“The Long Way Home” putea fi “doar inca un film patriotic turcesc” cu dialoguri didactice ce preamarea eroismul poporului turc in vremurile de restriste ale prabusirii Imperiului Otoman, cu o descriere neconvingatoare a personajelor – desigur stereotipe – opuse adevaratelor “fiinte umane”. Cam asta e esenta filmelor de propaganda turcesti ce preaslavesc o natiune care, asemeni celei japoneze, are trecutul patat de numeroase masacre si crime impotriva umanitatii. Doar ca, de aceasta data, avem parte de o mare surpriza, si anume de un film realizat diferit fata de orice asteptari, care cu siguranta ar putea fi catalogat drept unul din cele mai bune filme turcesti ale deceniului. Abordarea este total diferita de a altor filme istorice turcesti ce surprind o frantura din perioada tulbure a Primului Razboi Mondial, iar realizarea iti taie pur si simplu rasuflarea. Nu intamplator productia a castigat o multime de premii si a avut parte de mai multe nominalizari la diverse festivaluri de film, nationale si internationale. Cele mai importante premii au fost premiul Fipresci acordat de Federatia Internationala a Criticilor de Film, premiul Golden Zenith pentru Cea mai buna productie de fictiune la Festivalul de la Montreal si premiul pentru Cel mai talentat debutant la categoria film artistic la Asian Film Festival de la Hong Kong. Filmul s-a lansat pe 8 martie 2013 in 77 de cinematografe din intreaga Turcie, fara a fi un succes de box-office (doar 226.000 dolari incasari), lucru previzibil in conditiile in care box-office-ul da pulsul filmelor comerciale, nu al celor artistice. Regia este semnata de debutantul Alphan Eseli, care este si co-scenarist, fotograf si regizor de clipouri muzicale si reclame tv ale unor branduri cunoscute in Turcia. Acesta si-a terminat studiile din domeniul filmului in Statele Unite la New York, fiind implicat din 2009 in activitati privind promovarea artei si culturii turce in lume. Experienta din fotografie a fost dublata de munca excelenta a regizorului de imagine a acestui film, un armean nascut la Erevan (lucru notabil dat fiind istoricul conflict dintre armeni si turci) ce activeaza in industria turca de film de la inceputul anilor 2000. In rolurile principale au fost distribuiti actori cunoscuti in Turcia, precum Ugur Polat, Serdar Orcin sau Nergis Ozturk. Muzica e compusa de compozitorul maghiar Mihaly Vig, cunoscut pentru colaborarea sa cu celebrul regizor maghiar Bela Tarr.

Povestea filmului se deruleaza pe fundalul istoric al luptei de la Sarikamis din decembrie 1914/ianuarie 1915. In timpul Primului Razboi Mondial, Imperiul Otoman e aliat cu Germania, iar la sfarsitul lui 1914, la presiunea aliatului german, Armata a 3-a turca e trimisa sa lupte pe frontul din Rasarit impotriva Rusiei. Batalia decisiva se va da la Sarikamis, pe teritoriul Imperiului Tarist, aceasta fiind parte din Campania din Caucaz a Primului Razboi Mondial. Desi armata otomana era superioara numeric, avand 118.000 de soldati (fata de 100.000 armata rusa si voluntarii armeni), lipsa de pregatire militara a acesteia si mai ales conditiile meteo vitrege in conditii de iarna au facut ca o mare parte din trupele otomane sa fie rapuse de furtunile de zapada din muntii Allahuekber chiar inainte sa mai intre in lupta. Batalia de la Sarikamis a adus una din cele mai grele infrangeri ale Imperiului Otoman din secolul XX, 90.000 de soldati pierzandu-si viata in doar doua luni, multi dintre ei cazuti prada frigului din muntii din Rasaritul Turciei de astazi.

La inceputul lui 1915, 90.000 de soldati otomani isi pierd viata ca niste martiri in muntii din Anatolia rasariteana, in urma bataliei de la Sarikamis, drumul de intoarcere spre casa devenind unul presarat cu cadavre inghetate. Anatolia Rasariteana devine o zona in care domneste haosul, pe care nu o controleaza nici rusii, nici otomanii. In abesenta unei autoritati, oamenii de rand raman in voia sortii, vietile lor transformandu-se intr-o lupta pentru supravietuire. Pe acest fundal, batranul aghiotant Saci Bey primeste misiunea de la superiorul sau, un inalt oficial, sa o escorteze pe sotia acestuia, Gul Hanim si pe fiica familiei, micuta Nihan, la Erzurum. Drumul prin munti e anevoios, iar in momentul in care calul care tragea caruta moare de frig, cei trei trebuie sa porneasca prin nameti si viscol pe jos. Ajunsi in pustietate, cu o harta aproape inutila pe care nu apareau toate asezarile din zona, acestia poposesc cu ultimele puteri intr-un sat armean ce pare pustiu. In scurt timp, insa, constata ca locul e impanzit de cadavre si ca nu sunt singuri in mijlocul pustietatii. Treptat, celor trei li se vor mai alatura inca 4 persoane, fiecare cu propriul destin necajit, cei 7 incercand sa indure conditiile de iarna, foamea si pericolul trupelor rusesti ce pandeste la orice pas. Cu totii au un singur tel: sa se intoarca acasa. Vor reusi ?

“The Long Way Home” este o productie in care regizorul Alphan Eseli e persoana cruciala, fara de a carui contributie nu s-ar fi putut realiza. La finalul filmului, regizorul a specificat: “In memoria lui Burhanettin Eseli (1893-1937)”. Aceasta persoana nu este, cum s-ar putea crede, o personalitate politica de marca a acelor vremuri, ci e insusi bunicul regizorului. Povestile acestuia despre acele vremuri le-a aflat prin intermediul tatalui sau, care i le tot repeta de mic, si astfel s-a nascut ideea acestui film. Persoana care a creat costumele personajelor (care au o nota de originalitate aparte) a cautat imagini din acea perioada, diverse fotografii din carti de razboi dar si picture ale vremii, dupa care s-a asezat la masa de design si a creat niste costume realiste memorabile. Odata cu filmul s-a lansat si o carte, ce cuprinde cadre din film, detalii de culise, schite de desene, elemente de scenografie si costume, postere, etc, publicata intr-o editie limitata.

Despre film s-ar putea vorbi la nesfarsit. Regizorul filmului, si in general regizorii turci au talentul de a spune povestea in asa fel incat ai impresia ca citesti un roman. Fiecare gest e surprins in mod natural, nu e nevoie de cuvinte pentru a descrie starea unui personaj, ceea ce gandeste sau traieste in acel moment. Spectacolul imaginilor parca ne lasa sa auzim vocea interioara a scenaristului, fiecare spectator putandu-si imagina in acele lungi momente lipsite de dialog un pasaj cu o descriere balzaciana dintr-un roman realist. La acest capitol, dar si la descrierea vie a trairilor fiecarui personaj prin elemente simple, cineastii turci sunt adevarati maestri. Realizat cu un buget redus, “The Long Way Home” are o actiune care se desfasoara in mare parte in spatii inchise si in zone pustii de munte, dar in ciuda acestui fapt, totul, de la mimica personajelor la desfasurarea lenta a actiunii e incarcat de substanta si calitate. Atmosfera e una apasatoare si glaciala de la inceput pana la final, personajele se comporta intre ele ca niste straini, iar tacerea ce intervine intre ele sporeste tensiunea si da nastere unui veritabil joc psihologic in care spectatorul e atras. Privirile lungi pe care si le arunca unii altora dau nastere neincrederii, iar ceea ce la o prima vedere pare un grup unit cu un tel comun – supravietuirea -, in realitate e un grup dezbinat de neincredere cu un tel individual – acelasi, supravietuirea. In aceasta situatie, razboiul e doar un pretext, el nu se desfasoara in sine, dar se pot vedea consecintele sale in dezumanizarea protagonistilor. Chiar daca exista o mica umbra de subiectivism atunci cand vine vorba de relatia cu armenii (numiti la un moment dat “necredinciosi”, lucru firesc daca ne gandim ca acestia luptau cot la cot cu armata rusa, deci erau rivalii otomanilor), “The Long Way Home” e o productie ce prezinta evenimentele din unghiul de vedere al turcilor. Probabil un film similar din unghiul de vedere al rusilor sau armenilor ar fi fost mult mai agresiv si manipulativ, dar asta e un lucru universal valabil, nu putem spune ca exista filme cu accente de propaganda doar la turci, cand chinezii nu ezita sa scoata pe banda rulanta filme cu un puternic sentiment antijaponez, sau rusii cu un puternic sentiment antigerman. Dincolo de orice tentativa inutila de ideologizarea acestui film deosebit, care trebuie privit ca atare si atat, “The Long Way Home” e o mini-cronica a decaderii morale a unui Imperiu, o poveste trista despre o natiune divizata, dezorientata, lipsita parca de orice licar de speranta. In fapt, singura speranta sta intr-o dorinta arzatoare a celor 7 personaje de a se intoarce in locul numit “acasa”, ce la fel de bine poate fi o metafora, acel “acasa” nefiind o identitate nationala ci un loc in care iti traiesti viata in liniste alaturi de cei dragi. Imperiul Otoman isi traia ultimii ani de viata, haosul si demoralizarea a sadit samanta neincrederii intre oameni. Tocmai din sanul acestei imperiu infrant avea sa se nasca speranta invierii unei natiuni pedepsite de Europa prin Tratatul de la Sevres prin persoana lui Mustafa Kemal, omul care avea sa schimbe soarta unei natiuni. Dar asta e o alta poveste.

Un film plin de umanism, cu o prestatie de exceptie a protagonistilor, cu o coloana sonoras remarcabila, cu niste decoruri hibernale poetice si cu un final surprinzator care rastoarna sensul intregii povesti, o dovada de originalitate din partea regizorului-scenarist, ce recurge la un procedeu cinematografic nemaiintalnit in alte filme, lasand spectatorul perplex tocmai prin relevarea complexitatii abordarii tematicii principale. Un film de nota 10, ce ofera o serioasa tema de meditatie si care demonstreaza o data in plus valoarea cineastilor turci contemporani.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team – pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil