Cel mai nou film al celui mai apreciat regizor turc al momentului (posibil si al tuturor timpurilor), Nuri Bilge Ceylan, “Winter Sleep”, ne introduce in atmosfera lenta si meditativa din “Climates”, filmul in care regizorul aparea alaturi de sotia lui si care l-a adus atat de aproape de Palm D’or in 2006. “Distant” (2002) si “Once Upon a Time in Anatolia” i-a adus premiul juriului, iar “Three Monkeys” premiul pentru cel mai bun regizor, la Cannes. Continua sa lipseasca Palm D’Or-ul… Visul avea sa i se implineasca in acest an, cand Festivalul de la Cannes i-a adus atat Palm D’or-ul cat si Premiul FIPRESCI (al federatiei internationale a criticilor de film) pentru ceea ce multi critici considera o capodopera a genului dramatic, “Winter Sleep”. Desigur, fanii ultimelor 2 filme ale regizorului, “Three Monkeys” si “Once Upon a Time in Anatolia” vor fi putin dezamagiti, dinamismul si misterul lor lipsind total in “Winter Sleep”, o meditatie de inspiratie cehoviana despre o casnicie aproape esuata si despre diferentele sociale pregnante din societatea turca contemporana. In schimb, fanii apreciatului “Climates” sau “Clouds of May” vor avea parte de o explorare lenta a sufletului uman si de o radiografie detaliata a relatiilor interumane intr-o societate cu mari discrepante sociale. Filmul are la baza un scenariu scris de Nuri Bilge Ceylan si de sotia acestuia, Ebru Ceylan, avand ca filon de inspiratie scrierile lui Cehov. Realizat in colaborare cu 2 companii europene (una din Germania si alta din Franta) si produs de compania turca Zeynofilm, “Winter Sleep” a fost filmat in decursul a doua luni de iarna in pitoreasca regiune Cappadocia si inca o luna la Istanbul pentru scenele interioare. Insusi Ceylan a fost surprins de castigarea Palm D’Or-ului, declarand pe scena de la Cannes ca acest premiu era rasplata ideala la implinirea a 100 de ani de cinematografie turca. Nuri Bilge Ceylan a fost al doilea regizor turc castigator al Palm D’Or-ului, dupa Yilmaz Guney si Serif Goren in 1982 cu filmul “Yol”, si nu intamplator “Winter Sleep” este si propunerea Turciei la sectiunea “Cel mai bun film strain” in cadrul Premiilor Academiei Americane de Film de anul viitor.

Intr-o zona muntoasa superba din Anatolia zilelor noastre, d-l Aydin detine un hotel rustic unde turistii nu ezita sa se opreasca in calatoriile lor prin Turcia. Trecut de 60 de ani, cu o cariera impresionanta ca actor de teatru si film, d-l Aydin a preluat, la moartea tatalui sau hotelul si afacerile acestuia din zona, devenind o figura proeminenta respectata de toata lumea. Acesta detine hotelul impreuna cu sora lui Necla, insa de toate treburile are grija mana lui dreapta, credinciosul Hidayet, el activand mai mult pe internet unde scrie saptamanal un editorial in ziarul local. Mai mult, de ani de zile a strans materiale la Istanbul, iar acum se afla in pragul scrierii unei lucrari fara precedent in literatura turca despre istoria teatrului turc. Impreuna cu cei doi locuieste si o tanara misterioasa, Nihal, care se dovedeste ulterior a fi… sotia mai tanara cu 30 de ani a d-lui Aydin, a carei raceala fata de sotul ei va fi inteleasa de spectator pe parcurs. Intr-una din zile, d-l Aydin merge in sat impreuna cu ajutorul sau Hidayet, dar masina e atacata cu o piatra de un pusti care incearca sa fuga dupa ce pericliteaza viata celor doi. Incidentul il aduce pe d-l Aydin fata in fata cu Ismail, tatal baiatului, un chirias rau-platnic de-al acestuia, care afland de faptul ca e din nou pus la plata pentru geamul de la masina spart de fiul sau e pe cale sa-l linseze pe Hidayet. Doar interventia fratelui sau mai mic, imamul Hamdi hodja, linisteste atmosfera. Pornind de la aceste premise, povestea se dezvolta lent si se muta in hotelul de pe munte, unde Hamdi hodja vine impaciuitor sa-si ceara scuze pentru gestul fratelui sau si sa promita plata chiriilor restante, unde d-l Aydin isi primeste prietenul Suavi la o discutiie de taina, unde in mod previzibil d-l Aydin ajunge la divergente de opinii pe teme sociale, religioase si filosofice cu sora lui si unde, in final, ni se dezvaluie culisele casniciei d-lui Aydin si adevarata sa personalitate.

Neobisnuit de lung (3 ore si 16 minute), “Winter Sleep” e o drama umana care pentru amatorii altor genuri va parea plictisitoare. Avand parte de dialoguri lungi si aparent interminabile pe teme diverse, intre personaje, ce ai impresia ca participa la adevarate seminarii in care orice raspuns sau opinie trebuie argumentat temeinic, filmul ne poarta intr-una din cele mai pitoresti regiuni ale lumii, in stepele Cappadociei, unde pesteri sapate in piatra sub forma unor musuaoroaie ofera un peisaj ce-ti taie rasuflarea. Decorul e insufletit de personaje tipice filmelor lui Ceylan, si anume intelectuali, doar ca de aceasta data apare si o componenta sociala prin introducerea in poveste a satenilor, ce locuiesc, spre deosebire de proprietarul hotelului, in locuinte darapanate carora nu reusesc din ceea ce castiga nici sa le plateasca chiria. Acest contrast social e dublat de atitudinea radicala a reprezentantilor celor doua extreme, d-l Aydin, proprietar instarit, cu un aer arogant, ce mereu repeta ca el nu are timp de strangerea chiriilor, ce nici macar nu-si cunoaste chiriasii si care – deliberat sau din cauza varstei – uita si ce s-a intamplat cu o zi in urma; si Ismail, fost puscarias, tatal pustiului ce a spart geamul masinii d-lui Aydin, in privirea si gesturile la randu-i arogante putandu-se citi o ura la adresa celor bogati si in general a societatii nedrepte care il priveaza de un loc de munca doar pentru simplul fapt ca e un fost condamnat. Intre cei doi exista o zona-tampon care are ca rol evitarea cocnirii celor doua extreme: Nihal, sotia d-lui Aydin, care intelege motivele gestului pustiului si nu-l invinovateste pe acesta, si imamul Hamdi hodja, fratele lui Ismail, o persoana joviala, extrovertita, cu mult bun simt, care incearca sa starga din rusinea gestului fratelui si nepotului sau. Galeria personajelor e completata de sora d-lui Aydin, Necla, o fosta traducatoare divortata ce duce o viata in plictis rasfoind reviste, citind articolele fratelui sau si intrand in divergenta de opinii cu acesta. Suavi e prietenul lui Aydin, cu care se sfatuieste atunci cand trebuie sa ia o decizie importanta, iar spre final, in peisaj apare invatatorul Levent, un personaj menit sa sporeasca tensiunea din cadrul cuplului Aydin-Nihal.

Jocul fiecarui actor e de o naturalete exemplara, ai impresia ca de fapt e o fila din viata de zi cu zi, nu un film pus in scena dupa un scenariu scris de cineva. Dialogurile sunt banale, ca e vorba de filosofie sociala sau despre boacana noii menajere care a spart 2 din paharele preferate ale stapanei introducandu-le in masina de spalat vase. Stilul de filmare e minimalist, camera e prezenta acolo, in discutie, ca un martor tacut, fara a oferi cu prea mare generozitate cadre apropiate care sa surprinda trasaturile persoanelor implicate in dialog, multe cadre fiind filmate in incaperi semi-luminate. Asa intervin momentele moarte dintr-o conversatie, de tacere, needitate, lasate sa curga lent, sporind realismul momentului. Din cand in cand intervine sunetul pianului care ne transmite nostalgie si o atmosfera meditativa, dand glas parca gandurilor interioare ale personajului central, d-l Aydin, ajuns la apusul existentei sale. Dar mai presus de toate, tacerea muntilor si peisajul hibernal da impresia unui “dolce farniente” ce poate parea surprinzator. Cei doi frati, d-l Aydin si Necla, incearca sa-si umple timpul, la batranete, cu activitati intelectuale care sa nu ii rupa total de mediul in care au activat o viata intreaga: el scrie o carte despre lumea teatrului unde a activat ca actor 25 de ani, in timp ce ea citeste cartile si articolele pe care i le recomanda fratele sau, neezitand sa se lanseze in discutii filosofice despre viata. Nihal, sotia batranului artist incearca sa organizeze o colecta pentru jutorarea scolilor din regiune, si asta doar pentru a-si invinge plictiseala si a-si gasi o ocupatie. In fapt, titlul filmului, “Hibernare”, exact la acest plictis se refera, la hibernarea sentimentelor umane, la instrainare.

Nuri Bilge Ceylan reuseste sa exploateze foarte bine tensiunea unor scene aparent senine, la acest capitol fiind unul dintre cei mai buni experti din domeniu la nivel mondial. Un simplu drum cu masina si un incident neasteptat aduce incrancenare; dialoguri principiale intre membrii familiei duc la controverse cu consecinte in plan personal; nu in ultimul rand, si aici Ceylan are un mare merit in sporirea tensiunii filmului, personajul care va aduce coeziune scenariului, Nihal, are o prezentare surprinzatoare. Aceasta apare de la inceput in poveste ca o tanara despre care prietenul d-lui Aydin spune ca altii “ar crede ca e fiica lui”, care e solicitata de d-l Aydin sa participle la o discutie pe marginea unei scrisori pe teme caritabile, discutie unde parerea tinerei era ceruta.Abia la jumatatea filmului aflam ca tanara femeie din film, Nihal, e de fapt sotia artistului pensionat. Pana atunci, misterul e mentinut constant in jurul acestui personaj, spectatorul intrebandu-se daca respectiva nu e fiica acestuia sau cel mult o locatara stabilita pentru o vreme in acea locatie mirifica, oricum, o straina. Regizorul a avut talentul de a crea spectatorului aceasta impresie, ca sotia d-lui Aydin e, jumatate de film, o straina ! Comportandu-se cu raceala fata de sotul ei, aceasta nu tradeaza nici o legatura personala cu acesta pana in momentul in care unul din personaje o numeste pe Nihal “sotia” d-lui Aydin. De ce a recurs regizorul la acest truc, pacalind spectatorul ? Simplu: pentru ca partea a doua a filmului e dedicata aproape in intregime radiografierii relatiei dintre cei doi soti, a factorilor care au dus la acea raceala dintre ei (si care se va vedea, va fi explicabila nu prin diferenta uriasa de varsta dintre parteneri).

Nu in ultimul rand, “Winter Sleep” are si un puternic mesaj social. D-l Aydin, fost actor, stie sa interpreteze perfect atat rolul de sot, cat sic el de scriitor, filosof si, mai ales, de proprietar. Desi neaga in fata chiriasului ca s-ar pricepe la administrarea bunurilor, nu ezita sa o critice pe sotia lui cand face o colecta si nu urmeaza regulile unei astfel de operatiuni ce i-ar putea oricand aduce acuzatia de delapidare in absenta unor acte si registre contabile. Mereu e insotit in iesirile in sat sau in imprejurimi de omul lui de incredere, Hidayet, pe umerii caruia transfera toata responsabilitatea lui de proprietar; el e scuza perfecta pentru a se distanta de afacerile mostenite de la tatal sau si pe care, desigur, le administreaza incidental. In schimb, cand intra in contact cu oameni din alta categorie sociala – in speta chiriasii sai sarmani -, are un aer arogant, nu se apropie de acestia, iar cand intra in dialog cu ei transmite un aer de suprioritate. Din acest motiv nu e greu de inteles adversitatea chiriasilor napastuiti, carora le ia pana si televizorul din casa in schimbul chiriilor restante, dar si gestul de la final al lui Ismail, cand Nihal vine si le ofera bani. In fapt, “Winter Sleep” ne prezinta o imagine a unei Turcii divizate social intre cei bogati si cei saraci, primii detinand autoritatea, ultimii avand dreptul doar eventual la mila celor dintai. Iar aceasta idee reiese si din numeroasele discutii din “turnul de fildes” ale d-lui Aydin cu sotia si sora lui.

In ciuda faptului ca este extrem de lung ca durata si are parte de foarte multe dialoguri ce tin uneori minute in sir fara oprire, “Winter Sleep” are un farmec aparte. Peisajele superbe, jocul excelent al tuturor actorilor, atmosfera, coloana sonora, scenariul ce permite analizarea pana in cele mai mici amanunte a fiecarui personaj, toate fac ce cele peste 3 ore sa para ca s-au scurs intr-o clipa, lasand in urma o experienta captivanta pentru iubitorii filmul artistic in general, si ai filmului lui Nuri Bilge Ceylan in special.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil