Filmul este o drama despre efemeritatea si fragilitatea fiintei umane in fata mortii, privita ca un nou inceput. Daigo (Masahiro Motoki) este un violoncelist care si-a indeplinit visul, anume de a canta intr-o orchestra. Din nefericire, este concediat, impreuna cu colegii sai, concertele extraordinare tinute de orchestra avand o sala goala in fata. Indatorat din cauza violoncelului costisitor si ramas fara o slujba, acest decide sa renunte la cantat si, impreuna cu sotia lui, se muta in orasul sau natal, unde mama lui decedata in urma cu 2 ani i-a lasat mostenire o casuta modesta, pe vremuri o cafenea cocheta. In cautarea unui loc de munca, acesta gaseste un anunt intr-un ziar local care i se pare perfect, nefiind deloc pretentios in solicitari. Plecat cu impresia ca este vorba de o agentie de turism, anuntul vorbind despre “plecari”, acesta se trezeste angajat ca asistent in pregatirea decedatilor inainte de incinerarea lor.

Filmul este plin de sensibilitate si simboluri pe care nu le poti intelege decat urmarind atent ritualurile si ideea pe care vor acestea sa le transmita. In fapt, omul trebuie sa iesa din viata cu onoare, iar viata nu este decat o scena pe care acesta debuteaza. Modul in care destinul lui Daigo se intretaie fulgurant cu destinul familiilor carora le ofera servicii subliniaza, parca, faptul ca meseria pe care ajunge Daigo s-o practice si pe care toti o privesc umilitoare e cea din care acesta isi extrage seva ce-i da puterea de a merge mai departe in viata. Dincolo de drama familiilor pe care le intalneste intr-un moment trist, al unei despartiri, coexista si drama lui personala, ca fiinta imperfecta a acestui univers. Finalul este plin de semnificatii, genial de-a dreptul, in ultima scena regasindu-se personificat sensul vietii noastre trecatoare: trecutul, prezentul si viitorul, ingemanate si transformate intr-o imagine metaforica unica. Un film de exceptie, impresionant, ravasitor, cu un mesaj extrem de puternic, recomandabil tuturor iubitorilor de filme cum rar se mai fac in zilele noastre. Orice cuvant in plus e de prisos; doar vizionarea filmului va va lamuri de ce. Asadar, vizionare placuta !

SUBTITRARE IN LIMBA ROMANA

DVD-ul cu acest film se va lansa, in Japonia, pe 18 martie. Compania de distributie pe dvd, “Amuse Soft Entertainment”, a pregatit inca din ianuarie un numar de peste 100.000 de copii, pentru piata, insa dupa premierea filmului cu Oscar, cererea s-a dublat. Animatia lui Kunio Kato, “Tsumiki no Ie” (“La Maison En Petits Cubes”), premiata si ea cu Oscar la categoria Cea mai buna animatie de scurt metraj, a experimentat o situatie similara, compania producatoare Toho grabindu-se sa produca un numar suplimentar de dvd-uri.

Articol realizat de Alin © www.asiacinefil.com

Cei care nu au vazut sau nu au auzit in viata lor de acest ritual l-ar putea considera – ca si aceasta profesie – drept una macabra, chiar infioratoare. Insa cand acest ritual este realizat de un adevarat artist, acesta devine tulburator, frumos, aproape o parte a unei opera de arta, ajutand la eliberarea atat a spiritului celui decedat, cat si a spiritului celor pe care ii lasa in urma. Ritualul poarta numele de “nokanshi”, iar miscarile elegante ale “artistului”, in timp ce comunica compasiune fata de cel decedat, prin gesturi, ofera un spectacol tacut si unic. Defunctul nu este privit ca un cadavru fara viata, ci e tratat ca o persoana demna de respect si iubire, iar atingerile cadavrului dau impresia dorintei de readucere a acestuia la viata.

Yojiro Takita, regizorul filmului, impreuna cu producatorii Yasuhiro Mase si Toshiaki Nakazawa, au muncit aproape un deceniu pentru a aduce “Okuribito” pe ecrane, in conditiile in care subiectul filmului nu era unul care sa duca la un succes de box-office. Mai surprinzator decat atat, toti trei sunt cineasti ce provin din domeniul filmului comercial, Takita regizand anterior comedii negre independente (“The Yen Family”, 1988), un “fantasy” de epoca precum “Omyoji” sau o drama despre tineri, in 2007, “Battery”.

Filmul este, pe alocuri, extrem de amuzant, desi avem de-a face cu o drama. In fapt, regizorul incearca sa puna in balanta umorul cu emotii fortate, si totul iese perfect. In acest mod reuseste sa stabileasca o relatie stransa cu spectatorii, care rad sau plang atunci cand situatia o cere. Asistam la o purificare a sufletului celui decedat in aceeasi masura cu a sufletului spectatorilor, cu ajutorul artei, prin participarea colectiva la fenomenul artistic. Un film remarcabil, care in seara zilei de 22 februarie 2009 a castigat recunoasterea Academiei americane de film, care l-a considerat cel mai bun film strain al anului 2008. Ultimul film japonez care a castigat un premiu special in America a fost “Samurai I: Musashi Miyamoto”, in 1955, cand inca sectiunea “Cel mai bun film strain” nu fusese introdusa in concurs. Din acest motiv, “Departures” (mot-a-mot “Plecari”) poate fi considerat primul film japonez din istorie care castiga titlul de “Cel mai bun film strain” pe taram american. In cadrul ceremoniei de decernare a premiului, Yojiro Takita a urcat pe scena alaturi de actorul din rolul principal, Masahiro Motoki. Radiind de bucurie, Takita s-a adresat publicului in engleza: “Ma aflu pe aceasta scena datorita filmului. Acest punct este o noua “plecare”, pentru mine“, a spus regizorul de 53 de ani, subliniind importanta premiului castigat pentru viitorul carierei sale in lumea filmului pe care l-a slujit o viata intreaga. In final, a incheiat optimist: “Eu… noi… ne vom intoarce. Sper”, iar sala a rasunat de aplauze, acompaniind iesirea din scena a realizatorilor uneia dintre cele mai placute surprize ale serii dar si din intreaga istorie a decernarii ravnitei statuete.

 Articol realizat de cris999 (c) www.asiacinefil.com

“Departures” a castigat 10 premii la 10 categorii diferite in cadrul celei de-a 32-a editii a Galei premiilor Academiei japoneze de film, inclusiv premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor si cel mai bun actor in rolul principal. A urmat, apoi, marele premiu la Festivalul de Film de la Montreal din vara trecuta, iar aseara, in ciuda predictiilor care nu-i dadeau sanse de reusita si a statisticilor, filmul regizat de Yojiro Takita a intrat pentru totdeauna in istoria cinematografiei japoneze, cu atat mai mult cu cat Takita nu este un nume, ca regizor, in Japonia. Toata lumea e de parere ca “Departures” a fost surpriza serii, mai putin cunoscatorii filmului japonez, care au apreciat aceasta productie la adevarata ei valoarea, filmul avand peste 35 de milioane de dolari incasari in Japonia.

Un al treilea premiu Oscar a ajuns tot in Asia, mai precis tot in Japonia. Este vorba de premiul Oscar pentru Cea mai buna animatie de scurt metraj, castigat de filmul “La Maison en petits cubes“, o animatie de 12 minute a japonezului Kunio Kato.

Articol realizat de Alin © www.asiacinefil.com

Fara indoiala, acest urias succes a influentat voturile membrilor Academiei Americane de Film, insa concurenta este una acerba, dupa cum reiese din lista data publicitatii saptamana trecuta:

The Baader Meinhof Complex (Uli Edel – Germania)

The Class (Laurent Cantet – Franta)

Revanche (Götz Spielmann – Austria)

Waltz with Bashit (Ari Folman – Israel)

In ciuda bunelor referinte, a premiilor castigate si a aprecierilor criticilor, “Departures” are, totusi, putine sanse de izbanda, daca e sa luam in considerare traditia. In ciuda numeroaselor nominalizari, de-a lungul timpului, Japonia nu a fost niciodata o mare castigatoare la aceste premii. In cei peste 80 de ani de istorie a Oscarurilor, Japonia a castigat statueta suprema de doar 4 ori, prin: “Rashomon” (Akira Kurosawa, 1951), “Gate of Hell” (Teinosuke Kinugasa, 1954), “Samurai: The Legend of Musashi Miyamoto” (Hiroshi Inagaki, 1955), toate cu Oscaruri onorifice, si “Spirited Away” (Hayao Miyazaki, 2001) – Cea mai buna animatie. Raportat la cele 13 premii obtinute de Italia si cele 12 obtinute de Franta, premiile japoneze pot parea mai putin impresionante. Nu trebuie uitat, insa, ca Japonia a dat umanitatii filme extraordinare care nu au fost apreciate de Academia Americana de Film, iar asta nu a scazut cu nimic valoarea cineastilor japonezi in lume, care isi ocupa locul lor de frunte in istoria filmului mondial.

Marile favorite la aceasta sectiune raman castigatorul Palm D’or din 2008, “The Class”, si “Waltz with Bashir” ce a castigat deja 3 premii importante: Cea mai buna animatie la Premiile Criticilor de Film de la Los Angeles, Cel mai bun Film Independent Strain (in Anglia) si, recent, Globul de Aur pentru cel mai bun film strain. Ramane de vazut care va fi optiunea votantilor Academiei Americane de Film, pe 22 februarie 2009.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

In ianuarie 2004, actrita s-a casatorit cu Takahiro Okazawa, 3 luni mai tarziu dand nastere unui baiat. In martie 2008, cei doi au divortat. Diverse surse dezvaluie faptul ca Hirosue, “singura din nou”, se intalneste, in prezent, cu un barbat “bine-facut” cu care a lucrat la o drama tv anterioara. Relatia avanseaza repede, iar cuplul a fost vazut in mai multe randuri plimbandu-se linistit prin parcuri, tinandu-se de mana. Zvonurile chiar sustin ca Hirosue s-ar putea chiar recasatori in 2009.

Hirosue e cel mai bine cunoscuta pentru rolul ei de adolescenta efervescenta din serialul “Beach Boys”, care i-a adus si premiul pentru cea mai buna actrita intr-un rol secundar. Casatoria ei si, mai apoi, nasterea unui baiat, in 2004, au incetinit ritmul colaborarilor in viata profesionala. De la revenirea ei din 2006, s-a remarcat in rolurile in care a fost distribuita, insa nu a reusit sad ea din nou lovitura decat in 2008, prin rolul din “Departures”, filmul propus de Japonia pentru Oscarurile din 2009.
Articol realizat de Alin © www.asiacinefil.com