Filmul „You Changed My Life” e pe cale sa devina cel mai mare film filipinez din toate timpurile, atingand la box-office-ul local incasari de 166.208.430 pesos in 2 saptamani. Filmul produs de Star Cinema si Viva Films este un sequel al blockbuster-ului „A Very Special Love” din 2008. Filmarile la el au inceput in noiembrie 2008 si s-a terminat exact la momentul potrivit, pentru a avea premiera pe 25 februarie, la putin timp dupa Valentine’s Day. Filmul depasise, in 7 martie, cifra de 170 milioane pesos incasari (circa 3,5 milioane dolari), fiind inca nevoie de doar 9 milioane pesos (186.000 dolari) pentru a depasi recordul stabilit de filmul original din 2008 (A Very Special Love), de 179,57 milioane pesos. Filmul a mai depasit un record, anume al vanzarilor de bilete intr-o singura zi: in a treia zi de la premiera, filmul a adus incasari din vanzarile de bilete de 27 milioane pesos (560.000 dolari).

Filmul este regizat de aceeasi Cathy Garcia Molina, regizoarea filmului original, avandu-i in rolurile principale pe Sarah Geronimo si John Lloyd Cruz. Este continuata povestea din „A Very Special Love”: Laida (Sarah Geronimo) s-a maritat cu Miggy (John Lloyd Cruz), iar viata lor pare a merge perfect: ea e promovata la serviciu, iar sotul ei ii ofera fericirea la care a visat, in timp ce si pentru el totul pare a merge perfect. Pana in momentul in care ea este detasata in Canada, iar el in Laguna. Relatia lor incepe sa sufere din cauza drumurilor diferite din cariera si apare problema indoielilor legate de gasirea fericirii in noua situatie, cu cei doi soti despartiti o lunga perioada de timp din cauza carierei. Ca urmare a succesului filmului, John Lloyd Cruz a spus ca va oferi 10% din incasarile ce i se cuvin drept bonus colegilor din echipa. Asia ofera o data in plus, dupa cazul coreean, dovada faptului ca in aceasta parte a lumii se mai fac filme de dragul meseriei de actor, nu doar pentru bani, cum se intampla pe alte continente.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>