“Realitatea se vede in vis. Ceea ce visezi noaptea e adevarat.” (Rampo)

“Rampo Noir” e un omnibus format din 3 segmente, fara legatura intre ele, ce au la baza nuvele scrise de nonconformistul fan al lui Edgar Alan Poe, Rampo Edogawa: “Iadul din oglinda”, “Omida” si “Insecta taratoare”. Celor 3 segmente li se adauga un scurtmetraj introductiv de doar 8 minute, intitulat “Canalul lui Marte”, ce e mai greu de inteles fara a cunoaste ce urmeaza in continuare. In acest segment, un barbat ajunge pe marginea unui lac adanc ce pare a duce spre Iadul insusi. Acest segment practic are ca rol legarea intre ele a celor 3 segmente ce urmeaza. Elementul comun al tuturor celor 4 scurtmetraje e prezenta actorului si cantaretului japonez Tadanobu Asano in roluri diferite, ca protagonist, spectator si antagonist, a carui infatisare se potriveste ca o manusa viselor delirante ale lui Rampo. Astfel, il vedem intruchipandu-l cand pe celebrul detectiv Kogoro Akechi (cine a citit romanele sau nuvelele lui Rampo, sau macar a vazut ecranizarea “Rampo” din 1994, stie despre cine e vorba), cand un sofer paranoic sau un iubitor excentric al artei. In toate aceste roluri, interpretarea lui e sublima. Aceasta antologie (regizata de 3 regizori (Akio Jissoji, Hisayasu Sato si Suguru Takeuchi) ne demonstreaza ca genul horror japonez mai are ceva original de aratat, si nu se rezuma doar la plictisioarele deja povesti horror cu fantome sau blesteme. In “Rampo Noir” avem fiinte umane reduse la caracteristicile unei insecte (Omida), ale unor germeni (Insecta taratoare) sau ale unor opere de arta (Omida si Insecta taratoare), fiinte umane care se transforma, devin desfigurate, monstruoase, abjecte, respingatoare. Totul pe fundalul muzicii tradiutionale japoneze, a jazz-ului sau operei, ce redau perfect atmosfera vremurilor in care Rampo Edogawa scria aceste nuvele in prima jumatate a secolului XX, o perioada de transformari galopante si de modernizare a societatii japoneze. Iar timpul nuvelelor lui Edogawa se dilata, asemeni acelui lac nesfarsit de adanc din “Canalul lui Marte”, in care prezentul si trecutul, traditionalul si modernul se amesteca imperceptibil intr-o constructie bizara si grotesca cum nu s-a mai vazut.

1. Iadul din oglinda

“Existenta noastra e ca o reflexie in oglinda. Nu exista cu adevarat, dar de asemenea nu are cum sa nu existe.” Sunt versurile unui poem buddhist scris de Minamoto no Sanetomo, al treilea sogun si Sogunatul Kamakura (sfarsitul secolului XI, inceputul secolului XII). Exprimand paradoxul vietii, aceste versuri se regasesc scrise pe un perete al Scolii Enshu de Ceremonie a Ceaiului. Dupa doua casnicii ratate, Sayako Yamashina devine profesoara de ceremonie a ceaiului, invatandu-le pe elevele sale tainele prepararii apreciatului ceai. Doar ca dupa incheierea unui asemenea curs, Sayako se retrage in odaia sa si priveste fascinata intr-o oglinda, dupa care brusc moare. Cazul e preluat de politie, iar pe fir intra si detectivul Kogoro Akechi (Tadanobu Asano), care impreuna cu asistentul sau incepe sa cerceteze cazul in paralel cu politia. Lucrurile insa se complica cand si alte persoane ce au participat la cursul de ceremonie a ceaiului incep, pe rand, sa moara. Iar elementul de legatura al tuturor acestor decese pare a fi… o oglinda. Ce mister ascund aceste oglinzi ? Sa fie versurile poemului scris cu noua secole in urma cheia misterului, sau e vorba de niste crime premeditate ?

2. Omida

Locotenentul Sunaga si-a servit patria cu eroism, in prima linie, insa desi reuseste sa scape cu viata de pe front, se intoarce acasa shilod, fara maini si picioare. Practic viata lui ajunge un calvar, el insusi devenind un exponent al urateniei extreme, un cadavru viu aproape putrezit si mancat de boala, ce nu se poate deplasa, hrani singur sau vorbi.. In ciuda acestui fapt, sotia sa il tine in viata intelegandu-se mai mult prin semne sau prin ganduri cu acesta, neezitand chiar sa-l abuzeze, supunandu-l unor corectii drastice. In ochii ei, el e o omida care se taraste la propriu. Pe insula retrasa unde cei doi locuiesc, mai traieste si un tanar aratos, Taro (Ryhei Matsuda), ce nu ezita sa-i faca ochi dulci apetisantei sotii a locotenentului si care nu intelege de ce aceasta mai tine la sotul ei. “Oamenii se transforma in altceva, in oglinda.”, afirma acesta, si nu intamplator aceste vorbe tradeaza o temere a sotiei, ce ajunge sa ascunda toate obiectele stralucitoare care l-ar putea face pe sotul ei sa se vada pe sine in reflexia lor, in halul inuman in care razboiul l-a adus. In toata aceasta poveste, sotul e redus la rangul de omida, care intr-o zi va trebui sa prinda aripi si sa zboare… Iar cel care il va ajuta in aceasta metamorfoza suprarealista va fi, cine altcineva, decat devotata lui sotie….

3. Insecta taratoare

Fuyu Kinoshita e o actrita de teatru ce-si traieste din plin momentul de glorie, bucurandu-se de atentia fanilor ce nu ezita sa-i aduca flori in semn de respect. Unii chiar in afara teatrului. Insa dincolo de masca unei actrite perfecte se ascund lucruri mai putin stiute. Cum ar fi faptul ca aceasta nu ezita sa satisfaca cele mai obscure dorinte celor care o pot propulsa in cariera. Intr-una din seri e condusa acasa de Masaki, un sofer de taxi ce face o pasiune pentru ea. Dincolo de zambetul lui amabil se ascund lucruri la fel de putin stiute de cei din jurul sau. Cum ar fi faptul ca ajuns la un medic dermatolog pentru o iritatie pe pielea gatului ce nu-i da pace, e sfatuit de acesta sa consulte un psiholog pentru tratarea paranoiei de care sufera. Cum poate ati ghicit, pasiunea lui pentru actrita va lua proportii devastatoare…

Toate povestile se desfasoara in decorul anilor ’30 si au un puternic accent de noir, mister si suprarealism. Povestile au o usoara nota de bizar, dar acesta e stilul scrierilor lui Rampo, ce stie perfect sa exploreze temerile umane si sa le transforme in mistere captivante prin intermediul imaginatiei si absurdului. Dar in aceasta antologie a scrierilor lui Rampo trebuie remarcat si stilul fiecarui regizor, pentru ca fiecare din cele 3 parti a fost regizata de un regizor diferit. Cunoscutul Akio Jissoji, ce regizeaza segmentul de inceput “Iadul din oglinda”, are un stil vizual aparte, ce de altfel e recunoscut la nivel international in toate filmele sale. Regizorul stie sa exploateze la maxim misterul nuvelei lui Rampo si sa-l aduca in fata privitorului cu ajutorul unor imagini filmate cu multa dedicare si talent. Hisayasu Sato, regizorul segmentului “Omida”, introduce elementele specifice de alienare si disperare ale protagonistului, ce-l face vulnerabil in fata Raului. De aceasta data, surpriza vine de la faptul ca protagonistul acestui al doilea segment nu e nici locotenentul schilodit, nici sotia acestuia, ci chiar tanarul Taro interpretat de Ryuhei Matsuda, ce ajunge sa fie devorat de pasiunea sa pentru o arta bizara pusa in slujba Raului. In sfarsit, regizorul segmentului “Insecta taratoare”, necunoscutul Suguru Takeuchi, ce in toata cariera lui a mai regizat doar un serial de televiziune, se dovedeste cel mai indraznet si mai noncomformist dintre toti, introducand cu mult curaj in decorul anilor ’30 unele elemente specifice lumii secolului nostru, cum ar fi… un telefon mobil la care o actrita de teatru vorbeste in timp ce e transportata cu un taxi de-al vremii spre locul placerilor ascunse si tradarii conjugale. Toate cele trei segmente sunt excelente pentru caracterizarea genului “mister”, insa parca ultimul segment e cel mai reusit dintre toate. O colectie intensa de nuvele a unui scriitor de exceptie, plina se suspans si de un amestec continuu de real si imaginar, ce da o alta dimensiune j-horror-ului decat cea pe care o cunoastem din filmele unui Kiyoshi Kurosawa de exemplu.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) entru asiacinefil

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil