Meditatie fascinanta despre iubire, pierdere si razbunare, “Portrait of the Wind” marcheaza debutul regizorului si scenaristului Taro Hyugaji in industria japoneza de film. In realitate, “Taga Tameni”, titlul in japoneza al filmului, s-ar traduce mult mai profund decat titlul international cu care e aceasta cunoscut, si anume “Pentru cine existam ?”. Asa cum o sugereaza intrebarea retorica din titlu, cele doua personaje principale cauta raspunsul la filosofica intrebare din doua directii diametral opuse. Desi drumul lor se intalneste si se desparte fara a se fi gasit raspunsul, si in ciuda faptului ca avem in fata un film relativ scurt ca durata (90 de minute), in care se putea dezvolta mai bine tematica vasta abordata, unul din protagonisti se incapataneaza sa gaseasca raspunsul. Si-l va gasi, intr-un final. E vorba de excelentul actor Tadanobu Asano, in jurul caruia e construita intreaga poveste. Mai exista si o latura secundara a filmului, ce incearca sa raspunda printr-o meditatie clasicei si mult-uzitatei sintagme “Inainte de a te razbuna, sapa doua gropi”. Insa nu trebuie sa va asteptati la un film de actiune sau la varsare de sange in stilul unui Miike, nu e cazul de asa ceva, “Portrait of the Wind” fiind o drana profunda si realista pe o tematica aproape existentiala. Asadar, e un film pe care iubitorii dramelor artistice il vor savura fara indoiala.

Tamio (Tadanobu Asano) e un fotograf ce detine un studio foto intr-un mic orasel de provincie japonez aflat in plina modernizare. A mostenit studioul de la bunicul si tatal sau (acesta din urma murind in urma unui atac de cord), iar pasiunea pentru fotografie l-a condus in zonele cele mai fierbinti ale lumii, fiind fotograf de front si riscandu-si viata pentru instantanee unice. Desi lumea se schimba iar studioul sau devine mai mult un element insolit in oras, inca mai are clienti dornici sa-si faca o fotografie de familie, un portret funerar sau o poza ca amintire pe pelicula prelucrata dupa metoda clasica a developatului. Intr-una din zile, in studioul sau nimereste Ayako, o tanara de-o varsta cu el, care de 20 de ani nu mai fusese in oras. Tanara e in cautarea unui negativ al unei poze de familie facuta cu 20 de ani in urma, pe care din fericire pentru ea, Tamio o gaseste intre pozele pasterate de tatal sau. Din vorba in vorba cei doi se indragostesc, devin un cuplu, iar intr-un final Ayako ramane insarcinata. Urmeaza casatoria, si o viata fericita care ii asteapta. Doar ca lucrurile nu stau deloc asa, iar casnicia lor ia o turnura tragica…

“Portrait of the Wind” e o poveste romantica ce iese din tiparele genului prin faptul ca nu e o productie cu tenta comerciala. In ciuda atmosferei apasatoare, filmul se doreste a fi o perspectiva meditativa asupra iubirii intr-un moment de cumpana al vietii. Sunt multe momente in care sunetul de pian trimite filmul spre meditatie, concomitent cu cadrele din natura ce usor ar putea fi surprinse in fotografii ce exprima mahnirea sufletului, tensiunea interioara a personajului principal. Tamio e un fotograf ce-ti da impresia ca tot timpul emana optimism si ii molipseste pe cei din jur cu zambetul si blandetea lui. Totusi, in interiorul sau exista un zbucium pe care daca nu privesti atent personajul risti sa nu-l sesizezi. Fost fotograf in teatre de razboi, a vazut cele mai urate lucruri pe care mintea umana le poate gandi, dar si cele mai frumoase lucruri din cele mai intunecate locuri de pe planeta. Cum ar fi speranta si forta interioara a unui copil ramas orfan, surprins intr-o fotografie din Palestina pe care o pastreaza ca pe o icoana. Tamio are darul de a vedea determinarea interioara a oamenilor, frumusetea lor ascunsa si de a o reda in fotografii facute in stilul vechi, pe film developat. A mostenit talentul si studioul foto de la bunicul si tatal sau, si incearca sa-si duca mai departe pasiunea in micutul orasel de provincie aflat in plina transformare. Pentru el, fotografia nu e nici arta, nici hobby, ci o modalitate de a intelege omul de langa el, de a interactiona indirect cu acesta prin privire. Iar o privire poate transmite multe lucruri despre ceea ce este omul inauntrul sau. Jovialitatea lui, conditie esentiala pentru a-i putea face pe clientii studioului sa se simta relaxati contrasteaza cu ranile interioare si suferinta pe care a vazut-o in pelegrinarile sale in jurul lumii, si pe care parca asemeni unui magnet a captat-o, amintindu-i mereu cat de fragila e viata si fiinta umana.

Mai exista o simbolistica ce aparent ai zice ca nu are legatura cu subiectul filmului, e vorba de cea a statuii zeitei Nike (Victoria) din Samothrace. Creata in secolul VII i.e.n., aceasta a fost descoperita in a doua jumatate a secolului XIX, incompleta, lipsindu-i capul si mainile. In 1950 i s-a descoperit mana dreapta, insa capul niciodata. Imaginea si simbolistica acestei statui urmareste destinul protagonitilor. Zeita Victoria aminteste de o victorie a Rhodosului pe mare, simbolizand triumful acesteia asupra capriciilor marii: furtuna si vantul. Aripile desfacute se opun vantului si au puterea de a-l potoli, aproape cu o forta divina. Asemeni lui Nike, personajul Tamio trebuie sa asculte si sa supuna vantul, care pe de o parte ii aminteste de iubirea sa, rascolindu-l in interior si facandu-l sa-si deschida mainile (aripile) pe stanca inalta intr-un gest simbolic, pentru ca mai apoi acelasi vant, ce poarta un ziar plutind in aer, sa-l motiveze sa mearga pana la capat cu planul sau pe care de mai multe ori e la un pas sa-l abandoneze din lipsa de curaj. “Portrait of the Wind” e un film, pana la urma, despre cum dorinta de razbunare poate consuma sufletul unui om, despre cum razbunarea e un act zadarnic si totodata monstrous. Crunta ironie e ca atunci cand incerci sa te razbuni in acelasi mod in care cineva ti-a facut rau, nu doar ca ajungi sa fii privit de societate ca un nelegiuit, dar risti sa suporti consecinte mai grave din partea legii si sa devii, sub aspect moral, inferior pana si victimei tale ce odata ti-a fost calau. Filmul nu ezita sa critice pe fata sistemul juridic japonez, care are numeroase hibe ce pot duce la situatii paradoxale, cum e si cea care face subiectul lui.

Lent si ponderat, cu flasback-uri ce contureaza relatia celor doi protagoniti prin alternanta planurilor temporale, „Portrait of the Wind” nu e un film pentru oricine. Subiectul si realizarea sa sunt simple, cu o puternica nunata artistica, oferind o distantare oarecum necesara (data fiind abundenta de drame romantice comerciale din cinematografia japoneza a zilelor noastre) fata de tiparele genului.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Vic (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil