul fiu. Viata lui nu mai are nici un sens si, cum era de asteptat, isi cauta refugiul in alcool. Pana intr-o zi cand, in urma unui accident minor, il cunoaste pe Young-woong (Kang Soo-han), ce seamana flagrant cu fiul sau pierdut…

Cuvantul cheie al productiei “The Little Prince” e regretul. Tehnicianul de sunet Jong-cheol e dedicat prea mult meseriei sale, unde e un profesionist desavarsit, in ciuda nerecunoasterii meritelor de catre seful sau. In schimb, cea care are de suferit e familia sa, cu care isi petrece mult prea putin timp. E marea greseala a acestuia, ce se va transforma intr-o profunda si constanta sursa de regrete, in momentul in care familia lui dispare intr-o clipa. Urmeaza un firesc moment de cadere, de autoinvinovatire, de ratacire in patima alcoolului, insa intalnirea cu micutul Young-woong, un suflet pur ca cel al Micutului Print al lui Saint-Exupery va marca momentul inceperii procesului de vindecare al lui Jong-cheol. Desigur, paralelismul intre poveste si realitatea din film are o limita ce tine de imaginatia scenaristului, insa per ansamblu faptul ca un adult primeste o adevarata lectie de viata de la un suflet greu incercat de copil e deja un element simbolic suficient de ofertant. Putem numi aceasta productie o “fabula urbana”, in care personajul central trebuie sa se “autoimblanzeasca” pentru a iesi din abisul emotional in care a cazut si, indirect, prin asta sa-l ajute pe micutul Young-woong cel respins de propriii sai parinti. Tak Jae-hoon a incercat sa se ridice la inaltimea rolului, insa fiind un actor de comedie, fost cantaret, nu a reusit sa interpreteze prea convingator un personaj complex care sufera o profunda tranformare emotionala. In schimb, Kang Soo-han, micutul Young-woong, pe atunci un baiat de 8 ani promitator, e extrem de cuceritor si induiosator in rolul sau, dand clasa partenerului sau de film. In definitiv, copiii au darul e a vedea invizibilul cu sufletele lor, in timp ce adultii se bazeaza doar pe ochii lor… sau urechile lor, in cazul tehnicianului de sunet Jong-cheol. Una peste alta, un film foarte reusit, discret si ofertant, chiar daca pare o melodrama pe care am mai vazut-o undeva. “The Little Prince” ramane o productie despre alegeri dificile si sensurile ascunse ale vietii, despre ceea ce e dincolo de sentimentele egoiste si defectele umane, despre speranta si (auto)iertare. Nu trebuie ratat de iubitorii filmului coreean !

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

A Day (2001) – Ko So-young şi Lee Sung-jae, despre vinovãţia sufletului şi efemeritatea fericirii

Publicat: duminică 10 martie 2019

Lee Seok-yoon (Lee Sung-jae) si Kang Jin-won (Ko So-young) formeaza un cuplu realizat: au un serviciu motivant, pecuniar si social, activitatea pe care o desfasoara ii face sa se simta impliniti in plan exterior si par a fi impliniti. Numai ca, in plan afectiv, favorurile pe care si le-au impartit unul catre celalalt le-ar dori indreptate catre o alta persoana, pentru a alunga frustrarea sotiei ce inca nu poate sa-si indeplineasca rolul matern. Cand constata ca toate eforturile lor intarzie sa le materializeze dorinta de a avea un copil, apeleaza la stiinta. Cu ajutorul noncomformistului doctor Jo, acestia incearca fara succes aducerea pe lume a unui copil prin fertilizare in vitro. Nici de aceasta data marea lor dorinta nu se realizeaza, iar frustrarea de a vedea familiile prietenilor implinite si fericite apasa greu asupra psihicului celor doi. In plus, Jin-won nici macar nu vrea sa auda de varianta infierii unui copil, propusa de blandul ei sot. Asa ca se decid sa faca o ultima incercare, iar minunea se produce ! Intr-o zi soseste si vestea cea mare: vor fi parinti. Urmeaza o cavalcada de pregatiri, fiecare aducandu-si aportul in amenajarea camerei celui care va sosi pe lume peste cateva luni, fiecare dupa viziunea sa, cat mai luxurianta. Dar cand totul parea a duce spre implinirea visului lor, soarta isi schimba planurile…

Fara a avea o cariera stralucita ca regizor – a carui cea mai sonora realizare a fost k-drama “Alone in Love” din 2006 – , Han Ji-seung a debutat in anii ’90 in industria coreeana de film, regizand doua comedii romantice cu staruri ale acelor vremuri in prim plan, precum Choi Jin-shil, Kim Seung-woo, Ahn Jae-wook sau Kim Hye-soo. In 2001 insa, acesta a schimbat macazul, regizand “A Day”, o melodrama romantica ce avea sa devina una din cele mai emotionante povesti spusa vreodata in cinematografia coreeana. Filmul acestuia abordeaza cu realism si sensibilitate una din temele de actualitate ale societatii zilelor noastre, cea a fertilitatii in cuplu. Dupa cum se stie, rata scazuta a natalitatii e una din problemele universale a societatii de astazi, consecintele sale avand efecte catastrofale in plan economic. Daca multi se intreaba cine le vor plati pensiile peste 20 de ani, in conditiile unui evident declin demografic intalnit in majoritatea societatilor acestei lumi, aceasta e doar una din consecintele vizibile si directe ale unei natalitati scazute. Regizorul Han Ji-seung incearca sa insiste asupra unei laturi mult mai personale a acestui subiect, anume a consecintelor psihologice ale problemelor de fertilitate dintr-un cuplu asupra celor doi parteneri. Si, atentie, vorbim de un film de acum aproape 20 de ani, cand actuala problema a societatii zilelor noastre nu avea perspective atat de sumbre. Unde am ajuns dupa aproape 20 de ani ? Anul trecut, rata de fertilitate in Coreea de Sud a atins minimul istoric, numarul mediu de copii nascuti de o femeie fertila scanzad la 0,96, pentru prima oara ajungand la valoarea de sub 1 copil. Specialistii din domeniu au remarcat ca o asemenea rata de natalitate e specifica doar in vreme de razboi, si ca aceasta va provoca un soc psihologic in societatea coreeana, schimband gandirea despre ceea ce coreeanul de rand considera ca fiind numarul ideal de copii al unui cuplu. Consecintele imediate ale scaderii natalitatii ar putea avea efecte catastrofale, daca privim Coreea in context politic, social si economic: scoli si gradinite pustii, incapacitatea de a asigura un numar suficient de recruti pentru armata (a nu se uita conflictul nestins cu Coreea de Nord), asa ca pana la plata pensiilor se poate pune in discutie insasi existenta fizica a natiunii sud-coreene ca stat suveran, tinand cont de amenintarea din Nord. Desi regizorul Han Ji-seung nu o spune in mod direct, acesta identifica una din cauzele problemelor de fertilitate in cuplu: cariera. Iar studiile realizate de-a lungul timpului confirma realitatea de azi, anume faptul ca varsta medie la care o femeie din Coreea da nastere unui copil a ajuns la 31,6 ani. De aici si perspectiva scazuta a unui al doilea copil. Cum ramane insa cu acele cupluri care nu pot avea nici macar primul lor copil ? “A Day” incearca sa raspunda acestei intrebari delicate cu o sensibilitate tipic coreeana, rezultatul fiind unul de-a dreptul coplesitor. Lee Sung-jae (pe atunci la doar al 5-lea rol din cariera, debutand doar peste 5 ani si in seriale tv) si Ko So-young (una din vedetele feminine ale filmului coreean a anilor ’90, nimeni alta decat actuala sotie a starului Jang Dong-gun) ne incanta cu prestatia lor, reamintindu-ne de ce filmele coreene de la inceputul anilor 2000 erau atat de speciale. Filmul a castigat 4 premii la Premiile Grand Bell din 2001.

Poate ca in nici o alta cinematografie nu ne este dat sa intalnim mai mult motivul zapezii ca in intreaga cinematografie coreeana (aceasta incluzand si serialele de televiziune). Zapada izbavitoare, zapada ca regeneratoare a noi forte sufletesti, in fine, zapada purificatoare, curatatoare, prin albul sau imaculat si frumusetea inegalabila a fulgilor de nea care se astern cu puritate peste tot ce a fost inchis, patat, infam sau datator de suferinta. Este punctul de pornire aproape insesizabil al filmului „A Day”, un film cu o poveste aparent banala. Numai ca, acesti cineasti coreeni, de unde, de neunde, stiu sa scoata sensuri si semnificatii care duc la ganduri profunde, meditative, pentru care nu ti-ai oferi nici un moment de zabava in viata cotidiana: destine, problematica unui cuplu aparent realizat profesional, pecuniar, sentimental, din pacate nu si in plan afectiv, strict personal, in cazul acesta marcat de absenta copiilor. Si esti tentat sa zici, poate si cu pacat, vorba aceea romaneasca, cum ca „cine-i are, sa si-i creasca, ci nu, sa nu-i doreasca”. Kang Jin-won (interpretata de Ko So-young) este sigura de afectiunea sotului ei si de aceea nimic nu o poate opri sa-si doreasca acea fiinta miraculoasa, minunea ce se intampla sa apara in viata unei femei pentru a o implini, si care, pentru ea, intarzie. Numai ca eroina noastra nu doreste Copilul numai pentru ca este normal ca viata de cuplu sa fie formata, la un moment dat, din mama, tata si un ingeras venit sa o intregeasca. Nu. Ea isi doreste Copilul pentru ca acesta sa rezolve toate frustrarile copilului sau interior, intim crescut in lipsa afectiunii parintesti, sa spele si sa acopere toata suferinta sa din absenta unei familii, suferinta in urma careia si-a dezvoltat un caracter rebel, posesiv, gelos si greu de suportat pentru cei din jur. Asa cum casnicia a facut-o sa fie mai buna, ea spera ca si acest Copil sa o ajute sa-si incheie propriile neimpliniri si sa-i daruiasca lui toata dragostea parinteasca de care nu a avut parte. Si cand si stiinta intervine, visul pentru care a luptat zi de zi se materializeaza. Iata, ca un dar de Craciun, vine sa se implineasca cea mai intensa si mai coplesitoare dorinta.

In iconomia de cuplu, exista femei care pur si simplu o iau razna daca nu pot sa-si indeplineasca rolul matern si nu devin ele insele mame. Ele au o lume interioara din care nu pot iesi decat prin cel de-al treilea, Copilul, ca rod al iubirii. Nu-si pot ajunge siesi, nimic pentru sine nu mai satisface esenta din cuplu, nimic nu poate aduce reparatie afara de cel unic, cel dorit, cel prea mult asteptat – Copilul absent prea multa vreme. Iar a forta si a interveni nedivin, ei bine, aceasta este o tema de meditatie adanca pentru fiecare dintre noi. Probabil nu insa si pentru coreeni, o natiune mai putin marcata de constrangerile religioase, daca stam sa ne gandim ca jumatate din ei sunt atei. In schimb, Seok-yoon (Lee Saung-jae), sotul, e putin mai realist. Asa sa fie barbatii in general ? El e adeptul adoptarii unui copil, fiind dispus sa-si imparta dragostea interioara cu un al treilea care sa nu fie “sange din sangele lui”. Si vine cu aceasta propunere in momentul in care vede suferinta interioara a sotiei sale, autoinvinovatirea sa continua si deziluziile ce o macina. Si pentru el aceasta problema devine apasatoare, vizitele nesfarsite la medicul curant parandu-i epuizante, chiar jenante la un moment dat, si fara o finalitate. Insa sotia lui nici nu vrea sa auda de aceasta varianta. Filmul prezinta suferinta acestui cuplu obisnuit, bucuria de a fi reusit in cele din urma sa razbeasca dar si neasteptatele consecinte ale unei decizii dificile, care daca ar fi sa o judecam, cu siguranta ar atrage cate capete, atatea pareri. “A Day” e ca un ragaz pe care ni-l ofera realizatorii, de a trage adanc aer in piept si de a privi inauntrul nostru. Si nu in ultimul rand de a ne aminti ca perioada Craciunului, a Anului Nou, e ceva mai mult decat o simpla reducere strict la prezenta unor cadouri, sacose cu produse, care, chipurile ne implinesc noua dorintele, e ceva mai mult decat bifarea in calendare a noi etape de realizari, de bilanturi sau de planuri pentru noul an. Filmul nu face rabat de la toate simbolurile Craciunului – preluate desigur de la americani, dar care nu au probabil nici o relevanta religioasa pentru ei, insa marea lui calitate e ca toate aceste clisee sunt dublate de ceea ce ar trebui sa insemne spiritul Craciunului, anume latura sufleteasca a sarbatorii. Si nu, daca priviti trailerul acestui film, puteti cadea usor in capcana intinsa de realizatori: “A Day” este o melodrama diferita de cele realizate pana atunci sau care au urmat dupa. Cu siguranta va va surprinde intr-un mod placut sa vedeti ca filmul nu urmeaza o directie mult prea uzitata incat tema sa devina perimata. “A Day” e ca un cadou placut de Craciun ce ne ofera o clipa de ragaz pentru a privi in adancul sufletelor noastre si a intreba copilul din noi daca e multumit de darul primit (vorba asiatica: “ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa primesti”). Si mai ales a ne intreba daca a meritat ceea ce am primit, asa cum face si Kang Jin-won, evaluandu-si greselile si incercand „sa le repare”. O zgarietura pe un vas de alama nu se sterge niciodata. Poate fi cuantificata vinovatia propriului nostru suflet ? Vizionati acest film superb si veti afla raspunsul…

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de Otilia_tec – asiacinefil

Monstrum (2018) – Kim Myung-min şi straniul episod al monstrului din Joseon

Publicat: duminică 3 martie 2019

In ultimii ani, cinematografia coreeana a calcat serios pe urmele celei Hollywoodiene in multe domenii, pierzandu-si din originalitate. Una din temele inedite in peisajul cinematografic coreean e cea a monstrilor, ce a prins contur odata cu megasuccesul productiei lui Bong Joon-ho, “The Host” (2006). In ultimii ani, s-a inmultit numarul filmelor si serialelor cu astfel de tematici exotice, printre cele mai rasunatoare succese numarandu-se “The Wailing” al lui Na Hong-jin. Multe asemenea productii insa nu au reusit sa-si depaseasca conditia, precum recentul “Rampant”, iar in acest an am avut parte si de primul serial coreean ce avea in centrul ei o molima in plina epoca Joseon, “Kingdom”. Cea mai recenta productie cu tematica similara este “Monstrum”, lansat cu o luna inaintea lui “Rampant”, in septembrie 2018. E clar ca aplicarea acestei teme pe fundal istoric nu prinde la publicul coreean, “Monstrum” obtinand doar 5,2 milioane de dolari la box office (iar “Rampant” doar 11,8 milioane) in conditiile unei distributii de zile mari. Filmul il are in rolul principal pe apreciatul Kim Myung-min, mai putin hilar ca in seria “Detective K” dar la fel de hotarat sa apere dreptatea in numele Regelui, acesta fiind secondat de o echipa bine sudata dar parca deja prea “standardizata”, precum Kim In-kwon, Hyeri (la debut pe marele ecran, membra trupei de k-pop Girl’s Day) si Choi Woo-sik, un actor tanar tot mai distribuit in filme si seriale. Roluri secundare dar stralucite au actori de top precum Lee Kyoung-young (inconfundabil si in rol de personaj negativ, pe care il puteti recunoaste si numai dupa vorba), Park Woong-sung (din nou un geniu al raului) si Park Hee-soon (in rolul Regelui Jungjong). Filmul este scris si regizat de Huh Jong-ho (The Advocate: A Missing Body), care a inlocuit-o pe Shin Jung-won (ce avea anterior experienta unei alte productii cu un monstru, “Chaw”), inlocuire care a adus si schimbarea genului filmului din comedie de actiune in fantezie istorica.

In 1506, Yeonsan e detronat de factiunea rivala, care isi impune noul Rege, in persoana lui Jungjong (Park Hee-soon). In fata incercarilor de reformare ale acestuia, ministrii se intorc impotriva sa si incearca sa-i submineze autoritatea prin tot felul de intrigi. Pe acest fundal al conflictului de la Curte, tara e cuprinsa de haos odata cu raspandirea zvonului ca o misterioasa creatura, numita de oficiali “monstru”, s-ar afla pe Muntele Inwangsan si ar ucide animale si oameni. Mai mult, acesta ar fi responsabil si de raspandirea unei molime ucigatoare, ce decimeaza populatia. Pentru a afla adevarul si a restabili ordinea, dar si pentru a-si intari autoritatea in fata Primului Ministru (Lee Kyoung-young), Regele apeleaza la fostul comandant al Garzii Regale, Yun Kyum (Kim Myung-min), pe care il insarcineaza cu investigarea straniilor incidente. Impreuna cu Myung (Hyeri), fiica lui adoptiva, cu secundul sau de pe vremuri, loialul Sung Han (Kim In-kwon) si cu neexperimentatul ofiterul Hur (Choi Woo-sik), acesta porneste pe urmele zvonurilor, descoperind pas cu pas ca adevarul, pentru a salva regatul.

Desi este o fantezie istorica, “Monstrum” are la baza un sambure de adevar. Mai precis, o consemnare din 1527 din Analele Regelui Joseonului Jungjong, cand, spune cronica, Regele Jungjong s-a mutat din Palatul Gyeongbok in Palatul Changdeok pentru a evita un “monstru” ce si-a facut aparitia in Palat. Pornind de la aceasta simpla propozitie, regizorul Huh Jong-ho a creat o fictiune captivanta ce reuseste performanta de a se ridica peste nivelul altor filme de gen coreene tocmai prin seriozitatea sa. Subiectul e tratat in mod serios, si chiar daca exista cateva tentative palide de umor de situatie (ce amintesc de “Detective K”), reintram in atmosfera serioasa odata cu unele imagini sangeroase, ce au si stabilit ratingul filmului la +15 (nerecomandat minorilor sub 15 ani). Regizorul reuseste sa mestereasca un scenariu captivant, combinand fantezia cu intrigile politice, romantismul si actiunea. Bineinteles ca au aparut si vocile critice, ce sustineau ca povestea e prea putin atractiva si ca actiunea nu e atat de captivanta pe cat erau asteptarile, ba chiar e previzibila, dar probabil aceste voci sunt fanii productiilor hollywoodiene, in care accentul e pus 100% pe spectacolul vizual. Pentru actiune spectaculoasa nonstop e nevoie de un buget pe masura care sa sustina o munca asidua pe partea de efecte speciale, iar coreenii nu sunt inca la nivelul chinezilor, sa scoate pe banda rulanta astfel de productii. “Monstrum” e un film mai mult decat decent pentru bugetul cu care a fost realizat, si daca e sa-i gasim ceva pentru care sa-l criticam atunci trebuie sa ne referim la numarul mare de cadre interioare in locatii intunecoase, ce fac dificila distingerea personajelor, dar si monstrul – personajul in jurul caruia se construieste intreaga poveste – , ce nu are deloc o infatisare prea tipica (placuta in mod sigur nu e), in masura sa te sperie mai intai renumele si abia apoi fizicul sau. Interesant este ca acest monstru a fost imaginat de echipa de efecte speciale in asa fel incat sa semene cu legendara creatura “haetae” din mitologia chineza si coreeana, un fel de leu de dimensiuni uriase cu trup de urs, acoperit cu bube ce puroiaza. In rest, nu ai ce reprosa acestei productii, in care distributia si-a facut perfect treaba, in care actiunea e in ritm alert si pe intelesul tuturor, care a castigat chiar premiul audientei la Festivalul de film fantastic de la Sitges si care ramane una din cele mai reusite productii coreene cu monstru din ultimii ani, probabil a doua cea mai reusita din toate timpurile, dupa “The Host”.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil