Fatal Encounter posterUna din productiile de succes sud-coreene ale acestui an a fost “The Fatal Encounter”, film a carui faima a facut repede inconjurul lumii in momentul in care s-a anuntat distribuirea in rolul principal al starului Hyun Bin. Odata cu incheierea stagiului militar obligatoriu, acesta a decis sa-si faca revenirea in forta interpretand primul rol intr-un film istoric din cariera sa. E deja o traditie ca actorii de top sa isi diversifice cat mai mult rolurile din cariera pentru perfectionare, iar rolurile istorice, intotdeauna solicitante, sunt o proba obligatorie a talentului. Au facut-o Lee Byung-hun si Ju Ji-hun in ultimii ani, iar acum a sosit si timpul lui Hyun Bin, un obisnuit al rolurilor romantice in seriale de televiziune. Nu putem anticipa viitorul carierei acestui talentat actor, insa dupa prestatia din acest film probabil se va gandi de doua ori inainte sa mai accepte un rol intr-un serial tv, si asta pentru ca talentul sau poate fi investit intr-o multime de roluri in filme serioase, in adevarata industrie de film unde se afla intotdeauna numai cei mai buni. “The Fatal Encounter” nu a inselat asteptarile producatorilor, fiind inca o mostra a faptului ca cu bani putini, poti face filme extraordinare de mare succes. Si in aceasta productie au fost investite 9,6 milioane de dolari (cam cat in “Kundo – Age of the Rampant), incasarile de la box-office depasind 29 de milioane de dolari, filmul aflandu-se 2 saptamani consecutive pe prima pozitie in box-office-ul coreean. Regia este semnata de Lee Jae-kyu, ce debuteaza la timona unui film pentru marele ecran, dupa ce a regizat pana in prezent cateva seriale de televiziune reusite: Damo, Beethoven Virus sau The King 2hearts. “The Fatal Encounter” are la baza tentativa reala de asasinare a regelui Jeong-jo, pe fondul luptei pentru putere intre cele doua factiuni ale vremii, Noron si Soron.

Fatal Encounter secventa 1In 1776, Jeong-jo (Hyun Bin) urca pe tronul Joseonului intr-o perioada tulbure din punct de vedere politic. Ca fiu al proscrisului Print Sado, trimis la moarte de propriul sau tata, Jeong-jo ii succede pe tron bunicului sau Yeong-jo, insa in acele timpuri, factiunea Noron facea legea la Curte. Sotia raposatului rege (Han Ji-min), de-o varsta cu Jeong-jo dar careia acesta trebuia sa-i spuna “bunica” face jocurile pentru factiunea Noron, ce controleaza aproape intreaga armata a Joseonului. Cu mainile legate, Jeong-jo pare condamnat a fi inca un rege marioneta in mana ministrilor Noron. Mai mult decat atat, pana in acel moment a supravietuit la nu mai putin de 12 tentative de asasinat, iar incapatanarea lui, ca si eruditia starnesc furia celor ce au pus serios umarul la uciderea tatalui sau in celebrul cufar de lemn. Singurele persoane in care mai are incredere, la Curte, sunt Seful Garzii Regale, Hong (Park Sung-woong) si eunucul sau, Kap-soo, pe care il cunoaste din copilarie, amandoi fiind legati de o serie de evenimente triste. Devenind un obstacol in calea Noron, Regina Vaduva pune la cale un plan de asasinare a Regelui pentru aducerea pe tron a unui Rege de carton pe care s ail poata manevra dupa bunul plac. Va reusi Regele sa faca fata acestei incercari, bazandu-se doar pe cei doi aliati din Palat ?

Regele Jeongjo desenIn plan istoric, Jeong-jo era fiul celebrului Print Sado, al carui sfarsit tragic si consecintele acestuia au fost ecranizate in atatea si atatea seriale si filme coreene ale ultimului deceniu. Odata cu moartea bunicului sau, regele Yeongjo, cel care si-a trimis la moarte propriul fiu impins de la spate de factiunea Noron, Jeong-jo urca pe tron intr-un climat nesigur. Sotia fostului rege, aproape de-o varsta cu Jeong-jo, sustinuta puternic de factiunea Noron, incearca sa-l indeparteze pe nepotul ei de pe tron prin orice mijloace. Toate aceste planuri sunt redate de productia “The Fatal Encounter”, ce descrie excelent atmosfera tensionata si raportul de forte in plan politic in acele vremuri – a doua jumatate a secolului XVIII. Jeong-jo a fost considerat de unii unul din cei mai vizionari carmuitori ai dinastiei Joseon, in timp ce alti istorici sunt de parere ca rolul sau este supraestimat. Cert este ca in timpul domniei lui Yi San (care a fost numele sau din copilarie), un anume Hong Guk-yeong (care in film este Comandantul Garzii Regale) a avut un rol crucial. Acesta l-a ajutat sa-si consolideze puterea si autoritatea in fata ministrilor Noron, in timpul sau consemnandu-se o veritabila renastere a dinastiei Joseon. Raman in istorie incercarea – portretizata perfect in serialul “Painter of the Wind” – de reabilitare a numelui tatalui sau Sado, mutarea capitalei la Suwon, pentru a fi mai aproape de locul unde era inmormantat tatal sau, construirea celebrei fortarete Hwaseong, dar si eruditia sa, tentativa de controlare a scenei politice in niste vremuri in care autoritatea regala era serios stirbita, sustinerea data culturii, la Curtea sa crescand o multime de eruditi cunoscuti. A murit in mod misterios in anul 1800, la doar 48 de ani, fara a-si vedea toate visele de o viata indeplinite. Viata lui a fost portretizata, integral sau partiual, in mai multe seriale de televiziune recente si filme, intre care merita amintite Yi San, Painter of the Wind, Warrior Baek Dong-soo, Sungkyunkwan Scandal sau Portrait of a Beauty.

Fatal Encounter secventa 2Ca mai toate filmele coreene de epoca, si aceasta productie pacatuieste in prima sa jumatate, inscriindu-se in tipicul acestei cinematografii. Povestea debuteaza lent, insa numarul mare de personaje si cadrele successive ce se muta de la un fir epic la altul fara a se da vreun detaliu privitorului aduc o evidenta stare de confuzie. In multe locuri nu se specifica raportul dintre anumite personaje, si multe aspecte sunt lasate la voia intamplarii sau sa fie ghicite ori presupuse de privitor. Dar cand acesta nu este coreean si nu cunoaste in amanunt istoria Coreei ? Poate ca realizatorii coreeni ar trebui sa se gandeasca la acest aspect, la faptul ca productiile lor (si ei si-o doresc) ies pe piata internationala, ajungand la o audienta diferita inclusiv ca mentalitate de propriul public. Cand vor constientiza acest lucru, vor renunta la zgarcenia detalierii relatiilor dintre personaje in prima jumatate a filmului, care de cele mai multe ori e neclara. O reasezare a povestii intr-un mod cat mai clar ar spori si mai mult atractivitatea acestor productii de epoca adanc inradacinate in istorie si realitate. Desigur, in a doua jumatate, filmul incepe sa capete contur, lucrurile se aduna, personajele isi clarifica pozitia si tabara, dar e cam putin pentru un film de doua ore si 16 de minute. Personajul principal al filmului, regele Jeong-jo, e interpretat magistral de Hyun Bin, aflat la primul sau rol istoric din cariera, ce marheaza revenirea acestuia pe marele ecran dupa perioada stagiului militar obligatoriu in care a Fatal Encpounter secventa 3absentat motivat din industrie. Mimica, gesturile, interpretarea in anamblu inspira forta, fermitate, inteligenta si daruire pentru un ideal care la inceputul domniei personajului istoric parea imposibil de realizat. Personajul sau e prins in menghina jocurilor politice de la o Curte dominata de factiunea Noron si de permanenta amenintare militara a acesteia, abila grupare politica reusind sa puna mana pe putere acumuland influenta prin legaturi maritale. Practic 80% din armata era controlata de persoane fidele factiunii Noron, regele avand la inceputul domniei lui Jeong-jo un rol pur decorativ. Hyun Bin reuseste sa intre perfect in pielea personajului sau, reflectand framantarile si teama regelui, pe de o parte, dar si indrazneala, inteligenta si abilitatile sale, pe de alta parte. In schimb, personajul negativ, interpretat de actrita Han Ji-min, ce ne e cunoscuta din “Yi San” si mai ales din “Cain si Abel”, a fost una din cele mai neinspirate solutii alese de cei responsabili cu castingul. Oricat se straduieste, aceasta numai naturala nu este, jocul ei actoricesc e fortat, iar cand stai sa o privesti cum se zbate sa inspire frica, iti dai seama cat de nepotrivita e intr-un rol negativ. Remarcabile sunt, in schimb, interpretarile lui Park Sung-woong (in rolul Hong, recent vazut in “For the Empror”), al actritei Kim Sung-ryung (interpreta mamei regelui Jeong-jo, rcent vazuat in “The Target”) si, desigur, al starului Jung Jae-young (“Plan Man”, in rolul Kap-soo). O productie reusita, cu exceptiile aratate mai sus, adresata din pacate prea mult publicului coreean, care intelege mult mai usor istoria propriei tari. Chiar daca la capitolul spectaculozitate filmul ne ramane dator, “The Fatal Encounter” ramane o productie istorica realista, poate mult prea analitica pe alocuri (tot filmul descrie evenimente petrecute pe durata a doar doua zile !), iar pentru cei care au rabdare sa lase ca lucrurile sa se inchege, cu siguranta vor gasi in acest film o adevarata delectare.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

1 Comments

  1. Un film deosebit. Atmosfera (sumbra!) jocul costumele, totul creaza impresii puternice asupra privitorului. O bucurie revenirea lui Hyun Bin. Astept cu nerabdare noile sale productii.

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>