“Kikujiro” (cunoscut si ca “Vara lui Kikujiro”) este unul din cele mai reusite filme regizate, scrise, montate si interpretate de omul-orchestra Takeshi Kitano. Filmul a fost selectionat in cursa pentru Palm D’Or la Cannes, dar nu a castigat premiul, ce a revenit peliculei franco-belgiene “Rosetta”. In ciuda acestui fapt, “Kikujiro” a reusit sa obtina aprecierea criticilor de film europeni, tot mai impresionati de filmele lui Kitano, care revenea dupa 2 ani de la castigarea Leului de Aur la Venetia pentru “Hana Bi”. Decis sa abandoneze temporar stilul care l-a consacrat – filmele violente in care povestile se croiau in jurul universului Yakuza -, Kitano a optat pentru un film ce poate fi urmarit de intreaga familie, a carui idee de baza a calatoriei prin tara a pornit de la “Vrajitorul din Oz”. Coloana sonora este asigurata de colaboratorul sau de la principalele sale filme, Joe Hisaishi, marele compozitor japonez. “Kikujiro” este un film in care buna dispozitie se imbina cu momentele de nostalgie si cu cele de tristete, ramanand una din realizarile dragi regizorului, dupa cum el insusi declara in biografia sa. Singurul sau regret este ca dupa triumful din 1997 de la Venetia, nu a reusit sa obtina vreun premiu la Cannes cu acest minunat film (ce a obtinut, totusi, 4 premii si 3 nominalizari), care a marcat revenirea dupa 2 ani de pauza in atentia intregii lumi cinematografice.

Masao este un baietel de scoala primara al carui tata a murit intr-un accident de masina in urma cu cativa ani, si care e crescut de bunica sa. Mama lui, careia ii duce dorul si pe care nu a vazut-o decat in poze tinandu-l in brate e plecata sa munceasca undeva departe, dupa spusele bunicii. Venind vacanta de vara, Masao se vede parasit de prietenul sau, ce pleaca cu familia lui in vacanta, si e sfatuit de profesorul de sport sa nu mai stea prin curtea scolii si bata mingea singur, ci sa mearga la mare, sa se bucure de vacanta mare. Debusolut, cu o bunica ocupata cu serviciul pentru a-l putea intretine, Masao cunoaste un pierde-vara (pe Kikujiro) si pe prietena acestuia, care ii povesteste despre soarta trista a pustiului. Kikujiro e trimis de prietena lui sa-l insoteasca pe Masao in calatoria lui “departe”, unde urmeaza sa-si intalneasca mama. Si astfel incepe un drum lung, plin de peripetii hazlii, care ii va apropia pe cei doi si le va schimba viata.

Desi filmul are la baza o larga doza de umor (voluntar sau de situatie), in esenta lui este o drama de familie ce reflecta alienarea intr-o societate japoneza in plina transformare. Pana si Yakuza, care apare tangential prezentata in acest film, se adapteaza timpurilor prezente, timpuri care nu iarta pana nici pe membrii temutei organizatii, ale carei afaceri din spatele balciurilor nu mai functioneaza ca altadata. De altfel, personajele ce apar in acest film sunt toate ciudate, aflate undeva la periferia societatii, niste proscrisi simpatici care reusesc sa starneasca hohote de ras in momentul in care sunt parodiate de Kitano regizorul, scenaristul si mai ales actorul. Kitano este elementul central in jurul caruia pivoteaza intregul lui universe. Kikujiro, personajul pe care il interpreteaza, este un neadaptat, care are impresia ca poate rezolva cu un ton ridicat si cu amenintarea pumnului orice problema il macina. Uneori aceasta tactica a intimidarii da roadele scontate, alteori este ignorat, scrasnind printre dinti cateva cuvinte de ocara si mergand mai departe, nu inainte ca temperamentul sa-l tradeze si sa faca unele lucruri necugetate (episodul cu soferul de tir este memorabil). Pe de alta parte, calatoria la care porneste alaturi de micutul sau tovaras de drum ii da ocazia sa cunoasca lumea si oamenii asa cum nu i-a putut percepe niciodata. Finalitatea acestui drum este, in realitate, transformarea si cunoasterea, atat pentru Kikujiro cat si pentru Masao. Cei doi ajung sa depinda unul de celalalt, fiecare agatandu-se de visele celuilalt. Iardaca la inceputul calatoriei cei doi sunt niste straini, pe parcurs, Kikujiro invata ceva din importanta cuvantului “tata”; el devine nu doar protectorul pustiului, ci si un tata virtual plin de defecte de care incearca sa scape. Incet, acesta renunta la comportamentul sau ursuz si, cu bunavointa, ajunge sa invete lucruri marunte care inainte le concepea dificile: sa jongleze cu 3 mingi cat o portocala, sa danseze step sau… sa joace fie si pentru cateva zile rolul de tata sic el de fiu ce nu-si poate exterioriza sentimentele in fata celei mai dragi fiinte din lume. Kikujiro este un personaj deosebit, al carui nume, paradoxal, nu il aflam decat in ultimele secvente ale filmului. Pana in acel moment, el era “domnul” pentru pustiul Masao, un strain de care acesta s-a atasat si care a reusit sa-l transforme sis a inteleaga mai usor anumite lucruri ale acestei vieti complicate. In japoneza, “Kikujiro” inseamna “Fiul crizantemei”, si este mai mult o porecla care se potriveste pustiului Masao. De aici si metafora pe care titlul o ascunde, Kikujiro fiind de fapt simbolul sufletului uman care tanjeste mereu la inocenta anilor copilariei. Asa cum Kikujiro redescopera prin jocurile copilariei si bucuriile ce le aduce micutului sau partener de drum sufletul copilului din el, la fel numele sau, porecla lui de gangster din tinerete reprezinta in sine o metafora a tineretii vesnice. Urmariti interpretarea lui Kitano, e una de exceptie !

Un film despre care orice cuvant e de prisos. Pur si simplu savurati-l, va va umple sufletul de bucurie, amintindu-va de minunatii ani ai copilariei. Takeshi Kitano da dovada o data in plus de geniul care i-a adus recunoasterea internationala (paradoxal, un maestru de prea putini apreciat in tara lui), iar coloana sonora a lui Joe Hisaishi completeaza un film perfect. Multumiri pentru traducere noului nostru coleg din Asia Team, Tiluc, care a avut inspiratia de a realiza o traducere in spiritul scenariului, cu replici excelent adaptate mediului de provenienta al personajelor. O traducere de calitate nu poate decat sa sporeasca placerea vizionarii. Asadar, vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com