Nicholas Tse, un cunoscut cantaret, compozitor, dar si actor din noua generatie din Hong Kong, a socat industria showbizului asiatic acum cativa ani cand s-a aflat despre relatia lui secreta cu Faye Wong, un pop-star si o actrita chineza cu 11 ani mai in varsta decat el. In 2006, tanarul star a admis faptul ca are o relatie cu Cecilia Cheung, o alta vedeta de film, spre sfarsitul anului cei doi casatorindu-se in secret in Filipine. Insa din lungul sir de scandaluri si evenimente din viata lui Tse, unul a atras in mod special atentia presei de scandal. E vorba de scandalul foto din februarie 2008, in care a fost implicat si Edison Chen, actor in voga, din aceeasi generatie cu Tse.

Nicholas Tse (dreapta), Jackie Chan si Edison Chen (stanga)
Nicholas Tse (dreapta), Jackie Chan si Edison Chen (stanga)

In februarie, pe internet au fost distribuite ilegal poze intime in care actorul Edison Chen aparea in compania mai multor femei, inclusiv a unor actrite, precum Gillian Chung (implicata in august 2008 intr-un alt scandal cu poze semi-nud, care i-au atras criticile si eliminarea din distributia filmului Mei Lanfang), Bobo Chan si… Cecilia Cheung, nimeni alta decat proaspata sotia a lui Nicholas Tse. In cele din urma, dupa interventia politiei din Hong Kong si a interpolului, au fost arestate 10 persoane, iar Edison Chen a recunoscut ca e autorul respectivelor poze, cerandu-si in mod public scuze, in special femeilor victime implicate in acest scandal.

Tse, in prezent de 28 de ani, care s-a nascut in Hong Kong dar care a crescut in Vancouver (Canada), a fost coleg de clasa cu Edison Chen. Dupa anii de studiu din Canada, Tse s-a intors in tara natala, fiind transferat la scoala internationala din Hong Kong. Aici l-a cunoscut pe Edison Chen, cu care a fost coleg de clasa mai multi ani. Recent, la primul sau interviu de la acest scandal, Tse a sustinut ca nu ii poarta pica fostului sau coleg de clasa, ca nu il uraste pentru scandalul in care sotia lui a fost implicata. „Am fost colegi de clasa. Il stiu de 13 ani, mai mult decat o stiu pe sotia mea”. Intrebat daca va mai fi pe viitor prieten cu Chen, acesta ar fi spus: „Din partea mea totul e in regula. Inainte de acest scandal, mass-media m-a comparat mereu cu Edison. Am spus atunci ceva ?” Si a conchis: „Il stiu de 13 ani. Credeti ca nu stiu ce fel de persoana e ?” In prezent, Edison Chen a intrat intr-un con de umbra, preferand sa iasa pentru o vreme din lumina reflectoarelor, in timp ce Nicholas Tse isi continua proiectele muzicale si cinematografice, fiind distribuit in Storm Warriors (un sequel al filmului Storm Raiders), preconizat a se lansa in 2009.

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>