“Obsessed” (cunoscut si ca “Human Addiction”) (2014) a fost calificat de unii drept un thriller erotic, fiind in realitate o poveste romantica cu accente erotice desfasurata spre perioada de sfarsit a razboiului din Vietnam. Nu e un film de razboi, ci mai degraba o introspectie a unei relatii extraconjugale in stilul tipic regizorului-scenarist Kim Dae-woo, adica noncomformist. Ca regizor a atras atentia cu productia indrazneata “The Servant”, iar ca scenarist raman memorabile filme precum “An Affair” (1998), “Untold Scandal” (2003) si “Forbidden Quest” (2006). “Obsessed” are un singur motor, in persoana lui Song Seung-heon. Altfel, nimic n-ar fi atras atentia asupra acestui film, ce-ar fi ramas o productie de categorie B. Din pacate exact ceea ce trebuia sa fie punctul forte, Song Seung-heon, se dovedeste slabiciunea acestei realizari. In momentul in care au fost prezentate mai multe poze din viitorul film al lui Song Seung-heon, peste 4,7 milioane de oameni au accesat site-ul de promovare al filmului, curiosi de noul proiect al starului micului ecran coreean. Persoane din industrie au remarcat interesul extraordinar al publicului pentru acest film, in special ca echipa de marketing nu a putut pune la punct nici o campanie de promovare datorita incidentului scufundarii navei MV Sewol soldata cu 296 de morti, o adevarata tragedie nationala in Coreea. Interesul pentru acest film a fost pus pe seama actorului protagonist Song Seong-heon, aflat la primul rol romantic intr-un film clasificat ca nerecomandat sub 18 ani. Dar odata curiozitatea satisfacuta, intregul balon s-a dezumflat incet. Pentru bugetul de aproximativ 3 milioane de dolari (o buna parte find plata onorariului starului filmului), filmul s-a descurcat excellent in primele zile de la lansare. A debutat, cum era firesc, pe primul loc in box-office-ul coreean, strangand intregul buget al filmului in doar o saptamana, cand a avut incasari de 3.6 milioane dolari. Mai apoi, interesul pentru vizionarea lui a scazut, la incheierea perioadei de rulare in cinematografe reusind sa stranga impresionanta suma de 10,5 milioane dolari, filmul fiind un succes deplin sub aspect financiar (vorbim, totusi, de un low-budget). Cea care, insa, a surprins placut a fost debutanta Lim Ji-yeon, premiata cu premiul pentru “Cea mai buna actrita debutanta a anului” de o cunoscuta revista coreeana din Busan, “Busan Ilbo” in cadrul festivalului de film (Buil Film Awards) pe care il gazduieste din 1958 pana in prezent (cu o intrerupere de 34 de ani intre 1974-2007 datorita cenzurii guvernamentale). La acelasi festival, unul din cele mai vechi din Coreea de Sud, actrita Jo Yeo-jeong (ce interpreteaza rolul sotiei colonelului interpretat de Song Seung-heon) a fost nominalizata pentru premiul de Cea mai buna actrita intr-un rol secundar. Pe aceasta am avut ocazia sa o vedem in cateva roluri memorabile, precum cel din “The Concubine”, a fost si Chun-hyang in “The Servant”, iar recent a avut rolul sotiei insarcinate a doctorului din “The Target”.

Vara, 1969, un complex militar din Coreea de Sud, in timpul razboiului din Vietnam. Colonelul Kim Jin-pyong (Song Seung-heon) s-a intors recent din Vietnam, unde fusese decorat pentru actele sale eroice, castigand respectul tuturor. Militari ii respecta curajul si eroismul, in timp ce sotiile celorlalti militari ii arunca ocheade indraznete, desi acesta e casatorit chiar cu fiica Comandantului Armatei coreene. Relatia cu aceasta pare la o prima vedere controlata de ea, o persoana extrovertita, grijulie si sociabila, ce nu ezita sa se laude cu sotul ei. Cei doi nu au inca un copil, dar incearca sa-l conceapa in perioadele propice ale lunii. Jin-pyong insa este macinat de experientele traumatizante ale razboiului, luand mdicamente pentru a-si trata anxietatea, sfatuit fiind de medic sa renunte de tot la bautura pentru a nu i se agrava simptomele. Singurul aliat in depasirea acestor momente pare a ti tutunul, acesta reapucandu-se de fumat, spre dezamagirea cicalitoarei sotii. Lucrurile se schimba cand in peisaj apare capitanul Kyung, detasat in acelasi complex, ce devine vecin de apartament cu colonelul. Jin-pyong se indragosteste la prima vedere de sotia acestuia, Ga-heun, o chinezoaica cu origini umile adoptata de familia capitanului Kyung in copilarie, care mai apoi a devenit sotia acestuia, fara a exista sentimente trainice intre cei doi. Incepe astfel o periculoasa aventura extraconjugala intre cei doi, cimentata de un incident in urma cruia Jin-pyong ii salveaza viata lui Ga-heun. Dar poate supravietui o asemenea iubire in contextul existent ?

“Obsessed” e un film destul de bizar si atipic. Actiunea este foarte lenta, cercul personajelor e unul restrans, la fel si subiectul, ce se centreaza pe o relatie extraconjugala ce contravine oricaror norme morale din orice societate. Intreaga poveste descrie evolutia pasiunii interzise dintre cei doi adulteri intr-un ritm obositor de lent, la finalul filmului intrebandu-te daca scenaristul mai are ceva nou de spus in afara de ceva ce s-a mai vazut in zeci de filme pe teme similare. Desi actiunea se petrece la sfarsitul anilor ’60, niciunde nu se specifica locul unde se desfasoara povestea, regizorul lasand in ceata spectatorii, cu atat mai mult cu cat filmul nu iese din decorul unui complex militar, iar actiunea face dese trimiteri la traumele razboiului din Vietnam. Astfel, de multe ori esti tentat sa crezi ca e vorba de o tabara militara coreeana undeva in Vietnam, si nu de una aflata chiar in Coreea. Atmosfera anilor ’60 se simte, dar sunt prea putine elemente din afara lumii personajelor care sa aminteasca de acei ani (razboiul din Vietnam, o trimitere scurta la aselenizare, putina muzica a acelor vremuri luata, desigur, de pe un disc de vinil, plus un aparat Polaroid ce surprinde momentele consumarii relatiei adulterilor). Ce e reusita e coloana sonora, ce potenteaza povestea romantica, dandu-i culoare, dar si costumele, ce amintesc de moda acelor vremuri, precum si de mitul barbatului “macho” soldat, ce arata bine in uniforma militara si cu ochelari de soare si e ravnit de toate femeile. Song Seung-heon, insa, nu are nimic din duritatea unui comandant, mai ales care se presupune ca a fost in Vietnam. Regasim in interpretarea lui aceeasi retinere inexplicabila pe care ne-a aratat-o de exemplu in “When a Man Loves”, aflata in total contrast cu rolurile de la inceputul si mijlocul carierei, in care dadea totul (“Summer Scent”, “Autumn in My Heart”, “East of Eden”). Personajul sau, colonelul Jin-pyong, e unul ce arata si este deprimat, afectat psihic de experientele traite pe front in Vietnam, unde a fost martor la numeroase orori. Stresat de un vis care se repeta obsesiv, in care tine in mana un cap de vietnamez ucis, acesta se reapuca de fumat, astfel ca in majoritatea scenelor il vom vedea pe Song Seung-heon cu tigara in gura si ingandurat. Obiceiul de a aprinde cate o tigara va deveni atat de enervant pentru privitor incat il va face pe acesta sa se intrebe daca nu cumva titlul filmului se refera la acest gest, si nu la altceva. La acestea se adauga patima alcoolului, un viciu total interzis de medic si de la care incearca sa se abtina pentru a nu-si agrava problemele emotionale. Acestor probleme personale li se adauga cele din viata de cuplu, sotia lui nereusind sa ramana insarcinata. Sotiile altor militari din complex ii fac ochi dulci, atrase de infatisarea lui angelica, insa in spatele blandetii si tacerii sale se ascund alte lucruri.

Sotia lui este o femeie cicalitoare, extrovertita, care programeaza totul cu strictete, ca e vorba de o poza de grup sau de clipele “fierbinti” din perioada ovulatiei, insemnate cu grija pe calendar. Barfitoare, pare a fi sefa sotiilor militarilor din complex, insa in momentul in care e facuta sarantoaca de o sotie de ofiter, se simte umilita si riposteaza la fel de acid, demonstrand ca “pisica blanda zgarie rau” e o vorba universal valabila. E genul de femeie careia ii umbla gura de dimineata pana seara, joviala, deschisa, ambitioasa, in spatele zambetului careia se ascunde complezenta, nevoia de socializare. In schimb, tentatia colonelului, sotia capitanului Kyung, e exact opusul acesteia. Ca fire, Ga-heun e introvertita, exact precum colonelul, e timida si spune franc insusi sefului de stat major ca nu stie sa danseze, are sentimente pure si e prima care realizeaza greseala pe care o face aventurandu-se in relatia extraconjugala. Dar cand aceasta greseala se numeste prima iubire… ? Ce e interesant e faptul ca atentia se concentreaza pe relatia celor doi (colonelul Jin-pyong si Ga-heun) si, subsidiar, pe relatia sotiei adultere in cadrul casniciei sale, care e analizata in detaliu. In schimb, relatia colonelului cu sotia sa e prezentata lapidar, rezumandu-se la o relatie aproape platonica, de suprafata si de ochii lumii. Intre cele doua fire epice nu se poate pune semnul de egalitate, e evident, si chiar daca la un moment dat apare la orizont perspectiva schimbarii partenerilor din cuplu in viata reala, mergandu-se pe presupunerea unei compatibilitati de caracter (e vorba de o scena in care cei doi infideli stau tacuti la o masa si isi scriu un mesaj cum sa se intalneasca afara, in timp ce jumatatile lor stau in bucatarie si se delecteaza cu modul de preparare a unei cafele, scena ce sugereaza o eventuala solutionare a impasului printr-o posibila schimbare a partenerilor intr-un viitor virtual). Amandoua personajele principale se analizeza si se lasa analizate de catre celalalt in calitate de parte a unui cuplu deja unit prin juramantul casatoriei, niciodata cei doi adulteri neprivindu-se ca parte a unui cuplu. Cat priveste pacatul pe care il comit, amandoi il constientizeaza, insa scenaristul incearca sa caute si sa ofere scuze palpabile pentru gestul lor: ea – trecutul care a impins-o spre aceasta casatorie si cunoasterea primei iubiri adevarate, el – atractia neobisnuita ce o simte fata de cineva care nu e sotia lui si sacrificarea, la nevoie, pentru aceasta iubire.

Identitatea unor personaje nu o aflam decat catre final, desi acestea au aparut in mai multe cadre pe parcursul filmului. Cu surprindere aflam spre final ca avem in fata ba pe mama-soacra a lui Ga-heun, ba pe tatal-socru al lui Jin-pyong. Elementul surpriza e obtinut, dar e indoielnic faptul ca acesta era si efectul urmarit de regizor. Mai degraba e o lipsa de coordonare si de detaliere la timp a anumitor aspecte lamuritoare pentru evolutia povestii, decat urmarirea efectului surpriza. Un alt lucru bizar ce pare o scapare a regizrului scenarist din atentie e faptul ca in acel complex militar nu se intampla nimic. Cu exceptia sosirii unei delegatii de americani in Seul, prilej cu care e delegat unul din ofiteri sa le fie translator si ghid, element introdus ca pretext pentru a lasa personajele principale sa respire in lumea lor si sa desavarseasca adulterul, nimic altceva nu se intampla, nu soseste nici un ordin de sus, doar antrenamente de rutina, si acelea artificiale (de parca Song Seung-heon nu ar fi in cea mai buna forma fizica, existand doar cateva cadre cu el executand un exercitiu militar clasic – taratul pe sub sarma ghimpata, sau o fuga de 10 secunde prin transee). Iar timp de peste 2 ore sa fii martorul acestor scene statice si a unor momente fara aproape nici o incarcatura emotionala e un lucru obositor. Song Seung-heon e dezamagitor si enervant in incercarea de a-si aprinde “n” tigari, in tacerea lui inexpresiva, in lipsa de chimie cu partenerele de platou, si, in cele din urma, in interpretare. Pana si in scenele “fierbinti” pare plictisit. Lipseste orice fel de emotie, abia in ultimele cadre regizorul reusind sa smulga cateva lacrimi timide celor mai emotivi, in urma unei povesti previzibile sub aspectul deznodamantului. In absenta unei retete consistente, produsul final e un film pe care poti sa-l vezi cel mult o data, si cam atat, neexistand nimic care sa recomande revizionarea lui.

Multumiri pentru traducerea in premiera pe asiacinefil efectuata de uruma (Asia Team).

Prezentarea: cris999 – asiacinefil