“Madeleine” este o productie sud-coreeana romantica aparuta in 2003, pe fondul unei suprasaturari a pietei coreene de film cu melodrame. Acestea isi incep, incet, declinul, Hallyu aducand cu sine cresterea in popularitate al altor genuri (in special actiune si diverse sub-genuri ale comediei: filme romantice, cu gangsteri sau chiar erotice). Depasirea crizei economice din ultimul deceniu al secolului trecut si-a pus amprenta si asupra cinematografiei, in Coreea, iar declinul melodramelor e compensat de renasterea optimismului in randul iubitorilor si consumatorilor de film. Se experimenteaza noi genuri sau combinatii de genuri, pornindu-se de la melodrama, si apar filme cu anumite inovatii artistice, precum “Il Mare sau “Ditto”, dar, in paralel, rezista si alte productii melodramatice pe tema “iubirii ce invinge timpul”. Pe acest fond al unui suflu nou in industria coreeana de film a aparut si “Madeleine”, un film previzibil si “de duzina” (nu in sens peiorativ) cum ar spune americanul de rand. La carma peliculei se afla Park Kwang-choon, care ia cate putin din diversele clisee vazute in alte filme romantic-melodramatice si le pune laolalta, fara a aduce nimic nou. Am putea spune ca “Madeleine” este un amestec intre “My Sassy Girl” si “Sex is Zero”, doua din cele mai de succes filme ale inceputului primului deceniu al noului mileniu. Distrubutia e una cu nume devenite astazi mari, dar care la acea vreme erau niste actori tineri ce promiteau: Jo In-sung aparuse in cateva seriale, dar inca nu sosise vremea lui “What Happened in Bali”, astfel ca desi a castigat cateva premii de popularitate in 2001-2002, pe marele ecran era un cvasi-debutant. Shin Min-ah, partenera lui din film, era o tanara promitatoare, aflata la al doilea rol din cariera pe marele ecran, iar pana la succesul din “My Girlfriend is a Gumiho” sau “The Naked Kitchen” aveau sa mai treaca cativa ani.

Lee Hee-jin (Shin Min-ah) e o tanara ce lucreaza ca hair-stylist intr-un coafor de cartier. Este meseria pe care a indragit-o inca din primii ani de liceu, si printre putinele persoane din clasa ei care a reusit sa-si implineasca visul prin perseverenta intr-o perioada atat de scurta. Monotonia activitatii din coafor este intrerupta, intr-o seara, de aparitia unui tanar chipes, inalt, putin timid, Ji-suk. Fata il recunoaste, si desi coaforul se inchisese accepta sa-i faca o tunsoare cu conditia ca la capatul ei Ji-suk sa isi aminteasca cine este ea. De la acest simplu joc copilaresc porneste o frumoasa poveste, deoarece aflam ca cei doi tineri au fost colegi de clasa in liceu: el era seful clasei, ravnit de toate fetele, iar ea era o eleva noncomformista, mereu in conflict cu profesoara sa in materie de gusturi vestimentare sau de coafura.Si inca ceva: il placea in taina pe Ji-suk. Amintirile incep sa iasa la suprafata, iar cei doi fosti colegi de clasa se intalnesc mai mult sau mai putin accidental, reatasandu-se unul de celalalt. Hee-jin e ferm hotarata sa nu mai rateze sansa care destinul i-a scos-o in fata, in timp ce Ji-suk, cu timiditate, pare a o lasa pe Hee-jin sa-i intre in suflet. Urmeaza un pariu venit de la indrazneata Hee-jin: o luna de zile impreuna intr-o idila romantica de neuitat, plina de onestitate intre parteneri, luna care daca nu s-ar fi sfarsit cu cei doi indragostiti unul de celalalt, totul s-ar fi sfarsit. Vor reusi cei doi sa-si implineasca relatia renascuta acum, ca oameni trecuti de varsta adolescentei, responsabili ? Vor rezista o luna sa se intalneasca si, mai ales, vor amana sfarsitul… la nesfarsit ?

Filmul prezinta evolutia relatiei celor doi tineri aflati pe propriul drum in viata intr-o maniera romantica desavarsita. Nu sunt cei mai norocosi tineri in privinta slujbelor gasite, iar povestea poate a prins tocmai datorita faptului ca are in centrul ei doi tineri obisnuiti, independenti, ce-si castiga existena prin propriile forte. Cei doi pot fi priviti ca un model pentru tanara generatie si pentru coreenii de rand, ea lucrand la un coafor, in timp ce el distribuie in zori ziare. Titlul filmului se refera la madlenele lui Proust, care au ca rol crearea unor amintiri, a unei punti de legatura cu viitorul. Momentul in care personajele consuma pentru prima data in viata lor madlene pare desprins din celebrul roman al lui Marcel Proust, “In cautarea timpului pierdut”. Doar ca, de data asta, spre deosebire de personajul din roman care gustand o madlena isi aminteste de copilarie, si, pornind de aici, alte si alte amintiri il napadesc, pe eroii nostri timpul pare sa-u faca sa constientizeze clipa. Ji-suk ii spune prietenei sale: “Poate peste 10 ani voi manca o madlena si-mi voi aminti de acest moment”, inceputul. Magia clipei sta in faptul ca spectatorului parca i se transmite, dincolo de ecran, trairea clipei alaturi de personajele din film. In fata acestui moment unic, parca romanul lui Proust pare inexpresiv. Mai apoi, dupa o zi petrecuta de cei doi impreuna, apare celalalt element in masura a declansa amintirile, si care obligatoriu se asorteaza numai cu madlenele: ceaiul, tocmai bun dupa o ploaie racoroasa care i-a udat pana la piele.

Dar toata magia acestui film se incheie in prima lui jumatate. Pe masura ce povestea se complica, romantismul isi face cu greu loc in scena, iar potrivirea dintre cei doi protagonisti lipseste cu desavarsire. Acesta a si fost scopul scenariului, deoarece la un moment dat ea ii spune lui: “suntem atat de diferiti… si totusi suntem impreuna si ne dam intalniri”. Interpretarea actritei Shin Min-ah e plina de vitalitate, naturalete, hotarare, iar personajul ei nu sta sa se gandeasca de doua ori inainte sa spuna ceva. In schimb, Jo In-sung (arata oribil blond !) are o interpretare aproape inexpresiva, Ji-suk nu e un personaj romantic, asta e clar, si nu e nici un personaj hotarat, care sa stie sa-si asume o relatie cu responabilitate. El descopera romantismul citind si invatand-o si pe Hee-jin sa citeasca o carte, gustand din madlene si, paradoxal, prin tacere.
Surprinzator e faptul ca, la un moment dat, apare in scena un al doilea personaj feminin, care e exact tipul expansiv al lui Hee-jin, total opusul lui Ji-suk. Poate daca triunghiul ar fi fost completat de un personaj feminin mai apropiat de felul de a fi al lui Ji-suk, in masura a-l fi determinat pe acesta sa iasa din universul lui si sa se transforme, cu siguranta povestea ar fi fost mult mai interesanta. “Madeleine” ramane, totusi, un film agreabil, placut de urmarit, cu cateva mesaje interesante in special pentru publicul tanar, primul apel fiind spre responsabilitate. Melodiile de pe coloana sonora sunt placute (chiar daca unori mai “zgomotoase”, asa cum e sufletul tinerilor in cautarea implinirii viselor inainte de intrarea in a al doilea sfert al vietii. Scenariului ii lipseste profunzimea care sa faca din “Madeleine” un film memorabil, dar uneori astfel de filme sunt necesare pentru cariera unor actori tineri, pentru a-si imbunatati performantele in viitoarele aparitii spre drumul catre consacrare.

Multumiri pentru traducere colegei noastre kaleidoscop_monica, aflata la debut.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com