Intr-un an 2007 in care cinematografia coreeana cunostea succesul international prin “Secret Sunshine” al lui Lee Chang-dong si in care productii precum “D-War”, “May 18”, “Voice of a Murderer” sau “Going by the Book” dominau box-office-ul autohton, indraznetul regizor Lee Myung-se (autorul noncomformistului “Duelist” din 2006 pentru care a si fost pemiat) a reusit sa-si faca loc in filmele de top ale anului cu productia “M”, total inedita prin tema sa in peisajul industriei coreene de film. Cu o poveste aproape suprarealista, Lee Myung-se reuseste ceea ce un pictor precum Dali sau Picasso au reusit in pictura: sa realizeze un tablou viu, colorat, al gandurilor si sufletului unui om rascolit de amintiri triste si frumoase deopotriva din trecut, ajuns in pragul unei crize emotionale si de inspiratie. “M” are un aer misterios si “mai putin poetic”, cum la un moment dat personajul central isi scrie pe pc in continuu (“Mai specific, mai putin poetic”), desi cele doua notiuni nu se chiar exclud (un scriitor, fie el poet sau romancier, are nevoie de imersiunea in concret, in specific, pentru ca poeticul sa iasa la suprafata sub forma unor idei sau ganduri mai mult sau mai putin originale, deci specificul si poeticul sunt strans legate una de cealalta, sunt definitia… muzei, nu se exclud). Imaginile au o forta senzuala, seducatoare, insa numeroasele divagatii si incursiuni in imaginatia intunecata pe alocuri a personajului central pot distrage atentia privitorului de la a simti frumusetea extraordinara a acestui film – probabil unic pentru cinematografia coreeana.

“M” nu este un omagiu adus productiei omonime clasice din 1931 a lui Fritz Lang, si tot ce imprumuta de la aceasta e nota de mister care si aceea e mai mult cu iz hitchcockian. Actorii din rolurile principale au o interpretare la ianltime. Kang Dong-won era deja un nume cunoscut, dupa aparitia in filme precum “Too Beautiful to Lie”, “Duelist”, “Maundy Thursday” sau “Voice of a Murderer”, iar interpretarea personajului Min-woo, situat undeva intre romantismul de vis si eruptia brusca a vulcanului de elemente absurde a fost una extrem de dificila, dar dusa la bun sfarsit de talentatul actor. S-ar putea chiar spune ca rolul lui Kang Dong-won din “M” l-a transformat pe acesta intr-unul din actorii-cheie ai generatiei sale. Cele doua partenere ale sale, Kong Hyo-jin (in rolul logodnicei Eun-hye) – pentru care “M” a constituit o trambulina spre succes – “Happiness” (2007), “Rolling Home with a Bull” (2010), “Love Fiction” (2012) – si frumoasa Lee Yeon-hee (in rolul “muzei” Mimi) – ce debutase cu un an in urma pe marele ecran in “A Millionaire’s First Love” alaturi de Hyun Bin, – sunt “poeticul”(Mimi) si “specificul”(logodnica Eun-hye) din ecuatia acestui film. “M” nu a trecut neobservat criticilor de film, avand 11 nominalizari si 5 premii castigate la festivaluri precum “Korean Film Awards” (2007), “Grand Bell Awards” (2008) si “Blue Dragon Film Awards” (2008). La box-office a castigat aproape 3 milioane de dolari, insa nu e un film comercial 100% destinat box-office-ului, nota de mister si realizarea sa indreptandu-l mai mult spre zona artisticului.

Ea il numeste “Domnul M” deoarece ii place tot ce incepe cu litera M (Mozart, Modigliani, Luna – Moon). Il zareste intr-o biblioteca, citind de zor si se indragosteste de el la prima vedere. Il urmareste din umbra si-si repeta in gand tot ce nu are curajul sa rosteasca cu glas tare, minunatele sentimente ce-i invapaiaza inima adolescentina. El e un scriitor de succes, deseori in pana de inspiratie si preset de editori sa mai scrie un roman care sa aduca frumoase castiguri editurii. Dar are o problema cu lipsa de inspiratie si… trecutul, motiv pentru care consulta un psihiatru ce nu ezita sa-i recomande “clasicul” tratament cu prozac. Bantuit de cosmaruri si de halucinatii pe canicula unei veri toride, acesta nu reuseste sub nici o forma sa-si recapete inspiratia pentru a scrie un nou roman in continuarea succesului anteriorului. Iar inspiratia i-o aduce cu atat mai putin sotia lui, fata de care e destul de distant si nu pare a se simti in largul sau. Si totusi, intr-o zi gaseste niste vechi poze, imagini pe care nu le recunoaste ale unor momente traite in trecutul indepartat. Din acel moment, se simte urmarit din intuneric de cineva: e vorba de Mimi, prima lui iubire. Treptat, sentimentele ce au existat odata fata de ea ii inunda sufletul si-l fac sa retraiasca trecutul in care se simte pierdut, alunecand parca din cosmarurile prezentului. Mimi devine muza lui, si cu ajutorul ei va incerca sa-si regaseasca inspiratia.

Filmul e o drama psihologica plina de mister, desprinsa parca din filmele noir hollywoodiene ale anilor ’30-’40 sau din scrierile absurde ale lui Kafka. Personajul central, Min-woo, interpretat excelent de Kang Dong-won, e un scriitor de succes parasit de inspiratie. Macinat seara de seara de cosmaruri care ii aduc insomnii si nenumarate intrebari fara raspuns, acesta devine pacientul unui psihiatru recomandat de tatal sotiei sale pentru editura caruia urma sa-si scrie urmatorul roman. Tema scriitorului lipsit de o muza o regasim in numeroase filme si scrieri (proza sau versuri) de-a lungul timpului, fiind o preferata a clasicismului. Doar ca de aceasta data regizorul Lee Myung-se ralizeaza un adevarat spectacol de lumini si umbre ce redau fidel trairile interioare ale personajului aflat in criza. Decorurile luminoase ale unei toride zile de vara in care oamenii se plimba pe strazi inguste cu umbrele pentru a se feri de razele fierbinti ale soarelui, in vacarm, contrasteaza cu decorurile intunecate, protagonistele cosmarurilor lui Min-woo. Il regasim pe acesta ratacind pe o strada ingusta si intunecata in cautarea unui misterios local, barul Lupin, locul de intalnire dintre trecut si prezent, puntea de legatura intre doua lumi – cea reala si cea imaginara, o locatie invaluita in mister in care serveste un barman aproape senile, tot timpul curios la discutiile putinilor clienti ce trec pragul locatiei.. Muza Mimi, de care se reindragosteste Min-woo in visurile sale, e neschimbata, ca in anii adolescentei cand s-au cunoscut. Min-woo nu se intreaba de unde a aparut prima lui iubire, total neschimbata, purtand acelasi costum scolar din tineretea sa. I se pare doar familiara si se multumeste sa-si creeze scenariile care ii convin, in special ca tanara e aceeasi adolescenta timida pe care a cunoscut-o odinioara, cu ezitari si dezinvoltura tipica adolescentelor visatoare. Mimi ii aduce in suflet romantismul – sau amintirea lui fada, si il determina pe Min-woo sa faca anumite conexiuni la nivel neuronal in masura a porni masinaria inspiratiei. Filmul nu are o liniaritate clar definita al carei traseu sa-l urmeze, regizorul purtandu-ne din realitate in imaginatie si viceversa fara a realiza uneori momentul saltului in spatiul temporal; acum suntem in prezent, imediat un flashback ne duce in trecut sau in imaginatia scriitorului sau a fetei. Totul este, insa, extrem de dinamic, de viu si de colorat, scenele se succed intr-un ritm alert iar daca nu urmaresti atent firul povestii risti sa te pierzi in detaliile misterioase si sa nu ajungi cu bine la final – adica sa intelegi intentia regizorului (care e totodata si scenaristuil filmului). Muzica este superba, decorurile misterioase si fascinante, imaginile – un adevarat spectacol vizual de lumini si umbre, culori si monocromism, regia – de zile mari, iar jocul actorilor e convingator, in special al lui Kang Dong-won. Un film deosebit, care pentru iubitorii cinematografiei asiatice nu trebuie scapat din vederi.

Multumiri pentru traducerea in premiera in Romania colegei noastre elenas – Asia Team Romania.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com