asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » DIVERSE

The Old Garden (2006) – o tulburãtoare poveste de iubire nãscutã în negura anilor ’80 din Coreea

Trimis de pe 2 Jun 2012Fara comentarii

“The Old Garden” este doar una din tragicele marturii ale celei mai intunecate perioade a Coreei contemporane, anii ’80, ce debuteaza cu masacrul din Gwangju si este urmata de 8 ani de dicatatura militara grea a lui Chun Doo-hwan. Filmul este un amestec neobisnuit de politica cu melodrama a carui poveste se desfasoara de la debutul anilor ’80 pana in zilele noastre, si marcheaza o colaborare intre 2 generatii de artisti anti-autoritaristi. Este vorba de reputatul regizor Im Sang-soo, cunoscut pentru talentul sau cinematografic si apetitul pentru controversat, si romancierul Hwang Seok-young, un scriitor laureat cu premii pentru literatura, ce si-a petrecut anii ’80 in exil si care 5 ani a fost inchis in inchisoare in anii ’90 pentru o vizita neautorizata in Coreea de Nord. Adaptarea cinematografica a lui Im Sang-soo a romanului omonim al lui Hwang Seok-young (un best-seller renumit in Coreea) a beneficiat de o distributie puternica, cu doua nume importante in prim plan: Ji Jin-hee (Paradise, Parallel Life, Dong Yi, Jewel in the Palace) si Yeom Jeong-ah (Lovely Rivals, Thaoist Wizzard). Impresionante sunt si rolurile secundare, care ne prilejuiesc revederea unui numar mare de actori obisnuiti ai serialelor. Filmul, ca intreg, a fost primit cu caldura de criticii coreeni de film, dar a generat si unele reactii negative in special peste hotare.

Spre sfarsitul anilor ’90, Hyun-woo (Ji Jin-hee) e un detinut care tocmai a fost eliberat dupa 16 ani si 8 luni de detentie. Motivul retinerii sale nu ne este dezvaluit imediat, insa odata regasindu-se in libertate, incepe sa retraiasca prin intermediul amintirilor toate momentele dinaintea retinerii sale. Familia (formata din frate si sotia acestuia si mama vaduva) il primeste cu bratele deschise, insa revederea acestora se petrece pe fondul unei atmosfere glaciale si aproape indiferente pentru Hyun-woo. Suferind de insomnie, claustrofobie si rezistenta la socializare, acesta reactioneaza doar in momentul in care mama lui ii aminteste de d-soara Han Yoon-hee (Yeom Jeong-ah). Acela e momentul care declanseaza declicul. Hyun-woo, cu parul incaruntit, porneste la drum spre locurile tineretii sale framantate, unde ca activist socialist oponent inversunat al regimului militar a trait o frumoasa poveste de dragoste cu d-soara Han, ce i-a oferit o ascunzatoare in momentul in care era vanat de autoritati. Pas cu pas, cu fiecare coltisor redescoperit, amintirile comune impartasite cu d-soara Han si colegii activisti ies la iveala, iar tabloul puzzle-ului este completat in mod dramatic.

Filmul are doua perspective distincte din care este relatata povestea. Pana in momentul retinerii sale in detentie, totul este vazut prin amintirile lui Hyun-woo, dupa care parca se instaleaza uitarea. Vidul este umplut de relatarea amintirilor d-soarei Han, personaj care murise cu ani in urma dupa o grea suferinta, dar al carei spirit ramane viu pana la finalul filmului, atat prin intermediul amintirilor cat si al personajelor secundare care isi amintesc franturi din viata acesteia. Din acest punct de vedere al relatarii povestii, cu aceste doua planuri, regizorul este pur si simplu genial. Firul narativ – care trebuie urmarit atent datorita alternantei prezent-trecut – este condimentat cu momente brusti de escaladare a violentei, care nu pot fi uitate prea usor. Regimul dictaturii militare si masacrul de la Gwangju nu pot fi definite decat prin ororile la care au dat nastere, iar realismul unor scene este de-a dreptul socant. In mod sigur una din scene va fi greu de uitat pentru spectatori, fiind definitorie pentru disperarea populatiei civile in fata abuzurilor puterii politice. Dincolo de toate acestea, filmul are un farmec aparte, poate imperceptibil publicului non-coreean si pe care poate nici o traducere din lume nu il poate transmite in cuvinte. Fiecare personaj din film practic vorbeste cu propriul sau eu, intr-un fel absolut unic, iar interactiunea dintre personaje e dincolo de cuvinte. Coloana sonora in mod intentionat nu potenteaza anumite trairi, momentele culminante petrecandu-se in tacere, lasand spectatorului receptionarea loviturii in plin, alaturi de personaj. In general amintirile umane despre trecut sunt confuze pe masura trecerii anilor. Confuze si scurte. Arta cinematografica are avantajul de a permite reconstituirea lineara a trecutului, crampeiele numite amintiri fiind intinse in timp si spatiu, lucru care in viata reala nu este posibil. De aici farmecul jocului regizorului Im cu amintirile personajelor sale, care fac mereu saltul din trecut in prezent si invers.

Dupa urmarirea acestui film, fara indoiala singurul sentiment care poate sa te cuprinda fata de soarta personajelor este mila. In special fata de personajul interpretat foarte bine (poate cel mai bun rol de pe marele ecran) de Ji Jin-hee. In Hyun-woo veti regasi un personaj tacut, aproape timid, ale carui alegeri sunt inexplicabile. La un moment dat are sansa de a trai o viata fericita alaturi de persoana iubita, insa face alegerea gresita, probabil dintr-un elan specific varstei. Mai apoi, cand este prea tarziu, regreta amarnic deoarece dupa gratii constata ca nu mai stie cum sa-si omoare timpul, intr-o detentie pe viata in care amintirile il macina si ii induc frica de uitare a celor dragi. Viata trece pe langa el asemeni unei ploi de primavara dintr-una din poeziile scurte pe care le scrisese in adolescenta in cercul de poezie si pe care avusese indrazneala sa o recite in fata celei la care tinea. Inclusiv iubirea lui este una interioara, rar exteriorizata. Uneori ai tendinta de a spune: “isi merita aceasta soarta”, dar cand vezi personajul incaruntit cautand disperat orice urma a ceea ce a pierdut in cei 17 ani de detentie si incercand sa isi reia viata de undeva dar regasind decat amintiri goale reconstituite multimuta unor scrisori pe care niciodata nu le-a mai primit in inchisoare, din nou te cuprinde compasiunea fata de soarta lui. Finalul este pur si simplu ravasitor: amintirile parca prind viata intr-o scena finala genial gandita, in care trecutul, prezentul si un ipotetic, odata, viitor, se reintalnesc intr-un anume punct temporal si spatial. Un moment de o rara sensibilitate, pe care putine filme coreene au reusit vreodata sa-l surprinda.

“The Old Garden” iti da impresia uneori ca se opreste in loc, ca face un pas in urma pentru a se autoadmira pe sine. Armonia din prima sa parte se evapora pur si simplu in a doua jumatate, cand se instaleaza pentru o scurta perioada de timp confuzia, dar mai apoi filmul se redreseaza pentru a ajunge la un final impresionant. In ciuda controverselor, cu siguranta “The Old Garden” ramane unul din filmele artistice de prima mana ale cinematografiei coreene, care nu va fi uitat usor, o realizare stralucita ce nu trebuie ratata de iubitorii Coreei, chiar daca timpurile expuse sunt dintre cele mai intunecate, iar drama personajelor este impresionanta. Un film ce aminteste de cinematografia coreeana a constiintei sociale a anilor ’80 si inceputului anilor ’90, cu un puternic criticism social-politic, ce nu pierde din vedere povestile personale profunde. Mai degraba melancolic decat melodramatic, “The Old Garden” reprezinta mai mult decat o invitatie la meditatie. Sensurile lui ascunse ramane sa le descoperiti singuri.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

*