Na Hong Jin atrage atentia cu un thriller supranatural ce pare fara sens, dar interesant. Nu este nimic mai inspaimantator decat sa nu stii de ce anume sa te temi. „The Wailing” incepe cu o serie de decese infioratoare intr-un sat de pe o insula, dar ancheta dezlantuie o teroare si mai mare – imaginatia paranoica. Scenariul, scris de scenaristul Na Hong Jin care a mai scris scenariile pentru „The Chaser” si „The Yellow Sea”, pare sa nu aiba nicio logica, dar talentul cu care foloseste suspansul va tine audienta ca pe ghimpi pe tot parcursul celor 156 minute. Filmul a depasit asteptarile, multi coreeni mergand pentru a doua oara la film pentru a observa importante indicii omise la prima vizionare. Se discuta mult despre film si este posibil sa devina cel mai vizionat film din a prima jumatate a anului 2016, in Coreea.

Na Hong Jin se bazeaza pe stravechi traditii samanice pentru a evoca un taram obscur, primitiv, unde violenta pandeste atat in natura cat si acasa, iar raul ia forme umane, precum si supranaturale. In acelasi timp scenaristul combina elemente din „Exorcistul”, „The Evil Dead” si chiar „Outbreak”, dar deznodamantul criptic care strapunge intunericul abisal al psihicului uman este marca Polanski.

Explorand lumea spiritelor pentru prima data, scenaristul continua sa foloseasca un limbaj dur, violent, dar idelile sunt filosofice si sugestive. Impovarat de o istorie sangeroasa a colonialismului japonez, razboiului civil si separarii, cicatricile psihicului coreean isi gasesc drumul in acest film, fie ca e in groaza oamenilor care sunt ucisi de propriile familii, fie in exorcismul care serveste ca element dramatic central – un fel de metafora pentru nevoia de a scapa de fantomele trecutului.

Titlul coreean „Goksung” se refera la catunul in care se petrece povestea, dar caracterul chinezesc folosit se traduce prin „vaiet”. Si, dupa cum se desfasoara si povestea, satenii au motive nu numai sa planga ci si sa urle: un barbat isi ucide prin injunghiere sotia si copilul, fara un motiv anume. Cand sergentul Jeon Jong Gu jucat de Kwak Do Won si echipa sa ajung la scena crimei, dau cu ochii de privirea injectata si nauca a vinovatului. Un val de crime similare incepe sa se reverse asupra satucului, si criminalii sunt gasiti in aceeasi stare ca primul. Dupa ce fiica sergentului pare sa cada prada vrajii demonice ce pandeste satul, acesta este de acord sa ceara sfatul unui saman, fara sa realizeze ca situatia va escalada in ceva cu mult mai periculos.

Zvonurile incep sa circule despre un japonez (Jun Kunimura) ce poposeste in sat tocmai cand incep crimele. Incep sa apara marturii despre demoni ce devoreaza carne de caprioara si predictii cu final fatal, dar o femeie pe nume Yeon incepe sa se ingrijoreze cu adevarat numai cand fiica sa Hyo Jin (Kim Hwan Hee) incepe sa aiba niste crize si sa injure precum Linda Blair in „Exorcistul”.

Cand Jong Gu descopera ceva inspaimantator la calatorul japonez, totul incepe a fi filmat in maniera lui Hitchcock, suspansul fiind la cote inimaginabile, si apoi povestea intra pe teritoriul supranaturalului printr-o serie de vise urate. Mai mult de 90 de minute trec pana cand un saman jucat de Hwang Jung Min isi face aparitia si incepe un ritual de exorcism dominat de tunete, si totul duce povestea la un alt nivel de tensiune si isterie.

Totul devine din ce in ce mai enigmatic, iar samanul si mama lui Yeon nu fac nimic pentru a lamuri situatiile sau a contracara raul ce pare sa se pogoare asupra satului. Finalul inconjoara protagonistii intr-un infern de indoieli si neputinta, si parte din personaje pretind ca nu sunt atinsi de intentiile demonice ale celorlalti, desi niciun personaj nu pare inocent. „Doar crede si vei fi salvat” devine o expresie religioasa ce reuseste doar sa fie mai inspaimantatoare decat calamitatile prevestite de o nebuna din sat.

Distributia indrazneata este necesara pentru a balansa trecerea scenariului prin lumea ireala si rurala si evocarile misterioase despre culturi religioase si animism, fantezie si halucinatii. Scenaristul ii da o aura animalica si primitiva calatorului japonez, facandu-l sa apara aproape gol in salbaticie. Cheon Woo Hee este femeia nebuna ce face predictiile apocaliptice, ce reuseste prin accentuarea trasaturilor mai clasice sa para dintr-o alta era. Jocul sau actoricesc din doua scene cheie este ambiguu si cu o nota de spaima. Hwang Jung Min, care a jucat in filme mari precum „Ode to my Father”, „Veteran” si „A Violent Prosecutor”, se joaca cu imaginea dreptatii pentru a estompa si incurca judecata publicului.

Pentru a arata o comunitate rupta de societatea moderna, inca ancorata in superstitii stravechi, Hong Kyung Pyo, a filmat foarte mult in lumina naturala, obtinand o lumina prafuita, incetosata pe alocuri. Evoca un sentiment de obscuritate aratand de departe figuri umane si indicii, fara a focaliza sau filma de aproape. Obiecte obisnuite precum un ac de par, o haina veche sau un pulover pot deveni indicii care pot sau nu sa dezvaluie ceva amenintator.

Filmul a fost vizionat anul acesta la Cannes, in afara competitiei, obtinand recenzii favorabile. In Coreea, filmul a avut premiera pe 12 mai, fiind de 2 saptamani lider de box-office, cu 31 de milioane dolari incasari.

(Sursa: variety.com)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil