Daca va plac calatoriile in timp, romantismul si decorul superb al unei insule mirifice, “My Mother, the Mermaid” este productia ideala de vizionat, alaturi de cineva drag. In buna traditie a ideii calatoriei in timp exploatata in atatea filme coreene de la inceputul anilor 2000 (Calla, Il Mare, 2009 Lost Memories, Ditto, Reversal of Fortune etc), “My Moher, the Mermaid” ne invita intr-o lume aparte, a imaginatiei si romantismului, impletind drama cu fantezia dupa o reteta plina de sensibilitate. Regizorul Park Heung-sik (“The Railroad”, “Bravo, My Life !”, “Children of Heaven”) a avut parte de doi actori deosebiti in rolurile principale, e vorba de Jeon Do-yeon si Park Hae-il, secondati de actrita veteran Ko Du-shim (nimeni alta decat bunica acra din “Marry Him If You Dare”, premiata si pentru rolul din k-drama de familie “A Warm Word”). Cunoscatorii filmului coreean vor avea placerea sa-i recunoasca, in alte roluri, si pe celebrii Lee Sun-gyun si Lee Han-wi. Filmul are nu mai putin de 15 nominalizari si 6 premii castigate, unul pentru regie, 3 pentru interpretarea lui Jeon Do-yeon si doua pentru interoretarea veteranei Ko Du-shim. Un film ce porneste de la o premisa care captiveaza, (oricum, ofertanta), “My Mother, the Mermaid” ne ofera o interpretare de zile mari a minunatei Jeon Do-yeon, ce joaca in mare parte din film un rol dublu memorabil. Productia nu a fost un success de box-office, fiind conform statisticilor al 34-lea film coreean al anului 2004 in functie de incasari, cu peste 650.000 de bilete vandute, insa filmul a rulat in doar 44 de cinematografe, la nivelul lui 2004 industria cinematografica coreeana fiind doar la inceputul exploziei de azi. Insa nu intotdeauna succesul la box-office dicteaza calitatea unei productii, iar de asta va veti convinge vizionand acest film deosebit.

Kim Na-young (Jeon Do-yeon) e nevoita sa-si vada spulberat visul de a se inscrie in sfarsit la facultate in momentul in care nenorocirea se abate asupra familiei sale. Tatal ei girase un credit luat de prietenul sau, care din nefericire moare. Desi fiul cel mare al defunctului preia, conform legii, datoria, garantia – salariul pentru care lucreaza tatal lui Na-young la posta – e retinuta de creditori. In aceasta situatie, Na-young trebuie sa se angajeze, lasand visele de a studia pentru mai tarziu. Mama lui Na-young, Jo Yeon-sun (Ko Du-shim) lucreaza la o baie publica, spaland pe spate clientii sau oferind masaj de relaxare acestora, pentru un ban de nimic. Fusese in tinerete scufundatoare, iar firea ei aspra, injuraturile dese si obiceiul urat de a scuipa ii atrag criticile celor din jur, inclusiv ale fiicei sale. Traind intr-o familie in care nu simte afectiunea parintilor ei, avand in fata exemplul nefericirii lor, Na-young izbucneste si, cu o zi inaintea plecarii in Noua Zeelanda intr-o calatorie de pregatire sponsorizata de firma la care lucreaza, se desparte de prietenul ei (Lee Sun-gyun), punandu-i in atentie ca nu vrea sa esueze ca parinte exact cum au esuat parintii ei. Dar vestea ca tatal sau sufera de o boala incurabila si ca nu mai are mult de trait, dar si faptul ca mama ei nu vrea sa aiba grija de tatal ei, pun mare presiune pe umerii ei. Mai mult, tatal dispare de cateva zile, dupa ce isi da demisia de la locul de munca, refugiindu-se pe insula unde isi cunoscuse in tinerete sotia scufundatoare. Situatia dramatica din familie o determina pe Na-young sa renunte la calatoria de vis din Noua Zeelanda si sa mearga in cautarea tatalui ei, in satul Ha de pe insula. Doar ca, ajunsa aici, are o mare surpriza !

“My Mother, the Mermaid” ne ofera o viziune inedita a regizorului-scenarist Park Heung-sik, care da dovada de multa imaginatie si originalitate in cladirea acestei minunate povesti. Romantismul se impleteste cu drama, umorul cu nostalgia, iar modul in care Jeon Do-yeon da viata la doua personaje diferite si atat de asemanatoare (la propriu si la figurat) totodata te fac sa te indragostesti iremediabil de aceasta drama romantica de familie. In fapt, cine n-ar considera seducator ca viata sa-i ofere sansa de a retrai clipele frumoase ale trecutului mai mult decat ca un simplu martor, sa fii pus in fata trecutului cuiva drag doar pentru a-l putea intelege in prezent ? Na-young e o tanara debusolata de viata traita alaturi de mama si tatal ei. Datoriile facute de capul familiei i-au amanat pe termen nedeterminat visul de a urma o facultate, notiunea de “mai tarziu” marcandu-i apasator existenta. “Mai tarziu” va merge la studii, “mai tarziu” va merge sa vada Noua Zeelanda”, tot timpul exista un “mai tarziu” in toate, pentru ea. Doar ca realizeaza ca viata e mult prea scurta, si ca nu doreste sa ajunga ca parinte exact ca ai ei parinti. E singura din familie care isi intelege tatal, ba chiar il priveste cu compasiune si ii intelege suferinta interioara. Dar pe ea, cine o intelege ? Viata ii e controlata de mama autoritara, care decide pana si cine stie ce dulap invechit ascuns de ochii lumii va sta in camera ei micuta, iar cicaliturile celei ce-i spune “mama” aproape o exaspereaza. Experienta ce urmeaza sa o traiasca in momentul in care va porni in cautarea tatalui ei disparut pe insula o va face sa realizeze ca niciodata nu a incercat cu adevarat sa o inteleaga pe mama ei, pe care tot timpul a condamnat-o pentru neimplinirile ei personale. Avand sansa de a cunoaste cele mai fericite clipe din viata parintilor ei, Na-young ajunge sa se reanalizeze si sa gaseasca in sufletul ei sentimente pe care nu credea niciodata ca le-ar putea avea: adevarata dragoste de fiica pentru parinti. Ca realizare, filmul e de vis: peisaje mirifice, ce surprind simplitatea si frumusetea vietii pe o insula locuita de oameni modesti; o poveste care te prinde si te fascineaza, cu toate ca unele lucruri par lipsite de logica – cum e acceptarea de catre Na-young ca normala a realitatii la care ajunge partasa, fara a pune multe intrebari (totusi, filmul e o fantezie, si de dragul spectacolului putem inchie ochii); o regie reusita si o interpretare perfecta a tuturor actorilor; nu in ultimul rand, o coloana sonora ce-ti mangaie sufletul. La un moment dat, muzica aminteste de “Il Postino”, acea muzica ce ne introduce in atmosfera vietii fericite a micii comunitati insulare de scufundatoare, in ritmul unei muzicute ce aminteste de povestea romantica traita de personajul regretatului Massimo Troisi in filmul din 1994. Un film coreean de neuitat, care face cinste acestei cinematografii pline de sensibilitate si originalitate ce ne place atat de mult.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil