Lament (cunoscut si ca Elegy of the Earth) e o productie sud-coreeana din 1997 ce imbina actiunea cu drama, nu fara ca regizorul Kim He-cheol sa imprime puternice accente aretistice, specifice filmelor coreene de dinainte de Hallyu. Si atunci, ca si acum, filmele de box-office erau cele comerciale, de preferinta de actiune, in care se investeau sume mari de bani. Insa pana la explozia Hallyu, filmul coreean al anilor ‘90 a traversat, ca si economia coreeana, o profunda criza, reflectata si in peliculele realizate in ultimul deceniu al secolului trecut. Avand la baza bugete infime, acestea erau puternic inradacinate in realitatile economice si in pesimismul general al societatii, de unde si realismul lor. Filmele comerciale ale zilelor noastre se departeaza de realism, punand accentul pe fictiune, pe evolutia personajelor intr-o situatie data de scenariu. Aceste productii sunt dependente si tributare in totalitate finalitatii scenariului si situatiei propuse, in timp ce filmele de dinainte de anii 2000 erau mult mai libere in libertatea de exprimare a actorilor si a regizorilor. Si asta chiar cu riscul ca aceste filme sa para simpliste, naive sau semiprofesioniste. In realitate, filme precum “Lament”, excluzand orice comparatie cu productii ulterioare, sunt pline de naturalete in interpretarea actorilor, de realism si normalitate, lucruri care in filmele anilor 2000 sunt deja niste automatisme care cu greu mai reusesc sa te convinga. Asta poate si din cauza exploziei de seriale si de vedete pe care acestea le-au nascut peste noapte, nu intotdeauna de cea mai buna calitate.

In “Lament” avem parte de doua interpretari magnifice a doi actori deveniti azi niste nume ale filmului coreean. Avem in fata al patrulea film pentru marele ecran al lui Lee Byung-hun, un actor ce-si castigase notorietatea prin mai multe seriale de televiziune, dar care abia acum se afla la inceputul ascensiunii sale. Dupa “Lament” a urmat “Harmonium in My Memory”, “Joint Security Area”, “Bungee Jumping of Their Own”, “Addicted”, “Everybody Has Secrets”, iar de aici, cariera lui deja explodeaza cu “Once in a Summer” si mai ales “The Good, The Bad and the Weird”. Interpretarea din “Lament” e una excelenta, in care se poate observa talentul fara cusur al tanarului de 27 de ani care, paradoxal, atat in rolul sau cat si in viata reala, isi dorea sa bata la portile consacrarii in lumea filmului. Cu siguranta acest film ocupa un rol aparte in amintirile si in sufletul marelui actor, care astazi se afla atat de aproape de visul sau (identic cu al personajului din “Lament”), aparand deja in 4 productii hollywoodiene si devenind o figura cunoscuta la nivel mondial. Cea de-a doua vedeta a filmului e indragitul Shin Hyun-joon, de care asiacinefilii si-l amintesc in special din “Stairway to Heaven, “Cain and Abel”. Desi mai in varsta cu doi ani decat Lee Byung-hun, Hyun-joon avea, la momentul filmarilor, mai putina experienta ca mai tanarul sau partener, aparand mai mult in filme pentru marele ecran decat in seriale de televiziune, astfel ca si popularitatea sa era pe atunci mai scazuta. Si totusi, Shin Hyun-joon reuseste sa aiba o prestatie la fel de remarcabila, si nu ai cum sa nu te intrebi cum ar fi fost daca astazi, la 17 ani distanta, cei doi mari actori ar aparea din nou intr-un film de aceeasi factura, impreuna. Care din cei doi ar fi reusit sa te impresioneze mai mult ? Aceeasi este si dilema cu care ramai dupa vizionarea lui “Lament”, unde cei doi, in floarea varstei, nu au cum sa te lase indiferent. Daca veti urmari atent filmul, la un moment dat il veti recunoaste intr-un rol secundar, de un minut, si pe Lee Beom-soo, personajul negativ din serialul “IRIS 2”. Scenariul este semnat de Kang Je-gyu, cel care in anii urmatori avea sa devina celebru pentru scenariul lui “Swiri” si mai ales “Brotherhood of War”, filme pe care, de altfel, le-a si regizat, in 2011 impresionand din nou cu productia de razboi “My Way”.

Jong-Man (Lee Byung-hun) lucreaza ca chelner intr-un restaurant modest, mai mult pentru a-si castiga temporar existenta. In realitate, atat in timpul serviciului cat mai ales dupa, viseaza cu ochii deschisi sa devina un mare star in filme. E obsedat sa joace intr-un film cu frumoasa Meg Ryan sau sad ea mana cu starul de renume mondial Nicolas Cage. Pentru a-si implini visul, isi trimite CV-ul si materiale filmate de el insusi producatorilor de peste Ocean, fara prea mare success, insa. In fiecare zi inainte de a intra in casa isi repeta ca a primit un fax de la James, un producator american, dar in fiecare zi dezamagirea e aceeasi. Intr-una din zile, da pe strada peste un betiv pe care incearca sa-l imite, lucru pe care il considera util pentru cariera sa actoriceasca. Mai apoi il gaseste pe acesta la barul unde lucreaza, uitand o geanta la fata locului. Luand-o acasa, Jong-Man constata ca intre altele, in geanta se afla si o partitura muzicala, pe care o duce unui pianist ce i-o interpreteaza. Impresionat de frumusetea melodiei, Jong-Man realizeaza ca are in fata un geniu muzical, astfel ca isi doreste sa-l reintalneasca si sa colaboreze cu el, in beneficiul amandurora. Intr-un final, Kwang-Su (Shin Hyun-jun), duhnind a bautura, e cel care il gaseste, si astfel cei doi devin prieteni. Dar trecutul lui Kwang-Su e unul plin de umbre, iar Jong-Man afla ca acesta e urmarit de politie pentru crima…

“Lament” este o poveste despre prietenia nascuta dintr-o suferinta comuna in fata nedreptatilor acestei lumi. Cei doi protagonisti au fiecare un talent: Jong-Man e un talentat actor, entuziast si mereu optimist, in timp ce Kwang-Su e un compozitor de geniu indragostit de muzica inca din copilarie, dar daramat de greutati. Amandoi au un lucru in comun: talentul lor se risipeste in van, nefiind apreciat de nimeni. Iar daca primul se straduieste din rasputeri sa ajunga la “caldura soarelui”, dincolo de perdeaua compacta de nori ce-i intuneca existenta cotidiana, celalalt nici macar nu isi doreste ca cineva sa afle de talentul sau ascuns. Marcat din copilarie de certurile si bataile aplicate de tatal politist mamei sale, de abuzurile la care el si fratele sau erau supusi sub acelasi acoperis cu tatal lor, acesta devine un alcoolic, caruia nu-i pasa deloc de propria existenta. Jong-Man e cel care ii observa talentul, dintr-o intamplare, gasind geanta uitata de acesta in bar. Si mai e cineva care se va dovedi a avea un rol crucial in viitorul lui Kwang-Su: Se-Hee, o tanara interpreta la vioara, care ajunge in posesia partiturilor sale si ramane fascinate de talentul lui Kwang-Su, de care se si indragosteste. Filmul insista, insa, pe prezentarea evolutiei relatiei de prietenie dintre cei doi barbati, mereu respinsi de societate, obligati sa paseasca pe drumuri laturalnice la propriu si la figurat, mereu pe fuga din cauza trecutului lui Kwang-Su, dar tot timpul manati spre viitor de optimismul debordant al lui Jong-Man. Prietenia le va schimba amandurora sensul vietii, si chiar daca nu e genul de prietenie care sa te impresioneze pana la lacrimi (regizorul nu depune nici un efort in acest sens), finalul si modul in care vor evolua lucrurile te vor face sa vezi prietenia lor ca impulsul de care o moara intepenita numita Viata avea nevoie pentru a se invarti din nou. De remarcat si coloana sonora superba, unul din elementele artistice ce dau plus valoare peliculei, combinatia de muzica clasica pe fondul unui film nu lipsit de actiune fiind una specifica filmelor coreene ale anilor ’90. Un film bun, care daca ar fi fost realizat la standardele de astazi, cu siguranta ar fi fost un succes de box-office, avand o durata de cel putin 2 ore. Ramane prestatia remarcabila a celor doi protagonisti, realismul si atmosfera unica a unor vremuri in care filmele se faceau cu pasiune, bani putini si cu mult talent. Iar din aceasta perspectiva, “Lament” si-a atins din plin obiectivele.

Traducerea a fost efectuata in pemiera in Romania de cristinab si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil